ma primiti pe mail?

Thursday, February 2, 2012

Pe cine vărsăm furia?


Aprind o tigara cu chibritul plin de stropi de ulei de langa aragaz, dau drumul la hota si ma holbez incruntat in intunericul din vecini. Stau cu picioarele drepte, infipte in podea de parca astept sa ma loveasca cineva si trebuie sa ma apar. Fumez, chiar daca stiu ca nu ma calmeaza - tigara nu m-a calmat niciodata, mi-a dat doar timp de gandire. Acum ma prind ca tocmai am stricat seara in casa.

Va tot indrug verzi-uscate aici despre cat de frumos este sa ai copil. Este, cu adevarat, cel mai frumos lucru din viata, cel mai implinit sentiment si cel mai intens. E o viata rasa toata, plina de joc si de cantec, de zambete complice cu puradelul, de caldura de asternut aglomerat si de mangaieri prin somn. E tare frumos! DAR...Radem, glumim, si la un moment dat ne mai si enervam. Nu puneti fața asta! Stiti bine ca se gasesc motive: ba te-au tinut prea mult la serviciu si ajungi plin de nervi si scarba acasa, ba ai pur si simplu curul in sus in ziua aia pentru ce e prea frig afara, ba esti frânt de oboseala si azi chiar nu ai chef de țipete si de plansete. Se intampla zilnic cate o mizerie sa te dea jos de pe cal si sa iti vina sa dai cu basca de pamant. Copilul vine cu energie buna in viata noastra si gasim resursele necesare sa ne luam basca din țărână si sa ne suim inapoi in șa. Asta mi se intampla cam in 99% din cazuri. Excelent! Dar ce fac cu ala 1%? Ce fac cand intr-o zi la cateva luni chiar nu mai am baterii ca sa continui sa ma tot sui pe cal. Ce ma fac cand imi vine sa dau cu cineva de pamant? Inainte era simplu - daca ma enerva cineva muream cu el de gat, daca ma enerva Del ne frecam creierasii pana ne calmam si ne racoream amandoi. Acum cu cine sa mor de gat? Ce vina are Luca ca are si el o zi proasta ( in general in acelasi timp cu noi pentru ca energiile circula libere in Univers). Cum sa mor cu el de gat? Cum sa dau cu el de pamant? El stie doar ce e dragostea. Despre nervi si vărsarea lor inca nu a invatat. Bun, dar eu ce fac cu nervii mei?

Cred ca toti parintii sunt tentati sa isi verse fizic nervii pe copii. De aia vezi copii cârpiti peste gura, ceafa, trasi de urechi sau cu șuturi in cur. E oribil! Oricat de enervant sau de vinovat ar fi tot nu vad cum sa iti lovesti copilul. Mai periculos ca lovitura mi se pare jignirea si rusinea care ramane in sufletul copilului dupa bataia incasata. Avem deja cateva generatii terminate de batai si pedepse umilitoare. E cazul sa ne oprim aici.

Corect, dar eu ce fac cu nervii mei? Cel mai la indemana om este Del, saraca. Din pacate ajung sa ma supar pe ea chiar daca nu are nicio vină. Chiar daca stiu ca e cocoșată psihic tot ii mai dau si frustrarile mele sa le care. Treaba asta nu prea are logica, dar macar la ea pot țipa, ea poate striga, ne putem manaca ficatii intre noi - luptatorii de cursa lunga. E nedrept si inutil sa deviezi frustrarile catre cel drag si nevinovat de langa tine. Poate pe moment iti satisfaci nevoia de a arunca cu piatra in cineva, dar cand te prinzi ca cineva-ul e nevinovat te enervezi si mai tare.



Am fumat tigara pana la filtru ca sa imi duc firul gandurilor pana la capat. Nu m-am calmat. Dar mi-am dat seama ca nu Del e vinovata si nici Luca. Am cautat in blocul de vis-a-vis alti vinovati. Nu am gasit nici acolo - se uitau cu totii la televizor, nevinovati, neinteresanti, nepregatiti pentru cat aveam eu de luptat. Mi-am aruncat apoi toata scarba pe serviciu, l-am invinuit pentru tot ce se putea. Serviciul e un mecanism social; el poate duce duce orice. Mi-am batut toti sefii in gand, ia-am bagat pe rand in p***a mamii lor. M-am amarat si mai tare.
Cand m-am trezit mi-am luat ipad-ul, metroul si m-am apucat de scris.

 Voi pe ce va varsati nervii? Rețete?

18 comments:

  1. tu!?? pana la filtru !?? oau !!! e grav.....si da "te citesc" :)

    C.N

    ReplyDelete
  2. Ce dragalas e Luca :)De nervii varsati nu vreau sa spun nimic , ca n-are niciun rost:) Ce frumoasa ar fi lumea fara "nervi". nu-i asa?

    ReplyDelete
  3. Ce dragalas e Luca :)De nervii varsati nu vreau sa spun nimic , ca n-are niciun rost:) Ce frumoasa ar fi lumea fara "nervi". nu-i asa?

    ReplyDelete
  4. Nervii, fac si ei parte din rutina zilnica, e ceva normal sa te mai enervezi din cand in cand. Retete nu cred ca exista, ci doar feluri de abordare. La noi e invers, tati si asa vine de la servici, amarat si obosit, iar eu mai dau pe afara uneori...Copilul nostru, daca ridic vocea la altcineva, gesticuleaza si imi tine partea, daca vorbeste cineva cu mine pe un ton nepotrivit, imediat il atentioneaza ca nu e bine, iar daca o cert eu, face ochii cat cepele, mirata de parca ar zice: "ce te-a apucat?".
    Iar pana la urma eu cred ca ai gasit singur calea: scrisul.

    ReplyDelete
  5. buna. de cand te-am descoperit si citesc ce scrii, am observat ca ai foarte multa rabdare si te bucuri din plin de familia si copilul vostru. e tare bine ce faci, si foarte important ca nu-ti versi nervii pe copil, chiar daca el e cel care ti-i produce, uneori. din pacate pentru mine - care stau 90% din timpul meu cu fii-mea, si ea cu mine cam tot atat!( ca mai merge si la gradi din cand in cand :D) - nu pot sa-mi stapanesc nervii :( si, din pacate pentru ea, cam tip, iar ea, saraca, la 2 ani... e destul de intelegatoare si comunicativa. apoi imi fac mari mustrari de constiinta ca am tipat si mi-am pierdut cumpatul, ca nu sunt o mama atat de buna pe cat mi-as dori si, in plus imi e teama sa nu o traumatizez si mai tarziu sa-mi preia manifestarile, si ea avand un temperament coleric, din cate am observat... e tare greu sa inveti sa ai rabdare cu copiii!!! iar cu adultii... nu ma prea abtin...

    ReplyDelete
  6. Am sa-ti spun cum e la noi, poate reusesti sa identifici ceva asemanator.
    La noi certurile se deruleaza mai mereu pe acelasi tipar: la anumiti triggeri, Bogdan regreseaza si ma trezesc ca stau de vorba nu cu sotul meu adult, ci cu un baiat adolescent care de fapt e furios la culme pe mama lui fiindca nu a primit iubire de la ea, atunci are loc un transfer inconstient si in clipa aia eu devin in ochii lui imaginea mamei lui care il neglijeaza si nu se ocupa de el. Stiu perfect asta - si acum reusesc sa constientizez aproape imediat - pentru ca in clipa aia (cearta, nervi, repropsuri) si eu am tendinta de a regresa si de a ma simti exact cum ma simteam in fata mamei mele in copilarie: defecta, imperfecta, inadecvata orice as fi facut, pusa la zid pentru orice lucru care in realitate nu era vina mea. De cand am inceput sa constientizez tot "dansul" asta al subconstientelor noastre, solutia mea este sa tac, sa ma retrag total in mine, sa nu pun gaz peste foc, sa nu ma justific cu nimic, sa nu mai explic nimic, sa ma refugiez undeva adanc in mine insami. E singura solutie care dezamorseaza momentele de tensiune.
    Pe o nota autocritica, trebuie sa imi fac mea culpa si sa marturisesc ca intr-adevar sunt mult mai absenta fata de Bogdan in comparatie cu anii de dinainte de David, dar asta e momentan singura mea posibilitate de a nu ma prabusi intr-o depresie totala, e metoda mea de supravietuire, de evadare intr-o lume mai putin dureroasa... fiindca daca m-as apuca sa ma confrunt cu toata traumele vechi pe care copilasul meu le declanseaza in mine, cred ca as sfarsi la psihiatrie sau inghitind vreo doi pumni de Xanax... Asa ca nu e usor nici pentru noi, femeile, mai ales ca noi avem o legatura emotionala mult mai profunda cu copilul si deci nu prea avem unde sa fugim de toate sentimentele alea care vin de-a valma peste noi, fie ca vrem fie ca nu...
    Scuze ca am scris un comentariu atat de deprima(n)t, dar ma gandesc ca poate mai ajuta si pe altii la ceva introspectie...
    In rest, cand relatia se bazeaza pe iubire adevarata certurile normale sunt ... normale, elibereaza si curata. Orice conflict poate fi rezolvat... cu dragoste, rabdare, intelegere... ceea ce va doresc din tot sufletul!!

    ReplyDelete
  7. Si eu prefer sa tip la ta-su decat la copil care deja la 10 luni jumate simte cand e alt ton si pune botic de plans si imediat ma desumflu:).

    ReplyDelete
  8. M-am trezit tipand de cateva ori la copilul de 6 luni.sentimentul de vinovatie de dupa,cand criza trece,este crunt.de atunci,de fiecare data cand imi vine sa urlu,pun dop si-mi zic ca si asta va trece...dar e din ce in ce mai greu,sincer.

    ReplyDelete
  9. Fiu-meu a propus să ne cumpărăm un țap, pe acre să-l ținem în curte si să fie țapul ispăsitor pentru orice chestie nasoală care se întâmplă :)

    ReplyDelete
  10. Feli, o introspectie din asta e buna, dar dupa cand pot sa ma calmez si sa analizez la rece. De regula eu o fac si nu e mereu f interesant:).

    ReplyDelete
  11. Hmmm, ce bine a picat sa citesc așa ceva! Tocmai azi am avut un moment tensionat la maxim, in care Copila super draguta, zambitoare si fericita de cele mai multe ori nu putea sa adoarma orice strategie am aplicat. Mi-e frica de mine in momente din astea, când sunt prea obosita si simt cum apar dracii in mine si nu pot sa-i alung. Efectiv furia pune stăpânire pe mine si deși la nivel constient sunt alarmata de atitudinea mea, nu mă pot abtine sa nu mor de nervi. Ciudat e ca totuși găsesc resurse sa mai incerc ceva si după ce reușesc sa o adorm mă calmez. Pana acum n-am făcut nimic, dar mi-e frica de mine. O fi mostenire de la părinți si felul in care își gestionau si ei sentimentele, dar cum depășim asemenea impulsuri? A deveni părinte te face într-adevăr sa ajungi fata in fata cu toti demonii copilăriei, aia pe care i-ai ascuns bine in dulap pe la 15-16 ani.... Gabi

    ReplyDelete
  12. Nu pot decat sa spun ca inteleg starea...fiecare post al tau sau al Deliei descriu parca viata si trairile noastre :))...sa nu mai vorbesc de "puradeii" nostri (care deduc ca sunt nascuti la vreo 2 zile diferenta ) parca l-ati descrie pe al nostru...pe cat de geniali pe atat de solicitanti ...sunteti simpatici:).

    ReplyDelete
  13. Delia, si mie mi-a luat aproape un an ca sa constientizez ce se intampla in asemenea momente, la inceput si eu reactionam cu la fel de multa furie (ma simteam tratata nedrept). In clipa cand vezi adevaratul mecanism, iti permiti sa ramai calma, fiindca nu ti se mai apasa butoanele alea din inconstient care te fac sa reactionezi reflex... vine cu timpul...
    Fata de copil e cam la fel... cand simt cum incepe sa urce in mine furia trag aer adanc in piept 5 secunde, apoi incep sa-mi spun ca de fapt furia asta trebuie redirectionata si ca vine din alta parte, nu de la copilul meu, asta ma ajuta din ce in ce mai mult sa raman la fel de calma...
    Un exemplu: seara David este f. agresiv cand vrem sa-l culcam. Daca - dupa negocieri de 30 de minute - vine clipa cand il luam in brate si-l punem pe comoda de infasat (mda, inca are pampersi la 3 ani jumate, vom ajunge candva si fara!), el incepe sa urle si sa dea din maini si din picioare (si are forta, nu gluma, daca-ti prinde un picior in piept ti-a taiat respiratia!). Ei, ce facem noi? Ne aplecam asupra lui si il mangaiem pe cap si pe obraji si pe manute si ii spunem "Totul e ok, Davidutzule, totul e ok, linisteste-te, totul e ok", cu toata blandetea si iubirea noastra. Rezultatul: in 20 de secunde se linisteste. O alta metoda este de a-i distrage atentia verbal, de a-i povesti imediat ceva ce-l intereseaza, atunci se implica in conversatie si uita sa mai fie "suparat"... Deci solutii exista intotdeauna...

    ReplyDelete
    Replies
    1. razvratirea lui in momentul in care il asezi sa ii schimbi pampersii....dadaca de la tv...(eu inca nu sunt mama deci nu comentez) zice ca e modul lui de ati spune ca a crescut si ca nu mai vrea pampers....vrea sa fie responsabilizat

      Delete
  14. Dupa cum se vede mai sus Luca e un copil tare frumos si cu nervii,asta e alta poveste,nu am copii,dar stiu ca atunci cand ne enervam ar trebui macar un moment sa gandim rational si sa ii descarcam intr-un mod in care nu ii afecteaza pe cei nevinovati din jur,tigarile sunt bune dak te ajuta,plimbarile in ger,recomandate,o farfurie sparta,si asta e ok atata timp cat nu o sa spargi toata vesela.Si oricum ar fi chiar dak nu in momentul ala,dar putin mai tarziu te vei sui iar pe cal...

    ReplyDelete
  15. trei metode care la noi functioneaza:
    - umorul - cineva din casa sa ii aminteasca celui nervos sa nu (se) ia prea in serios nervii si viata in general
    - coltul/camera de liniste - unde ne retragem atunci cand vrem sa fim singuri, in caz de 'furie extrema'. pentru ca e inutil sa versi nervii pe ceva/cineva, sentimentele trebuie lasate sa plece, sa lase sufletul si mintea clare si luminoase din nou
    - plimbari solitare pe campul din apropierea casei

    mai scrieti, dragilor, ne regasim in multe din povestile voastre...

    ReplyDelete
  16. Asta cu mersul in alta camera sa ma linistesc ma enerveaza si mai tare, eu prefer sa explodez pe loc si gata, ma eliberez. Cred ca depinde de fire. Eu si ta-su suntem explozivi, dar niciodata in acelasi timp, ne dezamorsam pe rand:)!

    ReplyDelete
  17. Corect! Prefer sa ma descarc rapid si ma linistesc decat sa tin in mine si ma roada.

    ReplyDelete