Primele zile (dupa un an)

   Imi tot amintesc cum am deschis usa larg la garsoniera, a intrat Del cu Luca in brate foarte pretioasa si importanta si s-a dus direct catre sufragerie. In casa era lumina curata de soare de amiaza si liniste. Inca ramasese niste liniste in casa de cand plecasem in graba sa nasca Del. Acum venisem cu galagia. Dezorientati fiind prin hatisul de sentimente necunoscute l-am pus pe Luca in locul cel mai familiar noua: patul. Ori uitasem ca avem patut pentru el, ori ni s-a parut mai normal sa il punem putin acolo pana ne hotaram ce facem cu el. Chiar asa, nu aveam nicio idee ce sa facem cu el. Ne uitam pe sub ochi unul la altul si parca ne intrebam: and now what? Ca sa imi fac curaj si ca sa fac totusi ceva cunoscut si placut am luat aparatul si am facut ceva poze. Mereu aparatul foto mi-a dat un fel de putere si un dram de idee de cazemata in spatele ocularului. Ma pitesc cu brio de cate ori am nevoie. Si acum simtem nevoia sa ma ascund si apoi sa fug, sa zbier si intreb oamenii mari ce am de facut.
   Apoi se incetoseaza amintirile - parca l-am pus in patutul  lui cu grija, ca pe ou si l-am privit cum doarme. Sau am facut asta dupa ce m-am holbat mirat cum il alapteaza Del? Sau poate dupa ce i-am schimbat primul scutec impreuna in tandem? Nu mai e clar si ordonat nimic in memoria mea. Au ramas doar crampeie de senzatii foarte intense.
   Primul somn langa el - istovit, fericit si cu mare grija sa nu ma sui pe el. Cand m-am trezit mi-am dat seama ca reflexul e mai presus de orice si ca nou nascutul a scapat de kilogramele mele.
   Prima baie - manuiam copilul mecanic asa cum vazusem in carti, filme, cursuri si la nasi la prima baie. N-am reusit sa ma misc cu spor, intepenit fiind de spaima si incordare - ca atare mi-am adoptat rapid stilul propriu direct in cada.
   Primele plansete nocturne ale lui Luca pentru ca nu cunostea lumea asta si primele plansete diurne ale Deliei pentru ca nu cunostea lumea alaptatului. Primele plansete inghitite in sec de mine pentru ca nu cunosteam nimic.
   Prima iesire afara cand ni se parea ca aveam lumea la degetul mic. Prima inghetata la "mec". Prima bere tot acolo.
  Sunt mii de "prima data" pe care le traiam acum exact un an. Ma uitam cu Del in urma si primul lucru care ne vine in minte este ca nu stim de unde am avut putere sa trecem asa usor peste momentele noi. Nu ne explicam cum de ne-am inhamat si la organizatul unui apartament nou in primele 3 saptamani de viata a copilului. Nu intelegem de unde au parintii atat de multa putere in primele luni de viata a bebelusului lor si cum pot trece asa usor peste intrarea intr-o lume noua. Atunci spuneam toturor ca e mult mai usor decat ma asteptam si chiar simtem asta. Acum, vazand cat de usor si de frumos este cu copil oleaca mai mare, nu inteleg ce era in mintea mea.

  A trecut un an in care s-au schimbat multe. Copilul a crescut mai mult decat imi imaginam ca va creste intr-un an. Sunt uluit cand il vad mergand  cand il aud repetand orice cuvant.
  Am ramas uimit vazand ca Luca a inteles perfect ce are de facut si a luat fiecare obiect de pe tava si l-a inmanat serios nasei lui. S-a prins ca ea i-a dat tava aia cu vreun scop, deci cu ea trebuia sa trateze. A luat chitara in miniatura si i-a dat-o Bogdanei zambind, apoi a curatat frumos tava de toate obiectele pana a lasat la urma cheia de masina. Eu am zambit complice pentru ca si eu detest masinile. Stia oare ca alegerile astea ii influenteaza destinul sau le-a luat la intamplare? Oare chiar au vreun rost alegerile motzului pentru soarta lui sau doar ne influenteaza pe noi si ii vom cladi un viitor bazat pe acele cateva obiecte de pe tava? Sa fie oare viata asa de simpla si limitata? Sau va face ce va vrea el si va arunca tava din drumul lui? Oare asta inseamna "ti-am pus totul pe tava"?

Brains' night out

Pe la 1am cred ca am ajuns acasa. Tremuram inca de emotie dupa prima intalnire cu Luca. Am aprins o veioza, m-am asezat pe fotoliu, am turnat un pahar de whiskey si mi-am aprins o tigara. Pe langa miile de ganduri si sentimente de fericire amestecate cu uimire mai aveam ceva. Simteam ca micul moment de lumina-slaba-whiskey-si-tigara-ca-in-filme va cam fi ultimul pentru o perioada necunoscut de lunga. L-am savurat prea putin, pentru ca ma gandeam la cu totul altceva decat cum sfaraie hartia tigarii si cum gustul de fum se amesteca cu usturimea dulce de pe gat. Ma ustura deja gatul de lacrimi oprite in nodul gatului iar de fum eram deja satul de la turul de forta din fata maternitatii. A fost deci un moment gratuit, facut doar pentru ca asa visasem si pentru ca nu stiam cand am sa mai am ocazia sa cheltui atata liniste. 

A doua zi am iesit la bere cu prietenii unde am incercat sa povestesc aventura si sa ma bucur de ultima iesire "pana in copil". Problema e ca vedeam copilul ca pe o mare trecere, un prag desavarsit chitit sa imi dea viata peste cap. Asta tot din cauza gurilor spurcate din jurul meu care tunau si fulgerau ca sunt "mort", ca dispar, ca nu voi mai stii gustul berii, ca nu imi voi mai auzi nici creierii de zbieratul copilului.

Cu toate ca iesirile pline de haz ieftin de la terasa imi luminau foarte mult zilele eram decis sa renunt la ele. Aveam un fel de program de o iesire pe saptamana cu baietii. Un "guys' night out" de cartier unde ne jucam ca niste copii la masa, radeam din orice si ne otraveam cu diverse licori. Era un rahat dar imi dadea un mare sentiment de libertate. Acum se termina iar eu imi tot repetam in gand ca va fi ok ca sa imi fac curaj. 

Un alt mare soc l-am avut cand am renuntat sa mai cant cu trupa mea [traum - au concert vineri, 23 sept in Control - ne vedem acolo? :) ] pentru a imi dedica timpul viitorului copil si noii case in renovare iar acum imi luam si berea de la gura. Eram cam speriat. Cred ca si priveam speriat, pentru ca multa vreme Del se uita la mine cu mila. Eu tot incercam sa ma dau invincibil dar ea vedea prin mine. De fapt, frica mea era că fara un time out de la intensitatea cresterii nou-nascutului o voi lua razna. Asta era la fel de valabil si pentru ea, care isi pusese de asemenea in cui iesirile cu fetele. Eram doi tineri parinti care nu mai vedeau concediu la orizont.

A fost, e adevarat, intens in primele doua luni. Nu prea mai stiu cum s-au derulat lucrurile atunci pentru ca totul mergea prea repede. Am iesit cred de cateva ori, speriati, pe la terase, desi era frig. Stateam foarte putin, doar cat sa bifam ca inca mai functioneaza mecanismul social din noi.

Cu timpul lucrurile s-au asezat, a venit si caldura si am reinceput sa batem coclaurii. De data asta impreuna cu Luca si a inceput sa ne placa tare. Nu mai stăm pana in puterea noptii ca alta data, dar tot ne facem de cap. Vara e foarte comod pentru ca la terasa nu e fum, nu e frig, nu E manele. La iarna se va complica treaba, dar ne descuracam noi cumva.

Vazand cat de bine fac iesirile la drumul mare la cap, am incercat sa facem un sistem echitabil. O seara pe saptamana ies eu, o seara iese ea. Functioneaza greoi sistemul, mai ales pentru ea, pentru ca lipsa sanilor la mine o cheama acasa devreme. Oricum, macar functioneaza. Avem momente cand trebuie sa iesim din hora ca sa putem juca apoi mai abitir.

Concluzia mea este din nou ca nu se moare dupa ce faceti un copil, ba chiar vin vremuri mai misto cand incepi sa te bucuri mult mai mult de fiecare nimic - ca pe vremea copilariei noastre cand 10 minute de desene animate ne bucurau o saptamana, iar o inghetata, o vara intreaga. Acum fiecare bere are un gust mai bun iar tigara mai rarita e mai intensa.

Imi amintesc acum primul pahar de whiskey tihnit de pe balconul casei noi, dupa ce Del il adormise pe Luca. That was the real shit! Planetele erau aliniate si dormeau domol, cantau greierii, era vara, cald si lumea reincepea a doua zi.

Concediul de 3 saptamani

Nu stiu in ce masura stiti ca exista concediu dupa nasterea copilului de 15 zile lucratoare. Nu copilul are 15 zile lucratoare, ci concediul. :) In mod normal statul iti acorda 5 zile dupa nasterea copilului, dar daca faceti cursurile de puericultura se mai adauga 10 zile moka. Informatia asta incepe sa ajunga la din ce in ce mai multi, dar romanul, mai ales barbatul roman e mare hoț. Toti se fac ca se duc la cursuri, isi fac rost de hartia mult dorita si gata concediul.

Pai ia sa vedem ce pierdeti daca furati la cantar: in primul rand onoarea - nici nu s-a nascut bine boracul si ati si furat ceva. 

In al doilea rand pierdeti multe informatii cel putin utile despre alaptat si beneficiile lui, vi se explica cum decurge o nastere ca sa nu va duceti caine surd la vanatoare, va invata sa puneti un scutec si multe altele. Mie mi-a placut ca in prima ora de puericultura am fost intrebat ce vreau sa stiu. Lucru clasic, de altfel, pentru orice curs mai rasarit, dar intrebarea aia mi-a desfundat canalul timiditatii si a setei de cunoastere - am raspuns incurcat ca vreau sa stiu ce dracu' sa fac in timpul nasterii. Mi s-a povestit frumos despre nastere si posibila implicare a tatilor in ea si parea ca am inteles. Cum probabil ati citit deja, tot dezorientat ca un caine in ploaie am fost in ziua aia si ma intreb cum as fi fost daca nu as fi stiut cate ceva despre nastere. Probabil as fi turbat, tot ca un caine in ploaie, si as fi lesinat de frica + furie cand nu primeam vesti de la sotie in timpul travaliului. Asa, macar imi derulam in minte lectia invatata si ma mai linisteam aproximand momentele prin care trecea Del.

Apoi, cand am ajuns acasa cu Luca tot puericultura m-a tinut cu mintea pe pamant pentru ca stiam cat de cat la ce sa ma astept. Sunt total de accord ca iti spune copilul cum sa il cresti, dar in primele zile nou-nascutul nu prea iti spune nimic iar mintea iti spune sa iti tremure mainile indiferent ce faci. Deci clar avem nevoie de niste linii fine pe care sa cladim.

Ma gandesc ca totusi cel mai important lucru pe care l-am invatat la puricultura a fost sa nu imi fie frica sa cer ajutorul. Inainte credeam ca noi 3 plus cateva sfaturi de la bunici rezolva tot. Bull shit! Noi 3 avem limite clare, iar bunicii in primele saptamani sunt mai speriati ca noi - in afara de nevoia de caciula pe cap si caldura in casa ca la fabrica de paine Titan nu prea veti scoate de la ei. Asa ca puneti mana si intrebati institutiile cu oameni specializati in copii ca va vor face doar bine. Noi am avut consilier de alaptare, "puericulturista" sunabila la ananghiile finalului de sarcina, medic (desigur), consilier de diversificare (mai nou), si invatator masaj copii (casazicasa).  

Noi am facut cursurile la: http://www.nastecumsimti.org/ si ne-a placut. Tot ei se ocupa si de consliere pentru alaptare, diversificare si alte chestii utile.

Nu va fie frica - daca intrebati si invatati despre copilul vostru nu sunteti nici barbati prosti si nici slabi si nici fatalai - sunteti tați.

Alaptarea la tați

Pe vremea adolescentei rebele nu aveam idee ce inseamna alaptare. Stiam doar ca se face prin supt la sanul mamei, ca poate fi kinky si ca nu e frumos in public. Am avut un episod cand la McDonald's la Unirii s-a asezat la masa mea o mama cu bebelusul, a scos sanul mare si alb si a inceput sa il hraneasca. Scena se consuma la jumatate de metru de berea si de tigara mea aprinsa. Am inghetat de uimire si mi-am sucit gatul ostentativ in partea opusa ca sa nu zaresc ceva. Partea haioasa era ca eram cu un prieten la masa si amandoi vorbeam uitandu-ne in directii opuse. Intamplarea m-a scarbit si m-a facut un aprig critic al alaptatului in public. Dupa niste ani aveam sa ma schimb. :)

  Cand Delia l-a alaptat prima data pe Luca in fata mea tremuram de curiozitate. Mai ca imi venea sa il dau pe copil la o parte sa vad mai bine. Citisem ca sfarcul ajunge pana in gatul bebelusului si mi se parea o barbarie. Asteptam curios sa vad daca reuseste toate manevrele de mufare si cel mai tare imi doream sa stiu daca o doare pe Delia sau e vreo senzatie kinky? Cu totii ne-am gandit la un moment dat ca trebuie sa fie foarte excitant pentru o femeie sa aiba o gura lipita de sfarc ore intregi. Oare or da ochii peste cap de placere? Oare avem si noi loc acolo? :)

Am aflat foarte curand ca alaptatul e un lucru golit de orice senzatie sexuala si ca trairile mamei sunt oricum mult mai intense decat "banalul" sex. In plus, pe Delia o durea. Indata curiozitatea s-a transformat in grija. Faceam ca titirezul pe langa ei neputincios. Eram deja nervos ca alaptatul nu e un basm frumos si ca Delia trebuie sa indure iar dureri. Am recitit despre pozitiile corecte de alaptat si am intervenit cu diverse perne de alaptat sau cu sfaturi precipitate care o necajeau si mai tare. Am tinut-o asa cateva saptamani timp in care Del suferea cumplit. Eu imi muscam pumnii de furie si neputiinta si o tineam intr-una sa renuntam la san si sa trecem la biberon. Noroc ca sotia e cladita din piatra tare si nu s-a lasat doborata din atata lucru. 

Pe langa furie mai aveam o problema. Mintea mea oarecum tehnica nu putea intelege ca alaptatul nu are nimic de-a face cu vreun tipar sau model logic si ca nu poti trage linii drepte prin pat ca sa aliniezi mama si copilul pentru o pozitie ideala de supt. E foarte adevarat ca pozitia este foarte importanta si ca trebuie respectate unele reguli, dar nu era ca la desen tehnic unde pui echerul si trasezi. Eu nu intelegeam asta. Ma framantam non stop cautand sa gasesc greseala din ecuatie. Nu am gasit-o. Nu exista. Pur si simplu asa trebuia sa fie.

Cu timpul durerile au disparut iar Luca si Delia au devenit un cuplu copil-mama foarte frumos. Acum grija s-a transformat in gelozie. Vedeam ce momente frumoase traiau impreuna si eu stateam pe bara. Chiar daca incercam sa ii mangai ca sa particip si eu timid la trairile lor eram imediat gonit de privirile contrariate ale lui Luca care ma simtea strain. Ei aveau lumea lor, iar eu eram pe din'afara.  

Gelozia de copil razgaiat a disparut din fericire cu timpul si acum ma bucur sincer cand ii vad alintandu-se veseli la ora mesei. Mi-am dat seama ca Luca trebuie sa ma iubeasca ca tata, nu ca mama si ca alaptatul e o placere pentru toti din familie, dar in moduri diferite. 

Pe femeia aia de la McDonald's nu o inteleg nici acum - cum a putut sa isi alapteze copilul la masa cu doi fumatori necunoscuti? Iar despre alaptat cred ca nici nu trebuie sa zica " in public". Exista alaptat si atat - nu conteaza unde si la ora se face. Trebuie doar grija pentru copil. 

La alti barbati cum o fi alaptatul?

Marea si definitiva schimbare

Cand am ajuns acasa inca imi mai tremurau picioarele. Zambeam tamp si ma gandeam doar sa adorm odata si sa se faca ziua sa pot merge la maternitate. Dupa 5 minute de relativa liniste in care ma uitam lung la poza facuta pe graba noului nostru nascut au inceput grijile: oare o doare pe Delia? Oare e bine Luca cu adevarat sau pentru ca m-am balbait cu spaga mi-a indrugat verzi uscate cucoana de la neonatologie? Am adormit haituit de fericire amestecata cu grija si cateva pahare de whiskey ca sa ma amorteasca. De a doua zi totul a fost ok.

A urmat ce ne sperie pe toti din povestile altora: MAREA SI DEFINITIVA SCHIMBARE. 

Am sa insir intai ce as fi putut percepe eu ca minus-uri: era o fiinta mica si straina in casa (fara schema de utilizare); sotia mea nu mai era deloc a mea; in patul nostru isi facuse loc fiinta aia mica; nu mai aveam timp nici sa imi fac nevoile, d'apai sa fumez sau ies la beri; sa mananc nu ma mai interesa; nu mai exista zi sau noapte - dormeam cand apucam si cat apucam; si cel mai important, Luca chiar nu avea instructiuni de utilizare. Suna infricosator, nu?

Ei bine, cele 3 saptamani dupa nastere au fost cred cele mai frumoase si mai intense momente petrecute pana acum. Ne simteam ca intru-un tobogan cu apa unde iti este si frica dar iti si place de iti vine sa strigi. Locul ocupat de Luca in pat era exact golul ce trebuia umplut; berile, mancarea si somnul nu ma mai interesau, iar Luca chiar nu avea nevoie de instructiuni - el si instinctul nostru ne spuneau ce aveam de facut.  

A fost foarte haios cand ne-am dat seama ca i-am schimbat scutecele prima oara fara sa ne intrebam ce avem de facut si cum. Mainile lucrau ca si cum faceam asta de o viata. Eu priveam totul foarte optimist si aveam impresia ca este mai usor decat pare. Cred ca ma asteptam la mult mai greu si vazand realitatea mi s-a parut usor. Defapt ma asteptam la RAU. Auzind oamenii din jurul meu care imi ziceau ca m-am fript ca fac copil, ca mi s-a terminat viata si ca este inforator de greu in primele saptamani aveam impresia ca vine un mare cataclism. Imi zidisem geamurile si imi batusem usile in cuie. Furtuna nu a mai venit.

Noriii, insa, se cam strageau deasupra Deliei. Chiar daca dracul nu era nici atat de negru, ba chiar lipsea, tot se intamplau lucruri care o dadeau peste cap. Voi detalia pe viitor cum se vedea de la mine prin ce trecea ea. Am avut noroc cu cartile citite despre nastere si "nurturing" pentru ca stiam oarecum prin ce trece Delia. Si chiar daca stiam tot ma amaram pentru ca nu gaseam o rezolvare clara. Eram pe teren prea nou ca sa mai mearga ceva din ce fusesem eu obisnuit.

O chestie importanta: oricat ar parea de aiurea ca un tata sa citeasca carti in care ti se adreseaza cu " dragele mele" sa stiti ca este foarte util. Noi avem un altfel de mecanism cerebral - gandim mai logic, mai simplu si retinem lucrurile intr-un mod mai practic. Mamele citesc cu sufletul iar noi cu creierul, creionul si ruleta in mana. De multe ori am linistit-o pe Del (si pe mine) spunand ca e normal sa se intample anumite chestii. Desi citisem aceleasi carti eu stiam altceva din ele.

Acum privesc destul de detasat in urma si e haios sa scriu despre vremurile alea. Dar daca as fi scris atunci cred ca as fi umplut foaia cu semne de intrebare, asa cum am sa fac cand voi ajunge la timpul prezent cu post-urile. 

Dar m-am schimbat? Da! Sunt tata si acum cea mai mare grija nu mai este sa nu imi pierd iphone-ul sau aparatul foto ci sa fie Luca si Delia bine. Acum am aflat cu adevarat ce insemana grija. O iubesc pe Del mai mult ca inainte, chiar daca o impart cu Luca si il iubesc pe Luca mai mult decat orice, chiar daca il impart cu Delia.

....altfel, tot beau suficienta bere, inca ies cu prietenii la terase, inca merg cu bicla, inca fac poze...doar ca acum toate au un gust mult mai intens. 

 

Lecturi obligatorii 

 

Ca sa prindeti curaj, daca aveti o sarcina in plan puteti incepe cu VICKY IOVINE - Cel mai simpatic ghid de sarcina. E o carte scrisa foarte barbateste de o tipa care a nascut multi copii. Cartea este extraordinar de haioasa si va da puterea ca razand sa treceti peste apelativele: draga cititoare, draga mama, etc. O recomand si ca remediu impotriva burztii de bere - rasul face bine la tonusul muscular.