Lettre au Pere Noel

Caietul cu coperte portocalii statea pe fundul unui sertar. L-am cautat printre facturi de lumina si carti de garantie de la tot felul de device-uri. E caietul Casei cu dorinte si planuri. In el ne-am planuit nunta, casa si dorintele pentru fiecare an. E un fel de ajutor de bilant sau de post-it pentru un an intreg. Stiu ca suna ca in revista AS dar noi, cand se apropie sfarsitul anului, ne scriem ce ne dorim de la anul viitor. Scriem acolo tot ce ne trece prin cap. E ca o scrisoare pentru Mos Craciun, doar ca ne-o scriem noua. Acolo punem un fel de legaminte cu noi pentru anul ce vine.

L-am deschis curiosi, caci nu mai tineam minte ce am scris anul trecut. Nu mai stiam nici macar daca am scris de fapt ceva in el.

Deschid. Rasfoiesc. "Lista de impliniri marete pt 2013" - titlu pus la misto de Del. Citesc cu glas tare si sugubat lista de dorinte. Cand termin imi vine sa imi dau palme - tot ce ne-am propus s-a implinit. Ba mai mult, discutand apoi, ne-am dat seama ca au fost mai multe lucruri pe langa lista care au venit sa ne bucure in timpul anului. Am fost asa de fericit incat am simtit nevoia sa o imbratisez pe Del cu putere ca la free hugs. Au fost lucruri marunte pe lista aia dar era tot ce ne doream. Nu am tras la jug pentru ele, nu ne-am rupt carca ci doar ni le-am dorit. Ni le-am dorit si s-au intamplat. Nu am vrut vile si nici masini straine, ci tot celul de lucruri legate de copil, casa, concedii, job, hobby-uri. Nu ne-am dorit nici bani si nici nu am facut, dar am avut exact atat cat ne implim dorintele.

Am privit lung caietul si am luat un pix negru. "Lista dorinte 2014". Am rescris dorinta cu "sa fac foto mai bine si mai serios" pe care o tot rescriu de cativa ani si am inceput un an nou. Nu stiu daca se vor implini dar macar stiu ce vreau sa mi se intample in 2014.

Am terminat lista amandoi si am ajuns la concluzia ca 2014 va fi anul gradinitei si al repararii dintilor tuturor. Ne-am supt masele amuzati si am pus caietul la locul lui pe fundul sertarului.


Va doresc sa indrazniti sa va doriti. Si daca va doriti le veti implini. LMA cu drag de la Ta-su!

Un Craciun fara cola, dar cu castigatori sanatosi

Darurile au fost aruncate! :)





Felicitari si pofta buna! Cadoul gurmanzilor a fost castigat de Geo H. 
iar cel al bautorului de Ioana.
Va rog sa imi scrieti pe mail la eduard [punct] grigoroiu [la la la] gmail.com sau pe facebook sa va pun in legatura cu Mosul. ;)


Va multumesc mult de tot pentru ca mi-ati scris. Am citit fiecare comentariu cu gura plina de bale si plin de amintiri. Eu mancam sorici pe 7 guri (dorinta mea pentru fiecare Craciun este sa mananc un metru patrat de sorici - inca nu cred ca am reusit vreodata), ciuguleam sarmale - mai mult imi placea mirosul lor si bagam cu multa pofta friptura de porc facuta la gratar in soba de catre bunicii mei. Imi mai placea mirosul de piftie din sufrageria ne-incalzita de la tara, cel de lemn ars in soba si cel de tuica fiarta pe care o beau pofticiosi adultii.

Va urez din toata inima sarbatori fericite si multa multa multa sanatate! ...si rezistenta la ficat. Nu stiu daca v-am zis vreodata, dar eu sunt coplesit cand vad cat de multi cititori sunteti la fiecare mizerie pe care o scriu. Ma onoreaza si ma emotioneaza de ma cac pe mine.

p.s: am numarat  bine castigatorii?

La multi ani, Luca!

Acum doi ani ma pregateam sa ma intalnesc cu Luca. Era sa fie intalnirea care mi-a schimbat viata a doua oara. Acum stau de vorba cu Luca exact ca si cu un om mare, are pareri, are preferinte si ma uimeste cu personalitatea lui complicata de omulet de 2 ani. Ma topesc de dragului si lesin cand imi zice cocotat pe umerii mei luandu-mi capul in brate: tata, mi-e draaag de tine! 

Tot acum doi ani vedeam pentru prima data renascuta pe prima fiinta care mi-a schimbat viata - sotia mea draga care a mai renascut de 1000 de ori de cand l-a adus pe lume pe Luca si care ma uimeste in fiecare zi. 

Cum a fost ultimul an? Ia vedeti aici:

De ce nu zic la multi ani la timp? + CADOU

Primul motiv pentru care nu am umplut de Craciun si Anul nou wall-ul si blogul cu urari si poze cu brazi este ca oricum nu ar fi interesat pe nimeni, toti fiind prinsi cu sarbatorile lor. Al doilea motiv a fost ca eram si eu prins cu sarbatorile noastre. M-am lasat dus de starea de bine si am lasat bateriile la incarcat lasand bloggereala pentru anul nou.

Desi, daca stau sa ma gandesc anul trecut a fost destul de frumos from the blogging point of view. Mai mult de atat s-a si terminat frumos tot din punctul asta de vedere. Am fost invitat la o petrecere de Craciun data de Neoset. Eu nu prea sunt obisnuit cu chestii din astea si ca atare ma mana curiozitatea spre petrecerea cu iz blogo-social. Plus ca nici nu am avut ocazia sa particip la asa ceva la multinationala la care lucrez si parca simteam nevoia de ceva festiv cu luminite.

Cu toata curiozitatea tot m-am desumflat pana la urma: pe un frig cumplit, intr-o seara de pana in concediu cand mintea era deja plecata de acasa, pe o lene de nedescris m-am chinuit sa imi misc trupul jumatate racit spre Pipera, chiar la 2 minute de serviciul meu. (Asta, ca sa ma simt si mai ciudat, fiind asa aproape de locul muncii silnice-zilnice.) Cand am ajuns acolo aveam deja toate motivele sa fiu cu fundul in sus, dorindu-mi sa plec cat mai repede spre casa (repet, lene, frig, raceala). Am intrat in noul showroom Neoset, cladirea pe care o vad de ani de zile trecand cu bicla in fuga prin fata ei. A fost o firma de scutere inainte dar s-a transformat prin vara in Neoset. Eu si Luca eram  primii veniti la party - doar noi si organizatorii bucurosi de oaspeti. Gandul imi era sa termin cat mai repede si sa plec. Cand mi-au zis ca vom face poze, ca vom desena pe canapele cu cariocile si vom topai pe orice pat am inceput sa casc ochii mari a curiozitate. Peste partea cu mancare si tatuaje pentru copii am trecut repede ca mai vazusem. Dar sa desenez pe canapele nu mai pomenisem in niciodata. Mi s-a zis o viata intreaga SA NU CUMVA sa murdaresc canapeaua ca e de rau.  Cand am patat fotoliul parintilor cu niste cerneala am plans doua zile doar ca sa nu  ma bata si acum vin oamenii astia si imi zic sa desenem pe canapele?!?!? Prima reactie a fost ca nu e ok sa imi invat copilul cu asa ceva pentru a evita picturile de pe canapeaua proprie. A doua reactie a fost sa imi dau doua palme - doar n-am sa il stresez si pe Luca cu aceeasi frica anti-canapea? Apoi m-am intrebat de ce or vrea oamenii astia sa desenem pe produsele lor? Oare vor sa le arunce in glorie? Uimirea totala a venit cand mi-au zis cum sa stergem carioca: doar un servetel umed. Cuuuum ? N-are cum !

Si a avut cum. Nu stiu ce fel de fibre sunt alea dar se sterg perfect doar cu un servetel. Senzatia e ciudata pentru ca mintea nu poate intelege asa ceva si reactia pe care o avem vazand minunea e pe masura - seamana cu bucuria cimpanzeilor si suna tot cam asa. :) Recunosc ca e superb sa desenezi pe canapele – au textura mai misto decat orice hartie, fondul colorat exista deja iar daca mai sunt si niste pattern-uri pe acolo, sa te tii creativitate!

Dupa episodul asta memorabil am mai facut poze, facut rama pentru poza, am sarit pe paturi si Luca s-a ales cu « tatuadj » cu painajen pe manuta. S-a cantat in fata audientei Everybody in the "cata mare" si "mocatun" cu plete dalbe. A zburat timpul ca vantul de afara si Luca a cerut el in locul meu acasa. La plecare am avut alta surpriza de proportii: am primit cadou cel mai frumos taburet cu bile pe care l-am vazut vreodata. N-am intrebat daca se poate desena pe el pentru ca e deja desenat. Am plecat fericit sa imi sarbatoresc Craciunul. Acum, ca a trecut m-am gandit sa va fac si voua un mic cadou - am un voucher de reducere 20% la orice produs NEOSET si cum astept sa terminam de mazgalit intai toata canapeaua pe care o avem deja, va dau voua cuponul. Asa ca, cel care are de investit in Neoset si in viitor poate sa imi scrie aci un comment si facem reducerea
 

Momentul decisiv - LMA!

Il astept asa cum astept o plecare in vacanta. Cu neliniste si emotie. Parca ar fi frica, dar nu as avea motiv de asa ceva. Am facut asta de prea multe ori deja. Il astept toata noaptea cu neliniste.

Chiar asa, in timp ce il asteptam mi-am amintit de vacanta. Am tot umblat vacanta asta prin diverse locuri. Luca a fost, saracul, fericit pentu ca era cu noi. Am observat ca nu prea conteaza pentru copii unde sunt atat timp cat sunt cu parintii lor. Am stat de fundul lui si a fost fericit. Noi nu prea am apucat sa stam de fundurile noastre, dar am reusit sa fim fericiti. Ne-am obisnuit si cu putin cred - 3 ore de vizitat in doi Florenta, cateva ore de jucat carti si baut linistiti cu prietenii undeva la munte si multe somnuri de dupa-amiaza in 3 au fost exact cat sa ne puna un zambet bun pe figuri.

Ieri seara m-am culcat la aproape 22:00 cu gandul la noaptea asteptarii ca sa fiu sigur ca prind timp sa ma si odihnesc. Seamana cu asteptarea lui Mos Craciun doar ca invers.

Ca tot mi-am amintit de Craciun. Ce frumos e Craciunul cand ai copil. Am mai zis asta, nu? Am inceput colindele inca din noiembrie si inca nu s-au terminat. Am facut bradul de Craciun de la mijlocul lunii decembrie ca sa se minuneze in fiecare zi copilul de cat de frumos este bradul plin de luminite. Am tinut casa calda ca sa se abureasca geamurile ca in povesti si am privit zapada pe geam. Simteam in fiecare zi cum ii sadim amintirile si datinile lui de Craciun. Fara sanie, fara munte sau dealuri dar cu multa dragoste prin casa si jucausie.

M-am trezit pe la 4:00 si ma simteam odihnit. Puteam sa ma ridic din pat atunci. Am am tras de mine si am mai adormit subtire pana pe la 6 cand ma simteam si mai odihnit. Apoi, la 6:40 asteptarea a luat sfarsit. A venit MOMENTUL despartirii de concediu – perioada aia pentru care muncesc un an intreg ca boul in jug. A sunat ceasul - mi s-a crapat capul si sufletul de durere. Gata concediul! Gata viata frumoasa cu ai mei acasa. Am dat snooze plangand in mine si am continuat agonia cateva minute bune. Nu mai eram odihnit deloc. Ba din contra, tanjeam dupa somn ca Luca dupa lapte. Tanjeam dupa caldura plapumei noastre.
Acum sunt in metrou si vacanta asta a intrat deja in sertarul cu amintiri. Am un an nou in fata pe care mi-l doresc mai aproape de familie si, deci mai apropape de mine. Un an in care vreau sa ma re-apropii de muzica si fotografie. Un an nou in care avem inca o sansa sa schimbam lumea.

Va doresc ce va doriti voi! Si sa va fie prima zi de serviciu cat mai usoara.

ziua de nastere

Acum 30 de ani se nastea Delia Obreja. Nu avea nicio idee ce ii va rezerva viitorul si nici acum nu are. Prezentul a facut ca ea sa devina Delia Grigoroiu. 

Acum 30 de ani eu imi traiam bebelusia si nu aveam nicio idee ca am sa intalnesc o Delie micuta si creata care ma va cuceri cu fiinta ei mare, puternica si plina de viata. 

Acum 1 an si 7 luni se nastea un copil jucaus si zambitor caruia i-am ales un nume dintr-un cantec al adolescentei noastre. Acum 1 an si 7 luni nu stiam ca Sf. Apostol Luca ( Luca cel nebun - al celor de la Timpuri noi) se serbeaza chiar in ziua in care s-a nascut Del.

Acum am doua motive de bucurie: ziua in care a aparut pe lume jumatatea mea si coincidenta fericita a unui nume care are din ce in ce mai mult sens in viata noastra.

Acum 30 de ani niciunul dintre noi nu stia ca va fi atat de fericit la 30 de ani. Il multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos moldoveanca mea in cale! LA MULTI ANI, DRAGA MEA SOTIE!

De ziua ta, tatico

Cand eram copil stiam cum trece anul in functie de cele 4 evenimente
fericite si intense pentru mica mea minte: Pastele la Pietrosita, ziua
mea, vacanta de vara la Pietrosita si Craciunul (tot acolo). Am tot
crecut pe toate axele si cu timpul am pierdut vacanta de vara. Tihna si
exuberanta aia frumoasa a fost inlocuita acum cu o mizerie de doua saptamani pentru care trag tot anul. Cum mai spuneam eu scarbit prin pauzele de tigara de la serviciu - muncim un an pentru a ne odihni doua
spatamani. Si mai suntem si obligati sa il luam intr-o perioada
definita de ei.

Tot in acest timp s-au cam rarit si sarbatorile de Pasti la Pietrosita din cauze legate de energie, timp si lipsa apasatoare de bunici.

Au mai trecut apoi cativa ani si pac, m-am casatorit cu Delia. Fericita alegere! Iar ca moment am decis sa il impart cu ziua mea. Asadar, acum trei ani ne casatoream transformand ziua mea de nastere
si nume in ziua noastra de nastere si nume. Am privit casatoria ca pe cel mai misto cadou de pana atunci.

Am mai adaugat un an si hop si Luca, si-a itzit capsorul zambitor pelume. Asta chiar ca fost cel mai tare cadou. A venit pe lume primavara, in preajma zilei mele de nastere si pana in Paste, deci are legatura cu perioada asta. Si Luca a devenit, astfel, o bucurie in linie cu celelate din acelasi sezon.

Mai este de numarat Craciunul care acum are si el o fata noua. De cand cu micul crocodil prin casa noastra sensul bucuriei Craciunului s-a schimbat. Acum Luca e cel care isi numara anii in Mos Craciuni iar noi ne bucuram cu el in calitate de organizatori.

Cum arata acum anul meu:
Ziua lui Luca, Paste + ziua mea si a casatoriei noastre, mizeria de concediu de vara in care il ducem pe copil la mare si Craciunul lui Luca. Ati zice ca nu prea mai mai sunt sarbatori si pentru mine. Vorbind tehnic, cam asa e. Dar vorbind sufleteste fiecare zi si fiecare zambet al alor mei ma bucura ca o sarbatoare. No bullshit, chiar asa e. Faceti copii!

Ziua ma-sii

Azi e ziua Deliei. La multi ani e putin spus. As zice si multumesc. Pentru ce sunt, pentru ce am. Zicea cineva ca Delia sigur trebuie sa fie cea mai tare sotie din Univers. Chiar este!
Hai, La multi ani, doamna draga!

6 luni de zile.... frumoase

Citind post-ul Deliei despre primele 6 luni mi-am intarit convingerea ca noi, barbatii, vedem totul mai roz decat ele. Eu am uitat tot ce a fost nasol si am ramas doar cu momentele frumoase. Am uitat certurile dintre noi si am ramas doar cu momentele de tandrete. Chiar asa, am intrebat-o pe Del care au fost cele mai tensionate momente dintre noi si a cam trebuit sa faca un efort de memorie ca sa isi aminteasca despre ce a fost vorba - semn ca si ea le uitase. Doar ca le pastra ca pe pietre de hotar, fara sa mai stie amanunte. Stia doar ca existasera. Eu uitasem cu desavarsire. Momentele grele mi s-au sters ca memoria dupa o betie zdravana. O fi oare asta un mecanism barbatesc de aparare? Dam reset si reinstalam 'uindosul'?

Acum imi pare rau ca am uitat tot greul. Asa cum imi pare rau ca am facut doar poze care surprind momentele placute. Nu am niciuna cand eram speriati, extenuati, ingrijorati, cand am iesit noaptea la 4 pe o ploaie de film de groaza sa caut lapte praf, sau nici macar cand Luca plangea de ne sarea parul din cap. Am facut cu fotografiile ce am facut cu memoria…sau invers. 

Acum regret. Frumusetea zilelor noastre sta atat in bine cat si in rau. E pacat ca am filtrat asa mult.  

 Asadar, iata ce mai tin minte din lunile astea:

- Nasterea

- prima seara dupa nastere

- prima noapte impreuna - aici trebuie sa detaliez. E haios ce s-a intamplat atunci - mi-am schimbat toate convingerile despre cresterea lui Luca in doar 5 minute. Stiam ca bebelusul trebuie alintat cu moderatie, sa doarma singur in patutzul lui si sa fie lasat sa planga pana se linisteste singur. Nu stiam din carti toate astea (cartile sustineau contrariul) ci din povesti, din gura lumii care mai crescuse copii si "uite ce mari sunt". Schimbarea mea a venit foarte natural, ba chiar logic:

     - Cum dormim cu copilul ca trebuie sa il alaptez. Mi-l dai tu la noapte?

     - Hmmm, n-as vrea sa il stresam din prima noapte cu plimbatul dintr-un pat in altul. Plus ca e mai simplu sa il alaptezi in pat si pentru el si pentru tine.

     - Pai si cum facem?

     - Hai sa incercam doar in noaptea asta sa dormim cu el in pat.

     - Si nu ne asezam pe el?

     - Nuuu. avem refelexe. Stai linistita (eram incostient, defapt - nu aveam niciun reflex, am avut doar noroc cred )

De atunci Luca nu s-a mai miscat de langa noi si asta ne-a facut fericiti si pe noi si pe el. Intre timp am schimbat si canapeaua mica a garsonierei cu patul mare al apartamentului nostru si Luca tot intre noi rade prin somn.

- Mai tin minte mutarea la casa noua impreuna cu eforturile supraomenesti ale tuturor implicati. Am pus o casa pe picioare intr-o saptamana. Aveam chiar si flori la geam la sfarsitul saptamanii. A fost intens. Luca ne-a ajutat si el - a dormit pe muzica bohrmasinilor si a ciocanelor.

- De asemenea nu uit toate cantecele pe care i le-am cantat in 6 luni si care la varste diferite, aveau efecte diferite. Am inceput cu Nirvana sa il linistesc la ceas de agitatie, am trecut apoi prin tot folk-ul romanesc iar acum am ajuns la chestii mai dure gen Coma, Metallica si oleaca de Drowning Pool. Cantatul m-a ajutat sa ma simt si eu util in familie. In timp ce sotia era cea mai importanta pentru puiul sau eu cam faceam joc de glezne pe langa ei. Faptul ca puteam sa intervin muzical sa calmez copilul din crizele cele mai grele ma facea foarte mandru de mine si important. Mi-a fost greu sa imi gasesc roluri in viata lui Luca. Ma simteam adesea inutil pe langa el si Del. Am incercat sa imi insusesc tot felul de activitati pentru a ma implica cat mai mult. Am ramas cu baia zilnica pe care o execut cu mult drag si responsabilitate si cu educatia muzicala. In rest fac mici chestii prin casa. Inca ma simt cam in plus, dar lucram la asta.


- Si cel mai frumos lucru pe care l-am trait in aceste 6 luni este zambetul zilnic al lui Luca si al ma-sii cand ajung acasa de la serviciu. Zambetul lor plin de drag ma vindeca in fiecare zi.
Asta imi face Luca de 6 luni.
LMA!