ma primiti pe mail?

Friday, October 18, 2013

[PUB] Totul despre dame

Mai tineti minte emisiunea de la Prima Tv "totul despre mame?". E emisiunea aia la care mai apaream eu din cand in cand cu rubricutza mea de ta-su, la care lucra cu spor si darurire Del si care acum nu mai exista pe tv. Dar migreaza incet-incet, ca orice produs media modern catre online. Pe langa site-ul totuldespremame.ro de saptamana asta exista si canalul de youtube cu acealasi nume. Ce arunca ei la canal? Pai au inceput cu cele mai urmarite rubrici si vor canaliza treptat cam tot continutul emisiunii. Eu tot sper ca pana la urma va fi si "pe mana lui ta-su" urcat, ocazie cu care am sa ma bucur tare si am sa dau si un share generos. 

Pana atunci aveti parte de coltul specialistului - o rubrica cu continut super bun si alte chestii utile. 

Iar ca si cadou de inceput au pus un interviu cu Michael Thompson pentru cei care nu au avut ocazia sa il vada in carne si oase sau pur si simplu pentru curiosi (http://www.youtube.com/watch?v=X4h1YHHJ2sM). Eu inca nu l-am vazut, dar nu ma grabesc pentru ca nu pleaca filmul nicaieri. Asta e misto, ca ramane acolo. 

Si inca un pont - uniti salvam totul despre mame! Mai precis, daca ne aratam interesul (stiti ca like-ul va deveni moneda internationala) si canalul de youtube creste frumos vom putea resuscita emisiunea EXCLUSIV pe online. Adica vom avea emisinea noastra nou nouta pe youtube. Cat de tare ar fi asta? Vom putea face pipi in orice moment al emisiunii apasand butonul de pauza. ;)

Tuesday, October 15, 2013

Plecarea din tara - sau de ce nu mai bat eu la tobe


In Preoteasa mirosea urat mereu - aer umed cu scuipat si cu bere varsata pe cimentul de pe jos. Incepusera se se aprinda si tigari si mirosul era din ce in mai greu. In plus de duhoare mai erau niste lumini obscure aprinse spre "scena" care ma orbeau. Nu mai vazusem in viata mea lumini indreptate spre ochii mei si cu toata sensibilitatea mea la lumina eram orb de-a binelea. Eram pe scena la primul meu concert impreuna cu prietenii mei din trupa nOciv. Eram toti cacati pe noi de emotie, nu vedeam nimic, nu auzeam decat galagia facuta de cinelele mele ieftine, dar simteam un nerv care ne zgandarea sa cantam tare. Sa cantam mai tare si mai suparat 
Poza nu imi apartine si nu stiu fotograful -
era un prieten de-ai lui Purje
pentru ca asa ne simteam. Aveam chestii de tipat ca toti adolescentii, iar noi gasisem muzica. Eram mandri de noi si plini de vise de vindecare prin muzica. Sufeream cu totii, ba din dragoste, ba din alte motive si trebuia sa cantam despre asta. Nici nu mai stiu ce am cantat - stiu doar ca am dat betele de inceput si ca s-a terminat parca instant. Timpul trecea altfel cantand. La sfarsit eram multumiti: nu gherlisem prea rau (dupa parerea noastra) si strigasem ce aveam de strigat. Am continuat sa cant cativa ani cu aplomb pentru ca aveam chestii de zbierat prin sufletul tanar si pentru ca imi placea mult. Am intalnit-o apoi pe Del si am ramas doar cu placerea de a canta. Sufletul s-a linistit, s-a implinit si nu mai aveam de ce sa tip. Eram fericit. S-a nascut Luca si m-am oprit din cantat d-a binelea sub scuza timpului lipsa din noua mea viata. De fapt, realizez acum, ca eu ma oprisem de mult din cantat, cam de cand m-am golit de angoase si furii. Multumita Norocului sunt in continuare fericit. Nu mai am motive sa strig pe scena ce ma doare, pentru ca nu ma mai doare nimic. Poate ma mai mananca din cand in cand in cand, dar am descoperit blogul pentru asta. Mi-am gasit fericirea intre cei doi oameni ai mei si tin cu dintii de ea. Cred ca din cauza asta apar si anumite frici din cand in cand - parca sunt prea fericit ca sa fie adevarat, nu? 

Pai si ce lagatura are muzica si fericirea cu plecarea din tara? Pai are pentru ca eu cred ca plecarea din tara e ca si nevoia de a canta - ai angoase si probleme, tre' sa faci ceva. In cazul de fata se fuge in loc de urlat. Se fuge cat mai departe unde e poate mai bine. Sunti multi prieteni si amici ( din ce in mai multi ) care se tireaza sau sunt tirati din tara. Ma intristeaza asta pentru ca imi imaginez ca se simt cum ma simteam eu atunci cand aveam nevoie sa cant. Era singura solutie. La mintea mea de atunci ori cantam ori ma lua mama dracu' si ma apucam de droguri sau de bautura sportiva. Daca si prietenii mei simt la fel e de cacat. Inseamna ca chiar ii goneste un foc viu din tara si asta ma intristeaza. Sunt oameni care si-au lasat si isi lasa copiii singuri acasa ca sa fuga de aici la "mai bine". Stiu ochi de copii lasati in urma de parintii muncitori din strainatate si ma ucide amintirea lor. Stiu oameni care traiesc in Romania pe facebook in loc sa traiasca in realitate in noua lor tara. Stiu oameni care au avut puterea sa priveasca Romania doar de la granita fara sa aiba curajul puna piciorul inapoi acasa. Stiu oameni care s-au intors acasa deselati de strainantate. Stiu pe altii care se vor intoarce tot la fel. Ma intristeaza.

Dar cel mai tare ma intristeaza ca Romania incepe sa nu mai dea alta solutie decat sa ne umplem de furie si sa fugim de aici. O sa ziceti ca nu, oamenii nu fug din Romania suparati si angoasati ci pleaca fericiti catre mai bine? I don't bite it. Nu imi imaginez cum sa plec fericit din casa mea catre o casa in mijlocul pustiului social zicand ca plec catre mai bine. Eu cred ca se merge acolo si se zbiara de durere dar nu pe scena, ci in adancul sufletului. Ca un copil ratacit de parintii lui care se lupta cu strazile ca sa supravietuiasca. Veti sari pe mine ca niste pantere ca nu e asa, ca romanii sunt fericiti in afara si ca nu ai de ce sa ramai in mizeria asta de tara. As vrea sa privesc in ochi pe toti plecatii cand spun ca le mai bine in afara. In ochi. In suflet. In curul sufletului si sa imi zica sincer.



Ce ma intristeaza si mai mai tare e ca mirajul plecarii promite o viata mai buna pentru copiii nostri - un sistem de invatamant mai bun, un sistem de sanatate mai bun si functional, oameni mai civilizati, aer mai curat si apa mai incolora si mai inodora. Luat si pus la colt mai ca imi vine sa fiu de acord cu asta si incepe sa ma chinuie - daca sunt un egoist care ma gandesc doar la fericirea mea si a familiei mele pe termen scurt. Da, suntem fericiti acum, dar peste 30 de ani? Daca ne va fi rau aici? Daca voi regreta ca nu am facut ce trebuia? De ce PLM nu am plecat cand a trebuit? - am auzit asta de cateva ori in viata de la diversi ratati de prin carciumile de cartier. Daca o sa zic si eu la fel? Daca o sa fiu si eu la fel ca ei? Sau daca plec si ajung un marginas social intr-o tara rece si prea mare pentru familia mea? Daca e mult mai rau afara? Sau daca e la fel? De ce nu sunt in stare sa risc? Dar nu cumva risc deja ramanand? Care e calea sigura si buna? Nu stiu nimic sigur. E debate-ul vietii mele pana acum. Am stiut exact ce vreau toata viata mea pana la intrebarea asta. Aici sau acolo? Nu stiu nimic sigur si

ma ucide.
Ah, de fapt stiu un lucru sigur: daca o fi sa plec am sa ma apuc din nou de cantat. Tare. FOOARTE TAAAAARE! Sa se auda pana ACASA.