E adevarat ca astept ziua unui interviu adevarat intr-o cafenea, dar pana atunci merg si cele online :). Va pun aici un mic fragment ca sa va fac pofta de continuare pe site-ul lor:
Academia Heidi: Dragă Ta-su, eşti de ceva vreme tătic. Crezi că a fi părinte vine de la sine sau se învaţă?
Ta-su: Mai exact sunt de 2 ani tătic. Răspunsul potrivit cred că e: şi una şi alta. Îmi amintesc că din ziua în care am aflat că soţia este însărcinată mi s-au înşurubat în minte gânduri şi sentimente noi. Au venit, cred, din reflexul de mamifer care urmează să facă pui. “Nesting” nu fac doar mamele, ci şi taţii. După partea de nesting au început întrebări mai serioase legate de cum se educă un copil. Bănuiam că mă va ajuta natura şi de data asta, dar nu am putut sta nouă luni pe bară aşteptând să învăţ de la copilul meu care urma să se nască. Am pus mâna pe cărţi şi pe cursuri prenatale ca să văd cu se mănâncă părinţeala. Iniţial ştiam cum am fost crescut de părinţii mei şi mi se părea perfect. Citind am am realizat că sunt multe chestii de făcut diferit, dacă nu chiar mai bine.
Deşi asta se întâmpla abia acum doi ani, a trecut destul de multă vreme de atunci şi lucrurile s-au schimbat în bine. Dacă atunci nu aveam decât Lamaze şi cursuri de puericultură acum sunt o mulţime de opţiuni pentru a “învăţa” să fii părinte. Un tată proaspăt sau un tată vechi, dar curios, poate merge în multe locuri să îşi deschidă mintea.

Academia Heidi: A fi părinte e un job foarte solicitant. Unii aleg să stea deoparte. La tine există diferenţe între cum îţi imaginai “părinţeala” înainte de naşterea copilului şi între cum e ea de fapt în realitate?Ta-su: Faţă de ce îmi imaginam este mult mai mişto să am copil. Trăisem, ca toată lumea, în puzderia de anecdote de prost gust despre căsătorie şi copii şi îmi cam dârdâiau nădragii pe mine.......... CONTNUAREA
Finе way of telling, аnd nice ρarаgraрh to get information regarding my pгesentаtiоn subјect mattеr, which i am goіng to preѕеnt іn univeгsitу.
ReplyDeleteϺy web blog same day payday loans
Pune dom'le un buton de "like"! E asa frustrant sa-ti placa ceva si sa nu poti da un feedback! :)
ReplyDelete:)
ReplyDelete