Tuesday, June 26, 2012

Loudspeaker

Daca vineri dimineata nu aveti serviciu si va da timpul si curiozitatea afara din casa va invit la Social Media for Parents. E un eveniment facut pentru parintii bloggeri ( sau nu ). Eu am bucuria sa fiu speaker ( adicatelea vorbitor pe romaneste ). Pana in amiaza voi spune deja tot ce am de spus.

http://www.socialmediaforparents.ro/2012/program.php
Gasiti invitatie gratis pe site. Macar pentru apa minerala si tot se merita venit.
Atentie, desi e un eveniment pt parinti nu exista loc pentru copii. Deci veniti pe modul mute. ;)

Wednesday, June 20, 2012

Haideti la talcioc

Daca aveti chef de terasa verde si cill out cu sau fara copii si va place sa va bagati nasul prin lucruri faine de prin casele oamenilor veniti la Talcioc Urban. Sambata asta de la 12 la Lente & Cafea de la Armeneasca.
Talciocul e primul copil al nostru pentru ca s-a nascut inaintea lui Luca. E zamislit cu drag de ma-sa. Eu fac afisele, suportul tehnic si moral. :)

Banii talciocariti se vor duce la Stefan, care are mare nevoie de ei. Daca nu veniti la o bere, veniti macar pentru Stefan.

See u there.


Tuesday, June 19, 2012

In cerc

Pardon, incerc. Incerc sa scot si eu ceva din blogul asta. Scriu de drag, fara deadline-uri, fara obligatii si fara prea mari sperante. Cu toate astea tot ma visez traind o viata linistita intr-o gradina personala, scriind si jucandu-ma cu Luca tihnit, la umbra, la racoare. Cu job-ul de meu e imposibil, asa ca incerc sa trag lozul castigator si sa pun reclama pe blog. Incerc pe cat posibil sa nu populez blog-ul cu reclame la produse in care nu cred si pe care nu le-as recomanda. Asadar am apelat la cea mai simpla solutie: EMAG. Toata lumea are asa ceva pe blog si acum am si eu. Daca vreti vreodata sa ajutati Universul sa imi implineasca visul si aveti ceva de cumparat de la emag puteti face cumparaturile prin appletul de pe ta-su.blogspot.com. E in dreapta si va afiseaza poduse care imi fac posta mie: tablete, telefoane si aparate foto.

Hai mersi frumos!

Monday, June 18, 2012

Somnul lui si gandurile mele


E ora 22:30 si Luca inca nu a adormit. Del se chinuie cu el de o ora si el inca mai chicoteste sau icneste. Pana acum cateva saptamani nu aveam nicio idee ce se intampla in intunericul dormitorului cand il culca. Acum, multumita lui I. avem video interfon si pot vedea si eu chinul din camera torturii. Ma mai duceam si eu inainte, sa ajut la culcarea copilului, dar simteam ca lucrurile sunt diferite cand sunt doar ei doi. Acum am fereastra mea cu infrarosii prin care privesc incetosat de puricii interferentelor radio ale interfonlui si uite asa vad adevarul. Vad de afara mai bine decat vad ei inauntru. Del sta culcata pe o parte cu fundul catre mine, adica spre camera video, iar Luca stat lipit de sanul ei. Il vad cum o mangaie cu drag pe mana si cum da molcom din picioare. Din nou pare ca mai are putin si adoarme cand iar se dezlipeste smucit de la san si incepe sa se traga de varful picioarelor rotindu-se de pe o parte pe alta. Il aud cum ingana "tata" si alte cuvinte si nume de perosonaje legate de ziua care tocmai a trecut. Ii vad ochii cum ii lucesc in lumina infrarosie a uneltei de spionat. Ochii Deliei se aprind doar cand enervata si obosita il il culege de la margine patului ca sa il re-aseze la san. Apoi se face liniste iar.

Asa trec minute bune sau cateodata ore pana pica odorul. Eu stau teoretic comod in fotoliu cu internetul in mana sau fumand linistit in bucatarie. Practic, stau ca pe ace in fotoliu privind in gol in iPad sau fumez in pozitii incomode, la geam, in bucatarie. Ma linistesc abia cand adoarme Luca si Delia iese tiptil din dormitor. Cateodata iese zambitoare, satisfacuta de o victorie nesperat de usoara iar alte ori iese ca dupa 10 reprize de lupte in  namol. In timp ce ea se chinuie acolo, eu oftez  in mine cu obida ca nu pot face nimic. Luca nu mai adoarme cu mine de multa vreme. Il mai prind cand am noroc la cate un somn de dupa-amiaza in Manduca sau mai adoarme pe mine in taxi. In rest Del e painea si cutitul, patul si perna lui.
In afara consumului interior ca ea e prinsa in dormitor, incerc sa profit de timpul ala de singuratate. In primul rand fumez tigara de seara in timp ce (trag cu urechea spre ei) ma pun cat de cat la zi cu ce se mai intampla pe FB, cu ce minunatii mai descopera cei de la Universe Today, ce mai scriu bloggerii mei preferati si ce poze a mai facut Bumbutz. Dupa tigara ma mut pe intuneric pash-pash in fotoliu, trag perdelele in soapta sa vad copacii de afara si continui lectura.
De cand avem smecheria asta de video interfon am intrat peste ei in dormitor si mi-am satisfacut curiozitatea. Sunt chiar ca o musca pe perete care poate vedea tot. Daca stau cu urechile ciulite pot sa si aud tot. A mai ramas o singura curiozitate - la ce s-or gandi ei oare? In cazul lui Luca imi e cu neputiinta sa imi imaginez pentru ca el e prea din alta lume pentru imaginatia mea deja patratita de adult. Dar Del, femeia care seamana la cap atat de mult cu mine? La ce s-o gandi timp de jumatati si jumatati de ora? Ce ii face mintea in bezna si linistea aia din dormitor? Pe pereti nu se poate uita pentru ca nu ar vedea decat ceasul proiectat cu rosu pe intunericul peretelului de la picioarele patului. De ascultat nu are decat fashaitul frichinelii lui Luca. Are doar creierii cu ea. Pana la Luca nu am fost niciodata in situatia de a sta in bezna, in liniste si nemiscat pentru o ora fara sa  incerc sa dorm. Mi se parea (si inca mi se pare) inutil si chinuitor. Ce, suntem in transee, asteptand sa adorma inamicul ca sa il atacam prin surprindere? Am tot ars gazul la orizontala dar mereu aveam ba muzica in casti, ba cerul plin de stele de la Pietrosita, ba ambele. Ea nu are nimic. Il are doar pe Luca lipit la san sau de alergat prin pat. In rest LINISTE SI ASTEPTARE.

Cand il mai puteam culca si eu pe Nedormit stateam si eu asa (mai mult de 20 de minute nu cred ca am stat vreodata). Cum se lasa linistea incepeam sa caut umbre vagi pe pereti ca sa imi imaginez forme sau ma gandeam ce sa mai iau de la ikea pentru a decora dormitorul. Era insa, asa intuneric in camera ca nu doar ca nu gaseam umbre, dar nici nu imi puteam imagina ceva colorat in camera aia. Vedeam doar idei monocrome pe pereti diformi. Mai incercam sa bat ritmuri din varfurile degetelor de la picioare dar era asa liniste ca nu vibra nimic in mintea mea. Am incercat sa inventez ceva memorabil, sa imi vina o idee revolutionara, profitand te momentul rar de liniste, dar mai departe de "buuuuuuuun, in ce domeniu sa fie?" nu am ajuns. Am stat mereu cu creierii si fizicul blocat acolo pana mi-a venit curajul sa ma ma furisez de langa copilul adormit iepureste. Toate episoadele de adormit copilul noaptea au fost foarte intense din cauza asta.

Pai bun, dar ea cum rezista? Am intrebat-o zilele trecute la ce se gandeste in fiecare seara. A ras lung cat sa isi adune de un raspuns si mi-a spus ca se gandeste ce sa ii mai faca de mancare lui Luca, ce campanii sau evenimente sa mai inventeze ( deci si ea spera la inventia suprema ). A mai mormait niste chestii dar nu am inteles nimic. Banuiesc ca se gandeaste sa fuga cat mai departe ca mereu cand iese din dormitor imi spune: mi-a venit o idee - "daca am merge noi la toamna in Paris la I. si apoi am trece si prin Germania pe la P". Sau "ce ai zice daca am merge la mare in weekend?". Si,  iata ca, acum sunt pe autostrada soarelui.
Voi la ce va ganditi in linistea serii, cand va culcati copii? La povestile pe care le spuneti? Da, voi sunteti smecheri, aveti copii mari care adorm cu povesti.

Tuesday, June 12, 2012

Alint

A ALINTÁ alínt tranz. 1) (mai ales copii) A netezi ușor cu palma în
  semn de dragoste; a dezmierda; a mângâia. 2) A numi cu cuvinte
  drăgăstoase; a dezmierda. 3) A face să se alinte. /<lat. allentare
  Sursa: NODEX (2002)

Era o dupa amiaza dezmortita de martie, rezolvasem cu actele lui Luca si ma inrdeptam rupt de emotie spre maternitate. Urma sa imi duc noua mea familie acasa. Pe langa valul de ganduri legate de noua viata care ma lua pe sus mai era ceva – urma sa imi tin copilul in brate pentru prima oara. La maternitate nu am avut ocazia si mi s-a parut foarte frustrant. Am facut o gramada de exercitii de imaginatie pentru momentul asta, ba chiar am exersat si pozitia si miscarile dar tot eram cacat pe mine. Del m-a rugat sa il imbrac pentru ca ea trebuia sa isi ia lucrurile si sa vina la masina. Am inmarmurit de frica. Ramasesem ca stana de piatra in hol asteptand asistenta sa vina cu copilul. Pe langa faptul ca nu credeam ca sunt in stare sa il tin brate mai trebuia sa il si schimb. Imi era frica de copilul meu.

Cand l-am atins prima data, proptindu-l pe brat asa cum stiam eu mai bine, mi-am dat seama cu ce se mananca chestia asta – cu dragoste. Din momentul ala am stiut sa fac orice si nu am mai avut frica. Dragostea ne-a dat tot ce aveam nevoie. Ne-am iubit neconditionat din prima clipa si am invatat impreuna, cu rabdare, sa trecem peste fiecare zi de bebelusie timpurie.

Mi se tot zice ca am un copil alintat. Inainte de a desfigura cu sange rece persoanele care zic asta am impulsul inutil de a le explica ca nu exista "copii alintati" asa cum cred ei. In primul rand, nici DEX-ul online nu prea tine cu indivizii astia - alint vine din latinescul allentare, care inseamna a incetini. Am fost corigent la latina dar am gasit asta pe net. Care va sa zica, alintul e legat de ceva molcom, calm, lent. Sa ii spunem mangaiere. Deci a alinta un copil inseamna a-l mangaia, nu? Pai si ce e rau in asta? Ce e rau fac ca imi mangai copilul? Ba mai mult, il pup de il tocesc. Cum ar veni, imi iubesc copilul. Asta e nasol! Nu e bine sa iti alinti (iubesti) copilul pentru ca ti se va urca in cap mai incolo.

Cam asta ne invata opinia audientei generale din Romania - copilul iubit si-o ia in cap si te chinuie. Adevarul este ca un copil inconjurat de dragoste creste mai armonios, mai puternic si mai destupat la minte si poate pune ceva probleme: se joaca mai mult, rade dubios de des, are o curiozitate constructiva (in locul lui “crede si nu cerceta”, prost inteles), pune intrebari prea multe si romanilor le e frica de asta. Un copil iubit nu intelege cand se tipa la el sa nu intre in balta, nu inlemneste in scaun la masa. El se va juca fericit cu mancarea pe toti peretii, se va arunca in toate noroaiele si va incerca orice ii iese in cale. Un copil iubit va intelege cand nu e bine sa faca ceva pentru ca i se va explica de ce nu e bine pana se prinde.

Am fost invatati de gura satului sa nu luam copiii brate cand plang pentru ca se invata asa. WTF?!?!?!?!? Asta e cel mai cretin lucru pe care l-am auzit!!!! Cum adica se invata asa? Pai asa sunt facuti – sa fie tinuti in brate. Ei isi incep viata in cele mai stranse brate din lume – pantecul ma-sii; cum sa lasi copilul fara asta? E ca si cum i-ai lua apa de la gura. Cum sa nu iei micutul ala din pat cand plange de ii sar capacele? Pana si la straini le punem o mana pe umar cand plang, d’apai copilului nostru...

Am vazut si copii ne-alintati care lovesc, striga, strica, si privesc cu ura tocmai pentru ca nu au avut libertate cand au avut nevoie. Prefer privirea tembel-senina a lui Luca cand face o boacana decat frustrarea, inghitita amar, din gatul unui copil “cuminte” chinuit fara vina lui de legile de cacat mostenite din generatie in generatie. Mi-ar placea sa invatam cu totii sa ne alintam copii din toata inima. Noi ne vom alinta copilul cat putem de mult si cat putem de “constructiv”. Nu cred ca dragostea poate face rau unui copil...deci, sariti la mangaiat! :)

Wednesday, June 6, 2012

Copiii stricatori

Entropia domestica

Cred ca acum trei ani au venit pe la noi niste prieteni cu copilul lor micut. Tin minte ca dupa ce a intrat in casa a si fugit in sufrageria garsonierei nostre, a tras de o cutie din biblioteca, a sarit un obiect din ea pe jos iar in urmatoarea secunda a tasnit sub birou cu obiectul in mana. Am ramas mut - nici nu apucasem sa zic salut prietenilor si deja debandada incepuse. Delia ma antrenase in prealabil ca trebuie sa fiu calm pentru ca micutii sunt curiosi si energici si pot strica lucruri. Mi-a inghetat spinarea de frica! Am urcat cat mai sus aparatele foto si lucrurile de pret si asteptam cu sufletul la gura sa imi explodeze chestii prin casa. Pe vreme aia eram deosebit de salbatic la capitolul copii. A continuat vizita prin a scoate putinele machete de masini pe care le aveam si stragand din stomac de fiecare data cand le ciocnea. Eram dement de spaima. Un mic pui de om ma speriase cum nu ma speriase nici profa de mate din liceu.
Cand a plecat am inceput sa adun disperat masinute si obiecte de prin casa facand inventarul detaliat si cautand defecte. Spre linistea mea totul era intact - fusese doar o furtuna de dezordine, dar fara victime.

Fiind singur la parinti am crescut destul de posesiv si pe alocuri obsedat de ordine. Eu nu scoteam jucariile afara ca sa nu mi le strice vecinii de bloc, ca sa nu pierd cauciucurile masinutelor de fier si ca sa nu imi sparga mingea careva. Stateam cu ele noi-noute in casa degeaba. Le mai am si acum in acelasi stadiu. Frustrarea era mare pentru ca nu aveam cu ce sa ma joc afara, dar rezistam la gandul ca le voi pastra intacte.

Au mai trecut ani si au mai tot venit pe la noi prieteni cu copii care ciocneau masinutele mele din ce in ce mai tare, eu ma ingalbeneam de frica din ce in ce mai puternic iar masinutele rezistau din ce in ce mai bine. Ori copiii se jucau cu bun simt, ori erau cu adevarat rezistente. Asta a fost prima data cand m-am relaxat. Mi-am dat seama ca dracii astia mici nu sunt chiar atat de (negrii) negri si chiar daca arunca cu chestii prin casa nu e un sfarsit de lume. Oricum imi pastrasem doza mea de incordare la intalniri de genul asta.

Iar s-a mai invartit timpul oleaca si aparu Luca care a stiut sa ma ia cu tact si rabdare pana m-am relaxat total. A trantit telecomanda de la tv putin cate putin pana cand m-am prins ca rezista, a lovit ecranul televizorului pana m-am convins ca nu omori pixelii asa usor si a trantit iphone-ul pana mi-am luat bumper. Nu a reusit nici el sa strice masinutele mele, ci am uitat noi una dintre ele la o mamica in parc. Nu s-a stricat nici combina audio de cand a inceput sa ii smulga butonul de volum incercand sa dea mai tare si nici cd-urile nu s-au stricat de la atatea palituri si balit. Pai cum vine asta?!!?! Nu era vorba ca astia strica tot? Cum de m-am linistit asa? Cum pot privi relaxat cand vad ca imi tranteste tastatura si mouse-ul pe jos si apoi le taraie prin casa? Cum de nu racnesc de frica cand da cu palmele lui mici dar viguroase in iPad incercand sa miste pozele de pe ecran? Nu stiu nici eu. Cred ca e un caz tipic de parinte educat de copil. Luca (si Del pe alocuri) m-au invatat sa explorez limitele mele si pe cele ale obiectelor. Experienta copilului meu e mai importanta decat un pixel mort sau o tastatura fara butoane.

Asta e bine, dar ce ma fac cand il scot pe Luca prin alte case? Pai acolo se complica situatia. Eu l-as lasa linistit sa trebaluiasca cum stie el mai bine stiind ca nu strica nimic dar gazdele, daca sunt fara copii, isi scot ochii din orbite vazandu-si vazele date de-a dura pe parchet si telecomanda pretioasa a televizorului trantita energic pentru a-i scoate bateriile. Cum sa fac cand alerga cu un covrig prin casa straina si lasa firimituri lipicioase in urma lui? Ce sa ii zic cand deseneaza 20% pe hartie si 80% pe parchet? Imi e greu sa ii impun limite la lucruri pe care le face de obicei fara nicio apasare. Cum sa ma uit in ochii lui si sa ii zic ca telecomanda e de fapt mai fragila pentru altii si ca parchetul se sterge mai greu de creion in alte case? Nu pot sa imi dezorientez copilul. Stiu ca par nesimtit, asa cum pareau alti parinti cand si eu eram de partea cealalta a baricadei dar nu am incotro. Vreau sa imi las copilul liber sa exploreze si sa se joace, sperand ca nu strica nimic.

Mai am o probelema - cu jucariile altor copii. Stiind ca multi sunt cu pata pusa nu prea imi vine sa il las pe Luca sa tranteasca masinile altor baieti din parc si nici sa ciufuleasca papusile fetitelor. Am vazut multe zambete incordate cand asta micu' se infrupta hulpav din jucariile altora. Asa ca mai bine ma duc pe camp si il alerg acolo, fara mutre si fasoane, fara telecomenzi din clestar si tv din coaja de ou, fara jucarii prea curate pentru a fi murdarite de altii. Sau mai bine stau acasa.

Voi cum va descurcati la capitolul stricaciuni? Apelati la guvern sa va ajute, ca la inundatii?