In loc de mc Donalds - si un cadou

 Tin minte ca eram adolecent, cam in preajma liceului, cand a venit primul Mc Donalds in Romania. Nici nu stiu de unde auzisem de el. Cred ca din filme, ca din alta parte nu prea vad de unde…sau pur si simplu auzisem de peste tot. Cert e ca stiam cu totii de el si muream de curiosi. La multa vreme dupa inaugurare am fost si eu la Mec sa mananc celebrul, ne-mai-vazutul cheeseburger. Nu mai tin minte daca atunci m-a durut burta - poate de entuziasm nu am simtit asa cum am simtit dupa fiecare vizita la ei de-a lungul anilor. Mi-am dat seama dupa ani buni ca nu ne eram singurul, ci ca pe toti ne trimitea la wc in urmatoarele minute dupa ingurgitarea celebrul hamburger cu cartofi medii si sos. Au mai trecut ani si am inceput sa merg la Mec doar cand inchideam terasele si mai aveam nevoie de inca vreo cateva beri pe nota de plata. Mergeam la Mcdrive si plecam doar cu bere la bord. Dupa asta nu ne mai durea burta. Ne durea capul a doua zi, dar nu era vina Mecului.

Au mai trecut inca niste ani si am intrat in lumea parintilor cu aniversari jucause de facut. Ne-am tot perindat prin casele oamenilor, cu cadou, cu aparat foto, cu tort si cu multa rabdare. Am vazut ca aniversarile sunt o explozie de bucurie, energie si distrugere prin locuinte – copiii alearga bezmetici in toate directiile, jucariile zboara ca la tornada, plansetele se amesteca cu rasetele de iti vine sa iti iei campii, sucul se amesteca cu prajitura pe covor si canapea, iar amprentele se amesteca cu balele pe televizor. Ce sa mai… dezastru. Logic e sa fugi de acasa la aniversari de copii. Deci ii externalizam in locuri neutre si child proof. Ce le vine parintilor cel mai la indemana ? … ia sa vedem ghiciti ? Mecul ! Pana acum am refuzat sa merg la doua aniversari ale unor oameni dragi doar pentru da erau la Mec. Spaima de mancarea aia plina de mizerii a fost mai mare decat dragul de prieteni si am refuzat.

Cand am aflat ca vom fi parinti am inceput sa ne proiectam copilul perfect - ei bine, el nu mergea la Mec pentru ca eram responsabil si grijuliu cu ce mananca, nu ca noi, indopatii de salam si parizer ai erei post-comuniste. Problema e ca oricum ai incerca sa explici ca nu vrei sa calci pragul restaurantului ala de kko pentru ca iti pasa ce mananca copilul tau tot nu te intelege parintele sarbatoritului. O ia personal si te intreaba deranjat : « Pai cum sa nu vii?!? Nu trebuie sa manance, doar se joaca. » Haaaa! Da-da! Parca il si vad pe Luca cum se joaca linistit in timp ce toti ceilalti copii ling inghetate pe toate gurile si devoreaza cartofi congelati cu hambuger in timp ce se bucura de surprizele de la happy meal. O fi el intelegator, dar nici chiar asa. Pofteste la orice rahat si nici nu vreau sa imi imaginez cum ar fi fost la o astfel de aniversare. Asa ca mi-am pus oamenii in cap si m-am asigurat ca nu vom mai fi niciodata invitati la paranghelii pentru ca suntem prea cu coada pe sus.



Desi parca ii inteleg si pe ei de ce au ales Mecul pentru distrat copii - nu e la ei acasa, au spatii dedicate lor, jocuri si comedii inauntru folosibile pe orice veme si anotimp si cica ar fi si ieftin. Deci daca nu vrei sa iti distrugi casa la anversari mergi la mec. Nu? ... NU! Exista si altceva. Locuri de joaca pentru copii, cluburi de copii... Oricum s-ar numi tot aia sunt - locuri departe de mobilierul casei si de televizorul cu ecran plat si mare din sufragerie, departe de peretii proaspat zugraviti ai casei noastre si de jucariile copilului, neimpartibile cu nimeni. Aici gasesti tot ce iti trebuie pentru o aniversare lipsita de griji si de mec puisor. Azi va prezint Elefantelul Curios – e o un loc de joaca pentru copii (si nu numai ca cica fac si cursuri and stuff) din zona Berceni. E locul unei prietene de-ale noastre care e la inceput de drum. Ca sa ne faca pofta ne-a chemat sambata trecuta la inaugurare (eu mai fusesm odata la inaugurarea pentru prieteni, acum m-am dus si la cea pentru bloggeri :P ). Nu am sa intru prea tare in amanunte pentru ca puteti vedea ce si cum din poze. Bref: e un loc frumos, luminos, cu multe jucarii si comedii (inclusiv muuuult ravnita trambulina), cu oameni care supravegheaza bland dezmatul copiilor si cu un nume ... cel putin curios. :)

Ca sa va convingeti vreau sa va trimit acolo. Asa ca puteti castiga un voucher de 200 Ron care insemna ori o luna de intrari nelimitate la joaca, ori 50% reducere pentru o aniversare. Si nu ma opresc aici, va mai fi premiul doi – un voucher la www.cadourialtfel.ro cu reducere de 20%. Ca sa castigati tre’ sa dati un like pagini de FB a Elefantelului curios si sa puneti un comentariu (unic) aicisha, pe blogul meu, cu locul unde va faceti voi aniversarile de copii…ca sa ne inspiram si noi. Voi anunta castigatorul (ales aleator si liker de pagina de FB https://www.facebook.com/ElefantelulCurios) vineri 2 August dimineata, pe racoare. Baftaaaa !

Painea verde de acasa

Nu stiu daca ati vazut Senatorul Melcilor - era acolo un copil care zbiera blocat "mamaaaa, vreaau cealaaaam". Copilul poftea la salam de Sibiu asa cum pofteam noi la banane cand eram copii. Mi s-a parut ceva normal sa pofteasca la salam caci si eu am balit la viata mea cu gandul la produsul crud-uscat. Noi mancam rar salam, parizer sau cremwursti si erau vazute ca mancarea suprema. Se zvonea ca Ceau isi impodobea bradul de Craciun cu salam si cotlete, deci foamea si pofta aveau dimensiuni delirante in copilaria mea. Noi nu impodobeam bradul cu carne, dar se gasea cate o bucata din porcul familial sa fie transformata in chestii grele pentru ficat pe care le mancam hulpavi si bucurosi la ceas de sarbatoare. Asa am crescut. A venit apoi Iliescu care ne-a dat salam si parizer la toti. Problema e ca salamul lui Iliescu era facut prin diverse cazi jegoase din zonele marginase ale oraselor. A inceput sa ne doara burta. Apoi a venit Basescu cu salamul mai gros mai frumos colorat si mai bine amabalat, cu S de la Sassssesc si basssesc. Fabricile de mezel au inceput sa duduie, dar cam in gol, fara prea multa carne. Mai mult pielite, oase si ciocuri. Salamul tot salam, dar carnea de vaca din el ba e de cal, ba e de porc, ba e zgarci. A continuat sa ne doara burta. Am ramas totusi cu pofta de salam dar nu imi mai vine sa mananc. Mai bag pitit cate o felioara din usa frigiderului ca sa nu ma vada Luca si sa nu ma blagosloveasca Delia. Salamul a devenit stigmatul meu. Ma urmareste, ma domina si ma doboara. Sunt prizonierul mancarii proaste in care am crescut odata cu generatia mea.

Pe Luca tot incercam sa il ferim de mancarea din galantare dar e greu sa gasim ceva aproape de sanatos si gustos. Am impresia ca fac trafic de droguri cand cumpar carne, pui sau oua prin parcari la ore tarzii, cand poate saracul producator bio sa isi livreze marfa. Mai mult, ca sa afli de un producator bun de branza si smantana trebuie ori sa faci parte din cluburi exclusiviste pe facebook ori sa ai pe cineva care are pe cineva care cunoaste pe cineva care POATE taie un vitel saptamana viitoare.
Despre legume nici nu vreau sa vorbesc - ori ne riscam viata cu rosiile coapte peste noapte in Dacia papuc a precupetilor, ori cumpar de pe facebook din cine stie ce cotlon rosii rare, cescute normal. Doar ca astea sunt mici si stricate sau inca nu s-au copt sau a dat mana si le-a luat mama 'reacu pe toate. Cel mai bine daca vreau o salata buna si sanatoasa de rosii este sa nu o fac pentru ca rosiile sunt otravitoare sau lipsa, castravetii la fel, ardeii sunt facuti in Turcia si sunt special triati pentru export (low quality) iar branza e facuta din lapte praf. Cred ca nici ceapa nu mai e ce trebuie, iar despre ulei nici nu vreau sa deschid debate-ul.

Bun deci ce mancam? Ah, stiu! Mergem si luam de la sibieni. Cum naiba sa mai ai incredere in ei cand sunt cu miile prin Bucuresti si vand tone de branza in orice perioada din an. Pe cei de la Minis i-am intrebat ce oi le mai dau lor lapte iarna ca sa aiba branza proaspata si mi-au raspuns dupa o pauza jenanta  "hmmmm....alea negre". Ca in banc. Am ras. Pfuai de plm! De atunci cumpar cat pot de rar de la ei. Am mai incercat si facebook-ul dar nu ma convinge. Nu ma mai conving nici rudele mele care ne-au rugat sa le cumparam cheag de la Bucuresti ca e mai bun si mai simplu decat sa il faca ei. OMFG! Nici macar in familie nu mai am sansa sa mananc o branza buna?

Si ca tot am ajuns la branza vrea cineva sa vorbeasca despre lapte? Imi e frica sa ceara Luca lapte si sa nu mai avem in congelator de la tara ca incepe sa urle daca nu il satisfac la papile. Daca e sa iau din supermarket sau din piata nu imi vine nici mie sa beau si mai bine las copilul sa tipe. Cred ca vacile astea mulse pentru marele comert sunt hranite numai cu apa ca altfel nu pot sa inteleg saracia biologica din laptele lor. Ar mai fi dozatoarele alea unde cica e lapte pe bune dar e prea departe de realitate si am renuntat rapid si la ala.

Ok, nu avem mancare dar reglam din paine. Ha-ha! Painea e mai rea ca toate: o guma de mestecat nenorocita care se lipeste de gingii si care nu poate nici macar absorbi sosul din salata de rosii (toxica, desigur). Am dat-o pe paine pave ca cica e facuta cu maia dar cred ca Maia o cheama pe mamaioza care apasa butonul la fabrica de paine. Singura paine adevarata o face o amica pe facebook cu maia, faina sare si cupthior dar costa de ne rupe. Macar p'aia o mancam si goala la cat de buna e.

Mi-a cam ajuns cutitul la os (os cumparat de la tara) la capitolul mancare - ne tot chinuim sa cumparam cate o bucatica de ceva care mai este cat de cat mai putin toxic sau comestibil. Cand nu gasim trage Del sa faca in casa tot felul de chestii in conditiile in care nu mai traim in secolul bunicii cand femeia chiar avea timp de gatit. Inteleg ca suntem multi si ca trebuie sa macam toti, dar chiar sa inghitim toate mizeriile parca nu prea imi vine.


Eh, lasa ca acum ajung acasa, ne uitam in frigider si decidem sa iesim sa mancam o pizza si uite asa se duce pe copca tot efortul nostru bio.

Noapte buna la masa va dorex!

Ah, banuiesc ca stiti mai multe ca mine. Am si eu o serie de intrebari:
- cum recunosc o rosie sanatoasa?
- cum recunosc o branza buna?
- cat de rea e carnea din macelariile bucurestene si care ar fi mai bune
- chiar nu exista mezel bun in comert? angst? avicola bacau? toate sunt de kko?
- care ar fi un iaurt sanatos?

bancile scolii sau cele din parc?

Am fost starnit de cei de la Editura cartea Copiilor sa imi dau cu parerea despre homeschooling. Vedeti si voi ce a iesit:

http://www.carteacopiilor.ro/blog/educatia-de-acasa-o-alternativa.html

Era lui NU si NO fucking way

Asta mi se pare misto la cresterea copiilor - mereu se schimba era si cu ea tot ce am invatat pana atunci se duce pe copca. Mereu o luam de la zero si ne reinventam. In general copiii ne dirijeaza si ne devin invatatori in functie de nevoile lor. 
De ceva vreme am intrat in era NU. Luca a tot fost un baietel pozitiv pana acum cu multe da-uri manate de curiozate si ochi mari, atenti. In ultima vreme mi se pare ca si-a cam facut damblalele vis-a-vis de curiozate, si-a umplut paharul cu ce il interesa, si-a creat pareri si dorinte clare si a trecut la lupta. Acum se lupta pentru el, pentru ce ii place. Lupta se da, desigur pe campul creierilor nostri, noi incercand sa rezistam indulgenti, totusi, la cascada de cereri si negari isterice.


Tata, veeau suc de meee si pufaiine la desene in sufragerie.
Mai Luca, eu mi-as dori sa nu mananci pufarine pentru ca nu sunt sanatoase si nici sucul de mere nu e prea breaz. Mai mult, stii ca de mancat, mancam in bucatarie pentru a evita mizeria din sufra. Zic eu, scobind in sacul saracit cu comunicare non violenta. Si mai ales ca noi preferam cartile sau joaca in locul desenelor. Nu vrei sa ne jucam cu trenul?
NU! Eu veeeau pufaaine la deseneeeee. Ueaaaa. Waaaaa. Grooaaaa. Grooaaawwl. Se apuca subit de strigat de parca a apasat cineva pe distors si dai si zbiara mai tare ca Mihai de la Breathelast si Dan de la Coma la un loc.
Stai domne, ca nu te-am injunghiat. Stai sa iti explic.
Wohooaaaa! Nuuuuuuu! Nooooo! Aaaaggghhhhhhhh! Rraaahaaaaan!
Luca!
Nuuuuu
Luca! Il strig eu soptit incercand sa ii captez atentia.
Nooooooo. Veeeau la deseneeee. Deja, auzind racnetele incepe sa imi fiarba o apa pe undeva prin ceafa.
Mai baiatule, daca zbieri asa nu ne intelegem. Eu nu te ascult. Daca te linistesti putem vor....
Waaaaaaaa! Nooo noooo noooo nooooo. Deseneeeee.

Incep sa imi pierd rabdarea si asa subrezita. Am momente de orbire cand imi vine sa il palesc si e foarte grav. Sunt total contra bataii oricat de simbolica ar fi ea. O palma la fund sau peste gura, un urecheat, un tras de par ii umileste si ii darama psihic, determinandu-i sa faca la fel la randul lor. Nu cred in bataia rupta din rai sau din gura mamii lor de parinti care isi bat copii doar pentru ca ei nu au minte sa rezolve altfel conflictele. Si acum ma lupt cu bataile primite in copila
ria mea si trag cu dintii sa nu imi iasa nimic violent din reflex. Pe noi ne-au batut acasa, la gradinita si la scoala si ne-a cam intrat sub piele. Din pacate parintii nostri au trait fara voia lor in era bataii "educative" si pe noi au ramas urmele acelor vremuri. Nu stiu ce simte sau ce vede Luca, dar imi bungheste starea de nervozitate si chiar violenta innabusita si urla mai tare.
Iesim cu greu din episoadele astea si in general facand ca el pentru putin timp, cateodata pana numar la 10 si apoi trece la ce i-am propus eu. Sa nu cumva sa imi spuneti ca e un mic tiran si ca ma santajeaza ca inchid blogul si il scot din priza. V-am zis ca sunt cu nervii la pamant.
 Mai rau e de partea Deliei care sta toata ziua cu el. Eu nu inteleg cum mai poate - in locul ei ma duceam demult in padure sa urlu intru linistirea sufleteasca.

Si ca sa fie treaba clara, ca sa ma simt un idiot complet, dupa episoadele astea Luca vine sa ma pupe ca sa isi ceara scuze. Baaaang! Atunci raman ca boul in capul ulitei - e mai om ca mine? Pai e! Eu pun raca aia din timpul zbieratului la suflet iar el trece imediat si firesc peste furie. Cum rahat face? Cum de nu ma uraste pentru ca il necajesc? Eu tin minte ca vedeam negru in fata ochilor la ceas de suparare copilareasca si ma uitam urat la parinti ore bune, dar el vad ca nu se incarca cu mizerii d'astea. Sau poate "ura" vine cu varsta?

Intr-un alt colt al constiintei mele nesigure mai e si parerea ca Luca nu stie ce e aia nu. I-am tot facut pe plac si negarea nu prea a auzit-o. Ma gandesc ca poate din cauza asta explodeaza cand, cu motive intemeiate (pentru noi), ii negam chestii si am inceput sa ii spun ca daca zicem nu, apai nu este, explicandu-i desigur, motivul negarii dorintelor lui. Problema e ca oricat m-as speti sa ma fac inteles nu am nicio sansa - el e in modul "no fucking way" si ma lovesc de un zid. Se pare ca nu sunt asa inteligent ca sa ne intelegem la ceas de criza. Dar nu ma las, TREBUIE sa imi inteleg copilul si pentru ca nu ma duce mintea ma duc sa invat de la invatati. Vine un domn in Romania care va vorbi despre viata sociala si emotionala a copiilor. Pe domn il cheama Michael Thompson, vine in Septembrie si mai mult, cica el e specializat pe baieti. Asadar ma duc sa ma scolesc pentru ca nu se mai poate. Daca aveti si voi nevoie, gasiti aici detalii:  http://www.michaelthompson.ro/

Cine n-are valuri, sa-si faca

Maine va fi soare. Stiu ca va fi soare pentru ca trebuie si pentru ca m-am uitat pe prognozele meteo. De ce trebuie? Pentru ca maine se va fructifica munca sotioarei mele de cateva luni incoace si a altor fete cucuiete care s-au gandit sa aduca in Bucuresti un eveniment misto de tot. E vorba de vara, de apa, de inot si de sustinere. Nu stiu daca e vorba si de bere, dar cu aia ma voi umple diseara la Bestfest. :P

Mai clar, Swimathon e un eveniment care va avea loc maine la bazinul insorit de la Lia Manoliu unde multi oameni k-lumea vor inota pentru cauzele alese de ei. Pe langa inotatori vor veni si sustinatori care vor arunca cu voie buna, cu strigate de incurajare si cu bani. Maine putem sustine o cauza din cele de pe site [LINK] zbierand la inotatori si donand banii de shaworma sau de tigari. Vor inota vedete (d'alea de bun simt), scriitori (aia tre sa fie haiosi!), sportivi (aia sunt tari), oameni (aia sunt rari in lumea de azi), burtosi (aia sunt ca mine), musculosi (aia nu sunt ca mine), chiar si copii.
Vor mai fi tot felul de comedii pentru distrat copiii nostri neparticipanti la scaldare si .... soare, cum am zis deja.

Ne vedem maine acolo? Eu nu inot, ca-s lenes, dar va fac o poza pe furis. ;)

Vara asta se poarta tatii!

Fiti pe faza ca ne baga cineva in seama. Si nu doar ca ne baga in seama, ne strange si bani de buzunar. Am aflat de o campanie foarte misto a celor de la Crucea Alba (http://www.cruceaalba.ro/doneaza) si m-am gandit ca TREBUIE sa ma implic si eu. Este vorba despre o campanie de ajutare a taticilor sa asiste la nasterea copiilor lor. 

Nu stiu daca ati apucat sa cititi prima postare de pe blog (cea din cauza careia s-a nascut blogul de fata - http://ta-su.blogspot.gr/2011/09/nasterea-lui-luca.html?m=0) - acolo am povestit cu detalii prin ce am trecut in timpul travaliului si nasterii. Frustrare, frica, dementa, frica, frustrare, si multa, multa neputinta. Stateam ca boul pe holul maternitatii impreuna cu femeia de serviciu care zabalea podeaua cu un "teu" jegos in timp ce in spatele usilor sotia si copilul meu se luptau cu viata noua. In loc sa le fiu alaturi in cel mai important si intens moment din viata noastra eu am stat cu femeia de serviciu pe holul de la Filantropia. De ce? Pentru ca mi se spusese ca nu am voie sa intru acolo - prezenta tatilor la nasterea iesea din discutie la maternitatile de stat. Faptul ca nu am fost prezent la nastere e cel mai mare regret al meu. Acum, vazand campania asta am zis ca nu am cum sa stau deoparte. Vreau sa ajut si eu cumva. Asa ca macar va dau vestea.

Crucea Alba a avut o idee bestiala de a strange bani prin joc. Ei ne invita la batalii cu laser, karaoke si alte comedii misto. Pentru a participa trebuie donata o suma modica aici: http://www.cruceaalba.ro/doneaza. Ei iau banii si ii vor baga in chestii utile pentru prezenta tatilor la nastere: combinezoane sterile pentru sala de nastere, separatoare pentru a asigura intimitatea familiilor nascande si alte chestii. Ei chiar trebuie ajutati, pentru ca de fapt ne ajutam pe noi.

Va las sa cititi ce au de zis, sa donati si sa va distrati. Maine mergeti la lasermaxx sa va distrati. Iata un extras din comunicatul lor de presa:

In Romania, Legea nr. 46 din 21.01.2003 privind drepturile pacientului, Monitorul Oficial nr. 51 din 29.01.2003 prevede, in Capitolul VI. Drepturile pacientului la tratament si ingrijiri medicale,la Art. 32. ca:

Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual,  material si de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale

.

La solicitarea pacientului, in masura posibilitatilor, mediul de ingrijire si tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.

De aici decurge dreptul gravidei, ca pacient in maternitate, de a avea insotitor la nastere, insotitor care de cele mai multe ori este tatal copilului.

In Romania de cele mai multe ori acest drept este incalcat. Justificarea data de maternitati atunci cand incalca acest drept al pacientelor este ca prin interzicerea accesului unei persoane in plus la nastere se mentine la minim riscul de aducere a agentilor patogeni in sala de nasteri. Solutia este evident simpla: tatii pot sa isi puna echipamentul steril de protectie (protectii de incaltaminte, halat, boneta si manusi de unica folosinta) ca si restul echipei medicale. Maternitatile insa refuza sa puna la dispozitie acest echipament pentru a economisi resurse dar tatii pot sa isi cumpere acest echipament chiar din spital.

O alta justificare folosita de maternitati ca sa refuze accesul tatilor la nastere este nevoia de a nu expune alte femei in travaliu la prezenta unui strain (‚Popeasca’ nu vrea sa se uita la ea sotul lui ‚Ioneasca’ cand naste). Si aici solutia e simpla si ieftina: paravane de textil care sa separe vizual paturile de travaliu in salile de nastere cu mai multe paturi.

Multi obstetricieni refuza deasmenea sa permita prezenta tatalui la nastere deoarece se tem sa se expuna pe ei si pe restul echipei medicale observatiei unei persoane din exterior in sensul in care acesta poate deveni martor la un malpraxis (celebrul caz Sebastian Lungu din 2007 cand un tata a filmat cu telefonul un asa-zis malpraxis care, sustine el, l-a lasat pe copilul sau afectat grav pe viata)

Cu toate acestea, dreptul legal al gravidei de a beneficia de prezenta tatalui la nastere sa nu mai fie ignorat de maternitatile din Romania, privand astfel viitorii parinti de o experienta esentiala : impartasirea momentului aducerii pe lume a unui copil.

Fundatia Crucea Alba informeaza parintii despre drepturile lor si ii consiliaza pentru a se putea bucura de acest drept, daca doresc. Pasii pentru ca tatal sa reuseasca sa participe la nastere si sa fie cu adevarat suportiv pentru partenera sa sunt urmatorii:

sa faca pregatire pentru nastere impreuna cu partenera

sa scrie o cerere catre Directia spitalului unde mama va naste in care solicita sa ii fie permisa prezenta la nastere

sa duca cerere spre a fi semnata de medicul obstetrician

sa isi procure echipament de protectie de unica folosinta

Orice cuplu de viitori parinti au dreptul sa fie impreuna cand isi aduc copilul pe lume. Fundatia Crucea Alba a lansat Campania GIVE PLAY CHANGE: Donezi, te distrezi, revolutionezi! pentru a strange fonduri menite sa finanteze cursuri pentru tati, materiale informative despre drepturile lor si echipamente de protectie fe unica folosinta pentru a usura accesul in sala de nasteri.

Cu alte cuvinte, in vara asta strângem fonduri pentru tătici.

Pentru ca ei să fie respectaţi în maternităţi atunci când vor sa fie alături de partenerele lor în travaliu, să participe la naşterea bebeluşului dacă doresc, să poată să îşi vadă bebeluşul nou-născut fără să aştepte pe holuri.

De ce fug tatii la bere

Am tot povestit eu pe aici cum am plecat prima data la bere dupa nasterea lui Luca. Ma duceam la locul meu de baieteala dupa cateva saptamani de lipsa si schimbare totala de viata, usor detasat de grup,  dar cu mare nevoie de reconfirmare. Fugisem din turma si acum de frica celor intamplate ma intorceam sub aripa lor protectoare. Pai, de ce ma feream? Cred ca de mine, ca Luca era prea micut sa imi faca ceva.

Imi iubesc copilul mai mult decat mi-as fi putut vreodata imagina si imi place sa petrec cat mai mult timp  cu el. Se joaca foarte frumos si e o placere sa stam de vorba, ca niste oameni mari, are pareri, placeri si tabieturi. E cel mai misto copil din lume si creste frumos si usor dar sunt momente cand am nevoie sa apas butonul de pauza pentru cateva secunde. Toate lucrurile astea frumoase devin cateodata obositoare, devin prea multe si imi vine sa fug, sa dau stop cadru. Sa fie ca o expunere lunga intr-un pasaj de metrou - eu nemiscat si lumea si intamplarile sa lase doar o dara de culori amestecate pe langa mine. Simt catedata nevoia sa ma uit in gol un minut intreg fara sa ma cheme niste manute mici si dragi la joaca. Vreau uneori sa pot pleca de acasa exact in momentul nepotrivit doar pentru ca a devenit potrivit in urma unui telefon aiurea de la un prieten. As mai sta cu Delia sa ne uitam la seriale proaste o zi intreaga, chiar o zi intreaga, nu doua ore pe saptamana. As mai vrea sa vad daca ma mai pot trezi la amiaza si daca pot sa stau in pat pana ma trezesc, atat timp cat simte corpul meu ca are nevoie. Mi-e dor sa merg la Street Delivery si sa stau cat vreau eu de mult, populand orice masa de pe Arthur Verona, nu doar cele din dreptul locurilor pentru copii. Vreau in pauza aia sa pot plec cu sotia mea pe stradutele nu stiu carui oras frumos din Europa avand timp sa intarziem oricat prin vitrine si cotloane fotogenice. Vreau sa vizitez muzee inceeet, foarte incet, fara copilul simpatic si plin de viata care ne taraste in viteza catre vreun colt prea interesant pentru el. Exagerez sau poate sunt prea sincer, dar sunt momente cand gandesc exact ca mai sus - gandesc ca inversul meu. The bizarro Dedi apare cand in sacul cu parinteala nu mai e fir de rabdare. Poate nu e nimic anormal in asta, poate e doar nevoia noastra de spatiu personal. Mi-am vandut fericit sufletul sotiei si copilului nostru, dar am, cu toate astea, nevoie de spatiu de joaca. Asa cum Luca are nevoie sa se joace doar el in camera lui, asa si noi, parintii trebuie sa mai fugim din cand in cand in camera noastra.

Batalia din minti e dura. Se bate tatal lui Luca cu Dedi; se lupta bucuria de a fi cu copilul cu nevoia de a fi singur; se inclesteaza Disney Junior cu MTV2 (postul ala de pe vremeuri cu rock alternativ). Problema e ca indiferent cine castiga ma simt vinovat. Daca il las pe Luca la parintii mei si evadez cu Del in vreun loc frumos pentru doua ore ma mustra constiinta ca nu l-am luat si pe el sa se bucure. Daca dormim singuri dupa-amiaza de Duminca ne pare rau ca pe el l-am lasat la bunici si ca ne-am lafait prea hulpavi in patul gol. Cand ies la terasa doar cu prietenii ma roade ca ma relaxez asa de tare fara ai mei. Pe de alta parte cand merg la un muzeu pe care imi doresc sa il mestec in liniste si Luca trage de noi ca de un cal mort imi musc pumnii de frustrare. Cand prietenii nostri merg sa bea la o terasa in timpul furtunii plesnim de suparare ca noi nu ne permitem nebunii din astea cu copilul. Sau ma enervez (inutil) cand vreau sa imi trag sufletul de dimineata si el striga din camera lui: tataaaaa, vino sa reparaaam masinileeeee.
imediat, luca!
tttaatttaa. acum! vreau acum.   ....
Sunt chestii marunte si normale pe care le traim cu bucurie mai mereu, dar cateodata, la capatul puterilor, chestiile astea marunte devin enorme.

Cand am plecat prima data dupa nasterea lui Luca la bere am stiu ca acolo este camera mea. Am stiut ca odata pe saptamana apas declansatorul si las diafragma sa inregistreze fantome cateva ore cat creierul meu e in pauza. Am stresat-o pe Del in continuu sa faca acelasi lucru ca si mine, doar ca la mame butonul de pauza se pasa mult mai greu si doar pana la jumatate. Mamele sunt cele care isi cam pun creierasii pe locul doi, luptand din toata fiinta cu ele, cu copiii si cu viata. Daca s-ar apuca Del sa toarne cate momente de limita are pe zi am plange aci de ne-ar sari camasa. Si la fel cred ca e pentru fiecare mama. Poate din cauza asta depresiile la mame sunt mai dese si mai nasoale - nu au putere sa apese butonul de pauza pana la capat. Poate barbatii nu sunt neaparat mai nesimtiti decat femeile, ci doar se ingrijesc mai mult de ei si de confortul psihic. Eu stiu ca terasele nu sunt pline cu tati si mame care isi oblojesc psiho-frustrarile ci se perinda tot felul de specimene pe acolo dar macar, printre ei, sunt si oameni cu motiv, care au iesit in pauza – le-a sunat clopotelul si au iesit sa alerge bezmetici pe la terase. O sa ii recunoasteti dupa privirea fixa, tembela, ca la fotograf.

La voi cum e? Sunt eu prea exagerat?

foto de Constantin Opris, intr-o noapte cand evadasem in gradina.