Thursday, February 20, 2014

Trusa de scule pentru parinti [P]


Cum ar fi sa avem o trusa de scule numai a noastra, cu scule potrivite
copiilor nostri? Misto nu? Scoate repede cheia tubulara de plans,
desurubeaza ca sa golesti instalatia si apoi inchide surubul ca sa nu
mai iasa pe acolo. Da si cu putin chit empatic pe langa piulita si s-a
rezolvat.


Sau in caz de chef excesiv de joaca, scoti din trusa masca de sudura
rezistenta la oboseala si jocuri repetitive si sudezi bine relatia cu
copilul.


Iar cand copilul se lupta cu scoala sau cu gradinita.... sau cu orice
monstrii de-ai lui, sa scoti din trusa ochelarii de copil cu care vezi
ce vede el. 


De cate ori am zis ca ne dorim sa mai fim copii, dar cu
mintea de acum. Pai putem - nu trebuie decat sa ne punem ochelarii de
copil si gata.


Suna hilara faza cu trusa, nu? Nu chiar. E cam pe bune. Din seria
vizitelor care nu trebuie ratate, vine la noi in tara o doamna, JODY PAWEL, care a
pus bazele unei chestii care se numeste "parent's tool shop", la ei,
in SUA, chiar in oras si ne va vorbi despre asta. Evenimentul asta
are loc sambata asta si se va duce Delia cu un caiet gol si cu o trusa
goala de scule. Poate vine cu ceva la mana. Cred ca e bine pentru toti
sa aflam secretul. Vedeti detalii mai jos.






Friday, February 14, 2014

Eu si gradinita lui

Mergeam prin zapada jegoasa si moale cu pasi apasati. In buzunar aveam doi cacatei de-ai lui Luca. Puteam sa aleg sa il am pe Luca de mana, dar am ales sa car cacateii in buzunar. Mai clar, am ales sa ma duc eu la analize in locul Deliei ca sa il duca ea la gradinita, ca eu sa nu intarzii mult prea mult la serviciu. Sau cam asa ceva. 

Luca s-a invatat sa se trezeasca la fel de tarziu si de frumos ca Delia. Se maraie amandoi in pat in timp ce pe sub jaluzele verzi se chinuie niste lumina proaspata de dimineata sa intre in dormitor. Miroase a somn in camera. Eu miros a pasta de dinti si a parfum. Ii pup si maraie mai tare. Haideti, copii, e dimineata. Se trezesc moi si bantuie amandoi ca niste fantomite prin casa si apoi, cand le mai vine sangele in cerebel incercam sa hotaram cum facem azi. E a patra zi de gradinita si am zis ca poate il duc eu. Dar a aparut o portita de scapare - trebuie mers si la analize sa lasam niste copro si sa luam restul de rezultate. Ma ofer imediat pentru ca asa nu voi intarzia prea mult la job, dar si pentru ca nu prea aveam putere sa  il duc eu la gradinita. Am fost in prima zi cu totii si inca imi dau palme. Daca as fi mers si azi cu Luca cred ca nu mai plecam de acolo.


Inca mai am clara imaginea cu el pe scaunel privind strain la copiii din jurul lui. Cand s-a ridicat sa se prezinte s-a emotionat a doua oara in viata lui. Prima data a fost in fata lui Mos Craciun. A spus gatuit ca il cheama Luca si inca ceva balbait.
Eu eram mai praf decat el. Stateam in tocul usii si paream amuzat. De fapt urlam in gand de tristete. Mi-am retrait gradinita si abandonul de atunci si am replans tot. Acum eram eu cu Del in tocul usii si priveam chiombiti si obositi la copil. Ne trezisem de dimineata ca sa ne abandonam copilul.

Il abandonam asa cum m-au abandonat si ai mei pe mine. Si pe Del. Si pe tine, si pe ei. Stiam ca taica-miu inca este la usa si nu intelegeam de ce nu intra in clasa. Stateam pe un scaunel de lemn placat cu melamina albastra si o doamna pe care nu o cunosteam imi spunea pe nume. Pe perete era o stema mare. Ne-a zis ca vom desena stema tarii si eu m-am mirat pentru ca mi se parea prea complicata. 
Am mai stat putin si am iesit din clasa. Il cautam pe taica-miu care please pes furis. Mi-a picat coridorul in cap. Eram singur. Nu stiam pe nimeni. Nu stiu daca chiar asa a fost dar stiu sigur ca la intoarcere nu am mai nimerit clasa si ma aflam printre oameni mai straini decat cei de mai devreme. Aici nici macar educatoarea nu imi mai spunea pe nume. Dupa ce s-a facut ceva valva si lumea se intreba cine sunt si de unde vin, « doamna » m-a luat de mana si m-a plimbat prin clase ca sa vada daca ma recunoaste cineva. M-a recunoscut invatatoarea mea care nu cred ca stia ca plecasem. Nu mai stiu cati ani aveam, probabil vreo 4 si cred ca eram la a doua gradinita.

Cand am plecat in prima zi a lui Luca de gradinita catre serviciu am bagat capul pe usa sa ii zic "pa" pentru ca Luca sa stie ca am plecat. Nu am vrut sa traiasca aceeasi spaima ca si mine. Cand i-am zis "pa" freca niste piese de puzzle in mana si parea preocupat. Poate chiar era. Pana la urma si eu m-am apucat acum 30 de ani sa desenez stema aia plina de spice cu ambitie. Nu mi-a iesit, intr-adevar, pentru ca era prea complicata, dar mi-am tinut mintea ocupata.

A ramas Del inca vreo jumatate de ora dupa ce am plecat eu si apoi a disparut si ea. Luca si-a tinut mintea ocupata vreo doua ore dupa care inceput sa planga si sa ceara sa o sune pe ma-sa. Au sunat si Del a venit cat ai clipi  sa il ia acasa. Pe seara mi-a spus ca a plans de dor. De atunci in fiecare zi imi zice cumva rusinat ca « iar am plans, tata ». Eu il incurajez si ii spun ca e normal si il felicit pentru cat de puternic este. Apoi imi intorc fata schimonosita si imi fac sepuku in gand.

Azi nu am vrut sa il duc la gradinita pentru ca daca as fi mers nu as mai fi plecat. Am ales in schimb sa car doi cacatei in buzunar pentru analize. Mi-au luat doar unul ca cica e suficient ala fara gel. Ala cu gel sa il arunc undeva pe afara. L-am aruncat si as fi fumat o tigara de obida.
Gata, copilaria fara obligatii s-a terminat. Luca a intrat in sistemul plin de cacatei.