Cum sarbatoresti canicula?

Tare intrebarea, nu? Stiu. Problema e ca avem canicula pe capul transpirat deja de vreo luna de zile si tot nu am gasit raspuns la intrebarea asta. Chiar daca nu imi placea mie prea tare sa ies afara cu copilul la social "de cumetrie" prin cartier, macar eram linistit  stiind ca pot face asta oricand, ramanandu-mi astfel un as in maneca scurta. Insa de cand a inceput fierberea politica in tara a fiert si aerul. Sau invers. Sau fara legatura, aerul a inceput sa fiarba pur si simplu pentru ca e vara romaneasca si ploile s-au mutat in tari mai civilizate, iar vantul s-a oprit si el pe litoral caci nu mai suporta caldura si praful din Bucuresti. Colac peste pupaza, Enel s-a hotarat sa bage bani multi la cine-stie ce saltea si sa nu modernizeze reteaua electrica care sa suporte consumul de aere conditionate si incarcatoare
de iPhone de pe perioada verii. Astfel, suntem prinsi intr-o casa care  ofteaza de cald, fara aer conditionat si frigider cand i se pune pata companiei de electricitate si cu un copil dragalas si jucaus care nu intelege de ce ii curge apa din capsor si de ce e tinut inchis in casa.

Ei bine, ce ne facem noi in tabloul zugravit mai sus? Cum il domolim pe Luca cand este la fel de nervos ca noi si la fel de frustrat ca trebuie sa stea condamnat in casa pana tarziu, dupa actualitatile de
la ora 20:00. Pai nu prea ne iese. In timpul saptamanii, Del in scoate rapid dimineata pe la umbra de copaci batrani ca sa ii consume oleaca bateriile. Se baga apoi impreuna la casa cu aburi, mananca, dorm chinuiti si se joaca in preajma aerului conditionat ( cand avem curent ). Dupa amiaza ajung eu vlaguit de mersul cu bicicleta din Pipera, cu capul rosu si fierbinte si avid de ceva racoare. Luca ma ia de bun: "tata, tata, taaata! Cacacn" (excavatorul). Stai, taticule, ca ne jucam si cu excavatorul, doar sa imi trag si eu sufletul si sa beau o cana cu apa rece. Beau apa si incepem.


Luam toate masinutele de sapat din casa si la joaca. Merge treaba asta vreo 5-10 minute dupa care incepe sa imi aduca "catea" (cartea) si ne punem pe citit, rasfoit si invatat animale, pasari si gandaci. O mai lungim asa inca vreo 20 de minute, mai revenim la excavatoare si apoi incepe sa vaneze chestii noi prin casa. Isi aduce aminte de "aipedn" (ipad) si ma pune sa ii arat filmulete cu el, cu catei care latra ritmic melodia de la Star Wars si poze si filme cu .... excavatoare, desigur. Mai bagam si cate un joculet asa zis educativ, el apasa pe chestii fericit
pana cand se plictiseste si de asta. Se cam apropie circul pentru ca incepe sa simta nevoia sa iasa afara. Atentie, nu a trecut decat vreo ora jumate de cand am inceput.

Se duce din ce in ce mai des pe geam, strica dupa catei, dupa excavator si o ia pe calea plansului. Eu  ncerc tot ce am invatat la cursul de comunicare non violenta ca sa il scot din starea de nervi. Ii explic ca afara e amiaza ( in week-end ) sau ca e abia ora 6 seara si afara se moare de cald, dar el ce sa inteleaga? Il mai momesc cu cate o baie luunga sau cu cate o portie de sarit in pat pana cand bag niste rock-erala si mai scot untul din el.

Cu tot cu untul scos tot vrea afara. Si uite asa umplu sticla cu apa si pornim afara pe la ora 19 cand inca  omiti de cald. Il duc la locuri cu verdeata, cu o jumatate de grad celsius sub temperatura de cartier dar tot ma topesc de-a-n picoarele. El nu stiu daca simte vapaia caci e prea ocupat cu spatul cu excavatorul de jucarie in "tsip" (nisip), dar eu mor cu zile.

Iubesc vara si caldura, iubesc racoarea timida din serile calme de vara, iubesc terasele deschise pana tarziu, iubesc balaceala la mare, dar incep sa detest orele moarte in care nu pot scoate copilul afara.

Voi cum va descurcati? Si nu imi spuneti ca nu locuiti in Bucuresti, ca nu ma intereseaza. :)

2 euro lui Stefan

Saptamana asta putem face ceva bun. Nu sadim un copac si nici nu construim vreo casa ci putem re-naste un copil. E vorba de Stefan care s-a nascut 99 % sanatos. Doar ca acel 1% nesanatos ii poate fi fatal daca nu se intervine chirurgical la timp. E ciudat nu? O masina daca e 99% buna nu vezi problemele. Dar in cazul lui Stefan doar 2 aminoacizi schimbati au transformat totul desavarsit.

Am plans cand am citit povestea lor: click aici

ia imaginati-va asta:

mama -  "Momentul in care l-am vazut afara a fost greu, foarte greu! Efectiv, i-am vazut prima data capul deformat. Greu de explicat in cuvinte ce simti … ."

tata - "|-        Doamna doctor cum e copilul?

-         Grav, foarte grav!"

Haideti! 2 euro = 2 beri la terasa la Diham = nici un pachet de tigari = enorm ajutor pentru Stefan

Taba, concet

Taba, concet

Ultimul concert al lui Luca a fost cand era inca in burtica la ma-sa si mai avea doua zile pana sa se nasca. A venit Del in Control balambanindu-se ca o rata umpluta la concertul Traum sa ma vada cum fac ca toate animalele la tobe. Era si penultimul meu concert cu traum-ii. A urmat nasterea copilului si ruperea grea de trupa mea de prieteni, au urmat clipe frumoase in trei dar si grele si lipsa tobelor se face din ce in ce mai simtita. Cu betele in mana macinam munti de frustrari si angoase, acum am doar amintirile si o darbuca in care bat cu mila acasa sa nu deranjez vecinii.

Prima re-apropiere de muzica live a fost cand Luca avea cred vreo doua luni, era cat o paine cu ochi si noi am mers la cel mai la indemana concert - Roxette. Ma asteptam ca amintirile pop-rock-ului tineretii sa trezeasca monstrii mai mari in noi doi, dar ne-am surprins bucurosi, e adevarat, dar dezorientati fara Luca timp de doua ore. Am asistat la concert cam detasati, cu gandul acasa la copil ( el ramasese cu parintii mei ). Am fugit cat am putut de tare catre el si cam gata cu lalaiala cu chitari pentru o bucata buna de timp.

Poza de Bogdana Dobre
First encounter live al lui Luca a fost la "femei pe Matasari" cand a privit absorbit probele de sunet ale Mono Jacks. De atunci a invatat cuvantul "taba" (toba). Ii scana atent pe toti cei de pe scena si dadea fericit din picioare. Asta ne-a dat curaj pentru ce urma sa vina: Bestfest. Eu primisem de la prietenii mei bilet la ziua a 3-a iar Del simtea si ea nevoie de oleaca de rockareala si a facut rost de o invitatie. Toate bune, dar ce facem cu copilul? Il luam cu noi. Am imprumutat niste antifoane si am plecat cacati pe noi de frica (pe mine, mai precis) unde si-a intarcat Mama Dracu' copii...cu carti. Departeeee. Departe de orice mijloc domestic de transport. Pe mine lipsa metroului ma nelinisteste foarte tare pentru ca daca Luca face pe nebunul nu putem pleca dupa pofta inimii sale acasa.

Ii povestisem de acasa ca mergem sa vedem tobe si chitari si ca ne dorim sa stea cuminte cu antifoanele pe urechi. O tot ardea bucuros cu "taba - taba aide" si am plecat la drum. Aveam inima stransa pentru ca imi stiu copilul revoltat si putea sa se intample orice. Pac o palma de la el - ne-a uimit placut la fiecare pas. A inceput prin a purta bucuros castile alea mari in timp ce alerga fericit catre scena. Acolo cantau cu trompa sus Les Elephants Bizarres. Am gasit un loc la umbra si Luca se tot holba catre cantareti, ba pe ecran, ba se chinuia sa vada ceva de la inaltimea lui prin multime. L-am luat inalt in brate si m-am dus mai in mijlocul actiunii. Cum a vazut scena s-a luminat tot. Nu zicea nimic-nimic. Privea cu nesat la agitatia baietilor, la dans, la chiote, la aplauze. La Mono Jacks am fost chiar in fata scenei. Acolo sa te tii distractie! L-am pus in carca si da-i cu cantat si cu topait. Luca era dement de fericire - dadea din mainile lui mici, salta pe grumazul meu in ritmul muzicii si radea. A dansat si cu Del si a facut frumos la poze.


Atentie la capitolul poze - daca va place sa fiti mai low profile nu mergeti cu bebelusul la concerte rock. Luca si noi eram maimuta litoralului - toata lumea se poza cu noi, ne filmau cu telefonul, radeau, ne zambeau, ne fotografiau cu teleobiective mai si albe si ne dadeau live pe ecranele alea mari de langa scena. Magulit si fericit ce sa zic, dar foarte rusinat. Nu stiu cum sa ma comport in momente din astea dar stiind ca nu e meritul meu ci al copilui am stat linistit pentru ca la el e natural sa "indure" laude si zambete calde. A fost si momentul meu de glorie cand un tanar spectator a intrebat cine este tatal ( putea sa zica ta-su :) ) si am raspuns mandru ca eu. Mi-a aratat thumbs up cu toti dintii ranjiti. M-a bucurat.

Am stat pana pe la 10:30, pierzand Pulp mai mult din cauza mea. Luca era deja obosit si avea privirea oleaca cam pierduta ori de la somn ori de la luminile scenelor. M-am gandit ca la mintea lor tanara nu le face bine flick-areala laserelor si reflectoarelor de la concerte si am decis deja panicat sa plecam cumva acasa. M-a mai luat si spaima din lipsa de metrou dar noroc cu nasii nostri, care cunoscand marfa stricata din capul meu ne-au repezit spre metrou. Luca a picat lat pana a doua zi cand s-a trezit si a spus " taba, concet. Tâm, tâm, dam". A invatat si masura 1/2 cu ocazia asta. Iata un tata-tobosar-ratat mandru pana la cer de odrasla lui.


Inca ceva - castile antifoane sunt extraordinare doar ca odata puse pe cap, Luca amutea. Probabil i se parea ca nu poate vorbi daca nu aude prea bine. Si se distra pe mute - nu tipa, nu vorbea. Statea cu gurita inchisa sau radea in liniste. Cum le scoteam de pe cap revenea la viata articulata. Ciudata faza, ne-a cam speriat initial, dar ne-am revenit repede.

Voi mergeti cu piticii la rock-ereala? La manele? La punk-ereala?

Ala negru de respira greu...

Era Darth Vader, nu ta-su.

Non-violent, draga?

Despre Comunicarea Non Violenta

Nu stiu daca va mai amintiti ca am scris mai demult despre comunicarea violenta si de cacao in cuplu si in relatia cu copilul. Va spuneam acolo ca exista niste cursuri care ne invata sa nu dam nici cu palma si nici cu gura. Ei bine, week-endul asta mi-am luat sotia, ne-am abandonat copilul la parintii mei si am plecat sceptic, plictisit si speriat la curs. Speriat de abandonul copilului pentru prima data. Sceptic si plictisit pentru ca, recunosc, imi imaginam un curs ca toate cursurile din multinationale unde am sa aflu chestii interesante, dar ambalate scortos in coperte de limbaj si atmosfera de lemn. Spre uimirea mea a fost cel mai frumos si mai interesant curs la care am participat vreodata. A fost atat de relaxant ca nici nu am simtit nevoia de pauza pentru ca tot cursul a fost ca o pauza - parca eram la terasa cu Monica ( mama comunicarii non violente la romani ) si cu ceilalti colegi de curs.
Imi mai era teama sa dau peste colegi de curs nesuferiti pe care ar fi trebuit sa ii inghit doua zile la rand. Nici gand! Au fost toti oameni super simpatici si deschisi si iar mi s-a intarit impresia ca suntem "mai multi decat cred ei" si m-am bucurat enorm.

De ce va recomand sa mergeti la cursul asta? Pentru ca puteti  invata sa va uitati atat de adanc in gura copilului vostru si a oamenilor de langa voi  incat le veti vedea toate nevoile. Nu nevoile alea pentru care te repezi la toaleta, ci acelea care ne pun motoarele in functiune.
V-as trimite pe toti pentru ca aveti sansa de a invata cum sa va ascultati piticul de pe creier si sa il intelegeti.
Va recomand calduros sa va duceti acolo pentru ca odraslele noastre sa aiba o sansa sa creasca drepti, liberi, creativi si nebatuti pete gura, cap si fund.
Mi s-a spus de multe ori ca eu ma entuziasmez usor dar si ca sunt al dracului de critic. In cazul de fata laud cursul asta cu toata fiinta mea critica si cerebrala.
Haideti, fugiti la Monica Reu pe site!
http://www.nonviolenta.org/




P.S.: intamplare haioasa
O colega a incercat la un moment dat sa recomande cursantilor sa caute pe google "blog de tata". Vorbea de blogul meu, nestiind ca eu sunt acolo. M-am cacat pe mine de emotie si de bucurie ( dar n-am avut puterea sa arat asta )  iar Del a rosit intens. Frumos! :) made my week.

UPDATE: Social media for parents

Nu am avut ragaz sa scriu despre asta pana acum pentru ca am avut un week-end plin si misto ( voi detalia in post-ul de dupa pauza :) )

M-am dus vineri de dimineata cuminte, cu taxiul la locul faptei. Eram singur, in recunoastere - iscoada pentru Del. Trebuia sa vad daca ar fi loc de ea + Luca. Nu aveam cum sa il lasam singur si d'aia boracelul era legat de ma-sa. Cand am vazut locul m-am convins ca ma vor sprijini de acasa, din fata pc-ului.

N-am mai apucat timp de o cafea si m-am pus pe ascultat. A aparut Manafu cu sapca. A zis buna ziua si apoi s-a tirat. Apoi pe scena s-au tot plimbat personalitati care mai de care mai de care ...sau nu. :) cert este ca din prima jumatate a zilei m-a daramat Alice Nastase care imi pare o femeie pe cat de puternica pe atat de simpla si delicioasa. A urmat apoi Bogdana, prima dintre "ai nostri", care a fost asa de emotionata incat imi tremurau urechile ascultand-o. Asta a facut ca prezentarea ei sa fie foarte intensa, personala si misto.

A venit pauza si slava Domnului ca am luat o cafea, am fumat o tigara si ca s-a schimbat prezentatorul. Din gasca noastra primul vorbitor de dupa pauza a fost Bob cu o interventie foarte bine documentata, sugubeatza si Steve Jobbs-ista. I-am cerut ppt-ul ca sa il memorez. :)

Apoi am fost eu si m-am distrat bine pe scena. Iar mi-am dat curs invers frustrarilor si in loc sa fiu timid si speriat (cum ma simteam de altfel) mi-am pus masca caterincii si am indrugat verzi-uscate cu gura pan' la urechi.

Dupa mine a urmat Otilia care s-a jucat pe scena. A venit cu o asa voie buna si energie ca imi venea sa sar si eu de pe canapeaua aia din coltul scenei si sa ma joc ca un copil prin sala. Dupa ce a terminat nu am mai avut nevoie de cafea pana a doua zi.

Au mai tot fost interventii interesante de unde am multe de invatat si in consecinta am sa fac mici schimbari pe aici. Dar dupa atatea discutii despre blogging si "monetizare" a blogului am ramas cu o intrebare: cum se impaca un blog sincer si relaxat cu mulsul hulpav de bani de la cititori? Probabil am sa vad in viitor dar cu frica si jena.

Cum fac rost de filmari, cum le postez... Asta daca n-ati vazut live. ...cica sapatamana asta vor aparea.
UPDATE: iata link-ul cu filmele: http://www.socialmediaforparents.ro/2012/
eu am vorbit in partea a doua pe la minutul 49.