Emotii si sentimente de bebelusi

Aventura Pampers continua in revista Baby din Martie 2013:

„Copiii noştri s−au nãscut iubindu−ne aşa cum şi noi i−am aşteptat iubindu−i“

Am citit o carte despre bebelusii din burtica care sunt inteligenti, care simt totul ca si noi si care reactioneaza la ce intampla in jurul lor la fel ca si noi. Asta nu a facut decat sa imi intareasca convingerea ca bebelusii nu sunt altceva decat niste oameni mici care nu au avut inca timpul sa invete tot ce stiu adultii. Niste fiinte complete cu sentimente complexe care mai au doar de exersat, nu de invatat ca sa creasca ca noi. Copiii nostri s-au nascut iubindu-ne asa cum si noi i-am asteptat iubindu-i. Din dragoste de mama s-au speriat de noua lume si au intampinat-o plangand ca s-au indepartat de pantecul drag care i-a purtat  pentru noua luni. Apoi tot din dragoste ne-au aratat bucuria cand au dat ochii cu noi si si-au oprit plansul pentru a face cunostiinta in primele minute de viata. Ne stiam si ne iubeam inca inainte de a ne vedea. Copiii nostri s-au nascut perfect invatati de Mama Natura sa aiba sentimente. Multumita acestui lucru a fost incredibil de frumos si de intens sa ne privim in ochi pentru prima oara. 


Sunt voci care spun ca "e mic si nu stie". Se inseala amarnic - ei stiu tot si simt tot. Doar ca ei se simt ca si cum ne-am simti noi intr-o tara straina in care nu cunoastem nici limba si nici semnele - si noi am striga dupa mancare gesticuland frenetic, am implora dupa imbratisare si somn si am cauta toaleta plangand asa cum fac ei in primele luni de viata. Bebelusii au noroc fata de noi in "tara" noua si asa de straina pentru ca mamele stiu sa ii inteleaga si fara cuvinte simtind din drag cand trebuie sa doarma sau manance. Iar in plus fata de noi pe taramul lor strain bebelusii au noroc de o inventie foarte nastrusnica care sa ii ajute pe lungul drum catre toaleta - Pampers - inventia care scuteste bebelusul de nenumarate plansete inutile. Daca noua ne-ar fi greu intr-o lume fara limbaj sa ne rezolvam nevoile imediate, lor le este usor multumita tehnologiei si asta e un mare plus pentru a lasa loc liber sentimentelor sa creasca in liniste intre parinte si copil. Pe vremea cand scutecul se spala la rau nu cred ca mai ramanea timp si energie mamicilor si pentru dragoste si cultivarea sentimentelor copiilor.

Unde vreau sa ajung? Cu toate ca din cauza staturii incredibil de firave si micute a nou-nascutilor am fi tentati sa spunem ca ei sunt doar niste fiinte prea necoapte pentru a avea sentimente, realitatea e ca ei simt tot exact ca un adult. Dupa parerea mea  nu mai avem ce sa ii invatam la capitolul simtiri, putem doar sa le aratam cum sa isi exteriorizeze sentimentele sau cum sa le transpuna in "limbajul nostru". Desi se naste cu zambetul pregatit copilul va avea nevoie de zambetul nostru ca sa zambeasca si el. Fericirea vine din fericire si asta e datoria nostra. Ii zambesc copilului meu pentru ca imi rade sufletul de bucurie cand il vad iar el imi raspunde in acelasi limbaj. Zambetul meu ii da incredere, ii da liniste si de aici pleaca totul. Prin mine si prin sotia mea el isi cladeste felul de a fi si daca ne dorim un copil stabil emotional trebuie intai sa ne punem pe noi pe picioare. Mie mi-a fost greu sa imi gasesc linistea in furtuna de emotii de dupa nasterea lui Luca ca sa ma pot echilibra dar am reusit cu gandul la acea prima privire dintre noi doi. Suntem obisnuiti sa cerem prea multe de la viitorul copiilor nostri dar fara a le fi model nu avem dreptul sa cerem nimic. Eu am invatat ca daca vreau un copil sincer va trebui sa fiu eu sincer cu el, daca vreau un copil iubitor eu trebuie sa dau tonul la dragoste, daca il vreau hazliu, puternic, demn, manierat trebuie sa am eu toate calitatile astea ca sa pot sa ii arat cum sa isi canalizeze emotiile si sentimentele catre aceste calitati. Cu atat mai frumos mi se pare sa imi cresc copilul cu cat si eu cresc cu el.


Cum am spus, natura pune inca de la inceput emotiile in copiii nostri dar ele trebuie exersate ca sa se dezvolte armonios. E un fel de gimnastica a emotiilor pe care trebuie sa o facem impreuna cu micutii nostri - eu am o carte pentru copii in care sunt desenate fete in diverse stari emotionale. Baietelul meu ma pune cu mult interes de fiecare data cand deschidem cartea impreuna sa impersonez toate starile de acolo. Rad si eu cu personajul din desen, sunt nervos ca el, suparat sau zambaret sau plang de durere. Apoi Luca repeta si el toate trairile impreuna cu mine. Se pare ca starea cea mai interesanta este plansul si din cauza asta ma pune mereu sa tot plang si sa inventez diverse motive pentru plans. Nu stiu de ce e asa, poate pentru ca plansul a fost prima lui forma de comunicare a sentimentelor si poate ca a ramas cea mai intensa si sincera. Pana la urma si pentru noi plansul e cea mai deschisa portita catre sentimentele noastre.

Bun, si totusi de ce toata aceasta atentie catre sentimente? Am auzit voci ca prea ne preocupam de sentimentele copilului nostru - ce, doar nu suntem terapeuti ?! Normal ca nu suntem si nici nu avem vreun gand sa facem psihanaliza pe copilul nostru, dar ne intereseaza foarte mult sa crestem un om cu picioarele tari, cu fruntea sus si cu un zambet cald pe fata. Suntem in era eu-ului liber si stabil. Ca tot ziceam despre vremurile cand se spalau scutecele la rau - credeti ca atunci copiii aveau parte de un teren asa fertil sentimental? Atunci prioritatile erau altele si fata de acum sentimentele ramaneau ascunse adanc in respectul primar dintre mamifere. Acum suntem NOI in centrul atentiei si daca stim cum si ce sa alegem putem sa facem lumea sa functioneze pentrul noi. Lumea de azi poate lucra pentru ca noi sa ne vedem de sentimentele noastre - cartile ne pot invata cum sa ne crestem frumos copiii, internetul ne aduce cartile mai aproape, tehnologia ne face casele mai calde si mai comode, detergentii spala mai bine ca raul de alta data si Pampers nu doar imbraca copii si ii si ocroteste. Stiu ca suna prea exaltat ce zic aici, dar tocmai in a vedea partea plina a paharului sta si educatia copiilor nostri.

Paris en trois

Cand am fost in Paris prima data eram tanar si singur. Am stat 3 luni plecat cu serviciul si mi-a fost asa de greu fara Ursus si Romania mea ca mi-am jurat sa nu mai ies din tara niciodata. A doua oara am fost tot in delegatie, dar o saptamana - a fost indurabil. A treia oara am fost la Paris cu Del in saptamana de miere - hopaaaa! Altceva! Deja incepu sa imi placa orasul. Vedeam si eu in sfarsit ca are rost sa te plimbi pe stradute cand esti cu jumatatea. Deci Parisul nu e doar pentru facut poze ca sa treaca timpul cum facusem in trecut. Niiice.

Acum vreo luna mi-au zis de la serviciu ca ar trebui sa plec o saptamana la Paris. Pac! Mi s-au aprins beculetele. Daca in doi a fost asa misto, cum o fi in trei, mai nene? Si m-am apucat sa fac demersuri pentru deplasarea cu famiglia. Am convenit pana la urma sa stam la niste prieteni cu copil ca sa ne si distram noi, adultii, cat timp se distreaza si copiii. Mama, ce bine suna planul! Am plecat intr-un picior la aeroport.

Cred ca stim cu totii ca orice calatorie e mai frumoasa cand o planuiesti decat cand o faci - la fel a fost si in cazul nostru . Realitatea ne-a lovit dur in primul rand de la meteo. Am vazut eu ca vor fi temperaturi de -1 / 6 grade pentru saptamana aia si am vazut si ceva fulgi de zapada pe weather app, dar cum stiam ca zapada e foarte rara la Paris nu am luat in seama. In realitate a nins ca in povestile cu Parisul de odinioara si a fost frig de imi paraiau pantalonii pe mine. A nins cu soare, a nins cu nori, cu frig, cu vant, cu ceata - a nins cu tot ce se putea ca sa fim siguri ca nu putem iesi din casa pe motiv de frig. Nameti nu erau, dar "feels like" era pe la vreo -10 grade cred, multumita aerului mult mai umed decat al nostru. 




De parca vremea nu era de ajuns eu faceam doua ore dus si doua intors de la serviciu cat sa ajung inghetat si infometat in cuibarul familial din nordul Parisului, pregatit de culcare. Ma visam hoinarind prin centrul Parisului cu copilul in carca si cu sotia de mana, mancand un grec frites impreuna cu porumbeii de pe Sena. Frumos vis, dar cand sa fac asta? Noaptea? Pe frigul ala? Am incercat o singura data sa imi las copilul sa alerge liber  pe platoul unei mari piete doar ca in 2 minute nu imi puteam misca maxilarul de inghet si am intrat intr-un mall.

Am avut ocazia ca in week-end sa ne mai miscam ici colo: la acvariul de langa Tour Eiffel. Moama ce frumos! Problema e ca Luca era interesat de altceva si ne-a alergat prin local ca pe hotii de cai. Am ratat un acvariu urias populat cu rechini care mai de care si cu tot felul de oratanii de mare de care vazusem doar la tv. Luca s-a distrat doar la acvariul unde bagau copii mana si se jucau pestii aurii. In rest - scandal si fuga. Eu nu m-am distrat deloc. As fi vrut sa vad toti pestii aia pe indelete, as fi vrut sa fac poze ca tot turistul si as fi vrut ma bucur de privelistea de sub acvariu care era dementiala. Dar nu, am avut de alergat dupa copilul stresat de intunericul din muzeu.

Am mai fost la salonul anual de agricultura - sa te tii aici inghesuiala si miros greu - ma simteam ca in masina 102, plina de co-oraseni de la periferie. Luca mai diclea cate un cal sau cate o vaca de pe umerii mei si se bucura. Eu nu ma bucuram caci nu vedeam, nu ma interesa si pentru ca imi doream sa fiu dracului in fata la Pompidou, trantit pe asfalt cu o bere in mana asteptand sa vizitez muzeul. Imi doream sa ne plimbam pe stradute mici si sa descoperim obscure galerii de arta, sa fumez linistit o tigara si sa trag cu urechea la graiul francezilor trecatori. Dar nu, eu eram aici printre vaci facand ca un cal ca sa distrez copilul.

Partea buna e ca prietenii la care am stat locuiesc vis-a-vis de o gara si vazand atatea trenuri toata ziua Luca si-a cam facut plinul, ca am mancat bagheta in fiecare zi ( si tot nu mi-am facut plinul ), ca ne-am revazut prieteni pe care ii vedem foarte rar si ca am fumat foarte putin ( pentru era foarte frig pe balcon).
Partea proasta e ca ne-am intors muuuult mai obositi decat ne-am dus, ca nu am simtit ca am fost la Paris ci ca am locuit doar intr-o alta casa cu alt peisaj, ca nu am luat bagheta pentru acasa si ca m-am convins sa mai astept cu turismul vreo cativa ani pana mai creste Luca si poate ramane acasa la bunici  vreo cateva zile.

Concluzia mea: oricat de mult ne-am dori sa calatorim in scop turistic cu copiii micuti, nu prea iese. Ei sunt facuti pentru joaca si pentru atentie, nu pentru muzee si delir social. Ei vor dialog continuu cu parintii, nu ii doare ca parintii au in fata oameni pe care ii vad la cativa ani si ca au chestii de vorbit. Sfatul meu este ca in cazul calatoriilor cu scop turistic sa lasati copii acasa daca puteti sau sa amanati calatoriile pana veti putea. Noi asa vom face. In rest... Calatorim neturistic. :)

Drum bun!

Cine pleaca cu scaunul

Hai ca e vineri - motiv de bucurie neconditionata din oficiu si moment de anuntare a castigatorului scaunului de copil.

Ca sa va mai fierb, va zic ca am castigat si eu ceva odata cu concursul asta. Am deschis ochii si am vazut cat de idiot am fost in multe situatii cand nu am avut puterea sa rezist tipetelor lui Luca si i-am riscat cel putin sanatatea tinandu-l in brate. Multumita voua, care ati comentat la concurs mi-am promis ca nu mai fac asemenea tampenii. Va multmuesc voua, Danei Dragomirescu de la urbankid.ro si bebetex.ro pentru ocazia marii deschideri de ochi prin concursul asta.
Concluzia mea este: scaun montat pe mijloc pentru viziune la strada si a evita socul lateral cu usile. Centuri prinse impecabil pe copil si scaun fixat bine si adaptat cu varsta. Restul, vin cu experienta. :)

And now, sortii au ales al 11-lea comentariu din concurs (din 41 la ora 8:08). Castigatoarea este Ioana. Aparent o cititoare fara copil dar cu scaun de copil. Ioana, te rog sa imi dai un mail ca sa te pun in legatua cu bebetex - nu ai lasat adresa de mail, asa ca astept. eduard.grigoroiu {at} gmail.com. Numarati si voi ca sa fim siguri, pentru ca scriu din metrou si poate m-am pacalit la numaratoare.

P.s.: sa fi vazut circ daca iesea castigator vreun comentariu anonim. :)))

Daca n-ai scaun...

...castiga-l!
E vorba de scaunul asta pentru masina: http://www.bebetex.ro/nania-trio-sp-comfort de la bebetex.ro

V-am zis in articolul de ieri ca am sa fac rost de un scaun pentru a va ajuta la volanul masinii. Nu incepeti ca ma umplu de bani, sau mai stiu eu ce... fac acest concurs PRO-BONO fiind bucuros ca va pot da un scaun de masina gratis. Ideea e ca sa fim cat mai constienti de cat de important este sa ne legam copii bine in centuri cand calatorim cu masina. In tarile civilizate este ABSOLUT INTERZIS  sa circuli cu copilul fara scaun. Taxiurile au scaune, masinile personale au scaune si, mai mult, acestea trebuie "update-ate" in functie de varsta copilului. Pana ajungem noi acolo cu gradul de civilizatie vom functiona doar cu responsabilizare si informare.

M-am tot rascolit cum sa fac concursul asta. Singura idee care mi-a venit este asa:

Daca vreti sa castigati un scaun pentru masina va rog sa scrieti un comment la post-ul asta (un comment de om) in care sa scrieti ce am omis, sau ce ati adauga la articolul de ieri. Cu alte cuvinte vreau sa strangem o lista de sfaturi bune pentru calatoria cu masina impreuna cu copiii. Puteti spune din experienta proprie sau din carti - nu conteanza.
Vineri am sa folosesc un site d'ala care alege un nr. aleator si asa va iesi castigatorul. 
ATENTIE: castigatorul va trebui sa suporte costul coletului.

si ca sa va informati mai bine iata un link (thx Madalina!). aici puteti vedea cam ce se intampla cu copilul in caz de shock la 50 km/h si cam ce sa cautati la scaunele pt copii.
http://www.which.co.uk/baby-and-child/baby-transport/guides/how-we-test-child-car-seats/

Sanatatea la volan

Cand eram si eu proaspat terminator de liceu, ca sa nu zic absolvent, stateam cu fata  ranjita catre apusul de soare, cu ochii mijiti si cu gandul departe. Eram in Dristor intamplator la ora aia. Ma imaginam peste cativa ani - proaspat eminent terminator de facultate, angajat la o firma maaare de inginerie si de succes cu masina nemteasca, decenta, probabil neagra si cu muzica data tare doar cat sa se auda perfect toate instrumentele. 

Am terminat facultatea, m-am angajat la o firma relativ mica de inginerie si mi-am cumparat cartela de metrou. Incet-incet mi-am dat seama ca masina e un lucru mai mult spre inutil in viata mea si m-am apucat sa o desconsider trecand dragostea spre bicicleta.  Anii au mai trecut si am ajuns la o firma frantuzeasca, mare constructoare de masini. Sau mai precis de Dacii si Renouri. Aici am inceput sa invat despre masini cu toate ca am continuat sa le cam detest. Poate din cauza asta am fost destul de curios sa mai aflu si despre sanatatea la volan si in special langa volan, caci nu prea aveam de gand sa fiu sofer. Am aflat ca se baga camioane de bani in siguranta noastra si noi ii aruncam la gunoi nepurtand centura nici in fata si nici pe locurile din fata. M-am speriat si m-am suparat vazand studiile colegilor mei si am inceput sa frec apropiatii la cap sa isi puna centura in orice colt sau scaun al masinii...pentru sanatatea lor.

Dupa destul de multe abonamente lunare de metrou s-a nascut Luca. Acum stateam cu ochii in soare, mijiti, in Titan si ma gandeam cum imi trebuie masina ca sa imi plimb copilul fericit si linistit in scaunul de copil. Masina tot nu avem, dar am primit un scaun pentru copil pe care il punem prin masinile prin care ne urcam ocazional. Am fost foarte fericit si mandru ca avem scaun si ca Luca va calatori in siguranta. Realitatea e cam asa: prima data cand am pus copilul in scaun, acesta fusese fixat de altcineva si in realiate copilul a fost in mai mare pericol ( in caz de ceva mai avea si scaunul in carca ). A doua oara, desi scaunul era intepenit de mana mea dibace tot a fost un infern - cum puneam copilul in scaun urla de ii sareau ochisorii mici si negrii din cap. Singura alinare a lui era sa fie tinut in brate iar singura mea alinare era sa mergem cu 50 de km/h si sa o vad pe Del cum il strange in brate pe copil. Stiu ca poate exageram si eu, dar oare exista exagerare cand e vorba de sanateta copiilor?

A mai trecut ceva timp si am tot strans kilometri cu masina dar kilometri in scaunul de copil mai deloc. Din cauza asta am inceput sa mergem cu trenul cat mai mult ca sa evitam situatia asta de cacao - copilul urla un drum intreg in creierii unui sofer care a binevoit sa ne ia la el in masina.

Ce am de gand? Pai, cu ochii tot in soare m-am decis sa imi iau carnet de sofer si sa astept de la Dumnezeu o masina in care sa imi pot obisnui copilul sa stea linistit in scaunul de copil in drum spre gradinita. Stiu ca cel mai sigur este sa nu merg cu masina, dar din pacate, presiunea sociala e prea mare in directia asta.

Concluzia mea e simpla - e atat de periculos sa circule copii fara scaun de copil incat mai bine stau acasa daca nu vor sa fie legati in centuri.
 La o frana mai brusca copilul, fiind mult mai usor decat noi, zboara de pe bancheta din spate si se loveste in cel ma bun caz de scaunul din fata. In cel mai rau, trece printre cele doua scaune si aterizeaza sifonat bine pe la schimbatorul de viteze.

 La un accident domestic, de oras, la vreo 40 - 50 km/h copilul zboara din spate pana spre bordul masinii unde isi face capsorul mititei. Daca socul e din lateral e posibil sa fie mai rau caci da cu tampla de usa sau geam si e pa direct!
 La un accident la viteze mari copilul zboara prin parbriz si se opreste in braduti, daca sunt prin zona, daca nu, direct la Dumnezeu.

Asadar, va implor, folositi scaun de copil si luptati-va cu voi si cu copilul sa stea acolo, legat bine. Nu cedati ca mine! Nenorocirile vin pe nesimtite si e bine sa fim cu centura pusa cand apar. Daca nu ma credeti, va tine sa incercati o frana brusca cu copilul deshamat in masina? Aaa, nu? Deci nu tine sa riscati! Bun!

 Si ca sa va conving, maine cred ca fac rost de un scaun de masina pe care vi-l voi da voua. Noua nu ne trebuie in tren si nici in metrou. :) . Maine va zic sigur. Bebetex.ro da scaunul.

S-a schimbat lumea – children of the revolution

Ca tot m-am implicat in campania asta cu Pampers mi-a ajus la urechi un rezultat al unui studiu facut de ei pe pagina lor de facebook impreuna cu Societatea Romana de Pediatrie. Zic ei ca au participat 1000 de mame, dar e fals – au fost 999 de mame si un tata (eu). Eram curios sa vad despre ce vorba si am dat si eu raspunsurile mele acolo. Initial mi s-a parut cam generalist si fara temei quiz-ul, dar acum, vazand rezultatele mi se pare ca daca realitatea este ca acolo suntem intr-o situatie de vis. Sau poate doar cele 999 de femei sunt intr-o situatie de vis?…

Cica 79% dintre mamici apeleaza la experti in ingrijirea copiilor. Daca e asa, e bestial, inseamna ca s-a responsabilizat populatia de parinti si nu vom mai vedea prea curand cazuri nasoale de stiri de la ora 5 referitoare la copii bolnavi din nepasare.  Ma bucur sa stiu ca multumita mamelor atente la sanatatea copiilor nu se vor mai turna kilograme de antibiotice in saracii copilasi. Banuiesc, totusi, ca e un sambure de adevar pe undeva, vazand parintii din jurul meu care sunt foarte atenti cu sanatatea copiilor lor.

Cel mai interesant lucru mi s-a parut aici: ce valori vor sa transmita mamicile copiilor lor - voință și corectitudine, onestitate deplină, integritate și altruism. Cu carateristicile astea l-au descris pe Regele Mihai. As fi onorat sa avem parte de o generatie de asemenea valoare. Imi doresc de la Luca si de la ai lui tot ce e scris mai sus. Ne trebuie vointa sa schimbam tot in tara, corectitudine si onestitate ca sa stergem reflexele create de o istorie sinistra, integritate ca sa tinem fruntea sus si altruism ca sa invatam sa ajutam – nu doar sa dam bani spalatorilor de parbriz. Daca macar 5 % din cele care au raspuns la studiul asta reusesc sa transmita copiilor aceste valori ne asteapta in curand o revolutie a bunului simt si a valorii. Vor creste niste punkeri cultivati - cum imi place mie sa imi imaginez, salvatorii Romaniei.

Inca una tare: 99% dintre respondente “au adus in prim plan parintii si familia”. Pfuai ce bucurie! Inteleg ca multitudinea de carieristi din multinationale care isi abandoneaza copiii acasa cu cate doua bone a ramas mazilita in acel 1%??!?! Wow! Traim in Rai!! Doar 1% din parinti cred ca banii si pozitia sociala cresc copii singure?!? Vin vremuri bune!  

Iar despre fericire: 84% dintre mamele intervievate au zis ca fericirea copilului lor sta in “îngrijirea, protecția și dragostea permanentă, necondiționată”. Dragostea neconditionata mi se pare cel mai frumos sentiment pe care l-am trait pana acum. Cred ca daca ceva sta la baza Universului, asta este – dragostea permanenta neconditionata. Imi doresc sa simtim asta cu totii, mai mult de 84% la suta. Imi doresc sa am puterea sa imi iubesc copilul continuu neconditionat chiar si cand va face cele mai mari prostii. Daca ar fi asa cum zice quiz-ul in curand nu vom mai avea copii palmuiti peste gura pentru ca au spart o sticla de apa sau pentru ca au dat cu mingea in flori. SPER sa fie adevarat ce scrie in studiul asta. SPER sa vad cat mai multe zambete adevarate de copii pe fetele viitorilor adulti – fara riduri, fara incruntari.

 

89% spun ca pentru ca bebelusul sa poata explora lumea , acesta trebuie sa aibe o “relatie stransa cu parintii” si cred ca asta se leaga cu “99% consideră că scutecul utilizat trebuie să îi asigure micuțului protecție maximă și libertate de mișcare”. Imi place ca sa vorbeste mult despre libertate si explorare. Imi doresc sa retinem aceste valori si le transmitem copiilor nostri. Pentru a hrani curiozitatea trebuie sa le dam libertatea de a cauta si intreba. Ei trebuie sa fie liberi sa exploreze limitele noastre la inceput, ale casei noastre si ale locului de joaca, apoi ale profesorilor si ale viitorilor lor colegi de munca. Trebuie sa invete sa zica “da”, “nu” si mai ales “de ce”? Vor incerca cu siguranta la un moment dat si limitele stiintei si ale artelor si vor darama in mod clar limitele sociale si politice. Ei vor fi generatia care nu va sta cu mainile la spate – ei le vor tine in buzunar, vor zambi frumos, larg, cu respect si vor darama muntii cu privirea. Copiii nostri vor fi punkerii educati care vor schimba lumea iar noi suntem rampa lor de lansare. Mi-am dorit, adolescent fiind, sa fac parte din “the children of the revolution” – cum zicea un cantec. Acum sper fericit si emotionat ca voi fi printre  “parents of the revolution”. E o mare responsabilite.

Am scris despre quiz-ul asta cam sceptic – ar fi prea frumos sa fie adevarat ce scrie aici. E vad doua posibilitati: asa este, si suntem salvati sau … au raspuns doar mamele care fac parte din parintii buni si responsabili si atunci mai avem de luptat.

Loc de masa si joaca

Am primit pe mail o veste cum ca ar exista o carciuma noua ( de fapt nu stiu daca e noua ) cu super spatiu de joaca pentru copii. Curios din fire si avid de ceva bun de mancare am luat sotia cu copilul si am iesit in oras.

Locul se cheama Bistro Jaristea si cred ca e legat de Locanta Jaristea. Banuind legatura si vazand meniul pe site-ul lor m-am asigurat ca merg chiar in ziua de salariu cu bani scosi. Bun gand, caci e scump. Mancarea e cam sub pretul pe care il platesti iar berea pe care o vand nu e pe gustul meu DAR...

DAR au cel mai misto spatiu de joaca pe care l-am vazut vreodata. E la masarda, sus in nori si arata exact ca un Rai al copiilor si mici si mari. Imi venea mie sa ma joc cu tot ce gaseam d'apai lui Luca care era blocat, nestiind cum sa le cuprinda pe toate. In rest, e o casa veche si frumoasa de Bucuresti timpuriu cu atmosfera intima si linistita si cu chelneri foarte ok.

Daca mergeti acolo, aveti grija ca le cade suportul de sapun de la baia domnilor, cautati meniurile pentu copii caci sunt ok ca pret si fiti atenti ca e posibil sa va dezlipiti copilul cu ranga de la jucarii. Luati ranga la voi!