ma primiti pe mail?

Wednesday, March 20, 2013

Prematur [PUB]


Asta e un cuvant cu care din fericire nu m-am prea intalnit in viata. Imatur l-am auzit de la o multime de oameni, in special parinti si profesori, (asta e o alta poveste) dar prematur deloc.

Ziceam ca nu m-am intalnit cu prematur si din cauza asta nu mi-am imaginat ca sunt oameni cu nevoi legate de cuvantul asta. Cum bine stim, daca noi nu avem o problema ea pentru noi nu exista. Luca s-a nascut la termen, sanatos si voios - dar daca se nastea prematur? Atunci stiam si eu cuvantul asta destul de bine banuiesc si as fi trecut prin toate sulitele problemelor legate de nasterea prematura.
Ce-mi veni cu nasterea prematura? Mi-au trimis Pampers un comunicat de presa cum ca au lansat scutece marimea 0 si m-am cam uitat nedumirit la titlu. Marimea 0? Ce e aia? Am vazut repede ca e vorba de bebelusii nascuti prematur si plini de nevoi de protectie. Nu am nici cea mai vaga idee daca existau deja genul asta de scutece si nici cum sunt. Banuiesc ca trebuie sa fie facute cu multa grija pentru niste fiinte atat de fragile. Daca printre voi sunt parinti cu copii nascuti prematur probabil stiti exact despre ce e vorba si cu ce se mananca scutecele astea, iar daca sunteti ca mine macar acum ati aflat ca exista si asa ceva.


Ideea e simpla: Pampers a lansat scutece din gama Premium Care pentru bebelusii nascuti prematur. Daca vreti sa vedeti mai multe detalii iata si comunicatul lor de presa:









Pampers Premium Care, scutecul ce oferă o protecție de 5 stele pielii, are acum grijă și de pielea fragilă a bebelușilor prematuri

Noul Pampers Premium Care cu indicator de umezeală este disponibil și pentru mărimea 0

București, martie 2012 – Găsirea unei modalități eficiente de îngrijire a pielii unui copil reprezintă o sarcină importantă pentru fiecare mamă. Protejarea pielii subțiri și imature a copiilor născuți prea mici sau prea repede, vine de asemenea cu multe provocări pentru mămici. De aceea, Pampers a extins acum promisiunea de protecție a pielii, prin introducerea mărimii 0 în cadrul gamei Pampers Premium Care, disponibilă de acum în mărimi de la 0 la 5. Acest angajament de îngrijire a pielii bebelușului a fost recunoscut, Pampers Premium Care fiind recomandat de Societatea Română de Pediatrie. Pentru o protecție de 5 stele a celui mic, scutecele Pampers Premium Care asigură cea mai bună îngrijire și protecție pielii, mămicile putând fi sigure ca au făcut cea mai bună alegere pentru sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copilașul lor.
Pampers Premium Care - mărimea 0 a fost atent proiectat, ținând cont de nevoile speciale ale pielii copiilor care la naștere au avut greutăți mici. Roxana Rusu Pușcă, medic pediatru, specialist Pampers, afirmă:
"Pielea copilului prematur este mai subțire decât cea a unui copil născut la termen. Cadrul medical trebuie să aleagă scutece care să protejeze pielea delicată a copiilor născuți înainte de vreme. Scutecul trebuie conceput pentru a crea un microclimat care să mențină o hidratare optimă, adecvată pielii unui copil prematur.
Trebuie de asemenea avut în vedere faptul că urina activează o serie de enzime ce se găsesc în fecale, generând un efect negativ asupra pielii copilului. De aceea, scutecul trebuie să fie în măsură să facă față în mod eficient acestor nevoi fiziologice, mai ales în cazul pielii sensibile a prematurului, reducând totodată contactul acesteia cu factorii iritanți conținuți de urină și fecale".

Cele cinci beneficii ale protecției de cinci stele de la Pampers Premium Care se referă la:
Ultra îngrijire: disponibil pentru toate mărimile, stratul exterior lasă pielea să respire, iar  loțiunea specială din Aloe Vera (mărimile 1-5) are un efect hidratant și protector asupra pielii celui mic.

Ultra uscat: tehnologia superioară Dry Max este clinic testată pentru a păstra pielea micuțului uscată până la 12 ore, în timp ce stratul tip fagure, disponibil până la mărimea 3,  absoarbe scaunele moi.

Ultra subțire: cu până la 20% mai subțire și mai confortabil, dar la fel de eficient în protejarea pielii bebelușului.

Ultra fixare: Pentru o fixare pe cât de sigură, pe atât de confortabilă, noul Pampers Premium Care dispune de un sistem flexibil de prindere, disponibil pentru toate mărimile. Benzile suprapuse, disponibile pentru mărimile 0-2 îi permit bebelușului să se miște în voie, în timp ce decupajul din zona ombilicală elimină posibile frecări ale burticii bebelușului de scutec.

Ultra confort: Materialul moale ca bumbacul este plăcut la atingere, în timp ce stratul exterior, acum și mai catifelat, protejează cu delicatețe zona acoperită de scutec.

Creat ca urmare a sugestiilor primite din partea părinților și dezvoltat în colaborare cu personal pediatric, noul Pampers Premium Care este disponibil în varianta cu indicator de umezeală pentru mărimile 0-3. Acesta îşi schimbă culoarea din galben în albastru atunci când intră în contact cu umezeala din interiorul scutecului, reprezentând un instrument folositor pentru toate mămicile, ajuntându-le pe acestea să ştie care este cel mai bun moment pentru a schimba scutecul celui mic.
Utilizarea scutecelor Pampers Premium Care alături de şerveţele umede Pampers Sensitive îi va da oricărei mămici oportunitatea de a-i oferi copilașului său protecţia şi îngrijirea pielii de care are nevoie. Acestea sunt testate dermatologic, fiind dovedită blândețea lor asupra pielii bebelușilor, inclusiv asupra celei fragile a micuților născuți prematur.

Mamele vor să asigure copiilor lor tot ce este mai bun. Datorită celei mai recente inovații de la Pampers, Pampers Premium Care este scutecul care oferă o protecție de 5 stele micuților născuți înainte de termen, înțelegând nevoile pielii tuturor bebelușilor.

Monday, March 18, 2013

Gradinita, cimitir al tineretii mele


 De ziua lui Luca mi-am facut un cadou - mi-am luat o zi de concediu. In felul asta am avut si eu ocazia sa merg la gradinita cu el. Inca de cu seara aveam emotii pentru a doua zi. Nu mai fusesm la gradinita de vreo 26 de ani. 
Imi amintesc foarte vag despre gradinita din Ramnicul Sarat. Aveam ca educatoare pe o prietena de familie a parintilor mei. Parca o chema Cici. Tin minte doar un episod, mai mult o senzatie - a venit maica-mea sa ma ia acasa si m-am bucurat foarte tare, desi aveam un nod in gat. Mai tin minte apoi doar drumul spre casa. Cica nu am rezistat prea mult si am renuntat. Apoi a urmat Bucurestiul cu gradinita armatei. Aici tin minte autobuzul care ma lua dimineata din bratele tatalui meu si care ma aducea dupa amiaza in acelasi loc. Tin minte spaima - daca parintele nu era in statie sa isi astepte odorul acesta era dus inapoi la gradinita. Se zvonea printre noi, ca fusesera copii abandonati la gradinita. Plangeam in autobuz de sarea sortuletul bleu de pe noi de frica de abandon. Apoi un copil si-a spart capul, altul lua buline argintii mai multe decat mine pentru ca era ruda cu educatoarea si iar autobzul... N-am mai vrut. Am rezistat putin la armata si apoi am sfarsit la o gradinita de stat din cartier.

Am plecat pe la 9 dimineata cu Luca in carca catre troleu incercand sa ma imbarbatez in minte - ce se poate intampla asa de rau? Cat sa planga? Cat de deprimat sa fie? Eu stiam ca deprimarea poate fi asa de mare ca il poate strivi, dar ma minteam. Imi aminteam sentimentul ala de doi lei de abandon. Auzeam parintii spunandu-mi intr-una ca se vor intoarce negresit dar nu prea puteam sa ii cred in totalitate. Vazusem copiii dupa care nu venisera parintii la ora 4:30 - 5 dupa amiaza sa ii ia acasa si care ramaneau urland de amar in urma mea in cladirea gri de beton a gradinitei. A doua zi ii revedeam dar foarte amariti. Plus ca deasupra noastra erau cei de la saptamanal care vedeau pe Tata si pe Mama doar sambata si duminica ( daca nu cumva doar duminica pentru ca atunci week-endul era scurt ). Cum sa nu imi fie frica? Tin minte cum inghiteam nodul asta amar la orice pas. Ma jucam eu cu copiii, mai desenam, mai faceam bastonase dar ma cacam pe mine de frica. Nu imi tihnea deloc.

Asadar, oricat i-as spune eu lui Luca ca suntem langa el si ca il intelegem, DAR ca trebuie sa stea singurel acolo cateva ore el tot va purta amarul in corpusorul lui mic. Numai el stie cum isi inghite gandurile negre si spaima de a fi fara parinti. Pe fondul asta de framantari imi duceam pentru prima data copilul la gradinita chiar de ziua lui urmand sa ii fac un cadou - sa il las pentru prima oara singur cu educatoarele. Cand am ajuns la gradinita si am vazut clasa ( foarte misto si primitoare de altfel ) imi venea deja sa imi dau palme - acolo era campul de lupta cu sine a dragului meu baietel.
Intai i-am spus ca ma duc sa fumez o tigara afara. Cand m-am intors mi-a zis cu mult drag: tata, mi-a fost dor de tine. M-am topit. Ma injuram de toti sfintii in gand pentru ca am ales sa fac asta chiar de ziua lui. Dar trebuia sa o fac pentru ca Del inca nu reusise pana atunci sa il lase la gradinita si trebuia sa incepem cumva.
Apoi i-am spus ca ma duc in piata sa ii cumpar flori Deliei si l-am rugat sa stea linistit si sa se joace cu copiii si doamnele educatoare pana vin. Am plecat cu mers incet ca sa pierd cat mai mult timp. Imi imaginam numai cum tipa si cum cauta dupa fiecare usa sa ma gaseasca. Am pierdut cu greu jumatate de ora. Cand am ajuns Luca vorbea cu un coleg ceva despre trenul cu care se jucau. Wow! Parca ma uitase. Devenise aceeasi pasta cu colegii lui obisnuiti cu job-ul silnic de gradinitar. Am stat invizibil la usa clasei si la un moment dat a trecut pe langa mine in drum spre spalatul pe maini. Ceeee? Cum adica nu m-a vazut? Deci nu are nevoie de mine? Bang o palma peste frunte.

Am mai stat invizibil inca o jumatate de ora cand a aparut deodata in hol si mi-a zis vesel: "te-am vazut tata! Te-am vazut." Ce sa inteleg, ca ma vazuse si m-a ingnorat pana atunci ca sa imi dea o palma sau ca sa imi demonstreze ca e puternic sau nu ma vazuse pana acum cateva secunde cand a plecat sa ma caute? Hmm… Nu stiu. Ce stiu este ca Luca este mult mai puternic decat mi-am imaginat si ca noi parintii suntem niste cacaciosi. Mai stiu ca ce se intampla la gradinita nu e bine sa vedem in totalitate caci ne vom smulge parul din cap de amar. Da, amar din ala ala pur - venin, chiar. Baietelul meu de doi ani a inceput viata plina de obligatii sociale, viata cu program impotriva firii si cu lupta impotriva sinelui. Are doar doi ani si merge la serviciu. Imi vine sa urlu de suparare dar ma tin tare incercand sa ii dau curaj.
Daca ar fi sa ii dau un sfat sincer i-as spune sa fuga de gradinita si sa stea in bratele noastre cat mai mult caci e copil, dar ii zic in realitate ca este un baietel mare care are nevoie de joaca cu copiii si care trebuie sa stea la gradinita ca sa ne dea noua timp sa muncim ca sa ii platim gradinita. Tocmai mi-am mintit grav copilul pentru prima oara.

Friday, March 15, 2013

Breviar de înjurături infantile

Mie îmi place graiul colorat. Îmi place să am un discurs care să fie cât mai zemos, haios și ușor de înțeles. Din acest motiv, am în limbajul zilnic tot felul de cuvinte din sertarul cu mizerii. Vorbesc cu “pu” și cu “pi” în funcție de nevoile semantice de moment. Sunt de părere că o înjurătură sau un cuvânt “urât” strecurat cu cap la locul lui pune un kilogram de sare peste mesaj și aduce mai multă lumină asupra lui. Mai simplu spus, am o gură cam spurcată.

Bun, vorbesc colorat, dar cum se împacă asta cu creșterea baiețelului meu de doi ani? Păi nu prea merge, că îmi cam ascund culorile și licențele poetice în preajma lui. Nu vreau să îmi zică: tăticuleee, mai iesim și noi afară, în plm? M-ar cam intimida asemenea cuvinte rostite de o voce drăgălașă și curată de copil. Ca atare, îmi inghit organele din vocabular cam în proporție de 99%. Problema e că mai scapă câte o coadă de înjurătură – din ăia 1% – pe care o aude și pe care o înregistrează instant. Mi se pare, de fapt, logic să o înregistreze – e un cuvânt nou – și, fiind la vânătoare de cuvinte noi, prinde plm-ul din zbor într-o clipită. Sau, când înjurăm tare și apăsat la ceas de nervi, cuvântul măscărit devine cu atât mai interesant cu cât îi arată o cale de a-și manifesta și el nervii pe care îi are din plin.

Ce e de făcut? Scrie în multe cărți cum că ba să îl ignori ca să nu înteleagă că a spus ceva important și să dea uitării grosolănia, ba să îi explici ce a zis și să îl rogi să nu spună cuvintele astea nici de față cu adulții, nici cu copiii (să le rostească doar în camera lui, de exemplu).

Continuarea haioasa aici. :) http://totuldespremame.ro/invitati-speciali/dedi-grigoroiu-pisica-mamei-tale


Wednesday, March 13, 2013

La multi ani, Luca!

Acum doi ani ma pregateam sa ma intalnesc cu Luca. Era sa fie intalnirea care mi-a schimbat viata a doua oara. Acum stau de vorba cu Luca exact ca si cu un om mare, are pareri, are preferinte si ma uimeste cu personalitatea lui complicata de omulet de 2 ani. Ma topesc de dragului si lesin cand imi zice cocotat pe umerii mei luandu-mi capul in brate: tata, mi-e draaag de tine! 

Tot acum doi ani vedeam pentru prima data renascuta pe prima fiinta care mi-a schimbat viata - sotia mea draga care a mai renascut de 1000 de ori de cand l-a adus pe lume pe Luca si care ma uimeste in fiecare zi. 


Cum a fost ultimul an? Ia vedeti aici:



Monday, March 11, 2013

Emotii si sentimente de bebelusi

Aventura Pampers continua in revista Baby din Martie 2013:

„Copiii noştri s−au nãscut iubindu−ne aşa cum şi noi i−am aşteptat iubindu−i“


Am citit o carte despre bebelusii din burtica care sunt inteligenti, care simt totul ca si noi si care reactioneaza la ce intampla in jurul lor la fel ca si noi. Asta nu a facut decat sa imi intareasca convingerea ca bebelusii nu sunt altceva decat niste oameni mici care nu au avut inca timpul sa invete tot ce stiu adultii. Niste fiinte complete cu sentimente complexe care mai au doar de exersat, nu de invatat ca sa creasca ca noi. Copiii nostri s-au nascut iubindu-ne asa cum si noi i-am asteptat iubindu-i. Din dragoste de mama s-au speriat de noua lume si au intampinat-o plangand ca s-au indepartat de pantecul drag care i-a purtat  pentru noua luni. Apoi tot din dragoste ne-au aratat bucuria cand au dat ochii cu noi si si-au oprit plansul pentru a face cunostiinta in primele minute de viata. Ne stiam si ne iubeam inca inainte de a ne vedea. Copiii nostri s-au nascut perfect invatati de Mama Natura sa aiba sentimente. Multumita acestui lucru a fost incredibil de frumos si de intens sa ne privim in ochi pentru prima oara. 


Sunt voci care spun ca "e mic si nu stie". Se inseala amarnic - ei stiu tot si simt tot. Doar ca ei se simt ca si cum ne-am simti noi intr-o tara straina in care nu cunoastem nici limba si nici semnele - si noi am striga dupa mancare gesticuland frenetic, am implora dupa imbratisare si somn si am cauta toaleta plangand asa cum fac ei in primele luni de viata. Bebelusii au noroc fata de noi in "tara" noua si asa de straina pentru ca mamele stiu sa ii inteleaga si fara cuvinte simtind din drag cand trebuie sa doarma sau manance. Iar in plus fata de noi pe taramul lor strain bebelusii au noroc de o inventie foarte nastrusnica care sa ii ajute pe lungul drum catre toaleta - Pampers - inventia care scuteste bebelusul de nenumarate plansete inutile. Daca noua ne-ar fi greu intr-o lume fara limbaj sa ne rezolvam nevoile imediate, lor le este usor multumita tehnologiei si asta e un mare plus pentru a lasa loc liber sentimentelor sa creasca in liniste intre parinte si copil. Pe vremea cand scutecul se spala la rau nu cred ca mai ramanea timp si energie mamicilor si pentru dragoste si cultivarea sentimentelor copiilor.


Unde vreau sa ajung? Cu toate ca din cauza staturii incredibil de firave si micute a nou-nascutilor am fi tentati sa spunem ca ei sunt doar niste fiinte prea necoapte pentru a avea sentimente, realitatea e ca ei simt tot exact ca un adult. Dupa parerea mea  nu mai avem ce sa ii invatam la capitolul simtiri, putem doar sa le aratam cum sa isi exteriorizeze sentimentele sau cum sa le transpuna in "limbajul nostru". Desi se naste cu zambetul pregatit copilul va avea nevoie de zambetul nostru ca sa zambeasca si el. Fericirea vine din fericire si asta e datoria nostra. Ii zambesc copilului meu pentru ca imi rade sufletul de bucurie cand il vad iar el imi raspunde in acelasi limbaj. Zambetul meu ii da incredere, ii da liniste si de aici pleaca totul. Prin mine si prin sotia mea el isi cladeste felul de a fi si daca ne dorim un copil stabil emotional trebuie intai sa ne punem pe noi pe picioare. Mie mi-a fost greu sa imi gasesc linistea in furtuna de emotii de dupa nasterea lui Luca ca sa ma pot echilibra dar am reusit cu gandul la acea prima privire dintre noi doi. Suntem obisnuiti sa cerem prea multe de la viitorul copiilor nostri dar fara a le fi model nu avem dreptul sa cerem nimic. Eu am invatat ca daca vreau un copil sincer va trebui sa fiu eu sincer cu el, daca vreau un copil iubitor eu trebuie sa dau tonul la dragoste, daca il vreau hazliu, puternic, demn, manierat trebuie sa am eu toate calitatile astea ca sa pot sa ii arat cum sa isi canalizeze emotiile si sentimentele catre aceste calitati. Cu atat mai frumos mi se pare sa imi cresc copilul cu cat si eu cresc cu el.


Cum am spus, natura pune inca de la inceput emotiile in copiii nostri dar ele trebuie exersate ca sa se dezvolte armonios. E un fel de gimnastica a emotiilor pe care trebuie sa o facem impreuna cu micutii nostri - eu am o carte pentru copii in care sunt desenate fete in diverse stari emotionale. Baietelul meu ma pune cu mult interes de fiecare data cand deschidem cartea impreuna sa impersonez toate starile de acolo. Rad si eu cu personajul din desen, sunt nervos ca el, suparat sau zambaret sau plang de durere. Apoi Luca repeta si el toate trairile impreuna cu mine. Se pare ca starea cea mai interesanta este plansul si din cauza asta ma pune mereu sa tot plang si sa inventez diverse motive pentru plans. Nu stiu de ce e asa, poate pentru ca plansul a fost prima lui forma de comunicare a sentimentelor si poate ca a ramas cea mai intensa si sincera. Pana la urma si pentru noi plansul e cea mai deschisa portita catre sentimentele noastre.

Bun, si totusi de ce toata aceasta atentie catre sentimente? Am auzit voci ca prea ne preocupam de sentimentele copilului nostru - ce, doar nu suntem terapeuti ?! Normal ca nu suntem si nici nu avem vreun gand sa facem psihanaliza pe copilul nostru, dar ne intereseaza foarte mult sa crestem un om cu picioarele tari, cu fruntea sus si cu un zambet cald pe fata. Suntem in era eu-ului liber si stabil. Ca tot ziceam despre vremurile cand se spalau scutecele la rau - credeti ca atunci copiii aveau parte de un teren asa fertil sentimental? Atunci prioritatile erau altele si fata de acum sentimentele ramaneau ascunse adanc in respectul primar dintre mamifere. Acum suntem NOI in centrul atentiei si daca stim cum si ce sa alegem putem sa facem lumea sa functioneze pentrul noi. Lumea de azi poate lucra pentru ca noi sa ne vedem de sentimentele noastre - cartile ne pot invata cum sa ne crestem frumos copiii, internetul ne aduce cartile mai aproape, tehnologia ne face casele mai calde si mai comode, detergentii spala mai bine ca raul de alta data si Pampers nu doar imbraca copii si ii si ocroteste. Stiu ca suna prea exaltat ce zic aici, dar tocmai in a vedea partea plina a paharului sta si educatia copiilor nostri.

Wednesday, March 6, 2013

Paris en trois


Cand am fost in Paris prima data eram tanar si singur. Am stat 3 luni plecat cu serviciul si mi-a fost asa de greu fara Ursus si Romania mea ca mi-am jurat sa nu mai ies din tara niciodata. A doua oara am fost tot in delegatie, dar o saptamana - a fost indurabil. A treia oara am fost la Paris cu Del in saptamana de miere - hopaaaa! Altceva! Deja incepu sa imi placa orasul. Vedeam si eu in sfarsit ca are rost sa te plimbi pe stradute cand esti cu jumatatea. Deci Parisul nu e doar pentru facut poze ca sa treaca timpul cum facusem in trecut. Niiice.


Acum vreo luna mi-au zis de la serviciu ca ar trebui sa plec o saptamana la Paris. Pac! Mi s-au aprins beculetele. Daca in doi a fost asa misto, cum o fi in trei, mai nene? Si m-am apucat sa fac demersuri pentru deplasarea cu famiglia. Am convenit pana la urma sa stam la niste prieteni cu copil ca sa ne si distram noi, adultii, cat timp se distreaza si copiii. Mama, ce bine suna planul! Am plecat intr-un picior la aeroport.

Cred ca stim cu totii ca orice calatorie e mai frumoasa cand o planuiesti decat cand o faci - la fel a fost si in cazul nostru . Realitatea ne-a lovit dur in primul rand de la meteo. Am vazut eu ca vor fi temperaturi de -1 / 6 grade pentru saptamana aia si am vazut si ceva fulgi de zapada pe weather app, dar cum stiam ca zapada e foarte rara la Paris nu am luat in seama. In realitate a nins ca in povestile cu Parisul de odinioara si a fost frig de imi paraiau pantalonii pe mine. A nins cu soare, a nins cu nori, cu frig, cu vant, cu ceata - a nins cu tot ce se putea ca sa fim siguri ca nu putem iesi din casa pe motiv de frig. Nameti nu erau, dar "feels like" era pe la vreo -10 grade cred, multumita aerului mult mai umed decat al nostru. 




De parca vremea nu era de ajuns eu faceam doua ore dus si doua intors de la serviciu cat sa ajung inghetat si infometat in cuibarul familial din nordul Parisului, pregatit de culcare. Ma visam hoinarind prin centrul Parisului cu copilul in carca si cu sotia de mana, mancand un grec frites impreuna cu porumbeii de pe Sena. Frumos vis, dar cand sa fac asta? Noaptea? Pe frigul ala? Am incercat o singura data sa imi las copilul sa alerge liber  pe platoul unei mari piete doar ca in 2 minute nu imi puteam misca maxilarul de inghet si am intrat intr-un mall.

Am avut ocazia ca in week-end sa ne mai miscam ici colo: la acvariul de langa Tour Eiffel. Moama ce frumos! Problema e ca Luca era interesat de altceva si ne-a alergat prin local ca pe hotii de cai. Am ratat un acvariu urias populat cu rechini care mai de care si cu tot felul de oratanii de mare de care vazusem doar la tv. Luca s-a distrat doar la acvariul unde bagau copii mana si se jucau pestii aurii. In rest - scandal si fuga. Eu nu m-am distrat deloc. As fi vrut sa vad toti pestii aia pe indelete, as fi vrut sa fac poze ca tot turistul si as fi vrut ma bucur de privelistea de sub acvariu care era dementiala. Dar nu, am avut de alergat dupa copilul stresat de intunericul din muzeu.

Am mai fost la salonul anual de agricultura - sa te tii aici inghesuiala si miros greu - ma simteam ca in masina 102, plina de co-oraseni de la periferie. Luca mai diclea cate un cal sau cate o vaca de pe umerii mei si se bucura. Eu nu ma bucuram caci nu vedeam, nu ma interesa si pentru ca imi doream sa fiu dracului in fata la Pompidou, trantit pe asfalt cu o bere in mana asteptand sa vizitez muzeul. Imi doream sa ne plimbam pe stradute mici si sa descoperim obscure galerii de arta, sa fumez linistit o tigara si sa trag cu urechea la graiul francezilor trecatori. Dar nu, eu eram aici printre vaci facand ca un cal ca sa distrez copilul.

Partea buna e ca prietenii la care am stat locuiesc vis-a-vis de o gara si vazand atatea trenuri toata ziua Luca si-a cam facut plinul, ca am mancat bagheta in fiecare zi ( si tot nu mi-am facut plinul ), ca ne-am revazut prieteni pe care ii vedem foarte rar si ca am fumat foarte putin ( pentru era foarte frig pe balcon).
Partea proasta e ca ne-am intors muuuult mai obositi decat ne-am dus, ca nu am simtit ca am fost la Paris ci ca am locuit doar intr-o alta casa cu alt peisaj, ca nu am luat bagheta pentru acasa si ca m-am convins sa mai astept cu turismul vreo cativa ani pana mai creste Luca si poate ramane acasa la bunici  vreo cateva zile.

Concluzia mea: oricat de mult ne-am dori sa calatorim in scop turistic cu copiii micuti, nu prea iese. Ei sunt facuti pentru joaca si pentru atentie, nu pentru muzee si delir social. Ei vor dialog continuu cu parintii, nu ii doare ca parintii au in fata oameni pe care ii vad la cativa ani si ca au chestii de vorbit. Sfatul meu este ca in cazul calatoriilor cu scop turistic sa lasati copii acasa daca puteti sau sa amanati calatoriile pana veti putea. Noi asa vom face. In rest... Calatorim neturistic. :)

Drum bun!