talcioc de 1 Dec - pentru Matei

Daca nu aveti chef de tancuri si politicieni, lasati va rog parada sa se desfasoare linistita pe tv si haideti la o lada de bere la Talcioc. Pe langa bere si limonada vom strange bani pentru Matei. Un baietel pe care multa lume nu il ajuta pentru ca el "nu e caz de viata si de moarte". Asa ca hai sa dam mana cu mana si sa il ajutam noi. Detalii: http://mateistancescu.wordpress.com/

Si intrarea si berea vor costa pentru a stranage bani in urna. In rest....multe lucruri foarte misto de cumparat si atmosfera haioasa cu copii si parinti.

Haideti!

Bunici vs. parinti

Cam toate amintirile mele frumoase din copilarie sunt de la Pietrosita, de la bunici. Presupun ca e o varsta general valabila cand se fabrica amintirile frumoase. Varsta mea de amintiri nu o mai tin minte - am amintiri de la toate varstele. Primele sunt de cand eram foarte mic si imi canta bunicul meu "barca pe valuri" si imi zicea intr-una ca ma stie de cand eram cat palma lui. Avea palmele mari cu degete groase si brazdate. Cu palmele alea smulgea urzicile din gradina, taia lemene si apoi picta in curtea din spate pe chevaletul lui patat de multe culori uleioase. La varsta aia nu ma interesa ca picteaza. Bunica ma pupa in continuu cu zgomot mult si apasat si ma mangaia. Cu ea ma jucam loto, un joc cu niste jetoane si tablite de carton cu numere pe ele care nu stiam cum se joaca. La varsta aia nu ma interesa cum se joaca jocurile.

Imi mai amintesc diferenta dintre parintii mei si bunici. Simteam calduri diferite cand ii iubeam. Pe parinti iubeam mai pasional si mai curios iar pe bunici mai cald si mai asezat. Cu parintii invatam chestii iar cu bunicii faceam chestii. Parintii ma faceau curios, ei aveau o viata mai interesanta, ei se iubeau, ei faceau lucruri doar ale lor, ei ieseau cu prieteni. Bunicii nu mai aveau nimic de ascuns. Toata viata lor era a mea. Ei se iubeau prin mine, ei nu imi starneau curiozitatea dar imi dadeau impresia ca in prezenta lor toata lumea e a mea.

Mai am, apoi, diverse amintiri despre un Revelion petrecut cu bunicii. Cred ca intelegeam pentru prima data ideea de Revelion ca fiind o sarbatoare, alta decat Craciunul, cand oamenii se aduna si petrec. Ai mei au plecat la niste prieteni in seara aia si eu am ramas cu bunicii. Imi amintesc asa: contrariat, suparat, contrariat, nervos si apoi renuntat... Tin minte ca ori intrebam bunicii in continuu unde sunt parintii mei, ori ma intrebam pe mine. M-am mai linistit ca era program la tv si ca era diferit de alte zile. Atunci am vazut o sceneta cu un papagal vorbitor intr-un aspirator cilindric. Dimineata parintii mei au dormit mult.

Mai tin minte, cand am mai crescut si ma duceam in vacantele de vara la Pietrosita. Trei luni mi se pareau un an de joaca si bucurie. Dar pe langa asta imi mai amintesc cum tanjeam dupa parintii mei care puteau sa vina doar din 2 in 2 saptamani. Chiar daca din vacantele de vara am cele mai frumoase amintiri cred ca tot de atunci le am si pe cele mai nasoale - dorul de parinti si senzatia de abandon si chiar gelozie - de ce stau ei fara mine la Bucuresti? Ce fac ei acolo? De ce cand ma intorc acasa sunt bronzati? De ce parca sunt niste straini? Cat naiba am stat la Pietrosita de nu imi mai recunosc parintii? Parca sunt mai tineri acum.

Cam astea sunt o parte din amintirile ascunse ale copilariei. In ciuda aparentei mele linistite de copil cuminte in mine bateau vanturi puternice. La cap. Desi paream fericit la bunici in realitate imi lipseau enorm parintii. Acum sunt in partea cealalta.

Acum sunt in momentul in care imi este dor de sotia mea si de mine. Luca e un copil delicios si il iubim mai mult decat pe ochii din cap. E un copil bun si intelegator care are nevoie de multa atentie si de multa energie. Avem astea pentru el si il crestem cu multa dragoste. Partea mai delicata e ca la un moment dat imi e dor de Dedi si Delia de inainte de Luca. Imi este dor sa imi strang sotia in brate in somn, sa lenevim pe canapea cu ochii in tavan sau in televizorul deschis pe cine-stie ce emisiune de cacat. Imi e dor sa fac curat in casa tihnit sau sa las vasele mai nespalate decat sunt acum. Imi e dor sa tusesc tare in timpul noptii si sa fumez la un film in sufragerie. Imi e dor sa imi iau sotia de mana sa mergem la o carciuma sau la un film si sa stam cat ne tine fizicul, pana foarte tarziu in noapte.

Singura solutie sa ne regasim ca oameni si cuplu si sa dezbracam haina de parinti pentru cateva ore este sa il lasam pe Luca la bunici. Lui ii place mult sa stea si sa se joace cu ei pentru cateva ore…dar oare chiar asa e ? Nu cumva si el trece prin sentimentele si intrebarile prin care treceam eu in copilarie ? Daca el ne condamna in secret pentru ca ne dorim ore fara el ? El ne stie doar ca parinti nu ca oameni. El stie ca mama si tata se iubesc, dar nu stie ca pentru a continua sa se iubeasca trebuie sa se comporte si ca oameni, nu doar ca parinti.

Voi cum faceti ? Copiii vostri cum fac ?

vreti poze?

Inainte de a se naste Luca ma tot gandeam ca imi trebuie un device nou cu care sa inregistrez HD primele miscari, primele zambete si primii pasi. Am facut noi ce am putut si ne-am luat iphone-uri care sa filmeze HD orice miscare.  Am vazut apoi ca nu doar eu m-am gandit la asta ci mai toti viitorii parinti. In special tati. Cred ca e forma de "ultim alint" cauzat de frica venirii pe lume a "mancatorului de bani si de vise". Cu alte cuvinte, ne speriem cu totii ca odata ce apare copilul ne-am lins pe bot de device-uri pentru folosul personal, de camere foto, de pc-uri, tablete, biciclete sau mai stiu eu ce.

 

A trecut usor timpul si am vazut ca si frica asta e nefondata. De exemplu acum cateva zile mi-am luat linistit un aparat foto nou. Am invocat din nou nevoia de a fotografia si filma copilul in conditii mai bune. Asta merge la tinta mereu in fata sotiilor. :D. Mai am acum  DOAR de vandut vechiul aparat + obiective ca sa acopar imprumutul facut pentru noul aparat. (chiar asa, va intereseza un canon 50D + multe obiective + blitz )

Asadar, daca vreti poze cu copii vostri faceti-va singuri, ca doar aveti aparate. :) Sau chemati-ma pe mine sa mai scot un ban de obiective. 

Sau...veniti sambata sau duminica (24, 25 NOV) la sediul Asociatiei ROI, in Bd. Schitu Magureanu, la nr 45, unde e o sesiune foto gratis si ateliere speciale destinate copiilor. Chestia asta e organizata de Dacia Plant care lanseaza o gama noua de ceaiuri numita "Ingerasul". Acolo se pot bea ceaiurile astea noi si cica sanatoase (inca nu le-am testat) si doi fotografi (Cristian Sutu si Radu Badoiu) vor face poze copiilor nostri. Am sa trec si eu pe acolo pentru zambit la obiectiv, sambata pana in culcarea copilului. Poate ne vedem p'acolo.

Pentru mai multe detalii iata comunicatul lor de presa:

Maicuta batrana cu fularul de lana

..merinos. Mai bine zis copil tanar cu fular de lana merinos. Utilizes random.org pentru prima data. Sper ca am facut bine. iata rezultatul lui:

Cu alte cuvinte din 23 de comentatori a castigat al 3-lea. Daca credeti ca am gresit la utilizarea site-ului ceva spune-ti-mi si mie. Dar mi se pare destul de simplu si clar.

Va spun ca pentru a nu strica numaratoare am fost nevoit sa nu raspund la comentariile voastre care au fost delicioase. Am ras de m-am spart si mi-am amintit din nou cu melnacolie toate mancarimile lanii impletita de bunici. Inca mai am sosete de lana si inca le port iarna, la Pietrosita la gratar. :)

Gata. Ema, nu ai lasat mail ca sa te pot contacta. Scrie-mi te rog la eduard [punct] grigoroiu [at] gmail [punct] com ca sa stabilim cum intri in posesie.

Va multumesc pentru povestile bestiale! Sa vina iarna! :)

maicuta batrana cu braul de lana...merinos

La prima intalnire cu Del am vorbit tot felul de trasnai. Cred ca d'aia ne-am placut. Am inceput, desigur, prin a ne face reclama personala cu povesti grele din razboiul vietii - petreceri tari, betii, calatorii si vacante nemaivazute, vitejii ieftine. Dupa ce ne-am asigurat de respectul reciproc, am inceput sa batem campii grav si am ajuns la un moment dat la lucruri care ne-au marcat copilaria. Am poposit in zona bibelouri si mileuri, flori-fete-sau-baieti, jocul fetelor cu covorasul in gradina blocului si al baietilor la gard, pe langa ele. Am inteles atunci ca exista viata chiar si in Bacau. Chiar in oras. Am continuat cu caciula copilariei indesata pe urechi, fularul la gura si pantalonii de lana crosetati de bunica. Atunci am realizat ca exista clima si in Bacau. Sunt saraci oamenii acolo, dar au totusi bani de clima rece.

Cand am ajuns la pantalonii de lana am poposit ceva timp pentru ca nu mai puteam vorbi de ras. Eu am inceput sa ii povestesc cum vazusem la Maicăl Gecsăn niste pantaloni mai grosi, cu niste curele si ceva lanturi. Chiar daca eram din Bucuresti nu aveam nicio garantie de intregime la minte si nici curele si lanturi nu aveam. Dar aveam pantaloni grosi ca ai lui - pantalonii de lana. Ei bine, cand "il faceam" pe MJ imi puneam pantalonii de lana pe piciorul fara strampi, o camasa necalcata si vreo basca din cuier. Dansam nebun vreo 2 minute pana cand imi venea sa imi smulg picioarele de mancarime. Lana era buna, saraca, doar la fiert pielea si la umplut de bube. Am crescut la tara, la munte, unde lana era number one, dar nu se punea niciodata pe piele direct - dadea niste mancarimi ingrozitoare. Problema era ca daca bagai o pereche de strampi pe sub pantalonii de lana ca sa nu te mai manance, plasticul isi facea treaba lui de capac la oala sub presiune si imi fierbea pielea de copil de imi venea sa urlu. Si urlam. Dar ce, ma lua cineva in seama? Parintii si bunicii stiau ca traim in frig si ca trebuie sa imi fie cald. Pe vremea aia caldura era mai importanta decat confortul.


Tot vorbind la prima intalnire cu Del despre pantaloni de lana si razand, nu mi-a trecut prin minte nicio clipa ca ne vom casatori si ca vom face un copil. Ca sa nu mai zic ca nici nu ma gandeam ca si copilul nostru va purta pantaloni de lana. Si nu numai. Body de lana, cagula de lana, manusi de lana, fular de lana. E adevarat ca vremurile s-au schimbat, ca acum e cald in case,  dar lana tot number one a ramas. A mai facut si tehnologia niste pasi, poate au mai lasat si oile de la ele, cert este ca acum hainele de lana nu mai inteapa, nu mai dau mancarimi si isi pot face treaba lor de haina perfecta. Tin de cald lasand pielea sa respire linistita printre ochiurile de material, unul pe fata, unul pe dos. Absorb transpiratia daca apare, nu lasa apa sa se imbibe in haine si miros subtil a oaie sanatoasa.

Tocmai din cauza ranilor din copilarie nu am crezut ca lana poate fi imblanzita. M-am vazut cu prietenii de la Hip-hip la un targ de copii si mi-au aratat hainele astea minunate. Am zambit politicos si am fugit cat m-au tinut picioarele. Lana?!?!? Pe piele?!?!? Oamenii asta sunt dusi cu pluta?!?? Noroc sa sotia e mai cu capul pe umeri si s-a inteles cu hip-hip-ii sa le luam la testat. Fericit moment! Cum le-am pipait m-am prins ca am fugit ca prostul - nu stiu cum sunt toarse si lucrate dar sunt netede ca in palma. In primul minut am imbracat copilul in ele si l-am lasat asa pana seara, tarziu. Am fost si afara, am stat si in casa cu hainele astea (eram singur acasa si nu stau eu sa schimb prea multe haine :P ). Luca a fost foarte linistit si fericit. Ba chiar l-am si culcat in ele, fiind pe vremea cand inca nu bagasera caldura. A dormit lemn fericit doua ore. In conditiile in care el nu doarme mai mult de o ora cu mine n-am putut decat sa ma gandesc ca ii era frig copilului si abia acum daduse de confort.

Ce sa mai... Am descoperit aurul. Acum ca cei de la Hiphip.ro ne-au lasat hainele testate pentru incalzirea permanenta a copilului vreau sa le multumesc si dau binele mai departe catre voi. Vreau sa va conving ca lana e asa cum v-am zis in articol si sa faceti un bine copiilor vostri imbracandu-i in ele. Eu nu bag bullshit. Asa ca am ales din plasa cu produse din lana merinos un fular pe care vi-l dau ca sa va convingeti. Daca am avut dreptate as vrea sa imi scrieti apoi.



Carevasazica, CONCURS! Ca sa castigati un fular din lana merinos va rog sa scrieti un singur comentariu aici cu povestea voastra despre lana si haine mancatoare si intepatoare. Vineri pana in amiaza am sa aleg un numar random si asa vom avea un castigator al fularului.
Traiasca oaia!

S-a castigat - hai sa ne incaltam copiii!

Lume, lume, we have a winner. Doua talpi de copil vor fi fericite in iarna asta in pantofii tikki.
Dupa o saptamana de like-uri si share-uri primele picioare care au trecut linia de sosire sunt ale lui David, baietelului Danielei Stangaciu. Felicitari pentru castig, si pentru prietenii loiali de pe FB care ti-au votat cu avant poza.

Felicitari si celorlalti pentru pozele frumoase si vesele pe care le-ati facut si va multmuesc ca v-ati pus la mintea mea si mi-ati trimis atatea picioare haioase!







Pentru premiu, astept un email de la tine Daniela ca iti zic cum faci sa intri in posesie.

Mi-a placut....voi mai face concursuri.

P.S.: ce sa fac acum cu galeria de poze? O sterg sau o pastrez? Voi cum ziceti?

si acum una pentru tati

Am aflat de cateva zile de un site pentru tati. In sfarsit! E un site ingrijit, cu articole ca pentru tati, cu liste cu liniuta, la obiect. Are tips and tricks si liste. Exact ca mintea unui barbat. :)

Bagati ochiul. http://tati.ro/

Ce imi place - ca exista si ca e prima mana sanatoasa si obiectiva de ajutor. Eu nu am putut face asta. Am preferat sa ma plang si sa vars necazuri si bucuri. Dar acum exista un site clar. Sper ca aiba continut de calitate in viitor.

Ce nu imi place - faza cu "dedicat tatilor cool". Inteleg ca tatii lame nu au cum sa intre? Si cine a dat dedicatie? :)