Gradinita a durat doua saptamani. In prima Del a stat cu Luca tot timpul iar in a doua a inceput sa il lase singur acolo. Totul a mers brici pana l-am intrebat intr-una dintre zile: Luca, tu mergi la gradinita pentru ca iti place sau pentru ca ne dorim noi sa mergi? Eu merg pentru ca vrea mama. Bang! Micul omulet m-a lovit din nou sub centura. A verbalizat ce nu indrazneam sa gandesc. Daca faci asta pentru mama inseamna ca o iubesti foarte mult, i-am spus emotionat. El a schimbat vorba si a dat-o in joaca. Dupa cateva minute mi-a zis ca maine nu vrea sa mearga la gadinia. Vrea sa stea cu mama lui acasa. I-am spus ca nu se poate si ca va merge la joaca cu toti copii de la gradi.
A mers si:
Da, a urlat ca nebunul. Filmul de mai sus nu e facut in ziua aia, dar in cea de imediat dupa. In afara de urlatul de la gradinita a continuat sa urle si pe acasa ca sa se descarce inca vreo cateva zile. Cand a vazut ca nu il mai ducem la gradinita s-a calmat si a re-devenit Luca de alta data.
Am renuntat la gradinita nu pentru ca a urlat ca nebunul in taxi si nici pentru ca plans la gradinita ci pentru ca am urlat noi ca nebunii cand ne-am dat seama ce tocmai faceam. Nu am renuntat la gradinita pentru ca era naspa ( Mariposa este o gradinita superba cu oameni foarte misto ) ci pentru ca era naspa ce faceam noi. Noi tocmai incercam sa ne gonim copilul de acasa sub pretxtul faptului ca trebuie sa creasca si sa socializeze cand noua ne trebuia de fapt spatiu mai mult pentru noi. Urma sa mai termine scoala abia pe la douazeci si ceva de ani si noi, in loc sa il mai tinem fericit acasa cat ne mai ajuta norocul si joburile casnice ale Deliei, il aruncam deja in "sistem", departe de casa. Acum folosim troleul, tramvaiul si taxiul doar pentru plimbari. Gata cu gradinita pentru o vreme. Veti zice ca suntem slabi si exagerati, ca ne sufocam copilul si ca nu il lasam sa zboare dar NU MA INTERESEAZA!
P.S.:
E adevarat ca a inceput din ce in ce mai des sa ii fie dor de educatoarele de la Mariposa si de jucariile de acolo dar poate ii potolim setea cu ceva vizite pasagere. ;)
This comment has been removed by the author.
ReplyDeletedaca zic ca sunteti cool, te intereseaza?
ReplyDeleteas fi vrut sa fiu si eu atat de cool. dar nu m-am putut depasi. bafta!
Luca e scump foc! Şi e incredibil cât de bine vorbeşte!
ReplyDeleteCum să mai laşi copilul la grădiniţă dacă ţipă că nu vrea? E bine că l-aţi retras deocamdată.
Nu sunteti slabi si exagerati, sunteti foarte curajosi si fericiti cu ceea ce aveti, cu principiile voastre..Sunteti oameni cu mintea deschisa, iar asta o sa-l ajute mult pe Luca! BRAVO VOUA!!!!
ReplyDeleteNu va imaginati cat ma bucura comentariile voastre. Aveam mustrari de constiinta. Va multumesc!
ReplyDeleteE clar ca blogul e terapie curata. :)
sa le vezi pe alea pe care le ai daca il duci desi in sufletul tau nu ai vrea s-o faci de fapt (mustrarile zic :) ).
ReplyDeleteEu, care am stat acasa cu fetita mea in ultimii 6 ani stiu perfect ce spuneti si va felicit. Putina lume are CURAJUL sa deschida gura in zilele lui 2013 si sa spuna tare si apasat "NU e ok sa duci copilul foarte mic intr-un loc strain lui si sa il lasi acolo doar ca sa socializeze". Daca n-ai incotro il duci. Daca ai alta alternativa nu il duci si va asigur ca va socializa cat se poate de minunat si fara gradinita. Am dus-o pe Mara la 5 ani jumatate la gradinita. S-a adaptat imediat, s-a imprietenit cu toata lumea si a fost clara diferenta intre ea care a trait cu mama ei zilnic si colegii care erau la "institutie" de la 2-3 ani. Asadar va felicit! Nu conteaza ce parere au altii, voi sunteti cei care decideti cum e mai bine pentru voi si puiul vostru.
ReplyDeleteFelicitari!nici noi nu vrem sa auzim deocamdata despre gradinita in conditiile in care baiatul nostru de 2 ani care nu vorbeste prea inteligibil poate sa spuna foarte clar "mami mea",deci e clar care sunt nevoile lui. Nu stam deloc bine cu banii dar ne-am regandit viata pentru a-i putea da viata de care are nevoie. Evident ca m-a cuprins panica cand am refuzat 2 job-uri invocand ca nu am cu cine sa las copilul, daca voi avea aceeasi sansa si peste un an....vedem. M-am simtit mai bine citind urmatorul articol: http://www.smh.com.au/news/national/day-care-is-bad-for-babies-biddulph/2006/03/17/1142582520873.html
ReplyDeleteSa cresteti mari si fericiti!
Cool! Am trecut prin asta si am facut tot ce ne-a fost posibil sa stea cat mai putin si sa compensam, atunci cand cu adevarat nu aveam alta solutie! Desi acum are aproape 4 ani si e altfel (ii e dor de colegii, comunicam altfel, povesteste, etc) sper sa reusim sa limitam cat mai mult timpul petrecut la gradi! Eu vreau sa stau intotdeauna cu parinatii mei! , asta spune mereu cand bunicii o tot ademenesc, poate poate ramane o noapte la ei!
ReplyDeleteSa nu aveti mustrari de nici un fel! E minunat ca reusiti sa aveti solutii!
e grea si epuizanta alternativa cu lucrul de acasa cu copil calare pe mine, dar e mult mai relaxanta, sunt mai linistita luand aceasta decizie.
ReplyDeletepositive energy, esti minunata! Doar bine iese din bine.
DeleteFelicitari pentru respectarea dorintei copilului!
ReplyDeleteSi pe fii-mea 3 ani o gaseste acasa cu mine insa cel mai mult o incanta pe ea acest lucru. Suntem "gard in gard" cu gradinita (la tara cei drept), facem vizite de curtoazie si cam atat. Pana in ziua in care isi va dori singura sa mearga acolo mai avem muuuuult timp de petrecut impreuna. Mai aducem printre altele in discutii mersul la gradinita, insa mai mereu are cosmaruri in noaptea respectiva...cand va fi pregatita, ea va merge cu inima deschisa, iar noi vom fi si mai linistiti.
bravo! va felicit si va admir ca ati avut puterea sa va ascultati puiul. el stie cel mai bine ce i se potriveste, stie cel mai bine ca locul lui e langa voi. cand va dori sa se desprinda, o va face singur. cine a vazut copil de 10 ani agatat de fusta ma-sii?
ReplyDeleteeu inca stau acasa cu fetita mea, are 3 ani jumatate, si inca nu o duc la gradinita. e un copil sensibil, dependent de noi si de timpul pe care i-l acordam. voi sta cu ea acasa atata timp cat va dori, pana se va simti ea pregatita sa inceapa gradinita. vom face un test luna asta, daca merge bine, daca nu iarasi bine.
prima mea amintire (si cea mai veche) este despre cat eram de fericita duminica, atunci cand alergam prin casa de la tata la mama si inapoi...doar pt ca erau ei amandoi acasa cu mine!
ReplyDeletee un lux sa puteti sa-l tineti cu voi in continuare, fericitul!
Al nostru e la gradi (e cu o saptamana mai mic decat Luca) si plange in fiecare dimineata cand il lasam acolo, un pic. E adevarat ca il gasesc bine (in primele 2 saptamani de gradinita, plangea continuu cat il lasam acolo, iar eu plangeam in masina...)
Asta pt ca m-am intors la job, iar intre gradi si bona, intotdeauna o sa aleg gradinita...
Cred ca faceti f bine, bine ca puteti
Dedi, mi se pare minunat ca va ascultati copilul. Si eu am o fetita de 1.10 luni, "stau" cu ea acasa si ii merge foarte bine, e incredibil cat de multe lucruri stie si cat este de buna si de empatica. Si pe mine ma bantuie ideea gradinitei, initial am zis ca o dau la 3.5 ani, dar acum ma gandesc serios sa o dau la 4.5 ani. Ce solutii am gasit pentru "socializare" ( ca e importanta si asta, nu de alta dar am vazut copii care fug de ceilalti, lucru care m-a cam speriat)? Pe langa mersul in parc, o duc de 2 ori pe saptamana la niste "activitati"- o sala de sport imensa, populata de copii si jucarii (lunea) si o intalnire cu carti, jucarii si copii la o biblioteca (vinerea). Intalnirile de genul asta sunt pentru parinti si copii, parintii stau cu ei in sala si fie vorbesc cu alti parinti/copii, se joaca sau pur si simplu supravegheaza de pe margine. La sfarsitul sesiunilor se canta nursery rhymes (suntem in UK). Vom veni acasa si ma gandeam s-o inscriu la ceva "cercuri" de genul acesta- am vazut pe net lucruri interesante la mikokids. Noi nu suntem inca intarcate (nici fizic ,nici emotional), gradinita ar fi o solutie radicala pentru noi, dar genul asta de activitati e foarte potrivit. Mica mea se trezeste chiuind cand ii spun ca mergem "la copii", si-a facut o prietena, lalaie prin casa toata ziua cantecele- pe scurt, ii merge f bine asa, si sunt si eu linistita ca nu se "salbaticeste". Dana
ReplyDeleteAveti un copil minunat, vorbeste - uau!
ReplyDeleteEu il duc pe cel mare la gradinita de cand avea 2 ani jumate de 1 an. Doar pana la pranz. Nu prea am alta solutie, s-o las pe mama cu amandoi toata ziua (cel mic 1 an si 10 luni) cred ca in cateva saptamani as gasi-o la nebuni. E greu, are perioade cand plange ca vrea cu mine la serviciu, ne "luptam" cu mersul la gradinita. Daca as fi putut sta cu ei mai mult... Nu, nu pot renunta la "cariera", la 33 de ani e greu sa o iei de la 0 dupa 3 ani de stat acasa, cu greu mi s-a oferit o sansa la locul meu de munca, unde inainte de copii eram "specialistul" firmei, participasem la dezvoltarea unor produse care au adus multi bani, lumea ma stia ca sunt muncitoare, ca am idei bune. Totusi in fosta echipa nu m-au vrut (si acum sunt dezamagita), am ajuns in alta pe altceva, dupa o luna de asteptari, cautari, intrebari si raspunsuri de nu. Cine ia o mama de 2 copii "expirata" tehnic? Mi s-a spus (si surpriza, alte mame): "pai la ce te asteptai daca ai stat atat acasa?). Asa ca da, uneori trebuie sa-ti duci copilul la gradinita si frustrarea lui se adauga la frustrarea ta, ca nu esti in stare sa gasesti o idee sa lucrezi de-acasa, cand n-ai niciun talent si cand munca te tine departe de copiii tai 11 ore pe zi (cu drum si pauza de masa).
da, imi suna atat de cunoscut... concediul de maternitate de 1 an m-a aruncat cu vreo 5 ani inapoi din punct de vedere profesional. la salariu n-au putut umbla (desi au incercat sa-l micsoreze), insa si eu mi-am pierdut aproape tot capitalul profesional castigat cu greu in >10 ani. mai ales ca jumatate din conducerea firmei nu are copii...
DeleteDumnezelule, filmuletul mi-a inseninat ziua!
ReplyDeleteVa felicit pentru decizie si va invidiez in cel mai bun sens, pentru ca eu nu am putut sa il tin mai mult de 2 ani acasa. L-am chinuit cu cresa dar n-am avut incotro. Si astazi, la aproape 5 ani, cand mergem la niste prieteni care locuiesc langa cresa, cand recunoaste drumul se crispeaza si-mi spune "mami, sper ca nu voi mai merge niciodata la cresa!"
"Veti zice ca suntem slabi si exagerati, ca ne sufocam copilul si ca nu il lasam sa zboare dar NU MA INTERESEAZA!" Exact la asta ma gandeam... Poate la 2 ani e cam mic, intr-adevar. Noi am inceput gradi la 2.5 ani si acum, la aproape 3 ani ii place, am observat multe schimbari in bine la el, e mai sociabil, mai deschis, invata multe chestii, nici nu se compara cu ce ii puteam oferi acasa. Si la noi a plans la inceput, dar... c'moon... daca e sa faci totul a.i. copilul sa nu planga deloc ajungi la balamuc si el tot nu e fericit. Oh, well, sunteti prea juicy pt mine! :) E bine sa il "cocolosesti", pericolul e sa nu stii limita. Trebuie sa fie pregatit si sa... traiasca - cu backupul vostru evident.
ReplyDeleteEu l-as tine forever in "afara sistemului educational RO" insa no can do pentru ca am foarte multe limite imaginare, "nu de-adevaratelea",...but i do my best adica are doi ani si noua luni si isi traieste fericirea cu noi si cu oameni minunati pe care ii iubim si ii stimam. Bravo!
ReplyDeletePS: stiu ca e greu dar merita si se si vede, nene :D
Eu cred ca oricum ideea ca la 2 ani copilul are nevoie de socializare institutionalizata este supralicitata. Mi se pare chiar o manipulare, pentru ca interesul economic este ca mamele sa se intoarca la munca cat mai repede. Din experienta mea, pe la 4-5 ani abia copilul incepe sa prefere compania celor de varsta lui celei a familiei. Unii dintre noi am fost crescuti de bunici, la tara, pe marginea santului, dati direct la scoala la 6-7 ani si iata la maturitate socializam la fel ca toata lumea.
ReplyDeleteSi acum in alta ordine de idei: ce-i dati copilului sa manance acolo, carnati prajiti?! :))
Am citit (pen' ca o citeam mai frecvent) la a ta soata, acu' am trecut si pe la tine ca sa iti spun si tie: BRAVOOO!! :)
ReplyDeleteEi ...se pare ca suntem vecini, daca spuneti de Mariposa. Vom incerca si noi experienta gradinitei din toamna, cand piticot va avea 3 ani si 4 luni. Avem de optat intre Mariposa si Mihai Ionescu, fiind singurele aproape. Ne gandim la program scurt pentru inceput. Asta daca va exista si o continuare :). Daca nu, ne intoarcem acasa si incercam la anu'.
ReplyDeleteSi totusi, ati fost multumiti de Mariposa? Macar sa stiu la ce sa ma astept :)
ne-a placut la Mariposa locul, parintii, copii, atmosfera. nu ne-a dat pe spate prea tare o educatoare de acolo, dar am impresia ca nu mai este pe zona.
Deletesi noi suntem dezorientati rau! :)