Copilul din vis

V-am zis ca revin cu articole pentru Pampers,  nu? Cum vi se pare?

Revista Baby, februarie 2013:

Nu mai ţin minte când l-am visat prima dată pe Luca, dar sigur eram pe la vârsta adolescenţei. Se făcea că îmbrăţişam un copil de îl topeam în mine. Mă trezeam de fiecare dată răvăşit, iar sentimentul era atât de intens, încât mă epuiza psihic şi chiar fizic. Am început să caut prin diverse cărţi de psihilogie sau prin popularele, la vremea aceea, cărţi despre vise. Am găsit că îmi visez „copilul interior“ şi că am nevoie să îl regăsesc. Hmmm. Bun. Am plecat la ţară, unde am copilărit fericit, ca să îmi sting setea de copilul din mine şi nimic. Am tot continuat să visez asta, până când chiar l-am întâlnit. El este băieţelul nostru pe care îl cheama Luca. El este copilul din mine şi din soţia mea, pe care acum am bucuria să îl îmbrăţişez exact ca în vis – cu o dragoste enormă pe care încă nu o înţeleg. Când ne-am întâlnit, aveam impresia că îl ştiu de când lumea. Poate şi el o fi simţit la fel...

Înainte de a se naşte, eram plin de frici în legătură cu creşterea copilului şi nu ştiam cum să mă comport ca părinte, dar după ce mi-am întâlnit băieţelul, am ştiut pe loc că menirea mea e să îi fiu tată şi că tot ce am de făcut este să îl iubesc şi să mă las condus de asta.

Din dragoste, am învăţat pe loc să fac orice pentru el.

Nu mai pusesem niciodată mâna pe un bebeluş în vârstă de două zile şi îmi era frică să nu îl rup, dar când l-am simţit al meu, am ştiut exact cum să mă port şi cum să îl ţin în braţe. Prima baie a urmat firesc, primul scutec schimbat a fost floare la ureche şi primele melodii cântate pentru adormire au curs foarte natural. M-am trezit dintr-o dată tată cu puteri depline, aşa cum el s-a trezit dintr-o dată omuleţ întreg pe lumea noastră. Nu avea de unde să vină asta decât din dragoste pur şi simplu.

Într-un mod foarte firesc ne-am găsit locul toţi trei în noua noastră viaţă – soţia mea a devenit mamă, eu m-am transformat în tată, iar Luca în copil.

La fel de firesc au apărut şi noile lucruri pe care am început să le fac ca tată. Aveam o nelinişte la capitolul ăsta - văzusem mulţi părinţi neimplicaţi şi nepăsători. Am  crescut la bloc în anii ’80 în Bucureşti, când părinţii nu aveau poate nici răbdarea, nici liniştea să îşi descopere sentimentele pentru copiii lor. Am crescut în era când era de ajuns să le dai de mâncare şi să îţi trimiţi copiii la şcoală ca să fii un tată bun. În vremea aceea, locul de muncă era marca părintelui perfect. Eu am avut noroc de părinţi care au avut mintea sau sufletul să mă iubească într-o lume prea ocupată  pentru aşa ceva. Acum, părinte fiind la rândul meu, m-am trezit cu întrebarea „cât trebuie să mă implic?“ Răspunsul a venit foarte repede: TOTAL. Nu există grad de implicare. Eşti acolo şi atât. Copilul şi inima îţi vor spune ce ai de făcut.

Am ştiut din prima clipă că schimbarea scutecului nu este doar pentru mame, că baia de seară este o activitate foarte bună pentru legătura tată-bebeluş şi o bună pauză pentru psihicul încercat al mamei, că şi tatăl îşi poate adormi copilul atunci când mama e prea obosită ca să îşi mai adoarmă puiul.

Am plecat la piaţă cu el în marsupiu încă de la trei săptămâni şi i-am explicat încă de atunci cum se aleg legumele, care brânză e mai bună şi cât de sănătos e usturoiul. M-am purtat cu el ca şi cu cel mai important om din viaţa mea, l-am luat în serios, l-am ascultat, l-am respectat şi, cel mai important, l-am iubit necondiţionat. Simt că trebuie să cresc şi eu odată cu el şi îl voi trata ca pe egalul meu. Doar creştem împreună, nu?

Dragoste şi grijă

Tot din dragoste şi grijă i-am ales primul scutec, i-am cumpărat primele hăinuţe şi i-am aşezat patul  aproape de al nostru. La început nu ştiam nimic despre astea şi am acţionat după primul instinct: scutece Pampers Premium Care, pentru că ştiam din reclame că sunt cele mai bune, haine cu texte rock, pentru că erau haioase, şi poziţia patului aşa cum văzusem tot în filme şi reclame. A trecut timpul şi, din drag pentru el, patul lui s-a apropiat aşa de mult de al nostru încât s-a contopit, am renunţat la haine exclusiv haioase şi am trecut la unele în care să se cuibărească comod şi să fie liber, dar scutecele... au rămas tot Pampers Premium Care. Cred că m-a convins numele „care“ – e exact ce simt eu că trebuie să îi ofer copilului din visul meu: grijă. Cred că asta înseamnă, de fapt, să fii soţ şi tată: dragoste şi grijă... Asta vreau să înveţe şi Luca.

Aici aveti si pozele de la print: