Cand sotia nu e acasa

Asa cum mie mi-ar placea sa fiu o musca pe tavan dupa ce plec de acasa pentru ca sunt curios cum e fara mine, asa cred ca si-ar dori si sotiile-mame sa supravegheze amuzate sotii-tata cand evadeaza pana la magazin sau la suc.

Despre evadare am mai vorbit, dar repet: pentru sanatatea creierilor capului trebuie sa iasa si tatal, si mama cu prietenii din cand in cand. Poate eu abuzez iesind saptamanal, dar Del iese mult mai rar. Tocmai d'aia, cand isi abandoneaza pruncul cu ta-su ar fi cazul sa fie linistita ca viitorul familiei e pe maini bune si dibace. Eu ma dau, desigur, viteaz si increzator ca totul e ok, ca ne vom distra impreuna, ca sa plece linistita si sa stea cat vrea pentru ca Luca e bine cu mine. Ma priveste indoita toata si dupa lungi si repetate pupaturi de copil in cadrul usii se smulge din cadrul familial si fuge la relache tineresque cu fetele. 

Si abia pleca batrana, ce mai freamat, ce mai zbucium. Cum incui usa ii spun zambitor lui Luca ca acum am ramas ca baietii si ne vom face de cap. Acum sunt fara Del si pot in sfarsit sa ma ingalbenesc linistit de spaima. Oare chiar rezistam doua - trei ore? Oare copilul meu ma cunoaste si e comod cu mine? Îi sunt oare suficient? De ce maraie deja? Daca plange prea tare? Daca plange prea mult?

Sa nu ma intelegeti gresit, eu stau cu Luca (niciodata suficient) si avem o relatie (cred eu) buna, dar nu se compara cu ce e intre el si Del. Pentru el, ma-sa e cea mai importanta din lume, iar pentru ma-sa el e cel mai important din lume. Sunt asa de lipiti, incat, cateodata nu am loc nici sa bag o palma intre ei. Asta se traduce in dependenta grava de mama, dar si prin dragoste frumoasa si sentimente atat de puternice ca mi-e greu sa le inteleg. Cum zicea cantecul: fara ea triste sunt noptileeee. :)

Asadar, am ceva motive de neliniste cand ma-sa nu e langa fi-miu. 

Distractia incepe asa: primul lucru pe care pun mana e chitara. O scot tacticos din husa sub ochii mari ai copilului, o zdrangan in treacat ca sa ii fac pofta si ii zambesc. Luca rade. Imi caut apoi un loc bun, imi insir foile cu acorduri intr-un loc neaccesibil pruncului devorator de hartie si incepe lalaiala. Luca intepeneste de uimire vreo jumatate de ora pe ceas. Din cand in cand mai rade, mai da din maini, dar in general priveste fascinat. Acum, eu nu prea stiu daca reactia lui e una pozitiva sau pur si simplu nu intelege de ce ta-su rage ca nebunul cu mobila aia galagioasa in mana.

Dupa juma' de ora da semne de plictiseala si maraie de vreo doua ori cautand sa faca altceva in loc sa ma asculte. Arunc chitara si sar la joaca. Da-i inca vreo jumatate de ora cu jucarii de plus balite si chitzaite. Luca rade. A trecut o ora si inca ne intelegem!

Primul sms vine si el: cum sunteti? Raspund rapid (si mandru): chitara, ne distram. 

Urmeaza partea de educatie muzicala - se pune un album celebru al unei trupe de renume international care se stie pe de rost si i se canta pruncului impreuna cu cd-ul cate piese doreste. Luca rade tare. A rezistat odata si 5 piese, dar atunci era si Del acasa, deci nu se pune. :). Incepe sa maraie cand s-a saturat si agita picioarele nervos - e clar, trecem la altceva!

Acum devine cam problematic pentru ca deja cam are rabdarea pierduta. Incerc eu inca o repriza de dezmierdari si joaca cu maimutzele de plus, dar cam scartzaie. Cred ca s-a prins ca mama nu e acasa si ca eu sunt cam panicat. Sau, daca ma uit la ceas, e cam ora lui de culcare. Hmmm. Luca maraie.

Pot sa mai trag de timp daca ii arat ceva colorat pe tableta. Daca mai face si zgomot mai castig vreo jumatate de ora de dragalit, joaca si ras. 

Au trecut doua ore si parem ok, dar se simte tensiunea in aer. El incepe sa ma priveasca incruntat, eu incep sa il privesc speriat. Se maraie din ce in ce mai mult intre zambete iar picioarele lui au o viteza dementa. Ne mai jucam de cateva ori de-a racheta si gata. Incepe circul! Luca plange.

Circul e de oboseala. E ora de somn si copilul vrea sa doarma. Doar ca eu interpretez asta ca pe o lupta personala cu mine - nu ma mai suporta si d'aia plange. Pai de ce mai, taticule? Nu ne-am distrat noi frumos?  Luca zbiara.

Il pun in « marsupi » sau in brate si incep cu shh-shh sau cu cantece lente ca sa il dobor. Cateodata am noroc si adoarme pana vine Del, cateodata nu. Luca urla.

The ultimate escape este sa ies cu el afara, la bulevard, unde zgomotul de masini si noxele il adorm pana la urma. Sau poate la bulevard ma linistesc eu si se linisteste si el. Nu am idee, dar asta e solutia de urgenta – a functionat de fiecare data.

Bai, tatilor, daca ramaneti acasa cu copilul si acesta plange si face pe nebunul, nu faceti greseala sa pomeniti asta in sms-urile date sotiei. Sunt de accord ca nu trebuie lasat sa urle ore intregi, dar cu tact si cu bulevard aglomerat se calmeaza pana la urma. Deci tineti crizele pentru voi. Eu am facut greseala sa pomenesc intr-un sms ca Luca plange si nu doarme, iar in 10 min Del era acasa, panicata toata si infuriata ca nu i-am spus din prima despre criza. Normal ca Luca dormea deja dus cand a ajuns ea, dar era prea tarziu. Ii stricasem deja seara in oras pentru ca am cedat psihic. E adevarat ca nu ajunsesem inca la bulevard cand am dat sms-ul. Eram printre blocuri. :)

Sper sa fie din ce in ce mai usor si mai frumos sa raman cu Luca acasa cand iese Del. Si sper ca ea sa iasa la spalare de creieri din ce in ce mai des. Avem nevoie de lipire tata-fiu. …ca sa nu zic bonding. :P

Voi cum faceti cu creierii cand ramaneti singuri cu copii ?