ma primiti pe mail?

Monday, July 21, 2014

Probabil ultima postare

 Stiu ca suna banal, dar mie mi-a placut mult Morometii. Cartea. Trupa nu am ascultat-o asa mult. Incepea frumos cu satul ala plin de liniste si rabdare. Timpul avea rabdare. Dupa cateva pagini delicioase romanul se termina cand toate o luasera razna in toate directiile. Nu mai semana nimic cu nimic. Timpul nu mai avea rabdare. 

 Blogul ta-su.ro a inceput cand timpul nu avea rabdare. Se nastea un copil si nimic nu mai semana cu nimic in viata mea. Ma simteam la vale pe un tobogan abrupt care ducea spre necunoscut. Imi era teama. Aveam nevoie de confirmari si de un umar de care sa ma sprijin. M-am sprijinit de Del cat am putut in timp ce ea se sprijinea de mine cat putea. Cu toate astea, nu ne ajungea. Aveam nevoie de umeri mai mari sau mai multi. Atunci m-am apucat sa scriu pe blogul asta in cautare de umeri. Mi i-ati oferit cu drag si voi fiind la randul vostru tot in cautare de umeri. Ne-am strans fortele si am supravietuit. M-a emotionat ajutorul vostru la maxim. Niste straini. Niste Anonymus. Mi-a mers la suflet. 

 Acum simt ca toboganul s-a terminat. Am ajuns in bazinul de la baza in care incep sa inot linistit. Calm. Calc apa, fac pluta sau mai dau cate odata tare din brate. Ma uit pe cer, in apa si cel mai mult la cei doi inotatori de langa mine. Luca si Del. Ne zambim. Mergem inainte. Timpul pare sa aiba rabdare. 

 Gata. Pentru moment ma opresc aici cu blogul. Nu mai fierbe nimic in mine incat sa dau afara presiunea. Nu pot sa incalzesc artificial oala ca sa par ca scriu ceva. Am scris doar din suflet si la fel as face si in viitor daca imi mai vine vreodata.  Pe langa tratamentul meu sufletesc, am incercat sa imi pun gandurile online si ca sa ajut pe cei care isi pun aceleasi intrebari ca si mine. Sa gaseasca un breviar de raspunsuri cat sa se orienteze. Nu cred ca am reusit pentru ca e foarte dezordonat blogul si nu cred ca e usor de gasit ceva. Poate in viitor voi face curat. Poate in viitor mai facem un copil si ma apuc iar de scris. Sau poate in viitor ma apuc pur si simplu iar de scris. Acum iau cel putin o pauza. 

Va multumesc, 

cu mult respect  Dedi 
In continuare ma gasiti: 
- pe FB pentru buna ziua 
- pe dedi.ro/blog pentru orice fel de poze aveti nevoie (sa va fac)
- si pe strada, parcuri si terase. :)  

Thursday, May 29, 2014

Doresc copil sanatos, frumos, destept si OBOSIT

Luca facea fericit din maini spre mine si spre Del. Le tinea in sus sa ne arate clar ca nu se mai tine de nimic. Calul mergea lenes tras de stapana lui iar Luca topaia pe saua prea mare pentru el de parca avea motoras. Eram fericit - copilul se bucura si in acelasi timp facea si miscare din plin. Miscarea era buna, caci trebuia sa se oboseasca. Se trezise tarziu si duduia de energie iar acum cu toata aventura asta Universul lucra pentru mine. Dupa ce a coborat de pe cal a luat-o la fuga catre locul cu copii ca sa alerge dupa mingii. Mai bine. Mai consuma inca niste energie si va fi si mai obosit. Radea sufletul in mine de bucurie. In sfarsit odihna de sambata. Eu sunt obosit mereu, acum era si copilul - urma sa dormim ca lemnele in padure.

Aruncandu-ma fericit in pat langa el am avut ocazia sa imi aud gandurile in linistea dupa-amiezii. Ele tot susoteau bucuroase despre faptul ca Luca e obosit si uite ce repede adoarme. Ba chiar le-am auzit spunand ca poate ar fi bine sa fie asa mereu. Atunci mi-a picat fisa: noi ne dorim copii mereu obositi. Sa le pice ochii in gura ca sa adoarma repede si sa nu ne solicite prea tare. Mi-am amintit cum am auzit de multe ori replica "mai lasa-l sa alerge ca sa oboseasca bine". Sau "l-am dat la atletism ca sa mai oboseasca ca m-a capiat in fiecare seara". Ar mai fi si mai cunoscutul "ia-l afara si oboseste-l bine". Pai stai, mai nene, ca nu a facut nimic rau copilul. Eu daca as auzi una ca asta din gura parintilor mei mi-as pune intrebari serioase daca nu cumva uneltesc sa ma omoare incet prin epuizare. Ce naiba tot avem cu odraslele noastre de le vrem asa de lesinate? Aud parinti zicand bucurosi ca dupa gradinita sau scoala le pica copiii in cap de pe la ora 7 seara si in sfarsit au si ei timp liber. Pai cum vine asta? Ne chinuim sa ne anesteziem copiii ca sa culce cat mai repede?!?  Noi cand mai stam cu ei? Ei cand mai stau cu noi? Chiar sa ne dorim niste alergatori cunsumatori de energie si atat? Cand sa mai aiba timp sa mai gandeasca si ei? Mai bine le tragem in tampla cu tranchilizant de elefanti si ii lasam sa zaca in siguranta pe o parte ca sa ne putem duce linistiti vietile de parinti. Inteleg nevoia noastra de intimitate in cuplu. Inteleg ca avem nevoie sa vedem ultimul episod din Veep ca sa ne mai golim creierii dar chiar asa, cu pretul tranchilizarii puilor de om?! Cred ca inteleg de ce parintii incep a fi parinti prin organizarea dormitorului copilului – pentru ca ala e locul unde isi doresc sa stea odrasla cat mai mult. Patutul e un mausoleu, usa camerei micutilor e o cazemata. Facem tot ce putem sa ne asiguram linistea. Cam ciudat.

Eu cred ca de fapt noua ne este frica de copiii nostri. Altfel de ce sa ne dorim asa de mult sa doarma cat mai mult bestiile?  Eram ieri la Unirii in pasaj cu Luca de mana mergand spre casa. Imi spusese Del ca a dormit bine dupa amiaza si ca are bateria plina. Eram cam palid de spaima. Cu o seara inainte am condus niste prieteni foarte buni pe ultimul drum la carciuma inainte de a pleca in tari straine si inca imi bubuia capul. Nu stiam cum am sa impac starea mea de leguma cu energia lui. Ne-au iesit in fata scarile rulante dar am ales sa urcam pe cele normale ca sa .... mai oboseasca copilul. Parca eram intr-un joc - un urcat de scari =  o liniuta de ernergie scazuta. Daca reuseam un head shot ar fi fost flawless victory si pica copilul lat in pat la somn. Am ajuns cu el acasa tot in plina forma deci l-am chinuit pe scari si in picioare in metrou degeaba. Dar pana la urma cine credeti ca a luat head shot? Eu. Normal ca eu. Luca a fost cu 100% mai intelept decat mine si mi-a intuit starea, lasaind motorasul incet ca sa intre in ritm cu mine. In felul asta am legumit amandoi la picnic in parc. Am privit cerul, frunzele si furnicile si am stat intr-o rana pe paturica mica. A fost cu adevart quality time cu fiul meu fara sa stau cu frica faptului ca nu ma pot ridica la cererile lui de energie fizica. S-a coborat el la mintea mea si a fost superb. Mi-am dat seama ieri ca nu trebuie sa fie obosit ca sa ma simt si eu bine…ba din contra.

Astazi ma duc sa il iau de nou si sa vad ce minunatii mai face.

Wednesday, May 7, 2014

Astazi merg sa ma aplaud

Imi amintesc cand nu existau iphoane in metrou si nici in viata noastra. Era vremea aia de demult cand oamenii citeau carti si ziare in metrou. Mai erau unii care nu citeau ci doar priveau in gol sau in privirile altor calatori. Altii nu aveau nici ziar si nici chef sa priveasca dupa priviri. Acestia se uitau in ziarele celorlalti. Am practicat si eu sportul asta in diminetile prea exagerate si imi placea sa citesc ce imi dadeau calatorii din ziarul lor. Gaseam mereu ceva interesant. Cu timpul m-am lasat de citit ziare pentru ca ele s-au umplut de covoare rosii pe care defilau tot felul de oameni impaiati si care imi erau dati exemplu de viata buna. Nu mai era nimic interesant. M-am scarbit si m-am afundat in telefon iar acum mi se pare chiar ciudat sa ma mai uit la oameni in metrou. Am uitat din pacate sa fac lucrul asta simplu si frumos - sa privesc si sa admir oamenii de langa mine. Cred ca asta e unul din motivele pentru care avem lumina la metrou - ca sa ne privim unii pe altii. Sa vedem ca suntem mai misto si mai importanti decat impaiatii de pe covorul rosu al ziarelor si al site-urilor de pe net. Suntem mai frumosi, mai imbracati cu gust, mai bogati (spiritual, desigur), mai demni de luat exemplu....si cu toate astea stam tot cu capetele plecate peste smartphone-ul nostru privind in pixelii iluminati.

In timp ce in mine se nastea revolutia metroului si incercarea de a renunta la telefon in timpul calatoriei in alt colt de Bucuresti se intampla cam acelasi lucru. Un prieten de-ai mei care are numai idei nastrusnice a copt o chestie foarte misto - sa puna oamenii astia misto de la metrou chiar pe covorul rosu si sa ii aplaude. A uneltit cu alti oameni la fel de nastrusnici ca el si a pus de un eveniment pentru astazi, 07/05/2014. Astazi vom aplauda oamenii "normali" la metrou. Astazi e Gala Oamenilor. Atentie ca noi suntem printre ei! Asta face evenimentul si mai interesant. Ne vom aplauda si pe noi si pe ei. Va fi intens acolo. Am vazut din anii trecuti ca emotiile sunt mari. Nu stiu de ce aplauzele au un efect foarte puternic asupra noastra si nu stiu de ce ne emotionam asa tare cand suntem aplaudati. Poate nu ne vine sa credem ca meritam aplauze. Nu stiu. Ce stiu este ca azi ma duc sa va aplaud, sa ma aplaud, sa ii aplaud. La unirii 1 de la 17:00 ne vedem la covorul rosu. Veniti si voi ca sa ne bucuram unii de altii.


Friday, April 4, 2014

Next Chits - castigatorii

Mai bine zis castigatoarele. Nu prea stiu de ce nu v-ati inghesuit...ori v-am pierdut eu de clienti, ori nu v-a tentat sa vedeti filme la cinema cu copilasii...nu stiu. Cert este ca avem chiar doua castigatoare:

Alexandra - cu veveritele
Raluca - cu veronica se intoarce

Numele Alexandrei il am. Imi mai trebuie al Ralucai ca sa punem pe lista pentru maine. Alors? Raluca Simaicum?

Thursday, April 3, 2014

Bilete gratis - avem doua - concurs

  V-am zis de NEXT KIDS? :) E un festival de film pentru copii. Ca sa va faceti o idee mergeti aici: http://www.nextfilmfestival.ro/sectiune-film/next-kids/

  Partea haioasa e ca festivalul asta si faptul ca sunt si eu printre raspandacii evenimentului vine pe fundalul faptului ca Luca a devenit din ce in ce mai pasionat de filme. Dar nu musai sa uite ci sa si faca. Mai exact, sa re-faca. S-a apucat sa imi explice cum sa filmez ca sa iasa un nous clip Frere Jaques. I-am fost cameraman, am montat si iata rezultatul. :)

  Acum, daca v-am facut pofta si vreti sa mergeti la festival nu dati banii pe bilet, luati popcorn-ul la pachet pentru ca bilete va dau eu. Haideti repede ca sunt calde. Nu trebuie decat sa comentati cu un link catre un filmulet popular printre copiii vostri. Voi alege un castigator la ghici maine dupa-amiaza.

Facem? Motor!

Tuesday, April 1, 2014

Luca face filme

De ceva vreme Luca cam face pe regizorul.
Tata, acum fug. Acum ma duc acolo si imi spui cand esti gata. Haide tata, esti gata?
Da Luca sunt gata.



Voi ce faceti samabata? Veniti la NEXT KIDS?


saptamana asta am sa va tot pun filmulte facute de Luca  ;)

Thursday, March 6, 2014

De ce se cearta parintii?


Imi amintesc ca eram la toaleta si dau sa trag de hartia igienica. Soc si groaza - sulul de hartie fusese montat invers de Del. Invers adica cu fasia de hartie coboratoare catre perete, nu catre exterior. Oftez adanc si ma apuc sa bajbai pe sub sul. Cu toate ca nu pot, eu tot incerc sa o inteleg si d-aia vreau sa ma chinui sa trag de hartia igienica chiar si asa, de la perete. Poate merge si cum vrea ea si terminam debate-ul. Hmmm. Pipai si gasesc sa trag o fasie. Incerc sa imi suflu nasul cu ea si o impaturesc in asa fel ca hartia ajunge pe nasul meu cu desenul in exterior, nu catre nas. Stiam bine ca asta inseamna ca stratul rezistent este pe partea cealalta decat imi trebuia mie dar am zis sa incerc asa ca sa ii arat eu ei ca nu se poate. Ii zic de un an cel putin ca hartia se pune cu fata, nu cu spatele. 
Suflu. Pffffffffuuu. O nara. Pffffff a doua. Na! S-a rupt hartia. Bai nene, si i-am zis: pune, domne', hartia cu fata la noi ca asa se pune. Ea, nu si nu. Ca sunt nebun. Ca nu vrea sa tina cont de un asa amanunt nesimnificativ si uite acum ce am pe mana din cauza ei. Ce naiba nu putea sa puna hartia cum se pune? Trantesc hartia in toaleta si mai trag bajbaind inca o bucata pe care o impaturesc contra naturii ca sa imi vina cu straturile bune la nas. Suflu din nou multumit de mine, ma spal pe mani si ies la scandal.

De cate ori te-am rugat sa pui hartia igienica cu fata? Uite iar mi-am suflat nasul si s-a gaurit hartia in mana mea.
Iar hartia? Zice Del iritata. Nu intelegi ca nu pot sa fac asa ceva? Mi se pare o porcarie. Sa nu te mai aud cu asta.

Pesnesc. Vad rosu in fata ochilor. Adica tu iti bati joc de mine? Cum adica sa nu ma mai a

uzi? Ce sa fac, sa tac? Cum sa tac? Tu nu intelegi ca e mai bine cum zic eu? Ne-ar fi tuturor mai bine. Hartia igienica e gandita sa functioneze optim in pozitia corecta de functionare. Uita-te la reclame daca nu ma crezi cand iti zic. E logic. Si pe ambalajul ei arata asta.
Esti nebun! Du-te si te controleaza la cap.
Ba tu esti nebuna! ... Si incapatanata!

Nu. Eram amandoi nebuni si incapatanati, dar am aflat asta mai de curand. Cu toate astea ne-am mancat ficaciorii cativa ani de zile cu hartia igienica. Ca sa ajungem la un rezultat am decis ca am sa o pun eu cum trebuie daca ea nu vrea. Plesneam de nervi zilnic si gandeam ca imi face in adins sa o puna gresit, dar inghiteam. Pana la urma eu aveam dreptatea suprema relativ la subiectul asta si asta ma mai linistea. Totul a mers asa pana intr-o zi cand Luca, care prinsese deja de ceva vreme a merge in doua picioare, a intrat in baie, a apucat hartia pusa de mine cu fata si a inceput sa o paleasca cu manutele lui mici ca sa o invarta.  Era distractiv cum se invartea sulul de hartie igienica dar si mai distractiv era cum hartia se aseza blanda pe podea. Cand a terminat de derulat a luat de un capat fericit si a venit cu sarpele luuuuung de hartie igienica in sufragetie. Am inlemnit. Vazusem asta in filme, dar sa patesc chiar eu? Hartia mea igienica? Cea pusa corect de mine? Cum se poate ca una ca asta?!? Pfuaaa!. M-am domolit ca sa nu sperii copilul si l-am rugat bland sa nu mai faca asta pentru ca se consuma hartia degeaba si bla-bla. El nu intelegea. Lui ii placea doar ca poate sa invarta hartia igienica. Iar daca invarteala avea si ca rezultat hartia de pe jos era si mai bine. M-am tot scarpinat in raspar sa aflu o solutie si cand am gasit-o am inlemnit - solutia era sa pun hartia igienica cu fata la perete in asa fel incat daca o invarte catre el hartia nu se deruleaza, ci se ruleaza. Simplu. Genial. Dar era contra convingerilor mele de neclintit. Cum adica sa stea hartia invers? Dar cum adica sa dea hartia pe jos cand se joaca cu ea? Drama interioara. Haos. Contradictie. Universul meu perfect se destrama sub actiunea unor manute mici aducatoare de forta centrifuga. M-am perpelit cateva zile pana a trebuit sa recunosc ca gresisem - chiar nu exista pozitia corecta pentru hartia igienica. Eu, geniul hartiei igienice,  acceptam ca oricum am fi pus-o existau plusuri si minusuri. Nu am avut puterea sa o recunosc in fata Deliei dar macar am avut mintea sa ma relaxez si las dracului hartia sa fie cum se nimereste caci pana la urma nu conta asa de mult. Era DOAR un sul de hartie igienica.

Uite asa ne-am intins nervii ca pe coardele de chitara electrica din nimic vreo cativa ani pana cand un copil de un an jumate (la vremea aia) mi-a arata ca gresesc. Am avut noroc. Dar si mai mult noroc as fi avut daca imi deschideam ochii si vedeam dincolo de valul de furie mai devreme. Acum suntem si eu si Del mai cu antenele ridicate la nevoile celuilalt si e mult mai bine caci de multe ori dreptatea e la celalalt, el nu are valul subiectivismului pe ochi. Pentru a face asta ne-a ajutat mult un curs la care nu am vrut sa merg.



Ne tot invitau de ceva vreme Monica si Ian sa mergem la cursul lor numit "comoara din noroi", un curs pentru a comunica empatic si frumos in cuplu. Imi sunt foarte dragi ei si as merge oriunde cu ei dar numele cursului m-a speriat tare. Suna prea de secta iar ideea de curs pentru cupluri m-a dus cu mintea la terapia de cuplu despre care vazusem in filme ca se face cand sotii sunt pe cale sa isi spuna la revedere. Mi-am zis un Doamne fereste, am facut niste cruci cu limba in gura si am decis ca noi nu avem probeme, deci nu avem de ce sa mergem. Noroc ca Del a fost mai isteata ca mine si a inteles despre ce e vorba si m-a imbarligat cu tact ca sa ne ducem. Mi-a zis ca nu e pentru cupluri destramate, ci e pentru oameni care se iubesc si care vor sa invete sa comunice mai bine fara sa se certe ca chiorii pe nimicuri. M-a convins cu asta caci ma stiam expert la scos ochii din hartii ingienice. Asadar am mers.

Nu vreau sa divulg din detaliie de la curs dar a fost incredibil. Am ajuns de la ras la plans trecand prin niste chestii de mi-au zburat creierii. Pe langa asta am cu conoscut si oameni misto acolo si am si petrecut un week-end doar eu cu Del, caci plozii trebuie lasati acasa. Noi mai fusesem la un curs al Monicai si stiam ce le poate pielea dar cu asta ne-a dat pe spate de tot. Am invatat lucruri arat de simple si atat de puternice. Cand am ajuns m-a intrebat the classic "ce astept de la cursul asta". Am raspuns ca vreau sa invat sa ma cert cu Del. Nu vreau sa renunt la a discuta problemele dar nu mai vreau sa o fac ca un isteric. Cand am plecat zambeam complici si abia asteptam sa apara primul conflict ca sa il rezolvam ca oamenii maturi. Acum stim cum. ;)
Mergeti. E genial si nu inseamna ca veti divorta. Ci dimpotriva inseamna ca va iubiti si ca va pasa de multii ani care va astepta impreuna cu jumatatea voastra.