ma primiti pe mail?

Monday, July 21, 2014

Probabil ultima postare

 Stiu ca suna banal, dar mie mi-a placut mult Morometii. Cartea. Trupa nu am ascultat-o asa mult. Incepea frumos cu satul ala plin de liniste si rabdare. Timpul avea rabdare. Dupa cateva pagini delicioase romanul se termina cand toate o luasera razna in toate directiile. Nu mai semana nimic cu nimic. Timpul nu mai avea rabdare. 

 Blogul ta-su.ro a inceput cand timpul nu avea rabdare. Se nastea un copil si nimic nu mai semana cu nimic in viata mea. Ma simteam la vale pe un tobogan abrupt care ducea spre necunoscut. Imi era teama. Aveam nevoie de confirmari si de un umar de care sa ma sprijin. M-am sprijinit de Del cat am putut in timp ce ea se sprijinea de mine cat putea. Cu toate astea, nu ne ajungea. Aveam nevoie de umeri mai mari sau mai multi. Atunci m-am apucat sa scriu pe blogul asta in cautare de umeri. Mi i-ati oferit cu drag si voi fiind la randul vostru tot in cautare de umeri. Ne-am strans fortele si am supravietuit. M-a emotionat ajutorul vostru la maxim. Niste straini. Niste Anonymus. Mi-a mers la suflet. 

 Acum simt ca toboganul s-a terminat. Am ajuns in bazinul de la baza in care incep sa inot linistit. Calm. Calc apa, fac pluta sau mai dau cate odata tare din brate. Ma uit pe cer, in apa si cel mai mult la cei doi inotatori de langa mine. Luca si Del. Ne zambim. Mergem inainte. Timpul pare sa aiba rabdare. 

 Gata. Pentru moment ma opresc aici cu blogul. Nu mai fierbe nimic in mine incat sa dau afara presiunea. Nu pot sa incalzesc artificial oala ca sa par ca scriu ceva. Am scris doar din suflet si la fel as face si in viitor daca imi mai vine vreodata.  Pe langa tratamentul meu sufletesc, am incercat sa imi pun gandurile online si ca sa ajut pe cei care isi pun aceleasi intrebari ca si mine. Sa gaseasca un breviar de raspunsuri cat sa se orienteze. Nu cred ca am reusit pentru ca e foarte dezordonat blogul si nu cred ca e usor de gasit ceva. Poate in viitor voi face curat. Poate in viitor mai facem un copil si ma apuc iar de scris. Sau poate in viitor ma apuc pur si simplu iar de scris. Acum iau cel putin o pauza. 

Va multumesc, 

cu mult respect  Dedi 
In continuare ma gasiti: 
- pe FB pentru buna ziua 
- pe dedi.ro/blog pentru orice fel de poze aveti nevoie (sa va fac)
- si pe strada, parcuri si terase. :)  

Thursday, May 29, 2014

Doresc copil sanatos, frumos, destept si OBOSIT

Luca facea fericit din maini spre mine si spre Del. Le tinea in sus sa ne arate clar ca nu se mai tine de nimic. Calul mergea lenes tras de stapana lui iar Luca topaia pe saua prea mare pentru el de parca avea motoras. Eram fericit - copilul se bucura si in acelasi timp facea si miscare din plin. Miscarea era buna, caci trebuia sa se oboseasca. Se trezise tarziu si duduia de energie iar acum cu toata aventura asta Universul lucra pentru mine. Dupa ce a coborat de pe cal a luat-o la fuga catre locul cu copii ca sa alerge dupa mingii. Mai bine. Mai consuma inca niste energie si va fi si mai obosit. Radea sufletul in mine de bucurie. In sfarsit odihna de sambata. Eu sunt obosit mereu, acum era si copilul - urma sa dormim ca lemnele in padure.

Aruncandu-ma fericit in pat langa el am avut ocazia sa imi aud gandurile in linistea dupa-amiezii. Ele tot susoteau bucuroase despre faptul ca Luca e obosit si uite ce repede adoarme. Ba chiar le-am auzit spunand ca poate ar fi bine sa fie asa mereu. Atunci mi-a picat fisa: noi ne dorim copii mereu obositi. Sa le pice ochii in gura ca sa adoarma repede si sa nu ne solicite prea tare. Mi-am amintit cum am auzit de multe ori replica "mai lasa-l sa alerge ca sa oboseasca bine". Sau "l-am dat la atletism ca sa mai oboseasca ca m-a capiat in fiecare seara". Ar mai fi si mai cunoscutul "ia-l afara si oboseste-l bine". Pai stai, mai nene, ca nu a facut nimic rau copilul. Eu daca as auzi una ca asta din gura parintilor mei mi-as pune intrebari serioase daca nu cumva uneltesc sa ma omoare incet prin epuizare. Ce naiba tot avem cu odraslele noastre de le vrem asa de lesinate? Aud parinti zicand bucurosi ca dupa gradinita sau scoala le pica copiii in cap de pe la ora 7 seara si in sfarsit au si ei timp liber. Pai cum vine asta? Ne chinuim sa ne anesteziem copiii ca sa culce cat mai repede?!?  Noi cand mai stam cu ei? Ei cand mai stau cu noi? Chiar sa ne dorim niste alergatori cunsumatori de energie si atat? Cand sa mai aiba timp sa mai gandeasca si ei? Mai bine le tragem in tampla cu tranchilizant de elefanti si ii lasam sa zaca in siguranta pe o parte ca sa ne putem duce linistiti vietile de parinti. Inteleg nevoia noastra de intimitate in cuplu. Inteleg ca avem nevoie sa vedem ultimul episod din Veep ca sa ne mai golim creierii dar chiar asa, cu pretul tranchilizarii puilor de om?! Cred ca inteleg de ce parintii incep a fi parinti prin organizarea dormitorului copilului – pentru ca ala e locul unde isi doresc sa stea odrasla cat mai mult. Patutul e un mausoleu, usa camerei micutilor e o cazemata. Facem tot ce putem sa ne asiguram linistea. Cam ciudat.

Eu cred ca de fapt noua ne este frica de copiii nostri. Altfel de ce sa ne dorim asa de mult sa doarma cat mai mult bestiile?  Eram ieri la Unirii in pasaj cu Luca de mana mergand spre casa. Imi spusese Del ca a dormit bine dupa amiaza si ca are bateria plina. Eram cam palid de spaima. Cu o seara inainte am condus niste prieteni foarte buni pe ultimul drum la carciuma inainte de a pleca in tari straine si inca imi bubuia capul. Nu stiam cum am sa impac starea mea de leguma cu energia lui. Ne-au iesit in fata scarile rulante dar am ales sa urcam pe cele normale ca sa .... mai oboseasca copilul. Parca eram intr-un joc - un urcat de scari =  o liniuta de ernergie scazuta. Daca reuseam un head shot ar fi fost flawless victory si pica copilul lat in pat la somn. Am ajuns cu el acasa tot in plina forma deci l-am chinuit pe scari si in picioare in metrou degeaba. Dar pana la urma cine credeti ca a luat head shot? Eu. Normal ca eu. Luca a fost cu 100% mai intelept decat mine si mi-a intuit starea, lasaind motorasul incet ca sa intre in ritm cu mine. In felul asta am legumit amandoi la picnic in parc. Am privit cerul, frunzele si furnicile si am stat intr-o rana pe paturica mica. A fost cu adevart quality time cu fiul meu fara sa stau cu frica faptului ca nu ma pot ridica la cererile lui de energie fizica. S-a coborat el la mintea mea si a fost superb. Mi-am dat seama ieri ca nu trebuie sa fie obosit ca sa ma simt si eu bine…ba din contra.

Astazi ma duc sa il iau de nou si sa vad ce minunatii mai face.

Wednesday, May 7, 2014

Astazi merg sa ma aplaud

Imi amintesc cand nu existau iphoane in metrou si nici in viata noastra. Era vremea aia de demult cand oamenii citeau carti si ziare in metrou. Mai erau unii care nu citeau ci doar priveau in gol sau in privirile altor calatori. Altii nu aveau nici ziar si nici chef sa priveasca dupa priviri. Acestia se uitau in ziarele celorlalti. Am practicat si eu sportul asta in diminetile prea exagerate si imi placea sa citesc ce imi dadeau calatorii din ziarul lor. Gaseam mereu ceva interesant. Cu timpul m-am lasat de citit ziare pentru ca ele s-au umplut de covoare rosii pe care defilau tot felul de oameni impaiati si care imi erau dati exemplu de viata buna. Nu mai era nimic interesant. M-am scarbit si m-am afundat in telefon iar acum mi se pare chiar ciudat sa ma mai uit la oameni in metrou. Am uitat din pacate sa fac lucrul asta simplu si frumos - sa privesc si sa admir oamenii de langa mine. Cred ca asta e unul din motivele pentru care avem lumina la metrou - ca sa ne privim unii pe altii. Sa vedem ca suntem mai misto si mai importanti decat impaiatii de pe covorul rosu al ziarelor si al site-urilor de pe net. Suntem mai frumosi, mai imbracati cu gust, mai bogati (spiritual, desigur), mai demni de luat exemplu....si cu toate astea stam tot cu capetele plecate peste smartphone-ul nostru privind in pixelii iluminati.

In timp ce in mine se nastea revolutia metroului si incercarea de a renunta la telefon in timpul calatoriei in alt colt de Bucuresti se intampla cam acelasi lucru. Un prieten de-ai mei care are numai idei nastrusnice a copt o chestie foarte misto - sa puna oamenii astia misto de la metrou chiar pe covorul rosu si sa ii aplaude. A uneltit cu alti oameni la fel de nastrusnici ca el si a pus de un eveniment pentru astazi, 07/05/2014. Astazi vom aplauda oamenii "normali" la metrou. Astazi e Gala Oamenilor. Atentie ca noi suntem printre ei! Asta face evenimentul si mai interesant. Ne vom aplauda si pe noi si pe ei. Va fi intens acolo. Am vazut din anii trecuti ca emotiile sunt mari. Nu stiu de ce aplauzele au un efect foarte puternic asupra noastra si nu stiu de ce ne emotionam asa tare cand suntem aplaudati. Poate nu ne vine sa credem ca meritam aplauze. Nu stiu. Ce stiu este ca azi ma duc sa va aplaud, sa ma aplaud, sa ii aplaud. La unirii 1 de la 17:00 ne vedem la covorul rosu. Veniti si voi ca sa ne bucuram unii de altii.


Friday, April 4, 2014

Next Chits - castigatorii

Mai bine zis castigatoarele. Nu prea stiu de ce nu v-ati inghesuit...ori v-am pierdut eu de clienti, ori nu v-a tentat sa vedeti filme la cinema cu copilasii...nu stiu. Cert este ca avem chiar doua castigatoare:

Alexandra - cu veveritele
Raluca - cu veronica se intoarce

Numele Alexandrei il am. Imi mai trebuie al Ralucai ca sa punem pe lista pentru maine. Alors? Raluca Simaicum?

Thursday, April 3, 2014

Bilete gratis - avem doua - concurs

  V-am zis de NEXT KIDS? :) E un festival de film pentru copii. Ca sa va faceti o idee mergeti aici: http://www.nextfilmfestival.ro/sectiune-film/next-kids/

  Partea haioasa e ca festivalul asta si faptul ca sunt si eu printre raspandacii evenimentului vine pe fundalul faptului ca Luca a devenit din ce in ce mai pasionat de filme. Dar nu musai sa uite ci sa si faca. Mai exact, sa re-faca. S-a apucat sa imi explice cum sa filmez ca sa iasa un nous clip Frere Jaques. I-am fost cameraman, am montat si iata rezultatul. :)

  Acum, daca v-am facut pofta si vreti sa mergeti la festival nu dati banii pe bilet, luati popcorn-ul la pachet pentru ca bilete va dau eu. Haideti repede ca sunt calde. Nu trebuie decat sa comentati cu un link catre un filmulet popular printre copiii vostri. Voi alege un castigator la ghici maine dupa-amiaza.

Facem? Motor!

Tuesday, April 1, 2014

Luca face filme

De ceva vreme Luca cam face pe regizorul.
Tata, acum fug. Acum ma duc acolo si imi spui cand esti gata. Haide tata, esti gata?
Da Luca sunt gata.



Voi ce faceti samabata? Veniti la NEXT KIDS?


saptamana asta am sa va tot pun filmulte facute de Luca  ;)

Thursday, March 6, 2014

De ce se cearta parintii?


Imi amintesc ca eram la toaleta si dau sa trag de hartia igienica. Soc si groaza - sulul de hartie fusese montat invers de Del. Invers adica cu fasia de hartie coboratoare catre perete, nu catre exterior. Oftez adanc si ma apuc sa bajbai pe sub sul. Cu toate ca nu pot, eu tot incerc sa o inteleg si d-aia vreau sa ma chinui sa trag de hartia igienica chiar si asa, de la perete. Poate merge si cum vrea ea si terminam debate-ul. Hmmm. Pipai si gasesc sa trag o fasie. Incerc sa imi suflu nasul cu ea si o impaturesc in asa fel ca hartia ajunge pe nasul meu cu desenul in exterior, nu catre nas. Stiam bine ca asta inseamna ca stratul rezistent este pe partea cealalta decat imi trebuia mie dar am zis sa incerc asa ca sa ii arat eu ei ca nu se poate. Ii zic de un an cel putin ca hartia se pune cu fata, nu cu spatele. 
Suflu. Pffffffffuuu. O nara. Pffffff a doua. Na! S-a rupt hartia. Bai nene, si i-am zis: pune, domne', hartia cu fata la noi ca asa se pune. Ea, nu si nu. Ca sunt nebun. Ca nu vrea sa tina cont de un asa amanunt nesimnificativ si uite acum ce am pe mana din cauza ei. Ce naiba nu putea sa puna hartia cum se pune? Trantesc hartia in toaleta si mai trag bajbaind inca o bucata pe care o impaturesc contra naturii ca sa imi vina cu straturile bune la nas. Suflu din nou multumit de mine, ma spal pe mani si ies la scandal.

De cate ori te-am rugat sa pui hartia igienica cu fata? Uite iar mi-am suflat nasul si s-a gaurit hartia in mana mea.
Iar hartia? Zice Del iritata. Nu intelegi ca nu pot sa fac asa ceva? Mi se pare o porcarie. Sa nu te mai aud cu asta.

Pesnesc. Vad rosu in fata ochilor. Adica tu iti bati joc de mine? Cum adica sa nu ma mai a

uzi? Ce sa fac, sa tac? Cum sa tac? Tu nu intelegi ca e mai bine cum zic eu? Ne-ar fi tuturor mai bine. Hartia igienica e gandita sa functioneze optim in pozitia corecta de functionare. Uita-te la reclame daca nu ma crezi cand iti zic. E logic. Si pe ambalajul ei arata asta.
Esti nebun! Du-te si te controleaza la cap.
Ba tu esti nebuna! ... Si incapatanata!

Nu. Eram amandoi nebuni si incapatanati, dar am aflat asta mai de curand. Cu toate astea ne-am mancat ficaciorii cativa ani de zile cu hartia igienica. Ca sa ajungem la un rezultat am decis ca am sa o pun eu cum trebuie daca ea nu vrea. Plesneam de nervi zilnic si gandeam ca imi face in adins sa o puna gresit, dar inghiteam. Pana la urma eu aveam dreptatea suprema relativ la subiectul asta si asta ma mai linistea. Totul a mers asa pana intr-o zi cand Luca, care prinsese deja de ceva vreme a merge in doua picioare, a intrat in baie, a apucat hartia pusa de mine cu fata si a inceput sa o paleasca cu manutele lui mici ca sa o invarta.  Era distractiv cum se invartea sulul de hartie igienica dar si mai distractiv era cum hartia se aseza blanda pe podea. Cand a terminat de derulat a luat de un capat fericit si a venit cu sarpele luuuuung de hartie igienica in sufragetie. Am inlemnit. Vazusem asta in filme, dar sa patesc chiar eu? Hartia mea igienica? Cea pusa corect de mine? Cum se poate ca una ca asta?!? Pfuaaa!. M-am domolit ca sa nu sperii copilul si l-am rugat bland sa nu mai faca asta pentru ca se consuma hartia degeaba si bla-bla. El nu intelegea. Lui ii placea doar ca poate sa invarta hartia igienica. Iar daca invarteala avea si ca rezultat hartia de pe jos era si mai bine. M-am tot scarpinat in raspar sa aflu o solutie si cand am gasit-o am inlemnit - solutia era sa pun hartia igienica cu fata la perete in asa fel incat daca o invarte catre el hartia nu se deruleaza, ci se ruleaza. Simplu. Genial. Dar era contra convingerilor mele de neclintit. Cum adica sa stea hartia invers? Dar cum adica sa dea hartia pe jos cand se joaca cu ea? Drama interioara. Haos. Contradictie. Universul meu perfect se destrama sub actiunea unor manute mici aducatoare de forta centrifuga. M-am perpelit cateva zile pana a trebuit sa recunosc ca gresisem - chiar nu exista pozitia corecta pentru hartia igienica. Eu, geniul hartiei igienice,  acceptam ca oricum am fi pus-o existau plusuri si minusuri. Nu am avut puterea sa o recunosc in fata Deliei dar macar am avut mintea sa ma relaxez si las dracului hartia sa fie cum se nimereste caci pana la urma nu conta asa de mult. Era DOAR un sul de hartie igienica.

Uite asa ne-am intins nervii ca pe coardele de chitara electrica din nimic vreo cativa ani pana cand un copil de un an jumate (la vremea aia) mi-a arata ca gresesc. Am avut noroc. Dar si mai mult noroc as fi avut daca imi deschideam ochii si vedeam dincolo de valul de furie mai devreme. Acum suntem si eu si Del mai cu antenele ridicate la nevoile celuilalt si e mult mai bine caci de multe ori dreptatea e la celalalt, el nu are valul subiectivismului pe ochi. Pentru a face asta ne-a ajutat mult un curs la care nu am vrut sa merg.



Ne tot invitau de ceva vreme Monica si Ian sa mergem la cursul lor numit "comoara din noroi", un curs pentru a comunica empatic si frumos in cuplu. Imi sunt foarte dragi ei si as merge oriunde cu ei dar numele cursului m-a speriat tare. Suna prea de secta iar ideea de curs pentru cupluri m-a dus cu mintea la terapia de cuplu despre care vazusem in filme ca se face cand sotii sunt pe cale sa isi spuna la revedere. Mi-am zis un Doamne fereste, am facut niste cruci cu limba in gura si am decis ca noi nu avem probeme, deci nu avem de ce sa mergem. Noroc ca Del a fost mai isteata ca mine si a inteles despre ce e vorba si m-a imbarligat cu tact ca sa ne ducem. Mi-a zis ca nu e pentru cupluri destramate, ci e pentru oameni care se iubesc si care vor sa invete sa comunice mai bine fara sa se certe ca chiorii pe nimicuri. M-a convins cu asta caci ma stiam expert la scos ochii din hartii ingienice. Asadar am mers.

Nu vreau sa divulg din detaliie de la curs dar a fost incredibil. Am ajuns de la ras la plans trecand prin niste chestii de mi-au zburat creierii. Pe langa asta am cu conoscut si oameni misto acolo si am si petrecut un week-end doar eu cu Del, caci plozii trebuie lasati acasa. Noi mai fusesem la un curs al Monicai si stiam ce le poate pielea dar cu asta ne-a dat pe spate de tot. Am invatat lucruri arat de simple si atat de puternice. Cand am ajuns m-a intrebat the classic "ce astept de la cursul asta". Am raspuns ca vreau sa invat sa ma cert cu Del. Nu vreau sa renunt la a discuta problemele dar nu mai vreau sa o fac ca un isteric. Cand am plecat zambeam complici si abia asteptam sa apara primul conflict ca sa il rezolvam ca oamenii maturi. Acum stim cum. ;)
Mergeti. E genial si nu inseamna ca veti divorta. Ci dimpotriva inseamna ca va iubiti si ca va pasa de multii ani care va astepta impreuna cu jumatatea voastra.

Thursday, February 20, 2014

Trusa de scule pentru parinti [P]


Cum ar fi sa avem o trusa de scule numai a noastra, cu scule potrivite
copiilor nostri? Misto nu? Scoate repede cheia tubulara de plans,
desurubeaza ca sa golesti instalatia si apoi inchide surubul ca sa nu
mai iasa pe acolo. Da si cu putin chit empatic pe langa piulita si s-a
rezolvat.


Sau in caz de chef excesiv de joaca, scoti din trusa masca de sudura
rezistenta la oboseala si jocuri repetitive si sudezi bine relatia cu
copilul.


Iar cand copilul se lupta cu scoala sau cu gradinita.... sau cu orice
monstrii de-ai lui, sa scoti din trusa ochelarii de copil cu care vezi
ce vede el. 


De cate ori am zis ca ne dorim sa mai fim copii, dar cu
mintea de acum. Pai putem - nu trebuie decat sa ne punem ochelarii de
copil si gata.


Suna hilara faza cu trusa, nu? Nu chiar. E cam pe bune. Din seria
vizitelor care nu trebuie ratate, vine la noi in tara o doamna, JODY PAWEL, care a
pus bazele unei chestii care se numeste "parent's tool shop", la ei,
in SUA, chiar in oras si ne va vorbi despre asta. Evenimentul asta
are loc sambata asta si se va duce Delia cu un caiet gol si cu o trusa
goala de scule. Poate vine cu ceva la mana. Cred ca e bine pentru toti
sa aflam secretul. Vedeti detalii mai jos.






Friday, February 14, 2014

Eu si gradinita lui

Mergeam prin zapada jegoasa si moale cu pasi apasati. In buzunar aveam doi cacatei de-ai lui Luca. Puteam sa aleg sa il am pe Luca de mana, dar am ales sa car cacateii in buzunar. Mai clar, am ales sa ma duc eu la analize in locul Deliei ca sa il duca ea la gradinita, ca eu sa nu intarzii mult prea mult la serviciu. Sau cam asa ceva. 

Luca s-a invatat sa se trezeasca la fel de tarziu si de frumos ca Delia. Se maraie amandoi in pat in timp ce pe sub jaluzele verzi se chinuie niste lumina proaspata de dimineata sa intre in dormitor. Miroase a somn in camera. Eu miros a pasta de dinti si a parfum. Ii pup si maraie mai tare. Haideti, copii, e dimineata. Se trezesc moi si bantuie amandoi ca niste fantomite prin casa si apoi, cand le mai vine sangele in cerebel incercam sa hotaram cum facem azi. E a patra zi de gradinita si am zis ca poate il duc eu. Dar a aparut o portita de scapare - trebuie mers si la analize sa lasam niste copro si sa luam restul de rezultate. Ma ofer imediat pentru ca asa nu voi intarzia prea mult la job, dar si pentru ca nu prea aveam putere sa  il duc eu la gradinita. Am fost in prima zi cu totii si inca imi dau palme. Daca as fi mers si azi cu Luca cred ca nu mai plecam de acolo.


Inca mai am clara imaginea cu el pe scaunel privind strain la copiii din jurul lui. Cand s-a ridicat sa se prezinte s-a emotionat a doua oara in viata lui. Prima data a fost in fata lui Mos Craciun. A spus gatuit ca il cheama Luca si inca ceva balbait.
Eu eram mai praf decat el. Stateam in tocul usii si paream amuzat. De fapt urlam in gand de tristete. Mi-am retrait gradinita si abandonul de atunci si am replans tot. Acum eram eu cu Del in tocul usii si priveam chiombiti si obositi la copil. Ne trezisem de dimineata ca sa ne abandonam copilul.

Il abandonam asa cum m-au abandonat si ai mei pe mine. Si pe Del. Si pe tine, si pe ei. Stiam ca taica-miu inca este la usa si nu intelegeam de ce nu intra in clasa. Stateam pe un scaunel de lemn placat cu melamina albastra si o doamna pe care nu o cunosteam imi spunea pe nume. Pe perete era o stema mare. Ne-a zis ca vom desena stema tarii si eu m-am mirat pentru ca mi se parea prea complicata. 
Am mai stat putin si am iesit din clasa. Il cautam pe taica-miu care please pes furis. Mi-a picat coridorul in cap. Eram singur. Nu stiam pe nimeni. Nu stiu daca chiar asa a fost dar stiu sigur ca la intoarcere nu am mai nimerit clasa si ma aflam printre oameni mai straini decat cei de mai devreme. Aici nici macar educatoarea nu imi mai spunea pe nume. Dupa ce s-a facut ceva valva si lumea se intreba cine sunt si de unde vin, « doamna » m-a luat de mana si m-a plimbat prin clase ca sa vada daca ma recunoaste cineva. M-a recunoscut invatatoarea mea care nu cred ca stia ca plecasem. Nu mai stiu cati ani aveam, probabil vreo 4 si cred ca eram la a doua gradinita.

Cand am plecat in prima zi a lui Luca de gradinita catre serviciu am bagat capul pe usa sa ii zic "pa" pentru ca Luca sa stie ca am plecat. Nu am vrut sa traiasca aceeasi spaima ca si mine. Cand i-am zis "pa" freca niste piese de puzzle in mana si parea preocupat. Poate chiar era. Pana la urma si eu m-am apucat acum 30 de ani sa desenez stema aia plina de spice cu ambitie. Nu mi-a iesit, intr-adevar, pentru ca era prea complicata, dar mi-am tinut mintea ocupata.

A ramas Del inca vreo jumatate de ora dupa ce am plecat eu si apoi a disparut si ea. Luca si-a tinut mintea ocupata vreo doua ore dupa care inceput sa planga si sa ceara sa o sune pe ma-sa. Au sunat si Del a venit cat ai clipi  sa il ia acasa. Pe seara mi-a spus ca a plans de dor. De atunci in fiecare zi imi zice cumva rusinat ca « iar am plans, tata ». Eu il incurajez si ii spun ca e normal si il felicit pentru cat de puternic este. Apoi imi intorc fata schimonosita si imi fac sepuku in gand.

Azi nu am vrut sa il duc la gradinita pentru ca daca as fi mers nu as mai fi plecat. Am ales in schimb sa car doi cacatei in buzunar pentru analize. Mi-au luat doar unul ca cica e suficient ala fara gel. Ala cu gel sa il arunc undeva pe afara. L-am aruncat si as fi fumat o tigara de obida.
Gata, copilaria fara obligatii s-a terminat. Luca a intrat in sistemul plin de cacatei.

Tuesday, January 28, 2014

Ne-De-Pizdificarea barbatului


Umbla pe net vreo doua articole haioase despre pizdificarea barbatului. link si link
Adica transformarea aparent recenta a barbatilor adevarati in niste animale prea domestice si prea sensibile pentru tagma lor. Am cautat in text daca sunt referiri si la tati, care sunt mai sensibili si mai efeminati decat barbatii de sub papuc si nu am gasit nimic. Deci as putea sta linistit ca nu vorbea de mine, nu? Pai nu stau pentru ca nu mi se pare chiar serios ce a scris el acolo si nu stiu de ce simt nevoia cel putin sa imi argumentez pozitia, daca nu chiar sa raspund obraznic. Dar am sa imi folosesc mintea pizdificata si am sa renunt la obraznicie. 

Suntem astazi oare altfel de barbati? Mai sensibili? Mai "fraieri"? Mai "condusi de femei"? Clar! Da! Pai, de ce? Hai sa o luam pe rand:

Dupa parerea mea duritatea barbatilor are radacini ancestrale. Sunt mult prea vechi ca sa o punem in discutie. Cand era bunica lui homo sapiens fata, barbatii se luptau serios pentru teritoriu, aparau asezarea de jivine si vanau ditamai animalutele ca sa hraneasca gurile de pe acasa. Atunci chiar ca aveai nevoie de duritate, bai nene, caci nu puteai sa te duci sa mangai mistretul si sa il rogi sa vina cu tine pana acasa pentru ca vrei sa ii arati ceva misto si acolo sa il superi pana moare de ciuda deasupra focului ca sa il gatesti. Atunci ori umpleai padurea de sange si de testosteron, ori mureai morsecat de vreo dihanie.
Au trecut secole. Multi barbati au cam obosit sa tot alerge dupa mistreti si cornute prin paduri si fanete si le-au domesticit. Pana la urma chiar s-au dus si le-au mangaiat, le-au luat cu lugu-lugu si le-au adus acasa sa le arate ceva misto - GRAJDUL. Pfuai ce s-au mai imbatat dup'aia la carciuma epocii de piatra de bucurie. Gata cu fuga dupa sandwich-uri. Acum le avem langa casa si mai dau si lapte/ oua/ blana. Foloase pe care le invatau cu totii la gradinta la stiintele naturii. Deci, cu blandete testosteronul a scazut cu o liniuta.

Au continuat, totusi, inaintasii nostrii cu testicole sa se tina tari si rai caci le trebuia asta la razboi. Se luptau inca pentru teritorii, faima si femei. Cum inca nu se inventase Counter Strike a trebuit sa se lupte pe bune cu chestii ascutite si grele care sfartecau in carne vie. Pai ca sa ii pui capul inamicului pe o tipsie de argint nu aveai voie sa ai sentimente. Daca ma duceam eu la razboi cred ca intai stateam de vorba cu ei ca sa ii conving sa plece la casa lor si abia apoi le retezam, plangand, gatul. Le faceam cate o cruce si apoi plecam in terapie vreo cativa ani. Atunci nu era timp pentru asa ceva - inamicii erau  multi, rai si rapizi. Hmmm rapizi…ma rog, le lua cativa ani sa faca drumuri mai lungi, dar sa nu facem misto de ei acum ca nu aveau bani de bilete low cost ca sa ajunga mai repede la batalie.

Iar au mai trecut ani si oamenii s-au mai calmat. Cu toate ca inca se lupta multi ca prostii pentru bani si petrol, ca inca se lupta unii, saracii, ca sa isi apere casa de cei prosti care vor bani si petrol sau ca unii se lupta pentru libertate in piata publica, cu toate astea, tot am lasat-o mai moale cu violenta de stat si putem sa o ardem linistiti la caldurica in casele noastre. Inca niste unitati de testosteron taiate din creierul barbatilor.

Iata ca am ajuns in era moderna si ne intrebam la ce ar mai servi duritatea la barbati? Ca daca am avea prea multa in noi am lua-o razna intr-o lume care tinde catre pace. Daca nu am fi tinut pasul cu evolutia scazand valorile de testosteron am fi ramas niste inapoiati care s-ar fi batut in trafic, s-ar fi batut prin discoteci pentru dansatoare, s-ar fi injunghiat pe la meciuri de fotbal si ar fi scuipat caldari de saliva pe trotuar doar asa, de nervi. Dar noi nu suntem asa. Noi suntem niste masculi adaptati perfect zilelor noastre, nu ? Terminatii de care ziceam mai sus exista doar in povestile din trecutul indepartat.

Azi se spune ca femeile au devenit egale cu barbatii. Eu cred ca e putin invers – barbatii au devenit egali cu femeile. Nemaiavand nevoie de duritate, violenta si putere s-au transformat in adevarati homo ganditori care au aceleasi puteri ca si femeile de langa ei. Acum ambele sexe pot face acelasi lucru fara nicio problema. Ce daca nu mai poti cara brazi din padure ca sa iti faci o casa ? Credit la banca fac si femeile si barbatii si isi iau o casa gata facuta. Ce daca nu mai ai antrenamentul si puterea de a vana un urs grizzly cu sulite, acum pana si copiii pot merge la supermarket sa cumpere orice de mancare, fara sa faca sange prin batatura. Ce daca nu mai stii unde-s pumnalele, unde-s pistoalele? Acum nici nu mai ai nevoie de ele si chiar daca ai fi avut, ti-ar fi amintit sotia care are mintea mai limpede decat tine pentru ca nu bea atat de mult.


Concluzia mea este ca in ziua de azi devenim egali pentru ca activitatile pe care le facem ne solicita in mod egal. Eu nu vad asta ca pe un minus, ci ca pe o sansa – este sansa barbatului de a fi un om normal. Era stanei de piatra a apus, din fericire, odata cu ultimele razboaie si acum ne permitem si noi sa fim fericiti, sa avem sentimente, sa intelegem oamenii de langa noi si sa iubim. Ba mai mult, daca avem ceva mai mult curaj ne permitem sa mai si plangem, Doamne iarta-ma, cateodata. Asta nu ne face doar oameni mai buni ci si parinti mai buni si asta conteaza cel mai mult. Copiii nostri au sansa sa aiba niste tati sensibili si iubitori care se uita in gura lor tot timpul si care ii cresc cu placere si dedicatie. Ar zice unii niste mame cu barba. Asa ca da, daca vrei sa numesti asta in mod vulgar ii poti spune « pizdificarea barbatului », dar daca vrei sa o numesti pe bune i-as spune maturizarea barbatului. Voi ce ziceti ? Ne luam la bataie in curtea scolii sau ne dam mana la o bere? Mai suntem barbati sau am ajuns gluga de coceni?

Wednesday, January 22, 2014

Nu dati banii pe prostii, dati castigul la copii

Ca de fiecare data am fost foarte fericit sa vad cat de multi ati comentat. Sau poate mi se pare doar mie ca sunteti multi. Nu conteaza, ideea e ca sunt fericit ca va puneti la mintea mea. Mi-au placut asa mult comentariile voastre ca nu m-am putut abtine sa dau reply-uri pe ici pe colo. Cu ocazia asta am ingreunat aritmetica alegerii castigatorului. Adica, am numarat comentariile din care am scazut toate reply-urile si abia apoi am cautat un numar castigator pe random.org. Iata cine a iesit:

Miha S, ai castigat! Mersi mult de participare. Am sa te pun in legatura cu cei de la biomania.ro.
Pofta buna si ai grija cu caramelele. :)
Miha, da-mi te rog un email la eduard -punct- grigoroiu @ gmail -punct- com

Friday, January 17, 2014

Nu dati banii pe prostii, luati haleala la copii


Se pare ca atunci cand ma plang, ma plang cu ecou si Universul ma aude. Am zis ca nu am ce ii baga in gura eco a copilului meu de sarbatori si nush cum s-a intamplat ca am avut masa si casa plina de chestii misto si bune. Dupa Ma-Na ne-au bucurat si alti colindatori. Doar ca acesti colindatori nu au venit la cersit bani ca sa isi ia tablete cu Android, ca toti copiii din cartier, ci au venit cu sacul plin la usa noastra. Bio Mania a cautat prin camara lor si ne-au pus pe masa o gramada de lucruri care mai de care mai bune si mai sanatoase. M-am bucurat vazand casa plina de chesti sanatoase si mi-am promis in gand inca un Craciun fara masa de dat la stiri. Fara carnat, fara sarmale si fara pastile de bila. 


Normal ca nu am rezistat si tot cu carnat mi-am inchis gura, doar ca a fost facut de Del la cuptior si nu am mai avut nevoie de pastile. Am mancat si vreo doua portocale ca sa imi amintesc de Craciunul copilariei si apoi am cautat linistea. Dar n-am gasit-o pentru ca Lucul dezlantuit de la vria cadourilor scurma prin casa dupa delicii. I-am mai explicat inca odata ce inseamna moderatia si apoi i-am dat drumul in lucerna. Lucerna de la biomania.ro. A bagat ca adevaratul sugiucuri si pufuleti de se uita pe sub ochi la noi intrebandu-se ce naiba avem de stam asa linistiti. Nu lesinasem de la delirul alimentar pentru ca fuseram moderati, cum tocmai am zis si nici nu stateam pironiti in telefon sa trimitem semeseuri de prietenie periodica. Stateam doar linistiti pentru ca ce manca Luca de zor erau doar lucruri bune. Sugiuc ( sau ciubuc sau lollipop, cum vreti ) facut doar din fructe si fara zaharel, pufuleti fara muntele de sare iodata, ciocolata organica indulcita cu nush ce radacini si tot felul de alte minunatii. Am fost fericiti cu totii. Acum, ca sa va convingeti singuri, mi-au promis cei de la biomania niste bunaciuni si pentru voi. Deci la concurs voinicii mei!

Avem o sacosa destul de plina de chestii faine de la  http://www.biomania.ro/ :

nectar premium de ananas 200ml
nectar premium de caise 200ml
paste pentru copii Jungla
jucarie ecologica HappyMais Buburuze-
bomboane cu afine
biscuiti Golosi din grau cu lamaie 

Ca sa intrati in concurs va rog sa imi scrieti un comentariu cu ce va placea sa roadeti cel mai mult in copilarie si daca i-ati si da copilului vostru azi. Eu, de exemplu, pentru ca nu prea eram cu dulciurile mancam cu muulta placere saleuri. De vreo cateva saptamani am redescoperit masinaria de facut saleuri pe la tara, am spalat-o de paianjeni si m-am pus pe treaba. Mancam ca nebunii saleuri "in forma de CD" si imi vine toata copilaria in gura. Nu am mancat sugiucuri din curtea scolii, nici tone de pufuleti dar mancam corcoduse si mere verzi de care ii dau din plin si lui Luca. Voi ce mancati ca apucatii? Haideti la concurs pana Miercuri. Luptati-va caci "se merita".

later edit: va rooog nu mai comentati ca Anonimi la concurs. Daca va e lene sa va logati, scrieti macar un nume, o adresa de mail ar fi parfum ca sa va bunghesc repede daca veti castiga.

latest edit: s-a strigat bingo! castigatorul aici: http://ta-su.blogspot.fr/2014/01/nu-dati-banii-pe-prostii-dati-castigul.html

Monday, January 6, 2014

Lettre au Pere Noel


Caietul cu coperte portocalii statea pe fundul unui sertar. L-am cautat printre facturi de lumina si carti de garantie de la tot felul de device-uri. E caietul Casei cu dorinte si planuri. In el ne-am planuit nunta, casa si dorintele pentru fiecare an. E un fel de ajutor de bilant sau de post-it pentru un an intreg. Stiu ca suna ca in revista AS dar noi, cand se apropie sfarsitul anului, ne scriem ce ne dorim de la anul viitor. Scriem acolo tot ce ne trece prin cap. E ca o scrisoare pentru Mos Craciun, doar ca ne-o scriem noua. Acolo punem un fel de legaminte cu noi pentru anul ce vine.

L-am deschis curiosi, caci nu mai tineam minte ce am scris anul trecut. Nu mai stiam nici macar daca am scris de fapt ceva in el.

Deschid. Rasfoiesc. "Lista de impliniri marete pt 2013" - titlu pus la misto de Del. Citesc cu glas tare si sugubat lista de dorinte. Cand termin imi vine sa imi dau palme - tot ce ne-am propus s-a implinit. Ba mai mult, discutand apoi, ne-am dat seama ca au fost mai multe lucruri pe langa lista care au venit sa ne bucure in timpul anului. Am fost asa de fericit incat am simtit nevoia sa o imbratisez pe Del cu putere ca la free hugs. Au fost lucruri marunte pe lista aia dar era tot ce ne doream. Nu am tras la jug pentru ele, nu ne-am rupt carca ci doar ni le-am dorit. Ni le-am dorit si s-au intamplat. Nu am vrut vile si nici masini straine, ci tot celul de lucruri legate de copil, casa, concedii, job, hobby-uri. Nu ne-am dorit nici bani si nici nu am facut, dar am avut exact atat cat ne implim dorintele.

Am privit lung caietul si am luat un pix negru. "Lista dorinte 2014". Am rescris dorinta cu "sa fac foto mai bine si mai serios" pe care o tot rescriu de cativa ani si am inceput un an nou. Nu stiu daca se vor implini dar macar stiu ce vreau sa mi se intample in 2014.

Am terminat lista amandoi si am ajuns la concluzia ca 2014 va fi anul gradinitei si al repararii dintilor tuturor. Ne-am supt masele amuzati si am pus caietul la locul lui pe fundul sertarului.


Va doresc sa indrazniti sa va doriti. Si daca va doriti le veti implini. LMA cu drag de la Ta-su!