Friday, January 27, 2012

ce simte ma-sa?

Ma tot dau peste cap sa imi inteleg si sa imi sprijin sotia in incerercarile zilnice prin care trece mai mult ea decat mine. Ma tot pun in locul ei ca sa imi imaginez ce simte. Dar, ia hai sa o auzim direct pe ea:

Niciodata nu am fost mai neingrijita fizic si mental ca acum in perioada maternitatii. Niciodata nu am fost mai neepilata, mai nepieptanata, mai nevopsita, mai nedormita, mai nemanichiurata, mai nemancata, mai netihnita, mai neplimbata, mai ne, mai ne si tot asa [...] Niciodata nu am fost mai fericita, linistita, implinita si asezata ca acum.
articolul complet aici.


Ce vad eu? O femeie cu adevarat fericita si mult mai frumoasa decat cand am cunoscut-o, mult mai sanatoasa, mai puternica si mult mai inteleapta. Odata cu Luca nu am primit in dar doar un copil ci si o sotie foarte misto. Am avut noroc. ;)

Tuesday, January 24, 2012

Când soţia nu-i acasă II


Scriam acum ceva vreme ce se intampla cand mai evadeaza si sotia din spatiul conjugal. A mai trecut ceva timp, am mai exersat evadarile iar Luca a tot crescut. Din fericire pentru mine a inceput sa ma placa si pe mine. Daca pana acum ceva vreme o vedea doar pe Del, acum nu stie la care sa alerge mai intai. Cel mai multumit e cand stam unul langa altul - in felul asta nu trebuie sa se imparta intre noi. Daca Del e in bucatarie si eu in "trăind" ( living :) ) copilul o ia razna facand ture pe hol si zambind cucernic pe rand la amandoi. Eu sunt foarte fericit ca a inceput sa ma stie de tata sau teata-tea-ta-taa, cum zice el. Mai mult, pe langa fericirea fireasca, multumita interesului sau crescand imi este mai usor sa raman cu el acasa cand pleaca Del. Se uita mai mult in gura mea cand ii cant, bate si el in toba de plastic cu beculetze odata cu mine, trage chitara de corzi mai ceva ca Hendrix si ma insoteste peste tot prin casa. Daca da semne de expirare ii scot arma secreta: cutia cu cabluri. La asta nu rezista niciodata. Oricat de rupt ar fi tot trage de ele si le linge vreo 15 min. Ne mai luam in brate, ne mai pupam si trece timpul. De acum este mult mai simplu sa imi pastoresc copilul cand ramanem intre baieti. Mai mult de atat este muuuult mai haios. Am impresia ca Luca are simtul umorului si ii place sa ne faca sa radem. Pe langa provocarile zilnice cand vine in fata mea si rade doar ca sa ma vada razand am mai prins un episod haios: Del plecata la o mizerie de piesa de teatru, Luca marait de somn, eu incercand sa ii dau niste supa de pui. Pe la ora 8, 8 si ceva s-a produs o extorsiune al unui....si dup'aia, .......puteti uita: 
(dati pe youtube pe fullscreen, HD, ca sa vedeti cum ma improasca cu mancare)



Thursday, January 19, 2012

Revolutia mea

Despre lene
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la familia mea de acasa imi vine sa urlu de drag. Asta e bine si frumos, dar in acelasi timp se traduce si printr-o lupta noua, cam epuizanta cu care nu am mai avut de a face. Cu totii suntem manati (mai bine zis infranati) de lene inca de pe bancile copilariei. E posibil sa fi zis prea mult copilarie - cred ca lenea nu se arata in conditii de libertate ca atunci cand eram copii. Lenea se infiinteaza in vietile noastre cand incepem scoala. Nu imi amintesc sa imi fost lene sa fac ceva inainte de clasa I. Indraznesc sa reduc sentimentul de lene la opozitia naturala la obligatii - nu doar la munca. Bun. Deci ma lupt cu lenea. Pare ca nu e nimic nou. Ntz! E cam complicat.
De cand a parut Luca prin casa noastra imi este din ce in ce mai greu ( generic vorbind, lene) sa plec la serviciu. In fiecare dimineata cand ma duc pas-pas sa ii pup de "ozibuna" ma apuca un drag de ei de imi vine sa ii mananc si apoi sa stau linistit in pat sa mi se aseze mancarea. Toti riscam ziua de munca daca privim in urma la patul cald cand iesim pe usa dar acum, cu copil, e si mai greu. Lenea e inlocuita de drag. Nu e vorba ca imi este lene sa ma duc la serviciu, imi este drag sa stau cu ei acasa.
Del si Luca dorm in aceleasi pozitii. Parca sunt originalul si macheta la scara redusa. Pe spate amandoi, cu mainile explodate comod deasupra capului, cu plapuma la picioare si cu corpurile dogorind de caldura. In cate o dimineata Luca are ochii deschisi si cand ma vede ca ma apropii de ei imi tranteste un zambet cat toata ziua pe care o am in fata. Atunci zambesc amar si imi zic ca daca n-aveam creditul nu ma mai duceam la serviciu. Sunt atatea lucruri pe care le pierd in fiecare zi si pe care nu le voi mai intalni incat imi vine sa renunt la toata zbaterea productiva de bani. Sa traiesc cu aer, dar fericit. Ma tot scormoneste de multa vreme ideea de a pleca la tara si sa traim din pamant, aer, apa si internet wireless - cele 4 componente vitale. Cred ca cei de la tara, chiar daca isi rup spinarile la munca si ficatii la carciuma, tot au mai mult timp sa stea cu familia decat mine, cel cu program mai mult sau mai putin fix de 8 ore de munca. Pierd diminetile, masa si leneveala delicioasa de dupa amiaza, pierd joaca cu energie din timpul zilei, pierd primii pasi, primele cuvinte. Le regasesc ciuntite in week-end si seara cateva ore, dar nu se compara. D'aia inca retraiesc zilnic in gand vacanta ce a trecut. Eram noi trei, ne era cate lene vroiam , aveam toata ziua la cheremul nostru, aveam aer, apa si, desigur, wi-fi. :)

Cand ajung acasa fugind ca un ogar prin metrou incepe de fapt ziua. Din momentul ala rad cu gura pana la urechi cand Luca imi zambeste, tzopai si dansez cu el cand pun muzica, matur tonele de mancare pe care le arunca la masa, ma ud leoarca facandu-i baie, citesc cu voce de povestitor versat snoave de somn-usor si imi smulg parul de ciuda cand Del nu reuseste sa il adoarma. Dupa ce adoarme imi smulg parul de ciuda ca adormit si ca il mai vad abia maine. Trecem cu totii prin asta si cred ca suntem cu totii frustrati ( nu vorbesc aici de idiotii care stau cat mai mult la serviciu ca sa scape de bebelusii plangaciosi ). Stiu ca nu sunt singurul, dar tot imi vine sa urlu. Poate asa e datul - sa ne vedem copii din ce in ce mai putin pentru a le lasa spatiu sa creasca. Sau poate sunt eu egoist ca vreau sa stam toti trei tot timpul. Sau poate sunt fatalau si n-ar trebui sa imi pese.
Simt ca trece copilul asta pe langa mine din ce in ce mai repede. Face minuni in fiecare zi si eu prind doar franturi sau filme pe telefonul sotiei.
- ai vazut cum merge ca si cum ar vrea sa se ridice?
- nu...
- a zis azi "haide". Ai auzit?
- nu...
- azi s-a jucat cu Pavel. Erau asa simpatici.
- :(
Inghit in sec, injur pietrele de hotar ale societatii si ma bucur de ce am. Cu toata bucuria tot nu pot trece cu vederea ce pierd. Ma imaginez lucrand de acasa si fiind cel mai fericit om de pamant. Toata zbaterea asta vine si pe fondul faptului ca acum si Del trebuie sa inceapa sa isi caute de munca pentru ca expira anul de stat de la stat. Ce se va intampla cu Luca? Ce se va intampla cu noi? Cum sa ne lasam copilul si sa fugim sa facem bani? Cum sa facem bani ca sa platim o bona ca sa stea acasa cu Luca in locul nostru? Unde e logica?
Pe zi ce trece imi creste angoasa si sper sa mi se umple paharul pentru a ajunge sa dea pe afara si sa fac ceva. Poate imi vine curajul sa muncesc pentru familia mea de acasa sau din gradina. Poate invat sa imi urlu sentimenetele si sa actionez. Asa cum fac oamenii astia de la Universitate. Momentan astept revolutia. Poate in curand nu am sa mai astept si o voi face.
Voi cum va tineti frustrarile in frau? Voi pentru ce munciti?

Monday, January 9, 2012

cine canta? si ce?


Am tot auzit din gura multora ca barbatul este stalpul casei. Acestia isi loveau puternic cu caramida in piept spunand replica plina de mandrie si putere. Ii si vedeam cum parca gemeau de la greutatea acoperisului de tigla in timp ce savurau vorbele de barbatie. Problema e ca in general ii trada damful de acool ieftin, sudoarea ne-sapunita si graiul vorbit prea tare. Cand vedeam un personaj de genul asta
spunand ca in el se sprijina familia parca ceva nu se lega. Eram eu
copil credul, dar parca nu inghiteam barbatzia asta servita la carciumi sau aniversari. Asta pentru ca modelul meu de barbat bazat, desigur, pe barbatii din familie imi arata ca, de fapt, barbatul este in general un sprijin pentru femeie si nu pilonul central. Eu cam vedeam mamele carand toata structura unei case in carca. Barbatii, in viziunea mea, incuviintau cu drag si executau linistiti ce venea de la varf. In limbajul
țuico-cârciumist s-ar spune ca ar "canta gaina". Mi-am asumat, se pare, si eu lucrul asta si las gaina mea sa cotcodaceasca linistita ( ca stie ce spune) iar eu mai trag cate un cucurigu asa de dimineata pe racoare de control.

Dar totusi ce s-ar intampla daca ar canta ta-su la noi in casa? Trebuie sa imi pun intrebarea asta pentru ca am sa fi acuzat de lame-arism, poponarism, si aste ism-uri de 2 lei daca ma las condus fara lupta. Eu sunt un sot si un tata implicat dar asta nu ajunge. Se pare ca avem limitarile noastre tehnice ca barbati. Oricat ne-am incorda creierul nostru perfect tehnic tot n-am putea face multe lucruri.

In primul rand cred ca, daca n-ar fi Del sa ia decizii, Luca ar umbla in fundul gol prin casa. Nu am nici cea mai vaga idee cum sa imbrac copilul. Stiu din cititelea ca si omuletul de langa noi trebuie sa fie imbracat cu acelasi numar de haine ca si noi. Pai eu nu pot cuantifica asta pentru ca un body de bebelus nu se compara cu un tricou de adult. Care e mai gros? Daca eu am un tricou pe mine insemana ca el poate
avea doar un body? Sau un tricou bumbac = doua body bebelus? Pai si cum sa ii pun doua body? Eu m-am blocat la primul strat de haine – nu pot aproxima cat de calduros este nenorocitul de body. Apoi urmeaza tot felul de strampi ( Luca, taticule, imi pare rau ca trebuie sa porti strampi. Si eu am fost umilit de prezenta lor sufocanta si plina
de mancarimi inca de la prima amintire a mea. Nu uit cele doua cusaturi de pe fund si cum partea de pe picior mi se labartza mereu si o calcam in picioare. Din motive ce nu tin de mine treci si tu prin acelasi chin). Nu pot cantari oportunitatea purtarii de strampi. In primul rand pentru ca ii detetst si in al doilea rand pentru ca aduc prea
tare a ciorapi de dama. Ca atare doar o dama poate sa descearna in privinta asta.
Fiind iarna, mai urmeaza tot felul de pulovere combinate cu tricouri, polare sau hanorace. Peste, vine o geaca sau un combinezon rosu de la hiphip.ro ca sa merga cu manduca. Eu privesc uimit la ghemul ala de haine si nu inteleg cum a ajuns pe copil. Partea buna este ca lui ii este bine. Eu l-am luat odata afara si am calculat: blugi + chiloti = pantaloni + scutec. Check! Tricou + geaca = body + tricou (bonus) + combinezon polar. Check! Cand m-a vazut Del cum am imbracat copilul dadu sa lesine.
- Pe frigul asta tu il iei asa subtire imbracat?
- ...
- tu vrei sa raceasca?
- ...
- nu esti sanatos la cap!
- dar mie nu mi-a fost frig - lovesc cu coada logicii mele de aur.
Noroc cu stalpul din dulap!



Dupa imbracaminte urmeaza alt lucru vital. Mancarea. De la 6 luni am inceput diversificarea cu Luca. Si la capitolul asta sunt lemn. Eu am radacini prea adanc infipte in tarana satului unde am crescut si mai departe de carnati, slana si branza nu prea vad. Oricat as citi sau as experimenta, tot la branza cu rosii si ceapa ma intorc si tot cu carnatul imi fac plinul. Exista o legenda pe care mi-o povestesc ai mei de fiecare Craciun: cica la primul meu Craciun din viata (aveam vreo 8 luni) am poftit foarte tare la sarmale si carnat. Se spune ca mi-ar fi dat sa gust. Dupa cum, in functie de an, ba mi-au dat sarmala, ba carnat m-am prins ca in cel mai bun caz mi-au dat sa ling alimentele si de fapt nu mi-am inceput declinul alimentar inca de la varsta aia. Am mai asteptat putin.
Oricum, se pare ca sunt blestemat de mic la porcarii. Deci, ce sa inteleg eu din piure de fructe? Nu am zis asta niciodata dar credeam ca se fierb fructele (ca si cartofii) si apoi se paseaza cu tel-ul. Dubios... Sau de ce sa fac supa crema? Nu e mai buna asa cum e? Cel mai rau lucru este ca bebelusii trebuie sa manance toate mizeriile de fierturi fara gust. Pai cum sa nu pui tu un fir de sare, niste piper, doi cilli si niste porc? Cum sa flencane leguma aia de o consistenta bizara si fara de gust? Asta cred ca se intreaba si Luca pentru ca se uita chiorash la mancare, apoi la mine, se stramba si arunca morcovul fiert pe jos. De ceva vreme a mai crescu,t si Del ii da si din mancarea noastra - paste, cotoare de pizza, cartofi fierti cu ulei de masline si balarii etc. Incepe si Luca sa zambeasca. Daca ar fi fost dupa mine ar fi crescut cu salamul de Sibiu intr-o mana si cu slanina taiata foarte fin (ca e copil) in cealalta. Nu as fi putut trece peste faptul ca si el e om si ca mancarea trebuie sa fe asa cum imi place si mie. Nenorocul lui ar fi fost ca eu mananc numai mizerii. Noroc cu stalpul nostru din bucatarie pentru ca ne creste puiul sanatos!


Nu v-a ajuns? Urmeaza somnul. Daca era dupa mine as fi lasat copilul sa se culce cand vrea el. Am tot citit despre somn dar nu pot intelege cum se poate sa iti fie somn si sa nu te culci? Mintea mea de pasare de noapte nu poate cuprinde taina somnului regulat si anticipat. Eu ma culc cand imi pica ochii in gura fara sa plang 30 de minute. El de ce nu face la fel? Desigur ca sotia are mult mai multa minte ca mine si manuieste creierii copilului catre somn mult mai bine. In felul asta avem un copil sanatos si odihnit. Noroc cu stalpul din dormitor!

Ce a mai ramas? Baia. Acolo eu sunt stalpul. Baia e treaba mea si sunt mandru de asta. Oricum se stie ca buda e templul barbatului, deci era normal sa fiu zeu in camarutza aia.

Pe hol tot sotia sprijina totul pentru ca acolo e masina de spalat si chiar daca imi dau silinta sa inteleg cum se combina culorile si materialele tot nu inteleg nimic.

Concluzia mea? Femeia e stalpul casei, barbatul e acoperisul iar copilul este...casa.

Friday, January 6, 2012

Holiday In


In vacanta nu se doarme. Inca o bere si mergem. Ficatul rezista. Hai sa mai luam una. Aseara m-am facut praf. Vai ce ma doare capul. Mergem si in seara asta? Hai sa dansam. Nu ma intereseaza. Ma culc mai incolo. Si ce daca sunt obosit? Ler. Iara ler. Da mai tare. Haha! Dar cine doarme la ora asta? Nu tipa si tine-te de sanie! haha! Am cazut...
Asta imi venea in minte cand ma gandeam la vacantele de iarna din ultimii ani. Credeam ca mai frumos de atat nu se poate. Dupa ce am aflat ca suntem insarcinati, pe langa bucurie ascundeam, cred amandoi, si niste mari cantitati de panica. E normal, urma sa ni se schimbe viata. Prima frica a venit in concediu - tu iti dai seama ca asta e ultima vacanta "linistita" fara copil? Uau! Da. Si mi s-au derulat prin fata ochilor pierduti in zare toate betiile, concertele, chiuilelile si nepasarea din vacante. Ce viata misto urma sa pierd. Unde se duc revelioanele de pana la 6 dimineata, calatoriile in tarile calde din vara si butoaiele de fericire din fiecare vacanta?
Pe vremea aia credeam ca vom ramane cu niste poze, amintiri si mici cicatrici de la ratacirile vacantelor pierdute. Nu stiam ca totul a fost o joaca. Bucuria de atunci trecea repede prin ficat, se urca la cap si cobora la picioare spre dimineata. Cea de acum porneste din picioare, din maini, se urca la cap si ma face sa zambesc ca prostul, in pat, tolanit dupa-amiaza langa noua mea familie. Nu credeam sa existe asa de multa fericire simpla, domestica. Doar pentru ca am stat cu Del si cu Luca acasa am reinventat ideea de vacanta. De acum vacanta este calda, tandra, iubitoare, jucausa, zambareatza, lenesa, somnoroasa. Este tihnita si frumoasa. Nu glumesc. Nu bag bullshit doar pentru ca am copil si acum nu mai incotro. Nu - vacanta acum chiar are sens si chiar este cel mai frumos lucru pe care l-am trait vreodata. Timpul petrecut alaturi de familia mea a fost genial. A fost primul an in care nu mergem undeva de sarbatori. 

La inceputul vacantei eram tare speriat. Am tinut frica de vacanta de rahat sub camasa. Am tacut malc si am asteptat amarat sa treaca. Dar, stupoare! A fost superb. Nu prea pot descrie in cuvinte. Nici in poze - ca nu prea am facut. Cand ma simt bine nu fac nici poze, nici nu scriu, nici nu cant - doar stau si ma bucur. Am trait vacanta asta cu toata fiinta. A fost simpla, scurta (din pacate) si frumoasa. Un Craciun cald cu familia la masa si pe skype, in functie de distranta in km dintre noi, si un revelion lung (pana la 7 dimineata) cu prieteni guresi si hliziti. In rest...3 copii, noi si Luca, care s-au jucat prin apartamentul din cartierul Titan.

Ce s-a schimbat ?
In vacanta se doarme si de doua ori pe zi. Inca o bere si mergem -
Luca mai rezista. Ficatul rezista. Hai sa mai luam una. Aseara m-am facut praf. Vai ce ma doare capul si copilul asta rade la mine si nu ma lasa sa dorm. Nu mai mergem si in seara asta - stam doar noi 3 acasa. Hai sa dansam. Hai sa cantam. Ma intereseaza. Ma culc putzin mai incolo. Si ce daca sunt obosit? Ler. Iara ler. Da mai tare! haha!; Dar cine doarme la ora asta? - aoleo, Luca. scuze! Nu tipa - o sa darame bradul de Craciun. haha! A cazut...