Bilete gratis - avem doua - concurs

  V-am zis de NEXT KIDS? :) E un festival de film pentru copii. Ca sa va faceti o idee mergeti aici: http://www.nextfilmfestival.ro/sectiune-film/next-kids/

  Partea haioasa e ca festivalul asta si faptul ca sunt si eu printre raspandacii evenimentului vine pe fundalul faptului ca Luca a devenit din ce in ce mai pasionat de filme. Dar nu musai sa uite ci sa si faca. Mai exact, sa re-faca. S-a apucat sa imi explice cum sa filmez ca sa iasa un nous clip Frere Jaques. I-am fost cameraman, am montat si iata rezultatul. :)

  Acum, daca v-am facut pofta si vreti sa mergeti la festival nu dati banii pe bilet, luati popcorn-ul la pachet pentru ca bilete va dau eu. Haideti repede ca sunt calde. Nu trebuie decat sa comentati cu un link catre un filmulet popular printre copiii vostri. Voi alege un castigator la ghici maine dupa-amiaza.

Facem? Motor!

De ce se cearta parintii?

Imi amintesc ca eram la toaleta si dau sa trag de hartia igienica. Soc si groaza - sulul de hartie fusese montat invers de Del. Invers adica cu fasia de hartie coboratoare catre perete, nu catre exterior. Oftez adanc si ma apuc sa bajbai pe sub sul. Cu toate ca nu pot, eu tot incerc sa o inteleg si d-aia vreau sa ma chinui sa trag de hartia igienica chiar si asa, de la perete. Poate merge si cum vrea ea si terminam debate-ul. Hmmm. Pipai si gasesc sa trag o fasie. Incerc sa imi suflu nasul cu ea si o impaturesc in asa fel ca hartia ajunge pe nasul meu cu desenul in exterior, nu catre nas. Stiam bine ca asta inseamna ca stratul rezistent este pe partea cealalta decat imi trebuia mie dar am zis sa incerc asa ca sa ii arat eu ei ca nu se poate. Ii zic de un an cel putin ca hartia se pune cu fata, nu cu spatele. 
Suflu. Pffffffffuuu. O nara. Pffffff a doua. Na! S-a rupt hartia. Bai nene, si i-am zis: pune, domne', hartia cu fata la noi ca asa se pune. Ea, nu si nu. Ca sunt nebun. Ca nu vrea sa tina cont de un asa amanunt nesimnificativ si uite acum ce am pe mana din cauza ei. Ce naiba nu putea sa puna hartia cum se pune? Trantesc hartia in toaleta si mai trag bajbaind inca o bucata pe care o impaturesc contra naturii ca sa imi vina cu straturile bune la nas. Suflu din nou multumit de mine, ma spal pe mani si ies la scandal.

De cate ori te-am rugat sa pui hartia igienica cu fata? Uite iar mi-am suflat nasul si s-a gaurit hartia in mana mea.
Iar hartia? Zice Del iritata. Nu intelegi ca nu pot sa fac asa ceva? Mi se pare o porcarie. Sa nu te mai aud cu asta.

Pesnesc. Vad rosu in fata ochilor. Adica tu iti bati joc de mine? Cum adica sa nu ma mai a

uzi? Ce sa fac, sa tac? Cum sa tac? Tu nu intelegi ca e mai bine cum zic eu? Ne-ar fi tuturor mai bine. Hartia igienica e gandita sa functioneze optim in pozitia corecta de functionare. Uita-te la reclame daca nu ma crezi cand iti zic. E logic. Si pe ambalajul ei arata asta.
Esti nebun! Du-te si te controleaza la cap.
Ba tu esti nebuna! ... Si incapatanata!

Nu. Eram amandoi nebuni si incapatanati, dar am aflat asta mai de curand. Cu toate astea ne-am mancat ficaciorii cativa ani de zile cu hartia igienica. Ca sa ajungem la un rezultat am decis ca am sa o pun eu cum trebuie daca ea nu vrea. Plesneam de nervi zilnic si gandeam ca imi face in adins sa o puna gresit, dar inghiteam. Pana la urma eu aveam dreptatea suprema relativ la subiectul asta si asta ma mai linistea. Totul a mers asa pana intr-o zi cand Luca, care prinsese deja de ceva vreme a merge in doua picioare, a intrat in baie, a apucat hartia pusa de mine cu fata si a inceput sa o paleasca cu manutele lui mici ca sa o invarta.  Era distractiv cum se invartea sulul de hartie igienica dar si mai distractiv era cum hartia se aseza blanda pe podea. Cand a terminat de derulat a luat de un capat fericit si a venit cu sarpele luuuuung de hartie igienica in sufragetie. Am inlemnit. Vazusem asta in filme, dar sa patesc chiar eu? Hartia mea igienica? Cea pusa corect de mine? Cum se poate ca una ca asta?!? Pfuaaa!. M-am domolit ca sa nu sperii copilul si l-am rugat bland sa nu mai faca asta pentru ca se consuma hartia degeaba si bla-bla. El nu intelegea. Lui ii placea doar ca poate sa invarta hartia igienica. Iar daca invarteala avea si ca rezultat hartia de pe jos era si mai bine. M-am tot scarpinat in raspar sa aflu o solutie si cand am gasit-o am inlemnit - solutia era sa pun hartia igienica cu fata la perete in asa fel incat daca o invarte catre el hartia nu se deruleaza, ci se ruleaza. Simplu. Genial. Dar era contra convingerilor mele de neclintit. Cum adica sa stea hartia invers? Dar cum adica sa dea hartia pe jos cand se joaca cu ea? Drama interioara. Haos. Contradictie. Universul meu perfect se destrama sub actiunea unor manute mici aducatoare de forta centrifuga. M-am perpelit cateva zile pana a trebuit sa recunosc ca gresisem - chiar nu exista pozitia corecta pentru hartia igienica. Eu, geniul hartiei igienice,  acceptam ca oricum am fi pus-o existau plusuri si minusuri. Nu am avut puterea sa o recunosc in fata Deliei dar macar am avut mintea sa ma relaxez si las dracului hartia sa fie cum se nimereste caci pana la urma nu conta asa de mult. Era DOAR un sul de hartie igienica.

Uite asa ne-am intins nervii ca pe coardele de chitara electrica din nimic vreo cativa ani pana cand un copil de un an jumate (la vremea aia) mi-a arata ca gresesc. Am avut noroc. Dar si mai mult noroc as fi avut daca imi deschideam ochii si vedeam dincolo de valul de furie mai devreme. Acum suntem si eu si Del mai cu antenele ridicate la nevoile celuilalt si e mult mai bine caci de multe ori dreptatea e la celalalt, el nu are valul subiectivismului pe ochi. Pentru a face asta ne-a ajutat mult un curs la care nu am vrut sa merg.

Ne tot invitau de ceva vreme Monica si Ian sa mergem la cursul lor numit "comoara din noroi", un curs pentru a comunica empatic si frumos in cuplu. Imi sunt foarte dragi ei si as merge oriunde cu ei dar numele cursului m-a speriat tare. Suna prea de secta iar ideea de curs pentru cupluri m-a dus cu mintea la terapia de cuplu despre care vazusem in filme ca se face cand sotii sunt pe cale sa isi spuna la revedere. Mi-am zis un Doamne fereste, am facut niste cruci cu limba in gura si am decis ca noi nu avem probeme, deci nu avem de ce sa mergem. Noroc ca Del a fost mai isteata ca mine si a inteles despre ce e vorba si m-a imbarligat cu tact ca sa ne ducem. Mi-a zis ca nu e pentru cupluri destramate, ci e pentru oameni care se iubesc si care vor sa invete sa comunice mai bine fara sa se certe ca chiorii pe nimicuri. M-a convins cu asta caci ma stiam expert la scos ochii din hartii ingienice. Asadar am mers.

Nu vreau sa divulg din detaliie de la curs dar a fost incredibil. Am ajuns de la ras la plans trecand prin niste chestii de mi-au zburat creierii. Pe langa asta am cu conoscut si oameni misto acolo si am si petrecut un week-end doar eu cu Del, caci plozii trebuie lasati acasa. Noi mai fusesem la un curs al Monicai si stiam ce le poate pielea dar cu asta ne-a dat pe spate de tot. Am invatat lucruri arat de simple si atat de puternice. Cand am ajuns m-a intrebat the classic "ce astept de la cursul asta". Am raspuns ca vreau sa invat sa ma cert cu Del. Nu vreau sa renunt la a discuta problemele dar nu mai vreau sa o fac ca un isteric. Cand am plecat zambeam complici si abia asteptam sa apara primul conflict ca sa il rezolvam ca oamenii maturi. Acum stim cum. ;)
Mergeti. E genial si nu inseamna ca veti divorta. Ci dimpotriva inseamna ca va iubiti si ca va pasa de multii ani care va astepta impreuna cu jumatatea voastra.

Trusa de scule pentru parinti [P]

Cum ar fi sa avem o trusa de scule numai a noastra, cu scule potrivite
copiilor nostri? Misto nu? Scoate repede cheia tubulara de plans,
desurubeaza ca sa golesti instalatia si apoi inchide surubul ca sa nu
mai iasa pe acolo. Da si cu putin chit empatic pe langa piulita si s-a
rezolvat.

Sau in caz de chef excesiv de joaca, scoti din trusa masca de sudura
rezistenta la oboseala si jocuri repetitive si sudezi bine relatia cu
copilul.

Iar cand copilul se lupta cu scoala sau cu gradinita.... sau cu orice
monstrii de-ai lui, sa scoti din trusa ochelarii de copil cu care vezi
ce vede el. 

De cate ori am zis ca ne dorim sa mai fim copii, dar cu
mintea de acum. Pai putem - nu trebuie decat sa ne punem ochelarii de
copil si gata.

Suna hilara faza cu trusa, nu? Nu chiar. E cam pe bune. Din seria
vizitelor care nu trebuie ratate, vine la noi in tara o doamna, JODY PAWEL, care a
pus bazele unei chestii care se numeste "parent's tool shop", la ei,
in SUA, chiar in oras si ne va vorbi despre asta. Evenimentul asta
are loc sambata asta si se va duce Delia cu un caiet gol si cu o trusa
goala de scule. Poate vine cu ceva la mana. Cred ca e bine pentru toti
sa aflam secretul. Vedeti detalii mai jos.

Nu dati banii pe prostii, luati haleala la copii

Se pare ca atunci cand ma plang, ma plang cu ecou si Universul ma aude. Am zis ca nu am ce ii baga in gura eco a copilului meu de sarbatori si nush cum s-a intamplat ca am avut masa si casa plina de chestii misto si bune. Dupa Ma-Na ne-au bucurat si alti colindatori. Doar ca acesti colindatori nu au venit la cersit bani ca sa isi ia tablete cu Android, ca toti copiii din cartier, ci au venit cu sacul plin la usa noastra. Bio Mania a cautat prin camara lor si ne-au pus pe masa o gramada de lucruri care mai de care mai bune si mai sanatoase. M-am bucurat vazand casa plina de chesti sanatoase si mi-am promis in gand inca un Craciun fara masa de dat la stiri. Fara carnat, fara sarmale si fara pastile de bila. 


Normal ca nu am rezistat si tot cu carnat mi-am inchis gura, doar ca a fost facut de Del la cuptior si nu am mai avut nevoie de pastile. Am mancat si vreo doua portocale ca sa imi amintesc de Craciunul copilariei si apoi am cautat linistea. Dar n-am gasit-o pentru ca Lucul dezlantuit de la vria cadourilor scurma prin casa dupa delicii. I-am mai explicat inca odata ce inseamna moderatia si apoi i-am dat drumul in lucerna. Lucerna de la biomania.ro. A bagat ca adevaratul sugiucuri si pufuleti de se uita pe sub ochi la noi intrebandu-se ce naiba avem de stam asa linistiti. Nu lesinasem de la delirul alimentar pentru ca fuseram moderati, cum tocmai am zis si nici nu stateam pironiti in telefon sa trimitem semeseuri de prietenie periodica. Stateam doar linistiti pentru ca ce manca Luca de zor erau doar lucruri bune. Sugiuc ( sau ciubuc sau lollipop, cum vreti ) facut doar din fructe si fara zaharel, pufuleti fara muntele de sare iodata, ciocolata organica indulcita cu nush ce radacini si tot felul de alte minunatii. Am fost fericiti cu totii. Acum, ca sa va convingeti singuri, mi-au promis cei de la biomania niste bunaciuni si pentru voi. Deci la concurs voinicii mei!

Avem o sacosa destul de plina de chestii faine de la  http://www.biomania.ro/ :

- nectar premium de ananas 200ml
- nectar premium de caise 200ml
- paste pentru copii Jungla
- jucarie ecologica HappyMais Buburuze-
- bomboane cu afine- 
- biscuiti Golosi din grau cu lamaie 

Ca sa intrati in concurs va rog sa imi scrieti un comentariu cu ce va placea sa roadeti cel mai mult in copilarie si daca i-ati si da copilului vostru azi. Eu, de exemplu, pentru ca nu prea eram cu dulciurile mancam cu muulta placere saleuri. De vreo cateva saptamani am redescoperit masinaria de facut saleuri pe la tara, am spalat-o de paianjeni si m-am pus pe treaba. Mancam ca nebunii saleuri "in forma de CD" si imi vine toata copilaria in gura. Nu am mancat sugiucuri din curtea scolii, nici tone de pufuleti dar mancam corcoduse si mere verzi de care ii dau din plin si lui Luca. Voi ce mancati ca apucatii? Haideti la concurs pana Miercuri. Luptati-va caci "se merita".

later edit: va rooog nu mai comentati ca Anonimi la concurs. Daca va e lene sa va logati, scrieti macar un nume, o adresa de mail ar fi parfum ca sa va bunghesc repede daca veti castiga.

latest edit: s-a strigat bingo! castigatorul aici: http://ta-su.blogspot.fr/2014/01/nu-dati-banii-pe-prostii-dati-castigul.html

Un Craciun fara cocacola dar cu concurs

Mergeam acum vreo doua saptamani teleghidat cu masina prin Pipera. Ma duceam ca de obicei daramat de somn catre locul muncii cand, de odata, trecand pe langa sediul Coca-Cola la un moment dat mi-a stat ceasul. Mai precis s-a oprit timpul. Ma simteam de parca apasasem "shift+click" in Max Payne ca sa ma misc in reluare, ca pe vremea cand ma jucam jocuri. Pe partea dreapta era parcat chiar el - tirul lui Mos Craciun. Camionul Coca-Cola. Camionul ala din reclame, vopsit rosu, cu cabina de american truck, cu beculete peste tot si cu poza Mosului pe lateralul masinii. Ma simteam de parca eram in vis. Nu avea cum sa existe asa ceva in realitate. Era de parca il vazusem pe Mos Craciun in carne si oase. Era lume in jurul lui care facea poze probabil la fel de uluita ca si mine. Mi-au lacrimat ochii instant, mi-a sarit inima in gat si s-a oprit timpul. Conduceam in reluare si trebuia sa ma uit la El. Treceam cu masina pe langa vis. Asa ca m-am chiombit bine la trafic, am redus viteza la 30km/h si mi-am intors capul dupa camion, asa cum intorc camionagii capul dupa domnisoare. Am condus 100 de metri fara sa imi pese de masina mea, de realitate si de traiectoria prin trafic. Il vedeam parca pe Mos in parcarea din Pipera. Ce m-a salvat cred, a fost ca toti soferii faceau acelasi lucru ca si mine si se mergea foarte incet. Am fost inconstient pentru ca  vraja indusa de reclame a fost mai puternica decat partea cognitiva a creierului meu si chiar mai puternica decat instinctul de conservare (sa nu mor in trafic). Pur si simplu trupul meu nu imi apartinea mie, ci companiei Coca-Cola cand am zarit naluca rosie cu beculete. 

Imi dau seama ca asta mi s-a intamplat in conditiile in care beau Cola and shit doar dupa revelioane grele, cand nu mai e apa rece. Deci nu sunt nici macar consumator si nici brandul lor nu il iubesc de mor. Dar anii de intuneric de pe vremea lui Ceausescu au creat mirajul Coca-Cola si Pepsi. Din lipsa de orice si din cauza unor minti neocupate am cladit cu totii un castel din sticle de suc in jurul pantecelor noastre. Azi sunt multi oameni care nu beau apa, ci doar Suc. Sfantul suc pentru ca asa au pomenit – suc-ul e rasfatul suprem, e mierea zeilor, e Nectarul, e Viata, e Apa si Aerul (CO2-ul, mai precis). Sucul este lucrul rar si sfant pe care acum ni-l permitem la orice ora si pare misto.  Imi amintesc cand faceam listele pentru sarbatori in familie ele incepeau asa:

- Carnati de casa

- coke, fanta, sprite

- Apa min

- portocale

…Etc

Trebuia sa pun pe lista cele trei bauturi carbogazoase ca sa fie belsug la masa. Chiar daca nu prea le bea nimeni, ele nu puteau lipsi. Erau un fel de indicator de bunastare de sarbatori. Asa vazusem in reclame, asa faceam, bai nene. Nu puteam incalca ordinul. 

Azi, multumita micutului Grigoroiu de langa noi am inceput sa deschidem ochii la viata si sa ii mai inchidem de la televizor si ne-am trezit o leaca mai liberi. Consumerismul vine din tv, imi este clar ( si imi mai este clar ca daca Luca nu venea in viata mea ramaneam vai de steaua mea – m-a schimbat bine de tot copilul asta ). Azi nu mai punem pe lista cola sau pepsi pentru ca nu ne mai tenteaza si pentru ca stim cat de rau fac. Am regasit apa rece ca fiind cea mai buna licoare. Dar cum pe langa apa mai intra si cateva beri la ceas de bairam pentru a mai diversifica, ne-am gandit ca si Luculianul ar avea nevoie de ceva diferit. Bun. Cola nu, fanta nu, alte mizerii "naturale" pline de zahar si de bale nu... Ce facem? Pai e simplu. Del, are ochii si urechile in 'paispe, ca intotdeauna si a inceput sa stranga niste sticlute colorate prin casa (http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/nutritie/6-siropuri-naturale-magazin-mana). Ce sunt astea? Ketchup galben? zic eu cu nasul in frigider. 

Loool. Nu! Suc de catina. 

Wtf, cat de simplu! Si cat de gustos. 

Si asta? 

De brad. 

Wow! 

Iar Luca... Moamaaa! Le bea cum beau eu berile la gratar. :) Am gustat si eu si mi-au placut de imi venea sa le rad pe loc. Cum naiba am supt din pet atatia ani fara sa stiu de bunatatile astea ?

Si pentru ca vederea camionului mi-a trezit fara sa ma gandesc spiritul de sarbatori, pentru ca anul asta in sfarsit nu mai vine Hrusca in Romania, si pentru ca dupa articolul despre dulciuri a venit cu adevarat Mos Nicolae la noi si ne-a adus in sfarsit duciuri sanatoase demonstrandu-ne ca exista si chestii si dulce sanatos, cat si pentru ca imi e drag de voi am bucuria sa va fac doua bucurii sanatoase. 

Deci, Mos Craciun (de la  https://www.facebook.com/ManaMagazinNatural , o afacere mica romaneasca de familie) va aduce niste daruri :

sacul nr.1 – al gurmandului : 

- Migdale europene, BIO, Rapunzel, 200 gr - 

- Ulei de cocos, BIO, virgin, 400 gr. -

- Curmale cu sâmburi, BIO, în caserolă, Rapunzel, 250 gr - 

- Nucă de cocos rasă, BIO, Rapunzel, 250 gr. - 

sacul nr.2 – al bautorului :

- doua siropuri de catina - 

- doua siropuri de brad - 

Cum vine mosul ? Mosul vine la cel care care va posta un singur comment aici, pe blog, despre ce bea si ce manca de Craciun in copilarie si va fi ales de random.org. Vor fi, desigur, doi castigatori – un gurmand si un bautor. Haideti, ca sunt curios – mancati sorici sau ciocolata ? Beati fanta sau apa de fantana ? Carnat sau salata boef ? Cola sau tuica de la parinti? Apa, paie sau bataie ?

later edit: baaai, am uitat sa zic cand anunt castigatorii. :))) Vineri dimineata. 

Hot mama

Adolescent si tanar fiind, metrou si strazi cutreierem si ma uitam ades dupa picior. Dupa dupa fund, dupa zambet ochi si alte puncte de atractie baietesti. Romancele sunt cu adevarat frumoase si traiam la varsta aia frageda cate o poveste de dragoste inchipuita in fiecare zi cu vreo trecatoare cu quelque chose la ea. Ca tot tanarul priveam la toata lumea - la eleve vedeam ghiozdanul, la studente vedeam energia si nestatornicia, vedeam haine asortate si sexy, la femei vedeam eleganta si frumusetea maturizata frumos iar la mame vedeam doar copiii. La ne-mame simteam parfumurile delicate, prindeam colturi de priviri jucause, simteam viata din trupuri si puterea in timp ce la mamele cu copiii dupa ele nu ajungeam cu privirea. Ochii mei nu treceau de zidul de copii, dar nici de abandonarea lor pe altarul parintiei. La varsta si momentul ala mamele imi pareau neinteresante; nu mi se mai pareau sclipitoare, nu ma starneau, nu ma interesau. Ochii lor luminau doar privind copilul care le era agatat de mana. Hainele lor nu erau nici elegante, nici colorate si nici asortate si sub nicio forma sexy. Hainele lor doar erau si atat. Parfumul lor nu se mai simtea din cauza mirosului de biscuiti din gura copiilor. Iar daca cumva purtau rouge pe buze, acesta se mai vedea doar pe obrajii odraslei. Mamele ma speriau si imi atinteau ochii in pamant la varsta ocheadelor stradale.
Am crescut si m-am casatorit cu o tanara de care m-am indragostit rapid. Mi-a placut sa imi pierd in ochii ei tineri, sa ii sorb zambetul de pe buzele frumoase, sa ii miros parfumul cu varful nasului si sa imi fac ziua buna din culorile hainelor ei. Mi-a placut sa ii fac sute de poze cand se machia cu dibacie si eleganta in oglinda micuta din baia garsonierei noastre. Mi-a placut sa invat despre femeile pe le care admiram odinioara chiar de la femeia de langa mine.


A venit Luca. Cand Del avea burtica rotunda era si mai frumoasa - si ochi si cap si trup. Lumina pe unde mergea. Iar burtica plina cu copilul nostru parca era un accesoriu pus acolo sa o faca si mai frumoasa.
A iesit Luca. A urmat toboganul ala dement pe care cadeam amandoi, ne pierdeam si ne regaseam de 1000 de ori pe zi. In tot timpul ala nu neg ca mi-am imaginat-o pe Del cu frica. Ma temeam ca ar putea deveni ca mamele alea din trecut, care isi ingrijeau doar copiii si care uitau de ele. Am constatat fericit ca este departe de asa ceva. Nu stiu cum si-a gasit puterea sa isi repornesca motorul, dar a facut-o. Poate i-a fost greu, poate i-a fost usor, poate a venit natural sau poate si-a fortat memoria... Sau poate din toate cate putin. Cert este ca sotia mea s-a intors relativ rapid dupa  aventura nasterii si sunt fericit. Eu ca eu, dar ea cred ca e si mai abitir. Iar de cand o ard cu bloggereala de parinteala ma tot invart printre mame care nu au uitat de ele in favoarea copiilor si lucrul asta ma bucura. Inseamana parinti fericiti si copii mai fericiti. Daca mama si tata zambesc impliniti si se tin de mana dragastosi copilul va chiui de bucurie.

Si mai misto e ca in zilele noastre incep sa apara multe maini de ajutor pentru mamele care "inca nu s-au intors". Sau carora le este greu sa se intoarca la ele. Cred ca pe Del au ajutat-o mult si cartile citite si grupurile de mame de pe retelele de socializare de unde si-au luat si dat una alteia exemple si putere. E de bine. Si mai de bine este ca maine este un eveniment pentru asa ceva. Se nuneste Stylish Mom si e facut de prietenii de la Urban Kid http://www.urbankid.ro/evenimente/events-by-urbankid-ro/stylishmom1-25916. Mai ca as merge si eu pentru ca va fi o mana de ajutor intinsa mamelor care sunt si sotii si deci este un eveniment implicit si pentru tati si soti. Banuiesc ca nu va fi o pr
ezentare pe piedestal a mamelor stylish de la tv sau din reviste si a hainelor lor, ci un ajutor pentru mamele normale carora le pasa de ele. Va puteti lua bilete de aici LINK, mai sunt locuri si au si oferte speciale:
Daca sunteti mame mergeti pentru ca e de bine, daca sunteti tati, trimiteti-le pe sotiile voastre pentru ca merita. Sigur merita!

and the winner is...

Hai ca am tras la sorti cu random.org.
Maine merge la workshop ........ Mari. Am numarat bine? Asa ca te rog Mari sa ma contactezi la eduard.grigoroiu [la] gmail [punct] com sa te pun in legatura cu organizatorii.
Bafta si inspiratie!

concurs ultra rapid pentru camera copilului tau

Va ziceam acum cateva zile despre atelierul de infrumusetat camera copilului si am uitat sa va zic ceva. Am un loc la atelier, cadou pentru voi.  Iata inca odata despre ce este vorba: http://designist.ro/workshop-2/how-would-you-style-a-kids-room-un-workshop-de-design-interior-sustinut-de-martine-claessens/

Daca va doriti sa mergeti nu trebuie decat sa imi spuneti intr-un comentariu ce culori aveti in camera copilului si daca e baiat sau fata. Sansele sunt egale chiar si pentru cei cu albastru la baieti si roz le fete pentru ca voi trage la sorti maine dimineata castigatorul. Daca n-aveti copii puteti sa scrieti cum visati sa colorati camera baiatului sau a fetei.

Haideti ca treaba misto. Fina. Fina de tot!
LATER EDIT: e OK sa comentati si ca anonimi, dar va rog sa lasati totusi un nume, ceva. Un email cifrat, acolo, sa stiu de unde sa va iau.

[PUB] break stuff, break rules

Nu cred ca exista mod mai simplu sa ne cunoastem pe noi insine decat prin cresterea copiilor. In fiecare zi in care Luca creste eu mai dezgrop o parte din mine si o scot la lumina. Tot ce am ingropat nu e pierdut - incepe sa rasara din nou multumita acestui baietel mare cat un munte in ochii mei. El e pur, curat si nepervertit. El gaseste intotdeauna cele mai simple raspunsuri pentru ca totul e simplu pentru el.
Vreau sa dorm cu mama pentru ca vreau. Imi place la Pietrosita pentru ca avem curte si biserica cu clopote. El stie mereu ce vrea - vreau sa dansam, tata, si apoi sa mancam. Nu ma spal pe dinti acum, ma spal dupa masa. Mai intru de doua ori in balta si apoi ne schimbam. E incredibil cat de sigur pe el este si cat de logic in alegeri. Admir asta la el si imi doresc sa nu cumva sa dispara cu timpul puterea si siguranta din omuletul asta mic. Poate si noi am fost la fel dar ne-au ucis limitele puse de scoala, educatie sau de sistem.
Le stiti: Nu vorbi ne-intrebat! Faci asa pentru ca sa am zis eu! Trebuie sa te culci pentru ca sa trebuie! Sa nu te murdaresti pe haine! Nu cumva sa calci in balta! Nu baga mana in vopsea! Nu atinge peretii! Nu iesi din banca! Mainile la spate! Ai tacut?!?!

Am tacut. Si am stat cuminte. Mi-am inchis ochii cu mainile educatorilor mei. Ne-am pus, de fapt, cu totii manutele la ochi ca sa vedem doar ce ni se spunea sa vedem si am pornit prin viata. Am calcat poate si prin rahati pentru ca nu mai vedeam pe unde mergem. Suntem invatati sa nu mai fim curiosi, ci sa vedem "doar unde ne fierbe oala". Nu mai suntem creativi pentru ca am fost dresati sa invatam "cuvant cu cuvant" pentru ca ne ascultau la tabla. Nu mai stim sa punem intrebari pentru ca ni s-a spus de mici sa nu cumva sa vorbim ne-intrebati ca sa nu cumva sa deranjam linistea din clasa si din mintea profesorilor nostri. Nu stim sa ne distram copiii pentru ca noi nu am avut voie sa sarim in pat sau in balti iar nici ei nu au voie din inertie. Nu le dam voie sa scrie pe pereti doar pentru ca ca pe vremea noastra era greu si scump sa dai cu huma sau cu var. Calciul si huma cu mica se pastrau intacte cate 10 ani pe pereti. Doar tantarii aveau voie sa ii murdareasca cand crapau lipiti de cate vreo carte.
Acum avem totul la indemana ca sa ne schimbam si eu trag de mine ca de un hoit sa imi deschid ochii si mintea. De exemplu, pana ieri nu concepeam sa pot murdari impreuna cu copilul meu o hainuta si sa ne distram de minune. Iar mai mult, rezultatul sa fie bestial. Noroc ca celor de Pifou - printre care se numara si Del a mea ca si colaboratoare pe comunicare - le-a venit ideea sa ne dezmorteasca creativitatea si sa bata la portile limitarilor noastre din educatie. Ei mi-au trimis un body alb si o culoare pentru textile (ma rog, doua culori pana la urma pentru pentru ca mai aveam noi una prin casa). Provocarea a fost sa il desenam pe Pifou pe body-ul primit de la ei. Logo-ul firmei arata doi copii dar nu pe Pifou si s-au gandit sa il vada la fata.

Cand am gazut provocarea mi-am frecat palmele avid de portrete robot. Mai facusem acum ceva vreme portretul robot al lui Bula (http://dedigrigoroiu.blogspot.fr/search?q=bula ) si asta mi se parea "bucata de chec". O saptamana am facut schite si nu mi-a iesit nimic. Am incercat chiar sa desenez peste desenele lui Luca ca sa ma folosesc de mintea lui deschisa. Nimic. Cum puneam mana perverteam desenul. Raspunsul a venit doar cand mi-am descoperit ochii si urechile si mi-am ascultat copilul - tata, cu vopseaua asta putem picta cu mainile? Primul raspuns a fost nu pentru ca asa am fost crescut - nu bagi mana in vopsea, nu murdaresti hainele. Niciodata! Dar ia stai asa… ce daca bagam mainile in vopsea? Hmmm… si iata ce a iesit :

- un body pictat cu amprentele lui de la varsta de 2 ani si 8 luni care va ramane, cu ajutorul lui Dumenzeu, pana tarziu cand il va arata si nepotilor lui
- un copil fericit de joaca cu culorile si cu cateva pete pe fata si ochi
- un tata fericit si mandru ca si-a facut copilul fericit + o chiuveta de spalat si niste metri patrati de gresie si parchet
- o sotie fericita pentru ca a avut aproape o ora pauza pentru ca i-am facut task-ul pentru job (Pifou.ro)
- un site fericit pentru ca l-a vazut pe Pifou. aaaa…..hmmmm….adica cum ? ..ca nu apare niciun Pifou pe body, nu ? Pai nu ii apare fata pentru ca nu are si nici nu ii trebuie. Pifou este copilul nostru liber care se simte bine in hainele de bumbac pictate cum vrea el, sau murdarite cum vrea, sau rupte.
Daca veti sari cu otrava ca de ce fac reclama and stuff as vrea sa va zic ca fac asta pentru ca Pifou este unul din putinele brand-uri romanesti care are curaj si isi impune sa reziste pe piata asta de doi lei, care lucreaza doar cu bumbac de calitate pentru ca tine la sanatatea pielii copiilor lor si implicit a copiilor nostri si pentru ca numele lor imi aminteste de Pif et Hercule…pif-paf-booom!

P.S: sariti ca au black friday la bumbace: http://www.pifou.ro/noutati-personal/saptamana-black-friday-pifou

Camera copilului - the show must go on [un fel de pub]

Pe vremea cand am terminat de mobilat casa in care locuim eu inca fumam acasa. Tin minte ca am iesit pe balconul murdar de praf la o tigara. Priveam prin usa balconului si nu imi mai incapeam in piele de mandrie si bucurie - aveam in fata o casa deja draga si facuta dupa cum ne-a taiat pe noi capul si gustul din bucati care mai de care mai ieftine si mai dichisite. Am fumat repede tigara pentru ca Luca incepuse sa cam maraie din dormitorul nostru, am deschis usa si am intrat in noua casa, in noua viata. Nu conta ca nu am apucat sa savurez momentul - aveam tot timpul din lume pentru ca era casa gata dupa ce ne spetisem destul de mult timp (cu tot cu un copil de doua luni in carca). Nu mai ramasese decat camera lui Luca de facut. Acolo tineam niste cutii de la Ikea si bicicleta mea. A ramas asa cam 3 luni. In camera lui Luca stea praful si lipsa noatra de inspiratie. Praful il mai stergeam, dar lipsa de inspiratie nu stiam cum sa o scotem de acolo. Pur si simplu nu aveam nicio idee buna. Si nici timp sau energie. Aveam tot felul de vedenii despre camera copilului nostru dar nu puteam misca nimic ca sa le transformam in realitate. Vazusem in filme ca se mobileaza inainte de nastere camera pruncului si ca se depune copilul acolo si se uita de el si de camera lui pana la 18 ani cand pleaca el de acasa. La noi nu prea s-a aplicat pentru ca Luca doarme cu noi neabandonat si ca atare nu stiam in ce sa ii tranformam camera - in loc de joaca sau in loc de dormit; in loc de facut viitoare lectii sau in loc de facut sex in adolescenta. Am ales sa tinem bicicleta acolo pana cand deodata ne-am dat seama ca are nevoie de universul lui, indiferent de locul in care doarme si nu de un loc de lectii, somn sau sex in adolecenta. Are nevoie de locul lui in care face ce vrea. Am pus capetele la contributie, am strans cat de putini bani posibil si i-am incropit o camera de joaca cu pat mare si foarte jos, cu masuta petru pictat, cu cort colorat, cu multe poze pe pereti, cu desene atarnate prin te miri ce locuri si cu stickere lipite langa pat. A iesit de vis. In prima seara dupa ce am amenjat-o am stat acolo singur, emotionat (fara tigara pentru ca nu puteam fuma in camera copilului :) ) si mi-am umplut ochii cu ea. Ma simteam copil si parinte in aceasi timp. Eram fericit doar pentru ca eram acolo inconjurat de culori si cutii pline de jucarii. Iesise ce trebuia sa iasa.


Acum inca o re-amanjam la cateva luni incercand sa o mulam cat mai bine pe nevoile copilului. Ne place sa fim creativi si logici in aceasi timp cand facem pe arhitectii. Daca aveti o camera de copil de facut frumoasa, ieftin si rapid, mi-ar placea sa va zic ca ne ocupam noi de ea, dar nu ne tine. Sau nu avem inca tupeul...pana atunci am dat peste un atelier facut de prietenii de la DESIGNIST.ro - http://designist.ro/workshop-2/how-would-you-style-a-kids-room-un-workshop-de-design-interior-sustinut-de-martine-claessens/.

Daca aveti nevoie de inspiratie va ajuta designerul de interior Martine Claessens"
, un arhitect care vine de departe dar care locuieste de cativa ani in Romania. Cool nu? Se

poate deci locui si aici si face chestii misto...hmmm...cum naiba fac expatii astia de sunt buni mereu la noi in tara? Ma rog,... Puneti mana si haideti la atelierul ei. Pe langa sfaturi bune ne va si invata o leaca de lucru manual pentru camerele plozilor nostri. Macar bagati un ochi aci...eu zic ca e cel putin FOARTE interesant. :)

Despre Alfie si depre mine. Am nevoie de raspunsurile voastre.

Ati vazut probabil ca scrie sus pe banner ca vine un domn cu alifie. E domnul Alfie Kohn, parintele parintelii neconditionate. Adica e unul dintre cei care a invatat sau a dat curaj parintilor sa fie iubitori, blanzi si atasati de copiii lor. Alfie a dat cu alifie pe sufletul parintilor. Multumita lui astazi sunt un tata aproape asa cum mi-as fi dorit sa fiu. Daca nu integra el nebunia asta de parinteala intr-un curent, cred ca era mai greu sa ne indentificam. E ca si cum as fi ascultat Metallica, dar nu m-as fi simtit rocker. Asa ca Metallica parintelii vine  in Bucuresti ca sa stea de vorba cu noi. Nu imi mai incap in piele de bucurie ca am o asemenea sansa.
Evenimentul este aici si tare m-as bucura daca v-as vedea si pe voi in sala.

Si ca sa revin la faptul ca sunt APROAPE tatal care mi-as fi dorit sa fiu si nu sunt chiar acolo - m-am gandit impreuna cu inca trei baieti cucuieti, care simt si ei ca si mine, ca am putea face ceva sa fim niste tati mai buni. Ok, mergem la Alfie, ii citim cartea, dar asta nu de ajuns. Vrem sa si schimbam lumea putin. Lumea noastra. Lumea noastra care o va schimba pe cea a sotiilor noastre si pe cea a copiilor nostri. Lumea noastra care o va schimba pe a lor. Iar ca sa facem asta trebuie sa stim ce avem de schimbat asa ca ne-am apucat sa punem intrebari copiilor nostri, sotiilor noastre si noua insine. Din astea 3 intrebari vom coace o surpriza. Dar pentru ca surpriza sa fie mare avem nevoie si de raspunsurile voastre.
Asadar:
- intreaba-ti copiii: spune-mi un lucru pe care tatal tau l-ar putea face mai bine. Sau mai mult.
- intrebati-va partenera: spune-mi un lucru pe care as putea sa il fac mai bine ca tata
- si pe tine: cinstit, ce ai vrea sa imbunatatesti la tatal din tine? Un lucru pe care ai vrea sa il poti face mai bine.

Puteti sa imi dati raspunsurile aici ca anonim, sau ca om normal sau la Bob pe pagina unde e un quiz automat: http://www.urbankid.ro/editorial/esti-tata-avem-nevoie-ajutorul-25998


Doamnelor, va rog sa va siliti sotii sa raspunda. Domnilor... Haideti, ce naiba, facem si noi o revolutie mica? :)

[PUB] Totul despre dame

Mai tineti minte emisiunea de la Prima Tv "totul despre mame?". E emisiunea aia la care mai apaream eu din cand in cand cu rubricutza mea de ta-su, la care lucra cu spor si darurire Del si care acum nu mai exista pe tv. Dar migreaza incet-incet, ca orice produs media modern catre online. Pe langa site-ul totuldespremame.ro de saptamana asta exista si canalul de youtube cu acealasi nume. Ce arunca ei la canal? Pai au inceput cu cele mai urmarite rubrici si vor canaliza treptat cam tot continutul emisiunii. Eu tot sper ca pana la urma va fi si "pe mana lui ta-su" urcat, ocazie cu care am sa ma bucur tare si am sa dau si un share generos. 

Pana atunci aveti parte de coltul specialistului - o rubrica cu continut super bun si alte chestii utile. 

Iar ca si cadou de inceput au pus un interviu cu Michael Thompson pentru cei care nu au avut ocazia sa il vada in carne si oase sau pur si simplu pentru curiosi (http://www.youtube.com/watch?v=X4h1YHHJ2sM). Eu inca nu l-am vazut, dar nu ma grabesc pentru ca nu pleaca filmul nicaieri. Asta e misto, ca ramane acolo. 

Si inca un pont - uniti salvam totul despre mame! Mai precis, daca ne aratam interesul (stiti ca like-ul va deveni moneda internationala) si canalul de youtube creste frumos vom putea resuscita emisiunea EXCLUSIV pe online. Adica vom avea emisinea noastra nou nouta pe youtube. Cat de tare ar fi asta? Vom putea face pipi in orice moment al emisiunii apasand butonul de pauza. ;)

[pub sincer] Domnul Thompson

  La cat a duduit netul probabil stie deja toata lumea ca week-end-ul asta a fost in Bucuresti marele Michael Thompson. Si abia pleca batranul, ce mai freamat, ce mai zbucium prin mintile de parinti. Asa cum ma asteptam mi-a pus creierasii pe bigudiuri - nu cu cine stie ce teorii revolutionare, ci cu lucruri normale, dar asa de bine sintetizate de experienta lui clinica si personala. Ce m-a dat pe spate cel mai tare este un lucru bine-stiut, dar nespus de nimeni: bebelusii baieti sunt mult mai sensibili afectiv si au nevoie de mult mai multa apropiere din partea parintilor. Si in consecinta baietii .... plang mai mult! Ha! Deci tot plansul lui Luca si nevoia lui de bratele ma-sii era absolut normala. Noi nu am crescut un monstru emotional la san si nu ne-am "alintat" copilul. Bai sa fie! De ce PLM nu zice nimeni chestia asta?

 

(poza de-a editurii Herald)

Mai mult de atat, se pare ca sensibilitatea emotionala ramane si mai incolo in trupurile burtoase de barbati, asadar daca ne vine sa plangem nu suntem fatalai sau glugi de coceni, ci suntem doar barbati normali.
Va zic, domnul Thompson le cam are. Super speaker, toba de studii si experienta care ii tin in picioare discursul si cu un zambet sugubat care pare foarte prietenos - vulpe batrana.

Sunt foarte fericit ca am avut ocazia sa il ascult si le multumesc SINCER Otiliei Mantelers si redactiei Totul despre Mame ca s-au spetit sa mi ti-l zboare peste ocean pana aicisa. Am cartile proaspat lansate de Editura Harald ( stiti ca am vorbit la lansare? -vedeti filmul aci ) puse frumos in biblioteca asteptand nerabdatoare sa ermn ce citesc acum si sa ma apuc de ele. Domnul Thompson e expert in cresterea baietilor ( a sutudiat si are si el ) si mi-ar prinde bine o parere foarte avizata.

Voi ati fost?

Prima data la cinema - dezastru sau caterinca?

Am ajuns la mall cam cu o ora inainte de ora scrisa pe invitatie. M-am dus sa caut cinematograful si locul faptei ca sa fiu sigur ca nimeresc din prima cand vine Luca. Eram emotionat si voiam ca totul sa merga brici... Macar la inceput. Urma sa merg cu Luca pentru prima data la film. Prima data pentru el si pentru noi doi. Tata + plod la film mi se pare unul dintre cliseele reusite ale parintiei si eram foarte fericit ca mergem impreuna la baieteala. Am intrat strain in mega magazin, am intrebat un badigard de cinematograf si m-am dus chitit cautand drumul cel mai scurt si bun pentru copil (ocolind locuri de joaca si frigiderele cu inghetata). Era vreo 17 :30 si eram asteptati la 18 :15. Calculasem bine – Luca si Del erau pe drum, aproape de mall si eu stiam deja exact unde trebuie ajuns. Totul era perfect. Am aflat ulterior ca filmul nu incepea la 6 :15 si nici la 6 :30 cum banuisem ci la 7 – timp kk-lau de pierdut prin magazin. Prea mult chiar. Nu mai era perfect.

Am fost invitati la premiera filmului Avioane (3D) al lui Disney si am ales sa dezvirginiez cu Luca cinematograful cu ocazia asta. Deci numa' premiere. Ba mai mult, era prima data cand in calitate de blogger sunt invitat la un film - m-a bucurat si magulit la maxim ca m-a bagat cineva in seama si deja imi conturam viitorul stralucit plin de invitatii la concerte si filme in minte. M-am dus mandru acolo.

Luca era deja agitat de acasa ca urmeaza sa fie distractie si era ca un arcusor cand a intrat in mall. Tata, ce e cu luminile alea? Tata, vreau la cascadaaaaa! Tata, vreau la animaleeee! Uite, o corabie. Uite un lac, copii, barci. Parca venise prima data la mall. Era, ce-i drept, abia a doua oara, caci nu prea "bagam mecla in mol" de felul nostru incercand sa ferim copilul de distractiile cu prea mult plastic si iz de fast food. Ca sa umplu golul pana la film l-am plimbat timid pe ici pe colo in timp ce Del era la o terasa cu prietenele – girls night out in timpul filmului - am devenit experti la folosit orele libere la maximum. Spre bucuria mea cel mai mult a stat la pet shop privind pestii. Bun. A trecut usor.

Am ajuns la coada. Blogarime care mai de care, copii cu baloane, copii fara baloane si tichete gratis pentru micii invitati. Am luat si noi tichetul de pomana, ne-am asezat la rand si am procurat floricele + suc. Luca suc de mere eu un sprite tirat, incercand sa il deghizez in apa minerala. Nu a mers. Luca  mi-a baut tot sucul fericit, l-a baut si pe al lui si am mai bifat o premiera : primul produs Coca-Cola intrat in ficatelul tanar si curat al copilului. Sper sa nu se mai intample prea curand, desi dupa cum ranjea de bucurie cred ca stiu ce va bea la urmatorul film. …fucking addict ! J

Cand am intrat in sala ne-au dat ochelari pentru 3D si cu ei in mana ne-am dus linistiti la locurili noastre. Ne-am asezat – el curios si avid de floricele, eu cacat pe mine de frica ca va urla la film, ca va fugi, ca se va speria, ca nu tine ochelarii pe figura, ca va adormi, etc. Ca sa ii cumpar linistea i-am dat galetica lui de floricele chiar in brate, insotita de sfatul cald sa aiba grija ca daca nu o tine bine ea va ca…..paaaac ! galeata pe jos. Un metru patrat de floricele la picioarele mele. Luca privea amuzat, eu crapam de rusine. Cum naiba, cel mai atent om din Univers cu gunoiul si cu mizeria pe jos sa pateasca asa ceva ? Tocmai eu ?!?!!?  Vrie ! Delir ! Fierbeam in mine de suparare dar nu aratam nimic Lucului. Aoleo, taticule, iata ce s-a intamplat. Va trebui sa ai mai multa grija. Hai sa le dam cu piciorul sub scaun. Eram umflat de rusinea gestului, dar na….

Incerc sa ma calmez. Aveam acum doua pungi de floricele si doua pahare cu suc de tinut, caci Luca era un pericol cu punga in mana. Dupa 30 de secunde de foiala a venit randul meu – bang galeata mea se rastoarna ghidusa pe scaunul liber din stanga. Fuck ! Rusinea era pana la tavan – destul de inalt, de altfel. P’astea le-am strans si le-am bagat inapoi. Ce putea sa fie asa jegos pe bancheta ? Niste blugi de pe bordura ? Pantaloni transpirati ? Las’ ca rezistam noi.

Cand au inceput reclamele Luca se uita tinta la ecranul mare. Am vazut un preview la nush’ ce film de animatie care nu avea nicio logica. Simina imi zice amuzata din stanga ca nu a inteles nimic. Eu rad si incuviintez. Luca tipa cat poate – « Asta e porcarie, tata ! ». Rad copios la gluma lui – era pus pe caterinca, dar nu stia saracutul ca la cinema nu se urla ca sa acoperi volumul sistemului de sunet sourround. Dupa vreo alte cateva replici in gura mare s-a prins ca tre’ sa o ardem mai piano si a intrat in ritm. De atunci in colo (pana cand s-a plictist la film) s-a comportat ca un om mare. A ras, a privit, a rontait si baut suc, a discutat cu mine pe marginea filmului – ce sa mai..a fost o placere sa il am partener de cinema. M-a uimit cat de « matur » a fost, demonstrandu-mi inca o data ca toate fricile si problemele sunt in mintea parintor iar copiii sunt super bine adaptati si adaptabili si ca invata din mers indata. Tragand linie a fost misto la cinema, in ciuda emotiilor mele. Filmul mi s-a parut bun DOAR pentru copii, cu toate ca am mai mijit un ras pe ici pe colo si eu. Imi pare rau ca nu am mai vazut sfarsitul, dar nu am insomnii din cauza asta. Sunt, de alftel, multumit ca Luca nu a rezistat 91 de minute la film. Sper ca asta sa insemne ca viitorul lui nu va fi in fata TV-ului sau a ecranului cu filme. Imi doresc sa fie un copil jucaus in natura. Filmele sa ramana asa…de duminica, dupa hora. 

Daca n-ai scaun...

...castiga-l!
E vorba de scaunul asta pentru masina: http://www.bebetex.ro/nania-trio-sp-comfort de la bebetex.ro

V-am zis in articolul de ieri ca am sa fac rost de un scaun pentru a va ajuta la volanul masinii. Nu incepeti ca ma umplu de bani, sau mai stiu eu ce... fac acest concurs PRO-BONO fiind bucuros ca va pot da un scaun de masina gratis. Ideea e ca sa fim cat mai constienti de cat de important este sa ne legam copii bine in centuri cand calatorim cu masina. In tarile civilizate este ABSOLUT INTERZIS  sa circuli cu copilul fara scaun. Taxiurile au scaune, masinile personale au scaune si, mai mult, acestea trebuie "update-ate" in functie de varsta copilului. Pana ajungem noi acolo cu gradul de civilizatie vom functiona doar cu responsabilizare si informare.

M-am tot rascolit cum sa fac concursul asta. Singura idee care mi-a venit este asa:

Daca vreti sa castigati un scaun pentru masina va rog sa scrieti un comment la post-ul asta (un comment de om) in care sa scrieti ce am omis, sau ce ati adauga la articolul de ieri. Cu alte cuvinte vreau sa strangem o lista de sfaturi bune pentru calatoria cu masina impreuna cu copiii. Puteti spune din experienta proprie sau din carti - nu conteanza.
Vineri am sa folosesc un site d'ala care alege un nr. aleator si asa va iesi castigatorul. 
ATENTIE: castigatorul va trebui sa suporte costul coletului.

si ca sa va informati mai bine iata un link (thx Madalina!). aici puteti vedea cam ce se intampla cu copilul in caz de shock la 50 km/h si cam ce sa cautati la scaunele pt copii.
http://www.which.co.uk/baby-and-child/baby-transport/guides/how-we-test-child-car-seats/

Sanatatea la volan

Cand eram si eu proaspat terminator de liceu, ca sa nu zic absolvent, stateam cu fata  ranjita catre apusul de soare, cu ochii mijiti si cu gandul departe. Eram in Dristor intamplator la ora aia. Ma imaginam peste cativa ani - proaspat eminent terminator de facultate, angajat la o firma maaare de inginerie si de succes cu masina nemteasca, decenta, probabil neagra si cu muzica data tare doar cat sa se auda perfect toate instrumentele. 

Am terminat facultatea, m-am angajat la o firma relativ mica de inginerie si mi-am cumparat cartela de metrou. Incet-incet mi-am dat seama ca masina e un lucru mai mult spre inutil in viata mea si m-am apucat sa o desconsider trecand dragostea spre bicicleta.  Anii au mai trecut si am ajuns la o firma frantuzeasca, mare constructoare de masini. Sau mai precis de Dacii si Renouri. Aici am inceput sa invat despre masini cu toate ca am continuat sa le cam detest. Poate din cauza asta am fost destul de curios sa mai aflu si despre sanatatea la volan si in special langa volan, caci nu prea aveam de gand sa fiu sofer. Am aflat ca se baga camioane de bani in siguranta noastra si noi ii aruncam la gunoi nepurtand centura nici in fata si nici pe locurile din fata. M-am speriat si m-am suparat vazand studiile colegilor mei si am inceput sa frec apropiatii la cap sa isi puna centura in orice colt sau scaun al masinii...pentru sanatatea lor.

Dupa destul de multe abonamente lunare de metrou s-a nascut Luca. Acum stateam cu ochii in soare, mijiti, in Titan si ma gandeam cum imi trebuie masina ca sa imi plimb copilul fericit si linistit in scaunul de copil. Masina tot nu avem, dar am primit un scaun pentru copil pe care il punem prin masinile prin care ne urcam ocazional. Am fost foarte fericit si mandru ca avem scaun si ca Luca va calatori in siguranta. Realitatea e cam asa: prima data cand am pus copilul in scaun, acesta fusese fixat de altcineva si in realiate copilul a fost in mai mare pericol ( in caz de ceva mai avea si scaunul in carca ). A doua oara, desi scaunul era intepenit de mana mea dibace tot a fost un infern - cum puneam copilul in scaun urla de ii sareau ochisorii mici si negrii din cap. Singura alinare a lui era sa fie tinut in brate iar singura mea alinare era sa mergem cu 50 de km/h si sa o vad pe Del cum il strange in brate pe copil. Stiu ca poate exageram si eu, dar oare exista exagerare cand e vorba de sanateta copiilor?

A mai trecut ceva timp si am tot strans kilometri cu masina dar kilometri in scaunul de copil mai deloc. Din cauza asta am inceput sa mergem cu trenul cat mai mult ca sa evitam situatia asta de cacao - copilul urla un drum intreg in creierii unui sofer care a binevoit sa ne ia la el in masina.

Ce am de gand? Pai, cu ochii tot in soare m-am decis sa imi iau carnet de sofer si sa astept de la Dumnezeu o masina in care sa imi pot obisnui copilul sa stea linistit in scaunul de copil in drum spre gradinita. Stiu ca cel mai sigur este sa nu merg cu masina, dar din pacate, presiunea sociala e prea mare in directia asta.

Concluzia mea e simpla - e atat de periculos sa circule copii fara scaun de copil incat mai bine stau acasa daca nu vor sa fie legati in centuri.
 La o frana mai brusca copilul, fiind mult mai usor decat noi, zboara de pe bancheta din spate si se loveste in cel ma bun caz de scaunul din fata. In cel mai rau, trece printre cele doua scaune si aterizeaza sifonat bine pe la schimbatorul de viteze.

 La un accident domestic, de oras, la vreo 40 - 50 km/h copilul zboara din spate pana spre bordul masinii unde isi face capsorul mititei. Daca socul e din lateral e posibil sa fie mai rau caci da cu tampla de usa sau geam si e pa direct!
 La un accident la viteze mari copilul zboara prin parbriz si se opreste in braduti, daca sunt prin zona, daca nu, direct la Dumnezeu.

Asadar, va implor, folositi scaun de copil si luptati-va cu voi si cu copilul sa stea acolo, legat bine. Nu cedati ca mine! Nenorocirile vin pe nesimtite si e bine sa fim cu centura pusa cand apar. Daca nu ma credeti, va tine sa incercati o frana brusca cu copilul deshamat in masina? Aaa, nu? Deci nu tine sa riscati! Bun!

 Si ca sa va conving, maine cred ca fac rost de un scaun de masina pe care vi-l voi da voua. Noua nu ne trebuie in tren si nici in metrou. :) . Maine va zic sigur. Bebetex.ro da scaunul.

Pe bune despre pub pe net

Eu vorbesc cinstit mereu, dar acum voi fi al dracului de cinstit. 

Cum poate ati remarcat deja au tot aparut pe blogul meu diverse post-uri de publicitate. Publicitate e cam mult spus, totusi. Sa le zicem de promovare sau multumire ( vezi Tikki shoes, Hip-hip sau Neoset ). Odata cu ele sunt convins ca ati inceput sa cascati a plictiseala sau a nemultumire pe la tastatura. Asa fac si eu cand citesc pe vreun blog despre diverse produse, firme sau campanii. E normal, ne invenineaza asa de mult tv-ul, radioul si youtube-ul cu publicitate ca nu mai avem nici cea mai mica rabdare sa mai si citim voit balarii care promoveaza diverse chestii. Se spune ca noua moneda a vremurilor noastre este like-ul. In functie de like-uri poti fi platit sau rasplatit, luat in seama sau uitat. S-a pervertit destul de rapid saracul deget mare ridicat si acum parca nici like-ul ne mai place. Nu mai dam like chiar daca ne place ca daca isi ia nu stiu care vreo avere pe asta. Daca sunteti de genul asta aveti grija ca si vizualizarile se platesc si va feriti inutil de like-uri :). Din pacate si cei din fata tastaturilor trebuie sa traisca si ne cer bani. De fapt nu ne cer bani, ci rabdare - rabdarea de a le inghiti mizeria publicitara ca sa putem ajunge apoi la continutul gratuit al internetului. Asta era nu? Netul e gratuit! Da, dar gura asta a netului nu trebuie sa manance si ea ceva? Nu? Da-o-n gura masii? Pai daca ar fi asa google, facebook, wikipedia din ce salam sa muste? Chiar vrem sa cautam fara motor de cautare? E misto cand stam la bere si ne loveste vreun lapsus de doi lei si scoatem repede smartphone-ul ca sa punem capat chinului amintirii din manualele scolare, nu? E misto! Dar nu merita in cazul asta si gura google-ului o bere? Pai merita.

Si bloggerii astia parliti care scriu verzi uscate de ce vor bani? Nu au salariu de la job? De ce sa faca ei bani pe ochii mei avizi de lectura sociala gratis? Pai hai sa luam cazul meu - am facut un blog de tata intai ca sa am un loc unde sa povestesc experienta nasterii lui Luca din punctul meu de vedere. Cautasem o astfel de lectura pe net dar nu am gasit nimic despre barbati si mi-am zis ca poate intereseaza si pe alticineva, cum si pe mine m-a interesat. Asa mi-am pus povestea pe net. Apoi m-am gandit ca scrisul e un exercitiu care (neasteptat) imi face placere si ar fi misto sa mai fac compuneri din experientele mele - pentru curiosi. Bang! S-a nascut blogul. Am ramas uimit sa vad cum creste blogul singurel. Voi ati venit curiosi in noua mea casa, iar eu, magulit si fericit de prezenta voastra, am inceput sa dau si mai mult. Am inceput deodata sa iau joaca mai in serios si sa devin responsabil cu blogul. Am avut niste socuri cand am aflat ca cititorii chiar ma iau in serios si am continuat cu mai mult drag si mai mult avant. A venit la un moment dat ideea care ii vine oricarui tata - cum ar fi sa lucrez de acasa? Cum ar fi sa fiu aproape de familia mea draga cat mai mult? Wow! Si crezi ca se poate din blogul ta-su? Hahaha! Bai, nu stiu. Dar daca s-ar putea? Nu ar fi bine sa incerc macar, in loc sa ma intreb ca prostul? Hmmm.
Si iata-ma incercand sa vad pana unde merge visul asta. Ce am de pierdut? Interesul, rabdarea voastra si visul meu. Ce aveti voi de pierdut? Nimic. In cazul asta nu merita sa incerc?

Nu stiu cum se vede de la voi dar post-uri platite au fost foarte putine. Mai precis unul. Restul au fost reclame de drag sau multumire. Cum sa nu va zic si voua despre Tikki care mi-a incaltat cel mai bine copilul? Sau despre HipHip care au adus Manduca in Romania si ne-au usurat cel putin 1 an din viata agitata de bebelusie. Cum sa nu va zic si voua despre astea, voi, musafirii care mi-ati dat aripi? Daca tot incerc sa ajut Universul cu blogul asta n-as fi oare obligat sa dau si sfaturi bune? Asa cum sunt si obligat sa filtrez prostiile. De exemplu am refuzat o campanie de la o firma de lactate pentru ca n-as fi avut curajul sa va mint. Acum a inceput sa sara lumea ca am scris despre Neoset si ca nu mai scriu the usual funny shit. Nu m-a obligat nimeni sa scriu despre ei dar mi s-a parut misto ca au canapele pe care poti desena. Poate unii sunteti interesati si va doriti o grija in minus sau poate va linisteste doar ideea ca exista asa ceva. Nu conteaza, trebuia sa stiti.

Asa si care e concuzia, bai nene? Pai va dau un exemplu: cand vad un tanar cu reclame in mana la metrou iau fluturasul si ii zambesc chiar daca nu ma intereaza de pizza pe care o reduce cu 50%. Stiu ca el isi ia bani pentru ca eu fac un gest care nu ma doare - iau fluturasul, citesc pe diagonala si il arunc. Au fost cazuri cand din intamplare am gasit si chestii misto pe biletele alea enervante. Asadar, daca nu sunteti deja obisnuiti, obisnuiti-va sa va rasplatiti gurile internautilor care fac chestii pentru noi. Love comes back to us. Daca nu sunteti de accord, combateti produsele cu argumente utile tuturor, dar nu spuneti sa nu mai pun reclama pe blog ca va faceti de cacao.

Aveti grja ca am inceput o colaborare cu Pampers Premium Care. Daca piuie vreunul iau foc. :) (AM sa va dau detalii in zilele ce vin. Repet, nu am sa va mint niciodata. Daca aveti banuieli, tipati si am sa va raspund cinstit.

De ce nu zic la multi ani la timp? + CADOU

Primul motiv pentru care nu am umplut de Craciun si Anul nou wall-ul si blogul cu urari si poze cu brazi este ca oricum nu ar fi interesat pe nimeni, toti fiind prinsi cu sarbatorile lor. Al doilea motiv a fost ca eram si eu prins cu sarbatorile noastre. M-am lasat dus de starea de bine si am lasat bateriile la incarcat lasand bloggereala pentru anul nou.

Desi, daca stau sa ma gandesc anul trecut a fost destul de frumos from the blogging point of view. Mai mult de atat s-a si terminat frumos tot din punctul asta de vedere. Am fost invitat la o petrecere de Craciun data de Neoset. Eu nu prea sunt obisnuit cu chestii din astea si ca atare ma mana curiozitatea spre petrecerea cu iz blogo-social. Plus ca nici nu am avut ocazia sa particip la asa ceva la multinationala la care lucrez si parca simteam nevoia de ceva festiv cu luminite.

Cu toata curiozitatea tot m-am desumflat pana la urma: pe un frig cumplit, intr-o seara de pana in concediu cand mintea era deja plecata de acasa, pe o lene de nedescris m-am chinuit sa imi misc trupul jumatate racit spre Pipera, chiar la 2 minute de serviciul meu. (Asta, ca sa ma simt si mai ciudat, fiind asa aproape de locul muncii silnice-zilnice.) Cand am ajuns acolo aveam deja toate motivele sa fiu cu fundul in sus, dorindu-mi sa plec cat mai repede spre casa (repet, lene, frig, raceala). Am intrat in noul showroom Neoset, cladirea pe care o vad de ani de zile trecand cu bicla in fuga prin fata ei. A fost o firma de scutere inainte dar s-a transformat prin vara in Neoset. Eu si Luca eram  primii veniti la party - doar noi si organizatorii bucurosi de oaspeti. Gandul imi era sa termin cat mai repede si sa plec. Cand mi-au zis ca vom face poze, ca vom desena pe canapele cu cariocile si vom topai pe orice pat am inceput sa casc ochii mari a curiozitate. Peste partea cu mancare si tatuaje pentru copii am trecut repede ca mai vazusem. Dar sa desenez pe canapele nu mai pomenisem in niciodata. Mi s-a zis o viata intreaga SA NU CUMVA sa murdaresc canapeaua ca e de rau.  Cand am patat fotoliul parintilor cu niste cerneala am plans doua zile doar ca sa nu  ma bata si acum vin oamenii astia si imi zic sa desenem pe canapele?!?!? Prima reactie a fost ca nu e ok sa imi invat copilul cu asa ceva pentru a evita picturile de pe canapeaua proprie. A doua reactie a fost sa imi dau doua palme - doar n-am sa il stresez si pe Luca cu aceeasi frica anti-canapea? Apoi m-am intrebat de ce or vrea oamenii astia sa desenem pe produsele lor? Oare vor sa le arunce in glorie? Uimirea totala a venit cand mi-au zis cum sa stergem carioca: doar un servetel umed. Cuuuum ? N-are cum !

Si a avut cum. Nu stiu ce fel de fibre sunt alea dar se sterg perfect doar cu un servetel. Senzatia e ciudata pentru ca mintea nu poate intelege asa ceva si reactia pe care o avem vazand minunea e pe masura - seamana cu bucuria cimpanzeilor si suna tot cam asa. :) Recunosc ca e superb sa desenezi pe canapele – au textura mai misto decat orice hartie, fondul colorat exista deja iar daca mai sunt si niste pattern-uri pe acolo, sa te tii creativitate!

Dupa episodul asta memorabil am mai facut poze, facut rama pentru poza, am sarit pe paturi si Luca s-a ales cu « tatuadj » cu painajen pe manuta. S-a cantat in fata audientei Everybody in the "cata mare" si "mocatun" cu plete dalbe. A zburat timpul ca vantul de afara si Luca a cerut el in locul meu acasa. La plecare am avut alta surpriza de proportii: am primit cadou cel mai frumos taburet cu bile pe care l-am vazut vreodata. N-am intrebat daca se poate desena pe el pentru ca e deja desenat. Am plecat fericit sa imi sarbatoresc Craciunul. Acum, ca a trecut m-am gandit sa va fac si voua un mic cadou - am un voucher de reducere 20% la orice produs NEOSET si cum astept sa terminam de mazgalit intai toata canapeaua pe care o avem deja, va dau voua cuponul. Asa ca, cel care are de investit in Neoset si in viitor poate sa imi scrie aci un comment si facem reducerea
 

Ai grija ce iti doresti!

Daca as putea face o harta a paturilor din viata lui Luca aceasta ar fi din cercuri concentrice. In centru ar fi patul nostru iar patutul lui apropiindu-se din ce in ce in ce de noi. 

Prima zi - 3m intre paturi. Luca dormea mic pe patul prea mare pentru el. Parea un copac intr-un  desert de asternuturi reci. Statea pe spate cu manutele deschise si eu stateam la marginea patului si il priveam cald. L-as fi mancat.

Prima noapte – 3m intre paturi si 0m intre noi. Nu am mai rezistat de drag si poate pentru ca nu stiam ce sa facem cu el l-am luat intre noi. A fost prima data cand l-am simtit ca pe o persoana adevarata. Pe intuneric nu puteam percepe cat de mic este la trup si cred ca ii percepeam doar personalitatea. Langa mine era un gigant care invata sa respire. Un om intreg care ma coplesea cu fiinta lui. Imi ridicam capul, incordam ochii si il zaream prin intuneric micut si cuibarit in maica-sa dar cu o aura enorma. Il iubeam din ce mai mult cu fiecare secunda si incepeam sa il respect pentru cat de mare era omuletul din el. Atunci l-am simtit pentru prima data puternic. Avea doar 3 zile.

Prima luna - 3m intre paturi si 0m intre noi. Am continuat sa dormim impreuna cu frica, cu emotie si cu mult drag. Imi era frica sa nu ma asez pe el din greseala dar stiam ca el e puternic si se fereste singur. Atunci am aflat ca exista instinct si la tati pentru ca nu a fost nevoie ca Luca sa se feresca. Il stiam langa mine cu toata fiinta si corpul meu era programat sa il protejeze pe copil. Pur si simplu nu aveam cum sa ii fac rau pentru ca trupurile noastre comunicau direct intre ele. Se ocupa altcineva de miscarile mele, nu eu.
Dupa 2 luni – 15m intre paturi si 0m intre noi. Ne-am mutat in noua noastra casa si i-am facut lui Luca camera lui. I-am pus patutul acolo dar nici gand sa il lasam de langa noi. Ne era bine. Ne era drag. Ne era cald si comod. Primele frustrari au aparut pasager cand ne-am dat seama ca nu mai suntem noi doi, un cuplu de soti, ci am devenit noi doi parinti si un copil. Cuplul se transformase 100% din timp in trio si cateodata ne era dor de noi. Dar ne priveam copilul zambind fericit si ne trecea.
Dupa 6 luni – 0m intre paturi si 0m intre noi. Frustrarile au inceput sa ne viziteze putin mai des si sa vrem macar sa dormim imbratisati in patul nostru. Ne cautam din ce in ce mai mult. Am sperat ca daca lipim paturile Luca va dormi in patul lui iar noi in al nostru. Nu a mers dar macar ne-am ales cu un pat de siguranta ca sa nu mai stam cu grija ca poate cadea copilul din pat in timpul somnului. In plus i-am facut un alt pat in camera lui in care dormeau doar jucarille. Am continuat sa dormim impreuna pana acum cand Luca are 1 an si 9 luni. Noi nu stiam, dar pe sub plapuma de frustrari care se aduneau una peste alta, micul nostru copil intra din ce in ce mai adanc intre noi. Ne doream sa fim din nou Dedi si Delia macar in somn dar in acelasi timp ne placea la nebunie sa simtim rodul dragostei noastre intre noi. Inca ma trezeam noaptea si ma minunam pe intuneric de marimea gigantului de langa mine. Stia demult sa respire bine si acum mai invatase sa mangaie in somn si sa ne ia in brate. Cand ma atingea in somn ma cuibaream ca puiul la closca sub manuta lui. Cand imi  zambea dimineata imi lumina toata ziua. Iar cand ii auzeam vocea in somn dormeam mai linistit. Simteam ca ma creste el, nu eu pe el.
Dupa un an an si 9 luni – 15m intre paturi si 15m intre noi. A venit o zi cand, pe fondul unor discutii despre renuntatul la alaptare destul de consumatoare pentru Del (http://delvreme.blogspot.fr/2012/12/alaptatul-la-1-si-9-luni.html) si destul de dramatice pentru Luca, copilul a decis singur ca vrea sa dorma in camera lui. Da! I-a spus mamei lui : « Vei doomim in cameea lui Luca ». Am crezut ca e o gluma, dar el se hotarase. Se pare ca e mult mai inteligent decat noi si a decis sa ne ajute. Cred ca a simtit ca mama si tata au nevoie sa se redescopere si sa re-intinereasca si a plecat singur in patul lui. Am topait de bucurie – urma sa fim in sfarsit singuri in pat. Inainte de a ne culca am citit fiecare cateva pagini din carti, ne-am lafait cu lumina aprinsa, ne-am imbratisat si ne-am culcat. Cum am stins lumina s-a rupt filmul. Deodata am simtit ca Luca CHIAR lipseste din pat. Era pentru prima data in aproape doi ani cand dormeam asa. Nu mai auzeam respiratia, nu ma mai mangaia cu manuta lui calda, nu ma mai impingea catre marginea patului cu picioarele. Era intuneric si nu mai vedeam gigantul ala de langa mine. Acum era in camera lui, in partea cealalta a apartamentului, in patul lui si dormea singur. Mi-am dat seama ca si Del trece prin aceeasi stare cand ne-am surprins pe amindoi cu ochii larg deschisi pe tavan.
Nu ti se pare ciudat ?
Ba da. Ce ne facem ?
Nu stiu…rezistam.

Si nu am rezistat. Am cazut de acord ca ne lipseste asa de mult ca nu putem dormi fara el. L-am luat in pat cu noi si am dormit fericiti pana dimineata. Poate ne era frica sa re-intinerim, ne re-descoperim, poate ca ne ascundeam in spatele copilului sau poate pur si simplu ne-a fost greu sa acceptam ca Luca creste si ca are nevoie de spatiul lui intim. Nu stiu…cert este ca a fost foarte aiurea. De atunci incercam sa ne gasim locul in patul nostru fara copil. Inca ne chinuim sa ne obisnuim. In schimb, se pare ca lui ii prieste la maxim in camera sa, dar noi parca suntem o barca fara ancora. Pe langa faptul ca Deliei ii este mult mai greu sa se trezeasca noaptea si sa se duca in camera lui cand se trezeste plangand, nici cu alaptatul nu a rarit-o. Noi inca nu am castigat nimic din schimbarea asta. Asteptam…ah, ba da….acum am inceput sa vad gigantul si la lumina zilei – Luca e mai mare acum si ma priveste in ochi. Apoi Luca imi spune ca ma iubeste si eu ma topesc.

Si intamplator, in ton cu evenimentele astea cei de la Pifou mi-au facut o surpriza de am ramas masca. Stiam despre ei doar ca sunt printre cei mai buni la capitolul haine online dar nu stiam ca au si pe cineva genial la carma. Nu stiu ce le-a trecut prin cap cand au scris textul ala pe body si nici de ce mi-au trimis tocmai mie, care treceam prin schimbari importante, dar cand am vazut body-ul pe omuletul meu si am inteles mesajul mi-a venit sa plang. Asa e… Luca creste.

P.S.:mersi Pifou!

vreti poze?

Inainte de a se naste Luca ma tot gandeam ca imi trebuie un device nou cu care sa inregistrez HD primele miscari, primele zambete si primii pasi. Am facut noi ce am putut si ne-am luat iphone-uri care sa filmeze HD orice miscare.  Am vazut apoi ca nu doar eu m-am gandit la asta ci mai toti viitorii parinti. In special tati. Cred ca e forma de "ultim alint" cauzat de frica venirii pe lume a "mancatorului de bani si de vise". Cu alte cuvinte, ne speriem cu totii ca odata ce apare copilul ne-am lins pe bot de device-uri pentru folosul personal, de camere foto, de pc-uri, tablete, biciclete sau mai stiu eu ce.

 

A trecut usor timpul si am vazut ca si frica asta e nefondata. De exemplu acum cateva zile mi-am luat linistit un aparat foto nou. Am invocat din nou nevoia de a fotografia si filma copilul in conditii mai bune. Asta merge la tinta mereu in fata sotiilor. :D. Mai am acum  DOAR de vandut vechiul aparat + obiective ca sa acopar imprumutul facut pentru noul aparat. (chiar asa, va intereseza un canon 50D + multe obiective + blitz )

Asadar, daca vreti poze cu copii vostri faceti-va singuri, ca doar aveti aparate. :) Sau chemati-ma pe mine sa mai scot un ban de obiective. 

Sau...veniti sambata sau duminica (24, 25 NOV) la sediul Asociatiei ROI, in Bd. Schitu Magureanu, la nr 45, unde e o sesiune foto gratis si ateliere speciale destinate copiilor. Chestia asta e organizata de Dacia Plant care lanseaza o gama noua de ceaiuri numita "Ingerasul". Acolo se pot bea ceaiurile astea noi si cica sanatoase (inca nu le-am testat) si doi fotografi (Cristian Sutu si Radu Badoiu) vor face poze copiilor nostri. Am sa trec si eu pe acolo pentru zambit la obiectiv, sambata pana in culcarea copilului. Poate ne vedem p'acolo.

Pentru mai multe detalii iata comunicatul lor de presa: