Asta mi se pare misto la cresterea copiilor - mereu se schimba era si cu ea tot ce am invatat pana atunci se duce pe copca. Mereu o luam de la zero si ne reinventam. In general copiii ne dirijeaza si ne devin invatatori in functie de nevoile lor.
De ceva vreme am intrat in era NU. Luca a tot fost un baietel pozitiv pana acum cu multe da-uri manate de curiozate si ochi mari, atenti. In ultima vreme mi se pare ca si-a cam facut damblalele vis-a-vis de curiozate, si-a umplut paharul cu ce il interesa, si-a creat pareri si dorinte clare si a trecut la lupta. Acum se lupta pentru el, pentru ce ii place. Lupta se da, desigur pe campul creierilor nostri, noi incercand sa rezistam indulgenti, totusi, la cascada de cereri si negari isterice.Tata, veeau suc de meee si pufaiine la desene in sufragerie.
Mai Luca, eu mi-as dori sa nu mananci pufarine pentru ca nu sunt sanatoase si nici sucul de mere nu e prea breaz. Mai mult, stii ca de mancat, mancam in bucatarie pentru a evita mizeria din sufra. Zic eu, scobind in sacul saracit cu comunicare non violenta. Si mai ales ca noi preferam cartile sau joaca in locul desenelor. Nu vrei sa ne jucam cu trenul?
NU! Eu veeeau pufaaine la deseneeeee. Ueaaaa. Waaaaa. Grooaaaa. Grooaaawwl. Se apuca subit de strigat de parca a apasat cineva pe distors si dai si zbiara mai tare ca Mihai de la Breathelast si Dan de la Coma la un loc.
Stai domne, ca nu te-am injunghiat. Stai sa iti explic.
Wohooaaaa! Nuuuuuuu! Nooooo! Aaaaggghhhhhhhh! Rraaahaaaaan!
Luca!
Nuuuuu
Luca! Il strig eu soptit incercand sa ii captez atentia.
Nooooooo. Veeeau la deseneeee. Deja, auzind racnetele incepe sa imi fiarba o apa pe undeva prin ceafa.
Mai baiatule, daca zbieri asa nu ne intelegem. Eu nu te ascult. Daca te linistesti putem vor....
Waaaaaaaa! Nooo noooo noooo nooooo. Deseneeeee.
Incep sa imi pierd rabdarea si asa subrezita. Am momente de orbire cand imi vine sa il palesc si e foarte grav. Sunt total contra bataii oricat de simbolica ar fi ea. O palma la fund sau peste gura, un urecheat, un tras de par ii umileste si ii darama psihic, determinandu-i sa faca la fel la randul lor. Nu cred in bataia rupta din rai sau din gura mamii lor de parinti care isi bat copii doar pentru ca ei nu au minte sa rezolve altfel conflictele. Si acum ma lupt cu bataile primite in copila
ria mea si trag cu dintii sa nu imi iasa nimic violent din reflex. Pe noi ne-au batut acasa, la gradinita si la scoala si ne-a cam intrat sub piele. Din pacate parintii nostri au trait fara voia lor in era bataii "educative" si pe noi au ramas urmele acelor vremuri. Nu stiu ce simte sau ce vede Luca, dar imi bungheste starea de nervozitate si chiar violenta innabusita si urla mai tare.
Iesim cu greu din episoadele astea si in general facand ca el pentru putin timp, cateodata pana numar la 10 si apoi trece la ce i-am propus eu. Sa nu cumva sa imi spuneti ca e un mic tiran si ca ma santajeaza ca inchid blogul si il scot din priza. V-am zis ca sunt cu nervii la pamant.
Mai rau e de partea Deliei care sta toata ziua cu el. Eu nu inteleg cum mai poate - in locul ei ma duceam demult in padure sa urlu intru linistirea sufleteasca.
Si ca sa fie treaba clara, ca sa ma simt un idiot complet, dupa episoadele astea Luca vine sa ma pupe ca sa isi ceara scuze. Baaaang! Atunci raman ca boul in capul ulitei - e mai om ca mine? Pai e! Eu pun raca aia din timpul zbieratului la suflet iar el trece imediat si firesc peste furie. Cum rahat face? Cum de nu ma uraste pentru ca il necajesc? Eu tin minte ca vedeam negru in fata ochilor la ceas de suparare copilareasca si ma uitam urat la parinti ore bune, dar el vad ca nu se incarca cu mizerii d'astea. Sau poate "ura" vine cu varsta?
Intr-un alt colt al constiintei mele nesigure mai e si parerea ca Luca nu stie ce e aia nu. I-am tot facut pe plac si negarea nu prea a auzit-o. Ma gandesc ca poate din cauza asta explodeaza cand, cu motive intemeiate (pentru noi), ii negam chestii si am inceput sa ii spun ca daca zicem nu, apai nu este, explicandu-i desigur, motivul negarii dorintelor lui. Problema e ca oricat m-as speti sa ma fac inteles nu am nicio sansa - el e in modul "no fucking way" si ma lovesc de un zid. Se pare ca nu sunt asa inteligent ca sa ne intelegem la ceas de criza. Dar nu ma las, TREBUIE sa imi inteleg copilul si pentru ca nu ma duce mintea ma duc sa invat de la invatati. Vine un domn in Romania care va vorbi despre viata sociala si emotionala a copiilor. Pe domn il cheama Michael Thompson, vine in Septembrie si mai mult, cica el e specializat pe baieti. Asadar ma duc sa ma scolesc pentru ca nu se mai poate. Daca aveti si voi nevoie, gasiti aici detalii: http://www.michaelthompson.ro/
nu detin secretul de a trece peste era lui NU, dar ce a functionat la noi s la multi alti copii este un sfat al Mariei Montessori de a a-i lasa pe copii liberi si independenti, libertatea evident ca ti-o castigi prin a fi independent, iar un copil este mult prea dependent de noi parintii, iar pt ei acest lucru devine frustrant si apar urletele si tipetele. astfel pentrua a deveni stapan pe sine si deci independent are nevoie sa scape de ajutorul parintilor, (sa fie lasat sa manace singur, sa fie lasat sa se imbrace/spele singur) chiar daca o face mult mai incet decat ne-am dori noi (ei nu au notiunea timpului) sa fie lasat sa partiipe activ la treburile casnice fara a fi corectat (daca vrea el sa stearga praful si a lasat urme, nu vine mama sa stearga repede pentru ca ii va da senzatia de neputinta al copilului, cu timpul va vedea singur ca a lasat urme si se va corecta) sunt foarte multe lucruri pe care le-ar putea face pentru a deveni stapan pe sine si deci independent si liber (fara sa mai fie frustrat) pt mai multe detalii poti consulta un specialist in ale educatiei Maria Montessori, are foarte multe carti dintre care unele sunt gratis pe scribd. eu o recomand pe Absorbent Mind si The Method. succes , PS si Michael Thompson este foarte bun
ReplyDeleteMersi de sfaturi. In principiu deja functionam asa. Il lasam liber sa faca singur ce vrea. De exemplu pana si televizorul il inchide singur cand vrea el (sfatuit de noi, dar fara sa insistam). Poate din cauza asta am eu impresia ca nu stie de limite - pentru ca nu i-am prea impus.
DeleteSi eu ma lupt cu reflexul de a tipa la ea sau de a o carpi si STIU ca toate astea vin din copilarie mea...Cred ca noi suntem generatia de copii batuti, urecheati si la care se urla pt. orice. E mult mai simplu sa actionezi instinctiv decat rational...Cand urla pitica foarte greu ma stapanesc. Tu numeri pana la 10, eu ma duc sa bushesc canapeaua. Asa ma eliberez de nervi/energii negative si revin fresh pt. o noua runda de tipete. Sper da functioneze si mai incolo, ca alte artificii nu mai cunosc momentan...
ReplyDeleteEu nu am folosit nici bataie nici explicatii foarte multe si am crescut 2 copii.La desene si calculator au avut acces de mici si l-au stricat de muuulte ori dar de cate ori ii lasam dupa 5 minute se plictiseau si plecau la joaca.De multe ori nu trebuie sa le interzici sa faca ceva,fiindca tot o sa faca dar o sa se ascunda de tine si atunci nu e bine.Cel mai bine e sa faca prostioarele in fata voastra,sa nu vorbim de faptul ca in timp pierd interesul sa le mai repete.La mine a functionat,mai ales ca baiatul era adevarat tiran in tipete si NU ,iar fata a fost mai cuminte.Cat despre mancatul in sufragerie poti incerca sa-l lasi si daca face mizerie pune-l sa stranga chiar daca nu o sa fie perfect.Asa scapi de nervi inutili.
ReplyDeleteAstea sunt simple intr-adevar, dar ce ma fac cand trenuie sa plec la gara si el urla ca nu vrea?
DeleteSpunei ca atunci cand va intoarceti sau te intorci mergeti in parc impreuna sau faceti ceva ce vrea el.Obligat trebuie sa te ti de promisiune daca vrei sa functioneze si data viitoare,copii nu sunt prosti si tin minte daca ii minti si data viitoare nu ai sa reusesti sa-l convingi.ideea e sa aiba mereu incredere in voi chiar si atunci cand face prostii.
ReplyDeleteCe bine când mai citeşti lucruri de-astea. Peste tot aud doar de copii perfecţi şi primesc sfaturi să-i duc la neurolog. Cel mare e în era lui Nu de 1 an jumate, cel mic imită. Am momente când îmi vine să dispar.
ReplyDeleteEu am fost copil nebătut de părinţi şi tot îmi vine să-i bat.
Noi avem steluţe ca premiu, când e cuminte primeşte o steluţă, când nu e cuminte i se ia o steluţă. Sâmbata tragem linie şi dacă a obţinut 10 steluţe facem ceva interesant (o ferma animalelor, o călătorie cu trenul, etc). Acum ne chinuim cu Divertilandul, săptămâna trecută a ratat la mustaţă.
Dar crize mai sunt cu toate steluţele. Iar când trebuie să ajung la 9:00 la birou în parte-ailaltă de Bucureşti şi la 9:05 ne întoarcem de la lift să schimbe şapca maro şi plecăm 15 minute după cu aceeaşi şapcă maro îţi vine să explodezi.
mu e prima data cand citesc ceva la tine si la final e o reclama
ReplyDeletenu-i nicio problema cu asta, dar imi creeaza o stare ciudata pt ca [e parcursul lecturii am un anume sentiment iar la final aflu ca e pub si 1) ma simt un pic tradat si 2) nu mai cred ce ai scris
sa le marchezi cu P ar fi o idee
Salut! Cand e reclama pun tag "pub". In cazul de fata nu mi se pare a fi reclama. E doar un sfat. Sau o idee buna.
Deletesigur, sigur, dar simplul fapt ca la final e o recomandare de a participa la ceva seminar imi pune urmatoarea problema:
Deleteeste cu adevarat Dedi un tata curajos si onest cand scrie "Am momente de orbire cand imi vine sa il palesc si e foarte grav." sau a exagerat si el un pic ca sa inculce discret in cititor ideea ca e bine sa mergi la seminarul cutare?
cand am citit afirmatia de mai sus am zis "da, domne', e de apreciat ca omul recunoaste deschis ca are trairi din astea umane, chiar daca e vorba de fi-su"
iar cand am ajunsla final am zis "a, stai ca nu mai e asa de sigur ca intr-adevar i se intampla ce a zis"
Fking crap! E nasol daca se intelge asa. Imi cer scuze. Eu sunt 100% sincer chiar daca la sfarsit introduc un link sau altceva.
DeleteSunt de acord cu Liviu! La fel am empatizat si eu pana spre final (noi suntem de ceva ani in etapa descrisa de tine:)), cand a picat musca in lapte...
ReplyDeleteDa-mi voie sa te felicit pentru ca esti sincer fata de tine insuti cand spui ca iti vine sa-ti iei campii uneori (toata lumea trece prin fazele astea asa ca n pleca urechea pe unii si altii care, din ipocrizie, zic ca ei sunt calmi permanent)si pentru ca, stiind ca nu e o atitudine sanatoasa pt baietel, incerci sa inveti mai multe de la cineva cu experienta care probabil a vazut sute de copii in diverse faza ale evolutiei lor.
ReplyDeleteNU e nicio rusine sa zici da domnule, vreau sa ma schimb si pentru asta apelez la cineva de meserie. Sincer, daca toata lumea ar face asa probabil lumea ar fi loc mai bun.
fain articolul; m-am regasit in totalitate in el; si au am avut impresia de publicitate la finalul articolului; inteleg insa ca nu asta a fost intentia. cu sau fara publicitate insa am un mare semn de intrebare legat de conferintele lui Thompson: care din ele m-as ajuta sa rezolv (sau macar sa atenuez) problema discutata in articol ? pentru ca daca am inteles eu bine aceste conferinte trateaza cu totul alte subiecte si alte probleme specifice altor varste.
ReplyDeletemultumesc,
Marius
Marius, judecand dupa titlu e adevaat ca nu e nimic ficusat pe problema mea, dar stiu ca la conferintele de genul asta se vorbeste despre tot. Tin minte ca dupa Aletha Solter am plecat cu o gramada de chestii misto.
DeleteIar mai mult, el are si niste mic dejunuri unde l-as cam prinde la inghesuiala cu problemele mele. :)
inteleg. multumesc de raspuns.
DeleteTemper tantrum... mda. Suntem si noi acolo, la 1,8 luni. E greu, e f greu, mai ales ca al meu nu vorbeste inca... doar se tavaleste pe jos si urla. Not funny, mai ales ca in urma cu doar cateva luni judecam aspru parintii ai caror copii aveau un astfel de comportament. Optica s-a schimbat, desigur, acum ii compatimesc frenetic:)). Lasand gluma la o parte, e doar o etapa perfect normala in evolutia lor si pe mine gandul acesta ma opreste de la a fugi in padure sa imi urlu frustrarile.
ReplyDelete