ma primiti pe mail?

Tuesday, October 25, 2011

Locuri de baut cu copiii

Nu, nu vreau sa beau cu copiii, ci tot cu adultii, dar as lua familia cu mine. A venit iar toamna si iar plang frustrat dupa terase. Ne-am distrat in 3, am carat carutz (degeaba) la terasa, am carat copil pe piept printre mese si scaune de plastic, am baut bere ca la gratar - in picioare, ca sa doarma boracul si am suferit fericit de caldura si tantari. A fost o vara mult mai activa social de cat am banuit-o cand se arata timida la sfarsitul primaverii. A fost frumos si usor. Acum se complica schema. Vom incepe sa chemam oameni veseli si galagiosi pe la noi pe acasa pentru a socializa, dar efortul e mult mai mare comparat cu iesitul lipsit de griji la o gradina de vara. Iar daca scazi efortul din placere nu prea mai ramne nimic, ba chiar da cu minus pe alocuri. Asadar tot la carciuma sau la terasa se spala creierii corect - parintii sunt fericiti si relaxati iar copilul de asemenea.



Ce facem? Ori il obisnuim de pe acum cu fumul fin de tzigara uitata in scrumiera ori gasim o carciuma prietena si cu copiii si cu betzivii. Cum eu cunosc doar locuri dusmanoase cu bebelusii nefumatori va intreb (disperat) unde iesim din casa cu gasca sa bem, sa radem, sa fumam (separati de copii), iar micutzii sa fie bineveniti printre mese, sa poata sa se tarasca in voie sau sa darame pahare de plastic colorate? exista asa ceva? Hai ca tre' sa fie. Ah, si sa bea linistiti si copiii ceva, un lapte matern, fara sa se holbeze chelnerii in sanii sotiei.
Deci unde bem o bere? 

Monday, October 24, 2011

FaQ all

Oare am un copil normal?
Cred ca toti parintii isi pun intrebarea asta. Din prima zi cand ii numaram degetele, mainile si picioarele bebelusului ca nu cumva sa fi iesit vreun alt mamifer, pana cand intra la facultate cu 9, si ne intrebam de ce nu a luat cu 10 ( ca nu e prost, e doar lenes).
Asa si eu imi tot pun astfel de intrebari, desi stiu raspunsul, dar tot sunt paranoic ca orice alt parinte. Acum am sa imi zdrangan toate convingerile. Oricum nu cred ca exista convingeri in cresterea copilului, ci doar banuieli norocoase sau nu. Sa incepem!
Oare Luca o fi normal, ca prea s-a chinuit la nastere?  Faptul ca pare asa avansat in crestere o fi de fapt vreo anormalitate? Oare chiar e avansat in crestere, sau e doar gras? De ce rade tot timpul? O fi bine? Dar de ce cand plange chiar plange si nu se incurca? De ce la botez a plans in asemenea hal de ne stie toata comuna si altii stau smirna la toata slujba? De ce se trezeste noaptea? De ce nu ii place sa mearga cu masina? Oare o sa ii creasca parul?
Astea sunt intrebari rostite cu ochii in sus, catre Dumnezeu poate. Ele nu au raspuns si nici nu asteapta asa ceva. Sunt doar semne ale ingrijorarii si exagerarii parintesti. Oricum, la cat sunt de stupide, nu poate raspunde nimeni la ele. Ele exista doar ca sa nu dormim linistiti. Sunt un fel de liniuta rosie, cresanda, a angoasei noastre.
 

Mai sunt intrebarile catre copil la care ne-am dori din tot sufletul raspunsuri si le vom avea probabil cand boracul va incepe sa vorbeasca si sa gandeasca. Deci peste vreo 18 ani, ca fim siguri ca isi asuma raspunsurile. :) . Astea sunt genul de intrebari rostite gâtuit, de la capatul puterilor psihice. Ele vin in momentul in care ridicam din umeri neajutorati si asteptam ajutor miraculos de la bebelus: Nu iti place mancarea? Ce sa iti mai dau? Chiar nu vrei nimic? Vrei sa ne jucam?
De ce plangi? Ce te doare? Ti-e foame, somn, ai facut caca? De ce plaaangi? De ce nu adormi singur? De ce te tragi de ureche? De ce plaaaaaaaangi?!?!?? Ce sa iti mai fac? Cat crezi ca mai rezista maica-ta? DE CE PLANGI?
Prin intrebarile astea vorbeste criza, exasperarea. Ele te bantuie la fiecare abatere normala a copilului. Sunt nascute din probleme la cap si chiar ne dorim raspunsuri la ele. Daca macar odata mi-ar raspunde: plang pentru ca aud manele de la vecini sau plang pentru ca vreau sa te fac la psihic - as fi linistit. As stii ca e sanatos si ca nu are nimic in neregula de plange.

 
Pana aici a fost cill out. Urmeaza apoi cele mai grele intrebari: cele adresate noua. Astea te rod ca o batatura, zi si noapte. Cu astea nu te joci, se joaca ele cu tine.
Oare sunt un parinte bun? Oare chiar procedam corect cu attachement parenting-ul asta? Oare chiar e bine sa car copilul lipit de mine tot timpul? De ce la Delia tace si la mine nu? Unde gresesc? Sigur gresesc undeva! M-o iubi Luca si pe mine? M-o recunoaste? ...si dupa o saptamana? Oare daca il las sa linga de pe parchet chiar ii va fi bine? Oare am gresit ca i-am facut vaccin? Gresim ca nu ii vom mai face? Ma va f*te in gura ca i-am facut bebelusia publica pe net? Ii voi fii model? Am cu ce sa ii fiu model? Oare chiar fac tot posibilul sa o ajut cat de mult pe Del? Ore e normal sa imi pun atatea intrebari? Si tot asa...la intrebarile astea ne-ar placea sa avem vreodata raspuns... Ele exista doar ca sa nu fie cresterea copilului un lucru perfect si infinit de frumos. Daca nu ne-am bate capul cu ele ar fi liniste si pace.
 
Voi ce intrebari aveti? Raspunsuri nu cred ca vreau.Vreau doar sa stiu ca nu sunt singurul cu atatea intrebari.

Tuesday, October 18, 2011

Ziua ma-sii

Azi e ziua Deliei. La multi ani e putin spus. As zice si multumesc. Pentru ce sunt, pentru ce am. Zicea cineva ca Delia sigur trebuie sa fie cea mai tare sotie din Univers. Chiar este!
Hai, La multi ani, doamna draga!



Monday, October 17, 2011

Mama sociala

   Acum ceva vreme ma tot intrebam de ce atunci cand apar mame cu caruturi sau cu copii de mana navalesc pe strada in cete de parca s-a spart vreo conducta cu parinti. Umbla ca autobuzele 102: in gasca. Am crezut ca mamele alea vin de la gradinita sau ceva de genul asta pentru ca prea umblau randuri-randuri. A trebuit sa fac si eu un copil ca sa descoper, de fapt, adevaratul secret.
  Mamele au o mare nevoie de socializare. Cred ca nasterea si statul acasa 24/24 cu copilul le lasa niste rani adanci pe creier si au nevoie sa si le linga in grup. E nevoia de a vedea ca mai sunt si altele ca ele, ca nu sunt singurele de pe pamant. Daca mai apare un caz mai grav in grup, acesta va fi inconjurat cu empatie si cu umeri buni de bizuit, dar si cu o oarecare usurare: uite ca la noi pana la urma nu e asa de greu cum e la altii. Iar in cazul mamei cu cazul cel mai greu din echipa e bine ca are cu cine sa se sfatuiasca, de unde sa primeasca incurajari si chiar ajutor. Gasca de mame e un win-win.
  Am privit de multe ori cu uimire cum se andocheaza doua mame cu carutz, necunoscute, dar care vorbesc jumatate de ora de parca se stiu de ani de zile (cateodata, jumatate de ora e suficienta pentru curatatea ranilor): 
- Vaaai, de unde ai luat sosetele astea rosii? Sunt asa frumoase si ii vin asa de bine lui bebe al tau (se incepe cu un compliment)
- Ah, din Titan, de la etajul 3. Stii, la noi in casa e foarte frig pentru ca locuim pe colt si asta mica nu rezista la frig.
- Ohh, ( mereu vobesc cu vaiete si oof-uri) si eu cat am tras cu frigul dupa nastere.  Sa iti povestesc.... 
 Asa incepe o amicitie care poate dura de la 30 de minute la, banuiesc, o viata in varianta mamei de tip "socialis vulgaris", de cartier.
   Exista si "socialis networkus", sau mama facebook-ului si a forum-ului. Acestea fac acelasi lucru ca celelalte, doar ca socializeaza din pat, in timpul alaptatului, al somnului copilului sau chiar in timpul somnului ei. Ele se intalnesc pe grupuri secrete pe facebook si le uneste si un fel de elitism in afara de problemele banale legate tot de caca, pipi si psihice. Ele sunt mamele noii generatii, care sunt mereu impotriva curentului si incearca sa revolutioneze cresterea copilului. Ele sunt la curent cu cele mai noi si mai naturiste trend-uri si sunt manate si de o forta sociala de a schimba lumea copiilor lor. Sunt leoaicele cele mai fioroase care musca rau, dar, care musca pe facebook sau pe forumuri. 
   Mai este si aripa "socialis networkus activus" care isi mai lasa pc-urile acasa si ies sa se vada si sa schimbe lumea cu mana lor.

   Bun, dar care e treaba barbatului in asta? SPRIJINUL. In fara de a 'le lasa' sa socializeze cu alte mame trebuie sa le incurajam si cateodata chiar sa mergem cu ele. Mandria de aparea cu tatal copilului la intalnirilie cu celelalte fete este un mare plus. Cred ca lor li se pare ciudat sa se lipeasca de orice mama cu carutz sau cu marsupii si daca ne vad si pe noi in randul doi le este mult mai usor. Oricum, e frumos sa le vezi cum intineresc dupa o discutie intensa cu o mama-prietena. Isi dau energie de la una la alta si asta e admirabil. Noi trebuie sa stam cuminti si sa zambim, sa ne mai bagam in discutie moderat si, daca sunt tati prin zona, sa socializam cu ei. Oricum, relatiile dintre tati necunoscuti sunt mai reci. Ai sa ii vezi ca nu stau fata in fata, isi privesc copii in timp ce vorbesc si indruga verzi-uscate despre copii, dand timid tarcoale si altor subiecte mai "barbatesti". Tatilor le trebuie mult mai mult decat mamelor sa se imprieteneasca. Vor privi paralel multa vreme pana se vor privi in ochi si se vor bucura ca se vad. La inceput, toti barbatii se gandeasc la prietenii lor de la carciuma si cum e nevoit sa vorbeasca cu "ciudatul" asta de langa el. Rezistati! Se merita. Om fi noi mai inceti la socializat, dar daca ne lipim ies relatii frumoase. 
   Faza intresanta este ca noi am iesit in grupuri de parinti de pe cand nu aveam copil si acum avem deja pusi deoparte prieteni misto. 

   Si ca tot vorbeam de facebook-eritze care vor sa schimbe lumea, saptamana trecuta am (cam) participat la ziua saptamana internationala a bebelusilor purtati. Un eveniment mic, pentru ca e primul de la noi, si facut cu mult drag de niste mame pline de energie buna. M-am simtit foarte bine inconjurat de zeci de copii si zeci de parinti cu care impart aceleasi convingeri. Bravo fetili! Efortul lor cred ca a fost enorm in condintiile in care toate au copii mici si multe probleme pe cap. De ce s-au muncit atat? Pentru a socializa si a schimba lumea. Pam-pam. 
La voi e la fel cu socialul? Din ce caregorie faceti parte? Pentru cine scriu eu aici?

Wednesday, October 12, 2011

Cand sotia nu e acasa

Asa cum mie mi-ar placea sa fiu o musca pe tavan dupa ce plec de acasa pentru ca sunt curios cum e fara mine, asa cred ca si-ar dori si sotiile-mame sa supravegheze amuzate sotii-tata cand evadeaza pana la magazin sau la suc.
Despre evadare am mai vorbit, dar repet: pentru sanatatea creierilor capului trebuie sa iasa si tatal, si mama cu prietenii din cand in cand. Poate eu abuzez iesind saptamanal, dar Del iese mult mai rar. Tocmai d'aia, cand isi abandoneaza pruncul cu ta-su ar fi cazul sa fie linistita ca viitorul familiei e pe maini bune si dibace. Eu ma dau, desigur, viteaz si increzator ca totul e ok, ca ne vom distra impreuna, ca sa plece linistita si sa stea cat vrea pentru ca Luca e bine cu mine. Ma priveste indoita toata si dupa lungi si repetate pupaturi de copil in cadrul usii se smulge din cadrul familial si fuge la relache tineresque cu fetele. 

Si abia pleca batrana, ce mai freamat, ce mai zbucium. Cum incui usa ii spun zambitor lui Luca ca acum am ramas ca baietii si ne vom face de cap. Acum sunt fara Del si pot in sfarsit sa ma ingalbenesc linistit de spaima. Oare chiar rezistam doua - trei ore? Oare copilul meu ma cunoaste si e comod cu mine? Îi sunt oare suficient? De ce maraie deja? Daca plange prea tare? Daca plange prea mult?
Sa nu ma intelegeti gresit, eu stau cu Luca (niciodata suficient) si avem o relatie (cred eu) buna, dar nu se compara cu ce e intre el si Del. Pentru el, ma-sa e cea mai importanta din lume, iar pentru ma-sa el e cel mai important din lume. Sunt asa de lipiti, incat, cateodata nu am loc nici sa bag o palma intre ei. Asta se traduce in dependenta grava de mama, dar si prin dragoste frumoasa si sentimente atat de puternice ca mi-e greu sa le inteleg. Cum zicea cantecul: fara ea triste sunt noptileeee. :)
Asadar, am ceva motive de neliniste cand ma-sa nu e langa fi-miu. 
Distractia incepe asa: primul lucru pe care pun mana e chitara. O scot tacticos din husa sub ochii mari ai copilului, o zdrangan in treacat ca sa ii fac pofta si ii zambesc. Luca rade. Imi caut apoi un loc bun, imi insir foile cu acorduri intr-un loc neaccesibil pruncului devorator de hartie si incepe lalaiala. Luca intepeneste de uimire vreo jumatate de ora pe ceas. Din cand in cand mai rade, mai da din maini, dar in general priveste fascinat. Acum, eu nu prea stiu daca reactia lui e una pozitiva sau pur si simplu nu intelege de ce ta-su rage ca nebunul cu mobila aia galagioasa in mana.
Dupa juma' de ora da semne de plictiseala si maraie de vreo doua ori cautand sa faca altceva in loc sa ma asculte. Arunc chitara si sar la joaca. Da-i inca vreo jumatate de ora cu jucarii de plus balite si chitzaite. Luca rade. A trecut o ora si inca ne intelegem!
Primul sms vine si el: cum sunteti? Raspund rapid (si mandru): chitara, ne distram. 


Urmeaza partea de educatie muzicala - se pune un album celebru al unei trupe de renume international care se stie pe de rost si i se canta pruncului impreuna cu cd-ul cate piese doreste. Luca rade tare. A rezistat odata si 5 piese, dar atunci era si Del acasa, deci nu se pune. :). Incepe sa maraie cand s-a saturat si agita picioarele nervos - e clar, trecem la altceva!
Acum devine cam problematic pentru ca deja cam are rabdarea pierduta. Incerc eu inca o repriza de dezmierdari si joaca cu maimutzele de plus, dar cam scartzaie. Cred ca s-a prins ca mama nu e acasa si ca eu sunt cam panicat. Sau, daca ma uit la ceas, e cam ora lui de culcare. Hmmm. Luca maraie.
Pot sa mai trag de timp daca ii arat ceva colorat pe tableta. Daca mai face si zgomot mai castig vreo jumatate de ora de dragalit, joaca si ras. 



Au trecut doua ore si parem ok, dar se simte tensiunea in aer. El incepe sa ma priveasca incruntat, eu incep sa il privesc speriat. Se maraie din ce in ce mai mult intre zambete iar picioarele lui au o viteza dementa. Ne mai jucam de cateva ori de-a racheta si gata. Incepe circul! Luca plange.
Circul e de oboseala. E ora de somn si copilul vrea sa doarma. Doar ca eu interpretez asta ca pe o lupta personala cu mine - nu ma mai suporta si d'aia plange. Pai de ce mai, taticule? Nu ne-am distrat noi frumos?  Luca zbiara.
Il pun in « marsupi » sau in brate si incep cu shh-shh sau cu cantece lente ca sa il dobor. Cateodata am noroc si adoarme pana vine Del, cateodata nu. Luca urla.
The ultimate escape este sa ies cu el afara, la bulevard, unde zgomotul de masini si noxele il adorm pana la urma. Sau poate la bulevard ma linistesc eu si se linisteste si el. Nu am idee, dar asta e solutia de urgenta – a functionat de fiecare data.

Bai, tatilor, daca ramaneti acasa cu copilul si acesta plange si face pe nebunul, nu faceti greseala sa pomeniti asta in sms-urile date sotiei. Sunt de accord ca nu trebuie lasat sa urle ore intregi, dar cu tact si cu bulevard aglomerat se calmeaza pana la urma. Deci tineti crizele pentru voi. Eu am facut greseala sa pomenesc intr-un sms ca Luca plange si nu doarme, iar in 10 min Del era acasa, panicata toata si infuriata ca nu i-am spus din prima despre criza. Normal ca Luca dormea deja dus cand a ajuns ea, dar era prea tarziu. Ii stricasem deja seara in oras pentru ca am cedat psihic. E adevarat ca nu ajunsesem inca la bulevard cand am dat sms-ul. Eram printre blocuri. :)

Sper sa fie din ce in ce mai usor si mai frumos sa raman cu Luca acasa cand iese Del. Si sper ca ea sa iasa la spalare de creieri din ce in ce mai des. Avem nevoie de lipire tata-fiu. …ca sa nu zic bonding. :P

Voi cum faceti cu creierii cand ramaneti singuri cu copii ?

Friday, October 7, 2011

Copii purtati sau lasati?


Discutia asta se imparte in doua: 
 - purtati copiii in wrap-uri atarnati sau ii lasati in carut sa reziste, sa reziste 
 - si purtati copiii prin carciumi si pietze sau ii lasati pe la bunici sa reziste, sa reziste
Cu vreo cateva zile inainte sa se nasca Luca ne-am dus chititi sa cumparam carut pentru viitorul odor. Nici nu mai pomenisem familie fara carut.  Iar cum noi doream a deveni familie adevarata aveam nevoie de carut neaparat. Pregatisem intr-un sertar si un wrap colorat pentru purtarea pe piept a micutului. Auzisem de beneficiile purtatului bebelusului in chestii d'astea si asteptam sa incercam si noi. Eu cred mult in trecut, in obiceiuri batatorite de milenii si cum nu avem filmari pe youtube cu stramosi ne uitam la triburi izolate de prin Africa sau alte colturi de continente. M-a convins o chestie simpla - femeile din triburi isi poarta plozii legati de ele, de cai, de tati, de magari si copiii sunt foarte fericiti ca sunt langa parinti sau macar langa ceva cald si viu, iar parintii sunt multumiti ca au copilul cu ei si ca au doua brate libere. Mai mult, copiii lor nu fac colici. Bang! Ia uite ce de plus-uri.
Am ajuns cu carutul acasa, l-am asamblat constiincios si cam gata. Luca a stat in carut de foarte putine ori, mai mult caram carutul gol. Atunci mi-am dat seama ca imaginea cu femeia cu carutul gol de pe pachetele de tigari nu e chiar de speriat - nu e semn de infertilitate la fumator ci de atasare la bebelus. Imi e clar ca pruncul era la tatal fumator in brate  cand au facut poza. Ha!
Dar sa revenim. Noi preferam sa il caram pe Luca in marsupi plus. Cu wrap-ul nu ne-am inteles pentru ca era prea scurt si pentru ca ni s-a parut complicat. E o chestie cu arici foarte simpla si buna, pe care o atasezi singur foarte firesc in 30 de secunde, culmea, facuta de romani pentru mult-ravnitul export. Deci cumva noi importam produse exportate. Cu el atarnat in brate avem doua mani libere, copil vesel si linistit care doarme cel mai bine in marsupiu, mobilitate maxima (nu mai caram carutul pe scari la metrou sau prin mai stiu ce locuri agolmerate - avem doar o burta mai mare). Avem si minus-uri: de la 10 kg carne de copil in colo iti trebuie stare de sanatate osoasa perfecta ca sa nu te vaiti toata ziua de șale. Ar mai fi faptul ca se mira toata piata Miniș de "maimuta" de pe tine, iti pipaie copilul sa se asigure ca e viu, si te privesc cu ura ca il strangi atat de tare acolo. Mai sunt unii care se prind cat de buna e solutia asta si zambesc complici. 
Am uitat sa va zic. Luca nu a avut colici. ;) sau poate noi nu am avut colici la cap. 



V-am mai zis de fricile mele induse de folclor cum ca viata si distractia s-a terminat odata cu nasterea copilului. Ma gandeam ca va trebui sa exploatam bunicii la fiecare nevoie de iesire. Ei bine, nici gand. Ba mai mult, purtatul lui Luca in marsupi usureaza mult pierderea vremii cu ocazii sociale. E adevarat ca nu mai pot sta mereu asezat la terasa, adopt cateodata pozitia din jurul gratarului: in picioare si cu berea in mana. Merge brici. Iesim des, mult si fericiti. Ne mai goneste acasa, desigur, plansul somnoros sau nevoia de baie a copilului dar asta e normal.
In cazul nostru refugiul in bunici nu prea funtioneaza. Din fericire avem parinti tineri si foarte activi. Ei muncesc mult mai mult ca noi, asa ca am ramas cu copilul "pe cap" 24/24. Alegerea de a-l lua pe Luca cu noi peste tot a fost, deci, cam impusa de context. Oricum asta ne doream si noi si a fost ok. 
Mai ciudat este cand se uita lumea lung la tine ca mergi la botezuri si nunti cu bebelusul pe piept. Iti pui putin țol festiv cat sa nu pari venit de la fotbal si atasezi copilul peste camasa. Copilul mic, de vreo doua luni. Fotograful face ochii mari si click-aie dslr-ul ca un paparazzo  de parca eram in chiloti la nunta iar invitatii susotesc scandalizati ca "astia sunt nebuni". Bai oameni buni, nu suntem nebuni - asta e situatia. Avem bunici plecati la job, un copil la care tinem, cu care ne face placere sa ne plimbam si care are norocul (zic eu) sa nu zaca cu vreo bona care il tranteste de pat la fiecare plans mai serios.
All in all noi suntem foarte fericiti cu Luca pe piept sau in cârcă (umeaza sa ne luam Manduca), ne este foarte simplu asa si ne place sa il bagam in toate rahaturile din cotidianul nostru. Daca si voi sunteti asa puteti arata asta public la saptamana internationala a copiilorpurtati.
Hai, drum bun!

Wednesday, October 5, 2011

Monstrul din patul conjugal


Incep asa: parinti, dormiti cu bebelusii in patul vostru!
Am mai scris intr-un post despre prima seara in 3 cand am luat intr-o secunda hotararea de a dormi cu Luca in pat. Ca orice viitor tata care tremura la gandul ca un bebelus ii va fura sotia de la gura nici nu concepeam sa impart patul cu un terț. Era de ajuns ca sotia se transforma in mama si ca nu mai avea nici ochi nici sentimente pentru mine - sa las copilul in ultima cetate, cea a somnului si intimitatii, era exclus. Eram pregatit sa fac orice. Hotarasem inca dinaintea nasterii ca eu ma voi trezi noaptea si voi aduce bebelusul infometat la sanul ma-sii tocmai din camera din, ma scuzati, fund. Ma bucura ca avem un apartament cu camerele la poli opusi; distanta fata de copil era destul sigura. O linistisem pe Del ca pana ne vom muta la apartamenetul cu camere departate avem sansa sa stam la garsoniera prima luna si vom dormi cu Luca chiar in aceeasi camera. In lipsa copilului tot planul parea perfect. Copil fericit cu parinti fericiti. Ce sa mai, ca in reclame.
Dar! Dar s-a nascut Luca. Nu calculasem deloc partea emotionala, respectiv dragostea cea mai puternica pe care o vei simti vreodata. Avandu-l in brate parca tot nu era prea aproape.  Ce sa faci cu animalultzul asta chiomp care cauta doar caldura imbratisarilor noastre? Sa il arunci in patutzul lui de lemn si sa te prefaci ca nimic nu s-a intamplat? Fuck! S-a intamplat ceva foarte misto si nu te mai saturi de el. Asadar faptul ca am dormit din prima noapte cu el in pat a fost un lucru firesc. Ne era clar ca o sa il iubim nebuni si ca nu trebuie sa ne desparta clisee de genul: "daca dormi cu bebelsul in pat s-a terminat cu viata voastra!"
Viata nostra tocmai incepuse defapt si faptul ca eram trei in pat o facea si mai frumoasa. Cand i-am simtit prima oara manutza calda e spatele meu imi venea sa tip de drag - a fost cea mai intesa mangaiere pe care o simtisem vreodata. Era miez de noapte si copilul meu gasise ca ii este bine sa ma atinga. Cum as fi putut trai asta daca el statea tzapan pe spate in patuztul lui? Cum ar fi putut el sa rada in somn daca nu era in locul cald dintre noi? Cum am fi putut dormi noi fara el? Ati fi tentati sa ziceti ca am fi dormit bine. Ba bine, nu!
Avantajul dormitului cu copilul in pat este tocmai ca dormi mai bine. Mamei ii este mult mai usor sa alapteze copilul in pozitia culcata pe o parte, copilului ii este mult mai usor ca nu trebuie sa mai faca ditamai circul ca sa i se dea de mancare - doar mârie prin somn si i se da, tatalui ii este muuult mai usor pentru ca nu trebuie sa mai orbecaie noaptea prin casa sa aduca plodul la adapat si pentru ca poate sa doarma nesismtit de bine, lasand mâraielile doar in seama parintelui cu sâni. 

Stiu, e frustrant sa ai un patutz de copil care costa destul de mult (noi am avut noroc ca nu am dat banii pe el) si sa fie nefolosit. Mai greu decat aruncarea banilor pe fereastra este sa infrunti valul de dojene de la lume care iti repeta sistematic ca ti-ai mancat ficatii: vei avea un copil alintat, dependent de voi, care nu va fi in stare sa faca nimic singur, un neadaptat, un mic bou handicapat mancator de zile fripte. Daca lumea ar mai pune mana pe carte, respectiv pe studii despre somnul bebelusilor, ar vedea ca bebelusii care dorm cu parintii sunt mai inteligenti, mai activi, mai sociabili si, culmea, se vor desprinde mai usor de parinti. Pai si cum ramane cu legendele? Fuck 'em! Rezistati gurii lumii si va va fi bine.
Mai e o intrebare la care toti ranjesc teslele cand o rostesc: "pai bine ma, cum mai faci sex cu sotia ta daca ai monstrul in asternut?" Subiectul e delicat si am sa il dezbat mai pe larg cand am sa prind curaj. Ideea principala este ca se gasesc locuri prin casa căcălau. Timp si chef sa fie. :)
Azi dimineata, ca in toate celelate, Luca mi-a batut de cateva ori in spinare cu picioarele inainte ca ceasul sa sune, apoi, cand m-am intors spre el, m-a tras de nas si m-a mangaiat pe fatza, iar cand am deschis ochii mi-a zambit. Mai frumos si mai emotionant ca asta nu stiu sa fi vazut ceva vrodata. Asta se intampla in fiecare dimineata. Viata e frumoasa! ;)
Somn usor!