Nu dati banii pe prostii, luati haleala la copii

Se pare ca atunci cand ma plang, ma plang cu ecou si Universul ma aude. Am zis ca nu am ce ii baga in gura eco a copilului meu de sarbatori si nush cum s-a intamplat ca am avut masa si casa plina de chestii misto si bune. Dupa Ma-Na ne-au bucurat si alti colindatori. Doar ca acesti colindatori nu au venit la cersit bani ca sa isi ia tablete cu Android, ca toti copiii din cartier, ci au venit cu sacul plin la usa noastra. Bio Mania a cautat prin camara lor si ne-au pus pe masa o gramada de lucruri care mai de care mai bune si mai sanatoase. M-am bucurat vazand casa plina de chesti sanatoase si mi-am promis in gand inca un Craciun fara masa de dat la stiri. Fara carnat, fara sarmale si fara pastile de bila. 


Normal ca nu am rezistat si tot cu carnat mi-am inchis gura, doar ca a fost facut de Del la cuptior si nu am mai avut nevoie de pastile. Am mancat si vreo doua portocale ca sa imi amintesc de Craciunul copilariei si apoi am cautat linistea. Dar n-am gasit-o pentru ca Lucul dezlantuit de la vria cadourilor scurma prin casa dupa delicii. I-am mai explicat inca odata ce inseamna moderatia si apoi i-am dat drumul in lucerna. Lucerna de la biomania.ro. A bagat ca adevaratul sugiucuri si pufuleti de se uita pe sub ochi la noi intrebandu-se ce naiba avem de stam asa linistiti. Nu lesinasem de la delirul alimentar pentru ca fuseram moderati, cum tocmai am zis si nici nu stateam pironiti in telefon sa trimitem semeseuri de prietenie periodica. Stateam doar linistiti pentru ca ce manca Luca de zor erau doar lucruri bune. Sugiuc ( sau ciubuc sau lollipop, cum vreti ) facut doar din fructe si fara zaharel, pufuleti fara muntele de sare iodata, ciocolata organica indulcita cu nush ce radacini si tot felul de alte minunatii. Am fost fericiti cu totii. Acum, ca sa va convingeti singuri, mi-au promis cei de la biomania niste bunaciuni si pentru voi. Deci la concurs voinicii mei!

Avem o sacosa destul de plina de chestii faine de la  http://www.biomania.ro/ :

- nectar premium de ananas 200ml
- nectar premium de caise 200ml
- paste pentru copii Jungla
- jucarie ecologica HappyMais Buburuze-
- bomboane cu afine- 
- biscuiti Golosi din grau cu lamaie 

Ca sa intrati in concurs va rog sa imi scrieti un comentariu cu ce va placea sa roadeti cel mai mult in copilarie si daca i-ati si da copilului vostru azi. Eu, de exemplu, pentru ca nu prea eram cu dulciurile mancam cu muulta placere saleuri. De vreo cateva saptamani am redescoperit masinaria de facut saleuri pe la tara, am spalat-o de paianjeni si m-am pus pe treaba. Mancam ca nebunii saleuri "in forma de CD" si imi vine toata copilaria in gura. Nu am mancat sugiucuri din curtea scolii, nici tone de pufuleti dar mancam corcoduse si mere verzi de care ii dau din plin si lui Luca. Voi ce mancati ca apucatii? Haideti la concurs pana Miercuri. Luptati-va caci "se merita".

later edit: va rooog nu mai comentati ca Anonimi la concurs. Daca va e lene sa va logati, scrieti macar un nume, o adresa de mail ar fi parfum ca sa va bunghesc repede daca veti castiga.

latest edit: s-a strigat bingo! castigatorul aici: http://ta-su.blogspot.fr/2014/01/nu-dati-banii-pe-prostii-dati-castigul.html

In loc de mc Donalds - si un cadou

 Tin minte ca eram adolecent, cam in preajma liceului, cand a venit primul Mc Donalds in Romania. Nici nu stiu de unde auzisem de el. Cred ca din filme, ca din alta parte nu prea vad de unde…sau pur si simplu auzisem de peste tot. Cert e ca stiam cu totii de el si muream de curiosi. La multa vreme dupa inaugurare am fost si eu la Mec sa mananc celebrul, ne-mai-vazutul cheeseburger. Nu mai tin minte daca atunci m-a durut burta - poate de entuziasm nu am simtit asa cum am simtit dupa fiecare vizita la ei de-a lungul anilor. Mi-am dat seama dupa ani buni ca nu ne eram singurul, ci ca pe toti ne trimitea la wc in urmatoarele minute dupa ingurgitarea celebrul hamburger cu cartofi medii si sos. Au mai trecut ani si am inceput sa merg la Mec doar cand inchideam terasele si mai aveam nevoie de inca vreo cateva beri pe nota de plata. Mergeam la Mcdrive si plecam doar cu bere la bord. Dupa asta nu ne mai durea burta. Ne durea capul a doua zi, dar nu era vina Mecului.

Au mai trecut inca niste ani si am intrat in lumea parintilor cu aniversari jucause de facut. Ne-am tot perindat prin casele oamenilor, cu cadou, cu aparat foto, cu tort si cu multa rabdare. Am vazut ca aniversarile sunt o explozie de bucurie, energie si distrugere prin locuinte – copiii alearga bezmetici in toate directiile, jucariile zboara ca la tornada, plansetele se amesteca cu rasetele de iti vine sa iti iei campii, sucul se amesteca cu prajitura pe covor si canapea, iar amprentele se amesteca cu balele pe televizor. Ce sa mai… dezastru. Logic e sa fugi de acasa la aniversari de copii. Deci ii externalizam in locuri neutre si child proof. Ce le vine parintilor cel mai la indemana ? … ia sa vedem ghiciti ? Mecul ! Pana acum am refuzat sa merg la doua aniversari ale unor oameni dragi doar pentru da erau la Mec. Spaima de mancarea aia plina de mizerii a fost mai mare decat dragul de prieteni si am refuzat.

Cand am aflat ca vom fi parinti am inceput sa ne proiectam copilul perfect - ei bine, el nu mergea la Mec pentru ca eram responsabil si grijuliu cu ce mananca, nu ca noi, indopatii de salam si parizer ai erei post-comuniste. Problema e ca oricum ai incerca sa explici ca nu vrei sa calci pragul restaurantului ala de kko pentru ca iti pasa ce mananca copilul tau tot nu te intelege parintele sarbatoritului. O ia personal si te intreaba deranjat : « Pai cum sa nu vii?!? Nu trebuie sa manance, doar se joaca. » Haaaa! Da-da! Parca il si vad pe Luca cum se joaca linistit in timp ce toti ceilalti copii ling inghetate pe toate gurile si devoreaza cartofi congelati cu hambuger in timp ce se bucura de surprizele de la happy meal. O fi el intelegator, dar nici chiar asa. Pofteste la orice rahat si nici nu vreau sa imi imaginez cum ar fi fost la o astfel de aniversare. Asa ca mi-am pus oamenii in cap si m-am asigurat ca nu vom mai fi niciodata invitati la paranghelii pentru ca suntem prea cu coada pe sus.



Desi parca ii inteleg si pe ei de ce au ales Mecul pentru distrat copii - nu e la ei acasa, au spatii dedicate lor, jocuri si comedii inauntru folosibile pe orice veme si anotimp si cica ar fi si ieftin. Deci daca nu vrei sa iti distrugi casa la anversari mergi la mec. Nu? ... NU! Exista si altceva. Locuri de joaca pentru copii, cluburi de copii... Oricum s-ar numi tot aia sunt - locuri departe de mobilierul casei si de televizorul cu ecran plat si mare din sufragerie, departe de peretii proaspat zugraviti ai casei noastre si de jucariile copilului, neimpartibile cu nimeni. Aici gasesti tot ce iti trebuie pentru o aniversare lipsita de griji si de mec puisor. Azi va prezint Elefantelul Curios – e o un loc de joaca pentru copii (si nu numai ca cica fac si cursuri and stuff) din zona Berceni. E locul unei prietene de-ale noastre care e la inceput de drum. Ca sa ne faca pofta ne-a chemat sambata trecuta la inaugurare (eu mai fusesm odata la inaugurarea pentru prieteni, acum m-am dus si la cea pentru bloggeri :P ). Nu am sa intru prea tare in amanunte pentru ca puteti vedea ce si cum din poze. Bref: e un loc frumos, luminos, cu multe jucarii si comedii (inclusiv muuuult ravnita trambulina), cu oameni care supravegheaza bland dezmatul copiilor si cu un nume ... cel putin curios. :)

Ca sa va convingeti vreau sa va trimit acolo. Asa ca puteti castiga un voucher de 200 Ron care insemna ori o luna de intrari nelimitate la joaca, ori 50% reducere pentru o aniversare. Si nu ma opresc aici, va mai fi premiul doi – un voucher la www.cadourialtfel.ro cu reducere de 20%. Ca sa castigati tre’ sa dati un like pagini de FB a Elefantelului curios si sa puneti un comentariu (unic) aicisha, pe blogul meu, cu locul unde va faceti voi aniversarile de copii…ca sa ne inspiram si noi. Voi anunta castigatorul (ales aleator si liker de pagina de FB https://www.facebook.com/ElefantelulCurios) vineri 2 August dimineata, pe racoare. Baftaaaa !

Jucarii pentru copii fini

Ma scuzati ca fac uz de link-uri dar am gasit ceva demential la Designist pe site. Jucarii de lemn cu sculpturile lui Brancusi si cu caricaturile lui Perjovschi.
Cum sa nu strang bani pentru asa ceva? Ati vaut vreodata ceva mai frumos? LINK

http://designist.ro/arte-etc/minitremu-la-joaca-cu-brancusi-si-dan-perjovschi/

maicuta batrana cu braul de lana...merinos

La prima intalnire cu Del am vorbit tot felul de trasnai. Cred ca d'aia ne-am placut. Am inceput, desigur, prin a ne face reclama personala cu povesti grele din razboiul vietii - petreceri tari, betii, calatorii si vacante nemaivazute, vitejii ieftine. Dupa ce ne-am asigurat de respectul reciproc, am inceput sa batem campii grav si am ajuns la un moment dat la lucruri care ne-au marcat copilaria. Am poposit in zona bibelouri si mileuri, flori-fete-sau-baieti, jocul fetelor cu covorasul in gradina blocului si al baietilor la gard, pe langa ele. Am inteles atunci ca exista viata chiar si in Bacau. Chiar in oras. Am continuat cu caciula copilariei indesata pe urechi, fularul la gura si pantalonii de lana crosetati de bunica. Atunci am realizat ca exista clima si in Bacau. Sunt saraci oamenii acolo, dar au totusi bani de clima rece.

Cand am ajuns la pantalonii de lana am poposit ceva timp pentru ca nu mai puteam vorbi de ras. Eu am inceput sa ii povestesc cum vazusem la Maicăl Gecsăn niste pantaloni mai grosi, cu niste curele si ceva lanturi. Chiar daca eram din Bucuresti nu aveam nicio garantie de intregime la minte si nici curele si lanturi nu aveam. Dar aveam pantaloni grosi ca ai lui - pantalonii de lana. Ei bine, cand "il faceam" pe MJ imi puneam pantalonii de lana pe piciorul fara strampi, o camasa necalcata si vreo basca din cuier. Dansam nebun vreo 2 minute pana cand imi venea sa imi smulg picioarele de mancarime. Lana era buna, saraca, doar la fiert pielea si la umplut de bube. Am crescut la tara, la munte, unde lana era number one, dar nu se punea niciodata pe piele direct - dadea niste mancarimi ingrozitoare. Problema era ca daca bagai o pereche de strampi pe sub pantalonii de lana ca sa nu te mai manance, plasticul isi facea treaba lui de capac la oala sub presiune si imi fierbea pielea de copil de imi venea sa urlu. Si urlam. Dar ce, ma lua cineva in seama? Parintii si bunicii stiau ca traim in frig si ca trebuie sa imi fie cald. Pe vremea aia caldura era mai importanta decat confortul.


Tot vorbind la prima intalnire cu Del despre pantaloni de lana si razand, nu mi-a trecut prin minte nicio clipa ca ne vom casatori si ca vom face un copil. Ca sa nu mai zic ca nici nu ma gandeam ca si copilul nostru va purta pantaloni de lana. Si nu numai. Body de lana, cagula de lana, manusi de lana, fular de lana. E adevarat ca vremurile s-au schimbat, ca acum e cald in case,  dar lana tot number one a ramas. A mai facut si tehnologia niste pasi, poate au mai lasat si oile de la ele, cert este ca acum hainele de lana nu mai inteapa, nu mai dau mancarimi si isi pot face treaba lor de haina perfecta. Tin de cald lasand pielea sa respire linistita printre ochiurile de material, unul pe fata, unul pe dos. Absorb transpiratia daca apare, nu lasa apa sa se imbibe in haine si miros subtil a oaie sanatoasa.

Tocmai din cauza ranilor din copilarie nu am crezut ca lana poate fi imblanzita. M-am vazut cu prietenii de la Hip-hip la un targ de copii si mi-au aratat hainele astea minunate. Am zambit politicos si am fugit cat m-au tinut picioarele. Lana?!?!? Pe piele?!?!? Oamenii asta sunt dusi cu pluta?!?? Noroc sa sotia e mai cu capul pe umeri si s-a inteles cu hip-hip-ii sa le luam la testat. Fericit moment! Cum le-am pipait m-am prins ca am fugit ca prostul - nu stiu cum sunt toarse si lucrate dar sunt netede ca in palma. In primul minut am imbracat copilul in ele si l-am lasat asa pana seara, tarziu. Am fost si afara, am stat si in casa cu hainele astea (eram singur acasa si nu stau eu sa schimb prea multe haine :P ). Luca a fost foarte linistit si fericit. Ba chiar l-am si culcat in ele, fiind pe vremea cand inca nu bagasera caldura. A dormit lemn fericit doua ore. In conditiile in care el nu doarme mai mult de o ora cu mine n-am putut decat sa ma gandesc ca ii era frig copilului si abia acum daduse de confort.

Ce sa mai... Am descoperit aurul. Acum ca cei de la Hiphip.ro ne-au lasat hainele testate pentru incalzirea permanenta a copilului vreau sa le multumesc si dau binele mai departe catre voi. Vreau sa va conving ca lana e asa cum v-am zis in articol si sa faceti un bine copiilor vostri imbracandu-i in ele. Eu nu bag bullshit. Asa ca am ales din plasa cu produse din lana merinos un fular pe care vi-l dau ca sa va convingeti. Daca am avut dreptate as vrea sa imi scrieti apoi.



Carevasazica, CONCURS! Ca sa castigati un fular din lana merinos va rog sa scrieti un singur comentariu aici cu povestea voastra despre lana si haine mancatoare si intepatoare. Vineri pana in amiaza am sa aleg un numar random si asa vom avea un castigator al fularului.
Traiasca oaia!

Pravalia parintilor vinde tati

 Mai pe romaneste asa ar suna ce fac cei de la Pravalia Parintilor. Sau mai degraba ajuta barbatii sa devina tati. Iar daca va intrebati cum adica sa devina tati? - nu e vorba de fecundari in vitro sau in viu, ci e vorba de surubareala la cap. Mie mi-a fost destul de greu sa ma conving ca voi fi tata chiar daca imi doream asta. Din cauza asta m-am apucat intai de intrebat in stanga si in dreapta despre ce inseamna a fi tata si am primit raspunsuri care mai de care mai colorate:

 - s-a terminat viata

 - te-ai lins pe bot de sex

 - sa iti iei la revedere de la prietenii tai acum, ca apoi nu vei mai apuca

 - gata cu somnul, fratioareee

 - esti mort!

 Problema e ca niciun raspuns dintre cele primite nu m-a dumirit - ce e aia sa fii tata? ce voi simti? Voi putea sa imi iubesc copilul? Ma va iubi? Voi stii sa comunic cu el si ce sa ii spun? Voi fi in stare sa il educ? ( inca nu stiam ca si el ma va educa pe mine).

 M-am apucat apoi de citit carti de specialitate. Din pacate cartile erau pentru si despre mame. Am aflat despre furtunile de hormoni, despre schimbarile din corpul mamei, despre relatia mama-bebelus si despre alaptare. M-a ajutat sa imi inteleg sotia si sa o sprijin, dar pe mine nu m-a ajutat cu nimic. Lista intrebarilor fara raspuns traia si crestea linistita in creierii mei.

 Am fost apoi, impreuna cu Del la cursuri de puericultura si Lamaze. Aici am avut noroc ca am dat peste o tipa misto ( Claudia, care si-a bagat coada si in proiectul asta cu tati de care vorbesc ) care m-a intrebat la inceputul cursurilor ce ma astept sa aflu. Am balmajit eu niste intrebari, dar imi venea sa urlu ca la terapeut toate angoasele. Claudia a stiut sa imi lumineze mintea speriata la multe capitole. Am ramas, totusi cu multe intrebari pentru care nici pana azi nu am raspuns.

 Si cum zic parintii sau bunicii nostri - " daca aveam eu sansa voastra...eheee...poate eram mai departe..." asa imi vine sa zic si eu pentru ca proaspetii si viitorii tati au sansa sa aiba ceva DOAR al

 lor ( in afara de blogul meu, desigur :) ) - Seara taţilor - atelier de lucru pentru taţi, alături de psihologi organizata de Pravalia Parintilor.

 Link: http://pravaliaparintilor.ro/index.php/portfolio/parenting/

Seara "e" de fapt vreo trei si "se bazează pe preocupările frecvente şi de cele mai multe ori nebăgate în seamă ale taţilor despre ce presupune sarcina de a deveni sau de a fi tată şi despre locul său în viaţa propriului copil." Pai ce mai vreti mai nene? Daca aveam asa ceva acum vreo doi ani dormeam mult mai bine inainte de nasterea lui Luca si chiar si dupa.

Hai fugiti la inscriere daca sunteti viitori tati sau alungati-va barbatii la curs, daca sunteti cu burtica in crestere.

Un om misto - Aletha Solter chiar la noi in oras

Iata ca maine se face o saptamana de cand am fost la o chestie foaaarte misto. A venit in mica noastra tara si chiar urbe o doamna foarte tare. La prima vedere mi s-a parut o bunica usor dusa, cu parul alb, si cu un zambet larg pe fata subtire ca barda. O chema Aletha SOLTER. Usor dusa parea din cauza zambetului relaxat si senin pe care il afisa. Noi fiind obisnuiti cu priviri amare si incruntate. Se prezinta ca “Founder and Director of The Aware Parenting Institute”. O sa ziceti ca iar baga asta subliminale cu attachment parenting-ul lui…Pai bag pentru ca dupa ce am ascultat-o pe maicuta batrana cu sacoul de lana am ramas profund impresionat de cat de simple sunt (sau par) lucrurile in cresterea copiilor. Bunica asta blanda a avut tupeul sa vina si sa ne zica ca daca un copil (mai mare de 2 ani, caci dupa varsta aia sunt capabili sa inteleaga reguli) mazgaleste peretii sa nu ii dai una in cap ci sa il rogi frumos sa te ajute sa cureti mizeria facuta de el si sa ii explici cu blandete ca desenul se face pe hartie sau canvas. Ne-a convins cu argumente solide ca asa se invata regulile cu convingere, fara frustrari de nicio parte si ca mai este si distractiv sa iti educi copiii.

A mai avut indrazneala sa ne zica ca e ok sa planga copiii si sa nu credem ca suntem niste nemernici de parinti daca ne oracaie boracul. Plansul e normal si e cel mai bun mecanism de a scoate presiunea. NU incuraja sub nicio forma Cry It Out, dar spunea sa ne sustinem moral copiii cand plang. Sa empatizam cu ei si ii ajutam sa isi arda frustrarie prin plans. Cat de simplu suna asta ! Si cat de logic ! Eu am momente si acum cand imi vine sa plang – de emotie, de suparare, de nervi, de bucurie, etc. Problema e ca am fost invatat sa imi inghit lacrimile ca « sunt barbat, ce naiba »  si uite asa raman cu ghemotocul de ace in gat si in suflet pentru ca mi-am stricat mecanismul de auto-reparare.

Ma bucur foarte tare ca am avut ocazia sa vad un asa om vorbind la noi in tara si ma bucur mai tare ca de unde organizatoarele (niste fete cucuiete) se asteptau la o mana de participanti s-a ajuns la cateva sute bune de parinti curiosi si interesati. Fetele astea cucuiete merita toata lauda si multumirea pentru ca au facut un eveniment ultra util pentru noi care a iesit brici, cu o atmosfera relaxanta (in ciuda numarului mare de participanti) si cu o organizare impecabila ! Deci jos palaria in fata Otiliei Mantelers, Monicai Reu si  Claudiei Necula pentru ca s-au spetit sa ne bage mintile in cap.


Ca regret – parintii mei au fost ocupati , deci nu am avut bona la copil si nu am putut participa la tot evenimentul, fiind nevoiti sa stam cu randul pe la usa. Partea buna este ca in timp ce Del era inauntru eu am prins ocazia sa merg cu Luca in Delta Bucurestilor, de vis-a-vis de RIN Grand Hotel unde SE MERITA experienta !

Am si cumparat o carte de-a « maicutei »  si cand am timp sa o citesc am sa va mai vand cate un pont.

Unde e pielea de alta data? - AVON Baby 2

Cand eram mic, cam la varsta lui Luca, cresteam linistit la Pietrosita, imbracat cu bluza, vesta de lana, caciula legata sub barbie si pantaloni de bumbac gros vara. Ma coceam la foc mic ca sa nu "raceasca copilul". Poate nu am racit atunci, dar racesc acum. De vreo cateva ori pe an. Nu stiu daca are legatura cu vesta de lana si cu maieurile bagate adaaanc in pantalonii copilariei sau cu "aerul jegos de Bucuresti" (parazitii) in care mi-am petrecut cea mai mare parte din viata? Imi amintesc ca atunci cand eram la tara eram sanatos tun. Cum ma intorceam la scoala si capitala ma luau toate problemele. Poate erau probleme somatice....cine stie?

Pe sub straturile de haine gaseam cu greu si pielea. Cu timpul am inceput sa o scot si eu la soare. Straluceam ca o oglinda cand imi dezveleam fizicul alb si maruntel. Am fost de cateva ori la mare cand eram mic si am prins gustul bronzatului. De fapt, mie imi placea cum mi se cojeste pielea dupa ce stateam la soare. Cum prindeam mamifer humanoid cu maini, cum il puneam sa ma cojeasca pe spate. Am chinuit parinti, bunici, prieteni de joaca, veri, unchi si matusi. Eram dement dupa piguleala de piele arsa de soare si daca pica vreo bucata mai mare tipam de placere. Nu stiu ce fetis mai era si asta, ca de lipsa de afectiune nu duceam. Au trecut anii si m-am dus adolescent  la mare cu bani potriviti, cu tigari ieftine (ca asa era cool), fara prosop si fara crema de plaja. Doar eram Zeul-cojitului-de-piele...stateam la soare de la 10, cand ma trezeam dupa bautura, pana pe la 14:00 cand ma alunga foamea. Ma inroseam frumos, ma manca pielea de imi venea sa mi-o smulg dar asteptam tapan sa se cojeasca. Problema e ca la un moment dat nu a mai apucat sa se cojeasca pentru ca am inceput sa tremur de mancarime si sa urlu de usturime. Eu nu stiam, dar pielea mea incepuse sa sufere foarte tare de sete. Daca mi-as fi hidratat pielea cu o crema nu as mai fi ajuns ca azi sa stau ca vampirii doar la umbra si sa ma ung cu crema cu factor de protectie 50, care este de fapt un tricou la tub. :). Mi-am stricat pielea din neglijenta si fetis.


Avand istoricul asta zbuciumat cu pielea-mi alba m-am rugat la Dumnezeu ca Luca sa nu imi mosteneasca vestmantul. Doar ca nu am luat in calcul ca si Del are pielea cam la fel de vraiste ca si mine si iata cum Luca defileaza si el pe litoral ca un beculet cu halogen, alb de nu te poti uita la el. M-am gandit ca n-as vrea sa ajunga si el ca mine sa fuga disperat de soare si ca atare ne-am apucat inca de acum, din pruncie, sa ne ocupam de ingrijirea pielii lui. Il ungem cu crema protectoare, il mangaiem apoi cu crema hidratanta si daca soarele e ridicat de o sulita pe cer ii punem costumul de scafandru. Stiu ca e misto sa iti pigule cineva cojile de pe spate, dar nu e sanatos deloc.

Am facut introducerea asta lunga pentru ca trebuia sa ajung la celelate doua produse de la AVON baby despre care nu am scris in prima postare. Daca mai tineti minte, in cutia cu chestii mai erau o crema hidratanta si una pentru iritatii de scutec. De testat, le-am testat si rezultatele au fost bune. Fara piele uscata dupa concediu si fara iritatii de la scutec, apa sarata si nisip abraziv. Nu stiu eu sa citesc etichetele dar gura lumii spune ca ar fi facute cu simt de raspundere si ca ar concura cu produsele facute "in casa". Daca voi stiti mai multe bagati un comentariu aici. Iar daca sunteti curiosi, le puteti comanda de la orice dealer AVON care umbla cu catalogul ca sa va faca pofta.






Inca odata asta e link-ul unde sunt prezentate produsele in romaneste: http://www.avoncosmetics.ro/PRSuite/static/microsites/Avon_Baby/products.html
In engleza cu ceva mai multe amanunte: http://www.avon.com.au/PRSuite/static/microsites/avon_baby/index.html

Si funny fact: cand am cautat pe google AVON Baby blogul meu apare printre primele rezultate (pe prima pagina). Nu stiu daca e motiv de mandrie, e posibil sa fie meritul platformei blogspot....dar tot ma bucur :)

inca un funny fact: in timp ce scriam de zor in metrou la articolul asta m-am intalnit cu Mitza, prieten din copilarie pe care il exploatam sa imi cojeasca spinarea. :)))) ii multumesc pentru rabdarea de atunci si pentru cea de azi ca m-a lasat sa scriu linistit si mi-a si amintit la Romana sa cobor din metrou.

Lasati copiii sa vina la net...sau nu

Cica s-a lansat o aplicatie pentru limitarea accesului copiilor la internet pe mobil. Problema mea e ca merge doar pe Android. (lucru destul de rar :) ).
Imi doresc o astfel de aplicatie pentru ca Luca a inceput sa apese pe chestii la ipad si intr-o zi a ajuns la niste clipuri mizerabile de gangsteri din Harlem. El plecase de la "Alouette" sau de la preferata sa "Adele - someone like you" si a apasat la nimereala. Bang! -  au sarit doamnele miscand lasciv din fundul semi-gol si baietii cu aur la masini si la dinti. Partea buna e ca a stat vreo 5 secunde si a apasat butonul Home, parasind You Toube-ul. Deci nu i-a placut hip-hop-ul de proasta calitate. :)
Alta data a apucat sa sune pe cineva - noroc ca am vazut si am oprit apelul la timp.
Netul e plin de lucruri minunate dar si de balarii si mi-ar placea un mod de a le limita. Deci, androizilor, imi dau palme ca nu pot instala Guardianul, sau nu?

iata header-ul comunicatul lor oficial:


Cu aplicatia de Android Vodafone Guardian,
Parintii pot asigura copiilor o experienta sigura si responsabila de utilizare a smartphone-urilor 
• Aplicatia permite parintilor sa blocheze anumite contacte si apeluri, pentru siguranta copiilor 
• Parintii sunt anuntati automat cand copilul apeleaza numarul de urgenta 112 si pot alege intervalul orar pentru acces la Internet, WiFi, Bluetooth, camera foto si apeluri 
• Vodafone Guardian poate fi descarcata gratuit din magazinul de aplicatii Google Play, iar clientii Vodafone beneficiaza de trafic gratuit

Non-violent, draga?

Despre Comunicarea Non Violenta

Nu stiu daca va mai amintiti ca am scris mai demult despre comunicarea violenta si de cacao in cuplu si in relatia cu copilul. Va spuneam acolo ca exista niste cursuri care ne invata sa nu dam nici cu palma si nici cu gura. Ei bine, week-endul asta mi-am luat sotia, ne-am abandonat copilul la parintii mei si am plecat sceptic, plictisit si speriat la curs. Speriat de abandonul copilului pentru prima data. Sceptic si plictisit pentru ca, recunosc, imi imaginam un curs ca toate cursurile din multinationale unde am sa aflu chestii interesante, dar ambalate scortos in coperte de limbaj si atmosfera de lemn. Spre uimirea mea a fost cel mai frumos si mai interesant curs la care am participat vreodata. A fost atat de relaxant ca nici nu am simtit nevoia de pauza pentru ca tot cursul a fost ca o pauza - parca eram la terasa cu Monica ( mama comunicarii non violente la romani ) si cu ceilalti colegi de curs.
Imi mai era teama sa dau peste colegi de curs nesuferiti pe care ar fi trebuit sa ii inghit doua zile la rand. Nici gand! Au fost toti oameni super simpatici si deschisi si iar mi s-a intarit impresia ca suntem "mai multi decat cred ei" si m-am bucurat enorm.

De ce va recomand sa mergeti la cursul asta? Pentru ca puteti  invata sa va uitati atat de adanc in gura copilului vostru si a oamenilor de langa voi  incat le veti vedea toate nevoile. Nu nevoile alea pentru care te repezi la toaleta, ci acelea care ne pun motoarele in functiune.
V-as trimite pe toti pentru ca aveti sansa de a invata cum sa va ascultati piticul de pe creier si sa il intelegeti.
Va recomand calduros sa va duceti acolo pentru ca odraslele noastre sa aiba o sansa sa creasca drepti, liberi, creativi si nebatuti pete gura, cap si fund.
Mi s-a spus de multe ori ca eu ma entuziasmez usor dar si ca sunt al dracului de critic. In cazul de fata laud cursul asta cu toata fiinta mea critica si cerebrala.
Haideti, fugiti la Monica Reu pe site!
http://www.nonviolenta.org/




P.S.: intamplare haioasa
O colega a incercat la un moment dat sa recomande cursantilor sa caute pe google "blog de tata". Vorbea de blogul meu, nestiind ca eu sunt acolo. M-am cacat pe mine de emotie si de bucurie ( dar n-am avut puterea sa arat asta )  iar Del a rosit intens. Frumos! :) made my week.

Alint

A ALINTÁ alínt tranz. 1) (mai ales copii) A netezi ușor cu palma în

  semn de dragoste; a dezmierda; a mângâia. 2) A numi cu cuvinte

  drăgăstoase; a dezmierda. 3) A face să se alinte. /<lat. allentare

  Sursa: NODEX (2002)

Era o dupa amiaza dezmortita de martie, rezolvasem cu actele lui Luca si ma inrdeptam rupt de emotie spre maternitate. Urma sa imi duc noua mea familie acasa. Pe langa valul de ganduri legate de noua viata care ma lua pe sus mai era ceva – urma sa imi tin copilul in brate pentru prima oara. La maternitate nu am avut ocazia si mi s-a parut foarte frustrant. Am facut o gramada de exercitii de imaginatie pentru momentul asta, ba chiar am exersat si pozitia si miscarile dar tot eram cacat pe mine. Del m-a rugat sa il imbrac pentru ca ea trebuia sa isi ia lucrurile si sa vina la masina. Am inmarmurit de frica. Ramasesem ca stana de piatra in hol asteptand asistenta sa vina cu copilul. Pe langa faptul ca nu credeam ca sunt in stare sa il tin brate mai trebuia sa il si schimb. Imi era frica de copilul meu.

Cand l-am atins prima data, proptindu-l pe brat asa cum stiam eu mai bine, mi-am dat seama cu ce se mananca chestia asta – cu dragoste. Din momentul ala am stiut sa fac orice si nu am mai avut frica. Dragostea ne-a dat tot ce aveam nevoie. Ne-am iubit neconditionat din prima clipa si am invatat impreuna, cu rabdare, sa trecem peste fiecare zi de bebelusie timpurie.

Mi se tot zice ca am un copil alintat. Inainte de a desfigura cu sange rece persoanele care zic asta am impulsul inutil de a le explica ca nu exista "copii alintati" asa cum cred ei. In primul rand, nici DEX-ul online nu prea tine cu indivizii astia - alint vine din latinescul allentare, care inseamna a incetini. Am fost corigent la latina dar am gasit asta pe net. Care va sa zica, alintul e legat de ceva molcom, calm, lent. Sa ii spunem mangaiere. Deci a alinta un copil inseamna a-l mangaia, nu? Pai si ce e rau in asta? Ce e rau fac ca imi mangai copilul? Ba mai mult, il pup de il tocesc. Cum ar veni, imi iubesc copilul. Asta e nasol! Nu e bine sa iti alinti (iubesti) copilul pentru ca ti se va urca in cap mai incolo.

Cam asta ne invata opinia audientei generale din Romania - copilul iubit si-o ia in cap si te chinuie. Adevarul este ca un copil inconjurat de dragoste creste mai armonios, mai puternic si mai destupat la minte si poate pune ceva probleme: se joaca mai mult, rade dubios de des, are o curiozitate constructiva (in locul lui “crede si nu cerceta”, prost inteles), pune intrebari prea multe si romanilor le e frica de asta. Un copil iubit nu intelege cand se tipa la el sa nu intre in balta, nu inlemneste in scaun la masa. El se va juca fericit cu mancarea pe toti peretii, se va arunca in toate noroaiele si va incerca orice ii iese in cale. Un copil iubit va intelege cand nu e bine sa faca ceva pentru ca i se va explica de ce nu e bine pana se prinde.

Am fost invatati de gura satului sa nu luam copiii brate cand plang pentru ca se invata asa. WTF?!?!?!?!? Asta e cel mai cretin lucru pe care l-am auzit!!!! Cum adica se invata asa? Pai asa sunt facuti – sa fie tinuti in brate. Ei isi incep viata in cele mai stranse brate din lume – pantecul ma-sii; cum sa lasi copilul fara asta? E ca si cum i-ai lua apa de la gura. Cum sa nu iei micutul ala din pat cand plange de ii sar capacele? Pana si la straini le punem o mana pe umar cand plang, d’apai copilului nostru...

Am vazut si copii ne-alintati care lovesc, striga, strica, si privesc cu ura tocmai pentru ca nu au avut libertate cand au avut nevoie. Prefer privirea tembel-senina a lui Luca cand face o boacana decat frustrarea, inghitita amar, din gatul unui copil “cuminte” chinuit fara vina lui de legile de cacat mostenite din generatie in generatie. Mi-ar placea sa invatam cu totii sa ne alintam copii din toata inima. Noi ne vom alinta copilul cat putem de mult si cat putem de “constructiv”. Nu cred ca dragostea poate face rau unui copil...deci, sariti la mangaiat! :)

Scutece si ficati

Cand n-aveam copil ma gandeam cu multa scarba la ideea de a schimba scutece. Nu cu frica, ci cu scarba. Imi imaginam tot felul de mirosuri si culori de ma lua ficatul doar gandindu-ma. Ne-am tot invartit prin cercuri cu copii si cand scapa vreunul pastila imi intra gheara in maruntaie de scarba, stiind ca si eu voi trece prin aceleasi mirosuri. Nu am gandit nicio clipa la mizeria aia de conceptie cum ca doar mamele schimba scutece - aia e pentru retarzi. Stiam doar ca ma asteapta multa rahat in viitor atat pe mine cat si pe Del, care e mai subreda la partea de bila si ficat decat mine. Deci ma imbarbatam ca eu va trebui sa fiu vidanjerul sef in casa noastra din motive hepatice.

Odata cu Luca a venit si primul cacatzel - o chestie subtire, taricica si negricioasa-petrol. Ne-am uitat curiosi amandoi in scutec, am inhalat cu frica si am zambit vazand ca nu duhneste a hoit. Mirosul era suportabil. In orice caz, odata cu Luca a mai venit ceva - sentimentul ca de drag as putea manca si scutecul plin. Il simteam facut din carnea noastra si era ca o prelungire a mea. Nu avea cum sa imi fie sila de mine. Deci la treaba!

Au inceput sa curga cacateii ( sa curga, am zis bine ) de vreo trei ori pe zi. Faceam cu schimbul cu Del ca sa ne specializam amandoi in paralel si sa nu cumva sa ramana vreunul dintre noi neantrenat. Pe vremea aia era usor pentru ca Luca statea tranquille iar pungile pentru caca miroseau mai tare decat caca insusi. Era de vis sa schimb bebelusul.

A crescut repede cacaciosul si odata cu diversificarea au venit si fiorii la nas si ficatel de am inceput sa dam scuteceala de la unul la altul. Asta, desigur, cand sunt acasa; cand Del e singura, saraca nu are pe cine sa mai arunce vina si ia singura totul in piept.

Sa nu intelegeti gresit, nu se moare din schimbat scutece, ba chiar e haios pentru ca bebelulsul devine din ce mai jucaus in momentele astea si mai mult, dupa ce termini e o mare mandrie sa vezi totul "curat si placut uscat". Si ca tot am citat dintr-o reclama veche la scutece ajung de fapt la durerea mea cea mai mare - nu imi plac deloc scutelcele ( sau pampărșii, cum li se spune popular ). Mi se pare ceva gresit la conceptul in sine - chiloti din hartie parfumata excesiv care arata oribil. E ca si cum ai sta infasurat cu hartie igienica toata ziua. Si mai mult, bebelusii mai stau si ei liberi, la chilot prin casa si cand vad somoiogul ala de hartie pe copil inebunesc. Am ratat multe poze cu Luca din cauza asta. Vestea buna e ca am gasit o solutie - scutece textile. Sunt frumoase ca focul, par comode si placute la atins si vin si cu un sul de hartie care se care se aseaza in locul de interes maxim pentru a nu intina in mod direct textila cu culori maro. Le mai zice si scutece ecologice pentru ca nu le arunci si deci nu umpli campul de la Glina cu ghemotoace mirositoare puse in cate o punga ce se dezintegreaza in cateva mii de ani.

iaca link: http://www.hiphip.ro/collections/all-in-one-si-fitted

Eu am totusi o indoiala la adresa scutecelor astea legata tot de ficat. Nu am avut nesansa sa il umple Luca cu nr.2 si sunt bucuros, pentru ca nu imaginez cum si unde se tine bomba chimica pana la spalare. Momentan le folosim doar cand stim ca suntem safe si cand vrem sa ii facem poze sexy in chiloti. Macar pentru asta si tot se merita sa va luati scutece d'astea.

Cold play - roseola infantum

Am bagat carpa sub jetul rece, am stors-o si apoi l-am invelit incet pe Luca. Cand l-a atins carpa rece am crezut ca ma sfarsesc – Luca nici macar nu zbiera, ci gemea. Gemea extenuat si resemnat, gemea lung si foarte trist, gemea cu ochii pierduti in ochii mei, intreband parca "ce am cu el?". Sentiment mai rau ca asta inca nu am intalnit – simteam ca imi schingiuiam copilul cu mana mea. Iar el, intelept si puternic, rabda. Mi-am amintit si episoadele mele din copilarie cu apa si otet din plin la fiecare febra. Tremuram de frig si boala iar cand venea carpa cu apa si otet ma termina. Uram din tot sufletul carpa si parintele care ma frectiona. Luca nu stiu daca ma ura. Parea peste mine. Imi era superior - eu imi muscam sufletul de chin si frica, eram mic, iar el era un copil enorm, pana la tavan, cu ochii gigantici si infinit de adanci, blanzi si intelegatori.

Asta a fost episodul care m-a marcat cel mai mult din prima raceala a lui Luca. De fapt n-a fost raceala, a fost roseola infantum. El a mai racit pana acum, am mai scos muci din nas cu aspiratorul (mai precis - batista beblusului), a mai facut odata niste 38 de grade de gust si a mai tusit episodic. Credeam si eu si Del ca stim ce e aia raceala. In realitate nu stiam nimic. Cand am facut vazut prima data pe ecranul termometrului 39,4 am inlemnit. Cum adica, copilul meu are febra asa mare?!?! Febra nu exista doar in carti de medicina si in amintiri? Cum se poate sa fie asa de aproape de 40? M-am panicat instant. Nu mai puteam gandi logic. Creierul meu vedea doar apropierea iminenta de 40. Vedeam 40-ul ca pe cea mai mare nenorocire. Am inceput sa facem ce ne-a antrenat medicul pediatru al lui Luca - impachetari cu carpa Diavolului, si medicamente reducatoare de febra. Jumatatea de ora pana i-a scazut febra a trecut ca un an, apoi au mai tot trecut alti ani in fiecare noapte. Dimineata se trezea ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Radea, canta, vorbea, dansa. Eu cu Del ne taraiam prin casa ochii carpiti dar fericiti ca fiul nostru da semne de normalitate. In fiecare dimineata am sperat ca a fost ultima noapte cu febra. Cand il luam in brate si simteam ca dogoreste iar o luam razna. Tebuia sa ii infigem din nou termometrul in fund, sa icneasca sfarsit cand puneam carpa uda pe el si sa se zbata cand ii dadeam medicamentul. Avea atata nevoie de noi incat dormea doar lipit de pieptul nostru. Motzaiam pe rand, cu copilul in brate si cu agitatia in san.

Drama cea mai mare a fost la Del pentru ca Luca refuza sa suga. Saracul isi dorea, dar il durea gatul si nu putea face efortul de a se hrani. Cand Luca intorcea capul de la san Del ofta amar si cred ca avea nodul plansului in gat. Copilul avea nevoie de ea si de lapte si era asa de bolnav  incat refuza. Ne venea amandurora sa urlam de suparare. Il hidratam fortat cu seringa - ca pe puii abandonati de la zoo. Eram disperati.

Primul gand care iti vine in minte cand vezi ca raceala nu mai conteneste este ca e ceva mai grav si ca ii trebuie antibiotic. Problema e ca antibioticul ar face mult rau unui bebelus de 11 luni. Bun, deci ce facem? In primul rand ne framantam si ne spargem capetele incordate unul altuia, ne certam, trantim, tipam, ne calmam, ne imbratisam si apoi o luam de la capat. In casa plutea o tensiune enorma - era ca vara, inainte sa inceapa furtuna. Tunam de incordare.
Pediatra ne-a trimis sa ii facem analize ca sa vedem daca e cazul de antibiotic, caci raceala insista cu febra mare de vreo 5-6 zile. Cand am aflat ca trebuie sa ii ia sange din vena si nu din deget am albit amandoi. Ne-am privit speriati ca sa ne dam putere, am imobilizat copilul si am indurat impreuna cu el. Vena a gasit-o greu, caci e dolofan si in urma acului a ramas o dara vinetie pe mana lui si inca o rana adanca in sufletele noastre pentru ca ne-am chinuit copilul inca odata.
La analize aparea o raceala si nimic care sa merite antibiotic, deci am reintrat in transee sa ne luptam in orb cu febra.

In a saptea zi i-au aparut pete pe corp. M-a sunat Del fericita: are roseola, am scapat! Imi venea sa dansez de bucurie. Luca a trecuse cu bine de greu - de cand apar petele e sigur ca nu e infectie iar febra dispare. A trecut adrenalina, disperarea si ne-am relaxat. Am simtit in sfarsit cat suntem de obositi dar nu mai conta. Asta a fost prima boala serioasa a copilului nostru. Am luptat impreuna, cu Delia capitan neinfricat, cu mine soldat agitat dar bun de carat si cu Luca, un teren de lupta inmuiat in apa si otet. Daca ati trecut prin asa ceva stiti cum este, daca nu ati trecut, nu am ce sfat sa va dau. Poate pot spune doar sa va ascultati sotia – ea e mama si are instincte. Noi, ca barbati avem doar bunavointa si carca tare.
Sanatate! ...Si putere!

Copii purtati sau lasati?

Discutia asta se imparte in doua: 

 - purtati copiii in wrap-uri atarnati sau ii lasati in carut sa reziste, sa reziste 

 - si purtati copiii prin carciumi si pietze sau ii lasati pe la bunici sa reziste, sa reziste

Cu vreo cateva zile inainte sa se nasca Luca ne-am dus chititi sa cumparam carut pentru viitorul odor. Nici nu mai pomenisem familie fara carut.  Iar cum noi doream a deveni familie adevarata aveam nevoie de carut neaparat. Pregatisem intr-un sertar si un wrap colorat pentru purtarea pe piept a micutului. Auzisem de beneficiile purtatului bebelusului in chestii d'astea si asteptam sa incercam si noi. Eu cred mult in trecut, in obiceiuri batatorite de milenii si cum nu avem filmari pe youtube cu stramosi ne uitam la triburi izolate de prin Africa sau alte colturi de continente. M-a convins o chestie simpla - femeile din triburi isi poarta plozii legati de ele, de cai, de tati, de magari si copiii sunt foarte fericiti ca sunt langa parinti sau macar langa ceva cald si viu, iar parintii sunt multumiti ca au copilul cu ei si ca au doua brate libere. Mai mult, copiii lor nu fac colici. Bang! Ia uite ce de plus-uri.

Am ajuns cu carutul acasa, l-am asamblat constiincios si cam gata. Luca a stat in carut de foarte putine ori, mai mult caram carutul gol. Atunci mi-am dat seama ca imaginea cu femeia cu carutul gol de pe pachetele de tigari nu e chiar de speriat - nu e semn de infertilitate la fumator ci de atasare la bebelus. Imi e clar ca pruncul era la tatal fumator in brate  cand au facut poza. Ha!

Dar sa revenim. Noi preferam sa il caram pe Luca in marsupi plus. Cu wrap-ul nu ne-am inteles pentru ca era prea scurt si pentru ca ni s-a parut complicat. E o chestie cu arici foarte simpla si buna, pe care o atasezi singur foarte firesc in 30 de secunde, culmea, facuta de romani pentru mult-ravnitul export. Deci cumva noi importam produse exportate. Cu el atarnat in brate avem doua mani libere, copil vesel si linistit care doarme cel mai bine in marsupiu, mobilitate maxima (nu mai caram carutul pe scari la metrou sau prin mai stiu ce locuri agolmerate - avem doar o burta mai mare). Avem si minus-uri: de la 10 kg carne de copil in colo iti trebuie stare de sanatate osoasa perfecta ca sa nu te vaiti toata ziua de șale. Ar mai fi faptul ca se mira toata piata Miniș de "maimuta" de pe tine, iti pipaie copilul sa se asigure ca e viu, si te privesc cu ura ca il strangi atat de tare acolo. Mai sunt unii care se prind cat de buna e solutia asta si zambesc complici. 

Am uitat sa va zic. Luca nu a avut colici. ;) sau poate noi nu am avut colici la cap. 

V-am mai zis de fricile mele induse de folclor cum ca viata si distractia s-a terminat odata cu nasterea copilului. Ma gandeam ca va trebui sa exploatam bunicii la fiecare nevoie de iesire. Ei bine, nici gand. Ba mai mult, purtatul lui Luca in marsupi usureaza mult pierderea vremii cu ocazii sociale. E adevarat ca nu mai pot sta mereu asezat la terasa, adopt cateodata pozitia din jurul gratarului: in picioare si cu berea in mana. Merge brici. Iesim des, mult si fericiti. Ne mai goneste acasa, desigur, plansul somnoros sau nevoia de baie a copilului dar asta e normal.

In cazul nostru refugiul in bunici nu prea funtioneaza. Din fericire avem parinti tineri si foarte activi. Ei muncesc mult mai mult ca noi, asa ca am ramas cu copilul "pe cap" 24/24. Alegerea de a-l lua pe Luca cu noi peste tot a fost, deci, cam impusa de context. Oricum asta ne doream si noi si a fost ok. 

Mai ciudat este cand se uita lumea lung la tine ca mergi la botezuri si nunti cu bebelusul pe piept. Iti pui putin țol festiv cat sa nu pari venit de la fotbal si atasezi copilul peste camasa. Copilul mic, de vreo doua luni. Fotograful face ochii mari si click-aie dslr-ul ca un paparazzo  de parca eram in chiloti la nunta iar invitatii susotesc scandalizati ca "astia sunt nebuni". Bai oameni buni, nu suntem nebuni - asta e situatia. Avem bunici plecati la job, un copil la care tinem, cu care ne face placere sa ne plimbam si care are norocul (zic eu) sa nu zaca cu vreo bona care il tranteste de pat la fiecare plans mai serios.

All in all noi suntem foarte fericiti cu Luca pe piept sau in cârcă (umeaza sa ne luam Manduca), ne este foarte simplu asa si ne place sa il bagam in toate rahaturile din cotidianul nostru. Daca si voi sunteti asa puteti arata asta public la saptamana internationala a copiilorpurtati.

Hai, drum bun!

Monstrul din patul conjugal

Incep asa: parinti, dormiti cu bebelusii in patul vostru!

Am mai scris intr-un post despre prima seara in 3 cand am luat intr-o secunda hotararea de a dormi cu Luca in pat. Ca orice viitor tata care tremura la gandul ca un bebelus ii va fura sotia de la gura nici nu concepeam sa impart patul cu un terț. Era de ajuns ca sotia se transforma in mama si ca nu mai avea nici ochi nici sentimente pentru mine - sa las copilul in ultima cetate, cea a somnului si intimitatii, era exclus. Eram pregatit sa fac orice. Hotarasem inca dinaintea nasterii ca eu ma voi trezi noaptea si voi aduce bebelusul infometat la sanul ma-sii tocmai din camera din, ma scuzati, fund. Ma bucura ca avem un apartament cu camerele la poli opusi; distanta fata de copil era destul sigura. O linistisem pe Del ca pana ne vom muta la apartamenetul cu camere departate avem sansa sa stam la garsoniera prima luna si vom dormi cu Luca chiar in aceeasi camera. In lipsa copilului tot planul parea perfect. Copil fericit cu parinti fericiti. Ce sa mai, ca in reclame.

Dar! Dar s-a nascut Luca. Nu calculasem deloc partea emotionala, respectiv dragostea cea mai puternica pe care o vei simti vreodata. Avandu-l in brate parca tot nu era prea aproape.  Ce sa faci cu animalultzul asta chiomp care cauta doar caldura imbratisarilor noastre? Sa il arunci in patutzul lui de lemn si sa te prefaci ca nimic nu s-a intamplat? Fuck! S-a intamplat ceva foarte misto si nu te mai saturi de el. Asadar faptul ca am dormit din prima noapte cu el in pat a fost un lucru firesc. Ne era clar ca o sa il iubim nebuni si ca nu trebuie sa ne desparta clisee de genul: "daca dormi cu bebelsul in pat s-a terminat cu viata voastra!"

Viata nostra tocmai incepuse defapt si faptul ca eram trei in pat o facea si mai frumoasa. Cand i-am simtit prima oara manutza calda e spatele meu imi venea sa tip de drag - a fost cea mai intesa mangaiere pe care o simtisem vreodata. Era miez de noapte si copilul meu gasise ca ii este bine sa ma atinga. Cum as fi putut trai asta daca el statea tzapan pe spate in patuztul lui? Cum ar fi putut el sa rada in somn daca nu era in locul cald dintre noi? Cum am fi putut dormi noi fara el? Ati fi tentati sa ziceti ca am fi dormit bine. Ba bine, nu!

Avantajul dormitului cu copilul in pat este tocmai ca dormi mai bine. Mamei ii este mult mai usor sa alapteze copilul in pozitia culcata pe o parte, copilului ii este mult mai usor ca nu trebuie sa mai faca ditamai circul ca sa i se dea de mancare - doar mârie prin somn si i se da, tatalui ii este muuult mai usor pentru ca nu trebuie sa mai orbecaie noaptea prin casa sa aduca plodul la adapat si pentru ca poate sa doarma nesismtit de bine, lasand mâraielile doar in seama parintelui cu sâni. 

Stiu, e frustrant sa ai un patutz de copil care costa destul de mult (noi am avut noroc ca nu am dat banii pe el) si sa fie nefolosit. Mai greu decat aruncarea banilor pe fereastra este sa infrunti valul de dojene de la lume care iti repeta sistematic ca ti-ai mancat ficatii: vei avea un copil alintat, dependent de voi, care nu va fi in stare sa faca nimic singur, un neadaptat, un mic bou handicapat mancator de zile fripte. Daca lumea ar mai pune mana pe carte, respectiv pe studii despre somnul bebelusilor, ar vedea ca bebelusii care dorm cu parintii sunt mai inteligenti, mai activi, mai sociabili si, culmea, se vor desprinde mai usor de parinti. Pai si cum ramane cu legendele? Fuck 'em! Rezistati gurii lumii si va va fi bine.

Mai e o intrebare la care toti ranjesc teslele cand o rostesc: "pai bine ma, cum mai faci sex cu sotia ta daca ai monstrul in asternut?" Subiectul e delicat si am sa il dezbat mai pe larg cand am sa prind curaj. Ideea principala este ca se gasesc locuri prin casa căcălau. Timp si chef sa fie. :)

Azi dimineata, ca in toate celelate, Luca mi-a batut de cateva ori in spinare cu picioarele inainte ca ceasul sa sune, apoi, cand m-am intors spre el, m-a tras de nas si m-a mangaiat pe fatza, iar cand am deschis ochii mi-a zambit. Mai frumos si mai emotionant ca asta nu stiu sa fi vazut ceva vrodata. Asta se intampla in fiecare dimineata. Viata e frumoasa! ;)

Somn usor! 

Nu stiu eu, nevasta-mea stie

Asta e raspunsul pe care am incercat pe cat posibil sa il evit. E genul de raspuns comod, "barbatesc" pe care il dau multi tati. Astia sunt genul de nepasatori patologici, ca sa nu le zic nesimtiti de cariera sau lasi.

Nu stiu eu sa schimb scutece, nevasta-mea stie. Daca va ganditi o clipa ca schimbatul scutecelor nu este pentru voi sub pretextul ca aduceti bani in casa si e de ajuns, atunci ai trebui sa va luati adio de la familia voastra. Sa ii lasati in pace sa traisca linistiti fara voi. In afara de alaptat nu exista exclusivitati. Ambii parinti trebuie sa faca de toate, pentru ca odorul va stie de parinti in aceasi masura, nu va vede ca pe specialisti in diverse domenii. Daca dusul gunoiului si adusul banilor poate parea suficient pentru unii barbati, nu inseamna ca este suficient si pentru mama si copil. Vazand cat de zdruncinati sunt nervii sotiei mele, imi vine sa imi incerc norocul si la alaptare ca sa ii mai usurez zilele. Cum as putea sa nu o ajut?

Inca o chestie, sa schimbi scutece nu e greu deloc, si multumirea e mare cand iti vezi boracul razand dupa.

Nu stiu eu despre nastere, nevasta-mea stie. Asa va bagati singuri in rahat, macar pentru momentele in care vi se naste copilul si nu aveti nici ce mai vaga idee ce se intampla tot timpul ala cand ea e la maternitate. Va macinati nervii degeba. Mai bine se pune mana pe carte si se citeste cat mai mult. Va ajutati pe voi, cat si pe sotiile voastre stiind prin ce trec. Una e sa iti calmezi sotia in travaliu si sa o tii cald de mana, si alta e sa zbieri nebun la doctor sa ii faca ceva, panicand astfel tot spitalul.

Nu stiu eu unde sunt hainele copilului, nevasta-mea stie. Iar e nasol. Se gasesc situatii destul de dese cand trebuie sa scoateti singur copilul afara sau sa il imbracati dupa baie. Decat sa il expuneti gol la situatiile mai sus citate, mai bine aranjati inca din sarcina impreuna cu consoarta hainutele in dulap, le organizati pe varste, marimi, culori si grosime. O veti ajuta si pe ea si pe voi pentru ca mintea de barbat e mai organizata decat cea a mamei plina de hormoni si toata lumea (mai ales bebelusul) e fericita.  

 Nu stiu eu sa adorm copilul, nevasta-mea stie. Cred ca magaria asta se va vedea peste niste ani cand mogaldeatza se va uita strain la voi, nestiind daca sunteti tata sau doar un nene care sta pe acasa si se cearta cu mami in fiecare zi.

Unde bat? Sotiile, sau mamele de piatra (cum li se mai zice) totusi au multa nevoie de ajutor. Iar ajutorul vine din stiinta. Daca pui pe cineva care nu a mai vazut copil decat in reclame sau la vecini sa il spele sau sa il calmeze e clar ca ar agrava starea se sanatate a micutului nevinovat. Si cum primul copil vine fara ca noi sa avem experienta, trebuie sa citim, sa ascultam si cel mai important: sa vrem. Daca vrem sa stim despre copiii nostri si sa ne ajutam sotiile insemna ca ne pasa de ei. Cel putin ne pasa de ei, nu mai zic de dragoste.

Voua va pasa. Voi stiti chestii? Mai vrea cineva sa isi ajute sotia?

Concediul de 3 saptamani

Nu stiu in ce masura stiti ca exista concediu dupa nasterea copilului de 15 zile lucratoare. Nu copilul are 15 zile lucratoare, ci concediul. :) In mod normal statul iti acorda 5 zile dupa nasterea copilului, dar daca faceti cursurile de puericultura se mai adauga 10 zile moka. Informatia asta incepe sa ajunga la din ce in ce mai multi, dar romanul, mai ales barbatul roman e mare hoț. Toti se fac ca se duc la cursuri, isi fac rost de hartia mult dorita si gata concediul.

Pai ia sa vedem ce pierdeti daca furati la cantar: in primul rand onoarea - nici nu s-a nascut bine boracul si ati si furat ceva. 

In al doilea rand pierdeti multe informatii cel putin utile despre alaptat si beneficiile lui, vi se explica cum decurge o nastere ca sa nu va duceti caine surd la vanatoare, va invata sa puneti un scutec si multe altele. Mie mi-a placut ca in prima ora de puericultura am fost intrebat ce vreau sa stiu. Lucru clasic, de altfel, pentru orice curs mai rasarit, dar intrebarea aia mi-a desfundat canalul timiditatii si a setei de cunoastere - am raspuns incurcat ca vreau sa stiu ce dracu' sa fac in timpul nasterii. Mi s-a povestit frumos despre nastere si posibila implicare a tatilor in ea si parea ca am inteles. Cum probabil ati citit deja, tot dezorientat ca un caine in ploaie am fost in ziua aia si ma intreb cum as fi fost daca nu as fi stiut cate ceva despre nastere. Probabil as fi turbat, tot ca un caine in ploaie, si as fi lesinat de frica + furie cand nu primeam vesti de la sotie in timpul travaliului. Asa, macar imi derulam in minte lectia invatata si ma mai linisteam aproximand momentele prin care trecea Del.

Apoi, cand am ajuns acasa cu Luca tot puericultura m-a tinut cu mintea pe pamant pentru ca stiam cat de cat la ce sa ma astept. Sunt total de accord ca iti spune copilul cum sa il cresti, dar in primele zile nou-nascutul nu prea iti spune nimic iar mintea iti spune sa iti tremure mainile indiferent ce faci. Deci clar avem nevoie de niste linii fine pe care sa cladim.

Ma gandesc ca totusi cel mai important lucru pe care l-am invatat la puricultura a fost sa nu imi fie frica sa cer ajutorul. Inainte credeam ca noi 3 plus cateva sfaturi de la bunici rezolva tot. Bull shit! Noi 3 avem limite clare, iar bunicii in primele saptamani sunt mai speriati ca noi - in afara de nevoia de caciula pe cap si caldura in casa ca la fabrica de paine Titan nu prea veti scoate de la ei. Asa ca puneti mana si intrebati institutiile cu oameni specializati in copii ca va vor face doar bine. Noi am avut consilier de alaptare, "puericulturista" sunabila la ananghiile finalului de sarcina, medic (desigur), consilier de diversificare (mai nou), si invatator masaj copii (casazicasa).  

Noi am facut cursurile la: http://www.nastecumsimti.org/ si ne-a placut. Tot ei se ocupa si de consliere pentru alaptare, diversificare si alte chestii utile.

Nu va fie frica - daca intrebati si invatati despre copilul vostru nu sunteti nici barbati prosti si nici slabi si nici fatalai - sunteti tați.

Sfaturi practice - Lupta cu creierul

Se stie ca cel mai greu ii este mamei in cresterea copilului, nu lu' ta-su. Din cauza asta noi trebuie sa ne spetim sa le ajutam cat mai mult si sa nu ne plangem. Probleme noastre sunt de 8 ori (adica minus orele de serviciu cand lipsim de acasa) mai mici. Cu toate astea si pe noi ne ajunge epuizarea psihica. Nu e chiar de mirare - dupa o viata zen cu griji legate doar de marimea burtii si de banii de bere e greu sa se trezesti brusc in valtoarea cresterii unui copil. Avem si noi frici (ce ma fac daca plange acum cand mi l-a lasat pentru o ora, daca ma asez pe el in somn, oare mai poate femeia asta?) ; avem momente de oboseala cand am dormi si in Gara de Nord, ne pierdem rabdarea, etc. 

Fereasca Dumnezeu sa auda sotia ca suntem obositi sau praf cu creierii ca iese rau! Drama lor e cea mai mare si noi nu mai contam. Din cauza asta trebuie sa reusim sa ne mentinem cu capul pe umeri. Asta nu e chiar usor de facut, dar noi avem ceva ce functioneaza perfect: jucariile. Daca un barbat are "jucarii" barbatesti e cel mai linistit. Asta inseamna tot felul de device-uri: smartphone-uri, aparate foto,  masini, biciclete, televizoare foarte mari si foarte plate. Orice e negru si cu butoane. 

Eu mi-am cumparat iPad dupa nasterea lui Luca. Cum aveam un minut liber ma jucam cu el fericit. Ma incarca mai ceva ca o vacanta in Grecia. Aveam mereu insula mea. Era ca un premiu pentru momentele grele. In plus, in timpul zilei tableta ii era foarte utila Deliei care o lua cu ea prin toata casa cand alapta, cand dormea cu copilul, cand gatea. 

Sa nu mai zic de aparatele mele foto cu care ne facem amintirile frumoase dar si Luca se distreaza pe cinste cu ele.

Vazand ca am adus un aport de bine in familie bucuria mi-a fost si mai mare. Problema e ca incep sa ma obisnuiesc cu tableta si cu aparatele foto iar in curand o sa am nevoie de o noua jucarie. :) 

Ideea e simpla, bai barbatilor, daca vreti creieri linistiti si corp sanatos care poate duce greul familiei nu va sfiiti sa va jucati si sa va cumparati mici premii. Aveti, insa, mare grija ca jocul sa nu ia locul vostru in casa si premiile sa nu ia banii de scutece de la fundul copilului. Eu ma relaxez noaptea dupa ce se culca Del cu Luca. Atunci prind puteri pentru maine. 

Fuga la joaca !