ma primiti pe mail?

Thursday, September 1, 2011

Nasterea lui Luca

Un text lung scris in drum spre casa, dupa concediu:


E deja 16:22 pe aeroportul din Florenta. Avionul meu pleaca la 17:15
si se pare ca vantul care a anulat alte avioane nu ma va impiedica sa
zbor acasa. Ma simt ciudat pentru ca e prima data cand voi fi fara
familia mea pentru o saptamana. Delia si Luca au ramas inca o
saptamana la socrii mei. E prima data cand am timp sa ma uit in mine
pentru a pune pe hartie nasterea lui Luca. ((E posibil sa fiu putin
cam sentimental avand in vedere incarcarea emotionala cauzata de
saptaman ce ma astepata.))

Asteptam cu oarecare emotie dimineata pentru ca urma sa merg pentru
prima data pe anul asta cu bicicleta la serviciu. M-am rascolit toata
noaptea cu gandul la asta si la contractile care o tineau pe Delia de
vreo saptamana - am avut vreo 3 alarme false. Ne obisnuisem deja si ne
relaxasem. Ca atare aveam mai mult grija biclei. Pana sa sune ceasul
la 6:45 m-am trezit si am vazut-o pe Delia cu telefonul in mana,
probabil statea pe facebook. Mi-a soptit ca are iar niste contractii,
dar sa dorm linistit ca vedem noi. La prima sonerie am facut ochi,
m-am uitat pe geam si eram hotarat sa ma echipez si sa plec la
serviciu. Delia mi-a zis sa mai astept putin ca poate mergem la
spital. Am asteptat uimit de reactia mea - eram putin suparat ca din
cauza altor contractii false am sa ratez prima iesire din an cu bicla.
Asteptam iesirea asta din Noiembrie anul trecut de cand am pus- o in
cui. Am hotarat sa raman acasa si sa mergem la maternitate pe la 10.
In momentul ala mi-am dat seama ca defapt treaba e serioasa si ca
Delia nu statea pe facebook ci isi numara contractiile cu iphone-ul si
ca alintul legat de bicicleta avea sa fie ultimul - urma sa avem un
copil PE BUNE. Mi s-au inmuiat picioarele. Acum chiar mergeam sa
nastem un copil. Delia era foarte hotarata si puternica. Eu incercam
sa ii tin isonul. Ca sa ma relaxez tot repetam ce invatasem la Lamaze.
O plictiseam. Ea avea dureri si stia ca are de nascut un copil, nici
nu auzea ce indrugam eu cu respiratia, cu "ride the pain". Atunci m-am
simtit prima data inutil in ziua aceea.

L-am sunat pe tatal meu, zambind fortat la telefon, sa ne duca cu
masina la maternitate. Nu mai stiu cum am plecat de acasa. Cred ca am
verificat de vreo doua ori actele si apoi am plecat. Mai tin minte de
pe drum doar actul de vitejie al lui taica-meu cand i-a zis portarului
de la Filantropia ca "mergem, ca naste!". Ni s-a zis "sa traiti!" si
ni s-a deschis bariera instant.

Am intrat, apoi, cu Delia  si cu bagaje in maternitate. Aici eram atat
de strain de tot ce sa intampla - nu stiam unde sa merg, ce trebuie sa
facem, cu cine sa vorbesc - ma blocasem cu bagajele in mana. Ea stia
tot. A mers si s-a imbracat intr-o camasa foarte larga data de niste
asistente. Cand am vazut-o era tot frumoasa, cu un zambet cald si
inghitea cu noduri. I-am facut o poza si ca de obicei a protestat.
Camasa aia larga si tocita de atatea spalari m-a marcat foarte tare -
mi-am imaginat-o pe sotia mea cu camasa plina de sange, ca toate
femeile care au mai purtat-o, zbierand desfigurata, tot ca ele, cu ea
ridicata pana la sani. Am inteles ca nu mai conteaza cum arata, cine
este si ce gandeste. Conta doar sa nasca un copil sanatos. Iar m-am
simtit inutil.

In primul sms pe care mi l-a trimis imi zicea ca mai e cu doua tipe in
salonul de pre-travaliu si ca ii vine sa planga. Am crezut ca
innebunesc! Cum? Femeia aia puternica de pana acum a cedat?!? Am
balmajit vreo doua sms-uri de incurajare pe care eram sigur ca nu le
citeste si am inceput sa ma framant. Primul gand a fost cum sa ajung
la ea? Eram deja la serviciu ca sa imi fac cererea de concediu si urma
sa ma intorc la maternitate sa astept. Acum vroiam sa ma duc sa daram
usile sa intru in salon la ea.
Imi imaginasem o nastere rapida, fara durerere, cu zambete si ras, cu
mine la o bere si o tigara tihnita la MȚR. Acum o durea deja, nu
radea, ba chiar plangea si nici semne de nastere rapida nu erau -
dilatatia era mica.

Acum sunt deasupra Germaniei si scriind despre Delia si Luca imi
acopar neplacerea de a zbura cu avionul, dar imi si adancesc
sentimentul de dor de ei. Cand am plecat parca eram tampiti toti trei.
Ne uitam unul la altul si ne spuneam chestii de "la revedere". Nici nu
mai stiu ce le-am zis, i-am pupat in fuga si am plecat. E ciudat sa
fim despartiti pentru ca de la nastere am fost timp de 5 luni mereu
impreuna. Ne-am construit un univers in 3 si deodata redevin golan
singur acasa, oarecum liber sa ma relaxez. Pai de ce? Eu vreau sa fiu
golan impreuna cu ei doi.

Imi spusese la telefon ca nu se dilata si ca ii vor face o injectie sa
o ajute. Nu mi-a placut deloc ideea ca Delia trebuie sa fie ajutata.
Ea e cea mai tare si totul trebuie sa merga struna. M-am agitat la
gandul ca visele mele de nastere cill out nu se vor implinii. Asta
inseamna o nastere adevarata, cu dureri, cu tipete si cu sangele de pe
camasa. Nu eram pregatit pentru asta.

Cand am ajuns la maternitate eram convins sa daram usi. Norocul a fost
ca usile erau deschise pentru ca era ora de vizita. Nu stiu daca am
spus ca ma duc la cineva care trebuie sa nasca; cred ca nu am zis
nimic, am luat halat si am inceput sa caut usi. A fost un magnetism
foarte puternic pentru ca am ajuns direct la usa salonlui in care era
Delia. Cand am vazut-o m-am luminat. Cand m-a vazut s-a mirat. Nu se
astepta sa pot intra.
Am zis sarumana fetelor din salon si am sarit pe ea. Imi venea sa
mangai si patul pe care statea. Eram stangaci, emotionat si incercam
din resputeri sa par calm. Cel mai greu a fost cand mi-a zis sa ca
i-au facut injectia si se simte cam drogata. Parea ca ma vede dar abia
vorbea si nu se putea concentra. Imi venea sa ies si omor pe cineva.
Am vazut apoi ca si celelate fete din salon erau la fel. Ba mai mult,
una gemea, alta sangera si din alt salon se auzeau urlete. Am avut
imaginea unor animale in agonie inaintea taierii. Era oribil. Pentru
mine femeia era un corp perfect, fara slabiciuni, fara momente
penibile si acum vedeam femei dezbracate de tot ce au mai frumos,
devenite nascatoare. Delia mea era o nascatoare.
Am luat-o strans de mana si am petrecut cateva contractii impreuna.
Simteam ca ii dau putere si ca ea ma linisteste inapoi. Pentru mine
momentele alea au fost foarte intense. Nu mai vedeam pe nimeni in
salon. Eram doar noi doi cu un copil ce se lupta sa vina sa ne vada.
Nu mai stiu ce ora era cand s-au terminat orele de vizita. Am plecat
smuls din bratele sotiei mele care nu mai semana cu ea si care parea
straina. Incepusem sa stiu clar ca nasterea lui Luca nu va fi una de
vis. Delia se perpelea deja de multe ore si nu se vedea nimic.
A venit apoi la Baz la MȚR unde am baut niste beri. Am stat acolo cred
de la 18 pana la 20 timp in care Baz vorbea cu mine si eu vorbeam cu
el, desi nu il auzeam. Prin sms am aflat ca are dilatatie "permite
index" si am banuit ca e de vreun deget. Deci nimica toata. Eram
foarte agitat si vesti nu primeam deloc. Am trimis sms-uri de
incurajare la fiecare jumatate de ora, fumam tigara dupa tigara si imi
venea sa imi smulg hainele de pe mine de nervi. La 20:30 eram in
curtea spitalului si faceam ture sa vad ceva; am ocolit cladirea sa
vad pe geamuri, am intrat in hol sa aflu ceva. Nimic. La un moment dat
l-am zarit pe doctorul cu care nastea Delia si atat. Nicio veste.
Dupa ce a plecat Baz am intrat in hol sa imi incarc telefonul si sa
astept vesti. L-am prins pe doctor care parea foarte ingrijorat ca nu
se dilata. Am capiat. Cum adica ingrijorat? Cum adica nu se dilata?
Unde nasterea usoara? De ce nu zice Delia nimic? Unde au plecat toti?
De spala femeia de serviciu pe jos? Doar n-au inchis aici?!?
Sentimentul asta de spalat pe jos m-a agitat si mai tare. Ma simteam
ca si cum as pierdut trenul si am ramas doar eu in gara pustie. Nici
sa fumez nu imi mai ardea.
A iesit iar medicul Deliei si mi- zis ca se gandeste la cezariana
pentru ca nu se dilata si fatul sufera . Cum adica fatul? E vorba de
Luca. Si cum adica sufera? Doar noi putem suferi, el trebuie sa fie
bine.
Deja eram dement. Nu mai puteam sta pe scaun. Ca sa ma linistesc
incercam sa ascult muzica la casti. Nu auzeam nimic. Am gasit apoi in
telefon o aplicatie de cantat la pian si am inceput sa invat accorduri
ca sa ma linistesc. Simteam ca o iau razna dar continuam sa cant la
pian pe iphone. Ma sinteam ca intr-un film dubios - lumina de neon
intr-un hol de spital gol, miroasea a carpa uda iar eu scoteam niste
sunete ciudate din telefonul ala. Aveam impresia ca eram abandonat in
locul ala. Intre mine si Delia era un zid enorm de usi si de
necomunicare. Imaginatia mi se oprise prinsa in holul ala de cacat. Nu
mai vedeam nimic in spatele zidului si nu mai simteam nimic de acolo.
Lupta nu se dadea la mine in hol ci dupa zid. Acolo era cel mai mare
secret si eu eram complet pe dinafara. Acum m-am simtit cel mai
inutil.
Inca nu invatasem sa nu ma mai gandesc doar la mine. Eram inca cel mai
important din viata mea.

Pe la 22 Delia mi-a trimis sms: "cezarianap". Stiam asta deja. Dar de
ce a scris gresit? P nu e langa A ca sa apese din greseala. Ii e atat
de rau incat abia a scris sms-ul asta? Cat de rau ii este? Cum sa
apese pe P?
I-am scris apoi ca e ok si ca intr-o ora il vom vedea pe Luca.
Incepusem sa ma linstesc si eu. Acum se sfarsea suferinta. In sfarsit
era ceva sigur de dupa zid.
Cand mi-am sunat parintii sa le zic de cezariana ei erau deja pe drum.
Am continat sa cant la pian pana cand m-au sunat ai mei sa ies la o
tigara pana sa intre si ei in spital. Cand sa ies am vazut o asistenta
care venea spre holul ala pustiu si care dand buzna i-a zis femeii de
serviciu " vai ce tipa copilul ala". Am intepenit si am reusit sa
baigui:
- copilul meu?
- cred ca da, zice ea zambind. (Zambea. Era de bine!)
- Delia Grigoroiu e mama, nu?
- da. Sa va traisca!
Mi-au dat lacrimile. Ma balbaiam si am reusit sa intreb daca sunt
bine. Mi-a zis ca amandoi sunt bine si atat a mai contat. Cand au
venit ai mei iritati ca nu ies la tigara le-am zis ca s-a nascut Luca.
Au inmarmurit amandoi. Maica-mea a intrebat gatuita "cum adica?", iar
taica-miu repeta intr-una "ce ma, a nascut deja?"
Sa o luam in ordine. "cum adica?" - exact ce simteam si eu. Cum adica,
sunt tata? Am un copil pe care il voi cunoaste in cateva minute? Cum
adica, s-a sfarsit nebunia asta? Cum adica? A nascut Delia?
"ce ma, a nascut deja?" - da, si mie mi se parea ca nasterea asta va
dura toata viata. Si acum se terminase intre doua telefoane.

Ce a urmat a fost prea intens ca sa mai pot scrie. A fost emotie buna,
zambet din suflet, mandrie, apoi dragoste pentru Delia, grija pentru
ei (ce s-or face pana maine cand ma duc a ei), liniste, dragoste
pentru amandoi, grija iar si iar dragoste.

In avion langa mine sunt doi parinti cu o fetita frumoasa care pare
mai mica la Luca. Am auzit-o plangand si ma gandeam cum ne-a implinit
copilul asta, cum si plansul lui ma bucura, nu mai zic de ras. Acum mi
se pare departe nasterea si mi-au ramas putine lucruri. Trebuia poate
sa scriu despre nasterea lui Luca chiar atunci in primele lui zile.
Privind in urma acum, dupa 5 luni, imi dau seama ca barbatii ar trebui
sa aiba doua posibilitati: ori sa stea cu sotia lor in salonul de
nastere ori sa isi bea mintile grav cu handralaii. Barbatii sunt
inutili pe holul maternitatii in timpul nasterii. Ar trebui sa stea
poate intr-o sala cu pereti de darmat cu ciocanul ca in clipul "no
good" al The Prodigy. Energia enorma a unei nasteri cred ca iese prin
mama si copil in mod constructiv si prin tata in mod distructiv. Asta
a fost armata mea.

19 comments:

  1. stai ca armata acu incepe, barbate! treci acasa:)

    ReplyDelete
  2. Foarte misto scris, chiar am simtit o emotie puternica, bine poate si pentru faptul ca acum 4 luni am trecut aproape prin aceleasi momente :)

    ReplyDelete
  3. @Dragos. Tre' sa ne vedem in curand. ;) sa povestim live la o bere.

    ReplyDelete
  4. Super blog si imi place cum ai scris

    ReplyDelete
  5. de cand asteptam sa aud si o varianta de tata... frumos spus, Dedi.

    ReplyDelete
  6. Eu unu n-am mai citit in viata mea ceva atat de frumos. Ma inclin. Respect Dedi frate ! Si Delia :)

    ReplyDelete
  7. abia acum am citit si eu, printre lacrimi, si de ris, dar si de plins;) foarte frumos ... orice nasatere e emotionanta, dar mai ales una povestita de un tata! (btw, cit mi-ar placea sa aflu si eu versiunea sotului meu...)
    n-o sa uit niciodata vocea ta de la telefon, dupa ce s-a nascut Luca:)

    ReplyDelete
  8. p.s. spalatul pe jos... I know this feeling. te face mereu sa te simti in plus, oriunde ai fi...
    e interesant de vazut si ce se intimpla in spatele acelor ziduri ;) haide delia!;)

    ReplyDelete
  9. Wow. Eu am si uitat ca am vorbit la tel. Ce voce aveam?

    ReplyDelete
  10. delia scrie de zor dar n-are timp sa termine:). acus, acus, pregatiti batistele:))

    ReplyDelete
  11. am plans de m-am cocosat. bravo!
    o mama

    ReplyDelete
  12. ce frumos scris! Daca la celelalte imi dau lacrimile de ras, acum mi-au dat lacrimile de emotie. Bravo! si noi am avut probleme cu nasterea, la noi, insa s-a terminat cu cezariana. Sanatate si sa va bucurati unii de ceilalti!

    ReplyDelete
  13. suuuper! ia sa-i dau idei sotzului meu :P. felicitarile mele, taticului de Luca :)

    ReplyDelete
  14. Mi-au dat lacrimile....foarte frumos din partea ta ca si tatic

    ReplyDelete
  15. Good job man, your sincere words bring anyone into your skin. Keep up the good work, I've never had this experience yet of being a father and I kind of have the same assumptions you had before, so I have to thank you for the heads-up :-)
    Merry Christmas, love and health to all of you :-)
    Cheers from Portugal

    ReplyDelete