Asa cum mie mi-ar placea sa fiu o musca pe
tavan dupa ce plec de acasa pentru ca sunt curios cum e fara mine, asa cred ca
si-ar dori si sotiile-mame sa supravegheze amuzate sotii-tata cand evadeaza
pana la magazin sau la suc.
Despre evadare am mai vorbit, dar repet:
pentru sanatatea creierilor capului trebuie sa iasa si tatal, si mama cu
prietenii din cand in cand. Poate eu abuzez iesind saptamanal, dar Del iese
mult mai rar. Tocmai d'aia, cand isi abandoneaza pruncul cu ta-su ar fi cazul
sa fie linistita ca viitorul familiei e pe maini bune si dibace. Eu ma dau,
desigur, viteaz si increzator ca totul e ok, ca ne vom distra impreuna, ca sa
plece linistita si sa stea cat vrea pentru ca Luca e bine cu mine. Ma priveste
indoita toata si dupa lungi si repetate pupaturi de copil in cadrul usii se
smulge din cadrul familial si fuge la relache tineresque cu fetele.
Si abia pleca batrana, ce mai freamat, ce mai
zbucium. Cum incui usa
ii spun zambitor lui Luca ca acum am ramas ca baietii si ne vom face de cap. Acum sunt fara Del si pot in sfarsit sa ma ingalbenesc linistit de
spaima. Oare chiar
rezistam doua - trei ore? Oare copilul meu ma cunoaste si e comod cu mine? Îi
sunt oare suficient? De ce maraie deja? Daca plange prea tare? Daca plange prea
mult?
Sa nu ma
intelegeti gresit, eu stau cu Luca (niciodata suficient) si avem o relatie
(cred eu) buna, dar nu se compara cu ce e intre el si Del. Pentru el, ma-sa e cea mai importanta din lume, iar pentru ma-sa el e
cel mai important din lume. Sunt asa de lipiti, incat, cateodata nu am loc nici sa bag o palma intre
ei. Asta se traduce in dependenta grava de mama, dar si prin dragoste frumoasa
si sentimente atat de puternice ca mi-e greu sa le inteleg. Cum zicea
cantecul: fara ea triste sunt noptileeee. :)
Asadar, am
ceva motive de neliniste cand ma-sa nu e langa fi-miu.
Distractia
incepe asa: primul lucru pe care pun mana e chitara. O scot tacticos din husa
sub ochii mari ai copilului, o zdrangan in treacat ca sa ii fac pofta si ii
zambesc. Luca rade. Imi caut apoi un loc bun, imi insir
foile cu acorduri intr-un loc neaccesibil pruncului devorator de hartie si incepe
lalaiala. Luca
intepeneste de uimire vreo jumatate de ora pe ceas. Din cand in cand mai rade,
mai da din maini, dar in general priveste fascinat. Acum, eu nu prea stiu daca
reactia lui e una pozitiva sau pur si simplu nu intelege de ce ta-su rage ca
nebunul cu mobila aia galagioasa in mana.
Dupa juma'
de ora da semne de plictiseala si maraie de vreo doua ori cautand sa faca
altceva in loc sa ma asculte. Arunc chitara si sar la joaca. Da-i inca vreo
jumatate de ora cu jucarii de plus balite si chitzaite. Luca rade. A trecut o
ora si inca ne intelegem!
Primul
sms vine si el: cum sunteti? Raspund rapid (si mandru): chitara, ne
distram.
Urmeaza
partea de educatie muzicala - se pune un album celebru al unei trupe de renume
international care se stie pe de rost si i se canta pruncului impreuna cu cd-ul
cate piese doreste. Luca rade tare. A rezistat odata si 5 piese, dar atunci era
si Del acasa, deci nu se pune. :). Incepe sa maraie cand s-a saturat si agita
picioarele nervos - e clar, trecem la altceva!
Acum devine
cam problematic pentru ca deja cam are rabdarea pierduta. Incerc eu inca o
repriza de dezmierdari si joaca cu maimutzele de plus, dar cam scartzaie. Cred
ca s-a prins ca mama nu e acasa si ca eu sunt cam panicat. Sau, daca ma uit la
ceas, e cam ora lui de culcare. Hmmm. Luca maraie.
Pot sa mai trag de timp daca ii arat ceva
colorat pe tableta. Daca mai face si zgomot mai castig vreo jumatate de ora de
dragalit, joaca si ras.
Au trecut doua ore si parem ok, dar se simte
tensiunea in aer. El incepe sa ma priveasca incruntat, eu incep sa il privesc
speriat. Se maraie din ce in ce mai mult intre zambete iar picioarele lui au o viteza
dementa. Ne mai jucam
de cateva ori de-a racheta si gata. Incepe circul! Luca plange.
Circul e de
oboseala. E ora de somn si copilul vrea sa doarma. Doar ca eu interpretez asta
ca pe o lupta personala cu mine - nu ma mai suporta si d'aia plange. Pai de ce
mai, taticule? Nu ne-am distrat noi frumos? Luca zbiara.
Il pun in « marsupi » sau in brate
si incep cu shh-shh sau cu cantece lente ca sa il dobor. Cateodata am noroc si adoarme
pana vine Del, cateodata nu. Luca urla.
The
ultimate escape este sa ies cu el afara, la bulevard, unde zgomotul de masini
si noxele il adorm pana la urma. Sau poate la bulevard ma
linistesc eu si se linisteste si el. Nu am idee, dar asta e solutia de urgenta – a functionat de fiecare
data.
Bai,
tatilor, daca ramaneti acasa cu copilul si acesta plange si face pe nebunul, nu
faceti greseala sa pomeniti asta in sms-urile date sotiei. Sunt de accord ca nu
trebuie lasat sa urle ore intregi, dar cu tact si cu bulevard aglomerat se
calmeaza pana la urma. Deci tineti crizele pentru voi. Eu am facut greseala sa pomenesc
intr-un sms ca Luca plange si nu doarme, iar in 10 min Del era acasa, panicata
toata si infuriata ca nu i-am spus din prima despre criza. Normal ca Luca
dormea deja dus cand a ajuns ea, dar era prea tarziu. Ii stricasem deja seara
in oras pentru ca am cedat psihic. E adevarat ca nu ajunsesem inca la bulevard
cand am dat sms-ul. Eram printre blocuri. :)
Sper sa fie din ce in ce mai usor si mai
frumos sa raman cu Luca acasa cand iese Del. Si sper ca ea sa iasa la spalare
de creieri din ce in ce mai des. Avem nevoie de lipire tata-fiu. …ca sa nu zic
bonding. :P
Voi cum faceti cu creierii cand ramaneti
singuri cu copii ?