Cand sotia nu-i acasa 3

Au trecut ani...an, mai bine zis, si copilul creste vertiginos. Acum merge, alearga, se joaca cu mingea si vorbeste in continuu. De ceva vreme mai si canta - refrenul de la Uglier than Patti Smith ( care e cu "aaaaa. Aaaaaa") si "ai ai aie" Puerto Rico a doamnei Vaya Con Dios. E din ce in ce mai simpatic si noi ne topim de dragul lui. 

E lesne de inteles ca acum e mult mai haios sa raman singur cu copilul. Incepem cand iese Del pe usa si o tot tinem langa cu "pa mama" ca sa se prinda boracul ca ii pleaca muma si ca ramane cu ta-su. Cum am incuiat usa se intoarce spre mine trage un zambet larg si pleaca chiaun spre sufragerie, cu mainile ridicate deasupra capului, balambanindu-se ca un betiv isteric. Se opreste in cadrul usii o secunda pentru a-si alege tinta. Scaneaza toate jucariile aruncate prin camera, alege masina gri cu o roata lipsa, zambeste, zice catre mine "brrrmm brrrmmm" si " aaaammm-aaaam" in semn ca a turat motorul imaginatiei la maxim si sare pe saraca jucarie. O taraie, o arunca, o priveste, mi-o da de cateva ori mie ca sa fac ceva interesant cu ea si apoi se opreste brusc.
- mama!
- lasa pe mama. Esti cu tata.
- tata!
- asa taticule, esti cu tata
- mama!
- ti-am spus, lasa pe mama pentru ca e plecata. O strigam cand vine
- mama!!!!
In mod normal ar trebui deja sa ma panichez pentru ca pentru cateva minute se blocheaza pe ma-sa. O tot striga si vine la mine sa ma implore sa i-o dau pe Del. Ma trage de pantaloni, se lipeste de mine si ma priveste gales in ochi. "MAMA!". Ma termina - o striga cu atat drag si jale incat imi vine si mie sa o strig. Sa o strig si pe Del si pe mama mea. E jale mare!

Trec, deja invatat, peste primul episod de "mama" si revenim la joaca. E delicioasa joaca cu copilul meu. Sunt bombardat de tot felul de ganduri. Cel mai puternic este: OMFG, eu chiar am copil, care chiar a crescut si cu care chiar ma inteleg. Ii cer sa imi aduca "capaca" de la cutia colorata pentru ca sunt batran si amortit si el executa. Imi cere sa il ridic sa vada pozele de pe pereti pentru el e tanar si mic si eu execut. Il intreb daca vrea muzica si el imi raspunde zambind "Aaa-aaa" si pleaca hotarat sa smulga butonul de volum de la combina. Imi pune mintea pe bigudiuri cand imi da tot felul de jucarii ca sa fac chestii interesante cu ele - imi intinde jucaria si asteapta cu ochii mari sa fac ceva. Eu incep mintenas sa fac tot felul de dialoguri intre masini si catel, sau imi pitesc vulpea pe sub tricou ca sa o traga el incantat de coada sau ii explic cine si ce canta pe fiecare CD pe care il trage hulpav din masutza TV. Daca imi da vreo jucarie cu care nu stiu ce sa fac incep sa bat cu ea in ceva si o dam percutie - cu asta nu dau gres niciodata. :)
Alt gand este: cum o sa fie peste cativa ani cand vom sta ca acum? Ce vom vorbi? Cu ce ne vom juca? Oare o sa rupa iDevice-urile sau voi fi in stare sa ii trezesc dragul de natura si nu doar de lume virtuala. Oare voi avea bucuria sa cand impreuna cu el diverse cantece la chitara? Sau, mai mult, va canta si el?

Si tot asa, timpul trece frumos. Dar daca primul hop a trecut relativ rapid cu luat in brate, explicat si apoi indreptat atentia catre catelul care se vede pe geam; al doilea e mai delicat. Trebuie sa ii pun CD-ul cu Traum, sa cant, sa ma veselesc si tot cu catelul pe geam terminam. Cateodata, daca e momentul prea greu bag o serie de baloane de sapun si se rezolva.

Mai nasol e la criza numarul 3 cand nu prea mai e nici catel pe afara ca sa i-l arat si nici nu prea il mai intereseaza subiectul. Nici baloane nu mai vrea iar de muzica cred ca e deja satul. Acum CHIAR o vrea pe " maaamaaaa". Cateodata il mai calmeaza baia pana vine Del, saraca, intr-un suflet de la sedinta de redactie. Cateodata plange pur si simplu desi e consolat in toate felurile de mine. Cred ca si eu ma cam agit in momentul ala si d'aia devine critic. In orice caz, avem de progresat cu totii la capitolul asta. Aseara, de exemplu imi venea sa ma iau la bataie de mila cand lua fiecare bluza a Deliei din pat si striga cu obida "maaamaaaa". Curgeau lacrimile ca la crocodil pe fatzuca lui mica iar in mine se ciocneau drezine, cum zicea un autor necunoscut dintr-o carte cunoscuta. Ma blocasem. Nu stiam ce sa ii mai zic. Eram de acord cu el ca vrea la maica-sa, dar ma avea doar pe mine atunci. Eram blocat. Am deblocat situatia fugind cu el in carut la terasa. L-am pacalit cu bautura de data asta dar cateodata nu merge asa de simplu. Sunt seri cand stau cu ochii pe Find My Friends (aplicatia de pe iphone) ca sa vad cum se apropie Del de casa cu taxiul sau metroul. Stau si numar minutele si suspinele copilului pana vine ma-sa. O vad cand se apropie si deplasez copilul catre usa:

- Uite taticule, mama e aprope de casa. E la blocul vecin. Hai sa o asteptam la usa.
- Mama
- Da, mama vine acasa
- Acacca
- Da, acasa.
- Mama acacca.
Se prinde ca urmeaza alinarea si incepe sa traga de interfon de la mine din brate. Cum aud pasi pe scari deschid usa si fata micului cracanat se lumineaza. Cand o vede pe Del e in al 9-lea cer - rade din tot sufletzelul lui si striga fericit "mama-mama-mama" si "app-thie" (Lapte). Se reuneste familia fericita; o intreb cum a fost; ea ma intreaba cum a fost si ne continuam seara linistitita pana la culcare. Nu prea ii zic totul Deliei ca sa nu iasa stresata data viitoare, dar daca spiritele se linistesc, ce rost mai are?
Noua ni se pare ca in serile astea Luca adoarme mult mai greu pentru ca nu vrea sa o lase pe Del sa plece de langa el. I-a lipsit tare si vrea sa se sature de ea. Imi e drag de ei cand ii vad cat de lipiti sunt, dar sunt si intr-un fel gelos. As vrea si eu momentele lor calde si traite asa intes, dar eu nu am tzatze si nici nu l-am nascut - eu am burta si in timpul nasterii fumam in curtea maternitatii.

In afara celor 3 crize ne simtim bestial. Cantam, dansam, ne pupam si vorbim vrute si nevrute in cele 3 limbi pe care le cunosc pentru a obisnui copilul cu graiurile Pamantului. Ma uimeste cu noi cuvinte, cu noi skill-uri si cu bucuria si voiosia din el. Imi place la nebunie sa stam ca baietii - e timpul nostru pretios. Crestem impreuna in momentele alea.

Ce n-am povestit acum e ce se intampla cand iesim afara, ca doar n-om sta doar in casa pe vremea asta misto....dar asta in episodul urmator. Pentru cei cu ecrane alb-negru: ati urmarit "cand sotia nu-i acasa 3"

De ziua ta, tatico

Cand eram copil stiam cum trece anul in functie de cele 4 evenimente
fericite si intense pentru mica mea minte: Pastele la Pietrosita, ziua
mea, vacanta de vara la Pietrosita si Craciunul (tot acolo). Am tot
crecut pe toate axele si cu timpul am pierdut vacanta de vara. Tihna si
exuberanta aia frumoasa a fost inlocuita acum cu o mizerie de doua saptamani pentru care trag tot anul. Cum mai spuneam eu scarbit prin pauzele de tigara de la serviciu - muncim un an pentru a ne odihni doua
spatamani. Si mai suntem si obligati sa il luam intr-o perioada
definita de ei.

Tot in acest timp s-au cam rarit si sarbatorile de Pasti la Pietrosita din cauze legate de energie, timp si lipsa apasatoare de bunici.

Au mai trecut apoi cativa ani si pac, m-am casatorit cu Delia. Fericita alegere! Iar ca moment am decis sa il impart cu ziua mea. Asadar, acum trei ani ne casatoream transformand ziua mea de nastere
si nume in ziua noastra de nastere si nume. Am privit casatoria ca pe cel mai misto cadou de pana atunci.

Am mai adaugat un an si hop si Luca, si-a itzit capsorul zambitor pelume. Asta chiar ca fost cel mai tare cadou. A venit pe lume primavara, in preajma zilei mele de nastere si pana in Paste, deci are legatura cu perioada asta. Si Luca a devenit, astfel, o bucurie in linie cu celelate din acelasi sezon.

Mai este de numarat Craciunul care acum are si el o fata noua. De cand cu micul crocodil prin casa noastra sensul bucuriei Craciunului s-a schimbat. Acum Luca e cel care isi numara anii in Mos Craciuni iar noi ne bucuram cu el in calitate de organizatori.

Cum arata acum anul meu:
Ziua lui Luca, Paste + ziua mea si a casatoriei noastre, mizeria de concediu de vara in care il ducem pe copil la mare si Craciunul lui Luca. Ati zice ca nu prea mai mai sunt sarbatori si pentru mine. Vorbind tehnic, cam asa e. Dar vorbind sufleteste fiecare zi si fiecare zambet al alor mei ma bucura ca o sarbatoare. No bullshit, chiar asa e. Faceti copii!

Ta-su @ prima tv - se intoarce

Daca nu aveati somn in a doua zi de Paste si o ardeati oe prima tv
probabil mi-ati vazut figura la "totul despre mame". A fost o emisiune
despre bogger-eala parinteasca unde am avut bucuria sa ma intalnesc cu
Mihai si Dana Urban Kid. Ne-am ras, ne-am hahait si am indrugat
verzi-uscate.
Si pentru ca tot am vorbit de bloguri, mi pare rau ca nu am apucat sa vorbesc despre treibadica. Daca nu erau ei, nu cred ca era nici blogul lui ta-su si poate nici ta-su. Ei mi-au dat insipratie si curaj pentru multe chestii.

http://totuldespremame.ro/video/blogging-partea-1
http://totuldespremame.ro/video/blogging-partea-2

Taţii gameri

Atentie: limbajul acestui articol este murdarit de impresia pe care mi-o lasa cei despre care vorbesc. Daca lezeaza cititorii nevinovati, imi cer scuze.

Ma tot invart de ceva vreme sa scriu despre o specie inexplicabila pentru mine: tatii gameri. Stiu ca am sa primesc multe priviri incruntate (cel putin) si cateva galeti de mizerie dar imi asum asta. Intai, am sa ma racoresc eu oleaca.

Tot aud ba de pe FB, bloguri, coltul blocului despre tati care o ard necontenit la calculator. Sunt destule cazuri pe care cred ca le stiti si voi din gura in gura cand mame si sotii scarbite si obosite de nepasarea sotului jucaus pe PC au divortat. Pai cum vine asta, bai nene? Te iubesti cu femeia de langa tine, te distrezi, te mai iubesti odata, si inca odata si faci un copil. Femeia se apuca de facut burtica si de avut nevoie de tine. Tu ar trebui, conform legilor animalelor, sa ii asiguri cuibul. Ca atare, incepi sa aduni frunze, ramuri, pamant, cacat si know how pentru a te pregati de viitoarea ta familie. Dar nu, tu cum auzi ca sotia ta a ramas insarcinata te sperii de ingheata camasa pe tine (ca orice barbat), si in loc sa te antrenezi si sa te imbarbatezi ca sa iti treaca frica, tu bagi un "need for speed" (ca orice cretin). Eu inteleg lumea virtuala, inteleg nevoia de net pentru ca si eu sunt "wired", inteleg chiar si nevoia de jucat in gol cate un joc, doar ca sa iti reamintesti de copilarie, dar sa substitui realitatea cu World of Worcraft nu mai inteleg. Daca strangi faima in joc nu inseamna ca in casa esti un super-erou. Chiar din contra, in fata familiei tale ramai un terminat in chiloti jegosi - ca ti-e prea lene sa te schimbi, nebarbierit - ca in joc nu te vede nimeni, si cu privirea dusa - pentru ca asa ti s-a sucit de la monitorul tau enorm. Ti-ai dat banii ca un bou pe placi video si ram, schimbi tastura si mouse-ul saptamanal pentru ca pe deasupra mai joci si prost si le spargi de perete cand pierzi grav.

Nevasta-ta strange din cur ca sa dramuiasca banii pe care ii primeste de la Stat pentru a putea ingriji copilul si sa iti mai dea si tie de mancare. Are sarca creierii pilaf pentru ca de multa vreme nu a mai avut o singura ora pentru ea. Te astepta in fiecare zi ca pe ciresul copt de la serviciu ca sa ii mai iei copilul din brate si sa se pise si ea. Dar tu vii, descui cu cheia, bagi capul in camera, dai din el in semn ca ai venit si te retragi in bucatarie sa scobesti prin frigider. Ea incearca sa te momeasca cu ce minunatii a mai facut copilul in ziua aia sperand ca in sfarsit azi nu te vei mai juca. Tu incepi surd sa te plangi de ce patesti la serviciu si termini spunand ca esti mort de oboseala si ai nevoie sa te relaxezi 5 minute la un fotbal pe calculator. Ea inghite in sec un ghem de urzici - nici azi nu ai revenit pe planeta familiei tale. E tot singura langa tine. Ea e buna si inca te iubeste pentru multa vreme...pana apare scarba. Din momentul ala ea chiar devine un super-erou, muta muntii din loc si zidurile apartamentului tau si pleaca cu copilul sa duca o viata normala, fara veriga slaba din fata biroului cu consola de gaming.

Ce te faci acum? Intai te faci ca rasufli usurat. Bagi mai multe jocuri, incepi sa si bei la calculator si sa fumezi. Iti intra scrum printre taste, versi berea pe mouse prea des si nu prea mai ai bani sa le schimbi saptamanal - ai inceput sa platesti lunar bani pentru copil. Acum iti pare rau? Ai vreun "save game" pe undeva? Poti sa dai "load" din momentul in care te-ai asezat la pc? Nu. Ai ramas un labagiu trist in casa ma-tii sau a ta care regreta in sfarsit. Prea in sfarsit. You failed!

Puteai sa te joci cu copilul si sotia in moduri in care calculatorul nici nu s-a gandit. Puteai sa fii eroul lor, sa strangi bani, nu puncte, pentru ei. Sa te lupti cu angoasele, nu cu cetele de Zergi. Ai fi putut sa conduci domol catre mare, nu sa bagi 200 pe la munte in NFS. Ai pierdut, copilul tau e mai tare decat volanul tau cu force feedback si tu nu ai stiut asta.

Daca ai citit asta si nu esti de accord cu mine injura-ma! I double dare you, motherfucker!

Hotul din casa noastra

Te-ai intrebat vreodata cum e sa fii hot in propria ta casa? Cred ca cei cu copil mic stiu raspunsul. Eu sunt genul cu gura mare si galagioasa, obisnuit inca din pruncie sa imi cante muzica la cap, sa imi latre cainii si cucurigeasca tabagic cocosii in timp ce becurile ard la putere maxima. M-am obisnuit sa dorm lemn cand e de dormit si sa fiu alert cu lumina din plin si zgomote importante. Totul a fost bine si frumos pana cand am intalnit-o pe Del. Ea e genul care doarme in sanctuar - liniste mormant si lumina nici macar de la lumanari. Daca topaie puricele Del aude si se trezeste. Te asteptai ca din doua extreme sa iasa un copil de mijloc cu somn potrivit de linistit, intr-o liniste moderata si cu intuneric asa si asa. Ei bine, nu! A iesit tot un copil de nisa, cu somnul de tip senzor de miscare in perimetru + alarma ce se declansaza automat la orice sunet mai mare de 0,00001 decibeli. Mai mult, pruncul e setat sa explodeze daca il ating cu mana sau cu plapuma. In conditiile date a trebuit sa ne luam cursuri de ninja pentru a mai putea trai si respira in timp ce doarme Luca.

Imediat dupa ce Del termina lupta corp la corp cu boracul pentru a-l culca la orizontala incepe circul mut. Iese Del ravasita din dormitor, in sufragerie este deja bezna taiata doar de lumina ipad-ului. Sa deschidem televizorul ar fi prea riscant - lumina prea multa si prea de discoteca. Ramane un amarat de neon aprins la bucatarie cat sa nu ne scoatem ochii pe intuneric. Pana ne convingem ca putem respira mai trec vreo cateva minute in care ciulim urechile spre dormitor. Cand pare liniste stabila indaznim poate sa vedem un film pe mute la tv sau laptop. Ar trebui sa iti imaginezi cum stau incordat pe canapea, cu coatele pe genunchi gata sa sar de incordare - la tv si Universitate incepuse razmeritza. Se luau interviuri, se comenta, se transmitea in direct dintre pietre si focuri iar eu ascultam pe mute toate astea. La un moment dat incepi sa ghicesti ce spun oamenii dupa mimica - e un exercitiu bun si haios. Poate din cauza asta n-am inteles nimic din Universitate 2012 nici pana acum.

In afara de media sau social media pe liniste si intuneric mai este si family social. Adica dupa ce adorme Luca mai socializam in sfarsit si noi doi. Doar noi doi. Bun asa, dar vorbeste pe mute cu urechile atente la somnul copilului. Poti? De multe ori dialogul devine monolog sau volumul soaptelor e atat de mic incat nu auzim nimic. De fiecare data tragem cel putin o partida sanatoasa de ras infundat cand ne surprindem cat de penibili suntem sau ca intelegem orice altceva decat a zis celalalt. E bun si dialogul asta pentru ca ne distram cand repetam acelasi cuvant de trei ori si deci, indiferent ce avem de vorbit ne amuzam copios.

Pana aici ti-am prezentat partile usoare. Stai sa vezi cum e sa mergi prin apartament cu toate jucariile explodate prin cotloane si in mijlocul casei. Cand imi e lumea mai draga si mai linistita se intampla sa calc pe cate-o jucarie ce piue. Piiiu! Inghet! Del a aruncat deja galeata cu venin din priviri pe mine. Ii lucesc ochii in intuneric mai infioratori si mai ascutiti ca ai lui Mihai Viteazul. Daca Luca misca ea sare ca o felina sa il linisteasca. Daca nu misca ma dojeneste scarbita de lipsa mea de concentrare si atentie.
Mai exista si posibilitatea ca jucaria pe care calc sa nu scoata nici un suntet, dar sa icnesc eu de durere pentru ca merg descult desigur, ca sa nu fac zgomot. Si in cazul asta Del ma dojeneste scarbita de lipsa mea de barbatie - era doar o tepusa de lemn, nu trebuia sa urli asa.

Mersul la toaleta se face, normal, cu lanterna sau telefon mobil. Fotonii emisi de becul de la baie pot rani somnul copilului si ca atare trebuie sa ne strecuram ca hotii catre prada, pe intuneric si in liniste. Nu intru in amanunte la capitoul liniste versus toaleta. :)

Citind ce am scris mai sus ai putea zice ca e cu adevarat interesanta ingineria genetica pentru a alege cu mana ta calitatile pe care le vrei la copil. Sa alegi ca pe boabe de negina calitatile de defecte. Sa mosteneasca ce vrei tu de la cine vrei. Ei bine, nu e chiar asa. Chiar daca ar parea chinuitor sa ai un copil cu somnul delicat care te face sa traiesti in bezna, nu este. In realitate ne bucuram foarte mult de momentele noastre de reala liniste. Dialogul cu Del e mai haios si jucaus cand susotim - e o senzatie de tabara continua - doar ca Dom' profesor e Luca.

Fugutza