Ehe, vine momentul sa mai apasam si pe bubele dureroase. Nu
De cand a venit Luca pe
lume nu ne mai suna nimeni sa iesim sau sa ne intalnim. Doar noi facem
invitatii si organizari. Am tot pus asta pe seama faptului ca stiind ca
avem copil mic si ca programul nostru e cam fucked-up nu vor sa
deranjeze. Imi amintesc ca si eu faceam la fel cu cei cu bebelus. Cum sa
ii sun?!? Daca doarme piticul? Daca se supara ca ii invit afara si ei
nu pot iesi? Ei bine, nu ne suparam!
M-am ma gandit, apoi, ca
nu le face placere sa iasa in compania unui copil mic. Ei sunt liberi
fumatori, bautori si vorbitori cu "p@&a
mea" iar noi venim cu goarna
Sau poate ca s-au
saturat de discutii despre copii si scutece. Noi evitam pe cat posibil
sa vorbim despre copil - el este cu noi, este vizibil, este prezent, ce
rost are sa vorbim tot despre el? Ma rog, oricat am evita, ne mai scapa
cate o poveste despre cum merge, cum rade, cum plange, cum plangem si
poate plictisim audienta. E posibil sa nu le placa nici intrebarea care
ne arde in ochi: voi ce mai asteptati?
In halul asta sa se
sperie? Ma gandesc ca poate unii vor sa mai amane viitorul si ne scot
din schema, noi devenind astfel trecut. Sau poate e totul in
La voi cum e? Tot paranoia sau chiar e pe bune?
Pe mine/noi ne-ai cunoscut doar trecator la un talcioc urban, dar imi permit sa raspund din tabara cealalta pentru ca avem prieteni cu bebe.
ReplyDeleteRaspunsul cel mai sincer la tot ce ai scris tu este: da. Din toate cauzele de mai sus ne intalnim tot mai rar cu ei.
Cu atat mai mult cu cat noi nu ne dorim un copil. Stiu, greu de inteles, dar asta este situatia. Nu ni-l dorim, nu ne induioseaza prezenta unuia printre noi, avem toleranta foarte redusa la discutii despre pemparsi si plans de copil si preferam liberatea, discutiile cu sau fara p@&e printre dinti (intamplator nu folosim astfel de cuvinte, dar ... sa zicem) despre altceva decat copii, preferam sa nu ni se spuna mai mult sau mai putin direct ca mai devreme sau mai tarziu il vom face si noi (avem destule discutii cu parintii pe tema asta ca doar suntem casatoriti de 7 ani si de aproape 10 formam un cuplu)si nu sunam pentru ca uneori sa programam o intalnire cu ei e mai dificil decat sa faci o programare la un doctor ocupat.
Acum, nah, eu nu va stiu prietenii, dar poate aveti si mai ca noi prin gasca :)
Idem:).
ReplyDeleteNoi ne-am facut intre timp si alti prieteni, cu copii. E oarecum inevitabil. Mamicile ies in parc, se plac, se intalnesc zilnic si apoi pun de-o intalnire in 6,adica si cu tatii. Iese o chestie amuzanta si ne dam seama ca ne e mai simplu sa interactionam cu ei, noii prieteni, cu probleme similare cu ale noastre, decat cu vechii prieteni, care par cumva din alta viata. Nu inseamna ca ne-am rupt de tot de ei, doar ca ne vedem mult mai rar, vorbim pe fuga la telefon, caci ba urla cea mica, ba e ora de baie, etc...Asa ca pe de-o parte am pierdut o gasca, pe de alta parte am castigat alta:d
Eu cred ca voi amestacati lucrurile, atunci cand luati copilul cu voi la astfel de intalniri, in locuri pentru adulti, care fumeaza si injura. Le cereti lor sa se schimbe ca sa se acomodeze contextului vostru iar mie nu mi s-ar parea corect, sa fiu in locul lor. Iar eu sunt in 'tabara voastra'.
ReplyDeleteEu nu imi iau copilul la astfel de intalniri. Daca nu am cu cine sa-l las in seara aia, nu ma duc. Dar daca ma duc, nu ma duc in calitate de mama, si nu vorbesc despre ea, decat daca sunt intrebata. Asa cum zice Andreea, daca lor nici macar nu le plac copii, nu ii vor, nu ii intereseaza subiectul, de ce sa se amuze ca al meu a facut nus' ce traznaie?!
Joc niste roluri, cand joc rolul de mama, atunci e clar, si interactionez cu copilul cu alte mame, etc. Cand ies in oras, si joc rolul social, atunci copilul nu are ce cauta in ecuatie. Si da, ies poate mai rar ca inainte, si nu cu aceeasi oameni. Schimbarea a fost naturala, a venit de la sine.
Iar din cate am inteles voi sunteti cei care ii cautati pe prietenii vostri fara copii, va asteptati ca ei sa intelega nevoia voastra sociala care s-a schimbat, dar mi se pare ca voi insiva nu o acceptati. S-a schimbat, atunci, vorba Roxanei, cautati-va prieteni cu interese comune, nu va agagti de cei care nu inteleg noile voastre nevoi incercand sa-i convertiti in tabara voastra ca sa aveti cu cine impartasi greutatile si bucuriile.
E doar paraearea mea, judecand din afara prin prisma experientei mele. :)
Ehei, pregatesc si eu o postare pe tema asta pe blogul meu, dar pot sa-ti spun ca va asteapta vremuri grele. Eu mi-am pierdut prietena cea mai buna din cauza aparitiei copilului: TOTUL se schimba, va schimbati voi, se schimba prioritatile, iar cei ramasi "pe dinafara" nu vor admite in vecii vecilor ca in adancul adancurilor fiintei lor apare treptat o boare de invidie care duce la distantare... e inevitabil.
ReplyDeleteCei care sustin cel mai tare ca ei nu-si doresc copii, ca sunt fericiti si impliniti si bla-bla fara copii sunt de obicei aceia care nu au copii din motive FOARTE personale si puternice, ceea ce iar duce la distantare, fiindca prezenta unui copil le este organic neplacuta, le declanseaza sentimente demult ingropate, de care ei fug mancand pamantul...
Ehei, sunt multe motive, dar esentialul este ca nimic nu va mai fi cum a fost, pentru ca nu are cum sa fie... si candva va veni clipa cand veti accepta si voi, de voie, de nevoie, acest adevar dureros... O sa doara rau de tot, dar asta e viata... Se formeaza alte prietenii, intre familii, iar culmea este - cel putin la noi - ca la intalnirile unor asemenea familii se discuta despre orice, iar despre copii cel mai putin ;-))
Welcome to the club :-(
Prietenii adevarati raman prieteni. Eu n-am unde lasa copilul seara, e alaptat, nu poate nimeni din ai mei sa scoata un san de lapte ca s-o adoarma, asa ca ...pas. Luca e ceva mai mic decat Iulia (o stiu pe D. De la o-ntalnire LLL). Noi ne invitam prietenii acasa, de vreo luna chiar f des, raman peste noapte la noi, le recomandam sa nu bage copilul in seama, pana cand acesta merge singur sa "vb" cu ei. E totul f linistit. Dupa ce se imprietenesc e chiar super. Intr-o duminica dimineata, dupa o noapte alba pentru noi, Iulia s-a trezit chiuind, cuplul ce era la noi se trezise deja. Ea a batut la usa dormitorului, a venit, copila s-a bucurat c-o vede, ne-a saltat-o din pat si am castigat inca juma de ora de motaiala. Super, doar eu si tati, fara sa ne scoata ochii, fara sa ne caute in nas. Great. We love our friends! Varsta copilului - 11 luni.
ReplyDeleteFeli, as vrea sa te contrazic in legatura ca ce ai spus despre oamenii care nu-s doresc copii, dar nu gasesc sensul atata timp cat tu esti deja hotarata ca sunte persoane cu probleme FOARTE personale si puternice.
ReplyDeleteIti pot spune ca ma consider un om echilibrat, n-am suferit traume majore, am studiat psihologia si am facut terapie (ca parte din dezvoltarea personala din timpul facultatii) fara sa mi se descopere vreo problema semnificativa ce cea care ar determina respingerea ideii de mama, ca nu simt nici o repulsie organica in preajma copiilor, ca nu cred ca toti trebuie sa facem copii si asta nu inseamna ca suntem defecti cumva. Procreerea este un instinct care se poate sublima intr-o gramada de altfel de moduri.
Dar cum vrei sa ma intalnesc cu cei care sunt parinti cand cei mai multi gandesc ca tine? Crezi ca imi face placere sa ma intalnesc cu persoane care ma privesc si ma judeca de parca as fi defecta?
La mine multi s-au dat la fund in momentul in care au aflat ca Mihai are autism. Nu e dureros? Autismul nu e o boala transmisibila, dar asta e!
ReplyDeleteMa vad tot mai rar cu prietenii, pentru ca majoritatea nu au copii si nu-s nici macar insurati. Iar cei care au familie stau cam departe.
ReplyDeleteCred ca marea diferenta e si felul cum am fost fiecare crescuti. Eu am fost inconjurat de prietenii parintilor mei, am crescut pe langa ei, cu totii. Iar prietenii mei, deja inspre varsta a doua porniti, din cauza ca n-au copii se uita la ei si ii trateaza ca pe niste jucarii fragile pe care le e frica sa nu le strice cumva. Nu realizeza ca-s fiinte inteligente, mai inteligente ca unii dintre ei chiar, cu care poti interactiona intr-un mod placut.
Cred de asemenea ca nici macar nu e vorba de egoism, in cazul celor care nu vor copii, ci e vorba de frica. Frica ca pierd meciul de la tv de vinerea si jocurile zilnice pe calculator, ca pierd somnul de seara sau de dupamasa. Frica de fapt ca un copil le va dezechilbra viata dealtfel arida.
Iar "rezolvarea" acestor frici de secol 21, din pacate presupune un implant: nu numai pentru a avea un copil, dar si pentru a face multe alte lucruri in viata iti trebuie COAIE.
Eu mai adaug un comentariu final pentru ca, din pacate, ma lovesc si aici de aceleasi pareri abrupte.
ReplyDeleteAs vrea sa imi spuneti cati dintre voi au vazut case de copii abandonati sau cati dintre voi ati vazut mame care isi neglijeaza sau isi bruscheaza copiii, cati dintre voi ati vazut femei imbolnavindu-se psihic pentru ca au facut un copil pe care nu si l-au dorit?
Eu am citit si am vazut destule. Foarte aproape de mine chiar. Femei care au facut copii pentru ca asa se face, pentru ca era timpul, pentru ca aveau sa il iubeasca atunci cand il vor tine pentru prima data in brate. Nu s-a intamplat.
Cine sunt eu sa risc sau sa ma fac vinovata de nefericirea unui copil daca voi fi una dintre acele mame? Daca voi simti la un moment dat un ceas biologic chemandu-ma sa fiu mama, o voi face. Pana atunci as aprecia daca n-as fi judecata pentru faptul ca nu mi-l doresc si poate un pic apreciata pentru faptul ca, de fapt, pun inainte fericirea pe care o merita un copil. Si, da, iti trebuie COAIE sa si recunosti asta.
N-am scris niciunde ca nu imi plac copii sau ca imi creeaza repulsie, nici ca ii judec sau desconsider pe cei care au si isi doresc copii. Doar ca eu nu imi doresc copii. Si poate multi sunt ca mine, dar bagati la colt de astfel de comentarii si judecati riposteaza ceva mai agresiv. Chiar este imposibil sa aveti deschidere mentala pentru a intelege ca se poate si altfel?
Eu zic ca toate vin la vremea lor. Vremea o fabrica cerebelul. In cazul nostru cerebelul a creat peisajul, iar copilul a venit ca personaj firesc in peisaj. Daca nu aveam chef de peisaje cu copii nu faceam.
ReplyDeleteEn bref: daca nu vreti copii have fun! Daca vreti copii, have fun! Cam la asta se reduce. Cel mai misto ar fi totusi, sa putem 'have fun' impreuna. Noi am prins 'curaj' si pentru ca ne-am amestecat in grupuri de parinti cu copii care se distrau de minune. Asa am vazut ca exista viata misto si dupa copil.
Nu suntem eroi nici daca avem copil, nici daca nu. Dar, oricum, coaie tot ne trebuie pt a face copii. Fara coaie nu iese nimic. Poate doar in laborator. :)
ReplyDeleteSi ca sa fiu cinstit, si eu le zic prietenilor mei sa faca copii pentru ca stiu cata bucurie ne-a adus Luca noua. Nici nu imi imaginam inainte cum este. Le dau doar un sfat de "dincolo". Am fost si eu "liber" si stiu cum e iar acum vad ca este muuuuult mai frumos si mai intens.
ReplyDeleteDar, cum zice si Andreea - daca nu doream poate nu ne placea atat de tare
mai bine ne jucam noi un catan frumos in timp ce Andrei (poate nu) il trage de par pe Luca:))
ReplyDelete@Andreea: am vazut un orfelinat odata, functiona mascat ca centru de tratament tbc, dar nu conteaza ce vezi pentru a ajunge sa cunosti. Cat despre "Femei care au facut copii pentru ca asa se face"... credeam ca vorbim despre oameni maturi.
ReplyDeleteMajoritatea oamenilor care isi doresc si au copii au si crescut in spiritul familiei de mici. Nu condamn pe nimeni pana la urma, fiecare dintre noi alege cum isi traieste viata. Ma oftic totusi si eu ca omul, pe prietenii mei care DOAR EXISTA. Discutia e lunga si nu poate fi nicicum generalizata, atat de unici suntem:) Ta-su-le, capul sus! :)
PS: buna Adriana:)
Mai exista si varianta ca poate prietenii isi doresc copii, chiar foarte mult, dar nu ii pot face, sau nu ii pot face asa de usor si natural cum ar trebui sa se intample. In cazul asta, indemnul de a face copii, si demonstratia de cat e de frumos sa ai un copil pot sa fie foarte dureroase.
ReplyDeleteDedi, te citesc de ceva vreme si-mi place la nebunie cum gandesti si cum scrii. La noi situatia se prezinta si mai urat. Suntem, ca si voi, primii din gasca (asemanatoare la "moravuri" cu a vostra :D) care am facut copil. Si am ajuns sa-i vad pe dragii mei prieteni (chiar dragi, fara ironie), CEI FARA COPII (doar cu nepoti, alti amici cu copii etc), JUDECANDU-NE alegerile in parenting. Chestie care ma face sa ma simt, deodata, nu fara durere... in alta lume decat ei. Ne intalnim, dar nu mai e la fel. Simtim si noi, simt si ei, ne doare si nu prea avem ce face. Deci... curaj gaina, se poate si mai rau :(
ReplyDeleteAndreea, imi pare rau ca ai fost pusa la colt, nu e cazul sa fii judecata si te admir ca ai avut curajul sa spui ca nu va doriti copii. Nu pledam pentru ingrosarea randurilor cu plozi, ci ne expunem viata si alegerile. Poate uneori prea mult. Si sunt de acord cu tine, nu cred ca exista instinct matern, altfel nu ar fi atatia copii abandonati de niste animale.
ReplyDeleteAdriana: catan ruleazaa. Gata, facem! La voi? La noi?;)
Anonimule: din pacate avem si noi in jurul nostru prieteni care se chinuie sa faca si probabil ca nu le pica bine cand ne vad cu Luca care ne-a iesit repede. Stiu si cazuri fericite care au reusit dupa multi ani, dar au reusit.
Ilinca: noi suntem constant sub lupa celor care me critica. Si culmea e ca cei fara copii ne contesta ideile de parenting. Funny, nu?:)
I
La primul bb a fost un soc :) dar am avut si noi mare parte din vina (tot primii am fost si noi din gasca) ... pretentii prea mari si/sau prea nerealiste. Ne-am (mai) desteptat intre timp, astfel ca la bb2, desi tot noi ii cautam :))) situatia e mai ok :) si eu chiar le multumesc ca au avut si au rabdare cu noi :). E adevarat ca s-a facut si un "triaj", am vazut si noi care erau prieteniile adevarate si care "de conjunctura" dar pot sa spun ca printre cei adevarati avem care nu au copii si nici nu-si doresc, cel putin nu acum. E treaba lor, decizia lor - sunt oameni echilibrati, frumosi si se iubesc foarte mult si noi ne bucuram sa-i avem ca prieteni chiar daca ne vedem rar. Stiu ca nu ne evita ci doar ne sincronizam mai greu cu programul.
ReplyDeleteExista viata dupa copil, sa stii, doar ca o sa dureze putin pana se aseaza lucrurile. Si noi am fost primii din gasca cu copil si ne simteam ca elefantul in magazinul de gablontzuri in mijlocul celorlalti prieteni kidless. Pana sa se obisnuiasca ei bine cu noi, au inceput sa apara copii si pe la altii, asa ca acum ne uitam ciudat la cei (foarte putini) care inca n-au. Si prieteniile se mai rearanjeaza, o sa vedeti cand o sa vina fazele de gen "ne intalnim cu cutare?" si Del o sa spuna "nu, ca al nostru nu il place pe al lor, se paruie... hai mai bine sa ne intalnim cu ... pentru ca al lor e mai de treaba si nu scuipa in tastatura de la laptopul tau..." evident, exagerez putin, dar la baza sta un gram de adevar, o sa tindeti sa va reevaluati prietenii din perspectiva copilului. Noi nu ne-am intalnit vreun an de zile cu un prieten destul de apropiat doar pe motivul ca al nostru al mic, cand era bebe facea niste crize de isterie cu spume la gura cand il vedea. Acum sunt prieteni la catarama, dar atunci au fost niste perioade mai putin usoare :-)))
ReplyDeleteNi se întâmplă probabil tuturor... Prietenii nu te mai sună ca să nu te deranjeze, după care nu te mai sună, că oricum n-au mai sunat demult, după care îşi pierd telefonul şi deci şi numărul tău şi cam asta a fost...
ReplyDeleteEu am suferit şi încă mai sufăr uneori pe tema asta, mai ales pentru că eram o persoană ”populară” înaite de a fi mamă. Dar îmi dau seama că prietenii adevăraţi au rămas lângă mine şi că ”popularitatea” mea rănită e doar o chestiune de orgoliu. Oricum, cele două stări ”înainte” şi ”după” copil nu se pot compara...
Eu zic ca sunt etape in viata. Cea in care faci primul copil si se intampla ce ai povestit tu (si citorii in comentariile de mai sus), se cern prietenii, mai faci un copil, se mai intampla lucruri cam la fel, pe urma cresc copiii si incepe o noua perioada. Ai mai mult timp liber asa ca te poti regasi cu vechii prieteni, poti lega prietenii noi, ai alte preocupari si mai ales... poti ajunge in faza in care nu mai suni/cauti prietenii cu copii mici :P. De ce? Been there, done that... e putin plictisitor sa auzi cat de minunat e copilu', cum stie el sa mearga si sa zica mami, cat a dormit, ce mancat etc. etc.(exagerez, evident :)) la care se adauga daca sunt obositi, daca deranjez... Dar cum spuneam sunt etape si asa cum ne prevestea un prieten demult... cand noi nu aveam copii si el avea: dupa ce ai copii nu iti mai alegi prietenii in functie de preferintele/nevoile tale ci mai ales in functie de ale copilului.
ReplyDeleteAndreea, imi pare tare rau daca te-am suparat cu ceva. Cred ca trebuia sa fiu mai clara in delimitare. Eu ma refeream la cei care nu-si doresc copii din motivele acelea FOARTE puternice si personale pe care nici macar nu le constientizeaza (!) SI care ii determina sa se indeparteze de cei cu copii, deci in nici un caz nu acuzam pe cineva care nu-si doreste copii cum ca ar fi "defect". Exista si oameni care nu-si doresc copii si care nu-i evita pe cei cu copii, de ex. asa cum te descrii tu...
ReplyDeleteE atat de complicat uneori sa intelegi situatia fiecaruia.
ReplyDeleteNoi suntem un cuplu din "tabara adversa"...cea fara copii,fara nunta momentan,insa intr-o relatie frumoasa de mai bine de 8 ani de-acum:)
E oarecum dificil sa te uiti in jurul tau si sa te vezi in ipostaza noastra,...plecati in lume sa ne facem un viitor.Multi dintre prieteni s-au casatorit,au copilasi,dk nu doar unul poate chiar si mai multi.Nu ca nu ne-am dori si noi,doar ca noi am fost pusi in alte situatii,ne-am intalnit cu alte "mentalitati" pe parcurs si am ajuns sa avem alte cerinte,alte aspiratii sau intr-o alta ordine.Pana la urma totul isi urmeaza calea,ordinea,insa intr-o alta modalitate.Pentru noi plecarea ne-a indepartat de prieteni,insa prietenia adevarata ,dk este va ramane neconditionat,si totodata noi prietenii se vor face de-alungul timpului,in fctie de activitatile,locul de munca si tipul de socializare pe care cineva si-l alege..."in timp" Sunt momente in viata care vrand nevrand te aduc aproape de prieteni sau te indeparteaza,ca atunci cand cineva intra la un liceu sau altul,o facultate sau alta,prieteniile se pierd sau viata te indeparteaza pur si simplu :)
Daaa, si noua ni se intampla insa eu, fiind mai increzuta de felul meu, prefer sa cred ca am evoluat mai rapid decat prietenii mei asa ca ii asept sa ma prinda din urma :)))
ReplyDeletePana atunci, ne-am facut o super gasca de parinti cu care, cum zice Feli, DA, vorbim orice altceva in afara de copii, culmea!!! :))
Ma mai apuca invidia cand vien vorba de cate o noapte de clubbing la care nu mai sunt invitata, insa la ora 23, cand imi pica ochii, uit de toate resentimnetele si ma culc fericita ca nu trebuie s ama imbarc si s aplec nicaieri :D
Este insuportabil sa vizitezi prietenii care au boraci : pur si simplu nu mai poti vorbio cu ei, fara sa fiti intrerupti la fiecare 2 minute. Cosmar. Mai bine renunti.
ReplyDeleteDe fiecare data cand trebuia sa-mi vizitez prietelene care aveau boraci, le anuntam cu 2 zile inainte, ca sa-si mute puradeii de acasa, ori ca sa isi gaseasca ele bona si sa poata veni singure in oras, ca sa vorbim omeneste.
Am uitat : prietenia mea cu oamenii ( posesori sau nu de plozi ) se incheia in momentul in care incepeau sa ma intrebe de ce nu vreau sa puiesc si eu. Sau in momentul in care veneau la intalnire cu plodul dupa ei, sau in momentul in care incepeau sa-mi ovesteasca despre baita, papmpersi, mers in picioare, pozeziile de la gradi, bla-bla.
ReplyDeleteNu-mi doresc never, ever sa crap ca un pepen si sa fiu sclava vreo 18 ani non-stop, la un borac. Sorry !
Tzipi, daca si parintii tai gandeau la fel erai departe acum. :)))
ReplyDeleteDar daca nu vrei copii ce faci pe aici?
Ok, ma activez si io, ma-sa adica. Pot intelege si respecfa decizia unor oameni de a nu face copii, sunt de acord ca sunt zgomotosi si ca iti vine sa iti iei campii cateodata, dar nu veni in casa mea, cea cu copil, si-mi improsca cu puroi doar pt ca eu am decis sa fac unul. Nu pot accepta sa ma faci prost si sa pleci apoi cu capul sus. Nu iti plac copiiii, parintii, oamenii care se transforma dupa ce fac copil, ok, drum bun, nu-i de tine aici, n-are sens sa pierzi vremea aici. Poti vb omeneste in alte locuri. By the way, stii ca tocmai te-ai facut borac/plod, nu?
ReplyDeleteAdevarul deranjeaza. Mai bine ne prefacem ca problema nu exista, ne bagam capul in nisip sau "zaharisim" totul. Andreea si Tzipi au indraznit sa spuna lucrurilor pe nume si asta i-a incitat pe retarzi. Cam greu de priceput ca nu toata lumea trebuie sa se reproduca, da' spalarea pe creier merge inainte. N-ai boraci, gata, esti paria, esti egoist, esti rau, esti satanist, nu esti implinit si alte kkturi de-astea. Ce bine ar fi sa faca mostenitori numai cei care INTR-ADEVAR sint potriviti pentru aceasta misiune! Am incredere ca vor veni si astfel de timpuri chiar daca eu, cel putin, nu le voi apuca. Pina atunci concluzia este una singura: ai facut boraci, ti-ai f...t viata. N-aveti decit sa ma injurati sau sa credeti ca imi dati peste nas, asta nu schimba cu nimic realitatea. Copii nu au nici o vina, ei nu sint decit victimele unor idioti care nu i-au intrebat daca vor sa vina pe lume. Asa ca nu mai dati din colt in colt, ca sinteti patetici rau. I-ati facut, descurcati-va. Destul ca dau bani din buzunarul meu si pt. plozii vostri!
ReplyDelete"Nu iti plac copiiii, parintii, oamenii care se transforma dupa ce fac copil"
ReplyDeleteAs fi de acord daca ar exista o transformare in bine, din pacate, in 99% din cazuri ne izbim de contrariul bine cosmetizat.
"Oricum, cele două stări ”înainte” şi ”după” copil nu se pot compara... "
ReplyDeleteEviti sa le compari pentru ca nu suporti realitatea. Daca apreciezi mai mult stersul mucilor, schimbatul scutecelor, chiraitul (aiurea), colicele, istericalele si alte "cadouri" inerente maternitatii in locul libertatii de miscare de dinainte de borac, atunci... condoleante creierului tau.
"Majoritatea oamenilor care isi doresc si au copii au si crescut in spiritul familiei de mici."
ReplyDeleteDe unde ai scos gogomania asta?
"Eu zic ca toate vin la vremea lor. Vremea o fabrica cerebelul. In cazul nostru cerebelul a creat peisajul, iar copilul a venit ca personaj firesc in peisaj. Daca nu aveam chef de peisaje cu copii nu faceam."
ReplyDeleteIata un alt exemplu concludent de conditionare sociala/spalare pe creier.
"Eu n-am unde lasa copilul seara, e alaptat, nu poate nimeni din ai mei sa scoata un san de lapte ca s-o adoarma, asa ca ...pas."
ReplyDeletePai atunci de ce l-ai mai facut, fata mea?
Dedi : Citesc pe aici, din pura curiozitate. Asa cum unii citesc articole despre cum e in Mexic si la Polul Nord. Ma intereseaza cum functioneaza creierul uman si disonanta cognoitiva ( mai ales in cazul parintilor ).
ReplyDeleteIn plus, de cate ori citesc experientele parintilor, ma felicit ca am decis sa nu fac copii. Traim intr-o societate sclavagista si primitiva : refuz sa-mi condamna plodul, la sclavie pe viata, prin nastere. Nu.
@Tzipi, Christinne, nu intrati in casa oamenilor (=blogul asta) cu bocancii plini de noroi (=vorbaraia asta care nu va face deloc onoare nici voua si nici parintilor vostri). Daca tot va place "libertatea", bucurati-va de ea elsewhere si let us be. Am impresia ca "spalare pe creier" vreti sa faceti voi, asa ca faceti-o cu cei ca voi.
ReplyDelete@Dedi, mare dreptate ai avut: "amicii" nostri ar fi fost departe daca parintii lor ar fi gandit la fel ca ei/ele :-)))
@all, da, sunt mama. Am o fetita de 5 luni care, cu fiecare zambet, imi demonstreaza ca am trait degeaba pana in ziua in care a venit pe lume....
fiecare are alegerile lui si nu cred ca avem vreun drept sa judecam....
ReplyDeleteeu nu m-am gandit serios ca vreau un copil pana dupa 30 de ani. Pur si simplu nu ma vedeam in postura de mama. Am avut-o pe Maria la 34 de ani si e cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat.
ne-am schimbat grupul de prieteni, ne-am adaptat, dar in fiecare zi ne bucuram de minunea vesela din viata noastra.
Pentru cei care isi doresc le urez sa se bucure de acest dar, pentru cei care nu isi doresc le urez sa nu isi schimbe gandul cand va fi prea tarziu
Noi avem un grup de prieteni minunati, ne vedem saptamanal (de obicei la noi, e mai simplu cu 2 copii mici sa stai acasa). Incerc sa nu-i plictisesc prea mult cu povesti despre ce au facut baietii mei, dar sincer nu cred ca reusesc. Oricum ei sunt draguti si ma asculta - pana la urma pentru asta sunt prietenii, pentru ascultat. Acum ca a mai aparut si o domnisoara in grupul celor mici suntem 2 mamici :)
ReplyDeleteCat despre prieteni... unii s-au mai pierdut dupa copil. Dar daca vrei sa faci parte din viata cuiva gasesti intotdeauna o cale. Daca s-au pierdut... viata frumoasa! Daca vor sa revina ii asteptam cu bratele deschise.
Cred ca e bine sa faci copilul atunci cand ti-l permiti. Un copil nu costa mult, dar totusi n-ar fi dragut sa-i poti oferi bicicleta pe care si-o doreste sau papusa cu sute de functii? Sau sa nu-mi fie teama ca a racit si nu-mi permit medicamentele. Apoi apar multe probleme: ai cu cine sa-l lasi cand a racit si nu ti-l primeste la gradinita? Si multe altele care vor aparea in anii urmatori.
Apreciez persoanele care se gandesc la toate aceste aspecte. Nu trebuie sa facem toti copii.
mi se pare nejustificat indemnul de a face copii. pe ce ne bazam? oamenii care nu fac copii, orice s-ar zice sunt mai rationali decat cei care fac. pentru ca ei nu vor sa renunte la viata linistita pe care au pentru, cel mult, o mare necunoscuta. e ca si cum ai incerca sa ii spui cuiva: ce bine e pe Marte: nu vrei sa te muti definitiv acolo? ia muta-te, ca e frumos. fara sa fi fost o zi acolo (si stiind ca nu mai e cale de intoarcere).
ReplyDeleteca sa revin la topic, aci unde stam noi, suntem singurii parinti fara bunica/au-pair, deci fara posibilitatea de a pleca de acasa cand vrem, amandoi deodata.
ne mai cheama cineva undeva? nope. nu mai putem merge la orice ora, plus ca daca mergem luam si plodul cu noi si oamenii nu au chef. etc.
cum mai zicea cineva pe aici, trebuie sa iti asumi chestiile astea. am ales sa ne descurcam singuri cu copilul, sa il crestem cum vrem noi, atunci traim intr-o lume diferita de a celor care nu au copii/au copii si bona, care nu stiu cum este sa fugi de la serviciu la cresa, la cumparaturi, la urgenta la 12 noaptea, sa stai zile intregi cu copilul bolnav acasa (si s anu dormi nopti intregi, ani intregi),la munca sa fii privit chioras, ca un chiulangiu, sa te astepte la intoarcere toata munca nefacuta etc.
cum te mai poti astepta sa te inteleaga cineva care nu este in aceeasi situatie ca tine, caruia ii vorbesti chineza cand ii zici de chestiile astea? si de ce ar face-o, de ce i-ar pasa?
pe bune.. nici pe mine nu ma interesau discutiile astea inainte. innebuneam cand vedeam parinti cu copii in supermarket. si acum, guess what? I am one of them.
sincer, daca n-ai chef sa iti asumi responsabilitatea copilului (desi, e adevarat ca nimeni nu stie cu adevarat ce il asteapta), mai bine stai linistit.
ne simtim frustrati, dati la o parte, ne simtim lipsiti de libertate? da. ne enerveaza? da, rau.
dar asta e. alegi, traiesti in consecinta.