Doresc copil sanatos, frumos, destept si OBOSIT

Luca facea fericit din maini spre mine si spre Del. Le tinea in sus sa ne arate clar ca nu se mai tine de nimic. Calul mergea lenes tras de stapana lui iar Luca topaia pe saua prea mare pentru el de parca avea motoras. Eram fericit - copilul se bucura si in acelasi timp facea si miscare din plin. Miscarea era buna, caci trebuia sa se oboseasca. Se trezise tarziu si duduia de energie iar acum cu toata aventura asta Universul lucra pentru mine. Dupa ce a coborat de pe cal a luat-o la fuga catre locul cu copii ca sa alerge dupa mingii. Mai bine. Mai consuma inca niste energie si va fi si mai obosit. Radea sufletul in mine de bucurie. In sfarsit odihna de sambata. Eu sunt obosit mereu, acum era si copilul - urma sa dormim ca lemnele in padure.

Aruncandu-ma fericit in pat langa el am avut ocazia sa imi aud gandurile in linistea dupa-amiezii. Ele tot susoteau bucuroase despre faptul ca Luca e obosit si uite ce repede adoarme. Ba chiar le-am auzit spunand ca poate ar fi bine sa fie asa mereu. Atunci mi-a picat fisa: noi ne dorim copii mereu obositi. Sa le pice ochii in gura ca sa adoarma repede si sa nu ne solicite prea tare. Mi-am amintit cum am auzit de multe ori replica "mai lasa-l sa alerge ca sa oboseasca bine". Sau "l-am dat la atletism ca sa mai oboseasca ca m-a capiat in fiecare seara". Ar mai fi si mai cunoscutul "ia-l afara si oboseste-l bine". Pai stai, mai nene, ca nu a facut nimic rau copilul. Eu daca as auzi una ca asta din gura parintilor mei mi-as pune intrebari serioase daca nu cumva uneltesc sa ma omoare incet prin epuizare. Ce naiba tot avem cu odraslele noastre de le vrem asa de lesinate? Aud parinti zicand bucurosi ca dupa gradinita sau scoala le pica copiii in cap de pe la ora 7 seara si in sfarsit au si ei timp liber. Pai cum vine asta? Ne chinuim sa ne anesteziem copiii ca sa culce cat mai repede?!?  Noi cand mai stam cu ei? Ei cand mai stau cu noi? Chiar sa ne dorim niste alergatori cunsumatori de energie si atat? Cand sa mai aiba timp sa mai gandeasca si ei? Mai bine le tragem in tampla cu tranchilizant de elefanti si ii lasam sa zaca in siguranta pe o parte ca sa ne putem duce linistiti vietile de parinti. Inteleg nevoia noastra de intimitate in cuplu. Inteleg ca avem nevoie sa vedem ultimul episod din Veep ca sa ne mai golim creierii dar chiar asa, cu pretul tranchilizarii puilor de om?! Cred ca inteleg de ce parintii incep a fi parinti prin organizarea dormitorului copilului – pentru ca ala e locul unde isi doresc sa stea odrasla cat mai mult. Patutul e un mausoleu, usa camerei micutilor e o cazemata. Facem tot ce putem sa ne asiguram linistea. Cam ciudat.

Eu cred ca de fapt noua ne este frica de copiii nostri. Altfel de ce sa ne dorim asa de mult sa doarma cat mai mult bestiile?  Eram ieri la Unirii in pasaj cu Luca de mana mergand spre casa. Imi spusese Del ca a dormit bine dupa amiaza si ca are bateria plina. Eram cam palid de spaima. Cu o seara inainte am condus niste prieteni foarte buni pe ultimul drum la carciuma inainte de a pleca in tari straine si inca imi bubuia capul. Nu stiam cum am sa impac starea mea de leguma cu energia lui. Ne-au iesit in fata scarile rulante dar am ales sa urcam pe cele normale ca sa .... mai oboseasca copilul. Parca eram intr-un joc - un urcat de scari =  o liniuta de ernergie scazuta. Daca reuseam un head shot ar fi fost flawless victory si pica copilul lat in pat la somn. Am ajuns cu el acasa tot in plina forma deci l-am chinuit pe scari si in picioare in metrou degeaba. Dar pana la urma cine credeti ca a luat head shot? Eu. Normal ca eu. Luca a fost cu 100% mai intelept decat mine si mi-a intuit starea, lasaind motorasul incet ca sa intre in ritm cu mine. In felul asta am legumit amandoi la picnic in parc. Am privit cerul, frunzele si furnicile si am stat intr-o rana pe paturica mica. A fost cu adevart quality time cu fiul meu fara sa stau cu frica faptului ca nu ma pot ridica la cererile lui de energie fizica. S-a coborat el la mintea mea si a fost superb. Mi-am dat seama ieri ca nu trebuie sa fie obosit ca sa ma simt si eu bine…ba din contra.

Astazi ma duc sa il iau de nou si sa vad ce minunatii mai face.

Ziua tatalui - comedie de week-end

Sambata dimineata. Recisor, dar soare. Parc aproape gol. Imi place ca e asa. Suntem eu cu Luca si vreo doi tati care casca adanc cu ochi mici, dar cu copiii alergand vioi. E ziua tatalui de dupa saptamana lucratoare. E momentul in care sotiile cu nervii la pamant isi alunga membrii familiei din casa pentru un moment de relaxare si pedichiura sau de gatit in liniste. Acum e comedy time la locurile de joaca pentru copii. Cine are chef de ras sa vina si sa vada cum se chinuie tatii buimaci de somn cu copiii lor in diminetile de week-end. 

Tatal zombalau (si eu printre dansii) - Primul lucru de remarcat sunt meclele daramate ale tatilor - cred ca majoritatea suntem hangover dupa vreo vineri mai pierduta cu handralaii. Toti masculii privesc piezis, cu gura lasata si cu parul valvoi la copiii lor care sar ca niste floricele de porumb. E sfarseala in toate trupurile de tati de la locul de joaca si odata cu ea apare si credinta in sufletul nostru, redevenind ortotocsi la ceas de oboseala - Doamneeee, da Doamne, Dumnezeul meu, sa nu ma mai puna sa alerg ca imi bubuie capul. Doamneeee, da Doamne sa gaseasca un copil cu care sa se joace linistit si sa ma lase pe mine sa zac pe bancuta asta ( pe care abia imi incape fundul, caci de rupt ce sunt m-am asezat pe bancuta copiilor de langa casuta de lemn ). Ochii privesc piosi la Cer implorand indurare, iar fata sta incordata simuland grija pentru copil - sa cumva sa nu cada de pe barele alea ca pana ma ridic sa ajung el...
Cu fetele astea sifonate ne mai privim cateodata scurt in ochi iar ochii vorbesc intre ei: "frate, abia m-am trezit azi dimineata. Nici cafeaua nu am apucat sa o beau si uite-ma in parc."
" Da fratioare. Se vede. Si eu la fel. Dar las ca ajungem noi acasa ".
Atat si apoi ne vedem de amarul nostru. Doar atat vorbesc ochii nostri pentru ca doar atat ne intereseaza. Copiii alearga in continuare si noi bantuim epuizati parcul sau stam scarbiti de noi pe vreo bancuta sau balansoar.
In afara de fata daramata a tatilor-zombie se mai poate rade si de mersul infranat si impiedicat de lipsa de chef. Fiecare isi cauta cate un loc retras, echidistant de orice alt tata din parc in asa fel incat sa nu existe sansa vreunui dialog social si spera sa ramana acolo toata ziua. Doar ca nu merge asa: copilul vrea in leagan, vrea alergat cu tata sau vrea sa bea apa. Atunci tatal se ridica ranit, incet, ca un operat de hernie de disc si zambeste larg catre copil - cu dragoste nu zic, dar si cu durere ca isi pierde locul de odihna - si se duce tarsait la locul faptei. Se merge prin parc ca si cum am avea papuci de casa in picioare si se geme soptit sa nu ne facem de ras. Zombie land curat.

Tatal sa-l ia dracu’ - Cateodata mai apare cate un tata odihnit care topaie si alerga ca un descreierat. Pe ala il uram cu totii. Copii nostri devin fanii lui si ne cer si noua jughineala.
 "Tata, vreau si eu sa ma arunci peste cap" si micile brate se agata instant de pantalonii mei.
"Da, taticule. Intai il omor in chinuri pe domnul care ti-a dat ideea, ma sterg de sange si apoi ne jucam cum vrei tu". Toti masculii din parc se "uita urat pe" tatal spargator de greva. Simtim ura pura. Nu il bate nimeni pentru ca suntem prea obositi sa ne mai deranjam si cu asta si ne resemnam cu jucatul aparent energic cu copiii nostri. Ei simt ca functionam in trei pistoane si se multumesc si asa. Poate si d-aia isi iubesc mamele mai mult. Hmmmm.

Tatal facebooker – Din cand in cand mai apar si tatii gadgetari care nu vad pe unde merg pentru ca se uita in telefon non stop. Sunt genul de parinti care se joaca cu stanga cu copilul pentru ca tre’ sa dea like cu mana dreapta pe facebook la te miri ce postare. Tot ei par sa fie surzi – copilul vrea la leagan, el e pierdut in ecranul tactil al smartphone-ului si ingana mecanic « da, tata ». Copilul repeta. Da, tata. Leagan. Da, tata. Leagaaan. Da, imediat. TATA, VREAU LA LEAGAN ! Stai domne. ca mergem. Ofteaza, blocheaza telefonul sacait si se cara sictirit sa impinga leaganul cu o mana. Cu mana cu care nu scrie un tweet.

Tatal fotograf – e asa de incantat ca a iesit cu copilul incat nici nu are timp sa se joace pentru ca face poze la foc automat sau filmeaza. Incinge telefonul, aparatul foto sau ce mai are prin raftul cu chestii cu lentile si senzor. Copilul coopereaza plictisit, zambeste complezent pana isi baga tatal in p**da ma-sii si o rupe la fuga enervat. Tatal mai face o poza la copilul alergand si fuge si el catre alte cadre reusite.


Tatal nesimtit – imbracat in trening fumeaza langa copii si scuipa. Asta inca miroase a batura si isi injura copilul si il bate ca o bestie daca ii iese din cuvantul lui de tartor tembel.

Tatal knocked-out – acesta este mama copilului. Adica tatal a fost asa de rupt de somn incat tot mama a iesit cu copilul.

Voi de care tati sunteti ? Daca sunteti nesimtiti, apasati va rog pe X-ul din coltul de sus al ferestrei.

Prima data la cinema - dezastru sau caterinca?

Am ajuns la mall cam cu o ora inainte de ora scrisa pe invitatie. M-am dus sa caut cinematograful si locul faptei ca sa fiu sigur ca nimeresc din prima cand vine Luca. Eram emotionat si voiam ca totul sa merga brici... Macar la inceput. Urma sa merg cu Luca pentru prima data la film. Prima data pentru el si pentru noi doi. Tata + plod la film mi se pare unul dintre cliseele reusite ale parintiei si eram foarte fericit ca mergem impreuna la baieteala. Am intrat strain in mega magazin, am intrebat un badigard de cinematograf si m-am dus chitit cautand drumul cel mai scurt si bun pentru copil (ocolind locuri de joaca si frigiderele cu inghetata). Era vreo 17 :30 si eram asteptati la 18 :15. Calculasem bine – Luca si Del erau pe drum, aproape de mall si eu stiam deja exact unde trebuie ajuns. Totul era perfect. Am aflat ulterior ca filmul nu incepea la 6 :15 si nici la 6 :30 cum banuisem ci la 7 – timp kk-lau de pierdut prin magazin. Prea mult chiar. Nu mai era perfect.

Am fost invitati la premiera filmului Avioane (3D) al lui Disney si am ales sa dezvirginiez cu Luca cinematograful cu ocazia asta. Deci numa' premiere. Ba mai mult, era prima data cand in calitate de blogger sunt invitat la un film - m-a bucurat si magulit la maxim ca m-a bagat cineva in seama si deja imi conturam viitorul stralucit plin de invitatii la concerte si filme in minte. M-am dus mandru acolo.

Luca era deja agitat de acasa ca urmeaza sa fie distractie si era ca un arcusor cand a intrat in mall. Tata, ce e cu luminile alea? Tata, vreau la cascadaaaaa! Tata, vreau la animaleeee! Uite, o corabie. Uite un lac, copii, barci. Parca venise prima data la mall. Era, ce-i drept, abia a doua oara, caci nu prea "bagam mecla in mol" de felul nostru incercand sa ferim copilul de distractiile cu prea mult plastic si iz de fast food. Ca sa umplu golul pana la film l-am plimbat timid pe ici pe colo in timp ce Del era la o terasa cu prietenele – girls night out in timpul filmului - am devenit experti la folosit orele libere la maximum. Spre bucuria mea cel mai mult a stat la pet shop privind pestii. Bun. A trecut usor.

Am ajuns la coada. Blogarime care mai de care, copii cu baloane, copii fara baloane si tichete gratis pentru micii invitati. Am luat si noi tichetul de pomana, ne-am asezat la rand si am procurat floricele + suc. Luca suc de mere eu un sprite tirat, incercand sa il deghizez in apa minerala. Nu a mers. Luca  mi-a baut tot sucul fericit, l-a baut si pe al lui si am mai bifat o premiera : primul produs Coca-Cola intrat in ficatelul tanar si curat al copilului. Sper sa nu se mai intample prea curand, desi dupa cum ranjea de bucurie cred ca stiu ce va bea la urmatorul film. …fucking addict ! J

Cand am intrat in sala ne-au dat ochelari pentru 3D si cu ei in mana ne-am dus linistiti la locurili noastre. Ne-am asezat – el curios si avid de floricele, eu cacat pe mine de frica ca va urla la film, ca va fugi, ca se va speria, ca nu tine ochelarii pe figura, ca va adormi, etc. Ca sa ii cumpar linistea i-am dat galetica lui de floricele chiar in brate, insotita de sfatul cald sa aiba grija ca daca nu o tine bine ea va ca…..paaaac ! galeata pe jos. Un metru patrat de floricele la picioarele mele. Luca privea amuzat, eu crapam de rusine. Cum naiba, cel mai atent om din Univers cu gunoiul si cu mizeria pe jos sa pateasca asa ceva ? Tocmai eu ?!?!!?  Vrie ! Delir ! Fierbeam in mine de suparare dar nu aratam nimic Lucului. Aoleo, taticule, iata ce s-a intamplat. Va trebui sa ai mai multa grija. Hai sa le dam cu piciorul sub scaun. Eram umflat de rusinea gestului, dar na….

Incerc sa ma calmez. Aveam acum doua pungi de floricele si doua pahare cu suc de tinut, caci Luca era un pericol cu punga in mana. Dupa 30 de secunde de foiala a venit randul meu – bang galeata mea se rastoarna ghidusa pe scaunul liber din stanga. Fuck ! Rusinea era pana la tavan – destul de inalt, de altfel. P’astea le-am strans si le-am bagat inapoi. Ce putea sa fie asa jegos pe bancheta ? Niste blugi de pe bordura ? Pantaloni transpirati ? Las’ ca rezistam noi.

Cand au inceput reclamele Luca se uita tinta la ecranul mare. Am vazut un preview la nush’ ce film de animatie care nu avea nicio logica. Simina imi zice amuzata din stanga ca nu a inteles nimic. Eu rad si incuviintez. Luca tipa cat poate – « Asta e porcarie, tata ! ». Rad copios la gluma lui – era pus pe caterinca, dar nu stia saracutul ca la cinema nu se urla ca sa acoperi volumul sistemului de sunet sourround. Dupa vreo alte cateva replici in gura mare s-a prins ca tre’ sa o ardem mai piano si a intrat in ritm. De atunci in colo (pana cand s-a plictist la film) s-a comportat ca un om mare. A ras, a privit, a rontait si baut suc, a discutat cu mine pe marginea filmului – ce sa mai..a fost o placere sa il am partener de cinema. M-a uimit cat de « matur » a fost, demonstrandu-mi inca o data ca toate fricile si problemele sunt in mintea parintor iar copiii sunt super bine adaptati si adaptabili si ca invata din mers indata. Tragand linie a fost misto la cinema, in ciuda emotiilor mele. Filmul mi s-a parut bun DOAR pentru copii, cu toate ca am mai mijit un ras pe ici pe colo si eu. Imi pare rau ca nu am mai vazut sfarsitul, dar nu am insomnii din cauza asta. Sunt, de alftel, multumit ca Luca nu a rezistat 91 de minute la film. Sper ca asta sa insemne ca viitorul lui nu va fi in fata TV-ului sau a ecranului cu filme. Imi doresc sa fie un copil jucaus in natura. Filmele sa ramana asa…de duminica, dupa hora. 

Ma bucur de orice kkt

Primul scutec cu adevarat plin - era  in prima zi, cand nu mai conta daca era lumina sau noapte si cand totul era asa de intens si de nou ca nu ne puteam inchide maxilarele de uimire. A fost un cacatel inchis la culoare, uleios asa cum citisem ca trebuie sa fie primele defecatii. Ne-am bucurat ca la Mos Craciun cand l-am vazut. Ne impingeam unul pe altul sa vedem cum arata, cum miroase si daca ne zice ceva. Personal nu mai intalnisem niciodata asa ceva si eram curios ce efect are la ficat - rezist sau nu la schimbat copilul? Apoi mi se parea minunat cum din nimic a aparut un copil, apoi laptele matern si din suma lor un rahatel mic si uleios. Era semnul ca sistemul digestiv al lui Luca functioneaza si noi nu ne mai incapeam in piele de mandrie si bucurie. Ne-am dat seama tarziu ca tocmai ne bucurasem de un cacat si din momentul acela asa avea sa ne fie viata. 

Ni se spusese ca trebuie sa isi faca nevoile cu o anume regularitate si ma apucasem sa notez zilnic in calendar cand si ce da scutecului. Mi se parea cam exagerat si m-am oprit din triat si indosariat toti rahatii dupa o saptamana. Oricum, stiam ca deja ca Luca functioneaza corect si eram fericit. Fusese o saptamana in care ma bucurasem la fiecare scutec plin ca la golurile nationalei - eram epuizat deja de atata bucurie.

Am lasat apoi rahatii sa curga linistiti in ritmul lor si noi ne-am vazut doar de spalat copilul. Fiecare cu treaba lui. Mai nasol era cand nu murdarea pempersul cu maro vreo cateva zile. Atunci sa vezi panica! Ce o avea? O fi de la dinti? Pai nu trebuia sa fie invers la dinti? Ai mancat tu ceva si i-ai transmis prin lapte? De la aer sa fie? De la Univers? O fi de la ei? Si da-i baga masaje la burtica de tip "I love U", flexari de picioruse si mangaiat. Mai ca imi venea sa pun gura la teava ca sa il desfund. Eram turbat. Ma mai linistea cate un part tiuit dar prea putin. Cand facea in sfarsit imi venea sa imi iau concediu a doua zi ca sa ma pot imbata. Bateam "cuba" cu sotia, chiuiam, felicitam copilul si apoi intram intr-o analiza atenta a rahatelului vinovat cu blocajul. Ce o fi chestia asta ca niste seminte din el? Si firicele astea? Are culoarea normala? Ia stai ca fac eu o poza si o trimitem medicului, doar sunt fotograf, ce naiba. Si pac poza pe mailul pediatrei. Cred ca radea saraca femeie de se prapadea - inteleg sa primesti spam cu reclame plicticoase sau cu penis enlargement pills, dar poze bine incadrade si bine iluminate cu caca de copii e prea de tot. Si mai mult, sa raspunzi apoi pe un ton profesional ca e normal rahatelul din imagine cred ca e chiar greu. Eu in locul pediatrilor as pune de o expozitie foto macar pe FB si sa tag-uiesc parintii in rahatii odrasleleor ca sa se amuze.

Mi-a venit sa va zic de chestia asta pe fondul unei constipari care il tot viziteaza cam saptamanal pe Luca si am ajuns sa primesc sms cand sunt in sedinta la serviciu: "a facut mult. Saracul" iar eu rasuflu asa de usurat de parca am facut chiar eu, acolo in sala cu toti colegii. Stiu ca sufera din cauza asta si ne tot caznim sa o reglam din alimentatie. Asta insemnand sa nu mai mananc eu toate prostiile (adica nimic din ce imi place mie si lui Luca). Daca mi-e pofta de salam trebuie ori sa mananc cand deschid usa de la frigider ca sa ma pitesc de el ( sa vezi cum deschid frigiderul din doua in doua minute) ori sa mananc noaptea dupa ce se culca el. Mai naspa e cu carnatii pe care nu ii pot praji pe ascuns. Cel mai simplu e sa tai de pe lista complet placerile pantecului si sa ma umflu de paine si apa. Si toate astea pentru un cacat mai incapatanat.


Acum stim cu totii ca ideea "bucurosi de orice rahat" se poate extrapola la orice capitol. Ne entuziasmam la fiecare mic gest pe care bebelusul-legumita (cand e el foooarte mic) il face nou - uiteee, a miscat ochii!; ai auzit cum a horcait in somn? - cat de taree!; uite, uite cum strange puminsorul de bine!; vaaaaai cat de frumos ii curg balele pe pat!; sunt foarte fericit, mi-a mancat un iaurt intreg; mi-a mancat toata banana; mi-a facut muci doar odata in iarna asta; mi-a vomat foarte putin pe tricou; Deeeel, sa fi vazut ce part a tras! Yeaah! Imi amintesc putinele cuvinte care m-au bucurat cum nu ma bucurase nimic pana atunci. Eram la una dintre echografiile importante:"creier normal, inima normala, plamani normali". Faptul de a avea un copil cu organe normale si functionale a fost cea mai buna veste pe care o puteam primi. Ne dorim aparent cu totii numai premianti si copii deosebiti dar de fapt tot ce conteaza este sa fie normali si sanatosi. Ne bucuram la fiecare cacat pentru ca din fiecare cacat se construieste un copil normal, asa cum ni-l dorim cu totii. 

Breviar de înjurături infantile

Mie îmi place graiul colorat. Îmi place să am un discurs care să fie cât mai zemos, haios și ușor de înțeles. Din acest motiv, am în limbajul zilnic tot felul de cuvinte din sertarul cu mizerii. Vorbesc cu “pu” și cu “pi” în funcție de nevoile semantice de moment. Sunt de părere că o înjurătură sau un cuvânt “urât” strecurat cu cap la locul lui pune un kilogram de sare peste mesaj și aduce mai multă lumină asupra lui. Mai simplu spus, am o gură cam spurcată.

Bun, vorbesc colorat, dar cum se împacă asta cu creșterea baiețelului meu de doi ani? Păi nu prea merge, că îmi cam ascund culorile și licențele poetice în preajma lui. Nu vreau să îmi zică: tăticuleee, mai iesim și noi afară, în plm? M-ar cam intimida asemenea cuvinte rostite de o voce drăgălașă și curată de copil. Ca atare, îmi inghit organele din vocabular cam în proporție de 99%. Problema e că mai scapă câte o coadă de înjurătură – din ăia 1% – pe care o aude și pe care o înregistrează instant. Mi se pare, de fapt, logic să o înregistreze – e un cuvânt nou – și, fiind la vânătoare de cuvinte noi, prinde plm-ul din zbor într-o clipită. Sau, când înjurăm tare și apăsat la ceas de nervi, cuvântul măscărit devine cu atât mai interesant cu cât îi arată o cale de a-și manifesta și el nervii pe care îi are din plin.

Ce e de făcut? Scrie în multe cărți cum că ba să îl ignori ca să nu înteleagă că a spus ceva important și să dea uitării grosolănia, ba să îi explici ce a zis și să îl rogi să nu spună cuvintele astea nici de față cu adulții, nici cu copiii (să le rostească doar în camera lui, de exemplu).

Continuarea haioasa aici. :) http://totuldespremame.ro/invitati-speciali/dedi-grigoroiu-pisica-mamei-tale

La multi ani, Luca!

Acum doi ani ma pregateam sa ma intalnesc cu Luca. Era sa fie intalnirea care mi-a schimbat viata a doua oara. Acum stau de vorba cu Luca exact ca si cu un om mare, are pareri, are preferinte si ma uimeste cu personalitatea lui complicata de omulet de 2 ani. Ma topesc de dragului si lesin cand imi zice cocotat pe umerii mei luandu-mi capul in brate: tata, mi-e draaag de tine! 

Tot acum doi ani vedeam pentru prima data renascuta pe prima fiinta care mi-a schimbat viata - sotia mea draga care a mai renascut de 1000 de ori de cand l-a adus pe lume pe Luca si care ma uimeste in fiecare zi. 

Cum a fost ultimul an? Ia vedeti aici:

Desenele animate...astazi si maine!

Vai ce am mai suferit cand eram mic de lipsa de desene animate. Stiti cu totii mizeriile rare pe care le vedeam. Nu le mai enumar pentru ca intamplator am vazut ca face Del asta pe TDM. Acum avem desene din plin dar a aparut o alta problema - continutul desenelor de azi.

Mi se pare ca acum sunt prea muuuulte si foare foarte proaste. ... Sau nu mai inteleg eu ideea lor fiind prea batran ? Chiar si cele cu personaje clasice mi se par nasoale (mai bine zis, nasolite). Sa il luam de exemplu pe Mikey Mouse. Il detest din toata inima pe animatul asta. Are o voce care ma exaspereaza si un nume de vecina de la scara 2 (Michi, o fata care poarta maieuri si iese afara in papuci). Plus ca el si toti prietenii lui arata ciudat rau de tot - au capetele prea mari si inutil de zambarete, putine degete la maini (pe care si-au pus manusi albe de parca ar fi arbitri d'aia de biliard care mai sterg bilele din cand in cand), picioarele enorme si ne-haioase de clovni fugiti de la circ. Ma mai scarbeste si ca sunt imbracati oribil : Mikey sta ca un camionagiu doar in pantaloni scurti, Donald are o haina de marinar dar sta in fundul gol iar Goofy are haine de caraus pensionat pe caz de boala la cap. Singura mai eleganta e Minnie si cred ca d’aia o place Luca doar pe ea. Peste toate astea eu nu inteleg nimic din ce fac face Michi asta - care e faza cu Club House si de ce se duce pe acolo? De unde apar device-urile alea robotizate precar ? De ce o familie de soareci are ca pet un caine mai mic ca ei care nu vorbeste in timp ce au si un caine prieten vorbitor. Oare Michi si Miniii sunt casatoriti? Sau o ard doar ca sex buddies prin casa aia dubioasa? Dar Donald si Daisy (care apar in fundul gol mereu)? Ce fel de club ziceati ca era in casa aia? :)

M-am uitat apoi la Thomas si prietenii sai. Pfuai de minee! Cate nume sunt in desenul ala nu am intalnit eu in 31 de ani. Luca, saracul, le zice Thomas la toti pentru ca e mai simplu. Eu incerc savant sa le retin pe toate dar mai departe de Thomas si Edward (numele meu) nu am ajuns. Trecand peste asta hai sa vedem ce e in desenele astea – pai e un personaj pe care il cheama Sir Topham Hatt (seful garii) care este tradus « Controlorul cel gras ». Pai grasa e ma-ta ! Eu ma chinui sa nu ii bag lui Luca in cap diferente legate de grasime, rasa, culoare si alte mizerii sociale si voi ziceti intr-una « controlorul cel gras » ? Asa apar poreclele si abuzurile intre copii, bai nesimtitilor !

Apoi, pentru ca o locomotiva nu stiu ce nu a vrut sa faca Sir Topham Hatt da ordin sa o zideasca intr-un tunel drept PEDEAPSA ! Whaaaaat ? Pedeapsa ??!?! Adica noi ne spetim sa nu existe conceptul asta in viata noastra si voi bagati pedepsele ca pe ceva normal in meniu ??! Si nu orice pedeapsa – a zidit-o pe saraca locomotiva !!!  Asa le bagati in cap frici si angoase, bai prapaditilor ! huooo ! Asa invata copii sa pedepseasca, bai Mesterilor Manole.

Hai sa o luam si pe Plusica acum. Ea este o fetita-doctorita cu voce de adolescenta tarzie (in dublajul romanesc), care vindeca (repara) jucarii. Pe alocuri desenul asta animat ar fi OK pentru ca invata copii ca doctorii nu-i manaca pe copii, arata ce se intampla la un consult si care sunt sculele medicului. Partea peste care trec cu greu este vocea fetii ce mi se pare cam prea matura si cateodata chiar kinky de se lipeste de creier iremediabil. Imi imaginez socul pe care l-as avea daca in metrou as auzi la un moment dat pe Plusica vorbind cu prietenele despre iubitul ei care sta prea mult noaptea la filme cu medici adevarati. Fiind o voce asa de usor de recunoscut cred ca as cauta telecomanda sa o dau mai tare asteptand ca o cante p’aia cu « e timpul sa iti faci controlul ».

Ar mai fi multe porcarii de desene animate care mi se par trase rau de par dar nu stau acum sa fac lista prea mare. Ideea e ca sunt niste lucruri pe care eu nu prea le inteleg in general: de ce toate animalele locuiesc in case ca ale noastre, de ce animalele au animale de companie (era o familie de porci care avea papagali si care locuia intr-o casa curata), de ce de cativa ani incoace toate masinile, autobuzele si trenurile au ochi, gura si vorbesc ? De ce toti vorbesc pitigaiat sau gajait pe gat, de ce canta tot felul de cantecele de doi lei ? Cum era muzica din Aristocats – iti venea sa te duci la concert sa o asculti. Acum tra-la-la, fara rima, fara melodie, repede ca sa scape si ca sa se faca ca au cantat ceva. De ce desenele animate nu mai sunt extrem de haioase ? Pai la Tom si Jerry inca rad de ma stric, la Bugs Bunny sau Roadrunner nu mai zic. Acum, la amarata ai de Plusica si dubiosii aia de Mikey Mousi ma uit ca vitelul la poarta noua fara sa schitez ceva in afara de greata. Thomas imi da frica, plictis si nervi. Vreau sa rad cu copilul meu la desene, nu sa ma uit ca la emisiunea lui Capatos.

Totusi am descoperit (ma rog, Delia, nu eu) un singur desen animat care mi se pare bestial : Masha and the bear – niste desene rusesti pe youtube de iti sare stomacul de ras. Luca le adora. Se poate deci, dar prea putin. Voi la ce va uitati ?

Musca, Misca d’aici Michi Maus !

Ziua de hangover

Unul dintre multele lucruri care mi-au dat curaj de parintie a fost faptul ca am vazut parinti cu care ne distram cot la cot, haaat pana in puterea noptii, golind mai multe recipiente de lichid bahic. Eu aveam a doua zi o durere puternica de cap si una de basketi, caci ma trezeam cand vroiam eu sau cand simteam ca imi mai trece capul. Iar daca nu imi trecea, faceam ochi, mancam ceva gras si apoi cadeam la pat din nou. Dar ce se intampla cu parintii? Ca si fizicul lor e lovit in ziua-de-dupa de dureri si stari nasoale, ca doar n-or fi din piatra. Am intrebat in stanga si in dreapta si mi s-a raspuns oarecum evaziv dar cu un zambet ciudat pe fata - sa vezi cum e cand te culci la 7 dimineata si la 7:30 te trezeste copilul sa te joci cu el... si a bagat un ranjet amar, dar oarecum mandru
Pai cum e?
Frate, iti bubuie tot corpul, dar n-ai ce face?

Eu tot nu m-am dumirit, dar am prins curaj cand am vazut ca au supravietuit parintii si la asa ceva.

Mi-a venit si mie randul sa fiu si parinte si rupt dimineata. Imi amintesc si eu cand m-am culcat la 7 dimineata si pe la 8:30 Luca sarea pe capul meu. Ma durea tot corpul si tot sufletul. Am rezistat, dar nu stiu cum, pana la somnul de dupa amiaza cand am reusit sa imi mai ling ranile. Prietenii mei se laudau telefonic cu treziri la 2 dupa amiaza dupa seara perfecta pe care tocmai o petrecusem. Atunci am arborat si eu ranjetul. A aparut pur si simplu pe fata mea - un zambet larg, superior de om care a facut razboiul si s-a intors acasa cu multe rani si decoratii. Zambet de salvator de lume, de intelept, de guru, de prea bun. Ma durea capul de plesenea cand zambeam dar ma tineam drept. Doar eram noul erou necunoscut.

Cu toate astea, tot nu prea m-am prins cum rezist in conditii de genul asta. Fizic si logic este imposibil, dar viata bate logica si fizica. Poate dragostea de copil si de sotie imi da putere. As putea sa dorm incuiat in dormitor, dar nu imi vine sa imi las sotia sa traga tot ea in zi de week-end. Asa ca din drag mi se trage si puterea. Poate asta sa fie....

Problema e ca desi vointa e mare, puterea e mica in astfel de cazuri. Durerea de cap e cateodata atat de tapana incat nu prea poti sa faci multe chestii. Asadar, daca aveti bere prin casa si vreti sa o beti rapid intr-o noapte am cateva sfaturi pentru a doua zi:
 - nu te trezi brusc si nici prea energic. Copilul trebuie sa vada ca esti invalid ca sa intre si el in modul hangover
- misca-te incet spre baie si gemi. Micutii vor fi incantati de joaca de-a Frankenstein iar organismul tau ranit va fi usurat cu cateva gemete prelungi
- nu te privi in oglinda - vei vedea un tata denaturat si asta nu da bine la orgoliu
- joaca-te din pat - pune-ti cat mai multe perne sub cap si spate cat sa pari viu si roaga-l pe copil sa aduca jucariile la pat. Daca nu merge asta arunca o minge. O va aduce. Si jocul poate continua molcom la pat. Atentie! Nu da cu mingea la capul micutului! Copilul se va razbuna si lovitura lui la capul tau scos din uz este ucigatoare.
- daca esti singur acasa cu odraslele ei sunt singurul tau ajutor, asa ca pune-i la treaba - in caz de bebelus foarte mic adoarme-l cat poti de repede si culca-te cu grija langa el. In caz de copil mai maricel si mai activ roaga-l pe el sa ti aduca papucii si sa invata-l sa isi ia singur jucariile de prin casa ( ideea de baza este sa nu cumva sa te apleci). Daca ai copil mare trimite-l prin cartier dupa zeama de varza saorma. :)
- orice faci, fa foarte incet. Lupta se da corp la corp cu orele pana la somnul de dupa-amiaza cand ai sansa sa iti mai lingi ranile. Ca sa iti fie usor e bine sa faci cat mai putine lucruri pana atunci. Deci misca-te ca ochiul mortului
- daca ai credite multe la sotie poti sa faci ceva mai simplu - se geme tare la momentul trezirii si se mormaie "maine stau eu cu el toata ziua". Asta iti va cumpara cateva ore in plus de somn.

Radem, glumim, dar cel mai simplu lucru este si cel mai bun  asa ca spune-i copilului tau ca te simti rau si va intelege. Cel putin in cazul meu a functionat.

Daca ar fi sa ne dea sotiile un sfat ar fi: Porcule, nu mai bea ca sa nu te mai plangi!
Daca ar fi sa va dau eu un sfat ar fi: Fii religios! Roaga-te la Dumnezeu sa se trezeasca copilul caaaaaat mai tarziu in ziua de hangover.

alte cateva idei sunt in primul film de la Totul despre mame. Priviti:

pe mana lui ta-su - ep. 6 - cu bicla pe scari

Din pacate nu am reusit sa arat cu adevarat chinul de a cobori cu bicla 4 etaje + copil + cos + scaun de copil....dar e pe aproape.

pe mana lui ta-su - ep. 5 - raceala in familie

Lupta cu mucii pe piept

pe mana lui ta-su - ep. 4 - muzica de doi singuri

cand asa de prost incat nici Luca nu rezista. :)

Dl. Goe Grigoroiu

Imi tot vine sa recitesc Dl. Goe cu ochii astia de parinte in mana. Am ras copios cand eram copil de "alintul" printisorului de provincie care merge si el cu trenul, poate chiar pentru prima oara la Bucuresti. De cand a scris Caragiale schita Goe a ramas etalonul de alint si "asa nu" pentru educatie - un elev repetent, imbracat gay in marinel, care o arde dubios in cercul mult prea amoros de mama si bunica si care este curios pana la disperare. Mai are si accente de tupeu (aparent nepoliticos) - e clar, el este copilul impielitat de care ne ferim cu totii. 
Dar chiar asa e? Nu cumva ma transform incet incet intr-o mamita, mam' mare sau tat' tare, dupa caz? Am fost in week-end la tara cu trenul. Luca a fost extaziat! Inca de pe peron striga "viiinee tenul" si "a venit tenul" spunand de fapt cu cuvintele lui: replica de inceput "de ce nu vine, eu vreau sa vina" a lui Goe. Inteleg acum ca nerabdarea e normala la copii. Ei inca nu au ideea de timp si inca nu au invatat sa isi perverteasca trairile ca sa le infraneze. Si noi suntem frustrati de nerabdare si asteptare doar ca nu mai stim sa aratam asta asa direct. Am invatat ceea ce se numeste "civilizatie" cu pretul manunchiului de frustrari pe care le inghitim zilnic cu greata.
In tren Luca alerga de colo-colo strigand fericit "tenu-tenu" si zambind larg la toti calatorii. Cand ajungea la geam ar fi iesit prin el cand vedea alte trenuri in zare, iar daca ar fi stiut cat de misto e sa stai cu parul in vant, cu capul scos afara cred ca spargea geamul pe bune. Nu stiu despre altii, dar eu si Goe muream de bucurie cand scoteam capul pe geamul vagonului, fericit ca nu face nicio baba raze la cap ca sa ma puna sa il inchid. Luam musculite intre dinti de cat de mult radeam de fericire cu mecla in vant. Il cam inteleg pe Goe ca si-a pierdut palaria pe geam...Iar faza ca si-a pierdut si biletul odata cu palaria e subtire rau - am prieteni care intrau din greseala si distractie cu banii (pe vremea cand erau de hartie) in mare si ramaneau saraci toata vacanta.
Nici ca s-a incuiat in wc nu ma mira. Eu am avut norocul sa copilaresc la capat de linie si intre orele de plecare bantuiam vagoanele in toate cotloanele. Inclusiv toaleta care ne placea maxim pentru ca era ca o casa mica, doar a nostra, a copiilor. Deci banuiesc ca si pe Luca am sa il las sa isi bage nasul in buda trenului asa cum si Dl Goe a facut de a ramas incuiat.

Poate ar fi de condamnat ca a tras semnalul de alarma. Dar aici as condamna parintii ca nu i-au spus ce se intampla daca tragi de maneta rosie. Mie mi-au spus dar tot stateam cu ochii pe ea poftind enooooorm sa trag dooar putiiin de ea. Chiar si Luca incearca sa apese pe semnalul de alarma de la metrou, d'apai un copil curios de provicie.

Cat despre imbracamintea gay de marinel nu am cum sa comentez pentru ca si noi il impopotonam dupa gustul propriu si dupa moda timpurilor noastre. Deci si aici tot ca in schita suntem.

Un alt lucru, care de fapt  mi se pare cel mai interesant din opera, este dragostea cu care il inconjoara mam’mare si mamita pe copil. Noi ne-am obisnuit de-a lungul erei pre si post nouazecista sa repezim copii, sa tipam la ei, sa ii imbrancim si smucim pentru orice mizerie pe care o fac. E rar sa vezi un parinte care indiferent de cat de mare sau mica e boacana copilului ii vorbesc frumos si il inconjoara cu dragoste in locul nervilor si violentei. E clar ca erau intentionat exagerate de autor cele doua cucoane, dar nu mi se pareau departe de adevarul unui parinte care isi iubeste copilul neconditionat. Credeau in el, chiar daca era repetent ; ii spuneau cat este de de frumos si de destept, chiar daca poate nu era asa si il pupau cu drag tot timpul. Si eu ma port cu Luca la fel ca ele si mi-e frica ca voi fi etichetat ca parinte de dl. Goe.
Si tot de dragul jocului de-a comparatia ma gandesc ca la cum este sistemul nostru de invatamant nu m-as supara prea tare daca ar ramane Luca repetent intr-o scoala de idioti. Mi-ar placea sa fie « premiant » la ce conteaza, nu la porcariile de materii bagate pe gat de toti cretinii imbatraniti la catedra mancatoare de ficati.

Asadar, mai este schita lui Ion LUCA Caragiale de ras sau e de luat exemplu ?

Ala negru de respira greu...

Era Darth Vader, nu ta-su.

Cand sotia nu-i afara

V-am promis ca intr-o emisiune viitoare voi vorbi despre ce se intampla cand iesim afara. Acum suntem in viitor. Am scris pataniile mele ca onorat invitat pe totuldespremame.ro

Acum un an Luca avea o lună şi câteva zile şi noi ne miram că îşi mişca mâinile şi că părea că îşi ţine capul. Era un pui de om slabuţ ca vai de el, şi mic de se pierdea prin pat. Acum este un tânăr viguros, zâmbăreţ, ştrengar şi alergător de cursă lungă. De

unde anul trecut abia scoteam nasul cu el prin parc purtându-l în marsupiu, acum trebuie doar să îi arătam parcul şi ştie el ce are de făcut. Da, a crescut boracul de nu ne vine să credem. Şi, cum odata cu creşterea nu vin doar poze frumoase, ci vin şi întâmplări noi, iată-mă acum cu copilul în parc sau la locul de joacă de cartier învăţând cum să îi fac faţă micuţului titirez. 

Del se duce cu el zilnic pe coclauri. Ea e deja rodată şi ştie când să sară să îl ţină de mână ca să nu cadă, ştie când să îi impună calm limite, ştie când să îl lase să se arunce în gât pe tobogan. Dar eu sunt tămâie la capitolul ăsta. Pentru că din cauza serviciului nu am bucuria de a sta cât mai mult cu Luca, sunt neantrenat la destule capitole. În special la ieşit în parc sunt cu adevărat praf. O fi din cauză că sunt cam timid şi tind să o dau în antisocial, sau poate că sunt cu coada prea pe sus? Nu ştiu. Cert este că detest să ies cu Luca la locul de joacă.

  

Ieşim amândoi zâmbitori şi încrezători din scara blocului cu capetele în soare. Ne bucurăm amândoi aparent, doar că eu port spaima în sân: iar mergem în părculeţul pentru copii! CONTINUAREA AICI:

http://totuldespremame.ro/invitati-speciali/dedi-grigoroiu-taticuleiesim-afara

Cu ta-su la piatza

De mici am fost invatati sa respectam semnele alea cu batranul cu baston, cu vorbitul la sofer si cu femeia gravida sau cu copii in brate. Ne-au frecat la cap in gradinita, scoala si tramvai de ne-au intrat in  subconstient. De exemplu, cand apare o burta de gravida in fata ziarului vreunui calator cu metroul acesta sare ca ars, antrenand cu el inca vreo doi vecini de banca care se cearta care sa dea locul gravidei. Asta e un reflex bun, nu zic, doar ca sunt momente cand gravida nu se poate aseza de burta mare ce are si calatorii datatori de loc raman interzisi, cu ochii iesitii considerabil din orbite - cum adica nu stati? Stati, doamna, jos! Ceilalti care s-au mai ridicat prin simpatie raman si ei cu gurile cascate - pai si eu de ce m-am mai ridicat? E haios cum semenii se lupta sa faca bine cu forta, cateodata, gravidei sau mamei cu copil (mic) in brate.
De ce zic mic, pentru ca daca boracul e atat de mare incat reuseste sa stea in picioare atunci intra la categoria " las' ca el e tanar si poate". Chiar daca asta micu' abia se tine vertical.
Concluzia mea este ca daca oamenii vad un parinte cu copil mic si neajutorat acestia sar ca arcurile unui telescop de ceas chinezesc sa ajute. Ideea haioasa este ca neajutorat pare un copil care este purtat in marsupiu in timp ce unul plimbat in carutz nu se vede si nu se baga in seama. Dar cand il expui mandru pe piept, in vreo Manduca sau alt marsupiu se uita toata lumea ca la maimutza litoralului. Li se face un fel de mila, cred, cand il vad pe copil strans acolo, dand din maini si zambind tembel. Toti devin super-prietenosi, ba chiar cateodata super-prea-prietenosi. Asta merge brici la coada la impozite si taxe unde s-ar lua oamenii din coada la bataie ca sa te lase sa treci cu copilul. Iti dau locul chiar daca n-ai treaba la coada aia. E foarte haios, dar mai haios e la piata:
- Vaaaai, cat are?
- 11 luni
- Uaaau, am si eu o nepotica de 6.
- Sa va traisca! zic eu, parand interesat.
- ..Si dvs! Ce va dau?
- Rosii
- Nu luati si niste mere pentru ala micu'?
Normal ca nu iau si mere pentru ca nu am cerut, dar ei simt nevoia sa il ajute pe saracul animalut strans in brate la ta-su. Sa ii dea ceva de mancare la maimuta.

- Vaaai, cat are?
- 11 luni, face un an in doua saptamani.
- Am si eu un nepot de doi anisori. Merge la cresha acu'.
- Sa va trasca! E mare el dvs.
- Daaaaa. Si dvs. sa va traisca!.......tzie ie mai mamicaaa? zice doamna catre copil, cu vocea pitzigaiata de alint. Stai bine acolo la tatiiiiicu? Nu ti-e cald?
Imi spune astfel ca e ingrijorata de soarta copilului strans in chestia aia barbara la pipetul meu.
- Ce va dau?
- O legatura de patrunjel
- Nu luati si morcorvi pentru el sau telina buna? Noi ii dam de la 3 luni telina.
O injur in gand, zambesc frumos si refuz politicos. Inteleg ca arat ca masinile straine cu copilul pe mine dar lasati-ma fratilor sa cumpar linistit? De ce trebuie sa povestesc viata lui Luca si sa o ascult pe a nepotilor lor pentru o legatura de patrunjel?
Dupa ce ma indepartez aud cum comenteaza cu vecinele de stand ca sa aud si eu:
- Ai vazut, fata? Ha-ha-ha! ...cum il tinea... Nu i-o fi cald la copil?
- Nu stiu, fata, dar am auzit de la un nepot ca .....
Si uite asa, din nepot in nepot se duce buhul ca umbla unul prin piata care isi chinuie copilul.

Se mai intampla si chestii fericite. Asta vara de exemplu, cand era rosia mai apropiata de original aveam o batranica de la care cumparam mereu, care il stia pe Luca din primele saptamani si nu mai punea intrebari gratuite, si despre care stiam ca are un nepot mai mic dar nu imi mai povestea de el.
- Oooo. Ati venit sa va dau rosii! Zambea generos, cu drag.
- Daaa, v-am pomenit toata saptamana trecuta. Delicioase!
- Eh, mama, acu' n-am sa-ti dau.
- Aoleu, dar astea ce sunt? Nu sunt rosii?
- Ti-am zis, nu am sa iti dau. Si zambea complice. Imi spunea de fapt ca rosiile nu erau bune. Tinea la mine mai mult decat la banii ei. Tot ea imi dadea mereu cate ceva din partea casei "pentru ala micu"; chiar daca imi dadea ardei iute, tot pentru ala micu era. Abia o astept sa apara la primavara cu prospaturi din gradina de la ea si sa se mire bland cat a mai crescut Luca.

In schimb, daca vreau nepasare ma duc la supermarket. Acolo am impresia ca si eu si copilul suntem inexistenti - ma loveste lumea cu carutul de cumparaturi, se arunca in fata mea la coada si nu mai zambeste nimeni la copil sau la mine. Nici nu se mai mira. Doar la casa imi arunca la un cand de vreme o privire cu o umbra de zambet doamna care scaneaza produsele pe banda. La supermarket nu conteaza cine esti si ce vrei - te descurci singur. Parca prefer totusi piata cu oameni guresi si curiosi, cu tarable colorate si (unele) plesnind de santate si cu mici bonus-uri de la negustori.

La voi cum e? Va place sa mergeti cu boracul la piata? Lui ii place? Lui Luca ii place mult.