Cine pleaca cu scaunul

Hai ca e vineri - motiv de bucurie neconditionata din oficiu si moment de anuntare a castigatorului scaunului de copil.

Ca sa va mai fierb, va zic ca am castigat si eu ceva odata cu concursul asta. Am deschis ochii si am vazut cat de idiot am fost in multe situatii cand nu am avut puterea sa rezist tipetelor lui Luca si i-am riscat cel putin sanatatea tinandu-l in brate. Multumita voua, care ati comentat la concurs mi-am promis ca nu mai fac asemenea tampenii. Va multmuesc voua, Danei Dragomirescu de la urbankid.ro si bebetex.ro pentru ocazia marii deschideri de ochi prin concursul asta.
Concluzia mea este: scaun montat pe mijloc pentru viziune la strada si a evita socul lateral cu usile. Centuri prinse impecabil pe copil si scaun fixat bine si adaptat cu varsta. Restul, vin cu experienta. :)

And now, sortii au ales al 11-lea comentariu din concurs (din 41 la ora 8:08). Castigatoarea este Ioana. Aparent o cititoare fara copil dar cu scaun de copil. Ioana, te rog sa imi dai un mail ca sa te pun in legatua cu bebetex - nu ai lasat adresa de mail, asa ca astept. eduard.grigoroiu {at} gmail.com. Numarati si voi ca sa fim siguri, pentru ca scriu din metrou si poate m-am pacalit la numaratoare.

P.s.: sa fi vazut circ daca iesea castigator vreun comentariu anonim. :)))

Daca n-ai scaun...

...castiga-l!
E vorba de scaunul asta pentru masina: http://www.bebetex.ro/nania-trio-sp-comfort de la bebetex.ro

V-am zis in articolul de ieri ca am sa fac rost de un scaun pentru a va ajuta la volanul masinii. Nu incepeti ca ma umplu de bani, sau mai stiu eu ce... fac acest concurs PRO-BONO fiind bucuros ca va pot da un scaun de masina gratis. Ideea e ca sa fim cat mai constienti de cat de important este sa ne legam copii bine in centuri cand calatorim cu masina. In tarile civilizate este ABSOLUT INTERZIS  sa circuli cu copilul fara scaun. Taxiurile au scaune, masinile personale au scaune si, mai mult, acestea trebuie "update-ate" in functie de varsta copilului. Pana ajungem noi acolo cu gradul de civilizatie vom functiona doar cu responsabilizare si informare.

M-am tot rascolit cum sa fac concursul asta. Singura idee care mi-a venit este asa:

Daca vreti sa castigati un scaun pentru masina va rog sa scrieti un comment la post-ul asta (un comment de om) in care sa scrieti ce am omis, sau ce ati adauga la articolul de ieri. Cu alte cuvinte vreau sa strangem o lista de sfaturi bune pentru calatoria cu masina impreuna cu copiii. Puteti spune din experienta proprie sau din carti - nu conteanza.
Vineri am sa folosesc un site d'ala care alege un nr. aleator si asa va iesi castigatorul. 
ATENTIE: castigatorul va trebui sa suporte costul coletului.

si ca sa va informati mai bine iata un link (thx Madalina!). aici puteti vedea cam ce se intampla cu copilul in caz de shock la 50 km/h si cam ce sa cautati la scaunele pt copii.
http://www.which.co.uk/baby-and-child/baby-transport/guides/how-we-test-child-car-seats/

Sanatatea la volan

Cand eram si eu proaspat terminator de liceu, ca sa nu zic absolvent, stateam cu fata  ranjita catre apusul de soare, cu ochii mijiti si cu gandul departe. Eram in Dristor intamplator la ora aia. Ma imaginam peste cativa ani - proaspat eminent terminator de facultate, angajat la o firma maaare de inginerie si de succes cu masina nemteasca, decenta, probabil neagra si cu muzica data tare doar cat sa se auda perfect toate instrumentele. 

Am terminat facultatea, m-am angajat la o firma relativ mica de inginerie si mi-am cumparat cartela de metrou. Incet-incet mi-am dat seama ca masina e un lucru mai mult spre inutil in viata mea si m-am apucat sa o desconsider trecand dragostea spre bicicleta.  Anii au mai trecut si am ajuns la o firma frantuzeasca, mare constructoare de masini. Sau mai precis de Dacii si Renouri. Aici am inceput sa invat despre masini cu toate ca am continuat sa le cam detest. Poate din cauza asta am fost destul de curios sa mai aflu si despre sanatatea la volan si in special langa volan, caci nu prea aveam de gand sa fiu sofer. Am aflat ca se baga camioane de bani in siguranta noastra si noi ii aruncam la gunoi nepurtand centura nici in fata si nici pe locurile din fata. M-am speriat si m-am suparat vazand studiile colegilor mei si am inceput sa frec apropiatii la cap sa isi puna centura in orice colt sau scaun al masinii...pentru sanatatea lor.

Dupa destul de multe abonamente lunare de metrou s-a nascut Luca. Acum stateam cu ochii in soare, mijiti, in Titan si ma gandeam cum imi trebuie masina ca sa imi plimb copilul fericit si linistit in scaunul de copil. Masina tot nu avem, dar am primit un scaun pentru copil pe care il punem prin masinile prin care ne urcam ocazional. Am fost foarte fericit si mandru ca avem scaun si ca Luca va calatori in siguranta. Realitatea e cam asa: prima data cand am pus copilul in scaun, acesta fusese fixat de altcineva si in realiate copilul a fost in mai mare pericol ( in caz de ceva mai avea si scaunul in carca ). A doua oara, desi scaunul era intepenit de mana mea dibace tot a fost un infern - cum puneam copilul in scaun urla de ii sareau ochisorii mici si negrii din cap. Singura alinare a lui era sa fie tinut in brate iar singura mea alinare era sa mergem cu 50 de km/h si sa o vad pe Del cum il strange in brate pe copil. Stiu ca poate exageram si eu, dar oare exista exagerare cand e vorba de sanateta copiilor?

A mai trecut ceva timp si am tot strans kilometri cu masina dar kilometri in scaunul de copil mai deloc. Din cauza asta am inceput sa mergem cu trenul cat mai mult ca sa evitam situatia asta de cacao - copilul urla un drum intreg in creierii unui sofer care a binevoit sa ne ia la el in masina.

Ce am de gand? Pai, cu ochii tot in soare m-am decis sa imi iau carnet de sofer si sa astept de la Dumnezeu o masina in care sa imi pot obisnui copilul sa stea linistit in scaunul de copil in drum spre gradinita. Stiu ca cel mai sigur este sa nu merg cu masina, dar din pacate, presiunea sociala e prea mare in directia asta.

Concluzia mea e simpla - e atat de periculos sa circule copii fara scaun de copil incat mai bine stau acasa daca nu vor sa fie legati in centuri.
 La o frana mai brusca copilul, fiind mult mai usor decat noi, zboara de pe bancheta din spate si se loveste in cel ma bun caz de scaunul din fata. In cel mai rau, trece printre cele doua scaune si aterizeaza sifonat bine pe la schimbatorul de viteze.

 La un accident domestic, de oras, la vreo 40 - 50 km/h copilul zboara din spate pana spre bordul masinii unde isi face capsorul mititei. Daca socul e din lateral e posibil sa fie mai rau caci da cu tampla de usa sau geam si e pa direct!
 La un accident la viteze mari copilul zboara prin parbriz si se opreste in braduti, daca sunt prin zona, daca nu, direct la Dumnezeu.

Asadar, va implor, folositi scaun de copil si luptati-va cu voi si cu copilul sa stea acolo, legat bine. Nu cedati ca mine! Nenorocirile vin pe nesimtite si e bine sa fim cu centura pusa cand apar. Daca nu ma credeti, va tine sa incercati o frana brusca cu copilul deshamat in masina? Aaa, nu? Deci nu tine sa riscati! Bun!

 Si ca sa va conving, maine cred ca fac rost de un scaun de masina pe care vi-l voi da voua. Noua nu ne trebuie in tren si nici in metrou. :) . Maine va zic sigur. Bebetex.ro da scaunul.

S-a schimbat lumea – children of the revolution

Ca tot m-am implicat in campania asta cu Pampers mi-a ajus la urechi un rezultat al unui studiu facut de ei pe pagina lor de facebook impreuna cu Societatea Romana de Pediatrie. Zic ei ca au participat 1000 de mame, dar e fals – au fost 999 de mame si un tata (eu). Eram curios sa vad despre ce vorba si am dat si eu raspunsurile mele acolo. Initial mi s-a parut cam generalist si fara temei quiz-ul, dar acum, vazand rezultatele mi se pare ca daca realitatea este ca acolo suntem intr-o situatie de vis. Sau poate doar cele 999 de femei sunt intr-o situatie de vis?…

Cica 79% dintre mamici apeleaza la experti in ingrijirea copiilor. Daca e asa, e bestial, inseamna ca s-a responsabilizat populatia de parinti si nu vom mai vedea prea curand cazuri nasoale de stiri de la ora 5 referitoare la copii bolnavi din nepasare.  Ma bucur sa stiu ca multumita mamelor atente la sanatatea copiilor nu se vor mai turna kilograme de antibiotice in saracii copilasi. Banuiesc, totusi, ca e un sambure de adevar pe undeva, vazand parintii din jurul meu care sunt foarte atenti cu sanatatea copiilor lor.

Cel mai interesant lucru mi s-a parut aici: ce valori vor sa transmita mamicile copiilor lor - voință și corectitudine, onestitate deplină, integritate și altruism. Cu carateristicile astea l-au descris pe Regele Mihai. As fi onorat sa avem parte de o generatie de asemenea valoare. Imi doresc de la Luca si de la ai lui tot ce e scris mai sus. Ne trebuie vointa sa schimbam tot in tara, corectitudine si onestitate ca sa stergem reflexele create de o istorie sinistra, integritate ca sa tinem fruntea sus si altruism ca sa invatam sa ajutam – nu doar sa dam bani spalatorilor de parbriz. Daca macar 5 % din cele care au raspuns la studiul asta reusesc sa transmita copiilor aceste valori ne asteapta in curand o revolutie a bunului simt si a valorii. Vor creste niste punkeri cultivati - cum imi place mie sa imi imaginez, salvatorii Romaniei.

Inca una tare: 99% dintre respondente “au adus in prim plan parintii si familia”. Pfuai ce bucurie! Inteleg ca multitudinea de carieristi din multinationale care isi abandoneaza copiii acasa cu cate doua bone a ramas mazilita in acel 1%??!?! Wow! Traim in Rai!! Doar 1% din parinti cred ca banii si pozitia sociala cresc copii singure?!? Vin vremuri bune!  

Iar despre fericire: 84% dintre mamele intervievate au zis ca fericirea copilului lor sta in “îngrijirea, protecția și dragostea permanentă, necondiționată”. Dragostea neconditionata mi se pare cel mai frumos sentiment pe care l-am trait pana acum. Cred ca daca ceva sta la baza Universului, asta este – dragostea permanenta neconditionata. Imi doresc sa simtim asta cu totii, mai mult de 84% la suta. Imi doresc sa am puterea sa imi iubesc copilul continuu neconditionat chiar si cand va face cele mai mari prostii. Daca ar fi asa cum zice quiz-ul in curand nu vom mai avea copii palmuiti peste gura pentru ca au spart o sticla de apa sau pentru ca au dat cu mingea in flori. SPER sa fie adevarat ce scrie in studiul asta. SPER sa vad cat mai multe zambete adevarate de copii pe fetele viitorilor adulti – fara riduri, fara incruntari.

 

89% spun ca pentru ca bebelusul sa poata explora lumea , acesta trebuie sa aibe o “relatie stransa cu parintii” si cred ca asta se leaga cu “99% consideră că scutecul utilizat trebuie să îi asigure micuțului protecție maximă și libertate de mișcare”. Imi place ca sa vorbeste mult despre libertate si explorare. Imi doresc sa retinem aceste valori si le transmitem copiilor nostri. Pentru a hrani curiozitatea trebuie sa le dam libertatea de a cauta si intreba. Ei trebuie sa fie liberi sa exploreze limitele noastre la inceput, ale casei noastre si ale locului de joaca, apoi ale profesorilor si ale viitorilor lor colegi de munca. Trebuie sa invete sa zica “da”, “nu” si mai ales “de ce”? Vor incerca cu siguranta la un moment dat si limitele stiintei si ale artelor si vor darama in mod clar limitele sociale si politice. Ei vor fi generatia care nu va sta cu mainile la spate – ei le vor tine in buzunar, vor zambi frumos, larg, cu respect si vor darama muntii cu privirea. Copiii nostri vor fi punkerii educati care vor schimba lumea iar noi suntem rampa lor de lansare. Mi-am dorit, adolescent fiind, sa fac parte din “the children of the revolution” – cum zicea un cantec. Acum sper fericit si emotionat ca voi fi printre  “parents of the revolution”. E o mare responsabilite.

Am scris despre quiz-ul asta cam sceptic – ar fi prea frumos sa fie adevarat ce scrie aici. E vad doua posibilitati: asa este, si suntem salvati sau … au raspuns doar mamele care fac parte din parintii buni si responsabili si atunci mai avem de luptat.

Loc de masa si joaca

Am primit pe mail o veste cum ca ar exista o carciuma noua ( de fapt nu stiu daca e noua ) cu super spatiu de joaca pentru copii. Curios din fire si avid de ceva bun de mancare am luat sotia cu copilul si am iesit in oras.

Locul se cheama Bistro Jaristea si cred ca e legat de Locanta Jaristea. Banuind legatura si vazand meniul pe site-ul lor m-am asigurat ca merg chiar in ziua de salariu cu bani scosi. Bun gand, caci e scump. Mancarea e cam sub pretul pe care il platesti iar berea pe care o vand nu e pe gustul meu DAR...

DAR au cel mai misto spatiu de joaca pe care l-am vazut vreodata. E la masarda, sus in nori si arata exact ca un Rai al copiilor si mici si mari. Imi venea mie sa ma joc cu tot ce gaseam d'apai lui Luca care era blocat, nestiind cum sa le cuprinda pe toate. In rest, e o casa veche si frumoasa de Bucuresti timpuriu cu atmosfera intima si linistita si cu chelneri foarte ok.

Daca mergeti acolo, aveti grija ca le cade suportul de sapun de la baia domnilor, cautati meniurile pentu copii caci sunt ok ca pret si fiti atenti ca e posibil sa va dezlipiti copilul cu ranga de la jucarii. Luati ranga la voi!

Copilul din vis

V-am zis ca revin cu articole pentru Pampers,  nu? Cum vi se pare?

Revista Baby, februarie 2013:

Nu mai ţin minte când l-am visat prima dată pe Luca, dar sigur eram pe la vârsta adolescenţei. Se făcea că îmbrăţişam un copil de îl topeam în mine. Mă trezeam de fiecare dată răvăşit, iar sentimentul era atât de intens, încât mă epuiza psihic şi chiar fizic. Am început să caut prin diverse cărţi de psihilogie sau prin popularele, la vremea aceea, cărţi despre vise. Am găsit că îmi visez „copilul interior“ şi că am nevoie să îl regăsesc. Hmmm. Bun. Am plecat la ţară, unde am copilărit fericit, ca să îmi sting setea de copilul din mine şi nimic. Am tot continuat să visez asta, până când chiar l-am întâlnit. El este băieţelul nostru pe care îl cheama Luca. El este copilul din mine şi din soţia mea, pe care acum am bucuria să îl îmbrăţişez exact ca în vis – cu o dragoste enormă pe care încă nu o înţeleg. Când ne-am întâlnit, aveam impresia că îl ştiu de când lumea. Poate şi el o fi simţit la fel...

Înainte de a se naşte, eram plin de frici în legătură cu creşterea copilului şi nu ştiam cum să mă comport ca părinte, dar după ce mi-am întâlnit băieţelul, am ştiut pe loc că menirea mea e să îi fiu tată şi că tot ce am de făcut este să îl iubesc şi să mă las condus de asta.

Din dragoste, am învăţat pe loc să fac orice pentru el.

Nu mai pusesem niciodată mâna pe un bebeluş în vârstă de două zile şi îmi era frică să nu îl rup, dar când l-am simţit al meu, am ştiut exact cum să mă port şi cum să îl ţin în braţe. Prima baie a urmat firesc, primul scutec schimbat a fost floare la ureche şi primele melodii cântate pentru adormire au curs foarte natural. M-am trezit dintr-o dată tată cu puteri depline, aşa cum el s-a trezit dintr-o dată omuleţ întreg pe lumea noastră. Nu avea de unde să vină asta decât din dragoste pur şi simplu.

Într-un mod foarte firesc ne-am găsit locul toţi trei în noua noastră viaţă – soţia mea a devenit mamă, eu m-am transformat în tată, iar Luca în copil.

La fel de firesc au apărut şi noile lucruri pe care am început să le fac ca tată. Aveam o nelinişte la capitolul ăsta - văzusem mulţi părinţi neimplicaţi şi nepăsători. Am  crescut la bloc în anii ’80 în Bucureşti, când părinţii nu aveau poate nici răbdarea, nici liniştea să îşi descopere sentimentele pentru copiii lor. Am crescut în era când era de ajuns să le dai de mâncare şi să îţi trimiţi copiii la şcoală ca să fii un tată bun. În vremea aceea, locul de muncă era marca părintelui perfect. Eu am avut noroc de părinţi care au avut mintea sau sufletul să mă iubească într-o lume prea ocupată  pentru aşa ceva. Acum, părinte fiind la rândul meu, m-am trezit cu întrebarea „cât trebuie să mă implic?“ Răspunsul a venit foarte repede: TOTAL. Nu există grad de implicare. Eşti acolo şi atât. Copilul şi inima îţi vor spune ce ai de făcut.

Am ştiut din prima clipă că schimbarea scutecului nu este doar pentru mame, că baia de seară este o activitate foarte bună pentru legătura tată-bebeluş şi o bună pauză pentru psihicul încercat al mamei, că şi tatăl îşi poate adormi copilul atunci când mama e prea obosită ca să îşi mai adoarmă puiul.

Am plecat la piaţă cu el în marsupiu încă de la trei săptămâni şi i-am explicat încă de atunci cum se aleg legumele, care brânză e mai bună şi cât de sănătos e usturoiul. M-am purtat cu el ca şi cu cel mai important om din viaţa mea, l-am luat în serios, l-am ascultat, l-am respectat şi, cel mai important, l-am iubit necondiţionat. Simt că trebuie să cresc şi eu odată cu el şi îl voi trata ca pe egalul meu. Doar creştem împreună, nu?

Dragoste şi grijă

Tot din dragoste şi grijă i-am ales primul scutec, i-am cumpărat primele hăinuţe şi i-am aşezat patul  aproape de al nostru. La început nu ştiam nimic despre astea şi am acţionat după primul instinct: scutece Pampers Premium Care, pentru că ştiam din reclame că sunt cele mai bune, haine cu texte rock, pentru că erau haioase, şi poziţia patului aşa cum văzusem tot în filme şi reclame. A trecut timpul şi, din drag pentru el, patul lui s-a apropiat aşa de mult de al nostru încât s-a contopit, am renunţat la haine exclusiv haioase şi am trecut la unele în care să se cuibărească comod şi să fie liber, dar scutecele... au rămas tot Pampers Premium Care. Cred că m-a convins numele „care“ – e exact ce simt eu că trebuie să îi ofer copilului din visul meu: grijă. Cred că asta înseamnă, de fapt, să fii soţ şi tată: dragoste şi grijă... Asta vreau să înveţe şi Luca.

Aici aveti si pozele de la print:

A doua schimbare la fată

Fara lapte si miere - intarcarea

Na, ca a venit si momentul asta. Sau mai bine zis se apropie. Poate ati vazut zbaterea Deliei relativ la alaptare pe blogul eu si stiti despre ce e vorba. Daca nu, va zic ce inteleg eu din toata povestea asta intortocheata. Sau mai bine zis, cum traiesc eu intarcarea.

Femeia devine mama prin nastere. Ii place rolul. Ii cresc luminile alea in ochi care ii le incazesc chipul si care fac sa mai creasca cu cativa centimetri statura fiintei lor déjà enorma. Mamele prind puteri prin copiii lor si pentru ei. Noi barbatii, o ardem pe banca de incalzire, dar nu ne comparam cu femeia din teren care rupe poarta in fiecare minut de joc. Trece o vreme si mama dedicata trup si suflet vietii copilului ei isi aminteste de viata ei. Vede ca acum copilul merge, vorbeste, mananca singur si simte ca poate incerca sa se re-rescopere. Noi tot pe banca de rezerve stam, jumatate asezati, jumatate in picioare, nestiind cand sa intram in teren sa inlocuim sotia deja obosita de atata parenting. Momentul asta mi se pare incredibil. E momentul celei de-a doua schimbari la fata a sotiei.

Cand mamele incep sa se dezmorteasca dupa sederea acasa cu copilul, sa te tii schimbari! Din ce vad eu, mamele redevin adolescente. Ma uit la Del si nu pot sa cred ca arata ca atunci cand ne-am cunoscut. A intinerit peste noapte si a prins o noua energie pe care o uitasem. Partea cea mai frumoasa e ca luminile din ochi s-au aprins si mai misto. Cred ca schimbarile astea vin natural in momentul in care mama simte ca puiul e gata sa zboare singur; ele stiu ca urmeaza o noua etapa si pentru copil cand trebuie sa creasca nu doar sa invete sa traiasca. Prima etapa s-a terminat cu bine si eu sunt depasit de schimbarile astea. Inertia mea m-a tinut la fel, de la inceput pana azi, eu nu am avut parte nici de atatea zbuciumuri dar nici de atatea reinventari. Barbatii se mentin plictisitori si liniari fata de torentul care le ameteste pe femei. Partea buna pentru noi este ca in sfarsit ne redescoperim sotiile de care ne-a fost atat de dor. Mamele redevin femei misto, pline de viata si de energie. Pe mine m-a dat pe spate momentul asta si m-a luat cam nepregatit. Ma obisnuisem comod in culcusul meu, pe jumatate de pat, de tata si acum simt ca trebuie sa ma ridic sa dansez din nou cu sotia mea. Pai stai bai, nene ca nu ma asteptam sa intinerim asa devreme.

Si pe fondul acestor schimbari Luca isi cauta si el locul in sanul familiei si in noua lui viata de copil crescut si pregatit sa scoata capsorul in lume. Problema e ca a mai ramas un rest din viata precedenta - alaptarea. Asta inca ii mai leaga dureros de vechea era. Zic dureros pentru ca simt amandoi ca trebuie sa renunte la asta curand. Luca a invatat dragostea de mama la sanul Deliei asa cum si ea a invatat dragostea de copil alaptand. Eu am tot observat spectator frumoasa relatie dintre mama si copil prin prisma alaptatului si m-am tot simtit lasat la o parte, usor gelos, dar fericit de relatia lor. Acum, tot spectator vad cum li se schimba relatia, evoluand greoi catre noii pasi. Sunt constienti amandoi ca trebuie sa renunte la momentul lor de intimitate al alaptarii, dar trag unul de altul orbi, ca intr-o relatie ce sta sa se destrame. Diferenta e ca relatia lor nu se va destrama ci, dimpotriva, se va intari mai mult dar treccrea se face cu aceeasi greutate ca o despartire. Luca repeta aproape convins ca e baietel, nu bebelus si ca baieteii nu mai beau apiti ( numele lui de alint pentru alaptare ). Ii vad zilnic cum se chinuie si cum se tachineaza intre ei - Del acum e convinsa ca renunta, acum uita de convingere, Luca acum bea apa in loc de apiti si imediat cere lapte cu frica de abandon. Ii vad ca se simt vinovati, dezradacinati si debusolati. Sunt nervosi, maraiti si mai lipiti ca niciodata. In timpul asta Luca incepe incet-incet sa se apropie de mine si eu mor de bucurie si mandrie, dar stiu ca asta vine cu pretul distrugerii celei mai frumoase relatii pe care am vazut-o in viata mea : Relatia mama-fiu, relatia mama tanara-copil mic, relatia cu cele mai multe si mai calde imbratisari. Urmeaza altceva…

Va zic cand reusim sa renuntam la alptare definitiv. Tineti-ne pumnii.