daca ploua...

nu e problema. alergam pe unde putem.

daca va place, pun si varianta la viteaza normala. :)

Scutece si ficati

Cand n-aveam copil ma gandeam cu multa scarba la ideea de a schimba scutece. Nu cu frica, ci cu scarba. Imi imaginam tot felul de mirosuri si culori de ma lua ficatul doar gandindu-ma. Ne-am tot invartit prin cercuri cu copii si cand scapa vreunul pastila imi intra gheara in maruntaie de scarba, stiind ca si eu voi trece prin aceleasi mirosuri. Nu am gandit nicio clipa la mizeria aia de conceptie cum ca doar mamele schimba scutece - aia e pentru retarzi. Stiam doar ca ma asteapta multa rahat in viitor atat pe mine cat si pe Del, care e mai subreda la partea de bila si ficat decat mine. Deci ma imbarbatam ca eu va trebui sa fiu vidanjerul sef in casa noastra din motive hepatice.

Odata cu Luca a venit si primul cacatzel - o chestie subtire, taricica si negricioasa-petrol. Ne-am uitat curiosi amandoi in scutec, am inhalat cu frica si am zambit vazand ca nu duhneste a hoit. Mirosul era suportabil. In orice caz, odata cu Luca a mai venit ceva - sentimentul ca de drag as putea manca si scutecul plin. Il simteam facut din carnea noastra si era ca o prelungire a mea. Nu avea cum sa imi fie sila de mine. Deci la treaba!

Au inceput sa curga cacateii ( sa curga, am zis bine ) de vreo trei ori pe zi. Faceam cu schimbul cu Del ca sa ne specializam amandoi in paralel si sa nu cumva sa ramana vreunul dintre noi neantrenat. Pe vremea aia era usor pentru ca Luca statea tranquille iar pungile pentru caca miroseau mai tare decat caca insusi. Era de vis sa schimb bebelusul.

A crescut repede cacaciosul si odata cu diversificarea au venit si fiorii la nas si ficatel de am inceput sa dam scuteceala de la unul la altul. Asta, desigur, cand sunt acasa; cand Del e singura, saraca nu are pe cine sa mai arunce vina si ia singura totul in piept.

Sa nu intelegeti gresit, nu se moare din schimbat scutece, ba chiar e haios pentru ca bebelulsul devine din ce mai jucaus in momentele astea si mai mult, dupa ce termini e o mare mandrie sa vezi totul "curat si placut uscat". Si ca tot am citat dintr-o reclama veche la scutece ajung de fapt la durerea mea cea mai mare - nu imi plac deloc scutelcele ( sau pampărșii, cum li se spune popular ). Mi se pare ceva gresit la conceptul in sine - chiloti din hartie parfumata excesiv care arata oribil. E ca si cum ai sta infasurat cu hartie igienica toata ziua. Si mai mult, bebelusii mai stau si ei liberi, la chilot prin casa si cand vad somoiogul ala de hartie pe copil inebunesc. Am ratat multe poze cu Luca din cauza asta. Vestea buna e ca am gasit o solutie - scutece textile. Sunt frumoase ca focul, par comode si placute la atins si vin si cu un sul de hartie care se care se aseaza in locul de interes maxim pentru a nu intina in mod direct textila cu culori maro. Le mai zice si scutece ecologice pentru ca nu le arunci si deci nu umpli campul de la Glina cu ghemotoace mirositoare puse in cate o punga ce se dezintegreaza in cateva mii de ani.

iaca link: http://www.hiphip.ro/collections/all-in-one-si-fitted

Eu am totusi o indoiala la adresa scutecelor astea legata tot de ficat. Nu am avut nesansa sa il umple Luca cu nr.2 si sunt bucuros, pentru ca nu imaginez cum si unde se tine bomba chimica pana la spalare. Momentan le folosim doar cand stim ca suntem safe si cand vrem sa ii facem poze sexy in chiloti. Macar pentru asta si tot se merita sa va luati scutece d'astea.

Jurnal de călătorie socială

  Mi se stricase deja somnul și dormeam chinuit, cu frica ceasului în mine. Era cam 4:10 AM și mă perpeleam. Del se învârtea și ea lângă mine. La un moment dat o aud soptind: "hai sa plecam cu trenul de dupa amiaza. Daca ma trezesc acum o sa fiu rupta toata ziua." Pac! Mi s-a aprins lumina in masarda si am inceput sa vorbesc pe automat: "ori plecam acum, ori nu mai mergem. Trenul de dupa amiaza ajunge mult prea tarziu si nu are rost sa mai mergem". Am tot discutat asa in soapta vreo 10 minute, cu cautari pe net de trenuri sau solutii pana cand il aud pe Luca ca striga "tataaaa!" cu gura pana la urechi. Era treaz dintr-o data si bine dispus. "Daca tot s-a trezit, atunci mergem acum" a zis Del si am sarit din pat toti trei. Ne-am dat seama curand ca aveam capetele praf de nesomn iar trupurile dadeau rateuri dar ne-am promis ca vom dormi cand ajungem la Pietrosita, la Satul Prunilor.

  Mergeam la un week-end cu facebook-ari organizat din umbra de Del. Au uneltit fetele pe FB sa ne vedem cu totii in afara internetului intr-un loc cu verdeata, cu aer curat si cu wi-fi, bineinteles. Banuiesc ca nu doar eu, ci si ceilalti tati au incuvintat politicos intelegand nevoia de social a sotiilor noastre. Mi-am zis ca ce poa' sa se intample? Se vad fetele astea fara tastaturi, nu isi mai dau poke-uri ci se striga, isi vorbesc amarul sau bucuriile fata in fata, nu pe wall iar noi poate ne alegem cu un gratar si niste beri. Am mai adaugat la calcul ca lui Luca ii place iarba si dealul, ca mie imi place locul ala la nebunie si am plecat fericit la drum. 

  Taxi, Gara de nord, bilete dublu ca pret fata de asta toamna ( au facut mizeria aia cu interregio si regio ca sa creasca preturile)  locuri la geam in sageata albastra si tai-o. Pana sa opreasca trenul la Titu, Luca dormea pe mine iar Del dormea pe geam. S-au trezit pe la Targoviste si pana la Pietrosita ne-am alergat prin tren. 

Cand am coborat in gara mica era un soare frumos care zambea de dupa deal incalzind picaturile de apa de pe firele de iarba. I-am zambit si noi fericiti ca e vreme buna si am tarat bagajele pana la casa bunicilor mei. De acolo, dupa o lada de bere cumparata si cateva telefoane am pornit cu o facebook-eritza care s-a indurat de noi sa ne ia cu masina catre Satul Prunilor, pe varful dealului vecin. Soare si sus, cald si buna dispozitie la vila in care venisera familii inca de vineri seara. Fetele radeau cu ochii cand se vedeau, desi isi dadeau tarcoale oarecum timide. Nu mai aveau tastatura pentru a vorbi - acum aveau tot corpul si erau parca mai stangace. In ochii barbatilor se citea dragostea pentru sotii. 

- salut! Sunt-sotul-lu'-aia-cu-site-ul-ala-de-parenting paream ca spunem toti. Nu auzeam niciun nume ci vedeam doar fetze de barbati iubitori care parca spuneau tacit " si eu am venit tot cu nebuna la socializat ". Noi nu contam. Venisem pentru ele.

  Nici nu am fumat prima tigara si au aparut niste norisori dinspre Pucioasa. A inceput sa ploua. Ploaia s-a mai oprit peste aproape 12 ore cand am reusit sa punem de gratar. In tot timpul asta s-a stat in casele cu living enorm, s-au jucat copii pe acolo, au tanjit la geam sa iasa afara, am plans, au ras, s-au tras de par iar doamnele noastre au barfit fericite pe unde au apucat. In timpul asta Luca se antrena pentru impins vagoane. Vagoane de bere cred.

Am luat branza si lapte de la localnici, carne de la macelarie si mult aer curat din atmosfera. Am trecut de prima zi frustrati de vremea de sfarsit de lume dar fericiti ca am avut totusi parte de vreo doua ore de lumina chinuita, fara ploaie si cu multe balti. Cu ocazia asta am facut o descoperire epocala – Del a cumparat ceva minunat pentru Luca: o salopeta din fas-cauciucat ca cea de pescar si cizme de cauciuc. Tot la Hip-Hip a gasit minunatia: http://www.hiphip.ro/products/pantaloni-de-ploaie-si-vant-playshoes

A fost bestial – Luca sarea fericit in orice balta, se tara prin noroi, statea in fund pe iarba uda si pe noi ne durea in basca. Daca as fi avut si eu asa ceva in copilarie ar fi fost un om mult mai implinit.

Duminica, a doua zi deci, am avut noroc de vreme buna si am lasat copii sa bata liberi campii. Am avut noroc de hamac, sleg line (sfoara d’aia pe care te chinui sa mergi), chitara si multe gâze in gradina de pruni. Mi-am permis luxul de a-mi pune un scaun in mijlocul gradinii, cu vedere catre multe pentru a petrece o ora de vis – Luca dormea pe mine in Manduca iar eu priveam fericit la munti, la nori, la albine si bondari. Imi tiuau urechile de bucurie si de zumzet de pamant sanatos.

Daca trag linie si zic ca pana si pentru noi, barbatii anti-sociali a fost frumos, ne-am jucat cu copii, am baut cate o bere, ne-am privit sotziile fericite si chiar ne-am ha-ha-it intre noi cu diverse ocazii. Cred ca experimentul ne-a uimit si pe noi – am descoperit ca exista oameni misto si in afara cercului nostru strans de prieteni si ca nu musca nimeni.

Non violent, fă?

In general zambesc tot timpul la copil, rad cu sotia si ne distram in trei. Avem o viata tihnita si ii multumesc Celui de sus pentru asta . Problema e cand se intampla sa intru mai fucked up pe usa si in casa sa gasesc si mai fucked up decat e in mintea mea. Asta se intampla cand and am nervii gata sa plesneasca pentru ca am fost nevoit sa stau mai mult la serviciu si eram deja la capatul puterilor iar telefonul zbarnaia ca la posta cu sms-uri de grabire ca "nici ea nu mai poate". Atunci sa ma vad!
Ma urc agitat in metrou, injur in gand intre statii pentru ca stam prea mult, imi reprim pofta de a decapita pe cei din pasajul Unirii care nu merg in ritmul meu disperat si mai bag inca o portie de injuraturi pana la Titan tot din cauza vitezei garniturii de tren. Ies de la metrou deja desfigurat de nervi cu gandul ca sunt asa de aprope de casa de parca deja aud circul care va urma. Asta se numeste ca vin cu capsa pusa. Energetic vorbind, vin acasa carand dupa mine toata mizeria acumulata de la toti colegii de serviciu plus cativa gigawati acumulati de la Del + Luca, prin telefon. Cand intru in casa suntem toti deja gata de bataie.
"Hai ca nu mai pot, mai ia-l si tu. Nici pipi nu am apucat sa fac". Nici nu termina de spus asta, il abandoneaza pe Luca si fuge catre baie. Pentru capul meu terci de la ora aia asta este o declaratie clara de razboi, desi nu e decat o taiere grava de pisare. Vezica nu are minte si se pare ca nici eu, pentru ca incep imediat sa imi vars raul pe ei.
Ma duc catre usa baii si zic raspicat cu vocea invers, in raspar: "Ce a insemnat asta? Nici nu intru bine in casa si mi-l si arunci?". Luca era deja cam pus pe treaba si cum simte ca plesnim, plesneste si el. Incepe sa strige "maaaamaaaa" si sa dea din toate membrele. Il pun jos, el sare cu pumnii in usa de la baie continuand sa urle. Del iese desfigurata de furie si imi maraie un "esti nesimtit" foarte apasat, smucind si plodul in brate ca sa il calmeze. Desigur ca Luca simte furtuna si ploua si el. Ploua cu lacrimi si urlete, eu traznesc cu magarii gratuite la adresa Deliei, ea pareaza cu tunete de aparare si cu grindina din priviri. Si asa "plouam" (nah, ca am reusit sa il conjug, imi mai ramane sa incerc si " a oua":) ) vreo jumatate de ora pana fluviul de frustrari isi micsoreaza valtoarea. Oricum, seara e stricata desavarsit.
In plus, fata de dialogul cretin plin de rautati mai e ceva care nu iese la suprafata: lista de porniri reprimate. E bine ca sunt reprimate, caci altfel am fi ca in jocurile de pe PC. Cea mai comuna pornire este sa dau cu el de pamant cand zbiara aparent fara motiv, sa mai dau odata cu el de pamant cand zbiara mai tare dupa ce zbiara, sa dau cu ea de pamant pentru ca e la fel de nervoasa ca mine. Banuiesc ca tot asta simte si Del. Va imaginati ce ar iesi daca nu ne-am reprima asta? Va imaginati ca unii nu si le reprima?
Oricum, cand am ajuns in momentul violentei imaginate din timpul furtunilor de nervi este deja cam prea tarziu. Cred ca putem evita chiar si furtuna. Sunt de acord ca energia nasoala trebuie sa iasa pe undeva, oala minune numita familie trebuie sa scoata aburul pe la supapa, dar cred ca se poate si fara sa iasa puroi. Nu puteam eu sa intru zambind in casa si sa inteleg ca Del e la capatul puterilor iar ea sa inteleaga ca si eu sunt supt de o zi grea la serviciu? Apoi ne pupam si leneveam psihic toata seara. Pai, puteam. Dar nu era asa usor ca o cearta.

Deci unde e adevarul? Imi e clar ca la noi nu este. Vad asta pe chipul copilului care cand ne certam priveste ca la tenis, cand la unul cand la altul. Cateodata striga si el sau, cand e el mai matur decat noi, incearca sa ne momeasca cu jucarii ca sa incetam. E clar ca nu ii face bine sa vada nervi iesiti pe gura si nici noua nu ne prieste episodul. Deci ce e de facut? Mergem la cineva care stie.  Exista un curs de comunicare non-violenta pentru parinti, in cuplu, iar acum exista si pentru tati.
http://www.nonviolenta.org/cursuri/superdad-bucuresti

Banuiesc ca acolo putem invata sa transformam kilowatii de nervi in lumina curata. Eu sunt curios si as incerca cursul. Daca vreti si voi aveti grija ca in cazul cursului pentru tati: "Vom crea un mediu sigur şi plăcut exclusiv pentru taţi. Vom învăţa prin exerciţii, jocuri de rol, discuţii şi împărtăşirea experienţei personale. " Eu inteleg ca mediul sigur si exclusiv pentru tati este ori o carciuma ori vreo toaleta mai dichisita. :)

Cill out!

Cand sotia nu-i afara

V-am promis ca intr-o emisiune viitoare voi vorbi despre ce se intampla cand iesim afara. Acum suntem in viitor. Am scris pataniile mele ca onorat invitat pe totuldespremame.ro

Acum un an Luca avea o lună şi câteva zile şi noi ne miram că îşi mişca mâinile şi că părea că îşi ţine capul. Era un pui de om slabuţ ca vai de el, şi mic de se pierdea prin pat. Acum este un tânăr viguros, zâmbăreţ, ştrengar şi alergător de cursă lungă. De

unde anul trecut abia scoteam nasul cu el prin parc purtându-l în marsupiu, acum trebuie doar să îi arătam parcul şi ştie el ce are de făcut. Da, a crescut boracul de nu ne vine să credem. Şi, cum odata cu creşterea nu vin doar poze frumoase, ci vin şi întâmplări noi, iată-mă acum cu copilul în parc sau la locul de joacă de cartier învăţând cum să îi fac faţă micuţului titirez. 

Del se duce cu el zilnic pe coclauri. Ea e deja rodată şi ştie când să sară să îl ţină de mână ca să nu cadă, ştie când să îi impună calm limite, ştie când să îl lase să se arunce în gât pe tobogan. Dar eu sunt tămâie la capitolul ăsta. Pentru că din cauza serviciului nu am bucuria de a sta cât mai mult cu Luca, sunt neantrenat la destule capitole. În special la ieşit în parc sunt cu adevărat praf. O fi din cauză că sunt cam timid şi tind să o dau în antisocial, sau poate că sunt cu coada prea pe sus? Nu ştiu. Cert este că detest să ies cu Luca la locul de joacă.

  

Ieşim amândoi zâmbitori şi încrezători din scara blocului cu capetele în soare. Ne bucurăm amândoi aparent, doar că eu port spaima în sân: iar mergem în părculeţul pentru copii! CONTINUAREA AICI:

http://totuldespremame.ro/invitati-speciali/dedi-grigoroiu-taticuleiesim-afara

AJUTOOOR!
Pentru ca am inceput sa tot primesc cereri de la parinti care au mare nevoie de ajutor m-am gandit sa nu le las de izbeliste. Asa ca am creat pagina asta (da click sus, sub titlu) si aici am sa pun cazuri de copii care au nevoie de ajutor.
Spre rusinea mea nu am puterea sa ma implic mai mult. Am sa pun doar link-urile si am sper ca voi aveti mai multa energie si bunatate decat mine. Am sa pun link-uri in ordinea in care le primesc si am sa updatez pagina.


 - Doneaza o suma de bani si salveaza un copil inca nenascut, care are o malformatie la inima si trebuie operat imediat dupa nastere intr-un spital din Germania, altfel va muri.
Detalii: http://responsabil.slabute.ro/initiative/doneaza-ajuta-copil-traiasca/


- 2 minute din viata ta vor facilita intrarea in program de recuperare a 37 de copii cu autism!
Voteza pe www.taraluiandrei.ro Proiectul lunii “Lumea din jur are sens si pentru mine! – Materiale in terapie ABA pentru copii cu autism!!!
http://helpautism.ro/component/content/article/67

Cand sotia nu-i acasa 3

Au trecut ani...an, mai bine zis, si copilul creste vertiginos. Acum merge, alearga, se joaca cu mingea si vorbeste in continuu. De ceva vreme mai si canta - refrenul de la Uglier than Patti Smith ( care e cu "aaaaa. Aaaaaa") si "ai ai aie" Puerto Rico a doamnei Vaya Con Dios. E din ce in ce mai simpatic si noi ne topim de dragul lui. 

E lesne de inteles ca acum e mult mai haios sa raman singur cu copilul. Incepem cand iese Del pe usa si o tot tinem langa cu "pa mama" ca sa se prinda boracul ca ii pleaca muma si ca ramane cu ta-su. Cum am incuiat usa se intoarce spre mine trage un zambet larg si pleaca chiaun spre sufragerie, cu mainile ridicate deasupra capului, balambanindu-se ca un betiv isteric. Se opreste in cadrul usii o secunda pentru a-si alege tinta. Scaneaza toate jucariile aruncate prin camera, alege masina gri cu o roata lipsa, zambeste, zice catre mine "brrrmm brrrmmm" si " aaaammm-aaaam" in semn ca a turat motorul imaginatiei la maxim si sare pe saraca jucarie. O taraie, o arunca, o priveste, mi-o da de cateva ori mie ca sa fac ceva interesant cu ea si apoi se opreste brusc.
- mama!
- lasa pe mama. Esti cu tata.
- tata!
- asa taticule, esti cu tata
- mama!
- ti-am spus, lasa pe mama pentru ca e plecata. O strigam cand vine
- mama!!!!
In mod normal ar trebui deja sa ma panichez pentru ca pentru cateva minute se blocheaza pe ma-sa. O tot striga si vine la mine sa ma implore sa i-o dau pe Del. Ma trage de pantaloni, se lipeste de mine si ma priveste gales in ochi. "MAMA!". Ma termina - o striga cu atat drag si jale incat imi vine si mie sa o strig. Sa o strig si pe Del si pe mama mea. E jale mare!

Trec, deja invatat, peste primul episod de "mama" si revenim la joaca. E delicioasa joaca cu copilul meu. Sunt bombardat de tot felul de ganduri. Cel mai puternic este: OMFG, eu chiar am copil, care chiar a crescut si cu care chiar ma inteleg. Ii cer sa imi aduca "capaca" de la cutia colorata pentru ca sunt batran si amortit si el executa. Imi cere sa il ridic sa vada pozele de pe pereti pentru el e tanar si mic si eu execut. Il intreb daca vrea muzica si el imi raspunde zambind "Aaa-aaa" si pleaca hotarat sa smulga butonul de volum de la combina. Imi pune mintea pe bigudiuri cand imi da tot felul de jucarii ca sa fac chestii interesante cu ele - imi intinde jucaria si asteapta cu ochii mari sa fac ceva. Eu incep mintenas sa fac tot felul de dialoguri intre masini si catel, sau imi pitesc vulpea pe sub tricou ca sa o traga el incantat de coada sau ii explic cine si ce canta pe fiecare CD pe care il trage hulpav din masutza TV. Daca imi da vreo jucarie cu care nu stiu ce sa fac incep sa bat cu ea in ceva si o dam percutie - cu asta nu dau gres niciodata. :)
Alt gand este: cum o sa fie peste cativa ani cand vom sta ca acum? Ce vom vorbi? Cu ce ne vom juca? Oare o sa rupa iDevice-urile sau voi fi in stare sa ii trezesc dragul de natura si nu doar de lume virtuala. Oare voi avea bucuria sa cand impreuna cu el diverse cantece la chitara? Sau, mai mult, va canta si el?

Si tot asa, timpul trece frumos. Dar daca primul hop a trecut relativ rapid cu luat in brate, explicat si apoi indreptat atentia catre catelul care se vede pe geam; al doilea e mai delicat. Trebuie sa ii pun CD-ul cu Traum, sa cant, sa ma veselesc si tot cu catelul pe geam terminam. Cateodata, daca e momentul prea greu bag o serie de baloane de sapun si se rezolva.

Mai nasol e la criza numarul 3 cand nu prea mai e nici catel pe afara ca sa i-l arat si nici nu prea il mai intereseaza subiectul. Nici baloane nu mai vrea iar de muzica cred ca e deja satul. Acum CHIAR o vrea pe " maaamaaaa". Cateodata il mai calmeaza baia pana vine Del, saraca, intr-un suflet de la sedinta de redactie. Cateodata plange pur si simplu desi e consolat in toate felurile de mine. Cred ca si eu ma cam agit in momentul ala si d'aia devine critic. In orice caz, avem de progresat cu totii la capitolul asta. Aseara, de exemplu imi venea sa ma iau la bataie de mila cand lua fiecare bluza a Deliei din pat si striga cu obida "maaamaaaa". Curgeau lacrimile ca la crocodil pe fatzuca lui mica iar in mine se ciocneau drezine, cum zicea un autor necunoscut dintr-o carte cunoscuta. Ma blocasem. Nu stiam ce sa ii mai zic. Eram de acord cu el ca vrea la maica-sa, dar ma avea doar pe mine atunci. Eram blocat. Am deblocat situatia fugind cu el in carut la terasa. L-am pacalit cu bautura de data asta dar cateodata nu merge asa de simplu. Sunt seri cand stau cu ochii pe Find My Friends (aplicatia de pe iphone) ca sa vad cum se apropie Del de casa cu taxiul sau metroul. Stau si numar minutele si suspinele copilului pana vine ma-sa. O vad cand se apropie si deplasez copilul catre usa:

- Uite taticule, mama e aprope de casa. E la blocul vecin. Hai sa o asteptam la usa.
- Mama
- Da, mama vine acasa
- Acacca
- Da, acasa.
- Mama acacca.
Se prinde ca urmeaza alinarea si incepe sa traga de interfon de la mine din brate. Cum aud pasi pe scari deschid usa si fata micului cracanat se lumineaza. Cand o vede pe Del e in al 9-lea cer - rade din tot sufletzelul lui si striga fericit "mama-mama-mama" si "app-thie" (Lapte). Se reuneste familia fericita; o intreb cum a fost; ea ma intreaba cum a fost si ne continuam seara linistitita pana la culcare. Nu prea ii zic totul Deliei ca sa nu iasa stresata data viitoare, dar daca spiritele se linistesc, ce rost mai are?
Noua ni se pare ca in serile astea Luca adoarme mult mai greu pentru ca nu vrea sa o lase pe Del sa plece de langa el. I-a lipsit tare si vrea sa se sature de ea. Imi e drag de ei cand ii vad cat de lipiti sunt, dar sunt si intr-un fel gelos. As vrea si eu momentele lor calde si traite asa intes, dar eu nu am tzatze si nici nu l-am nascut - eu am burta si in timpul nasterii fumam in curtea maternitatii.

In afara celor 3 crize ne simtim bestial. Cantam, dansam, ne pupam si vorbim vrute si nevrute in cele 3 limbi pe care le cunosc pentru a obisnui copilul cu graiurile Pamantului. Ma uimeste cu noi cuvinte, cu noi skill-uri si cu bucuria si voiosia din el. Imi place la nebunie sa stam ca baietii - e timpul nostru pretios. Crestem impreuna in momentele alea.

Ce n-am povestit acum e ce se intampla cand iesim afara, ca doar n-om sta doar in casa pe vremea asta misto....dar asta in episodul urmator. Pentru cei cu ecrane alb-negru: ati urmarit "cand sotia nu-i acasa 3"