Revolutia mea

Despre lene
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la familia mea de acasa imi vine sa urlu de drag. Asta e bine si frumos, dar in acelasi timp se traduce si printr-o lupta noua, cam epuizanta cu care nu am mai avut de a face. Cu totii suntem manati (mai bine zis infranati) de lene inca de pe bancile copilariei. E posibil sa fi zis prea mult copilarie - cred ca lenea nu se arata in conditii de libertate ca atunci cand eram copii. Lenea se infiinteaza in vietile noastre cand incepem scoala. Nu imi amintesc sa imi fost lene sa fac ceva inainte de clasa I. Indraznesc sa reduc sentimentul de lene la opozitia naturala la obligatii - nu doar la munca. Bun. Deci ma lupt cu lenea. Pare ca nu e nimic nou. Ntz! E cam complicat.
De cand a parut Luca prin casa noastra imi este din ce in ce mai greu ( generic vorbind, lene) sa plec la serviciu. In fiecare dimineata cand ma duc pas-pas sa ii pup de "ozibuna" ma apuca un drag de ei de imi vine sa ii mananc si apoi sa stau linistit in pat sa mi se aseze mancarea. Toti riscam ziua de munca daca privim in urma la patul cald cand iesim pe usa dar acum, cu copil, e si mai greu. Lenea e inlocuita de drag. Nu e vorba ca imi este lene sa ma duc la serviciu, imi este drag sa stau cu ei acasa.
Del si Luca dorm in aceleasi pozitii. Parca sunt originalul si macheta la scara redusa. Pe spate amandoi, cu mainile explodate comod deasupra capului, cu plapuma la picioare si cu corpurile dogorind de caldura. In cate o dimineata Luca are ochii deschisi si cand ma vede ca ma apropii de ei imi tranteste un zambet cat toata ziua pe care o am in fata. Atunci zambesc amar si imi zic ca daca n-aveam creditul nu ma mai duceam la serviciu. Sunt atatea lucruri pe care le pierd in fiecare zi si pe care nu le voi mai intalni incat imi vine sa renunt la toata zbaterea productiva de bani. Sa traiesc cu aer, dar fericit. Ma tot scormoneste de multa vreme ideea de a pleca la tara si sa traim din pamant, aer, apa si internet wireless - cele 4 componente vitale. Cred ca cei de la tara, chiar daca isi rup spinarile la munca si ficatii la carciuma, tot au mai mult timp sa stea cu familia decat mine, cel cu program mai mult sau mai putin fix de 8 ore de munca. Pierd diminetile, masa si leneveala delicioasa de dupa amiaza, pierd joaca cu energie din timpul zilei, pierd primii pasi, primele cuvinte. Le regasesc ciuntite in week-end si seara cateva ore, dar nu se compara. D'aia inca retraiesc zilnic in gand vacanta ce a trecut. Eram noi trei, ne era cate lene vroiam , aveam toata ziua la cheremul nostru, aveam aer, apa si, desigur, wi-fi. :)

Cand ajung acasa fugind ca un ogar prin metrou incepe de fapt ziua. Din momentul ala rad cu gura pana la urechi cand Luca imi zambeste, tzopai si dansez cu el cand pun muzica, matur tonele de mancare pe care le arunca la masa, ma ud leoarca facandu-i baie, citesc cu voce de povestitor versat snoave de somn-usor si imi smulg parul de ciuda cand Del nu reuseste sa il adoarma. Dupa ce adoarme imi smulg parul de ciuda ca adormit si ca il mai vad abia maine. Trecem cu totii prin asta si cred ca suntem cu totii frustrati ( nu vorbesc aici de idiotii care stau cat mai mult la serviciu ca sa scape de bebelusii plangaciosi ). Stiu ca nu sunt singurul, dar tot imi vine sa urlu. Poate asa e datul - sa ne vedem copii din ce in ce mai putin pentru a le lasa spatiu sa creasca. Sau poate sunt eu egoist ca vreau sa stam toti trei tot timpul. Sau poate sunt fatalau si n-ar trebui sa imi pese.
Simt ca trece copilul asta pe langa mine din ce in ce mai repede. Face minuni in fiecare zi si eu prind doar franturi sau filme pe telefonul sotiei.
- ai vazut cum merge ca si cum ar vrea sa se ridice?
- nu...
- a zis azi "haide". Ai auzit?
- nu...
- azi s-a jucat cu Pavel. Erau asa simpatici.
- :(
Inghit in sec, injur pietrele de hotar ale societatii si ma bucur de ce am. Cu toata bucuria tot nu pot trece cu vederea ce pierd. Ma imaginez lucrand de acasa si fiind cel mai fericit om de pamant. Toata zbaterea asta vine si pe fondul faptului ca acum si Del trebuie sa inceapa sa isi caute de munca pentru ca expira anul de stat de la stat. Ce se va intampla cu Luca? Ce se va intampla cu noi? Cum sa ne lasam copilul si sa fugim sa facem bani? Cum sa facem bani ca sa platim o bona ca sa stea acasa cu Luca in locul nostru? Unde e logica?
Pe zi ce trece imi creste angoasa si sper sa mi se umple paharul pentru a ajunge sa dea pe afara si sa fac ceva. Poate imi vine curajul sa muncesc pentru familia mea de acasa sau din gradina. Poate invat sa imi urlu sentimenetele si sa actionez. Asa cum fac oamenii astia de la Universitate. Momentan astept revolutia. Poate in curand nu am sa mai astept si o voi face.
Voi cum va tineti frustrarile in frau? Voi pentru ce munciti?

cine canta? si ce?

Am tot auzit din gura multora ca barbatul este stalpul casei. Acestia isi loveau puternic cu caramida in piept spunand replica plina de mandrie si putere. Ii si vedeam cum parca gemeau de la greutatea acoperisului de tigla in timp ce savurau vorbele de barbatie. Problema e ca in general ii trada damful de acool ieftin, sudoarea ne-sapunita si graiul vorbit prea tare. Cand vedeam un personaj de genul asta
spunand ca in el se sprijina familia parca ceva nu se lega. Eram eu
copil credul, dar parca nu inghiteam barbatzia asta servita la carciumi sau aniversari. Asta pentru ca modelul meu de barbat bazat, desigur, pe barbatii din familie imi arata ca, de fapt, barbatul este in general un sprijin pentru femeie si nu pilonul central. Eu cam vedeam mamele carand toata structura unei case in carca. Barbatii, in viziunea mea, incuviintau cu drag si executau linistiti ce venea de la varf. In limbajul
țuico-cârciumist s-ar spune ca ar "canta gaina". Mi-am asumat, se pare, si eu lucrul asta si las gaina mea sa cotcodaceasca linistita ( ca stie ce spune) iar eu mai trag cate un cucurigu asa de dimineata pe racoare de control.

Dar totusi ce s-ar intampla daca ar canta ta-su la noi in casa? Trebuie sa imi pun intrebarea asta pentru ca am sa fi acuzat de lame-arism, poponarism, si aste ism-uri de 2 lei daca ma las condus fara lupta. Eu sunt un sot si un tata implicat dar asta nu ajunge. Se pare ca avem limitarile noastre tehnice ca barbati. Oricat ne-am incorda creierul nostru perfect tehnic tot n-am putea face multe lucruri.

In primul rand cred ca, daca n-ar fi Del sa ia decizii, Luca ar umbla in fundul gol prin casa. Nu am nici cea mai vaga idee cum sa imbrac copilul. Stiu din cititelea ca si omuletul de langa noi trebuie sa fie imbracat cu acelasi numar de haine ca si noi. Pai eu nu pot cuantifica asta pentru ca un body de bebelus nu se compara cu un tricou de adult. Care e mai gros? Daca eu am un tricou pe mine insemana ca el poate
avea doar un body? Sau un tricou bumbac = doua body bebelus? Pai si cum sa ii pun doua body? Eu m-am blocat la primul strat de haine – nu pot aproxima cat de calduros este nenorocitul de body. Apoi urmeaza tot felul de strampi ( Luca, taticule, imi pare rau ca trebuie sa porti strampi. Si eu am fost umilit de prezenta lor sufocanta si plina
de mancarimi inca de la prima amintire a mea. Nu uit cele doua cusaturi de pe fund si cum partea de pe picior mi se labartza mereu si o calcam in picioare. Din motive ce nu tin de mine treci si tu prin acelasi chin). Nu pot cantari oportunitatea purtarii de strampi. In primul rand pentru ca ii detetst si in al doilea rand pentru ca aduc prea
tare a ciorapi de dama. Ca atare doar o dama poate sa descearna in privinta asta.
Fiind iarna, mai urmeaza tot felul de pulovere combinate cu tricouri, polare sau hanorace. Peste, vine o geaca sau un combinezon rosu de la hiphip.ro ca sa merga cu manduca. Eu privesc uimit la ghemul ala de haine si nu inteleg cum a ajuns pe copil. Partea buna este ca lui ii este bine. Eu l-am luat odata afara si am calculat: blugi + chiloti = pantaloni + scutec. Check! Tricou + geaca = body + tricou (bonus) + combinezon polar. Check! Cand m-a vazut Del cum am imbracat copilul dadu sa lesine.
- Pe frigul asta tu il iei asa subtire imbracat?
- ...
- tu vrei sa raceasca?
- ...
- nu esti sanatos la cap!
- dar mie nu mi-a fost frig - lovesc cu coada logicii mele de aur.
Noroc cu stalpul din dulap!

Dupa imbracaminte urmeaza alt lucru vital. Mancarea. De la 6 luni am inceput diversificarea cu Luca. Si la capitolul asta sunt lemn. Eu am radacini prea adanc infipte in tarana satului unde am crescut si mai departe de carnati, slana si branza nu prea vad. Oricat as citi sau as experimenta, tot la branza cu rosii si ceapa ma intorc si tot cu carnatul imi fac plinul. Exista o legenda pe care mi-o povestesc ai mei de fiecare Craciun: cica la primul meu Craciun din viata (aveam vreo 8 luni) am poftit foarte tare la sarmale si carnat. Se spune ca mi-ar fi dat sa gust. Dupa cum, in functie de an, ba mi-au dat sarmala, ba carnat m-am prins ca in cel mai bun caz mi-au dat sa ling alimentele si de fapt nu mi-am inceput declinul alimentar inca de la varsta aia. Am mai asteptat putin.
Oricum, se pare ca sunt blestemat de mic la porcarii. Deci, ce sa inteleg eu din piure de fructe? Nu am zis asta niciodata dar credeam ca se fierb fructele (ca si cartofii) si apoi se paseaza cu tel-ul. Dubios... Sau de ce sa fac supa crema? Nu e mai buna asa cum e? Cel mai rau lucru este ca bebelusii trebuie sa manance toate mizeriile de fierturi fara gust. Pai cum sa nu pui tu un fir de sare, niste piper, doi cilli si niste porc? Cum sa flencane leguma aia de o consistenta bizara si fara de gust? Asta cred ca se intreaba si Luca pentru ca se uita chiorash la mancare, apoi la mine, se stramba si arunca morcovul fiert pe jos. De ceva vreme a mai crescu,t si Del ii da si din mancarea noastra - paste, cotoare de pizza, cartofi fierti cu ulei de masline si balarii etc. Incepe si Luca sa zambeasca. Daca ar fi fost dupa mine ar fi crescut cu salamul de Sibiu intr-o mana si cu slanina taiata foarte fin (ca e copil) in cealalta. Nu as fi putut trece peste faptul ca si el e om si ca mancarea trebuie sa fe asa cum imi place si mie. Nenorocul lui ar fi fost ca eu mananc numai mizerii. Noroc cu stalpul nostru din bucatarie pentru ca ne creste puiul sanatos!


Nu v-a ajuns? Urmeaza somnul. Daca era dupa mine as fi lasat copilul sa se culce cand vrea el. Am tot citit despre somn dar nu pot intelege cum se poate sa iti fie somn si sa nu te culci? Mintea mea de pasare de noapte nu poate cuprinde taina somnului regulat si anticipat. Eu ma culc cand imi pica ochii in gura fara sa plang 30 de minute. El de ce nu face la fel? Desigur ca sotia are mult mai multa minte ca mine si manuieste creierii copilului catre somn mult mai bine. In felul asta avem un copil sanatos si odihnit. Noroc cu stalpul din dormitor!

Ce a mai ramas? Baia. Acolo eu sunt stalpul. Baia e treaba mea si sunt mandru de asta. Oricum se stie ca buda e templul barbatului, deci era normal sa fiu zeu in camarutza aia.

Pe hol tot sotia sprijina totul pentru ca acolo e masina de spalat si chiar daca imi dau silinta sa inteleg cum se combina culorile si materialele tot nu inteleg nimic.

Concluzia mea? Femeia e stalpul casei, barbatul e acoperisul iar copilul este...casa.

Holiday In

In vacanta nu se doarme. Inca o bere si mergem. Ficatul rezista. Hai sa mai luam una. Aseara m-am facut praf. Vai ce ma doare capul. Mergem si in seara asta? Hai sa dansam. Nu ma intereseaza. Ma culc mai incolo. Si ce daca sunt obosit? Ler. Iara ler. Da mai tare. Haha! Dar cine doarme la ora asta? Nu tipa si tine-te de sanie! haha! Am cazut...

Asta imi venea in minte cand ma gandeam la vacantele de iarna din ultimii ani. Credeam ca mai frumos de atat nu se poate. Dupa ce am aflat ca suntem insarcinati, pe langa bucurie ascundeam, cred amandoi, si niste mari cantitati de panica. E normal, urma sa ni se schimbe viata. Prima frica a venit in concediu - tu iti dai seama ca asta e ultima vacanta "linistita" fara copil? Uau! Da. Si mi s-au derulat prin fata ochilor pierduti in zare toate betiile, concertele, chiuilelile si nepasarea din vacante. Ce viata misto urma sa pierd. Unde se duc revelioanele de pana la 6 dimineata, calatoriile in tarile calde din vara si butoaiele de fericire din fiecare vacanta?

Pe vremea aia credeam ca vom ramane cu niste poze, amintiri si mici cicatrici de la ratacirile vacantelor pierdute. Nu stiam ca totul a fost o joaca. Bucuria de atunci trecea repede prin ficat, se urca la cap si cobora la picioare spre dimineata. Cea de acum porneste din picioare, din maini, se urca la cap si ma face sa zambesc ca prostul, in pat, tolanit dupa-amiaza langa noua mea familie. Nu credeam sa existe asa de multa fericire simpla, domestica. Doar pentru ca am stat cu Del si cu Luca acasa am reinventat ideea de vacanta. De acum vacanta este calda, tandra, iubitoare, jucausa, zambareatza, lenesa, somnoroasa. Este tihnita si frumoasa. Nu glumesc. Nu bag bullshit doar pentru ca am copil si acum nu mai incotro. Nu - vacanta acum chiar are sens si chiar este cel mai frumos lucru pe care l-am trait vreodata. Timpul petrecut alaturi de familia mea a fost genial. A fost primul an in care nu mergem undeva de sarbatori. 

La inceputul vacantei eram tare speriat. Am tinut frica de vacanta de rahat sub camasa. Am tacut malc si am asteptat amarat sa treaca. Dar, stupoare! A fost superb. Nu prea pot descrie in cuvinte. Nici in poze - ca nu prea am facut. Cand ma simt bine nu fac nici poze, nici nu scriu, nici nu cant - doar stau si ma bucur. Am trait vacanta asta cu toata fiinta. A fost simpla, scurta (din pacate) si frumoasa. Un Craciun cald cu familia la masa si pe skype, in functie de distranta in km dintre noi, si un revelion lung (pana la 7 dimineata) cu prieteni guresi si hliziti. In rest...3 copii, noi si Luca, care s-au jucat prin apartamentul din cartierul Titan.

Ce s-a schimbat ?

In vacanta se doarme si de doua ori pe zi. Inca o bere si mergem -

Luca mai rezista. Ficatul rezista. Hai sa mai luam una. Aseara m-am facut praf. Vai ce ma doare capul si copilul asta rade la mine si nu ma lasa sa dorm. Nu mai mergem si in seara asta - stam doar noi 3 acasa. Hai sa dansam. Hai sa cantam. Ma intereseaza. Ma culc putzin mai incolo. Si ce daca sunt obosit? Ler. Iara ler. Da mai tare! haha!; Dar cine doarme la ora asta? - aoleo, Luca. scuze! Nu tipa - o sa darame bradul de Craciun. haha! A cazut...

cine il citeste pe ta-su

Pentru ca incepe sa se mareasca numarul celor care viziteaza acest blog (vreau intai sa va multumesc) as vrea sa stiu pentru cine scriu. Cine citeste frustrarile mele de tata incepator?

Am inceput blogul asta pentru ca eu, fiind acum ceva vreme in asteptarea lui Luca, imi tot puneam intrebari despre cum o sa fie. Am zis ca daca eu nu am avut unde citi, hai sa aiba altii ocazia asta. Nu e un blog educativ pentru ca nu am experienta de a educa ci este un blog de expunere a framantarilor mele. Poate cineva se regaseste in ele sau poate cineva se poate inspira din ele. Cu alte cuvinte, ta-su este un blog de tata pentru taţi in primul rand.
Am tot scris baliverne pe aici, ati citit, ati si comentat (mai mult fetele) dar tot nu va cunosc. Stiu ca baietii sunt mai tacuti online. Poate cititi si voi dar nu comentati. Hai sa ne cunoastem. Jos perdeaua!
Cine esti? Voteaza sus, sub banner.

Mersi!

Schimbarea la fată - cine e femeia de lângă mine?

Prima data i s-au schimbat ochii. Aveau o lumina frumoasa, venita de nicaieri. Aflase abia de cateva saptamani ca e insarcinata si Del deja incepea sa infloresca - se preschimba intr-o alta floare mai frumoasa si mai elastica. Sotia mea se metamorfoza. Eu asistam mut (si fericit) la toata evolutia asta. La mine se schimba doar cantitatea de griji din cortex in timp ce ea se reinventa. Ma simtem lasat mult in urma.

Pe langa faptul ca devenea mai frumoasa ea se facea si mai puternica. De cand am cunoscut-o era mama tuturor bolnavilor - cu trusa de medicamente in geanta, gata sa vindece orice durere de cap pornita de la bila sau de la stomac. Baga anghiroale cum bag eu tigari si antinevralgice cum baga baietii seminte pe stadion. De cand a incoltit insa, bobul ala de copil in burtica ei, Del nu mai simtea nevoia de pastile, nu o mai durea nimic, nu i se mai facea greata (culmea!), nu mai acuza lesin de nemancare (iar culmea!) si nu mai stia ce e aia sa iti fie frig. Sotia mea devenise the iron woman. Plesnea de sanatate. Ma uitam chioras zilnic la ea.  Asteptam sa cedeze si sa revina pishpirica bolnavicioasa pe care am cunoscut-o. Deja parca nu mai aveam nicio putere in fatza ei.

Au urmat sanii. :) aici nu comentez. Cred ca orice tata zambeste larg cand vine vorba de marirea sanilor sotiei. Uitam de fapt cu totii ca sanii sotiei nu mai sunt pentru noi. Ei sunt ai copilului si noi iesim in pierdere rau de tot la capitolul asta.

Odata cu evolutia sarcinii si cu hormonii jucausi s-a schimbat din nou ceva in privirea ei. De data asta privirea a devenit mai incetzoshata. Mai goala. Parca se vedeau rotitele cum se invart in gol. In timpul sarcinii si alaptatului hormonii dau tare cu barda la radacina neuronilor femeii si le cam darama sinapsele. Mai pe scurt, viitoarele mame se prostesc subit. Socul a fost mare pentru mine. Nu intelegeam cine e fata asta cu ochii mari si prostutzi de langa mine. Tocmai sclipirea m-a atras la Del si acum devenise asa neindemanatica la cap ca ma bufnea rasul:
Dand sa plecam din casa o intreb in holul garsonierei in timp ce ma incaltam
- Del, ai o guma de mesecat?
- Nu
La lift:
- Dedi, ai o guma?
- pai cum sa am?! Nu ti-am cerut eu adineauri?
- aha...
In fata blocului
- Dedi, ai o guma?
- :))))) tu faci misto de mine?
- nu. De ce?
Cam asa arata sotia mea in pragul nasterii: neuronii praf, zambet fericit dar tampitzel din cauza neuronilor sleiti, sani mari, cu temperatura corpului cu cateva grade mai mare si sanatoasa tun. Who the fuck was that woman?

A urmat apoi nasterea.
Cu toate ca ii ieseau multe fire si tuburi din corp si ca era sfarsita avea totusi victoria scrisa pe chip. Ochii ii luminau cald si zambetul era mare cat tot salonul de post operatoriu. Era un zambet pe care nu il mai vazusem la sotia mea. Era un zambet care amesteca toata puterea si dragostea din univers. Mie imi tremurau inca picioarele dupa aflarea vestii ca a nascut si ea parea stapana sigurantei si a emotiilor. Cand m-a vazut a inceput sa planga, dar si plansul era un gest de putere si nu de slabiciune. Aveam in fata ochilor cea mai puternica femeie din lume care de 10 minute era mama. Atunci am vazut prima transformare profunda a sotiei mele. Devenise Mama lui Luca. Asta e un lucru greu de digerat - acum ai o sotie numai a ta si in cateva momente ea devine mama. Pai bine, dar eu al cui raman? Nu se pune problema de gelozie pe copil - el este cel mai important si el trebuie sa aiba totul. Suntem cu totii de accord aici – e instinctiv. Dar chiar sa ne ia si sotiile? Ea era femeia aia care era pusa deoparte doar pentru mine. Acum este in primul rand mama si apoi, cand mai are timp si energie e sotie. Cam intre 21:00 si 23:30. Asta am simtit in primele saptamani de viata ale lui Luca. Apoi m-am oprit din invarteala si m-am linistit. Am acceptat.

Privind acum la ea si la mine imi dau seama ca este un mare dar ca ele se pot transforma. Eu simt ca am ramas unde eram inainte de Luca. Parca am ramas cu un tren in urma si acum incerc sa combin garile cumva ca sa il ajung din urma. Del este parinte prin definitie; de parca ar fi facut asta din totdeauna iar eu invat timid din prima banca, ridic doua degete, rosesc si tac.

Dragostea e primul lucru care rodeste mai tare in inimile parintilor cand apare boracul pe lume. Asta simt si eu si ea din plin. Asta nu ma mira. Nu ma mira nici instictul matern care a venit peste noapte la Del dar ma uimeste rabdarea pe care o are. Inainte era o fiinta normala - isi pierdea rabdarea de cate ori psihicul nu mai facea fata fizicului sau de cate ori ceasul se misca prea incet. Acum nu cred ca mai are notiunea de timp sau de limita fizica pentru ca altfel nu imi explic cum poate.
In serile cand Luca e agitat nu conteaza ca mie imi este gandul sa adoarma copilul mai repede pentru ca noi sa continuam sa vedem filmul inceput, nici ca se incalzeste apa din paharul lasat nebaut pe masa cand a inceput Luca sa urle, nici ca se face prea tarziu sa mai vedem tot filmul. Nimic. Ea a aruncat copilariile la gunoi si este mama pentru copilul ei. Pai de unde a aparut fiinta asta asa de responsabila? Parca eram echipa perfecta de iresponsabili...
Cine este doamna asta de langa mine? Ce ma fac cu ea? ...cred ca stiu...am sa o iubesc si mai tare.

decat ta-su in Decat o revista

Cand am vazut ca am mail de la Cristian Lupsa am zis ca scap telefonul din mana. Am crezut prima data ca e spam, sau vreo incurcatura de la Facebook, dar prea era scris in romana si incepea cu "Salut Dedi". Mi-a zis ca la DoR le place blogul de tata. Era sa lesin! WTF?!?!? De unde pana unde DoR stie de ta-su? Pai nu ta-su citea DoR? Ba da, dar spre bucuria mea se pare ca si DoR citea ta-su.

Mai pe scurt, am avut onoarea sa scriu o povestioara in urmatorul numar din Decat o Revista. Povestioara nu va aparea si pe blog, asa ca daca vreti sa o cititi tre' sa cumparati revista sau sa o rasfoiti pe furis la lansarea ei de Dumnica 18 Decembrie din Club Control (ora 20:00). Voi fi si eu pe acolo cu niste bere in mana, cu copilul (sper) la bunici ca sa nu il umplem de fum si de volum de la concertele misto din seara aia.

Poate ne vedem p'acolo.

Detalii: http://www.facebook.com/events/340375075979531/

Emisiile din TV

Zicea Marilyn Manson intr-un cantec ca "God is in the tv". O fi stiut el ceva ca parca prea se uita lumea la cutia aia controversata. Si noi mai aruncam cu ochiul ca oamenii din cand in cand, in parelel cu serialele pe care le mestecam domoli in spatiul virtual. Inainte sa se nasca Luca ne permiteam luxul sa ne uitam doar la Discovery science (mai mult eu), la stiri (in timpul mesei), la Seinfeld (si Friends, in functie de ce reluare se dadea la tv) si la restul de emisiuni mai istete de pe la tv (mai mult ea). Aveam, desigur, si unele scapari de genul "schimb de mame" si "nunta de vis" ca orice cuplu dus cu capul. De cand a venit Luca pe lumea televizorului color LCD s-a cam schimbat meniul nostru tv.
            Primele zile ale copilului au cam coincis cu debutul "Romanii au talent". pfua! Ce mai freamat, ce mai zbucium! Legati fiind de borac si de statul in casa deodata emisiunea asta a devenit ca o iesire la spectatcol, ca o petrecere cu lumina, muzica si multa lume. Stateam ca doi tembeli in pat, cu copilul pe noi si radeam si ne bucuram ca la circ. Doar ca ne manifestam in soapta si intuneric ca sa nu tulburam somnul lui Luca si al neuronilor nostri. I-am comentat pe toti concurentii ca la scara blocului, am trait emotiile lor - pentru ca ale noastre erau prea intense si legate de copil, ne-am bucurat la fiecare victorie meritata si ne-am suparat la fiecare vot de cacat al publicului. A fost delir in fiecare seara cu "Talent". La emisiunea aia faceam baitza creierilor nostri, ii spalam cu namol media care ne placea la nebunie. Emisiunea se transformase in eveniment. Asteptam cu zambetul inca de dimineata sa inceapa.
            S-a terminat si cu "talentul", ne-am scarbit de alegerea publicului pentru castigator, am scuipat apasat in sinea noastra si am mers mai departe. A urmat o perioada cam slabutza pentru emisiuni-eveniment, ne-am retras in the usual "apropo tv", "romania te iubesc" si seriale online, Luca a tot crescut, vara a trecut, terasele s-au inchis, dar a inceput "Vocea Romaniei" si "Dansez". Moaaamaa. Doua super-productii in acelasi timp!? Lesiin!
            Nu ma mai uitasem la "dansez" decat episodic; cate un dans sau doua pe sezon cand se mai vedea cate un sân de vedeta si ma chema Del sa vad si eu. Acum am vazut de vreo doua ori aproape toata emisiunea, cu emotii, cu sufletul la gura, cu analiza in cuplu despre cazurile slabutze de data asta si cu distractia tot la volum mic si obscuritate ca sa nu se trezeasaca Luca.
            Cat despre "Vocea" sa nu mai zic cat de mult ne place. Mai ales ca noi urmaream pe vremuri pe M6 "Nouvelle Star" - o emisiune cam ca vocea, dar mai misto. Problema e ca marțea eu de obicei ies cu baietii la carciuma dar savurez reluarea de duminica cu aceeasi pofta ca live-ul. Sa ne vezi cum ascultam la tv ca niste patroni de casa de discuri, ne dam cu parerea, auzim note false si criticam interpretarile fara sclipire a unora dintre concurenti. Ce sa mai, am adus bârfa de la usa cortului in casa noastra.

In plus, mai sunt seri de hiper-activitate infantila cand Luca nu doarme si savureaza divertismentul TV mai dihai ca noi. Nu e lucru de lauda ca se uita la TV. Ba chiar e cam nasol pentru ca ma sperie cum intepeneste in fata ecranului aratand vadit ca e blocat, cu creierashii goi. Tocmai din cauza asta evitam sa deschidem aparatul facator de pilaf de cerebel in prezenta lui. Dar la emisiunile-eveniment nu putem renunta. La Vocea Romaniei Luca e exaltat. Sta in funduletz si isi leagana corpul pe ritm (are clar ritmul de la mine si sunt foarte mandru) sau sta in picioare, sprijinit de masa cu o mana iar cu cealalta pipaie ecranul. Rade, tipa, se intoarce la noi pentru aprobare si danseaza. Un deliciu, desi incercam sa nu il aprobam.

            Stiu ca ne purtam ca niste consumatori ramoliti de TV, dar emisiunea-eveniment e ca o baie calda cand ti-e frig. Ne unge simplist pe suflet, exact acolo unde ne doare - la social. Prin TV mergem la concerte, la barfit, la dansat, la distrat. La TV facem ce faceam odata pe viu. Daca se da si HD, e cu atat mai realist. Ma sperie ideea ca am ajuns sa intram in graficele de rating ale proteve-ului si ca ne-ar putea astepta o viata banala cu ochii in serialele de pe Acasa HD. Unde e Discovery-ul de alta data? Poate nu mai avem nevoie – poate am descoperit ce aveam de descoperit.