ma primiti pe mail?

Friday, April 4, 2014

Next Chits - castigatorii

Mai bine zis castigatoarele. Nu prea stiu de ce nu v-ati inghesuit...ori v-am pierdut eu de clienti, ori nu v-a tentat sa vedeti filme la cinema cu copilasii...nu stiu. Cert este ca avem chiar doua castigatoare:

Alexandra - cu veveritele
Raluca - cu veronica se intoarce

Numele Alexandrei il am. Imi mai trebuie al Ralucai ca sa punem pe lista pentru maine. Alors? Raluca Simaicum?

Thursday, April 3, 2014

Bilete gratis - avem doua - concurs

  V-am zis de NEXT KIDS? :) E un festival de film pentru copii. Ca sa va faceti o idee mergeti aici: http://www.nextfilmfestival.ro/sectiune-film/next-kids/

  Partea haioasa e ca festivalul asta si faptul ca sunt si eu printre raspandacii evenimentului vine pe fundalul faptului ca Luca a devenit din ce in ce mai pasionat de filme. Dar nu musai sa uite ci sa si faca. Mai exact, sa re-faca. S-a apucat sa imi explice cum sa filmez ca sa iasa un nous clip Frere Jaques. I-am fost cameraman, am montat si iata rezultatul. :)

  Acum, daca v-am facut pofta si vreti sa mergeti la festival nu dati banii pe bilet, luati popcorn-ul la pachet pentru ca bilete va dau eu. Haideti repede ca sunt calde. Nu trebuie decat sa comentati cu un link catre un filmulet popular printre copiii vostri. Voi alege un castigator la ghici maine dupa-amiaza.

Facem? Motor!

Tuesday, April 1, 2014

Luca face filme

De ceva vreme Luca cam face pe regizorul.
Tata, acum fug. Acum ma duc acolo si imi spui cand esti gata. Haide tata, esti gata?
Da Luca sunt gata.



Voi ce faceti samabata? Veniti la NEXT KIDS?


saptamana asta am sa va tot pun filmulte facute de Luca  ;)

Thursday, March 6, 2014

De ce se cearta parintii?


Imi amintesc ca eram la toaleta si dau sa trag de hartia igienica. Soc si groaza - sulul de hartie fusese montat invers de Del. Invers adica cu fasia de hartie coboratoare catre perete, nu catre exterior. Oftez adanc si ma apuc sa bajbai pe sub sul. Cu toate ca nu pot, eu tot incerc sa o inteleg si d-aia vreau sa ma chinui sa trag de hartia igienica chiar si asa, de la perete. Poate merge si cum vrea ea si terminam debate-ul. Hmmm. Pipai si gasesc sa trag o fasie. Incerc sa imi suflu nasul cu ea si o impaturesc in asa fel ca hartia ajunge pe nasul meu cu desenul in exterior, nu catre nas. Stiam bine ca asta inseamna ca stratul rezistent este pe partea cealalta decat imi trebuia mie dar am zis sa incerc asa ca sa ii arat eu ei ca nu se poate. Ii zic de un an cel putin ca hartia se pune cu fata, nu cu spatele. 
Suflu. Pffffffffuuu. O nara. Pffffff a doua. Na! S-a rupt hartia. Bai nene, si i-am zis: pune, domne', hartia cu fata la noi ca asa se pune. Ea, nu si nu. Ca sunt nebun. Ca nu vrea sa tina cont de un asa amanunt nesimnificativ si uite acum ce am pe mana din cauza ei. Ce naiba nu putea sa puna hartia cum se pune? Trantesc hartia in toaleta si mai trag bajbaind inca o bucata pe care o impaturesc contra naturii ca sa imi vina cu straturile bune la nas. Suflu din nou multumit de mine, ma spal pe mani si ies la scandal.

De cate ori te-am rugat sa pui hartia igienica cu fata? Uite iar mi-am suflat nasul si s-a gaurit hartia in mana mea.
Iar hartia? Zice Del iritata. Nu intelegi ca nu pot sa fac asa ceva? Mi se pare o porcarie. Sa nu te mai aud cu asta.

Pesnesc. Vad rosu in fata ochilor. Adica tu iti bati joc de mine? Cum adica sa nu ma mai a

uzi? Ce sa fac, sa tac? Cum sa tac? Tu nu intelegi ca e mai bine cum zic eu? Ne-ar fi tuturor mai bine. Hartia igienica e gandita sa functioneze optim in pozitia corecta de functionare. Uita-te la reclame daca nu ma crezi cand iti zic. E logic. Si pe ambalajul ei arata asta.
Esti nebun! Du-te si te controleaza la cap.
Ba tu esti nebuna! ... Si incapatanata!

Nu. Eram amandoi nebuni si incapatanati, dar am aflat asta mai de curand. Cu toate astea ne-am mancat ficaciorii cativa ani de zile cu hartia igienica. Ca sa ajungem la un rezultat am decis ca am sa o pun eu cum trebuie daca ea nu vrea. Plesneam de nervi zilnic si gandeam ca imi face in adins sa o puna gresit, dar inghiteam. Pana la urma eu aveam dreptatea suprema relativ la subiectul asta si asta ma mai linistea. Totul a mers asa pana intr-o zi cand Luca, care prinsese deja de ceva vreme a merge in doua picioare, a intrat in baie, a apucat hartia pusa de mine cu fata si a inceput sa o paleasca cu manutele lui mici ca sa o invarta.  Era distractiv cum se invartea sulul de hartie igienica dar si mai distractiv era cum hartia se aseza blanda pe podea. Cand a terminat de derulat a luat de un capat fericit si a venit cu sarpele luuuuung de hartie igienica in sufragetie. Am inlemnit. Vazusem asta in filme, dar sa patesc chiar eu? Hartia mea igienica? Cea pusa corect de mine? Cum se poate ca una ca asta?!? Pfuaaa!. M-am domolit ca sa nu sperii copilul si l-am rugat bland sa nu mai faca asta pentru ca se consuma hartia degeaba si bla-bla. El nu intelegea. Lui ii placea doar ca poate sa invarta hartia igienica. Iar daca invarteala avea si ca rezultat hartia de pe jos era si mai bine. M-am tot scarpinat in raspar sa aflu o solutie si cand am gasit-o am inlemnit - solutia era sa pun hartia igienica cu fata la perete in asa fel incat daca o invarte catre el hartia nu se deruleaza, ci se ruleaza. Simplu. Genial. Dar era contra convingerilor mele de neclintit. Cum adica sa stea hartia invers? Dar cum adica sa dea hartia pe jos cand se joaca cu ea? Drama interioara. Haos. Contradictie. Universul meu perfect se destrama sub actiunea unor manute mici aducatoare de forta centrifuga. M-am perpelit cateva zile pana a trebuit sa recunosc ca gresisem - chiar nu exista pozitia corecta pentru hartia igienica. Eu, geniul hartiei igienice,  acceptam ca oricum am fi pus-o existau plusuri si minusuri. Nu am avut puterea sa o recunosc in fata Deliei dar macar am avut mintea sa ma relaxez si las dracului hartia sa fie cum se nimereste caci pana la urma nu conta asa de mult. Era DOAR un sul de hartie igienica.

Uite asa ne-am intins nervii ca pe coardele de chitara electrica din nimic vreo cativa ani pana cand un copil de un an jumate (la vremea aia) mi-a arata ca gresesc. Am avut noroc. Dar si mai mult noroc as fi avut daca imi deschideam ochii si vedeam dincolo de valul de furie mai devreme. Acum suntem si eu si Del mai cu antenele ridicate la nevoile celuilalt si e mult mai bine caci de multe ori dreptatea e la celalalt, el nu are valul subiectivismului pe ochi. Pentru a face asta ne-a ajutat mult un curs la care nu am vrut sa merg.



Ne tot invitau de ceva vreme Monica si Ian sa mergem la cursul lor numit "comoara din noroi", un curs pentru a comunica empatic si frumos in cuplu. Imi sunt foarte dragi ei si as merge oriunde cu ei dar numele cursului m-a speriat tare. Suna prea de secta iar ideea de curs pentru cupluri m-a dus cu mintea la terapia de cuplu despre care vazusem in filme ca se face cand sotii sunt pe cale sa isi spuna la revedere. Mi-am zis un Doamne fereste, am facut niste cruci cu limba in gura si am decis ca noi nu avem probeme, deci nu avem de ce sa mergem. Noroc ca Del a fost mai isteata ca mine si a inteles despre ce e vorba si m-a imbarligat cu tact ca sa ne ducem. Mi-a zis ca nu e pentru cupluri destramate, ci e pentru oameni care se iubesc si care vor sa invete sa comunice mai bine fara sa se certe ca chiorii pe nimicuri. M-a convins cu asta caci ma stiam expert la scos ochii din hartii ingienice. Asadar am mers.

Nu vreau sa divulg din detaliie de la curs dar a fost incredibil. Am ajuns de la ras la plans trecand prin niste chestii de mi-au zburat creierii. Pe langa asta am cu conoscut si oameni misto acolo si am si petrecut un week-end doar eu cu Del, caci plozii trebuie lasati acasa. Noi mai fusesem la un curs al Monicai si stiam ce le poate pielea dar cu asta ne-a dat pe spate de tot. Am invatat lucruri arat de simple si atat de puternice. Cand am ajuns m-a intrebat the classic "ce astept de la cursul asta". Am raspuns ca vreau sa invat sa ma cert cu Del. Nu vreau sa renunt la a discuta problemele dar nu mai vreau sa o fac ca un isteric. Cand am plecat zambeam complici si abia asteptam sa apara primul conflict ca sa il rezolvam ca oamenii maturi. Acum stim cum. ;)
Mergeti. E genial si nu inseamna ca veti divorta. Ci dimpotriva inseamna ca va iubiti si ca va pasa de multii ani care va astepta impreuna cu jumatatea voastra.

Thursday, February 20, 2014

Trusa de scule pentru parinti [P]


Cum ar fi sa avem o trusa de scule numai a noastra, cu scule potrivite
copiilor nostri? Misto nu? Scoate repede cheia tubulara de plans,
desurubeaza ca sa golesti instalatia si apoi inchide surubul ca sa nu
mai iasa pe acolo. Da si cu putin chit empatic pe langa piulita si s-a
rezolvat.


Sau in caz de chef excesiv de joaca, scoti din trusa masca de sudura
rezistenta la oboseala si jocuri repetitive si sudezi bine relatia cu
copilul.


Iar cand copilul se lupta cu scoala sau cu gradinita.... sau cu orice
monstrii de-ai lui, sa scoti din trusa ochelarii de copil cu care vezi
ce vede el. 


De cate ori am zis ca ne dorim sa mai fim copii, dar cu
mintea de acum. Pai putem - nu trebuie decat sa ne punem ochelarii de
copil si gata.


Suna hilara faza cu trusa, nu? Nu chiar. E cam pe bune. Din seria
vizitelor care nu trebuie ratate, vine la noi in tara o doamna, JODY PAWEL, care a
pus bazele unei chestii care se numeste "parent's tool shop", la ei,
in SUA, chiar in oras si ne va vorbi despre asta. Evenimentul asta
are loc sambata asta si se va duce Delia cu un caiet gol si cu o trusa
goala de scule. Poate vine cu ceva la mana. Cred ca e bine pentru toti
sa aflam secretul. Vedeti detalii mai jos.






Friday, February 14, 2014

Eu si gradinita lui

Mergeam prin zapada jegoasa si moale cu pasi apasati. In buzunar aveam doi cacatei de-ai lui Luca. Puteam sa aleg sa il am pe Luca de mana, dar am ales sa car cacateii in buzunar. Mai clar, am ales sa ma duc eu la analize in locul Deliei ca sa il duca ea la gradinita, ca eu sa nu intarzii mult prea mult la serviciu. Sau cam asa ceva. 

Luca s-a invatat sa se trezeasca la fel de tarziu si de frumos ca Delia. Se maraie amandoi in pat in timp ce pe sub jaluzele verzi se chinuie niste lumina proaspata de dimineata sa intre in dormitor. Miroase a somn in camera. Eu miros a pasta de dinti si a parfum. Ii pup si maraie mai tare. Haideti, copii, e dimineata. Se trezesc moi si bantuie amandoi ca niste fantomite prin casa si apoi, cand le mai vine sangele in cerebel incercam sa hotaram cum facem azi. E a patra zi de gradinita si am zis ca poate il duc eu. Dar a aparut o portita de scapare - trebuie mers si la analize sa lasam niste copro si sa luam restul de rezultate. Ma ofer imediat pentru ca asa nu voi intarzia prea mult la job, dar si pentru ca nu prea aveam putere sa  il duc eu la gradinita. Am fost in prima zi cu totii si inca imi dau palme. Daca as fi mers si azi cu Luca cred ca nu mai plecam de acolo.


Inca mai am clara imaginea cu el pe scaunel privind strain la copiii din jurul lui. Cand s-a ridicat sa se prezinte s-a emotionat a doua oara in viata lui. Prima data a fost in fata lui Mos Craciun. A spus gatuit ca il cheama Luca si inca ceva balbait.
Eu eram mai praf decat el. Stateam in tocul usii si paream amuzat. De fapt urlam in gand de tristete. Mi-am retrait gradinita si abandonul de atunci si am replans tot. Acum eram eu cu Del in tocul usii si priveam chiombiti si obositi la copil. Ne trezisem de dimineata ca sa ne abandonam copilul.

Il abandonam asa cum m-au abandonat si ai mei pe mine. Si pe Del. Si pe tine, si pe ei. Stiam ca taica-miu inca este la usa si nu intelegeam de ce nu intra in clasa. Stateam pe un scaunel de lemn placat cu melamina albastra si o doamna pe care nu o cunosteam imi spunea pe nume. Pe perete era o stema mare. Ne-a zis ca vom desena stema tarii si eu m-am mirat pentru ca mi se parea prea complicata. 
Am mai stat putin si am iesit din clasa. Il cautam pe taica-miu care please pes furis. Mi-a picat coridorul in cap. Eram singur. Nu stiam pe nimeni. Nu stiu daca chiar asa a fost dar stiu sigur ca la intoarcere nu am mai nimerit clasa si ma aflam printre oameni mai straini decat cei de mai devreme. Aici nici macar educatoarea nu imi mai spunea pe nume. Dupa ce s-a facut ceva valva si lumea se intreba cine sunt si de unde vin, « doamna » m-a luat de mana si m-a plimbat prin clase ca sa vada daca ma recunoaste cineva. M-a recunoscut invatatoarea mea care nu cred ca stia ca plecasem. Nu mai stiu cati ani aveam, probabil vreo 4 si cred ca eram la a doua gradinita.

Cand am plecat in prima zi a lui Luca de gradinita catre serviciu am bagat capul pe usa sa ii zic "pa" pentru ca Luca sa stie ca am plecat. Nu am vrut sa traiasca aceeasi spaima ca si mine. Cand i-am zis "pa" freca niste piese de puzzle in mana si parea preocupat. Poate chiar era. Pana la urma si eu m-am apucat acum 30 de ani sa desenez stema aia plina de spice cu ambitie. Nu mi-a iesit, intr-adevar, pentru ca era prea complicata, dar mi-am tinut mintea ocupata.

A ramas Del inca vreo jumatate de ora dupa ce am plecat eu si apoi a disparut si ea. Luca si-a tinut mintea ocupata vreo doua ore dupa care inceput sa planga si sa ceara sa o sune pe ma-sa. Au sunat si Del a venit cat ai clipi  sa il ia acasa. Pe seara mi-a spus ca a plans de dor. De atunci in fiecare zi imi zice cumva rusinat ca « iar am plans, tata ». Eu il incurajez si ii spun ca e normal si il felicit pentru cat de puternic este. Apoi imi intorc fata schimonosita si imi fac sepuku in gand.

Azi nu am vrut sa il duc la gradinita pentru ca daca as fi mers nu as mai fi plecat. Am ales in schimb sa car doi cacatei in buzunar pentru analize. Mi-au luat doar unul ca cica e suficient ala fara gel. Ala cu gel sa il arunc undeva pe afara. L-am aruncat si as fi fumat o tigara de obida.
Gata, copilaria fara obligatii s-a terminat. Luca a intrat in sistemul plin de cacatei.

Tuesday, January 28, 2014

Ne-De-Pizdificarea barbatului


Umbla pe net vreo doua articole haioase despre pizdificarea barbatului. link si link
Adica transformarea aparent recenta a barbatilor adevarati in niste animale prea domestice si prea sensibile pentru tagma lor. Am cautat in text daca sunt referiri si la tati, care sunt mai sensibili si mai efeminati decat barbatii de sub papuc si nu am gasit nimic. Deci as putea sta linistit ca nu vorbea de mine, nu? Pai nu stau pentru ca nu mi se pare chiar serios ce a scris el acolo si nu stiu de ce simt nevoia cel putin sa imi argumentez pozitia, daca nu chiar sa raspund obraznic. Dar am sa imi folosesc mintea pizdificata si am sa renunt la obraznicie. 

Suntem astazi oare altfel de barbati? Mai sensibili? Mai "fraieri"? Mai "condusi de femei"? Clar! Da! Pai, de ce? Hai sa o luam pe rand:

Dupa parerea mea duritatea barbatilor are radacini ancestrale. Sunt mult prea vechi ca sa o punem in discutie. Cand era bunica lui homo sapiens fata, barbatii se luptau serios pentru teritoriu, aparau asezarea de jivine si vanau ditamai animalutele ca sa hraneasca gurile de pe acasa. Atunci chiar ca aveai nevoie de duritate, bai nene, caci nu puteai sa te duci sa mangai mistretul si sa il rogi sa vina cu tine pana acasa pentru ca vrei sa ii arati ceva misto si acolo sa il superi pana moare de ciuda deasupra focului ca sa il gatesti. Atunci ori umpleai padurea de sange si de testosteron, ori mureai morsecat de vreo dihanie.
Au trecut secole. Multi barbati au cam obosit sa tot alerge dupa mistreti si cornute prin paduri si fanete si le-au domesticit. Pana la urma chiar s-au dus si le-au mangaiat, le-au luat cu lugu-lugu si le-au adus acasa sa le arate ceva misto - GRAJDUL. Pfuai ce s-au mai imbatat dup'aia la carciuma epocii de piatra de bucurie. Gata cu fuga dupa sandwich-uri. Acum le avem langa casa si mai dau si lapte/ oua/ blana. Foloase pe care le invatau cu totii la gradinta la stiintele naturii. Deci, cu blandete testosteronul a scazut cu o liniuta.

Au continuat, totusi, inaintasii nostrii cu testicole sa se tina tari si rai caci le trebuia asta la razboi. Se luptau inca pentru teritorii, faima si femei. Cum inca nu se inventase Counter Strike a trebuit sa se lupte pe bune cu chestii ascutite si grele care sfartecau in carne vie. Pai ca sa ii pui capul inamicului pe o tipsie de argint nu aveai voie sa ai sentimente. Daca ma duceam eu la razboi cred ca intai stateam de vorba cu ei ca sa ii conving sa plece la casa lor si abia apoi le retezam, plangand, gatul. Le faceam cate o cruce si apoi plecam in terapie vreo cativa ani. Atunci nu era timp pentru asa ceva - inamicii erau  multi, rai si rapizi. Hmmm rapizi…ma rog, le lua cativa ani sa faca drumuri mai lungi, dar sa nu facem misto de ei acum ca nu aveau bani de bilete low cost ca sa ajunga mai repede la batalie.

Iar au mai trecut ani si oamenii s-au mai calmat. Cu toate ca inca se lupta multi ca prostii pentru bani si petrol, ca inca se lupta unii, saracii, ca sa isi apere casa de cei prosti care vor bani si petrol sau ca unii se lupta pentru libertate in piata publica, cu toate astea, tot am lasat-o mai moale cu violenta de stat si putem sa o ardem linistiti la caldurica in casele noastre. Inca niste unitati de testosteron taiate din creierul barbatilor.

Iata ca am ajuns in era moderna si ne intrebam la ce ar mai servi duritatea la barbati? Ca daca am avea prea multa in noi am lua-o razna intr-o lume care tinde catre pace. Daca nu am fi tinut pasul cu evolutia scazand valorile de testosteron am fi ramas niste inapoiati care s-ar fi batut in trafic, s-ar fi batut prin discoteci pentru dansatoare, s-ar fi injunghiat pe la meciuri de fotbal si ar fi scuipat caldari de saliva pe trotuar doar asa, de nervi. Dar noi nu suntem asa. Noi suntem niste masculi adaptati perfect zilelor noastre, nu ? Terminatii de care ziceam mai sus exista doar in povestile din trecutul indepartat.

Azi se spune ca femeile au devenit egale cu barbatii. Eu cred ca e putin invers – barbatii au devenit egali cu femeile. Nemaiavand nevoie de duritate, violenta si putere s-au transformat in adevarati homo ganditori care au aceleasi puteri ca si femeile de langa ei. Acum ambele sexe pot face acelasi lucru fara nicio problema. Ce daca nu mai poti cara brazi din padure ca sa iti faci o casa ? Credit la banca fac si femeile si barbatii si isi iau o casa gata facuta. Ce daca nu mai ai antrenamentul si puterea de a vana un urs grizzly cu sulite, acum pana si copiii pot merge la supermarket sa cumpere orice de mancare, fara sa faca sange prin batatura. Ce daca nu mai stii unde-s pumnalele, unde-s pistoalele? Acum nici nu mai ai nevoie de ele si chiar daca ai fi avut, ti-ar fi amintit sotia care are mintea mai limpede decat tine pentru ca nu bea atat de mult.


Concluzia mea este ca in ziua de azi devenim egali pentru ca activitatile pe care le facem ne solicita in mod egal. Eu nu vad asta ca pe un minus, ci ca pe o sansa – este sansa barbatului de a fi un om normal. Era stanei de piatra a apus, din fericire, odata cu ultimele razboaie si acum ne permitem si noi sa fim fericiti, sa avem sentimente, sa intelegem oamenii de langa noi si sa iubim. Ba mai mult, daca avem ceva mai mult curaj ne permitem sa mai si plangem, Doamne iarta-ma, cateodata. Asta nu ne face doar oameni mai buni ci si parinti mai buni si asta conteaza cel mai mult. Copiii nostri au sansa sa aiba niste tati sensibili si iubitori care se uita in gura lor tot timpul si care ii cresc cu placere si dedicatie. Ar zice unii niste mame cu barba. Asa ca da, daca vrei sa numesti asta in mod vulgar ii poti spune « pizdificarea barbatului », dar daca vrei sa o numesti pe bune i-as spune maturizarea barbatului. Voi ce ziceti ? Ne luam la bataie in curtea scolii sau ne dam mana la o bere? Mai suntem barbati sau am ajuns gluga de coceni?