ma primiti pe mail?

Friday, March 30, 2012

eu cu cine votez?

Probabil ati vazut in partea dreapta un "applet" de la Ro-blog Fest care zice sa ma votati. Asta insemana ca m-am inscris si eu cu Ta-su la concursul de bloguri parintesti. De ce m-am inscris nu stiu foarte clar (probabil ca sa imi fac o idee de cum e vazut ta-su in blogosfera). De ce sa ma votati tot nu stiu foarte clar, dar daca aveti cumva cont deja la ei, sau aveti timp si chef sa va faceti ca sa ma votati at fi interesant.

Mi-a scris cineva o chestie care m-a emotionat foarte tare - zicea ca a vazut ca sunt in concurs, ca nu are cont si nici chef sa isi faca ca sa ma voteze dar ca se simte totusi dator sa o faca pentru a-mi da ceva inapoi. Eu imi vand sufletul pe blog si el se simtea dator sa il cumpere.
Asa cum a intuit si el, nu scriu pentru a primi ceva inapoi. Scriu doar de dragul a de scrie si de a refula undeva. Feed-back-ul lui a cantarit cat 10 premii castigate. La fel, fiecare comentariu al vostru ma bucura de fiecare data.

ASADAR, votati doar daca va plictisiti tare. ...pentru ca eu sunt defapt foarte bogat si foarte castigat. :)

Link-ul

Monday, March 19, 2012

Primele zile (dupa un an)


   Imi tot amintesc cum am deschis usa larg la garsoniera, a intrat Del cu Luca in brate foarte pretioasa si importanta si s-a dus direct catre sufragerie. In casa era lumina curata de soare de amiaza si liniste. Inca ramasese niste liniste in casa de cand plecasem in graba sa nasca Del. Acum venisem cu galagia. Dezorientati fiind prin hatisul de sentimente necunoscute l-am pus pe Luca in locul cel mai familiar noua: patul. Ori uitasem ca avem patut pentru el, ori ni s-a parut mai normal sa il punem putin acolo pana ne hotaram ce facem cu el. Chiar asa, nu aveam nicio idee ce sa facem cu el. Ne uitam pe sub ochi unul la altul si parca ne intrebam: and now what? Ca sa imi fac curaj si ca sa fac totusi ceva cunoscut si placut am luat aparatul si am facut ceva poze. Mereu aparatul foto mi-a dat un fel de putere si un dram de idee de cazemata in spatele ocularului. Ma pitesc cu brio de cate ori am nevoie. Si acum simtem nevoia sa ma ascund si apoi sa fug, sa zbier si intreb oamenii mari ce am de facut.
   Apoi se incetoseaza amintirile - parca l-am pus in patutul  lui cu grija, ca pe ou si l-am privit cum doarme. Sau am facut asta dupa ce m-am holbat mirat cum il alapteaza Del? Sau poate dupa ce i-am schimbat primul scutec impreuna in tandem? Nu mai e clar si ordonat nimic in memoria mea. Au ramas doar crampeie de senzatii foarte intense.
   Primul somn langa el - istovit, fericit si cu mare grija sa nu ma sui pe el. Cand m-am trezit mi-am dat seama ca reflexul e mai presus de orice si ca nou nascutul a scapat de kilogramele mele.
   Prima baie - manuiam copilul mecanic asa cum vazusem in carti, filme, cursuri si la nasi la prima baie. N-am reusit sa ma misc cu spor, intepenit fiind de spaima si incordare - ca atare mi-am adoptat rapid stilul propriu direct in cada.
   Primele plansete nocturne ale lui Luca pentru ca nu cunostea lumea asta si primele plansete diurne ale Deliei pentru ca nu cunostea lumea alaptatului. Primele plansete inghitite in sec de mine pentru ca nu cunosteam nimic.
   Prima iesire afara cand ni se parea ca aveam lumea la degetul mic. Prima inghetata la "mec". Prima bere tot acolo.
  Sunt mii de "prima data" pe care le traiam acum exact un an. Ma uitam cu Del in urma si primul lucru care ne vine in minte este ca nu stim de unde am avut putere sa trecem asa usor peste momentele noi. Nu ne explicam cum de ne-am inhamat si la organizatul unui apartament nou in primele 3 saptamani de viata a copilului. Nu intelegem de unde au parintii atat de multa putere in primele luni de viata a bebelusului lor si cum pot trece asa usor peste intrarea intr-o lume noua. Atunci spuneam toturor ca e mult mai usor decat ma asteptam si chiar simtem asta. Acum, vazand cat de usor si de frumos este cu copil oleaca mai mare, nu inteleg ce era in mintea mea.


  A trecut un an in care s-au schimbat multe. Copilul a crescut mai mult decat imi imaginam ca va creste intr-un an. Sunt uluit cand il vad mergand  cand il aud repetand orice cuvant.
  Am ramas uimit vazand ca Luca a inteles perfect ce are de facut si a luat fiecare obiect de pe tava si l-a inmanat serios nasei lui. S-a prins ca ea i-a dat tava aia cu vreun scop, deci cu ea trebuia sa trateze. A luat chitara in miniatura si i-a dat-o Bogdanei zambind, apoi a curatat frumos tava de toate obiectele pana a lasat la urma cheia de masina. Eu am zambit complice pentru ca si eu detest masinile. Stia oare ca alegerile astea ii influenteaza destinul sau le-a luat la intamplare? Oare chiar au vreun rost alegerile motzului pentru soarta lui sau doar ne influenteaza pe noi si ii vom cladi un viitor bazat pe acele cateva obiecte de pe tava? Sa fie oare viata asa de simpla si limitata? Sau va face ce va vrea el si va arunca tava din drumul lui? Oare asta inseamna "ti-am pus totul pe tava"?





Friday, March 16, 2012

ta-su @ Prima Tv - totul despre mame

Daca tot e vorba sa dau din casa, merg pana la capat. M-am dat in stamba la TV. M-am simtit bine!
Le multumesc celor de la Prima TV pentru ocazia asta.

Enjoy: http://totuldespremame.ro/video/tatal-in-cresterea-copilului

Wednesday, March 14, 2012

La multi ani, Luca!


Acum doi ani data de 14 Martie nu imi spunea nimic. Era doar o zi de primavara timpurie.
Acum un an 14 martie mi-a schimbat viata. Intr-o zi de primavara timpurie, la ora asta ne pregateam sa mergem la maternitate. Aveam emotii, mii de frici si nerabdare. Urma sa ne cunostem copilul.
Tarziu in noapte, dupa un travaliu lung si epuizant pentru Del si Luca ne-am intalnit. Atunci s-a nascut Luca si familia Grigoroiu a noastra.
Ce s-a schimbat in anul asta? Pai, am descoperit o sotie mai frumoasa si mai puternica pe care o iubesc mult mai mult de cand este mama, am descoperit un tata in capul meu plin cu copilarii, am gasit bunici emotionati si plini de drag in parintii nostri si cel mai important, am cunoscut omuletzul cel mai important din viata mea. Ca il iubesc e putin spus.

La multi ani, Luca Stefan!

Am facut un slideshow lung cat un an, cu melodii care ne-au marcat zilele fiind ascultate intamplator la radio.  Enjoy!


Monday, March 12, 2012

Stati cu ochii pe ta-su

Saptamana asta stati cu ochii pe ta-su:
Doua chestii:
1. Miercuri Luca face 1 an si am pregatit o chestie misto.... si multe emotii
2. Joi ma puteti vedea la Prima tv la "totul despre mame". Chiar daca nu sunt mama, am sa vorbesc in calitate de ta-su. Cica e dimineata de la 7 si dupa amiaza pe la 3 sau 4.

Monday, March 5, 2012

Cu ta-su la piatza

De mici am fost invatati sa respectam semnele alea cu batranul cu baston, cu vorbitul la sofer si cu femeia gravida sau cu copii in brate. Ne-au frecat la cap in gradinita, scoala si tramvai de ne-au intrat in  subconstient. De exemplu, cand apare o burta de gravida in fata ziarului vreunui calator cu metroul acesta sare ca ars, antrenand cu el inca vreo doi vecini de banca care se cearta care sa dea locul gravidei. Asta e un reflex bun, nu zic, doar ca sunt momente cand gravida nu se poate aseza de burta mare ce are si calatorii datatori de loc raman interzisi, cu ochii iesitii considerabil din orbite - cum adica nu stati? Stati, doamna, jos! Ceilalti care s-au mai ridicat prin simpatie raman si ei cu gurile cascate - pai si eu de ce m-am mai ridicat? E haios cum semenii se lupta sa faca bine cu forta, cateodata, gravidei sau mamei cu copil (mic) in brate.
De ce zic mic, pentru ca daca boracul e atat de mare incat reuseste sa stea in picioare atunci intra la categoria " las' ca el e tanar si poate". Chiar daca asta micu' abia se tine vertical.
Concluzia mea este ca daca oamenii vad un parinte cu copil mic si neajutorat acestia sar ca arcurile unui telescop de ceas chinezesc sa ajute. Ideea haioasa este ca neajutorat pare un copil care este purtat in marsupiu in timp ce unul plimbat in carutz nu se vede si nu se baga in seama. Dar cand il expui mandru pe piept, in vreo Manduca sau alt marsupiu se uita toata lumea ca la maimutza litoralului. Li se face un fel de mila, cred, cand il vad pe copil strans acolo, dand din maini si zambind tembel. Toti devin super-prietenosi, ba chiar cateodata super-prea-prietenosi. Asta merge brici la coada la impozite si taxe unde s-ar lua oamenii din coada la bataie ca sa te lase sa treci cu copilul. Iti dau locul chiar daca n-ai treaba la coada aia. E foarte haios, dar mai haios e la piata:
- Vaaaai, cat are?
- 11 luni
- Uaaau, am si eu o nepotica de 6.
- Sa va traisca! zic eu, parand interesat.
- ..Si dvs! Ce va dau?
- Rosii
- Nu luati si niste mere pentru ala micu'?
Normal ca nu iau si mere pentru ca nu am cerut, dar ei simt nevoia sa il ajute pe saracul animalut strans in brate la ta-su. Sa ii dea ceva de mancare la maimuta.

- Vaaai, cat are?
- 11 luni, face un an in doua saptamani.
- Am si eu un nepot de doi anisori. Merge la cresha acu'.
- Sa va trasca! E mare el dvs.
- Daaaaa. Si dvs. sa va traisca!.......tzie ie mai mamicaaa? zice doamna catre copil, cu vocea pitzigaiata de alint. Stai bine acolo la tatiiiiicu? Nu ti-e cald?
Imi spune astfel ca e ingrijorata de soarta copilului strans in chestia aia barbara la pipetul meu.
- Ce va dau?
- O legatura de patrunjel
- Nu luati si morcorvi pentru el sau telina buna? Noi ii dam de la 3 luni telina.
O injur in gand, zambesc frumos si refuz politicos. Inteleg ca arat ca masinile straine cu copilul pe mine dar lasati-ma fratilor sa cumpar linistit? De ce trebuie sa povestesc viata lui Luca si sa o ascult pe a nepotilor lor pentru o legatura de patrunjel?
Dupa ce ma indepartez aud cum comenteaza cu vecinele de stand ca sa aud si eu:
- Ai vazut, fata? Ha-ha-ha! ...cum il tinea... Nu i-o fi cald la copil?
- Nu stiu, fata, dar am auzit de la un nepot ca .....
Si uite asa, din nepot in nepot se duce buhul ca umbla unul prin piata care isi chinuie copilul.

Se mai intampla si chestii fericite. Asta vara de exemplu, cand era rosia mai apropiata de original aveam o batranica de la care cumparam mereu, care il stia pe Luca din primele saptamani si nu mai punea intrebari gratuite, si despre care stiam ca are un nepot mai mic dar nu imi mai povestea de el.
- Oooo. Ati venit sa va dau rosii! Zambea generos, cu drag.
- Daaa, v-am pomenit toata saptamana trecuta. Delicioase!
- Eh, mama, acu' n-am sa-ti dau.
- Aoleu, dar astea ce sunt? Nu sunt rosii?
- Ti-am zis, nu am sa iti dau. Si zambea complice. Imi spunea de fapt ca rosiile nu erau bune. Tinea la mine mai mult decat la banii ei. Tot ea imi dadea mereu cate ceva din partea casei "pentru ala micu"; chiar daca imi dadea ardei iute, tot pentru ala micu era. Abia o astept sa apara la primavara cu prospaturi din gradina de la ea si sa se mire bland cat a mai crescut Luca.



In schimb, daca vreau nepasare ma duc la supermarket. Acolo am impresia ca si eu si copilul suntem inexistenti - ma loveste lumea cu carutul de cumparaturi, se arunca in fata mea la coada si nu mai zambeste nimeni la copil sau la mine. Nici nu se mai mira. Doar la casa imi arunca la un cand de vreme o privire cu o umbra de zambet doamna care scaneaza produsele pe banda. La supermarket nu conteaza cine esti si ce vrei - te descurci singur. Parca prefer totusi piata cu oameni guresi si curiosi, cu tarable colorate si (unele) plesnind de santate si cu mici bonus-uri de la negustori.

La voi cum e? Va place sa mergeti cu boracul la piata? Lui ii place? Lui Luca ii place mult.