ta-su - blog de tată: Unde e pielea de alta data?

Cand eram mic, cam la varsta lui Luca, cresteam linistit la Pietrosita, imbracat cu bluza, vesta de lana, caciula legata sub barbie si pantaloni de bumbac gros vara. Ma coceam la foc mic ca sa nu "raceasca copilul". Poate nu am racit atunci, dar racesc acum. De vreo cateva ori pe an. Nu stiu daca are legatura cu vesta de lana si cu maieurile bagate adaaanc in pantalonii copilariei sau cu "aerul jegos de Bucuresti" (parazitii) in care mi-am petrecut cea mai mare parte din viata? Imi amintesc ca atunci cand eram la tara eram sanatos tun. Cum ma intorceam la scoala si capitala ma luau toate problemele. Poate erau probleme somatice....cine stie?

Pe sub straturile de haine gaseam cu greu si pielea. Cu timpul am inceput sa o scot si eu la soare. Straluceam ca o oglinda cand imi dezveleam fizicul alb si maruntel. Am fost de cateva ori la mare cand eram mic si am prins gustul bronzatului. De fapt, mie imi placea cum mi se cojeste pielea dupa ce stateam la soare. Cum prindeam mamifer humanoid cu maini, cum il puneam sa ma cojeasca pe spate. Am chinuit parinti, bunici, prieteni de joaca, veri, unchi si matusi. Eram dement dupa piguleala de piele arsa de soare si daca pica vreo bucata mai mare tipam de placere. Nu stiu ce fetis mai era si asta, ca de lipsa de afectiune nu duceam. Au trecut anii si m-am dus adolescent la mare cu bani potriviti, cu tigari ieftine (ca asa era cool), fara prosop si fara crema de plaja. Doar eram Zeul-cojitului-de-piele...stateam la soare de la 10, cand ma trezeam dupa bautura, pana pe la 14:00 cand ma alunga foamea. Ma inroseam frumos, ma manca pielea de imi venea sa mi-o smulg dar asteptam tapan sa se cojeasca. Problema e ca la un moment dat nu a mai apucat sa se cojeasca pentru ca am inceput sa tremur de mancarime si sa urlu de usturime. Eu nu stiam, dar pielea mea incepuse sa sufere foarte tare de sete. Daca mi-as fi hidratat pielea cu o crema nu as mai fi ajuns ca azi sa stau ca vampirii doar la umbra si sa ma ung cu crema cu factor de protectie 50, care este de fapt un tricou la tub. :). Mi-am stricat pielea din neglijenta si fetis.

Avand istoricul asta zbuciumat cu pielea-mi alba m-am rugat la Dumnezeu ca Luca sa nu imi mosteneasca vestmantul. Doar ca nu am luat in calcul ca si Del are pielea cam la fel de vraiste ca si mine si iata cum Luca defileaza si el pe litoral ca un beculet cu halogen, alb de nu te poti uita la el. M-am gandit ca n-as vrea sa ajunga si el ca mine sa fuga disperat de soare si ca atare ne-am apucat inca de acum, din pruncie, sa ne ocupam de ingrijirea pielii lui. Il ungem cu crema protectoare, il mangaiem apoi cu crema hidratanta si daca soarele e ridicat de o sulita pe cer ii punem costumul de scafandru. Stiu ca e misto sa iti pigule cineva cojile de pe spate, dar nu e sanatos deloc.

Am facut introducerea asta lunga pentru ca trebuia sa ajung la celelate doua produse de la AVON baby despre care nu am scris in prima postare. Daca mai tineti minte, in cutia cu chestii mai erau o crema hidratanta si una pentru iritatii de scutec. De testat, le-am testat si rezultatele au fost bune. Fara piele uscata dupa concediu si fara iritatii de la scutec, apa sarata si nisip abraziv. Nu stiu eu sa citesc etichetele dar gura lumii spune ca ar fi facute cu simt de raspundere si ca ar concura cu produsele facute "in casa". Daca voi stiti mai multe bagati un comentariu aici. Iar daca sunteti curiosi, le puteti comanda de la orice dealer AVON care umbla cu catalogul ca sa va faca pofta.

Inca odata asta e link-ul unde sunt prezentate produsele in romaneste: http://www.avoncosmetics.ro/PRSuite/static/microsites/Avon_Baby/products.html
In engleza cu ceva mai multe amanunte: http://www.avon.com.au/PRSuite/static/microsites/avon_baby/index.html

Si funny fact: cand am cautat pe google AVON Baby blogul meu apare printre primele rezultate (pe prima pagina). Nu stiu daca e motiv de mandrie, e posibil sa fie meritul platformei blogspot....dar tot ma bucur :)

inca un funny fact: in timp ce scriam de zor in metrou la articolul asta m-am intalnit cu Mitza, prieten din copilarie pe care il exploatam sa imi cojeasca spinarea. :)))) ii multumesc pentru rabdarea de atunci si pentru cea de azi ca m-a lasat sa scriu linistit si mi-a si amintit la Romana sa cobor din metrou.