cel mai misto interviu cu mine

Daca nu l-ati citit deja... http://kariokaspot.blogspot.co.uk/2013/08/dedi-grigoroiu.html.

Cum am sarbatorit saptamana internationala a alaptarii - intarcarea

Suntem in trenul spre Bacau. Afara, desi e dimineata devreme, e deja cald. In vagon bate un frig placut de pe sub scaune si Deliei i-au inghetat picioarele. Celor doi batranei din fata noastra nu le-au inghetat, doar au pantaloni grosi si niste genti printre picioare. Sunt doi bunici de oras din genul ala foarte jucaus cu copiii, invatati sa ii necajeasca in joaca.

Imi dai mie biletele tale?

NU! PLEACA DRAGONULE! Le striga Luca iritat.

Imi dai mie senvisul tau?

NU! E al meu. Pleaca! Pleaca crocodilule!

Am trecut peste frecusul asta social destul de usor dar nu am mai rezistat cand a scos din papornitele alea dintre picioare un snickers baban si i l-a dat copilului nostru. Asta micu, mut de uimire, nici nu stia ce sa faca. Nu mai pusese mana niciodata pe asa ceva. A ezitat inghitand in sec dar nu l-a luat. Imi venea sa il pocnesc pe batran peste ochelarii aia nevinovati. Luca mi-a zis ca e curios sa guste. Acum imi venea sa il mai pocnesc pe batran inca odata. Am cedat si l-am lasat sa guste. Apoi ne-am tirat pe alte locuri departe de batranii ultra-sociali si de niste copii care zbierau in jurul unei tablete mici si colturoase. Am pierdut in fata societatii prea batrane si needucate si in fata unor copii care au trezit tot vagonul cu voiosia lor. Mi-am amintit cu ocazia acestor intamplari ca acum un an eram in trenul spre Tulcea si ne luptam cam cu aceiasi monstri - galagia din tren si ghidusia vecinilor de scaun cand il vedeau pe Luca. Atunci a fost simplu sa il adormim pe boracel pentru ca a picat la san. Se uita lumea lung la momentul de nuditate partiala dar pe noi ne durea la basca - copilul avea nevoie de san si hrana iar alaptatul  era cel mai normal lucru din lume. Acum s-au mai schimbat lucrurile, Luca e intarcat de aproape o luna. Inca cere sa suga si inca pipaie sanii mamei, dar s-a obisnuit ca este "baietel mare" care nu mai are nevoie de "apiti". A scris Delia ceva pe blogul ei despre asta dar de acolo nu se prea intelege prin ce am trecut ca sa il intarcam pe Luca (si pe Delia). A fost greu si foarte lung.

Si anul trecut, ca si acum, eram in tren cu un copil mic cu nevoile sale de dragoste, mancare si somn. Atunci toate astea se intamplau usor si comod la san dar acum fiecare nevoie are locul si timpul ei separat. Cred ca din cauza asta a fost asa de greu sa ne intarcam familia - toti trei depindeam de sanii Deliei pentru dagoste, mancare si somn. Alaptatul era momentul cel mai bun al zilei pentru Luca in mod clar, pentru Delia in mod direct si pentru mine in mod exceptional. Ne bucuram toti trei de momentul ala de liniste si drag. Pentru mine era cea mai simpla pauza, pentru Delia era pe langa pauza, cred cea mai emotionanta apropiere de copil, iar pentru Luca era totul. Lumea lui a gravitat timp de doi ani si cateva luni in jurul sanilor mamei lui. Cum naiba sa renunti usor la asa ceva? Eu nu pot traduce chestia asta pe intelesul meu decat reducand la ceva cunoscut si absurd - e ca si cum m-as fi nascut fumator, as fi fumat doi ani si apoi cea care mi-a aprins tigara in tot timpul asta vine si mi-o ia din gura. Pai cum sa inteleg si cum sa renunt la fumat? La fel si saracul nostru copil. Din motivul asta Delia a hotarat o intarcare lunga si treptata. Nu cred ca exista clinica Alen Carr pentru intarcat in Romania ( asa cum exista pentru fumat) si din pricina asta am luat-o pe calea drumului lent. Mie mi s-a parut logica propunerea Deliei dar ceva parca nu mergea. Erau dese cazurile cand ii spunea lui Luca ca nu ii mai da "apiti" dar copilul era la san. Sau cand hotarata sa nu il mai alapteze noaptea se trezea mufata la copil. Se mai intampla, de asemenea, sa hotarasca ferm ca nu se mai adoarme copilul la san, dar cand bagam capul pe usa ii gaseam lipiti si adormiti fericiti. Mai sa fie... Nu cumva si Deliei ii era cam greu sa renunte la alaptat? Nu cumva dupa doi ani de aprins tigara micului "fumator" o fi greu sa renunti la a o mai face? Nu cumva pana si cei care vand droguri o fac tot din adictie? Mi s-a parut des ca alaptarea e tot un fel de drog dar am zis ca sunt eu nebun si am tinut-o pentru mine. In momentul in care a inceput dez-alaptarea mi s-a confirmat ca era vorba de un drog puternic pentru amandoi: o bomba hormonala pe care si-o injectau zilnic. Deci, era clar ca  sunt doi junkies prinsi in dansul "da-mi-iti-mai dau". Cand il auzeam noaptea pe Luca tanguidu-se ma lua groaza. Mama, imi mai dai? Mama, vreau putin. Imi dai putin? Parca il auzeam pe Kurt Cobain sau pe Amy Whinehouse cautand prafuri prin cartier. Nu pot sa iti mai dau, raspundea stins Delia, convinsa ca i-ar da, dar poate de rusinea mea il mai amana. Cred ca atunci cand nu eram acasa se drogau mai linistiti. La un moment dat a inceput sa ma oboseasca teribil dansul asta de-a adictia si am tipat la Del sa se hotarasca odata daca il mai alapteaza sau nu. A zis ca e hotarata sa nu, dar nu poate. Aha, deci, am avut dreptate - ii era greu si ei din pacate. In ciuda hotararii a mai durat niste luni pana cand am tipat din nou, cred ca mai tare de tata asta si s-a decis sa nu ii mai dea deloc. A urmat o saptamana bizara de sevraj pentru amandoi cu tipete, strigate si insomnii dar apoi ca prin farmec s-au vindecat. In Luca inca mai apare pofta ca intr-un fost fumator la revelioane si betii, iar in Delia...hmmm...nu stiu..poate asisdearea, dar nu arata.

Ce am pierdut eu sau ce am castigat? Teoretic nimic, dar practic, mai fatalau fiind participam afectiv la momentul lor de alaptare si imi placea pana si mie dansul lor dragastos. Nu vedeam (Doamne fereste) nimic erotic in asta (desi e posibil sa fie ceva foarte andanc ingropat - careva tare pe psihanaliza? ). Imi placea pur si simplu dragostea dintre ei. Era asa de multa in momentul alaptarii ca primeam si eu. Acum dragostea s-a transformat in ceva mai fizic si mai matur intre noi si copil, iar eu sunt benificiarul unei atentii mai sporite in lipsa sanilor. Deci 1-0 pentru ta-su...dar nu e chiar asa... E

complicat.

Mai avem vreo jumatate de ora pana la Bacau si Luca doarme linistit pe Del. Del zambeste si ea linistita si fericita. E fericita de dansul lor nou.

La voi cum a fost? Careva dintre tatici a simtit la fel ca mine? Ati

simtit intarcarea sau dormeati la ora aia?

LATER EDIT: se pare ca atmosfera de tren mi-a afectat firul gandurilor si ca nu am transmis mesajul pe care voiam sa il transmit. Am primit pe adresa redactiei feedback constructiv asa ca iata-ma cu corectura: Nu reiese din textul meu ca de fapt Del isi dorea foarte mult sa il intarce pe Luca si ca interventia mea ( care nu a fost asa de ferma ca in text ) nu a facut decat sa ii dea sprijinul de care avea nevoie. Nu eu am vrut asta si si nu am dat cu pumnul in masa familiei. Ne-a fost greu sa ne despartim de alaptat pentru ca ne placea si daca sunt mandru de ceva, sunt mandru ca am reusit toti trei in conditiile in care cred ca toti trei ne doream lucrul asta ( chiar si Luca care acum e foarte bucuros ca e baietel mare. Si ca bonus, de cand cu intarcarea am trecut si la purtat chilotei prin casa dupa ce a cerut chiar el ). Ce am vrut defapt sa subliniez este ca alaptatul nu e bun si placut doar pentru copil ci si pentru mama ( si tangential tata ) si ca renuntatul la el e dureros pentru toata familia. Iar comparatia cu junkies... Bai nene, chiar asa se comportau! ;)

Elefantelul curios goes to...

....goes to....
Ioana Butnarasu - locul 1 - Ioana, ai castigat o luna de intrari nelimitate la Elefantel sau 50% reducere la o petrecere de aniversare. Pentru "ridicarea" premiului te rog sa ma contactezi pe mail: eduard.grigoroiu -la- gmail.com

Diana - locul 2 - ai castigat 20% discount la www.cadourialtfel.ro. La fel, te rog sa imi ma contactezi pe mail.

Felicitari! Si in primul rand va multumesc mult pentru comentarii si idei de party.

P.S: Ar mai fi una pe care nu am vazut-o in comentariile voastre: Roaba de Cultura - e poiana aia din parcul Herastrau unde se poate face picnic si voie buna. Gratis.

In loc de mc Donalds - si un cadou

 Tin minte ca eram adolecent, cam in preajma liceului, cand a venit primul Mc Donalds in Romania. Nici nu stiu de unde auzisem de el. Cred ca din filme, ca din alta parte nu prea vad de unde…sau pur si simplu auzisem de peste tot. Cert e ca stiam cu totii de el si muream de curiosi. La multa vreme dupa inaugurare am fost si eu la Mec sa mananc celebrul, ne-mai-vazutul cheeseburger. Nu mai tin minte daca atunci m-a durut burta - poate de entuziasm nu am simtit asa cum am simtit dupa fiecare vizita la ei de-a lungul anilor. Mi-am dat seama dupa ani buni ca nu ne eram singurul, ci ca pe toti ne trimitea la wc in urmatoarele minute dupa ingurgitarea celebrul hamburger cu cartofi medii si sos. Au mai trecut ani si am inceput sa merg la Mec doar cand inchideam terasele si mai aveam nevoie de inca vreo cateva beri pe nota de plata. Mergeam la Mcdrive si plecam doar cu bere la bord. Dupa asta nu ne mai durea burta. Ne durea capul a doua zi, dar nu era vina Mecului.

Au mai trecut inca niste ani si am intrat in lumea parintilor cu aniversari jucause de facut. Ne-am tot perindat prin casele oamenilor, cu cadou, cu aparat foto, cu tort si cu multa rabdare. Am vazut ca aniversarile sunt o explozie de bucurie, energie si distrugere prin locuinte – copiii alearga bezmetici in toate directiile, jucariile zboara ca la tornada, plansetele se amesteca cu rasetele de iti vine sa iti iei campii, sucul se amesteca cu prajitura pe covor si canapea, iar amprentele se amesteca cu balele pe televizor. Ce sa mai… dezastru. Logic e sa fugi de acasa la aniversari de copii. Deci ii externalizam in locuri neutre si child proof. Ce le vine parintilor cel mai la indemana ? … ia sa vedem ghiciti ? Mecul ! Pana acum am refuzat sa merg la doua aniversari ale unor oameni dragi doar pentru da erau la Mec. Spaima de mancarea aia plina de mizerii a fost mai mare decat dragul de prieteni si am refuzat.

Cand am aflat ca vom fi parinti am inceput sa ne proiectam copilul perfect - ei bine, el nu mergea la Mec pentru ca eram responsabil si grijuliu cu ce mananca, nu ca noi, indopatii de salam si parizer ai erei post-comuniste. Problema e ca oricum ai incerca sa explici ca nu vrei sa calci pragul restaurantului ala de kko pentru ca iti pasa ce mananca copilul tau tot nu te intelege parintele sarbatoritului. O ia personal si te intreaba deranjat : « Pai cum sa nu vii?!? Nu trebuie sa manance, doar se joaca. » Haaaa! Da-da! Parca il si vad pe Luca cum se joaca linistit in timp ce toti ceilalti copii ling inghetate pe toate gurile si devoreaza cartofi congelati cu hambuger in timp ce se bucura de surprizele de la happy meal. O fi el intelegator, dar nici chiar asa. Pofteste la orice rahat si nici nu vreau sa imi imaginez cum ar fi fost la o astfel de aniversare. Asa ca mi-am pus oamenii in cap si m-am asigurat ca nu vom mai fi niciodata invitati la paranghelii pentru ca suntem prea cu coada pe sus.



Desi parca ii inteleg si pe ei de ce au ales Mecul pentru distrat copii - nu e la ei acasa, au spatii dedicate lor, jocuri si comedii inauntru folosibile pe orice veme si anotimp si cica ar fi si ieftin. Deci daca nu vrei sa iti distrugi casa la anversari mergi la mec. Nu? ... NU! Exista si altceva. Locuri de joaca pentru copii, cluburi de copii... Oricum s-ar numi tot aia sunt - locuri departe de mobilierul casei si de televizorul cu ecran plat si mare din sufragerie, departe de peretii proaspat zugraviti ai casei noastre si de jucariile copilului, neimpartibile cu nimeni. Aici gasesti tot ce iti trebuie pentru o aniversare lipsita de griji si de mec puisor. Azi va prezint Elefantelul Curios – e o un loc de joaca pentru copii (si nu numai ca cica fac si cursuri and stuff) din zona Berceni. E locul unei prietene de-ale noastre care e la inceput de drum. Ca sa ne faca pofta ne-a chemat sambata trecuta la inaugurare (eu mai fusesm odata la inaugurarea pentru prieteni, acum m-am dus si la cea pentru bloggeri :P ). Nu am sa intru prea tare in amanunte pentru ca puteti vedea ce si cum din poze. Bref: e un loc frumos, luminos, cu multe jucarii si comedii (inclusiv muuuult ravnita trambulina), cu oameni care supravegheaza bland dezmatul copiilor si cu un nume ... cel putin curios. :)

Ca sa va convingeti vreau sa va trimit acolo. Asa ca puteti castiga un voucher de 200 Ron care insemna ori o luna de intrari nelimitate la joaca, ori 50% reducere pentru o aniversare. Si nu ma opresc aici, va mai fi premiul doi – un voucher la www.cadourialtfel.ro cu reducere de 20%. Ca sa castigati tre’ sa dati un like pagini de FB a Elefantelului curios si sa puneti un comentariu (unic) aicisha, pe blogul meu, cu locul unde va faceti voi aniversarile de copii…ca sa ne inspiram si noi. Voi anunta castigatorul (ales aleator si liker de pagina de FB https://www.facebook.com/ElefantelulCurios) vineri 2 August dimineata, pe racoare. Baftaaaa !

Painea verde de acasa

Nu stiu daca ati vazut Senatorul Melcilor - era acolo un copil care zbiera blocat "mamaaaa, vreaau cealaaaam". Copilul poftea la salam de Sibiu asa cum pofteam noi la banane cand eram copii. Mi s-a parut ceva normal sa pofteasca la salam caci si eu am balit la viata mea cu gandul la produsul crud-uscat. Noi mancam rar salam, parizer sau cremwursti si erau vazute ca mancarea suprema. Se zvonea ca Ceau isi impodobea bradul de Craciun cu salam si cotlete, deci foamea si pofta aveau dimensiuni delirante in copilaria mea. Noi nu impodobeam bradul cu carne, dar se gasea cate o bucata din porcul familial sa fie transformata in chestii grele pentru ficat pe care le mancam hulpavi si bucurosi la ceas de sarbatoare. Asa am crescut. A venit apoi Iliescu care ne-a dat salam si parizer la toti. Problema e ca salamul lui Iliescu era facut prin diverse cazi jegoase din zonele marginase ale oraselor. A inceput sa ne doara burta. Apoi a venit Basescu cu salamul mai gros mai frumos colorat si mai bine amabalat, cu S de la Sassssesc si basssesc. Fabricile de mezel au inceput sa duduie, dar cam in gol, fara prea multa carne. Mai mult pielite, oase si ciocuri. Salamul tot salam, dar carnea de vaca din el ba e de cal, ba e de porc, ba e zgarci. A continuat sa ne doara burta. Am ramas totusi cu pofta de salam dar nu imi mai vine sa mananc. Mai bag pitit cate o felioara din usa frigiderului ca sa nu ma vada Luca si sa nu ma blagosloveasca Delia. Salamul a devenit stigmatul meu. Ma urmareste, ma domina si ma doboara. Sunt prizonierul mancarii proaste in care am crescut odata cu generatia mea.

Pe Luca tot incercam sa il ferim de mancarea din galantare dar e greu sa gasim ceva aproape de sanatos si gustos. Am impresia ca fac trafic de droguri cand cumpar carne, pui sau oua prin parcari la ore tarzii, cand poate saracul producator bio sa isi livreze marfa. Mai mult, ca sa afli de un producator bun de branza si smantana trebuie ori sa faci parte din cluburi exclusiviste pe facebook ori sa ai pe cineva care are pe cineva care cunoaste pe cineva care POATE taie un vitel saptamana viitoare.
Despre legume nici nu vreau sa vorbesc - ori ne riscam viata cu rosiile coapte peste noapte in Dacia papuc a precupetilor, ori cumpar de pe facebook din cine stie ce cotlon rosii rare, cescute normal. Doar ca astea sunt mici si stricate sau inca nu s-au copt sau a dat mana si le-a luat mama 'reacu pe toate. Cel mai bine daca vreau o salata buna si sanatoasa de rosii este sa nu o fac pentru ca rosiile sunt otravitoare sau lipsa, castravetii la fel, ardeii sunt facuti in Turcia si sunt special triati pentru export (low quality) iar branza e facuta din lapte praf. Cred ca nici ceapa nu mai e ce trebuie, iar despre ulei nici nu vreau sa deschid debate-ul.

Bun deci ce mancam? Ah, stiu! Mergem si luam de la sibieni. Cum naiba sa mai ai incredere in ei cand sunt cu miile prin Bucuresti si vand tone de branza in orice perioada din an. Pe cei de la Minis i-am intrebat ce oi le mai dau lor lapte iarna ca sa aiba branza proaspata si mi-au raspuns dupa o pauza jenanta  "hmmmm....alea negre". Ca in banc. Am ras. Pfuai de plm! De atunci cumpar cat pot de rar de la ei. Am mai incercat si facebook-ul dar nu ma convinge. Nu ma mai conving nici rudele mele care ne-au rugat sa le cumparam cheag de la Bucuresti ca e mai bun si mai simplu decat sa il faca ei. OMFG! Nici macar in familie nu mai am sansa sa mananc o branza buna?

Si ca tot am ajuns la branza vrea cineva sa vorbeasca despre lapte? Imi e frica sa ceara Luca lapte si sa nu mai avem in congelator de la tara ca incepe sa urle daca nu il satisfac la papile. Daca e sa iau din supermarket sau din piata nu imi vine nici mie sa beau si mai bine las copilul sa tipe. Cred ca vacile astea mulse pentru marele comert sunt hranite numai cu apa ca altfel nu pot sa inteleg saracia biologica din laptele lor. Ar mai fi dozatoarele alea unde cica e lapte pe bune dar e prea departe de realitate si am renuntat rapid si la ala.

Ok, nu avem mancare dar reglam din paine. Ha-ha! Painea e mai rea ca toate: o guma de mestecat nenorocita care se lipeste de gingii si care nu poate nici macar absorbi sosul din salata de rosii (toxica, desigur). Am dat-o pe paine pave ca cica e facuta cu maia dar cred ca Maia o cheama pe mamaioza care apasa butonul la fabrica de paine. Singura paine adevarata o face o amica pe facebook cu maia, faina sare si cupthior dar costa de ne rupe. Macar p'aia o mancam si goala la cat de buna e.

Mi-a cam ajuns cutitul la os (os cumparat de la tara) la capitolul mancare - ne tot chinuim sa cumparam cate o bucatica de ceva care mai este cat de cat mai putin toxic sau comestibil. Cand nu gasim trage Del sa faca in casa tot felul de chestii in conditiile in care nu mai traim in secolul bunicii cand femeia chiar avea timp de gatit. Inteleg ca suntem multi si ca trebuie sa macam toti, dar chiar sa inghitim toate mizeriile parca nu prea imi vine.


Eh, lasa ca acum ajung acasa, ne uitam in frigider si decidem sa iesim sa mancam o pizza si uite asa se duce pe copca tot efortul nostru bio.

Noapte buna la masa va dorex!

Ah, banuiesc ca stiti mai multe ca mine. Am si eu o serie de intrebari:
- cum recunosc o rosie sanatoasa?
- cum recunosc o branza buna?
- cat de rea e carnea din macelariile bucurestene si care ar fi mai bune
- chiar nu exista mezel bun in comert? angst? avicola bacau? toate sunt de kko?
- care ar fi un iaurt sanatos?

bancile scolii sau cele din parc?

Am fost starnit de cei de la Editura cartea Copiilor sa imi dau cu parerea despre homeschooling. Vedeti si voi ce a iesit:

http://www.carteacopiilor.ro/blog/educatia-de-acasa-o-alternativa.html

Era lui NU si NO fucking way

Asta mi se pare misto la cresterea copiilor - mereu se schimba era si cu ea tot ce am invatat pana atunci se duce pe copca. Mereu o luam de la zero si ne reinventam. In general copiii ne dirijeaza si ne devin invatatori in functie de nevoile lor. 
De ceva vreme am intrat in era NU. Luca a tot fost un baietel pozitiv pana acum cu multe da-uri manate de curiozate si ochi mari, atenti. In ultima vreme mi se pare ca si-a cam facut damblalele vis-a-vis de curiozate, si-a umplut paharul cu ce il interesa, si-a creat pareri si dorinte clare si a trecut la lupta. Acum se lupta pentru el, pentru ce ii place. Lupta se da, desigur pe campul creierilor nostri, noi incercand sa rezistam indulgenti, totusi, la cascada de cereri si negari isterice.


Tata, veeau suc de meee si pufaiine la desene in sufragerie.
Mai Luca, eu mi-as dori sa nu mananci pufarine pentru ca nu sunt sanatoase si nici sucul de mere nu e prea breaz. Mai mult, stii ca de mancat, mancam in bucatarie pentru a evita mizeria din sufra. Zic eu, scobind in sacul saracit cu comunicare non violenta. Si mai ales ca noi preferam cartile sau joaca in locul desenelor. Nu vrei sa ne jucam cu trenul?
NU! Eu veeeau pufaaine la deseneeeee. Ueaaaa. Waaaaa. Grooaaaa. Grooaaawwl. Se apuca subit de strigat de parca a apasat cineva pe distors si dai si zbiara mai tare ca Mihai de la Breathelast si Dan de la Coma la un loc.
Stai domne, ca nu te-am injunghiat. Stai sa iti explic.
Wohooaaaa! Nuuuuuuu! Nooooo! Aaaaggghhhhhhhh! Rraaahaaaaan!
Luca!
Nuuuuu
Luca! Il strig eu soptit incercand sa ii captez atentia.
Nooooooo. Veeeau la deseneeee. Deja, auzind racnetele incepe sa imi fiarba o apa pe undeva prin ceafa.
Mai baiatule, daca zbieri asa nu ne intelegem. Eu nu te ascult. Daca te linistesti putem vor....
Waaaaaaaa! Nooo noooo noooo nooooo. Deseneeeee.

Incep sa imi pierd rabdarea si asa subrezita. Am momente de orbire cand imi vine sa il palesc si e foarte grav. Sunt total contra bataii oricat de simbolica ar fi ea. O palma la fund sau peste gura, un urecheat, un tras de par ii umileste si ii darama psihic, determinandu-i sa faca la fel la randul lor. Nu cred in bataia rupta din rai sau din gura mamii lor de parinti care isi bat copii doar pentru ca ei nu au minte sa rezolve altfel conflictele. Si acum ma lupt cu bataile primite in copila
ria mea si trag cu dintii sa nu imi iasa nimic violent din reflex. Pe noi ne-au batut acasa, la gradinita si la scoala si ne-a cam intrat sub piele. Din pacate parintii nostri au trait fara voia lor in era bataii "educative" si pe noi au ramas urmele acelor vremuri. Nu stiu ce simte sau ce vede Luca, dar imi bungheste starea de nervozitate si chiar violenta innabusita si urla mai tare.
Iesim cu greu din episoadele astea si in general facand ca el pentru putin timp, cateodata pana numar la 10 si apoi trece la ce i-am propus eu. Sa nu cumva sa imi spuneti ca e un mic tiran si ca ma santajeaza ca inchid blogul si il scot din priza. V-am zis ca sunt cu nervii la pamant.
 Mai rau e de partea Deliei care sta toata ziua cu el. Eu nu inteleg cum mai poate - in locul ei ma duceam demult in padure sa urlu intru linistirea sufleteasca.

Si ca sa fie treaba clara, ca sa ma simt un idiot complet, dupa episoadele astea Luca vine sa ma pupe ca sa isi ceara scuze. Baaaang! Atunci raman ca boul in capul ulitei - e mai om ca mine? Pai e! Eu pun raca aia din timpul zbieratului la suflet iar el trece imediat si firesc peste furie. Cum rahat face? Cum de nu ma uraste pentru ca il necajesc? Eu tin minte ca vedeam negru in fata ochilor la ceas de suparare copilareasca si ma uitam urat la parinti ore bune, dar el vad ca nu se incarca cu mizerii d'astea. Sau poate "ura" vine cu varsta?

Intr-un alt colt al constiintei mele nesigure mai e si parerea ca Luca nu stie ce e aia nu. I-am tot facut pe plac si negarea nu prea a auzit-o. Ma gandesc ca poate din cauza asta explodeaza cand, cu motive intemeiate (pentru noi), ii negam chestii si am inceput sa ii spun ca daca zicem nu, apai nu este, explicandu-i desigur, motivul negarii dorintelor lui. Problema e ca oricat m-as speti sa ma fac inteles nu am nicio sansa - el e in modul "no fucking way" si ma lovesc de un zid. Se pare ca nu sunt asa inteligent ca sa ne intelegem la ceas de criza. Dar nu ma las, TREBUIE sa imi inteleg copilul si pentru ca nu ma duce mintea ma duc sa invat de la invatati. Vine un domn in Romania care va vorbi despre viata sociala si emotionala a copiilor. Pe domn il cheama Michael Thompson, vine in Septembrie si mai mult, cica el e specializat pe baieti. Asadar ma duc sa ma scolesc pentru ca nu se mai poate. Daca aveti si voi nevoie, gasiti aici detalii:  http://www.michaelthompson.ro/