De ziua lui Luca mi-am facut un cadou - mi-am luat o zi de concediu. In felul asta am avut si eu ocazia sa merg la gradinita cu el. Inca de cu seara aveam emotii pentru a doua zi. Nu mai fusesm la gradinita de vreo 26 de ani.
Imi amintesc foarte vag despre gradinita din Ramnicul Sarat. Aveam ca educatoare pe o prietena de familie a parintilor mei. Parca o chema Cici. Tin minte doar un episod, mai mult o senzatie - a venit maica-mea sa ma ia acasa si m-am bucurat foarte tare, desi aveam un nod in gat. Mai tin minte apoi doar drumul spre casa. Cica nu am rezistat prea mult si am renuntat. Apoi a urmat Bucurestiul cu gradinita armatei. Aici tin minte autobuzul care ma lua dimineata din bratele tatalui meu si care ma aducea dupa amiaza in acelasi loc. Tin minte spaima - daca parintele nu era in statie sa isi astepte odorul acesta era dus inapoi la gradinita. Se zvonea printre noi, ca fusesera copii abandonati la gradinita. Plangeam in autobuz de sarea sortuletul bleu de pe noi de frica de abandon. Apoi un copil si-a spart capul, altul lua buline argintii mai multe decat mine pentru ca era ruda cu educatoarea si iar autobzul... N-am mai vrut. Am rezistat putin la armata si apoi am sfarsit la o gradinita de stat din cartier.Am plecat pe la 9 dimineata cu Luca in carca catre troleu incercand sa ma imbarbatez in minte - ce se poate intampla asa de rau? Cat sa planga? Cat de deprimat sa fie? Eu stiam ca deprimarea poate fi asa de mare ca il poate strivi, dar ma minteam. Imi aminteam sentimentul ala de doi lei de abandon. Auzeam parintii spunandu-mi intr-una ca se vor intoarce negresit dar nu prea puteam sa ii cred in totalitate. Vazusem copiii dupa care nu venisera parintii la ora 4:30 - 5 dupa amiaza sa ii ia acasa si care ramaneau urland de amar in urma mea in cladirea gri de beton a gradinitei. A doua zi ii revedeam dar foarte amariti. Plus ca deasupra noastra erau cei de la saptamanal care vedeau pe Tata si pe Mama doar sambata si duminica ( daca nu cumva doar duminica pentru ca atunci week-endul era scurt ). Cum sa nu imi fie frica? Tin minte cum inghiteam nodul asta amar la orice pas. Ma jucam eu cu copiii, mai desenam, mai faceam bastonase dar ma cacam pe mine de frica. Nu imi tihnea deloc.
Asadar, oricat i-as spune eu lui Luca ca suntem langa el si ca il intelegem, DAR ca trebuie sa stea singurel acolo cateva ore el tot va purta amarul in corpusorul lui mic. Numai el stie cum isi inghite gandurile negre si spaima de a fi fara parinti. Pe fondul asta de framantari imi duceam pentru prima data copilul la gradinita chiar de ziua lui urmand sa ii fac un cadou - sa il las pentru prima oara singur cu educatoarele. Cand am ajuns la gradinita si am vazut clasa ( foarte misto si primitoare de altfel ) imi venea deja sa imi dau palme - acolo era campul de lupta cu sine a dragului meu baietel.
Intai i-am spus ca ma duc sa fumez o tigara afara. Cand m-am intors mi-a zis cu mult drag: tata, mi-a fost dor de tine. M-am topit. Ma injuram de toti sfintii in gand pentru ca am ales sa fac asta chiar de ziua lui. Dar trebuia sa o fac pentru ca Del inca nu reusise pana atunci sa il lase la gradinita si trebuia sa incepem cumva.
.JPG)
Apoi i-am spus ca ma duc in piata sa ii cumpar flori Deliei si l-am rugat sa stea linistit si sa se joace cu copiii si doamnele educatoare pana vin. Am plecat cu mers incet ca sa pierd cat mai mult timp. Imi imaginam numai cum tipa si cum cauta dupa fiecare usa sa ma gaseasca. Am pierdut cu greu jumatate de ora. Cand am ajuns Luca vorbea cu un coleg ceva despre trenul cu care se jucau. Wow! Parca ma uitase. Devenise aceeasi pasta cu colegii lui obisnuiti cu job-ul silnic de gradinitar. Am stat invizibil la usa clasei si la un moment dat a trecut pe langa mine in drum spre spalatul pe maini. Ceeee? Cum adica nu m-a vazut? Deci nu are nevoie de mine? Bang o palma peste frunte..JPG)
Am mai stat invizibil inca o jumatate de ora cand a aparut deodata in hol si mi-a zis vesel: "te-am vazut tata! Te-am vazut." Ce sa inteleg, ca ma vazuse si m-a ingnorat pana atunci ca sa imi dea o palma sau ca sa imi demonstreze ca e puternic sau nu ma vazuse pana acum cateva secunde cand a plecat sa ma caute? Hmm… Nu stiu. Ce stiu este ca Luca este mult mai puternic decat mi-am imaginat si ca noi parintii suntem niste cacaciosi. Mai stiu ca ce se intampla la gradinita nu e bine sa vedem in totalitate caci ne vom smulge parul din cap de amar. Da, amar din ala ala pur - venin, chiar. Baietelul meu de doi ani a inceput viata plina de obligatii sociale, viata cu program impotriva firii si cu lupta impotriva sinelui. Are doar doi ani si merge la serviciu. Imi vine sa urlu de suparare dar ma tin tare incercand sa ii dau curaj.Daca ar fi sa ii dau un sfat sincer i-as spune sa fuga de gradinita si sa stea in bratele noastre cat mai mult caci e copil, dar ii zic in realitate ca este un baietel mare care are nevoie de joaca cu copiii si care trebuie sa stea la gradinita ca sa ne dea noua timp sa muncim ca sa ii platim gradinita. Tocmai mi-am mintit grav copilul pentru prima oara.
deci in poza aia zici ca Pavel si Vlad sunt copii abandonati la program saptamanal:) Induci in eroare audienta!
ReplyDelete:)))))))
Deletevaai de mine, imi vine sa ma duc la gradinita sa-l iau pe Vlad cand il vad in poza aia :-) dar acum stiu ca e bine...sper....offf....
DeleteLa noi a fost mai usor la 3 ani si jumatate decat acum, la aproape 5 ani! Acum a inceput de-a dreptul "dresura", si-a pierdut bonusul de "bebe" scump si drag si nevinovat pe care-l avea la inceput, educatoarele (2 la vreo 60 de ani, doar una singura tanara!) deja incearca sa-l "educe" (adica sa-i ciunteasca personalitatea pentru a-l integra mai bine in regulile lor), el deja spune ca nu mai vrea la gradinita (anul asta a fost max. 2 zile pe saptamana)! Una din educatoare este o manipulatoare sinistra: cand ii cearta, le spune "dragul meu prieten", la care David mi-a povestit ca nu mai vrea sa auda cuvintele astea, fiindca aia le foloseste numai cand il cearta sau cand il pedepseste, deci el simte prea bine paradoxul - iar pedepsele (despre care stiu eu, ca sigur sunt mai multe!) sunt de ex. statul pe scaun langa ele cate 30' si se dau pentru "infractiuni" de genul urcat pe pervaz fara permisiunea dumnealor!). Daca tie iti vine sa urli de suparare, mie imi vine deja sa-mi pun streangul de gat!!!!
ReplyDeleteSi nu am ce sa fac, cui sa explic ca DUPA PAREREA MEA copilul este abuzat. Cercul vicios s-a dezvoltat, el are acum manifestari agresive, se enerveaza repede si da in noi (unde se simte in siguranta si acceptat neconditionat), transfera la greu furia si frustrarea lui impotriva educatoarei asupra altor persoane in varsta (i-a trantit din senin o criza de nervi unei prietene a mea in varsta, aruncand fraze de genul "Sa nu mai aud un cuvant!!!" - ceea ce de la noi nu a auzit in viata lui, sau "Vreau ca Elfriede sa plece, vreau sa moara!!"). Nu-ti doresc sa-ti vezi propriul copil punand in act asemenea sentimente si tu sa stii ca esti neputincios. Ti-e clar ca daca ma duc cu "povestile" astea "psihologizate" la directoare si cer sa fie mutat in alta grupa, aia mi-ar rade in fata.
Strategia momentana este sa vorbesc la telefon cu educatoarea mai tanara (care insa in vara isi termina stagiul si pleaca!) si s-o rog pe ea sa fie mai atenta la David, sa incerce sa-l protejeze putin, sa-l trateze cu mai multa afectiune si mai multa caldura... Of, nu mai continui, ca deja sunt cu sufletul bucatele... O sa scriu si eu o postare pe blog mai lunga despre subiectul asta, dar iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa ma descarc putin aici, in casa ta virtuala!
pfuaa! ce ne asteapta! :(
DeleteAsta ca sa vezi ca si abuzul subtil tot abuz se cheama si lasa urme adanci :-(
DeleteNoi abia acum in toamna ne-am adunat curajul s-o ducem pe Catalina (fetita cea mare) la gradi. Pentru ca avea deja 3 ani si pentru ca era foarte dornica de compania altor copii. Am avut noroc, cred. Ii place, asa ca ne cere ea sa doarma la pranz acolo - asa ca am decis sa facem asta o zi pe saptamana. Noi o luam dupa masa de pranz, pentru ca eu sunt acasa cu cea mica (9 luni) si ne ajuta si bunica. I-a placut de la inceput si n-a plans. In plus, alt indiciu ca vrea este ca in unele zile se trezeste si, daca e lumina afara, cere ea sa mearga la gradi, chiar daca e racita sau e sfarsit de saptamana, sau vacanta. Mai are si zile cand vrea sa stea cu mine acasa (foarte rare ce-i drept) si, daca nu s-a lasat convinsa sa mearga, am tinut-o cu mine. Partea proasta este ca s-a tot imbolnavit de toate virozele posibile, de cand merge, asa ca am avut luni si cu doar 3 zile de gradi. Parerea mea ar fi sa incepeti sa ii dati un sirop pentru cresterea imunitatii. Eu una n-am facut asta la timp si am vizitat medicul de familie in ultimele 6 luni cat nu l-am vizitat in 3 ani dinainte.
ReplyDeleteHa!Să vezi când o să te mintă copilul prima oară.Şi chestia cu părinţi"căcăcioşi" poţi să o mai spui.Dar să nu ne recomanzi şi nouă scutece.
ReplyDelete:)))
DeleteEu sunt educatoare si in cei 7 ani de gradinita am calmat muuulti copii si parinti aflati la inceput. Acum inghit in sec pt ca ma gandesc cand ma gandesc la ce ne asteapta. E mult mai complicat din 'partea cealalta'. Ca educatoare stii ce trebuie sa faci, sa zici, sa-l linistesti pe copil ca sa prinda drag de gradi, dar ca parinte e 'grav' :)
ReplyDeleteWell said Anca! ca parinte esti legate de maini si de "sistem-ul" care te obliga sa nu iti permiti financiara sa stai langa copilul tau, sa l educi asa cum consideri tu!oricat de frumos si de cool ar fi la gradi!
DeleteNu este rar să aud că actuala orânduire socială a scornit şi grădiniţa (şcoala etc, "serviciul" - cum spune autorul), rapace răpitori al prezentului şi viitorului echilibru interior al copilului (şi în consecinţă, al lumii). Dar în afară de constatare, nimic. Atitudine pe care nu o consider constructivă. Dacă ai ceva de spus, ar fi bine să fie dublat de exemplu personal, de mărturia proprie. Apucă-te şi fă acele lucruri pe care doreşti să le faci. Vino şi spune-ne (cu vorbe ŞI fapte) care sunt concluziile, care sunt reuşitele. A spune că nu e bine cum se petrec lucrurile astăzi, nu este suficient. Pe cine şi la ce ajută? Porneşte ceva concret, o grădiniţă/şcoală privată de altă factură. Să vezi că e uşor să critici, dar greu să faci. Suntem şi noi, ceilalţi părinţi, foarte conştienţi de cele ce se întâmplă în sistemul public de educaţie. Şi nu-i vorbă că nu avem ce să facem, fiindcă ne implicăm şi noi în educaţia copiilor, încercăm să compensăm, să completăm, să fim acolo. Dar nu pentru asta mergem morocănoşi la grădiniţă. Asta este de făcut acum, asta facem. Dacă vrem altceva, să facem, dar să nu ne exprimăm neputinţa prin împroşcarea cu noroi pe un sistem pe care nu-l agreem. Doar fiindcă nu putem face altfel.
ReplyDeleteAndrei, tu ce articol ai citit, ca mi se pare ca nu l-ai citi pe al meu. :) Eu daca e sa critic, critic ce era odinioara - si asta ramane neschimbat.
DeleteDespre ce e azi ma critic pe mine ca nu imi pot lasa copilul sa zboare. In rest...mai astept si mai experimentez pana sa va pot propune ceva.
Acum Luca e la gradinita Mariposa care mi se pare buna - dar mai am de testat pana sa ma conving si sa pot sa imi dau cu adevarat cu parerea. Momentan fac doar constatari. E OK? :)
Nu iti poti imagine cat de bine ne ragasim, eu si sotul in portretul tau....muncim ca sa i tinem departe de noi intr-un sistem care nu e nici pe departe ceea ce ar trebuie sa fie (stai sa vezi cum e la gradi de stat)....muncim ca sa platim ca nu sunt langa noi....e groznic de frustrant!
ReplyDelete