Wednesday, December 19, 2012
Ai grija ce iti doresti!
Daca as putea face o harta a paturilor din viata lui Luca aceasta ar fi din cercuri concentrice. In centru ar fi patul nostru iar patutul lui apropiindu-se din ce in ce in ce de noi.
Prima zi - 3m intre paturi. Luca dormea mic pe patul prea mare pentru el. Parea un copac intr-un desert de asternuturi reci. Statea pe spate cu manutele deschise si eu stateam la marginea patului si il priveam cald. L-as fi mancat.
Prima noapte – 3m intre paturi si 0m intre noi. Nu am mai rezistat de drag si poate pentru ca nu stiam ce sa facem cu el l-am luat intre noi. A fost prima data cand l-am simtit ca pe o persoana adevarata. Pe intuneric nu puteam percepe cat de mic este la trup si cred ca ii percepeam doar personalitatea. Langa mine era un gigant care invata sa respire. Un om intreg care ma coplesea cu fiinta lui. Imi ridicam capul, incordam ochii si il zaream prin intuneric micut si cuibarit in maica-sa dar cu o aura enorma. Il iubeam din ce mai mult cu fiecare secunda si incepeam sa il respect pentru cat de mare era omuletul din el. Atunci l-am simtit pentru prima data puternic. Avea doar 3 zile.
Prima luna - 3m intre paturi si 0m intre noi. Am continuat sa dormim impreuna cu frica, cu emotie si cu mult drag. Imi era frica sa nu ma asez pe el din greseala dar stiam ca el e puternic si se fereste singur. Atunci am aflat ca exista instinct si la tati pentru ca nu a fost nevoie ca Luca sa se feresca. Il stiam langa mine cu toata fiinta si corpul meu era programat sa il protejeze pe copil. Pur si simplu nu aveam cum sa ii fac rau pentru ca trupurile noastre comunicau direct intre ele. Se ocupa altcineva de miscarile mele, nu eu.
Dupa 2 luni – 15m intre paturi si 0m intre noi. Ne-am mutat in noua noastra casa si i-am facut lui Luca camera lui. I-am pus patutul acolo dar nici gand sa il lasam de langa noi. Ne era bine. Ne era drag. Ne era cald si comod. Primele frustrari au aparut pasager cand ne-am dat seama ca nu mai suntem noi doi, un cuplu de soti, ci am devenit noi doi parinti si un copil. Cuplul se transformase 100% din timp in trio si cateodata ne era dor de noi. Dar ne priveam copilul zambind fericit si ne trecea.
Dupa 6 luni – 0m intre paturi si 0m intre noi. Frustrarile au inceput sa ne viziteze putin mai des si sa vrem macar sa dormim imbratisati in patul nostru. Ne cautam din ce in ce mai mult. Am sperat ca daca lipim paturile Luca va dormi in patul lui iar noi in al nostru. Nu a mers dar macar ne-am ales cu un pat de siguranta ca sa nu mai stam cu grija ca poate cadea copilul din pat in timpul somnului. In plus i-am facut un alt pat in camera lui in care dormeau doar jucarille. Am continuat sa dormim impreuna pana acum cand Luca are 1 an si 9 luni. Noi nu stiam, dar pe sub plapuma de frustrari care se aduneau una peste alta, micul nostru copil intra din ce in ce mai adanc intre noi. Ne doream sa fim din nou Dedi si Delia macar in somn dar in acelasi timp ne placea la nebunie sa simtim rodul dragostei noastre intre noi. Inca ma trezeam noaptea si ma minunam pe intuneric de marimea gigantului de langa mine. Stia demult sa respire bine si acum mai invatase sa mangaie in somn si sa ne ia in brate. Cand ma atingea in somn ma cuibaream ca puiul la closca sub manuta lui. Cand imi zambea dimineata imi lumina toata ziua. Iar cand ii auzeam vocea in somn dormeam mai linistit. Simteam ca ma creste el, nu eu pe el.
Dupa un an an si 9 luni – 15m intre paturi si 15m intre noi. A venit o zi cand, pe fondul unor discutii despre renuntatul la alaptare destul de consumatoare pentru Del (http://delvreme.blogspot.fr/2012/12/alaptatul-la-1-si-9-luni.html) si destul de dramatice pentru Luca, copilul a decis singur ca vrea sa dorma in camera lui. Da! I-a spus mamei lui : « Vei doomim in cameea lui Luca ». Am crezut ca e o gluma, dar el se hotarase. Se pare ca e mult mai inteligent decat noi si a decis sa ne ajute. Cred ca a simtit ca mama si tata au nevoie sa se redescopere si sa re-intinereasca si a plecat singur in patul lui. Am topait de bucurie – urma sa fim in sfarsit singuri in pat. Inainte de a ne culca am citit fiecare cateva pagini din carti, ne-am lafait cu lumina aprinsa, ne-am imbratisat si ne-am culcat. Cum am stins lumina s-a rupt filmul. Deodata am simtit ca Luca CHIAR lipseste din pat. Era pentru prima data in aproape doi ani cand dormeam asa. Nu mai auzeam respiratia, nu ma mai mangaia cu manuta lui calda, nu ma mai impingea catre marginea patului cu picioarele. Era intuneric si nu mai vedeam gigantul ala de langa mine. Acum era in camera lui, in partea cealalta a apartamentului, in patul lui si dormea singur. Mi-am dat seama ca si Del trece prin aceeasi stare cand ne-am surprins pe amindoi cu ochii larg deschisi pe tavan.
Nu ti se pare ciudat ?
Ba da. Ce ne facem ?
Nu stiu…rezistam.
Si nu am rezistat. Am cazut de acord ca ne lipseste asa de mult ca nu putem dormi fara el. L-am luat in pat cu noi si am dormit fericiti pana dimineata. Poate ne era frica sa re-intinerim, ne re-descoperim, poate ca ne ascundeam in spatele copilului sau poate pur si simplu ne-a fost greu sa acceptam ca Luca creste si ca are nevoie de spatiul lui intim. Nu stiu…cert este ca a fost foarte aiurea. De atunci incercam sa ne gasim locul in patul nostru fara copil. Inca ne chinuim sa ne obisnuim. In schimb, se pare ca lui ii prieste la maxim in camera sa, dar noi parca suntem o barca fara ancora. Pe langa faptul ca Deliei ii este mult mai greu sa se trezeasca noaptea si sa se duca in camera lui cand se trezeste plangand, nici cu alaptatul nu a rarit-o. Noi inca nu am castigat nimic din schimbarea asta. Asteptam…ah, ba da….acum am inceput sa vad gigantul si la lumina zilei – Luca e mai mare acum si ma priveste in ochi. Apoi Luca imi spune ca ma iubeste si eu ma topesc.
Si intamplator, in ton cu evenimentele astea cei de la Pifou mi-au facut o surpriza de am ramas masca. Stiam despre ei doar ca sunt printre cei mai buni la capitolul haine online dar nu stiam ca au si pe cineva genial la carma. Nu stiu ce le-a trecut prin cap cand au scris textul ala pe body si nici de ce mi-au trimis tocmai mie, care treceam prin schimbari importante, dar cand am vazut body-ul pe omuletul meu si am inteles mesajul mi-a venit sa plang. Asa e… Luca creste.
P.S.:mersi Pifou!
Wednesday, December 5, 2012
Ziua de hangover
Unul dintre multele lucruri care mi-au dat curaj de parintie a fost faptul ca am vazut parinti cu care ne distram cot la cot, haaat pana in puterea noptii, golind mai multe recipiente de lichid bahic. Eu aveam a doua zi o durere puternica de cap si una de basketi, caci ma trezeam cand vroiam eu sau cand simteam ca imi mai trece capul. Iar daca nu imi trecea, faceam ochi, mancam ceva gras si apoi cadeam la pat din nou. Dar ce se intampla cu parintii? Ca si fizicul lor e lovit in ziua-de-dupa de dureri si stari nasoale, ca doar n-or fi din piatra. Am intrebat in stanga si in dreapta si mi s-a raspuns oarecum evaziv dar cu un zambet ciudat pe fata - sa vezi cum e cand te culci la 7 dimineata si la 7:30 te trezeste copilul sa te joci cu el... si a bagat un ranjet amar, dar oarecum mandru
Pai cum e?
Frate, iti bubuie tot corpul, dar n-ai ce face?
Eu tot nu m-am dumirit, dar am prins curaj cand am vazut ca au supravietuit parintii si la asa ceva.
Mi-a venit si mie randul sa fiu si parinte si rupt dimineata. Imi amintesc si eu cand m-am culcat la 7 dimineata si pe la 8:30 Luca sarea pe capul meu. Ma durea tot corpul si tot sufletul. Am rezistat, dar nu stiu cum, pana la somnul de dupa amiaza cand am reusit sa imi mai ling ranile. Prietenii mei se laudau telefonic cu treziri la 2 dupa amiaza dupa seara perfecta pe care tocmai o petrecusem. Atunci am arborat si eu ranjetul. A aparut pur si simplu pe fata mea - un zambet larg, superior de om care a facut razboiul si s-a intors acasa cu multe rani si decoratii. Zambet de salvator de lume, de intelept, de guru, de prea bun. Ma durea capul de plesenea cand zambeam dar ma tineam drept. Doar eram noul erou necunoscut.
Cu toate astea, tot nu prea m-am prins cum rezist in conditii de genul asta. Fizic si logic este imposibil, dar viata bate logica si fizica. Poate dragostea de copil si de sotie imi da putere. As putea sa dorm incuiat in dormitor, dar nu imi vine sa imi las sotia sa traga tot ea in zi de week-end. Asa ca din drag mi se trage si puterea. Poate asta sa fie....
Problema e ca desi vointa e mare, puterea e mica in astfel de cazuri. Durerea de cap e cateodata atat de tapana incat nu prea poti sa faci multe chestii. Asadar, daca aveti bere prin casa si vreti sa o beti rapid intr-o noapte am cateva sfaturi pentru a doua zi:
- nu te trezi brusc si nici prea energic. Copilul trebuie sa vada ca esti invalid ca sa intre si el in modul hangover
- misca-te incet spre baie si gemi. Micutii vor fi incantati de joaca de-a Frankenstein iar organismul tau ranit va fi usurat cu cateva gemete prelungi
- nu te privi in oglinda - vei vedea un tata denaturat si asta nu da bine la orgoliu
- daca esti singur acasa cu odraslele ei sunt singurul tau ajutor, asa ca pune-i la treaba - in caz de bebelus foarte mic adoarme-l cat poti de repede si culca-te cu grija langa el. In caz de copil mai maricel si mai activ roaga-l pe el sa ti aduca papucii si sa invata-l sa isi ia singur jucariile de prin casa ( ideea de baza este sa nu cumva sa te apleci). Daca ai copil mare trimite-l prin cartier dupa zeama de varza saorma. :)
- orice faci, fa foarte incet. Lupta se da corp la corp cu orele pana la somnul de dupa-amiaza cand ai sansa sa iti mai lingi ranile. Ca sa iti fie usor e bine sa faci cat mai putine lucruri pana atunci. Deci misca-te ca ochiul mortului
- daca ai credite multe la sotie poti sa faci ceva mai simplu - se geme tare la momentul trezirii si se mormaie "maine stau eu cu el toata ziua". Asta iti va cumpara cateva ore in plus de somn.
Radem, glumim, dar cel mai simplu lucru este si cel mai bun asa ca spune-i copilului tau ca te simti rau si va intelege. Cel putin in cazul meu a functionat.
Daca ar fi sa ne dea sotiile un sfat ar fi: Porcule, nu mai bea ca sa nu te mai plangi!
Daca ar fi sa va dau eu un sfat ar fi: Fii religios! Roaga-te la Dumnezeu sa se trezeasca copilul caaaaaat mai tarziu in ziua de hangover.
alte cateva idei sunt in primul film de la Totul despre mame. Priviti:
Thursday, November 29, 2012
talcioc de 1 Dec - pentru Matei
Daca nu aveti chef de tancuri si politicieni, lasati va rog parada sa se desfasoare linistita pe tv si haideti la o lada de bere la Talcioc. Pe langa bere si limonada vom strange bani pentru Matei. Un baietel pe care multa lume nu il ajuta pentru ca el "nu e caz de viata si de moarte". Asa ca hai sa dam mana cu mana si sa il ajutam noi. Detalii: http://mateistancescu.wordpress.com/
Si intrarea si berea vor costa pentru a stranage bani in urna. In rest....multe lucruri foarte misto de cumparat si atmosfera haioasa cu copii si parinti.
Haideti!
Si intrarea si berea vor costa pentru a stranage bani in urna. In rest....multe lucruri foarte misto de cumparat si atmosfera haioasa cu copii si parinti.
Haideti!
Bunici vs. parinti
Cam toate amintirile mele frumoase din copilarie sunt de la Pietrosita, de la bunici. Presupun ca e o varsta general valabila cand se fabrica amintirile frumoase. Varsta mea de amintiri nu o mai tin minte - am amintiri de la toate varstele. Primele sunt de cand eram foarte mic si imi canta bunicul meu "barca pe valuri" si imi zicea intr-una ca ma stie de cand eram cat palma lui. Avea palmele mari cu degete groase si brazdate. Cu palmele alea smulgea urzicile din gradina, taia lemene si apoi picta in curtea din spate pe chevaletul lui patat de multe culori uleioase. La varsta aia nu ma interesa ca picteaza. Bunica ma pupa in continuu cu zgomot mult si apasat si ma mangaia. Cu ea ma jucam loto, un joc cu niste jetoane si tablite de carton cu numere pe ele care nu stiam cum se joaca. La varsta aia nu ma interesa cum se joaca jocurile.
Imi mai amintesc diferenta dintre parintii mei si bunici. Simteam calduri diferite cand ii iubeam. Pe parinti iubeam mai pasional si mai curios iar pe bunici mai cald si mai asezat. Cu parintii invatam chestii iar cu bunicii faceam chestii. Parintii ma faceau curios, ei aveau o viata mai interesanta, ei se iubeau, ei faceau lucruri doar ale lor, ei ieseau cu prieteni. Bunicii nu mai aveau nimic de ascuns. Toata viata lor era a mea. Ei se iubeau prin mine, ei nu imi starneau curiozitatea dar imi dadeau impresia ca in prezenta lor toata lumea e a mea.
Mai am, apoi, diverse amintiri despre un Revelion petrecut cu bunicii. Cred ca intelegeam pentru prima data ideea de Revelion ca fiind o sarbatoare, alta decat Craciunul, cand oamenii se aduna si petrec. Ai mei au plecat la niste prieteni in seara aia si eu am ramas cu bunicii. Imi amintesc asa: contrariat, suparat, contrariat, nervos si apoi renuntat... Tin minte ca ori intrebam bunicii in continuu unde sunt parintii mei, ori ma intrebam pe mine. M-am mai linistit ca era program la tv si ca era diferit de alte zile. Atunci am vazut o sceneta cu un papagal vorbitor intr-un aspirator cilindric. Dimineata parintii mei au dormit mult.
Mai tin minte, cand am mai crescut si ma duceam in vacantele de vara la Pietrosita. Trei luni mi se pareau un an de joaca si bucurie. Dar pe langa asta imi mai amintesc cum tanjeam dupa parintii mei care puteau sa vina doar din 2 in 2 saptamani. Chiar daca din vacantele de vara am cele mai frumoase amintiri cred ca tot de atunci le am si pe cele mai nasoale - dorul de parinti si senzatia de abandon si chiar gelozie - de ce stau ei fara mine la Bucuresti? Ce fac ei acolo? De ce cand ma intorc acasa sunt bronzati? De ce parca sunt niste straini? Cat naiba am stat la Pietrosita de nu imi mai recunosc parintii? Parca sunt mai tineri acum.
Cam astea sunt o parte din amintirile ascunse ale copilariei. In ciuda aparentei mele linistite de copil cuminte in mine bateau vanturi puternice. La cap. Desi paream fericit la bunici in realitate imi lipseau enorm parintii. Acum sunt in partea cealalta.
Acum sunt in momentul in care imi este dor de sotia mea si de mine. Luca e un copil delicios si il iubim mai mult decat pe ochii din cap. E un copil bun si intelegator care are nevoie de multa atentie si de multa energie. Avem astea pentru el si il crestem cu multa dragoste. Partea mai delicata e ca la un moment dat imi e dor de Dedi si Delia de inainte de Luca. Imi este dor sa imi strang sotia in brate in somn, sa lenevim pe canapea cu ochii in tavan sau in televizorul deschis pe cine-stie ce emisiune de cacat. Imi e dor sa fac curat in casa tihnit sau sa las vasele mai nespalate decat sunt acum. Imi e dor sa tusesc tare in timpul noptii si sa fumez la un film in sufragerie. Imi e dor sa imi iau sotia de mana sa mergem la o carciuma sau la un film si sa stam cat ne tine fizicul, pana foarte tarziu in noapte.
Singura solutie sa ne regasim ca oameni si cuplu si sa dezbracam haina de parinti pentru cateva ore este sa il lasam pe Luca la bunici. Lui ii place mult sa stea si sa se joace cu ei pentru cateva ore…dar oare chiar asa e ? Nu cumva si el trece prin sentimentele si intrebarile prin care treceam eu in copilarie ? Daca el ne condamna in secret pentru ca ne dorim ore fara el ? El ne stie doar ca parinti nu ca oameni. El stie ca mama si tata se iubesc, dar nu stie ca pentru a continua sa se iubeasca trebuie sa se comporte si ca oameni, nu doar ca parinti.
Voi cum faceti ? Copiii vostri cum fac ?
Wednesday, November 21, 2012
vreti poze?
Inainte de a se naste Luca ma tot gandeam ca imi trebuie un device nou cu care sa inregistrez HD primele miscari, primele zambete si primii pasi. Am facut noi ce am putut si ne-am luat iphone-uri care sa filmeze HD orice miscare. Am vazut apoi ca nu doar eu m-am gandit la asta ci mai toti viitorii parinti. In special tati. Cred ca e forma de "ultim alint" cauzat de frica venirii pe lume a "mancatorului de bani si de vise". Cu alte cuvinte, ne speriem cu totii ca odata ce apare copilul ne-am lins pe bot de device-uri pentru folosul personal, de camere foto, de pc-uri, tablete, biciclete sau mai stiu eu ce.
Sau...veniti sambata sau duminica (24, 25 NOV) la sediul
Asociatiei ROI, in Bd. Schitu Magureanu, la nr 45, unde e o sesiune foto gratis si ateliere speciale destinate copiilor. Chestia asta e organizata de Dacia Plant care lanseaza o gama noua de ceaiuri numita "Ingerasul". Acolo se pot bea ceaiurile astea noi si cica sanatoase (inca nu le-am testat) si doi fotografi (Cristian Sutu si
Radu Badoiu) vor face poze copiilor nostri. Am sa trec si eu pe acolo pentru zambit la obiectiv, sambata pana in culcarea copilului. Poate ne vedem p'acolo.
A trecut usor timpul si am vazut ca si frica asta e nefondata. De exemplu acum cateva zile mi-am luat linistit un aparat foto nou. Am invocat din nou nevoia de a fotografia si filma copilul in conditii mai bune. Asta merge la tinta mereu in fata sotiilor. :D. Mai am acum DOAR de vandut vechiul aparat + obiective ca sa acopar imprumutul facut pentru noul aparat. (chiar asa, va intereseza un canon 50D + multe obiective + blitz )
Asadar, daca vreti poze cu copii vostri faceti-va singuri, ca doar aveti aparate. :) Sau chemati-ma pe mine sa mai scot un ban de obiective.
Sau...veniti sambata sau duminica (24, 25 NOV) la sediul
Asociatiei ROI, in Bd. Schitu Magureanu, la nr 45, unde e o sesiune foto gratis si ateliere speciale destinate copiilor. Chestia asta e organizata de Dacia Plant care lanseaza o gama noua de ceaiuri numita "Ingerasul". Acolo se pot bea ceaiurile astea noi si cica sanatoase (inca nu le-am testat) si doi fotografi (Cristian Sutu si
Radu Badoiu) vor face poze copiilor nostri. Am sa trec si eu pe acolo pentru zambit la obiectiv, sambata pana in culcarea copilului. Poate ne vedem p'acolo.
Pentru mai multe detalii iata comunicatul lor de presa:
Friday, November 16, 2012
Maicuta batrana cu fularul de lana
..merinos. Mai bine zis copil tanar cu fular de lana merinos. Utilizes random.org pentru prima data. Sper ca am facut bine. iata rezultatul lui:
Cu alte cuvinte din 23 de comentatori a castigat al 3-lea. Daca credeti ca am gresit la utilizarea site-ului ceva spune-ti-mi si mie. Dar mi se pare destul de simplu si clar.
Va spun ca pentru a nu strica numaratoare am fost nevoit sa nu raspund la comentariile voastre care au fost delicioase. Am ras de m-am spart si mi-am amintit din nou cu melnacolie toate mancarimile lanii impletita de bunici. Inca mai am sosete de lana si inca le port iarna, la Pietrosita la gratar. :)
Gata. Ema, nu ai lasat mail ca sa te pot contacta. Scrie-mi te rog la eduard [punct] grigoroiu [at] gmail [punct] com ca sa stabilim cum intri in posesie.
Va multumesc pentru povestile bestiale! Sa vina iarna! :)
Cu alte cuvinte din 23 de comentatori a castigat al 3-lea. Daca credeti ca am gresit la utilizarea site-ului ceva spune-ti-mi si mie. Dar mi se pare destul de simplu si clar.
Va spun ca pentru a nu strica numaratoare am fost nevoit sa nu raspund la comentariile voastre care au fost delicioase. Am ras de m-am spart si mi-am amintit din nou cu melnacolie toate mancarimile lanii impletita de bunici. Inca mai am sosete de lana si inca le port iarna, la Pietrosita la gratar. :)
Gata. Ema, nu ai lasat mail ca sa te pot contacta. Scrie-mi te rog la eduard [punct] grigoroiu [at] gmail [punct] com ca sa stabilim cum intri in posesie.
Va multumesc pentru povestile bestiale! Sa vina iarna! :)
Monday, November 12, 2012
maicuta batrana cu braul de lana...merinos
La prima intalnire cu Del am vorbit tot felul de trasnai. Cred ca d'aia ne-am placut. Am inceput, desigur, prin a ne face reclama personala cu povesti grele din razboiul vietii - petreceri tari, betii, calatorii si vacante nemaivazute, vitejii ieftine. Dupa ce ne-am asigurat de respectul reciproc, am inceput sa batem campii grav si am ajuns la un moment dat la lucruri care ne-au marcat copilaria. Am poposit in zona bibelouri si mileuri, flori-fete-sau-baieti, jocul fetelor cu covorasul in gradina blocului si al baietilor la gard, pe langa ele. Am inteles atunci ca exista viata chiar si in Bacau. Chiar in oras. Am continuat cu caciula copilariei indesata pe urechi, fularul la gura si pantalonii de lana crosetati de bunica. Atunci am realizat ca exista clima si in Bacau. Sunt saraci oamenii acolo, dar au totusi bani de clima rece.
Cand am ajuns la pantalonii de lana am poposit ceva timp pentru ca nu mai puteam vorbi de ras. Eu am inceput sa ii povestesc cum vazusem la Maicăl Gecsăn niste pantaloni mai grosi, cu niste curele si ceva lanturi. Chiar daca eram din Bucuresti nu aveam nicio garantie de intregime la minte si nici curele si lanturi nu aveam. Dar aveam pantaloni grosi ca ai lui - pantalonii de lana. Ei bine, cand "il faceam" pe MJ imi puneam pantalonii de lana pe piciorul fara strampi, o camasa necalcata si vreo basca din cuier. Dansam nebun vreo 2 minute pana cand imi venea sa imi smulg picioarele de mancarime. Lana era buna, saraca, doar la fiert pielea si la umplut de bube. Am crescut la tara, la munte, unde lana era number one, dar nu se punea niciodata pe piele direct - dadea niste mancarimi ingrozitoare. Problema era ca daca bagai o pereche de strampi pe sub pantalonii de lana ca sa nu te mai manance, plasticul isi facea treaba lui de capac la oala sub presiune si imi fierbea pielea de copil de imi venea sa urlu. Si urlam. Dar ce, ma lua cineva in seama? Parintii si bunicii stiau ca traim in frig si ca trebuie sa imi fie cald. Pe vremea aia caldura era mai importanta decat confortul.
Tocmai din cauza ranilor din copilarie nu am crezut ca lana poate fi imblanzita. M-am vazut cu prietenii de la Hip-hip la un targ de copii si mi-au aratat hainele astea minunate. Am zambit politicos si am fugit cat m-au tinut picioarele. Lana?!?!? Pe piele?!?!? Oamenii asta sunt dusi cu pluta?!?? Noroc sa sotia e mai cu capul pe umeri si s-a inteles cu hip-hip-ii sa le luam la testat. Fericit moment! Cum le-am pipait m-am prins ca am fugit ca prostul - nu stiu cum sunt toarse si lucrate dar sunt netede ca in palma. In primul minut am imbracat copilul in ele si l-am lasat asa pana seara, tarziu. Am fost si afara, am stat si in casa cu hainele astea (eram singur acasa si nu stau eu sa schimb prea multe haine :P ). Luca a fost foarte linistit si fericit. Ba chiar l-am si culcat in ele, fiind pe vremea cand inca nu bagasera caldura. A dormit lemn fericit doua ore. In conditiile in care el nu doarme mai mult de o ora cu mine n-am putut decat sa ma gandesc ca ii era frig copilului si abia acum daduse de confort..jpg)
Ce sa mai... Am descoperit aurul. Acum ca cei de la Hiphip.ro ne-au lasat hainele testate pentru incalzirea permanenta a copilului vreau sa le multumesc si dau binele mai departe catre voi. Vreau sa va conving ca lana e asa cum v-am zis in articol si sa faceti un bine copiilor vostri imbracandu-i in ele. Eu nu bag bullshit. Asa ca am ales din plasa cu produse din lana merinos un fular pe care vi-l dau ca sa va convingeti. Daca am avut dreptate as vrea sa imi scrieti apoi.
Carevasazica, CONCURS! Ca sa castigati un fular din lana merinos va rog sa scrieti un singur comentariu aici cu povestea voastra despre lana si haine mancatoare si intepatoare. Vineri pana in amiaza am sa aleg un numar random si asa vom avea un castigator al fularului.
Traiasca oaia!
Subscribe to:
Posts (Atom)




