Taba, concet

Taba, concet

Ultimul concert al lui Luca a fost cand era inca in burtica la ma-sa si mai avea doua zile pana sa se nasca. A venit Del in Control balambanindu-se ca o rata umpluta la concertul Traum sa ma vada cum fac ca toate animalele la tobe. Era si penultimul meu concert cu traum-ii. A urmat nasterea copilului si ruperea grea de trupa mea de prieteni, au urmat clipe frumoase in trei dar si grele si lipsa tobelor se face din ce in ce mai simtita. Cu betele in mana macinam munti de frustrari si angoase, acum am doar amintirile si o darbuca in care bat cu mila acasa sa nu deranjez vecinii.

Prima re-apropiere de muzica live a fost cand Luca avea cred vreo doua luni, era cat o paine cu ochi si noi am mers la cel mai la indemana concert - Roxette. Ma asteptam ca amintirile pop-rock-ului tineretii sa trezeasca monstrii mai mari in noi doi, dar ne-am surprins bucurosi, e adevarat, dar dezorientati fara Luca timp de doua ore. Am asistat la concert cam detasati, cu gandul acasa la copil ( el ramasese cu parintii mei ). Am fugit cat am putut de tare catre el si cam gata cu lalaiala cu chitari pentru o bucata buna de timp.

Poza de Bogdana Dobre
First encounter live al lui Luca a fost la "femei pe Matasari" cand a privit absorbit probele de sunet ale Mono Jacks. De atunci a invatat cuvantul "taba" (toba). Ii scana atent pe toti cei de pe scena si dadea fericit din picioare. Asta ne-a dat curaj pentru ce urma sa vina: Bestfest. Eu primisem de la prietenii mei bilet la ziua a 3-a iar Del simtea si ea nevoie de oleaca de rockareala si a facut rost de o invitatie. Toate bune, dar ce facem cu copilul? Il luam cu noi. Am imprumutat niste antifoane si am plecat cacati pe noi de frica (pe mine, mai precis) unde si-a intarcat Mama Dracu' copii...cu carti. Departeeee. Departe de orice mijloc domestic de transport. Pe mine lipsa metroului ma nelinisteste foarte tare pentru ca daca Luca face pe nebunul nu putem pleca dupa pofta inimii sale acasa.

Ii povestisem de acasa ca mergem sa vedem tobe si chitari si ca ne dorim sa stea cuminte cu antifoanele pe urechi. O tot ardea bucuros cu "taba - taba aide" si am plecat la drum. Aveam inima stransa pentru ca imi stiu copilul revoltat si putea sa se intample orice. Pac o palma de la el - ne-a uimit placut la fiecare pas. A inceput prin a purta bucuros castile alea mari in timp ce alerga fericit catre scena. Acolo cantau cu trompa sus Les Elephants Bizarres. Am gasit un loc la umbra si Luca se tot holba catre cantareti, ba pe ecran, ba se chinuia sa vada ceva de la inaltimea lui prin multime. L-am luat inalt in brate si m-am dus mai in mijlocul actiunii. Cum a vazut scena s-a luminat tot. Nu zicea nimic-nimic. Privea cu nesat la agitatia baietilor, la dans, la chiote, la aplauze. La Mono Jacks am fost chiar in fata scenei. Acolo sa te tii distractie! L-am pus in carca si da-i cu cantat si cu topait. Luca era dement de fericire - dadea din mainile lui mici, salta pe grumazul meu in ritmul muzicii si radea. A dansat si cu Del si a facut frumos la poze.


Atentie la capitolul poze - daca va place sa fiti mai low profile nu mergeti cu bebelusul la concerte rock. Luca si noi eram maimuta litoralului - toata lumea se poza cu noi, ne filmau cu telefonul, radeau, ne zambeau, ne fotografiau cu teleobiective mai si albe si ne dadeau live pe ecranele alea mari de langa scena. Magulit si fericit ce sa zic, dar foarte rusinat. Nu stiu cum sa ma comport in momente din astea dar stiind ca nu e meritul meu ci al copilui am stat linistit pentru ca la el e natural sa "indure" laude si zambete calde. A fost si momentul meu de glorie cand un tanar spectator a intrebat cine este tatal ( putea sa zica ta-su :) ) si am raspuns mandru ca eu. Mi-a aratat thumbs up cu toti dintii ranjiti. M-a bucurat.

Am stat pana pe la 10:30, pierzand Pulp mai mult din cauza mea. Luca era deja obosit si avea privirea oleaca cam pierduta ori de la somn ori de la luminile scenelor. M-am gandit ca la mintea lor tanara nu le face bine flick-areala laserelor si reflectoarelor de la concerte si am decis deja panicat sa plecam cumva acasa. M-a mai luat si spaima din lipsa de metrou dar noroc cu nasii nostri, care cunoscand marfa stricata din capul meu ne-au repezit spre metrou. Luca a picat lat pana a doua zi cand s-a trezit si a spus " taba, concet. Tâm, tâm, dam". A invatat si masura 1/2 cu ocazia asta. Iata un tata-tobosar-ratat mandru pana la cer de odrasla lui.


Inca ceva - castile antifoane sunt extraordinare doar ca odata puse pe cap, Luca amutea. Probabil i se parea ca nu poate vorbi daca nu aude prea bine. Si se distra pe mute - nu tipa, nu vorbea. Statea cu gurita inchisa sau radea in liniste. Cum le scoteam de pe cap revenea la viata articulata. Ciudata faza, ne-a cam speriat initial, dar ne-am revenit repede.

Voi mergeti cu piticii la rock-ereala? La manele? La punk-ereala?