Am intrat pe un teritoriu halucinant! Ieri seara nu stiu ce ne-a venit inainte de culcarea lui Luca sa il intrebam daca mai tine minte cum era in burtica.
Luca, tu mai tii minte cum era in burtica la mama?
Da. ...am privit pe sub ochi la Del si am zambit amuzati.
Si cum era? Ce simteai?
Maaaamaaa! ...si a sarit sa o imbratiseze pe Del de parca vroia sa o inghita. Iar ne-am uitat unul la altul, dar oleaca contrariati.
Luca, tu auzeai ceva in burtica?
Da.
Ce auzeai?
Apa! ...am intepenit! Nu avea de unde sa stie asta. Am ascultat odata cu niste casti speciale la burtica Deliei si se auzea un zgomot ca un torent puternic de apa. Mai mult, el statea in apa acolo, deci zicand despre apa era clar ca descria peisajul.
Luca, cum ai iesit din burtica?
Tunel, a zis el vesel. In momentul ala am inghetat. Imi venea sa plang la ideea ca micul pui de om mai tine minte cum era in pantecul ma-sii. Era ca si cum cineva imi povestea de pe lumea cealata. Si acum cand scriu asta am parul zburlit pe spinare.
S-a culcat Luca linistit si la vreo doua ore dupa ce a adormit, in timp ce ma certam in soapta cu Del pe niste meschinarii in bucatarie a inceput sa zbiere. Gata, gataaaa, gataaaa. Nuuuuu. Gata, gata. Si da-i si plangi. Am crezut initial ca a simtit conflictul soptit dintre mine si Del. Mi-am facut un sepuku de rusine + vina si am asteptat sa ii treaca. Nimic.
O tot tinea cu gata, gata. Mi-am amintit ca l-a latrat un catel si poate l-o fi marcat. Nimic.
Ne-a trecut intr-un final prin minte ca poate isi amintise trauma nasterii lui de cele aproape 20 de ore legate. Del l-a intrebat daca isi aminteste de asta si a raspuns plangand: tunel, gataaaa; gataaa. L-a asigurat apoi foarte bland ca a iesit din tunel demult si ca acum e cu noi si ca totul e bine - sa nu ii fie frica.
Acum te-ai linstit?Da. ...si a adormit.
OMFG! Ce a fost asta? Inca tremur dupa o zi. Din cate stiu si eu am tras vreo 24 de ore sa ma nasc si cred ca si eu am niste sechele pe undeva. Ma apuc de citit ca sa inteleg. Sunt PAAAF! :|
This comment has been removed by the author.
ReplyDeletepartea buna este ca orice trauma poate fi depasita si nu e niciodata prea tarziu. Dar nu e si minunat sa vezi cat de multe amintiri putem avea?
ReplyDeleteda este minunat. dar si oleaca infricosator. cred ca o sa dau pe un terapeut sa imi puna mintea pe bigudiuri. sunt curios :)
Deletehttp://ligiapop.com/2012/09/09/cartea-lunii-mintea-noului-nascut/
ReplyDeletemai citisem despre asta...dar nu credeam ca poate fi real....
acu chiar ca imi cumpar si eu cartea.....brrrr...am pielea gaina
:)) sunt deja in drum spre Carturesti sa o iau. De ieri ne-am hotarat.
DeleteCe varsta are copilul ?
ReplyDelete1 an si 6 luni
DeleteEu am doi baieti ... 5 si 7 ani...
ReplyDeleteOare mai tin minte pana la varsta asta ?
Eu cred ca duceti interpretarea unor cuvinte banale muult prea departe:d.
ReplyDeleteCopilul stia deja cuvantul tunel si apa, dar nu are constiinta unor notiuni mult mai complicate de genul nastere. Probabil s-a jucat peste zi de-a tunelul, probabil a fost marcat de un eveniment ceva, din ziua aia sau zilele trecute, si de aici plansetele. De pe la 2 ani incolo copiii viseaaza noaptea lucruri care ii impresioneaza peste zi, de aici plansetele. Ei observa si retin lucruri pe care noi nici nu l;e vedem, de genul o masina s-a miscat brusc spre el, rezultatul fiind ca noaptea va plange ca e lovit, ca vine masina, etc. E normal. Dar nu au constiinta si intelegerea unor concepte complexe, de genul graviditate si nastere. Acolo deja intrati pe un teritoriu aberant...
Are 1.5 ani totusi. Nu intotdeauna raspunsurile lui se refera la intrebarile voastre, mai ales cand intrebarile sunt complicate. Stai sa vezi ce intrebari si raspunsuri da pe la 3-4 ani, atunci o sa vi se para cu adevarat genial:D
OMG, intr-adevar. Eu l-am intrebat de multe ori pe david daca isi aminteste si nu mi-a raspuns nimic.
ReplyDeleteDedi, e incredibil, mai! O sa-mi intreb si eu copilul, de curiozitate.
ReplyDeleteDespre ce carte vorbiti aici?
Sunt convinsa ca tin minte totul. Daca nu verbalizeaza niste lucruri, asta nu inseamna ca ele nu exista sau ca s-au radiat definitiv din memorie. Valabil de altfel si la adulti.
ReplyDeleteAmazing!
Nu e banc, totusi?... Scuze... n-am pe cine sa intreb (inca, sper).
ReplyDeleteFaptul ca Luca si-a adus aminte este minunat si 100% posibil.
ReplyDeleteIntr-o emisiune Meditatii ptr parinti de la ItsyBity Adriana Titienii povestea cum baietelul ei pe la 2 ani si-a amintit propria nastere. Intrebat fiind cum s-a nascut a spus: "ma fugarea un rechin si m-a salvat un delfin". Traducere a fost scos cu forcepsul "rechinul" si doctorul l-a salvat.
"Intrebat fiind cum s-a nascut a spus: "ma fugarea un rechin si m-a salvat un delfin". Traducere a fost scos cu forcepsul "rechinul" si doctorul l-a salvat."Da, e fantastic cum se plictisesc unii parinti si se agata de orice cuvant bolborosit de copil in speranta ca-l pot interpreta a.i. sa rezulte ca au un mic prodigy acasa. Daca un copil care a venit pe lume ajutat de un forceps isi aminteste ca l-a fugarit pe-acolo un rechin, fiica-mea care a venit pe lume in pelviana cu dubla circulara de cordon ce-si aminteste?ca era pe cale sa se sugrume singura? si oare asta ce inseamna? ca o sa ajunga emo in adolescenta? Please explain.Mi-ai captat atentia!
ReplyDeletefaza e ca suntem pe un teritoriu foarte necunoscut si trebuie tratat subiectul cu multa atentie...si rezerve. Poate vad rechini, poate aud apa...sau poate manaca rahat. Nu stiu. Tre' citit, dar in orice caz e destul de dubios subiectul.
ReplyDeleteCartea pe care vreru sa o citesc este: "mintea noului nascut" de Dr. David Chamberlain
este un teritoriu pe care ne putem abera cat vrem, putem lua un cuvant si sa facem din el o poveste care ne suna noua bine. Putem spune ca apa si tunel inseamna nastere. Sau putem spune ca sunt doua cuvinte pe care le stia, le experimenta si le folosea dupa propria lui imaginatie. Eu zic sa ramanem in sfera realului totusi si sa nu vedem fluturasi unde nu sunt. Copiii spun multe, inventeaza enorm si nu ar trebui sa transferam idei proprii in capul lor.
ReplyDeleteOk, sa zicem ca e aberant, ca unii se plictisesc (sau nu) si inventeaza, ca altii vor musai sa aiba un copil iesit din comun, ca sint fluturi in capu' parintilor si nu numai, dar ...
ReplyDeleteDar daca, intr-adevar, copiii isi pot aminti cum s-au nascut? Dar daca noi retinem amintiri de genul acesta undeva (ascuns) in sub-/in-/meta-constient etc.? Adica, daca este totusi adevarat?
E ca in cazul pariului lui Pascal...
(ramona)
iertati-mi ignoranta, care e pariul lui Pascal?
ReplyDeletePai cica noi constient prelucram asa, cam vreo 5-8000 de biti pe secunda, iar cu subconstientul prelucram vreo 5-6 miliarde de biti pe secunda, daca-mi aduc bine aminte.
ReplyDeleteMintea constienta este o picatura mica-mica dintr-un ocean, amintirile constiente sunt la fel. Numai coborand barierele constientului (ceea ce se intampla aproape exclusiv in cadrul unei terapii) se pot slabi mecanismele care ne blocheaza accesul la memoria inconstienta... caci orice psiholog stie ca TOATE amintirile sunt stocate undeva in psihicul nostru, chiar daca nu avem acces la ele constient si, mai mult, chiar daca constientul ne "protejeaza" prin bagatelizare, rationalizare (tipicele mecanisme de defensa)...
Ce-i cu voi, mai? E atat de frumos si de serios faptul ca isi pot aminti copilasii cum a fost in burtica! De ce a spus ca auzea APA si a iesit prin TUNEL? De ce nu a spus ca auzea "piatra" si a iesit prin "tachi", daca tot era sa dea raspunsuri aiurea? E clar ca au fost raspunsuri perfect constiente!
ReplyDeleteAr trebui, noi parintii, sa avem mai multa grija ce facem in timpul sarcinii. La fel cum avem grija ce facem de fata cu un copil. El nu e doar un embrion (de care te si poti descotorosi cand vrei). El e VIU! Chiar si in burtica, el e viu, perfect constient, perfect capabil sa-si iubeasca parintii, sa ia parte la toate ativitatile lor. Inca de la conceptie, el face parte din viata parintilor lui.
Felicitari parintilor lui Luca pt ca au incredere in copilul lor!
Maria Morar
Pariul lui Pascal se refera la existenta lui Dumnezeu (premisa de la care se pleaca este ca nu se stie daca exista sau nu) si argumentul este cam urmatorul:
ReplyDelete1) daca nu crezi ca exista – si nu exista, nu ai nimic de pierdut,;
2) daca crezi ca exista – si nu exista, nu ai nimic de pierdut;
3) daca nu crezi ca exista – si exista, totusi, ai de pierdut.
Adica, e mai bine sa crezi ca exista indiferent daca se dovedeste ca exista sau nu.
Asa si cu memoria copiilor si amintirile pe care le stocheaza inca din frageda pruncie (sau chiar din burtica mamei) – e mai bine sa te gandesti ca ei isi pot aminti diverse chestii, deci si pe cele nasoale, si, deci, pe cele care aduc un disconfort maxim (ca sa nu zic “traume” sa nu se sperie lumea) si, astfel, sa actionezi in consecinta: ai mai multa grija – ca parinte, ca medic, ca moasa/ asistenta/ doula etc. – la ca cum si in ce conditii se naste un copil, la daca, cum si cat si cand iti lasi copilul sa planga si tot asa.
(ramona)
dupa ce am citit aici, mi-am intrebat si eu copilul (1 ani si 8 luni) daca mai stie cum era la mami in burtica... a ras, a venit la mine si mi-a ridicat tricoul,a aratat cu degetelul burtica si a zis "buchacha" (in traducere, burtica :))... apoi ..."apa"...
ReplyDeleteTa-su, eu te cred, fara rezerve ! Ghici de ce ?...
ReplyDeleteIntreaba copilul daca isi aminteste cum era inainte sa fie la mami in burtica : s-ar putea sa aveti surprize... Mai intreaba-l despre asta si pe la 2 ani, cind poate vorbi mai bine...
ce nu inteleg e de ce ti-ai facut sepuku ca te-au certat cu nevasta-ta? adica, a fost din vina ta? ca atunci s-ar intelege, dar altfel...
ReplyDelete:))) mi-am facut pentru ca ma simteam oleaca vinovat si de cearta si de faptul ca din cauza mea s-a transmis agitatia la copil. el traieste foarte intens momentele astea de cacat.
Deletespre "bucuria mea" nu era de la cearta noastra :)
Dincolo de ratiune, Stanislav Grof....:-)
ReplyDeleteThis comment has been removed by the author.
ReplyDeleteCorect, corect - Stanislav Grof e cheia. si "cind imposibilul devine posibil". in respiratie holotropica poti chiar sa iti retraiesti nasterea ;-)
ReplyDeleteAm descoperit blogul asta de 2 ore si deja am citit vreo 4 postari si am gasit o gramada de chestii interesante! Si acum, abia astept sa creasca piticotul nostru (care are 4 abia luni), sa poata sa ne spuna si el ce mai tine minte din burtica lui mami!!!!
ReplyDeleteO fi adevarat ca au ceva amintiri, o fi fabulatia noastra pe marginea unor cuvinte aleatoare ... oricum e interesant, ba chiar fascinant, si intr-adevar reactia mea a fost OMG!!!
Serios?!!? Imi placea de tine. Zau!!! Mai e un pic si povestesti despre cum devine constient de memoria celulara si iti povesteste despre intamplari din copilaria strastrastrabunicilor.
ReplyDelete:), dragut, si eu am intrebat-o pe Iulia ce facea la mine in burtica si mi-a zis ca inota(si imi arata si cum), nu am mai continuat cu alte intrebari.
ReplyDeletesi eu am intrebat-o pe a mea daca-si mai aduce aminte cum era la mami in burtica si a zis ca da, iar cand am intrebat-o ce facea mi-a aratat ca statea asa cu mainile stranse la piept, ca si cum ar sta ghemuita. am mai intrebat-o daca ma auzea vorbind si a zis ca da, iar cand am intrebat-o daca-l auzea si pe tati a zis ca nu, pe tati nu.
ReplyDeletenu stiu daca s-a trimis primul comentariu asa ca ma vad nevoita sa scriu din nou si sa stergi tu dedi, daca e nevoie, unul din ele.
ReplyDeleteAsadar am intrebat-i pe fiica-mea daca-si aminteste cand era in burtica si a zis ca da, apoi am intrebat-o ce facea acolo si mi-a aratat ca statea cu mainile stranse la piept ca si cum era ghemuita. apoi am intrebat-o daca ma auzea cand vorbeam si a zis ca da iar cand am intrebat-o daca-l auzea si pe tati a zis ca pe tati nu. are 2 ani insa vorbeste foarte bine, in propozitii, ma inteleg cu ea si zic eu ca intelege ce-i spun, vorbesti cu ea ca si cu un copil mai mare
Uf, daca romanii ar citi mai mult decat nici-o-carte-pe-an, am discuta la un cu totul alt nivel... E more-than-obvious ca amintirile intrauterine sunt stocate in memorie, sunt zeci de autori si stiintologi care scriu despre asta. Pana si Aletha spune despre plansul ca urmare a traumei de la nastere. Ca sa nu mai zic de sedintele de hipnoza unde adultii povestesc nasterea proprie, iar parintii lor confirma ca povestirea este intocmai cu realitatea...
ReplyDeleteDeci, da, ideea e sa transformi experienta nasterii intr-o "poveste" frumoasa care sa ii linisteasca fricile micului print(sau printese)
Dedi, inteleg uimirea ta. Si socul. Mi s-a ridicat coama cand am citit, da'sa traiesti live asta... senzational, mi se pare inca o minune calda care te leaga (si mai bine) de propriul copil.