Brains' night out

Pe la 1am cred ca am ajuns acasa. Tremuram inca de emotie dupa prima intalnire cu Luca. Am aprins o veioza, m-am asezat pe fotoliu, am turnat un pahar de whiskey si mi-am aprins o tigara. Pe langa miile de ganduri si sentimente de fericire amestecate cu uimire mai aveam ceva. Simteam ca micul moment de lumina-slaba-whiskey-si-tigara-ca-in-filme va cam fi ultimul pentru o perioada necunoscut de lunga. L-am savurat prea putin, pentru ca ma gandeam la cu totul altceva decat cum sfaraie hartia tigarii si cum gustul de fum se amesteca cu usturimea dulce de pe gat. Ma ustura deja gatul de lacrimi oprite in nodul gatului iar de fum eram deja satul de la turul de forta din fata maternitatii. A fost deci un moment gratuit, facut doar pentru ca asa visasem si pentru ca nu stiam cand am sa mai am ocazia sa cheltui atata liniste. 

A doua zi am iesit la bere cu prietenii unde am incercat sa povestesc aventura si sa ma bucur de ultima iesire "pana in copil". Problema e ca vedeam copilul ca pe o mare trecere, un prag desavarsit chitit sa imi dea viata peste cap. Asta tot din cauza gurilor spurcate din jurul meu care tunau si fulgerau ca sunt "mort", ca dispar, ca nu voi mai stii gustul berii, ca nu imi voi mai auzi nici creierii de zbieratul copilului.

Cu toate ca iesirile pline de haz ieftin de la terasa imi luminau foarte mult zilele eram decis sa renunt la ele. Aveam un fel de program de o iesire pe saptamana cu baietii. Un "guys' night out" de cartier unde ne jucam ca niste copii la masa, radeam din orice si ne otraveam cu diverse licori. Era un rahat dar imi dadea un mare sentiment de libertate. Acum se termina iar eu imi tot repetam in gand ca va fi ok ca sa imi fac curaj. 

Un alt mare soc l-am avut cand am renuntat sa mai cant cu trupa mea [traum - au concert vineri, 23 sept in Control - ne vedem acolo? :) ] pentru a imi dedica timpul viitorului copil si noii case in renovare iar acum imi luam si berea de la gura. Eram cam speriat. Cred ca si priveam speriat, pentru ca multa vreme Del se uita la mine cu mila. Eu tot incercam sa ma dau invincibil dar ea vedea prin mine. De fapt, frica mea era că fara un time out de la intensitatea cresterii nou-nascutului o voi lua razna. Asta era la fel de valabil si pentru ea, care isi pusese de asemenea in cui iesirile cu fetele. Eram doi tineri parinti care nu mai vedeau concediu la orizont.

A fost, e adevarat, intens in primele doua luni. Nu prea mai stiu cum s-au derulat lucrurile atunci pentru ca totul mergea prea repede. Am iesit cred de cateva ori, speriati, pe la terase, desi era frig. Stateam foarte putin, doar cat sa bifam ca inca mai functioneaza mecanismul social din noi.

Cu timpul lucrurile s-au asezat, a venit si caldura si am reinceput sa batem coclaurii. De data asta impreuna cu Luca si a inceput sa ne placa tare. Nu mai stăm pana in puterea noptii ca alta data, dar tot ne facem de cap. Vara e foarte comod pentru ca la terasa nu e fum, nu e frig, nu E manele. La iarna se va complica treaba, dar ne descuracam noi cumva.

Vazand cat de bine fac iesirile la drumul mare la cap, am incercat sa facem un sistem echitabil. O seara pe saptamana ies eu, o seara iese ea. Functioneaza greoi sistemul, mai ales pentru ea, pentru ca lipsa sanilor la mine o cheama acasa devreme. Oricum, macar functioneaza. Avem momente cand trebuie sa iesim din hora ca sa putem juca apoi mai abitir.

Concluzia mea este din nou ca nu se moare dupa ce faceti un copil, ba chiar vin vremuri mai misto cand incepi sa te bucuri mult mai mult de fiecare nimic - ca pe vremea copilariei noastre cand 10 minute de desene animate ne bucurau o saptamana, iar o inghetata, o vara intreaga. Acum fiecare bere are un gust mai bun iar tigara mai rarita e mai intensa.

Imi amintesc acum primul pahar de whiskey tihnit de pe balconul casei noi, dupa ce Del il adormise pe Luca. That was the real shit! Planetele erau aliniate si dormeau domol, cantau greierii, era vara, cald si lumea reincepea a doua zi.