ma primiti pe mail?

Thursday, August 8, 2013

Cum am sarbatorit saptamana internationala a alaptarii - intarcarea

Suntem in trenul spre Bacau. Afara, desi e dimineata devreme, e deja cald. In vagon bate un frig placut de pe sub scaune si Deliei i-au inghetat picioarele. Celor doi batranei din fata noastra nu le-au inghetat, doar au pantaloni grosi si niste genti printre picioare. Sunt doi bunici de oras din genul ala foarte jucaus cu copiii, invatati sa ii necajeasca in joaca.
Imi dai mie biletele tale?
NU! PLEACA DRAGONULE! Le striga Luca iritat.
Imi dai mie senvisul tau?
NU! E al meu. Pleaca! Pleaca crocodilule!

Am trecut peste frecusul asta social destul de usor dar nu am mai rezistat cand a scos din papornitele alea dintre picioare un snickers baban si i l-a dat copilului nostru. Asta micu, mut de uimire, nici nu stia ce sa faca. Nu mai pusese mana niciodata pe asa ceva. A ezitat inghitand in sec dar nu l-a luat. Imi venea sa il pocnesc pe batran peste ochelarii aia nevinovati. Luca mi-a zis ca e curios sa guste. Acum imi venea sa il mai pocnesc pe batran inca odata. Am cedat si l-am lasat sa guste. Apoi ne-am tirat pe alte locuri departe de batranii ultra-sociali si de niste copii care zbierau in jurul unei tablete mici si colturoase. Am pierdut in fata societatii prea batrane si needucate si in fata unor copii care au trezit tot vagonul cu voiosia lor. Mi-am amintit cu ocazia acestor intamplari ca acum un an eram in trenul spre Tulcea si ne luptam cam cu aceiasi monstri - galagia din tren si ghidusia vecinilor de scaun cand il vedeau pe Luca. Atunci a fost simplu sa il adormim pe boracel pentru ca a picat la san. Se uita lumea lung la momentul de nuditate partiala dar pe noi ne durea la basca - copilul avea nevoie de san si hrana iar alaptatul  era cel mai normal lucru din lume. Acum s-au mai schimbat lucrurile, Luca e intarcat de aproape o luna. Inca cere sa suga si inca pipaie sanii mamei, dar s-a obisnuit ca este "baietel mare" care nu mai are nevoie de "apiti". A scris Delia ceva pe blogul ei despre asta dar de acolo nu se prea intelege prin ce am trecut ca sa il intarcam pe Luca (si pe Delia). A fost greu si foarte lung.
Si anul trecut, ca si acum, eram in tren cu un copil mic cu nevoile sale de dragoste, mancare si somn. Atunci toate astea se intamplau usor si comod la san dar acum fiecare nevoie are locul si timpul ei separat. Cred ca din cauza asta a fost asa de greu sa ne intarcam familia - toti trei depindeam de sanii Deliei pentru dagoste, mancare si somn. Alaptatul era momentul cel mai bun al zilei pentru Luca in mod clar, pentru Delia in mod direct si pentru mine in mod exceptional. Ne bucuram toti trei de momentul ala de liniste si drag. Pentru mine era cea mai simpla pauza, pentru Delia era pe langa pauza, cred cea mai emotionanta apropiere de copil, iar pentru Luca era totul. Lumea lui a gravitat timp de doi ani si cateva luni in jurul sanilor mamei lui. Cum naiba sa renunti usor la asa ceva? Eu nu pot traduce chestia asta pe intelesul meu decat reducand la ceva cunoscut si absurd - e ca si cum m-as fi nascut fumator, as fi fumat doi ani si apoi cea care mi-a aprins tigara in tot timpul asta vine si mi-o ia din gura. Pai cum sa inteleg si cum sa renunt la fumat? La fel si saracul nostru copil. Din motivul asta Delia a hotarat o intarcare lunga si treptata. Nu cred ca exista clinica Alen Carr pentru intarcat in Romania ( asa cum exista pentru fumat) si din pricina asta am luat-o pe calea drumului lent. Mie mi s-a parut logica propunerea Deliei dar ceva parca nu mergea. Erau dese cazurile cand ii spunea lui Luca ca nu ii mai da "apiti" dar copilul era la san. Sau cand hotarata sa nu il mai alapteze noaptea se trezea mufata la copil. Se mai intampla, de asemenea, sa hotarasca ferm ca nu se mai adoarme copilul la san, dar cand bagam capul pe usa ii gaseam lipiti si adormiti fericiti. Mai sa fie... Nu cumva si Deliei ii era cam greu sa renunte la alaptat? Nu cumva dupa doi ani de aprins tigara micului "fumator" o fi greu sa renunti la a o mai face? Nu cumva pana si cei care vand droguri o fac tot din adictie? Mi s-a parut des ca alaptarea e tot un fel de drog dar am zis ca sunt eu nebun si am tinut-o pentru mine. In momentul in care a inceput dez-alaptarea mi s-a confirmat ca era vorba de un drog puternic pentru amandoi: o bomba hormonala pe care si-o injectau zilnic. Deci, era clar ca  sunt doi junkies prinsi in dansul "da-mi-iti-mai dau". Cand il auzeam noaptea pe Luca tanguidu-se ma lua groaza. Mama, imi mai dai? Mama, vreau putin. Imi dai putin? Parca il auzeam pe Kurt Cobain sau pe Amy Whinehouse cautand prafuri prin cartier. Nu pot sa iti mai dau, raspundea stins Delia, convinsa ca i-ar da, dar poate de rusinea mea il mai amana. Cred ca atunci cand nu eram acasa se drogau mai linistiti. La un moment dat a inceput sa ma oboseasca teribil dansul asta de-a adictia si am tipat la Del sa se hotarasca odata daca il mai alapteaza sau nu. A zis ca e hotarata sa nu, dar nu poate. Aha, deci, am avut dreptate - ii era greu si ei din pacate. In ciuda hotararii a mai durat niste luni pana cand am tipat din nou, cred ca mai tare de tata asta si s-a decis sa nu ii mai dea deloc. A urmat o saptamana bizara de sevraj pentru amandoi cu tipete, strigate si insomnii dar apoi ca prin farmec s-au vindecat. In Luca inca mai apare pofta ca intr-un fost fumator la revelioane si betii, iar in Delia...hmmm...nu stiu..poate asisdearea, dar nu arata.

Ce am pierdut eu sau ce am castigat? Teoretic nimic, dar practic, mai fatalau fiind participam afectiv la momentul lor de alaptare si imi placea pana si mie dansul lor dragastos. Nu vedeam (Doamne fereste) nimic erotic in asta (desi e posibil sa fie ceva foarte andanc ingropat - careva tare pe psihanaliza? ). Imi placea pur si simplu dragostea dintre ei. Era asa de multa in momentul alaptarii ca primeam si eu. Acum dragostea s-a transformat in ceva mai fizic si mai matur intre noi si copil, iar eu sunt benificiarul unei atentii mai sporite in lipsa sanilor. Deci 1-0 pentru ta-su...dar nu e chiar asa... E
complicat.

Mai avem vreo jumatate de ora pana la Bacau si Luca doarme linistit pe Del. Del zambeste si ea linistita si fericita. E fericita de dansul lor nou.

La voi cum a fost? Careva dintre tatici a simtit la fel ca mine? Ati
simtit intarcarea sau dormeati la ora aia?

LATER EDIT: se pare ca atmosfera de tren mi-a afectat firul gandurilor si ca nu am transmis mesajul pe care voiam sa il transmit. Am primit pe adresa redactiei feedback constructiv asa ca iata-ma cu corectura: Nu reiese din textul meu ca de fapt Del isi dorea foarte mult sa il intarce pe Luca si ca interventia mea ( care nu a fost asa de ferma ca in text ) nu a facut decat sa ii dea sprijinul de care avea nevoie. Nu eu am vrut asta si si nu am dat cu pumnul in masa familiei. Ne-a fost greu sa ne despartim de alaptat pentru ca ne placea si daca sunt mandru de ceva, sunt mandru ca am reusit toti trei in conditiile in care cred ca toti trei ne doream lucrul asta ( chiar si Luca care acum e foarte bucuros ca e baietel mare. Si ca bonus, de cand cu intarcarea am trecut si la purtat chilotei prin casa dupa ce a cerut chiar el ). Ce am vrut defapt sa subliniez este ca alaptatul nu e bun si placut doar pentru copil ci si pentru mama ( si tangential tata ) si ca renuntatul la el e dureros pentru toata familia. Iar comparatia cu junkies... Bai nene, chiar asa se comportau! ;)

Friday, August 2, 2013

Elefantelul curios goes to...

....goes to....
Ioana Butnarasu - locul 1 - Ioana, ai castigat o luna de intrari nelimitate la Elefantel sau 50% reducere la o petrecere de aniversare. Pentru "ridicarea" premiului te rog sa ma contactezi pe mail: eduard.grigoroiu -la- gmail.com

Diana - locul 2 - ai castigat 20% discount la www.cadourialtfel.ro. La fel, te rog sa imi ma contactezi pe mail.

Felicitari! Si in primul rand va multumesc mult pentru comentarii si idei de party.



P.S: Ar mai fi una pe care nu am vazut-o in comentariile voastre: Roaba de Cultura - e poiana aia din parcul Herastrau unde se poate face picnic si voie buna. Gratis.