Paris en trois

Cand am fost in Paris prima data eram tanar si singur. Am stat 3 luni plecat cu serviciul si mi-a fost asa de greu fara Ursus si Romania mea ca mi-am jurat sa nu mai ies din tara niciodata. A doua oara am fost tot in delegatie, dar o saptamana - a fost indurabil. A treia oara am fost la Paris cu Del in saptamana de miere - hopaaaa! Altceva! Deja incepu sa imi placa orasul. Vedeam si eu in sfarsit ca are rost sa te plimbi pe stradute cand esti cu jumatatea. Deci Parisul nu e doar pentru facut poze ca sa treaca timpul cum facusem in trecut. Niiice.

Acum vreo luna mi-au zis de la serviciu ca ar trebui sa plec o saptamana la Paris. Pac! Mi s-au aprins beculetele. Daca in doi a fost asa misto, cum o fi in trei, mai nene? Si m-am apucat sa fac demersuri pentru deplasarea cu famiglia. Am convenit pana la urma sa stam la niste prieteni cu copil ca sa ne si distram noi, adultii, cat timp se distreaza si copiii. Mama, ce bine suna planul! Am plecat intr-un picior la aeroport.

Cred ca stim cu totii ca orice calatorie e mai frumoasa cand o planuiesti decat cand o faci - la fel a fost si in cazul nostru . Realitatea ne-a lovit dur in primul rand de la meteo. Am vazut eu ca vor fi temperaturi de -1 / 6 grade pentru saptamana aia si am vazut si ceva fulgi de zapada pe weather app, dar cum stiam ca zapada e foarte rara la Paris nu am luat in seama. In realitate a nins ca in povestile cu Parisul de odinioara si a fost frig de imi paraiau pantalonii pe mine. A nins cu soare, a nins cu nori, cu frig, cu vant, cu ceata - a nins cu tot ce se putea ca sa fim siguri ca nu putem iesi din casa pe motiv de frig. Nameti nu erau, dar "feels like" era pe la vreo -10 grade cred, multumita aerului mult mai umed decat al nostru. 




De parca vremea nu era de ajuns eu faceam doua ore dus si doua intors de la serviciu cat sa ajung inghetat si infometat in cuibarul familial din nordul Parisului, pregatit de culcare. Ma visam hoinarind prin centrul Parisului cu copilul in carca si cu sotia de mana, mancand un grec frites impreuna cu porumbeii de pe Sena. Frumos vis, dar cand sa fac asta? Noaptea? Pe frigul ala? Am incercat o singura data sa imi las copilul sa alerge liber  pe platoul unei mari piete doar ca in 2 minute nu imi puteam misca maxilarul de inghet si am intrat intr-un mall.

Am avut ocazia ca in week-end sa ne mai miscam ici colo: la acvariul de langa Tour Eiffel. Moama ce frumos! Problema e ca Luca era interesat de altceva si ne-a alergat prin local ca pe hotii de cai. Am ratat un acvariu urias populat cu rechini care mai de care si cu tot felul de oratanii de mare de care vazusem doar la tv. Luca s-a distrat doar la acvariul unde bagau copii mana si se jucau pestii aurii. In rest - scandal si fuga. Eu nu m-am distrat deloc. As fi vrut sa vad toti pestii aia pe indelete, as fi vrut sa fac poze ca tot turistul si as fi vrut ma bucur de privelistea de sub acvariu care era dementiala. Dar nu, am avut de alergat dupa copilul stresat de intunericul din muzeu.

Am mai fost la salonul anual de agricultura - sa te tii aici inghesuiala si miros greu - ma simteam ca in masina 102, plina de co-oraseni de la periferie. Luca mai diclea cate un cal sau cate o vaca de pe umerii mei si se bucura. Eu nu ma bucuram caci nu vedeam, nu ma interesa si pentru ca imi doream sa fiu dracului in fata la Pompidou, trantit pe asfalt cu o bere in mana asteptand sa vizitez muzeul. Imi doream sa ne plimbam pe stradute mici si sa descoperim obscure galerii de arta, sa fumez linistit o tigara si sa trag cu urechea la graiul francezilor trecatori. Dar nu, eu eram aici printre vaci facand ca un cal ca sa distrez copilul.

Partea buna e ca prietenii la care am stat locuiesc vis-a-vis de o gara si vazand atatea trenuri toata ziua Luca si-a cam facut plinul, ca am mancat bagheta in fiecare zi ( si tot nu mi-am facut plinul ), ca ne-am revazut prieteni pe care ii vedem foarte rar si ca am fumat foarte putin ( pentru era foarte frig pe balcon).
Partea proasta e ca ne-am intors muuuult mai obositi decat ne-am dus, ca nu am simtit ca am fost la Paris ci ca am locuit doar intr-o alta casa cu alt peisaj, ca nu am luat bagheta pentru acasa si ca m-am convins sa mai astept cu turismul vreo cativa ani pana mai creste Luca si poate ramane acasa la bunici  vreo cateva zile.

Concluzia mea: oricat de mult ne-am dori sa calatorim in scop turistic cu copiii micuti, nu prea iese. Ei sunt facuti pentru joaca si pentru atentie, nu pentru muzee si delir social. Ei vor dialog continuu cu parintii, nu ii doare ca parintii au in fata oameni pe care ii vad la cativa ani si ca au chestii de vorbit. Sfatul meu este ca in cazul calatoriilor cu scop turistic sa lasati copii acasa daca puteti sau sa amanati calatoriile pana veti putea. Noi asa vom face. In rest... Calatorim neturistic. :)

Drum bun!