ma primiti pe mail?

Wednesday, December 19, 2012

Ai grija ce iti doresti!


Daca as putea face o harta a paturilor din viata lui Luca aceasta ar fi din cercuri concentrice. In centru ar fi patul nostru iar patutul lui apropiindu-se din ce in ce in ce de noi. 

Prima zi - 3m intre paturi. Luca dormea mic pe patul prea mare pentru el. Parea un copac intr-un  desert de asternuturi reci. Statea pe spate cu manutele deschise si eu stateam la marginea patului si il priveam cald. L-as fi mancat.

Prima noapte – 3m intre paturi si 0m intre noi. Nu am mai rezistat de drag si poate pentru ca nu stiam ce sa facem cu el l-am luat intre noi. A fost prima data cand l-am simtit ca pe o persoana adevarata. Pe intuneric nu puteam percepe cat de mic este la trup si cred ca ii percepeam doar personalitatea. Langa mine era un gigant care invata sa respire. Un om intreg care ma coplesea cu fiinta lui. Imi ridicam capul, incordam ochii si il zaream prin intuneric micut si cuibarit in maica-sa dar cu o aura enorma. Il iubeam din ce mai mult cu fiecare secunda si incepeam sa il respect pentru cat de mare era omuletul din el. Atunci l-am simtit pentru prima data puternic. Avea doar 3 zile.

Prima luna - 3m intre paturi si 0m intre noi. Am continuat sa dormim impreuna cu frica, cu emotie si cu mult drag. Imi era frica sa nu ma asez pe el din greseala dar stiam ca el e puternic si se fereste singur. Atunci am aflat ca exista instinct si la tati pentru ca nu a fost nevoie ca Luca sa se feresca. Il stiam langa mine cu toata fiinta si corpul meu era programat sa il protejeze pe copil. Pur si simplu nu aveam cum sa ii fac rau pentru ca trupurile noastre comunicau direct intre ele. Se ocupa altcineva de miscarile mele, nu eu.
Dupa 2 luni – 15m intre paturi si 0m intre noi. Ne-am mutat in noua noastra casa si i-am facut lui Luca camera lui. I-am pus patutul acolo dar nici gand sa il lasam de langa noi. Ne era bine. Ne era drag. Ne era cald si comod. Primele frustrari au aparut pasager cand ne-am dat seama ca nu mai suntem noi doi, un cuplu de soti, ci am devenit noi doi parinti si un copil. Cuplul se transformase 100% din timp in trio si cateodata ne era dor de noi. Dar ne priveam copilul zambind fericit si ne trecea.
Dupa 6 luni – 0m intre paturi si 0m intre noi. Frustrarile au inceput sa ne viziteze putin mai des si sa vrem macar sa dormim imbratisati in patul nostru. Ne cautam din ce in ce mai mult. Am sperat ca daca lipim paturile Luca va dormi in patul lui iar noi in al nostru. Nu a mers dar macar ne-am ales cu un pat de siguranta ca sa nu mai stam cu grija ca poate cadea copilul din pat in timpul somnului. In plus i-am facut un alt pat in camera lui in care dormeau doar jucarille. Am continuat sa dormim impreuna pana acum cand Luca are 1 an si 9 luni. Noi nu stiam, dar pe sub plapuma de frustrari care se aduneau una peste alta, micul nostru copil intra din ce in ce mai adanc intre noi. Ne doream sa fim din nou Dedi si Delia macar in somn dar in acelasi timp ne placea la nebunie sa simtim rodul dragostei noastre intre noi. Inca ma trezeam noaptea si ma minunam pe intuneric de marimea gigantului de langa mine. Stia demult sa respire bine si acum mai invatase sa mangaie in somn si sa ne ia in brate. Cand ma atingea in somn ma cuibaream ca puiul la closca sub manuta lui. Cand imi  zambea dimineata imi lumina toata ziua. Iar cand ii auzeam vocea in somn dormeam mai linistit. Simteam ca ma creste el, nu eu pe el.
Dupa un an an si 9 luni – 15m intre paturi si 15m intre noi. A venit o zi cand, pe fondul unor discutii despre renuntatul la alaptare destul de consumatoare pentru Del (http://delvreme.blogspot.fr/2012/12/alaptatul-la-1-si-9-luni.html) si destul de dramatice pentru Luca, copilul a decis singur ca vrea sa dorma in camera lui. Da! I-a spus mamei lui : « Vei doomim in cameea lui Luca ». Am crezut ca e o gluma, dar el se hotarase. Se pare ca e mult mai inteligent decat noi si a decis sa ne ajute. Cred ca a simtit ca mama si tata au nevoie sa se redescopere si sa re-intinereasca si a plecat singur in patul lui. Am topait de bucurie – urma sa fim in sfarsit singuri in pat. Inainte de a ne culca am citit fiecare cateva pagini din carti, ne-am lafait cu lumina aprinsa, ne-am imbratisat si ne-am culcat. Cum am stins lumina s-a rupt filmul. Deodata am simtit ca Luca CHIAR lipseste din pat. Era pentru prima data in aproape doi ani cand dormeam asa. Nu mai auzeam respiratia, nu ma mai mangaia cu manuta lui calda, nu ma mai impingea catre marginea patului cu picioarele. Era intuneric si nu mai vedeam gigantul ala de langa mine. Acum era in camera lui, in partea cealalta a apartamentului, in patul lui si dormea singur. Mi-am dat seama ca si Del trece prin aceeasi stare cand ne-am surprins pe amindoi cu ochii larg deschisi pe tavan.
Nu ti se pare ciudat ?
Ba da. Ce ne facem ?
Nu stiu…rezistam.
Si nu am rezistat. Am cazut de acord ca ne lipseste asa de mult ca nu putem dormi fara el. L-am luat in pat cu noi si am dormit fericiti pana dimineata. Poate ne era frica sa re-intinerim, ne re-descoperim, poate ca ne ascundeam in spatele copilului sau poate pur si simplu ne-a fost greu sa acceptam ca Luca creste si ca are nevoie de spatiul lui intim. Nu stiu…cert este ca a fost foarte aiurea. De atunci incercam sa ne gasim locul in patul nostru fara copil. Inca ne chinuim sa ne obisnuim. In schimb, se pare ca lui ii prieste la maxim in camera sa, dar noi parca suntem o barca fara ancora. Pe langa faptul ca Deliei ii este mult mai greu sa se trezeasca noaptea si sa se duca in camera lui cand se trezeste plangand, nici cu alaptatul nu a rarit-o. Noi inca nu am castigat nimic din schimbarea asta. Asteptam…ah, ba da….acum am inceput sa vad gigantul si la lumina zilei – Luca e mai mare acum si ma priveste in ochi. Apoi Luca imi spune ca ma iubeste si eu ma topesc.

Si intamplator, in ton cu evenimentele astea cei de la Pifou mi-au facut o surpriza de am ramas masca. Stiam despre ei doar ca sunt printre cei mai buni la capitolul haine online dar nu stiam ca au si pe cineva genial la carma. Nu stiu ce le-a trecut prin cap cand au scris textul ala pe body si nici de ce mi-au trimis tocmai mie, care treceam prin schimbari importante, dar cand am vazut body-ul pe omuletul meu si am inteles mesajul mi-a venit sa plang. Asa e… Luca creste.
P.S.:mersi Pifou!

8 comments:

  1. Dedi sa te uiti putin la comentariile din postul Monstrul din patul conjugal.Baiatul vostru ti-a depasit estimarile.:)Stie la un an si ceva ce tu sperai ca se va intampla la 3 ani. :)Te citesc cu drag si va doresc Sarbatori Fericite! O mamica ce doarme foarte bine cu fetita ei de 10 luni si care spera ca momentul in care aceasta va cere sa doarma in patutul ei, singura, va veni cat mai tarziu :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cat de tare! Uitasem asta. Oricum mi-a depasit la multe capitole asteptarile. Cred ca asta " patesc" toti parintii. D'asta e misto sa fii parinte.

      Delete
  2. Draga Domnule,
    Ce am mai plans la postul asta!!! Curgeau lacrimile pe obraz de zici ca imi pierdusem uzul ratiunii :)
    E ATAT de fin si de magic ce ai scris si am ATATA respect pt cum ai ajuns sa simti omuletzul...
    Mare rasplata o sa simti toata viata pentru cum il cresti si pentru cat de mare il iubesti. Sunt sigura.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Mersi!
      Eu cred ca multi tati simt la fel. Doar ei ca nu scriu asta pe bloguri. :P

      Delete
  3. Dedi, ai surprins foarte bine paradoxul ăsta: "Abia aştept să crească copilul şi să-l văd independent!" şi... "Unde-i bebeluşul meu? Hai la mama-n braţe!".
    Cam aşa e şi la noi cu dormitul. E foarte plăcut să te lăfăi în jumătatea ta de pat, dar şi să te cuibăreşti în treimea ta de pat, lângă micul sufleţel...

    ReplyDelete
  4. După 4-5 ani îşi va dori cu siguranţă să doarmă singur,este bine că a cerut asta, la vârsta la care unii nu se despart de biberoane.După 7 ani se va minuna pur şi simplu dacă dai pe la el prin cameră, fie şi ca sa faci lecţiile cu el.Mai mult, va căuta intimitatea.

    ReplyDelete
  5. Mi-au dat lacrimile. Daca vreodata publici, eu cumpar cartea. Scrii tare fain. Ma mir ca nici o revista de gen nu ti-a cerut sa scrii- chiar de acasa. Sincer si eu visez la un loc de munca asa. Aia e.
    Eu am Leo, nu Luca. Si Leo e mai mare putin, tocmai a facut 3 ani, dar si situatiile seamana. Si desprinsul de pat, si alaptatul- noi mai mancam de la mama, acum numai la somnicul de pranz si seara, da' cred ca-i greu de renuntat.
    Nu te opri. Scrie. Nu reusesc sa citesc cat de des as vrea, da' e frumos. Plus toate framantarile.
    Mult noroc si multa multa sanatate!!!

    ReplyDelete