ma primiti pe mail?

Wednesday, June 26, 2013

Vara asta se poarta tatii!

Fiti pe faza ca ne baga cineva in seama. Si nu doar ca ne baga in seama, ne strange si bani de buzunar. Am aflat de o campanie foarte misto a celor de la Crucea Alba (http://www.cruceaalba.ro/doneaza) si m-am gandit ca TREBUIE sa ma implic si eu. Este vorba despre o campanie de ajutare a taticilor sa asiste la nasterea copiilor lor. 


Nu stiu daca ati apucat sa cititi prima postare de pe blog (cea din cauza careia s-a nascut blogul de fata - http://ta-su.blogspot.gr/2011/09/nasterea-lui-luca.html?m=0) - acolo am povestit cu detalii prin ce am trecut in timpul travaliului si nasterii. Frustrare, frica, dementa, frica, frustrare, si multa, multa neputinta. Stateam ca boul pe holul maternitatii impreuna cu femeia de serviciu care zabalea podeaua cu un "teu" jegos in timp ce in spatele usilor sotia si copilul meu se luptau cu viata noua. In loc sa le fiu alaturi in cel mai important si intens moment din viata noastra eu am stat cu femeia de serviciu pe holul de la Filantropia. De ce? Pentru ca mi se spusese ca nu am voie sa intru acolo - prezenta tatilor la nasterea iesea din discutie la maternitatile de stat. Faptul ca nu am fost prezent la nastere e cel mai mare regret al meu. Acum, vazand campania asta am zis ca nu am cum sa stau deoparte. Vreau sa ajut si eu cumva. Asa ca macar va dau vestea.


Crucea Alba a avut o idee bestiala de a strange bani prin joc. Ei ne invita la batalii cu laser, karaoke si alte comedii misto. Pentru a participa trebuie donata o suma modica aici: http://www.cruceaalba.ro/doneaza. Ei iau banii si ii vor baga in chestii utile pentru prezenta tatilor la nastere: combinezoane sterile pentru sala de nastere, separatoare pentru a asigura intimitatea familiilor nascande si alte chestii. Ei chiar trebuie ajutati, pentru ca de fapt ne ajutam pe noi.

Va las sa cititi ce au de zis, sa donati si sa va distrati. Maine mergeti la lasermaxx sa va distrati. Iata un extras din comunicatul lor de presa:


In Romania, Legea nr. 46 din 21.01.2003 privind drepturile pacientului, Monitorul Oficial nr. 51 din 29.01.2003 prevede, in Capitolul VI. Drepturile pacientului la tratament si ingrijiri medicale,la Art. 32. ca:

Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual,  material si de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale

.

La solicitarea pacientului, in masura posibilitatilor, mediul de ingrijire si tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.


De aici decurge dreptul gravidei, ca pacient in maternitate, de a avea insotitor la nastere, insotitor care de cele mai multe ori este tatal copilului.


In Romania de cele mai multe ori acest drept este incalcat. Justificarea data de maternitati atunci cand incalca acest drept al pacientelor este ca prin interzicerea accesului unei persoane in plus la nastere se mentine la minim riscul de aducere a agentilor patogeni in sala de nasteri. Solutia este evident simpla: tatii pot sa isi puna echipamentul steril de protectie (protectii de incaltaminte, halat, boneta si manusi de unica folosinta) ca si restul echipei medicale. Maternitatile insa refuza sa puna la dispozitie acest echipament pentru a economisi resurse dar tatii pot sa isi cumpere acest echipament chiar din spital.


O alta justificare folosita de maternitati ca sa refuze accesul tatilor la nastere este nevoia de a nu expune alte femei in travaliu la prezenta unui strain (‚Popeasca’ nu vrea sa se uita la ea sotul lui ‚Ioneasca’ cand naste). Si aici solutia e simpla si ieftina: paravane de textil care sa separe vizual paturile de travaliu in salile de nastere cu mai multe paturi.


Multi obstetricieni refuza deasmenea sa permita prezenta tatalui la nastere deoarece se tem sa se expuna pe ei si pe restul echipei medicale observatiei unei persoane din exterior in sensul in care acesta poate deveni martor la un malpraxis (celebrul caz Sebastian Lungu din 2007 cand un tata a filmat cu telefonul un asa-zis malpraxis care, sustine el, l-a lasat pe copilul sau afectat grav pe viata)


Cu toate acestea, dreptul legal al gravidei de a beneficia de prezenta tatalui la nastere sa nu mai fie ignorat de maternitatile din Romania, privand astfel viitorii parinti de o experienta esentiala : impartasirea momentului aducerii pe lume a unui copil.


Fundatia Crucea Alba informeaza parintii despre drepturile lor si ii consiliaza pentru a se putea bucura de acest drept, daca doresc. Pasii pentru ca tatal sa reuseasca sa participe la nastere si sa fie cu adevarat suportiv pentru partenera sa sunt urmatorii:


sa faca pregatire pentru nastere impreuna cu partenera

sa scrie o cerere catre Directia spitalului unde mama va naste in care solicita sa ii fie permisa prezenta la nastere

sa duca cerere spre a fi semnata de medicul obstetrician

sa isi procure echipament de protectie de unica folosinta


Orice cuplu de viitori parinti au dreptul sa fie impreuna cand isi aduc copilul pe lume. Fundatia Crucea Alba a lansat Campania GIVE PLAY CHANGE: Donezi, te distrezi, revolutionezi! pentru a strange fonduri menite sa finanteze cursuri pentru tati, materiale informative despre drepturile lor si echipamente de protectie fe unica folosinta pentru a usura accesul in sala de nasteri.


Cu alte cuvinte, in vara asta strângem fonduri pentru tătici.

Pentru ca ei să fie respectaţi în maternităţi atunci când vor sa fie alături de partenerele lor în travaliu, să participe la naşterea bebeluşului dacă doresc, să poată să îşi vadă bebeluşul nou-născut fără să aştepte pe holuri.


Thursday, June 20, 2013

De ce fug tatii la bere


Am tot povestit eu pe aici cum am plecat prima data la bere dupa nasterea lui Luca. Ma duceam la locul meu de baieteala dupa cateva saptamani de lipsa si schimbare totala de viata, usor detasat de grup,  dar cu mare nevoie de reconfirmare. Fugisem din turma si acum de frica celor intamplate ma intorceam sub aripa lor protectoare. Pai, de ce ma feream? Cred ca de mine, ca Luca era prea micut sa imi faca ceva.

Imi iubesc copilul mai mult decat mi-as fi putut vreodata imagina si imi place sa petrec cat mai mult timp  cu el. Se joaca foarte frumos si e o placere sa stam de vorba, ca niste oameni mari, are pareri, placeri si tabieturi. E cel mai misto copil din lume si creste frumos si usor dar sunt momente cand am nevoie sa apas butonul de pauza pentru cateva secunde. Toate lucrurile astea frumoase devin cateodata obositoare, devin prea multe si imi vine sa fug, sa dau stop cadru. Sa fie ca o expunere lunga intr-un pasaj de metrou - eu nemiscat si lumea si intamplarile sa lase doar o dara de culori amestecate pe langa mine. Simt catedata nevoia sa ma uit in gol un minut intreg fara sa ma cheme niste manute mici si dragi la joaca. Vreau uneori sa pot pleca de acasa exact in momentul nepotrivit doar pentru ca a devenit potrivit in urma unui telefon aiurea de la un prieten. As mai sta cu Delia sa ne uitam la seriale proaste o zi intreaga, chiar o zi intreaga, nu doua ore pe saptamana. As mai vrea sa vad daca ma mai pot trezi la amiaza si daca pot sa stau in pat pana ma trezesc, atat timp cat simte corpul meu ca are nevoie. Mi-e dor sa merg la Street Delivery si sa stau cat vreau eu de mult, populand orice masa de pe Arthur Verona, nu doar cele din dreptul locurilor pentru copii. Vreau in pauza aia sa pot plec cu sotia mea pe stradutele nu stiu carui oras frumos din Europa avand timp sa intarziem oricat prin vitrine si cotloane fotogenice. Vreau sa vizitez muzee inceeet, foarte incet, fara copilul simpatic si plin de viata care ne taraste in viteza catre vreun colt prea interesant pentru el. Exagerez sau poate sunt prea sincer, dar sunt momente cand gandesc exact ca mai sus - gandesc ca inversul meu. The bizarro Dedi apare cand in sacul cu parinteala nu mai e fir de rabdare. Poate nu e nimic anormal in asta, poate e doar nevoia noastra de spatiu personal. Mi-am vandut fericit sufletul sotiei si copilului nostru, dar am, cu toate astea, nevoie de spatiu de joaca. Asa cum Luca are nevoie sa se joace doar el in camera lui, asa si noi, parintii trebuie sa mai fugim din cand in cand in camera noastra.

Batalia din minti e dura. Se bate tatal lui Luca cu Dedi; se lupta bucuria de a fi cu copilul cu nevoia de a fi singur; se inclesteaza Disney Junior cu MTV2 (postul ala de pe vremeuri cu rock alternativ). Problema e ca indiferent cine castiga ma simt vinovat. Daca il las pe Luca la parintii mei si evadez cu Del in vreun loc frumos pentru doua ore ma mustra constiinta ca nu l-am luat si pe el sa se bucure. Daca dormim singuri dupa-amiaza de Duminca ne pare rau ca pe el l-am lasat la bunici si ca ne-am lafait prea hulpavi in patul gol. Cand ies la terasa doar cu prietenii ma roade ca ma relaxez asa de tare fara ai mei. Pe de alta parte cand merg la un muzeu pe care imi doresc sa il mestec in liniste si Luca trage de noi ca de un cal mort imi musc pumnii de frustrare. Cand prietenii nostri merg sa bea la o terasa in timpul furtunii plesnim de suparare ca noi nu ne permitem nebunii din astea cu copilul. Sau ma enervez (inutil) cand vreau sa imi trag sufletul de dimineata si el striga din camera lui: tataaaaa, vino sa reparaaam masinileeeee.
imediat, luca!
tttaatttaa. acum! vreau acum.   ....
Sunt chestii marunte si normale pe care le traim cu bucurie mai mereu, dar cateodata, la capatul puterilor, chestiile astea marunte devin enorme.

Cand am plecat prima data dupa nasterea lui Luca la bere am stiu ca acolo este camera mea. Am stiut ca odata pe saptamana apas declansatorul si las diafragma sa inregistreze fantome cateva ore cat creierul meu e in pauza. Am stresat-o pe Del in continuu sa faca acelasi lucru ca si mine, doar ca la mame butonul de pauza se pasa mult mai greu si doar pana la jumatate. Mamele sunt cele care isi cam pun creierasii pe locul doi, luptand din toata fiinta cu ele, cu copiii si cu viata. Daca s-ar apuca Del sa toarne cate momente de limita are pe zi am plange aci de ne-ar sari camasa. Si la fel cred ca e pentru fiecare mama. Poate din cauza asta depresiile la mame sunt mai dese si mai nasoale - nu au putere sa apese butonul de pauza pana la capat. Poate barbatii nu sunt neaparat mai nesimtiti decat femeile, ci doar se ingrijesc mai mult de ei si de confortul psihic. Eu stiu ca terasele nu sunt pline cu tati si mame care isi oblojesc psiho-frustrarile ci se perinda tot felul de specimene pe acolo dar macar, printre ei, sunt si oameni cu motiv, care au iesit in pauza – le-a sunat clopotelul si au iesit sa alerge bezmetici pe la terase. O sa ii recunoasteti dupa privirea fixa, tembela, ca la fotograf.

La voi cum e? Sunt eu prea exagerat?

foto de Constantin Opris, intr-o noapte cand evadasem in gradina.