Ta-su @ prima tv - se intoarce

Daca nu aveati somn in a doua zi de Paste si o ardeati oe prima tv
probabil mi-ati vazut figura la "totul despre mame". A fost o emisiune
despre bogger-eala parinteasca unde am avut bucuria sa ma intalnesc cu
Mihai si Dana Urban Kid. Ne-am ras, ne-am hahait si am indrugat
verzi-uscate.
Si pentru ca tot am vorbit de bloguri, mi pare rau ca nu am apucat sa vorbesc despre treibadica. Daca nu erau ei, nu cred ca era nici blogul lui ta-su si poate nici ta-su. Ei mi-au dat insipratie si curaj pentru multe chestii.

http://totuldespremame.ro/video/blogging-partea-1
http://totuldespremame.ro/video/blogging-partea-2

Taţii gameri

Atentie: limbajul acestui articol este murdarit de impresia pe care mi-o lasa cei despre care vorbesc. Daca lezeaza cititorii nevinovati, imi cer scuze.

Ma tot invart de ceva vreme sa scriu despre o specie inexplicabila pentru mine: tatii gameri. Stiu ca am sa primesc multe priviri incruntate (cel putin) si cateva galeti de mizerie dar imi asum asta. Intai, am sa ma racoresc eu oleaca.

Tot aud ba de pe FB, bloguri, coltul blocului despre tati care o ard necontenit la calculator. Sunt destule cazuri pe care cred ca le stiti si voi din gura in gura cand mame si sotii scarbite si obosite de nepasarea sotului jucaus pe PC au divortat. Pai cum vine asta, bai nene? Te iubesti cu femeia de langa tine, te distrezi, te mai iubesti odata, si inca odata si faci un copil. Femeia se apuca de facut burtica si de avut nevoie de tine. Tu ar trebui, conform legilor animalelor, sa ii asiguri cuibul. Ca atare, incepi sa aduni frunze, ramuri, pamant, cacat si know how pentru a te pregati de viitoarea ta familie. Dar nu, tu cum auzi ca sotia ta a ramas insarcinata te sperii de ingheata camasa pe tine (ca orice barbat), si in loc sa te antrenezi si sa te imbarbatezi ca sa iti treaca frica, tu bagi un "need for speed" (ca orice cretin). Eu inteleg lumea virtuala, inteleg nevoia de net pentru ca si eu sunt "wired", inteleg chiar si nevoia de jucat in gol cate un joc, doar ca sa iti reamintesti de copilarie, dar sa substitui realitatea cu World of Worcraft nu mai inteleg. Daca strangi faima in joc nu inseamna ca in casa esti un super-erou. Chiar din contra, in fata familiei tale ramai un terminat in chiloti jegosi - ca ti-e prea lene sa te schimbi, nebarbierit - ca in joc nu te vede nimeni, si cu privirea dusa - pentru ca asa ti s-a sucit de la monitorul tau enorm. Ti-ai dat banii ca un bou pe placi video si ram, schimbi tastura si mouse-ul saptamanal pentru ca pe deasupra mai joci si prost si le spargi de perete cand pierzi grav.

Nevasta-ta strange din cur ca sa dramuiasca banii pe care ii primeste de la Stat pentru a putea ingriji copilul si sa iti mai dea si tie de mancare. Are sarca creierii pilaf pentru ca de multa vreme nu a mai avut o singura ora pentru ea. Te astepta in fiecare zi ca pe ciresul copt de la serviciu ca sa ii mai iei copilul din brate si sa se pise si ea. Dar tu vii, descui cu cheia, bagi capul in camera, dai din el in semn ca ai venit si te retragi in bucatarie sa scobesti prin frigider. Ea incearca sa te momeasca cu ce minunatii a mai facut copilul in ziua aia sperand ca in sfarsit azi nu te vei mai juca. Tu incepi surd sa te plangi de ce patesti la serviciu si termini spunand ca esti mort de oboseala si ai nevoie sa te relaxezi 5 minute la un fotbal pe calculator. Ea inghite in sec un ghem de urzici - nici azi nu ai revenit pe planeta familiei tale. E tot singura langa tine. Ea e buna si inca te iubeste pentru multa vreme...pana apare scarba. Din momentul ala ea chiar devine un super-erou, muta muntii din loc si zidurile apartamentului tau si pleaca cu copilul sa duca o viata normala, fara veriga slaba din fata biroului cu consola de gaming.

Ce te faci acum? Intai te faci ca rasufli usurat. Bagi mai multe jocuri, incepi sa si bei la calculator si sa fumezi. Iti intra scrum printre taste, versi berea pe mouse prea des si nu prea mai ai bani sa le schimbi saptamanal - ai inceput sa platesti lunar bani pentru copil. Acum iti pare rau? Ai vreun "save game" pe undeva? Poti sa dai "load" din momentul in care te-ai asezat la pc? Nu. Ai ramas un labagiu trist in casa ma-tii sau a ta care regreta in sfarsit. Prea in sfarsit. You failed!

Puteai sa te joci cu copilul si sotia in moduri in care calculatorul nici nu s-a gandit. Puteai sa fii eroul lor, sa strangi bani, nu puncte, pentru ei. Sa te lupti cu angoasele, nu cu cetele de Zergi. Ai fi putut sa conduci domol catre mare, nu sa bagi 200 pe la munte in NFS. Ai pierdut, copilul tau e mai tare decat volanul tau cu force feedback si tu nu ai stiut asta.

Daca ai citit asta si nu esti de accord cu mine injura-ma! I double dare you, motherfucker!

Hotul din casa noastra

Te-ai intrebat vreodata cum e sa fii hot in propria ta casa? Cred ca cei cu copil mic stiu raspunsul. Eu sunt genul cu gura mare si galagioasa, obisnuit inca din pruncie sa imi cante muzica la cap, sa imi latre cainii si cucurigeasca tabagic cocosii in timp ce becurile ard la putere maxima. M-am obisnuit sa dorm lemn cand e de dormit si sa fiu alert cu lumina din plin si zgomote importante. Totul a fost bine si frumos pana cand am intalnit-o pe Del. Ea e genul care doarme in sanctuar - liniste mormant si lumina nici macar de la lumanari. Daca topaie puricele Del aude si se trezeste. Te asteptai ca din doua extreme sa iasa un copil de mijloc cu somn potrivit de linistit, intr-o liniste moderata si cu intuneric asa si asa. Ei bine, nu! A iesit tot un copil de nisa, cu somnul de tip senzor de miscare in perimetru + alarma ce se declansaza automat la orice sunet mai mare de 0,00001 decibeli. Mai mult, pruncul e setat sa explodeze daca il ating cu mana sau cu plapuma. In conditiile date a trebuit sa ne luam cursuri de ninja pentru a mai putea trai si respira in timp ce doarme Luca.

Imediat dupa ce Del termina lupta corp la corp cu boracul pentru a-l culca la orizontala incepe circul mut. Iese Del ravasita din dormitor, in sufragerie este deja bezna taiata doar de lumina ipad-ului. Sa deschidem televizorul ar fi prea riscant - lumina prea multa si prea de discoteca. Ramane un amarat de neon aprins la bucatarie cat sa nu ne scoatem ochii pe intuneric. Pana ne convingem ca putem respira mai trec vreo cateva minute in care ciulim urechile spre dormitor. Cand pare liniste stabila indaznim poate sa vedem un film pe mute la tv sau laptop. Ar trebui sa iti imaginezi cum stau incordat pe canapea, cu coatele pe genunchi gata sa sar de incordare - la tv si Universitate incepuse razmeritza. Se luau interviuri, se comenta, se transmitea in direct dintre pietre si focuri iar eu ascultam pe mute toate astea. La un moment dat incepi sa ghicesti ce spun oamenii dupa mimica - e un exercitiu bun si haios. Poate din cauza asta n-am inteles nimic din Universitate 2012 nici pana acum.

In afara de media sau social media pe liniste si intuneric mai este si family social. Adica dupa ce adorme Luca mai socializam in sfarsit si noi doi. Doar noi doi. Bun asa, dar vorbeste pe mute cu urechile atente la somnul copilului. Poti? De multe ori dialogul devine monolog sau volumul soaptelor e atat de mic incat nu auzim nimic. De fiecare data tragem cel putin o partida sanatoasa de ras infundat cand ne surprindem cat de penibili suntem sau ca intelegem orice altceva decat a zis celalalt. E bun si dialogul asta pentru ca ne distram cand repetam acelasi cuvant de trei ori si deci, indiferent ce avem de vorbit ne amuzam copios.

Pana aici ti-am prezentat partile usoare. Stai sa vezi cum e sa mergi prin apartament cu toate jucariile explodate prin cotloane si in mijlocul casei. Cand imi e lumea mai draga si mai linistita se intampla sa calc pe cate-o jucarie ce piue. Piiiu! Inghet! Del a aruncat deja galeata cu venin din priviri pe mine. Ii lucesc ochii in intuneric mai infioratori si mai ascutiti ca ai lui Mihai Viteazul. Daca Luca misca ea sare ca o felina sa il linisteasca. Daca nu misca ma dojeneste scarbita de lipsa mea de concentrare si atentie.
Mai exista si posibilitatea ca jucaria pe care calc sa nu scoata nici un suntet, dar sa icnesc eu de durere pentru ca merg descult desigur, ca sa nu fac zgomot. Si in cazul asta Del ma dojeneste scarbita de lipsa mea de barbatie - era doar o tepusa de lemn, nu trebuia sa urli asa.

Mersul la toaleta se face, normal, cu lanterna sau telefon mobil. Fotonii emisi de becul de la baie pot rani somnul copilului si ca atare trebuie sa ne strecuram ca hotii catre prada, pe intuneric si in liniste. Nu intru in amanunte la capitoul liniste versus toaleta. :)

Citind ce am scris mai sus ai putea zice ca e cu adevarat interesanta ingineria genetica pentru a alege cu mana ta calitatile pe care le vrei la copil. Sa alegi ca pe boabe de negina calitatile de defecte. Sa mosteneasca ce vrei tu de la cine vrei. Ei bine, nu e chiar asa. Chiar daca ar parea chinuitor sa ai un copil cu somnul delicat care te face sa traiesti in bezna, nu este. In realitate ne bucuram foarte mult de momentele noastre de reala liniste. Dialogul cu Del e mai haios si jucaus cand susotim - e o senzatie de tabara continua - doar ca Dom' profesor e Luca.

Fugutza

eu cu cine votez?

Probabil ati vazut in partea dreapta un "applet" de la Ro-blog Fest care zice sa ma votati. Asta insemana ca m-am inscris si eu cu Ta-su la concursul de bloguri parintesti. De ce m-am inscris nu stiu foarte clar (probabil ca sa imi fac o idee de cum e vazut ta-su in blogosfera). De ce sa ma votati tot nu stiu foarte clar, dar daca aveti cumva cont deja la ei, sau aveti timp si chef sa va faceti ca sa ma votati at fi interesant.

Mi-a scris cineva o chestie care m-a emotionat foarte tare - zicea ca a vazut ca sunt in concurs, ca nu are cont si nici chef sa isi faca ca sa ma voteze dar ca se simte totusi dator sa o faca pentru a-mi da ceva inapoi. Eu imi vand sufletul pe blog si el se simtea dator sa il cumpere.
Asa cum a intuit si el, nu scriu pentru a primi ceva inapoi. Scriu doar de dragul a de scrie si de a refula undeva. Feed-back-ul lui a cantarit cat 10 premii castigate. La fel, fiecare comentariu al vostru ma bucura de fiecare data.

ASADAR, votati doar daca va plictisiti tare. ...pentru ca eu sunt defapt foarte bogat si foarte castigat. :)

Link-ul

Primele zile (dupa un an)

   Imi tot amintesc cum am deschis usa larg la garsoniera, a intrat Del cu Luca in brate foarte pretioasa si importanta si s-a dus direct catre sufragerie. In casa era lumina curata de soare de amiaza si liniste. Inca ramasese niste liniste in casa de cand plecasem in graba sa nasca Del. Acum venisem cu galagia. Dezorientati fiind prin hatisul de sentimente necunoscute l-am pus pe Luca in locul cel mai familiar noua: patul. Ori uitasem ca avem patut pentru el, ori ni s-a parut mai normal sa il punem putin acolo pana ne hotaram ce facem cu el. Chiar asa, nu aveam nicio idee ce sa facem cu el. Ne uitam pe sub ochi unul la altul si parca ne intrebam: and now what? Ca sa imi fac curaj si ca sa fac totusi ceva cunoscut si placut am luat aparatul si am facut ceva poze. Mereu aparatul foto mi-a dat un fel de putere si un dram de idee de cazemata in spatele ocularului. Ma pitesc cu brio de cate ori am nevoie. Si acum simtem nevoia sa ma ascund si apoi sa fug, sa zbier si intreb oamenii mari ce am de facut.
   Apoi se incetoseaza amintirile - parca l-am pus in patutul  lui cu grija, ca pe ou si l-am privit cum doarme. Sau am facut asta dupa ce m-am holbat mirat cum il alapteaza Del? Sau poate dupa ce i-am schimbat primul scutec impreuna in tandem? Nu mai e clar si ordonat nimic in memoria mea. Au ramas doar crampeie de senzatii foarte intense.
   Primul somn langa el - istovit, fericit si cu mare grija sa nu ma sui pe el. Cand m-am trezit mi-am dat seama ca reflexul e mai presus de orice si ca nou nascutul a scapat de kilogramele mele.
   Prima baie - manuiam copilul mecanic asa cum vazusem in carti, filme, cursuri si la nasi la prima baie. N-am reusit sa ma misc cu spor, intepenit fiind de spaima si incordare - ca atare mi-am adoptat rapid stilul propriu direct in cada.
   Primele plansete nocturne ale lui Luca pentru ca nu cunostea lumea asta si primele plansete diurne ale Deliei pentru ca nu cunostea lumea alaptatului. Primele plansete inghitite in sec de mine pentru ca nu cunosteam nimic.
   Prima iesire afara cand ni se parea ca aveam lumea la degetul mic. Prima inghetata la "mec". Prima bere tot acolo.
  Sunt mii de "prima data" pe care le traiam acum exact un an. Ma uitam cu Del in urma si primul lucru care ne vine in minte este ca nu stim de unde am avut putere sa trecem asa usor peste momentele noi. Nu ne explicam cum de ne-am inhamat si la organizatul unui apartament nou in primele 3 saptamani de viata a copilului. Nu intelegem de unde au parintii atat de multa putere in primele luni de viata a bebelusului lor si cum pot trece asa usor peste intrarea intr-o lume noua. Atunci spuneam toturor ca e mult mai usor decat ma asteptam si chiar simtem asta. Acum, vazand cat de usor si de frumos este cu copil oleaca mai mare, nu inteleg ce era in mintea mea.

  A trecut un an in care s-au schimbat multe. Copilul a crescut mai mult decat imi imaginam ca va creste intr-un an. Sunt uluit cand il vad mergand  cand il aud repetand orice cuvant.
  Am ramas uimit vazand ca Luca a inteles perfect ce are de facut si a luat fiecare obiect de pe tava si l-a inmanat serios nasei lui. S-a prins ca ea i-a dat tava aia cu vreun scop, deci cu ea trebuia sa trateze. A luat chitara in miniatura si i-a dat-o Bogdanei zambind, apoi a curatat frumos tava de toate obiectele pana a lasat la urma cheia de masina. Eu am zambit complice pentru ca si eu detest masinile. Stia oare ca alegerile astea ii influenteaza destinul sau le-a luat la intamplare? Oare chiar au vreun rost alegerile motzului pentru soarta lui sau doar ne influenteaza pe noi si ii vom cladi un viitor bazat pe acele cateva obiecte de pe tava? Sa fie oare viata asa de simpla si limitata? Sau va face ce va vrea el si va arunca tava din drumul lui? Oare asta inseamna "ti-am pus totul pe tava"?

ta-su @ Prima Tv - totul despre mame

Daca tot e vorba sa dau din casa, merg pana la capat. M-am dat in stamba la TV. M-am simtit bine!
Le multumesc celor de la Prima TV pentru ocazia asta.

Enjoy: http://totuldespremame.ro/video/tatal-in-cresterea-copilului