Thursday, August 8, 2013

Cum am sarbatorit saptamana internationala a alaptarii - intarcarea

Suntem in trenul spre Bacau. Afara, desi e dimineata devreme, e deja cald. In vagon bate un frig placut de pe sub scaune si Deliei i-au inghetat picioarele. Celor doi batranei din fata noastra nu le-au inghetat, doar au pantaloni grosi si niste genti printre picioare. Sunt doi bunici de oras din genul ala foarte jucaus cu copiii, invatati sa ii necajeasca in joaca.
Imi dai mie biletele tale?
NU! PLEACA DRAGONULE! Le striga Luca iritat.
Imi dai mie senvisul tau?
NU! E al meu. Pleaca! Pleaca crocodilule!

Am trecut peste frecusul asta social destul de usor dar nu am mai rezistat cand a scos din papornitele alea dintre picioare un snickers baban si i l-a dat copilului nostru. Asta micu, mut de uimire, nici nu stia ce sa faca. Nu mai pusese mana niciodata pe asa ceva. A ezitat inghitand in sec dar nu l-a luat. Imi venea sa il pocnesc pe batran peste ochelarii aia nevinovati. Luca mi-a zis ca e curios sa guste. Acum imi venea sa il mai pocnesc pe batran inca odata. Am cedat si l-am lasat sa guste. Apoi ne-am tirat pe alte locuri departe de batranii ultra-sociali si de niste copii care zbierau in jurul unei tablete mici si colturoase. Am pierdut in fata societatii prea batrane si needucate si in fata unor copii care au trezit tot vagonul cu voiosia lor. Mi-am amintit cu ocazia acestor intamplari ca acum un an eram in trenul spre Tulcea si ne luptam cam cu aceiasi monstri - galagia din tren si ghidusia vecinilor de scaun cand il vedeau pe Luca. Atunci a fost simplu sa il adormim pe boracel pentru ca a picat la san. Se uita lumea lung la momentul de nuditate partiala dar pe noi ne durea la basca - copilul avea nevoie de san si hrana iar alaptatul  era cel mai normal lucru din lume. Acum s-au mai schimbat lucrurile, Luca e intarcat de aproape o luna. Inca cere sa suga si inca pipaie sanii mamei, dar s-a obisnuit ca este "baietel mare" care nu mai are nevoie de "apiti". A scris Delia ceva pe blogul ei despre asta dar de acolo nu se prea intelege prin ce am trecut ca sa il intarcam pe Luca (si pe Delia). A fost greu si foarte lung.
Si anul trecut, ca si acum, eram in tren cu un copil mic cu nevoile sale de dragoste, mancare si somn. Atunci toate astea se intamplau usor si comod la san dar acum fiecare nevoie are locul si timpul ei separat. Cred ca din cauza asta a fost asa de greu sa ne intarcam familia - toti trei depindeam de sanii Deliei pentru dagoste, mancare si somn. Alaptatul era momentul cel mai bun al zilei pentru Luca in mod clar, pentru Delia in mod direct si pentru mine in mod exceptional. Ne bucuram toti trei de momentul ala de liniste si drag. Pentru mine era cea mai simpla pauza, pentru Delia era pe langa pauza, cred cea mai emotionanta apropiere de copil, iar pentru Luca era totul. Lumea lui a gravitat timp de doi ani si cateva luni in jurul sanilor mamei lui. Cum naiba sa renunti usor la asa ceva? Eu nu pot traduce chestia asta pe intelesul meu decat reducand la ceva cunoscut si absurd - e ca si cum m-as fi nascut fumator, as fi fumat doi ani si apoi cea care mi-a aprins tigara in tot timpul asta vine si mi-o ia din gura. Pai cum sa inteleg si cum sa renunt la fumat? La fel si saracul nostru copil. Din motivul asta Delia a hotarat o intarcare lunga si treptata. Nu cred ca exista clinica Alen Carr pentru intarcat in Romania ( asa cum exista pentru fumat) si din pricina asta am luat-o pe calea drumului lent. Mie mi s-a parut logica propunerea Deliei dar ceva parca nu mergea. Erau dese cazurile cand ii spunea lui Luca ca nu ii mai da "apiti" dar copilul era la san. Sau cand hotarata sa nu il mai alapteze noaptea se trezea mufata la copil. Se mai intampla, de asemenea, sa hotarasca ferm ca nu se mai adoarme copilul la san, dar cand bagam capul pe usa ii gaseam lipiti si adormiti fericiti. Mai sa fie... Nu cumva si Deliei ii era cam greu sa renunte la alaptat? Nu cumva dupa doi ani de aprins tigara micului "fumator" o fi greu sa renunti la a o mai face? Nu cumva pana si cei care vand droguri o fac tot din adictie? Mi s-a parut des ca alaptarea e tot un fel de drog dar am zis ca sunt eu nebun si am tinut-o pentru mine. In momentul in care a inceput dez-alaptarea mi s-a confirmat ca era vorba de un drog puternic pentru amandoi: o bomba hormonala pe care si-o injectau zilnic. Deci, era clar ca  sunt doi junkies prinsi in dansul "da-mi-iti-mai dau". Cand il auzeam noaptea pe Luca tanguidu-se ma lua groaza. Mama, imi mai dai? Mama, vreau putin. Imi dai putin? Parca il auzeam pe Kurt Cobain sau pe Amy Whinehouse cautand prafuri prin cartier. Nu pot sa iti mai dau, raspundea stins Delia, convinsa ca i-ar da, dar poate de rusinea mea il mai amana. Cred ca atunci cand nu eram acasa se drogau mai linistiti. La un moment dat a inceput sa ma oboseasca teribil dansul asta de-a adictia si am tipat la Del sa se hotarasca odata daca il mai alapteaza sau nu. A zis ca e hotarata sa nu, dar nu poate. Aha, deci, am avut dreptate - ii era greu si ei din pacate. In ciuda hotararii a mai durat niste luni pana cand am tipat din nou, cred ca mai tare de tata asta si s-a decis sa nu ii mai dea deloc. A urmat o saptamana bizara de sevraj pentru amandoi cu tipete, strigate si insomnii dar apoi ca prin farmec s-au vindecat. In Luca inca mai apare pofta ca intr-un fost fumator la revelioane si betii, iar in Delia...hmmm...nu stiu..poate asisdearea, dar nu arata.

Ce am pierdut eu sau ce am castigat? Teoretic nimic, dar practic, mai fatalau fiind participam afectiv la momentul lor de alaptare si imi placea pana si mie dansul lor dragastos. Nu vedeam (Doamne fereste) nimic erotic in asta (desi e posibil sa fie ceva foarte andanc ingropat - careva tare pe psihanaliza? ). Imi placea pur si simplu dragostea dintre ei. Era asa de multa in momentul alaptarii ca primeam si eu. Acum dragostea s-a transformat in ceva mai fizic si mai matur intre noi si copil, iar eu sunt benificiarul unei atentii mai sporite in lipsa sanilor. Deci 1-0 pentru ta-su...dar nu e chiar asa... E
complicat.

Mai avem vreo jumatate de ora pana la Bacau si Luca doarme linistit pe Del. Del zambeste si ea linistita si fericita. E fericita de dansul lor nou.

La voi cum a fost? Careva dintre tatici a simtit la fel ca mine? Ati
simtit intarcarea sau dormeati la ora aia?

LATER EDIT: se pare ca atmosfera de tren mi-a afectat firul gandurilor si ca nu am transmis mesajul pe care voiam sa il transmit. Am primit pe adresa redactiei feedback constructiv asa ca iata-ma cu corectura: Nu reiese din textul meu ca de fapt Del isi dorea foarte mult sa il intarce pe Luca si ca interventia mea ( care nu a fost asa de ferma ca in text ) nu a facut decat sa ii dea sprijinul de care avea nevoie. Nu eu am vrut asta si si nu am dat cu pumnul in masa familiei. Ne-a fost greu sa ne despartim de alaptat pentru ca ne placea si daca sunt mandru de ceva, sunt mandru ca am reusit toti trei in conditiile in care cred ca toti trei ne doream lucrul asta ( chiar si Luca care acum e foarte bucuros ca e baietel mare. Si ca bonus, de cand cu intarcarea am trecut si la purtat chilotei prin casa dupa ce a cerut chiar el ). Ce am vrut defapt sa subliniez este ca alaptatul nu e bun si placut doar pentru copil ci si pentru mama ( si tangential tata ) si ca renuntatul la el e dureros pentru toata familia. Iar comparatia cu junkies... Bai nene, chiar asa se comportau! ;)

42 comments:

  1. E ok, mai oameni buni. Alaptat cu plansete, cu tristete si cu nervii prastie nu e nici ala bun. Felicitari pentru cei doi ani jumatate, si astia cu bolovani in mana care stau la coada dupa mine, sunt rugati sa si-i bage in cur.

    ReplyDelete
  2. O bacterie mi-a nenorocit gatul si a trebuit sa iau un tratament mai puternic (antibioticul + alte 2 chestii). Asa ca a trebuit sa intrerupem alaptarea. A fost greu, cam o saptamana a tras de mine, cu plansete mai puternice vreo 3 zile, dar la final pot spune ca a fost mai usor decat ma asteptam.

    Motivul pentru care am ajuns la varsta de 1 an si 8 luni: teama ca va fi greu. Si era asa simplu de adormit copilul, el se linistea repede, eu ma jucam pe telefon. Nu e o placere ascunsa in alaptarra tarzie, doar comoditate. Cel putin in cazul meu :)

    ReplyDelete
  3. Felicitari pentru cei 2 ani si jumatate. Ma bucur ca sunt din ce in ce mai multi parinti care inteleg importanta alaptarii prelungite.

    Comparatia cu drogurile, insa, e doar un pretext al tau de a elimina ceva ce nu mai voiai in viata voastra. Nu e deloc potrivita.
    Corpul copilului stie cand nu mai are nevoie de laptele matern si renunta la el (la noi s-a intamplat la 4 ani, la altii se intampla mai devreme sau mai tarziu de aceasta varsta). La fel si mama, simte cand e momentul sa fie ferma si cand e cazul sa mai prelungeasca.

    Te citesc de mult timp si imi esti simpatic. Nu te judec in nici un fel. Mi s-a parut doar deplasata comparatia cu drogatii.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Madi, e clar deplasata comparatia - doar e vorba de un bebelus facand ceva normal si natural. Dar se comporta EXACT ca un junkie. Nu m-am putut abtine. :)

      Delete
  4. Din text reiese ca tu iti doreai intarcarea mai mult decat mama si copilul. Si mai reiese ca ai tipat de doua ori la ea si gata, s-a produs intarcarea.
    Imi sunteti tare dragi, dar subscriu comentariului de mai sus: comparatia cu narcoticele nu este cea mai fericita

    ReplyDelete
  5. Eu inteleg comparatia. Nu e vorba de ceva nociv, ci doar de ceva ce iti place atat de mult de ai impresia ca iti ia mintile. O pot compara cu dragostea aceea nebuna de inceput. Chiar si eu ii spuneam sotului meu zilele trecute ca fetita mea parca se drogheaza cand baga suzeta in gura si isi tine ursuletul in brate. Poate nu e cea mai fericita comparatie, dar parca o dargoste mai mare ca cea pt sanul mamei nu exista sau, daca ar exista, atunci ar fi nociva. Exact ca drogurile :)

    ReplyDelete
  6. Nu inteleg de ce e mai bine sa chinui copilul atata timp, derutandu-l cu "acum iit dau, acum nu ti mai dau, acum esti baiat mare, acum ai voie doar asa un pic". Normal ca saracul de el e confuz si nu intelege nimic din toate astea. Nu inteleg de ce sa nu te opresti din alaptat la 9-10 luni cand poate sa manance si altceva dar cand nu o sa constientizeze intarcatul asa intens si dureros ca la 2 ani. Da, e o mica trauma ce se petrece in capul lui si s-ar putea chiar sa-si aduca aminte peste cativa ani ca de un eveniment neplacut.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Crezi tu ca nu constientizeaza !!!

      Nu renunta la 9-10 luni pt ca alaptatul e mult mai mult decat hrana fizica.

      N-ai alaptat, asa-i ?

      Delete
    2. Ba da, dar m-am oprit la timp ca sa nu ajungem in situatii ca cele descrise aici pe blog. Am o fetita foarte sociabila, lipicioasa dar nu dependenta care doarme bine si noaptea si la pranz. Poate fi adormita si de altcineva in afara de mine. Are 1 an. De ce sa continui sa o alaptez pana la 2-3 ani? Ca sa o tin legata de mine inutil? Ca sa ii fie ei de 10 ori mai greu decat la 6 luni?

      Delete
  7. Noi am intarcat la 1 an si o luna, cand copilului ii scazuse interesul pentru san (cred ca datorita faptului ca incepuse sa mearga si dintr-o data lumea se vedea din alte perspective), iar eu incepusem serviciul si eram franta de oboseala. Nu mai alaptam decat dimineata si seara de vreo 2 luni, in timpul zilei nu mai voia sa stea la san, noaptea nu se mai trezea. Cu toate astea, intarcarea nu a trecut neobservata. In primele zile a fost mai agitata, pe urma, vreo 2-3 saptamani asa, a fost suparata pe mine, se zbatea cand o luam in brate, protesta la orice incercare de interactiune dragastoasa. Dupa care am intrat in normal. Nu stiu ea, nu da semna acum ca isi aminteste, dar mie inca mi-e dor sa o tin la san, era amuzant cum se incrunta, strangea pumnisorii la piept si dadea din falcute ca un iepuras. :) Singurul lucru care a compensat a fost ca din momentul intarcarii am inceput in sfarsit sa pierd din greutatea acumulata DUPA nastere. Ca si cum niste hormoni s-ar fi potolit si ar fi dat voie metabolismului sa arda caloriile.

    ReplyDelete
  8. Ti-am mai citit razant postarile cand dadeam de vreun link pe undeva si imi pari foarte mishto, haios, sot si tata super. Insa cu postarea aceasta cu siguranta ti-ai dezamagit multi fani, imi dau seama ca putin iti pasa (ceea ce e si normal:))) dar chiar lasa un gust amar aceste relatari. Nu fiindca un copil de peste 2 ani a fost intarcat- nu, in niciun caz, sa fim seriosi, nu e concurs "care copil e alaptat mai mult"- oricum 1 an e mai mult decat 6 luni si 2 ani mai mult decat 1 an, in fine, sa n-o mai lalai. E trist fiindca ai intervenit brutal intr-un act ce trebuia sa fie doar intre sotia ta si copil. Daca sotia ta resimtea cu adevarat oboseala, stres, neplacere, crede-ma ca ar fi stiut sa conduca intarcarea fara sa intervii tu. Daca copilului nu i-ar mai fi fost necesara alaptarea, ar fi stiut natura sa-i diminueze reflexul de supt pana la disparitie. Dar a trebuit sa "pui tu piciorul in prag", sa te arati tu "mana forte", sa hotarasti TU ce e mai bine pentru ceilalti din familie, ca un cap de familie tipic roman ce te-ai dovedit a fi in aceasta situatie. Mare pacat. Ai profitat de vulnerabilitatea sotiei sa-i induci sentimente de nesiguranta si vinovatie, cand ea stia de fapt ca face bine ce face urmand cursul firesc al vietii. Sunt convinsa ca in sufletul ei ar fi mers pe intarcare naturala. Sau macar sa o fi lasat sa mearga cum a hotarat, pe intarcarea lenta. Nu, tu ai pus capat intr-un mod brusc si urat unui frumos proces, ai terminat urat ceea ce incepuse frumos. Partea trista e ca in loc sa-ti zici:"ei, asta e, va trece", te simti si mandru de asta, ca si cum ti-ai fi salvat familia, sotia si copilul ar fi fost pierduti fara, vai, aceasta interventie divina a ta. Chiar nu ai de ce sa te simti mandru ci rusinat, asa cum ai facut-o sa se simta pe sotia ta fara motiv.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ano, nu m-am facut bine inteles. In primul rand nu sunt mandru de intarcare iar in al doilea rand Del vroia sa scape odata de alaptare doar ca nu avea puterea sa se decida odata. Cand "am tipat", am intervenit ne-romaneste oferind diar sprijinul meu ferm de care avea nevoie Del ( dupa parera mea ). Ea a facut oricum doar ce a simtit. Eu am tinut doar isonul si am dat putere pe unde se cerea. E delicat subiectul. Pana si pt mine a fost greu si inca este

      Delete
  9. Atunci te-ai exprimat tu foarte nefericit de dragul retoricii:). Daca recitesti la modul obiectiv asta reiese, intromisiunea ta neavenita si brutala si lipsa de convingere a sotiei ca face bine ceea ce face. Asa ca normal ca asta inteleg cititorii, ca asta e realitatea descrisa. Reiese ca tu ai avut principala si marea problema, in niciun caz ea (ei "se drogau linistiti cand nu erai tu acasa"; "spunea ca nu-i da cu el la san"; "ii gaseai adormiti lipiti si fericiti"; "i-ar fi dat dar se simtea rusinata de tine" etc, chiar nu ai reusit sa transmiti dorinta Deliei de a termina acest capitol, ci doar a ta (nici macar nu spui din ce motive, doar ii dai inainte cu nepotrivita analogie cu fumatul si drogatul:))). Btw, un fumator devine cu adevarat nefumator cand e IMPACAT cu ideea ca s-a lasat, cand se lasa ca asa vrea el, asa simte el ca a venit momentul. Fumatorul nu se lasa fiindca "zice lumea ca e urat/ s-au scumpit tigarile/ a citit Carr/ e interzis fumatul/ il bat parintii, sotia, copilul si seful la cap"- sau daca o face din aceste motive, ramane vesnic un fumator in sufletul sau si un frustrat. Asa ca inclusiv paralela cu fumatul e foarte deplasata chiar si de dragul amuzamentului:). Eu nu vreau sa te judec sau sa te acuz, doar ca povestea asa cum ai postat-o, nu e o poveste frumoasa, poate ar trebui s-o rescrii:). Din relatarea ta reiese ca ai fost un despot (chiar daca te-ai crezut unul luminat:)) iar ceilalti au ramas cu un regret si au trecut prin suferinta...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci de feedback. Sm sa recitesc si cred ca bag un disclaimer. ;)

      Delete
    2. "Contine scene violente":))) Glumesc, dar serios, reciteste sa vezi cum suna unele pasaje, asa un antagonism intre vointa ta, hotararea ta, imposibilitatea ta de a mai suporta alaptarea- si vulnerabilitatea si tristetea sotiei si fiului:(

      Delete
    3. Pentru "Anonymous": Mie nu mi se pare că e nevoie de un disclaimer. Din articol reiese foarte clar - după mine - că Dedi s-a comportat foarte mişto în toată afacerea asta. Chestia cu ţipatul trebuie pusă în context.
      În plus, nu sunt de acord că alăptatul e doar o chestie între mamă şi copil. În momentul în care şi tatăl este implicat, ala cum este Dedi, şi în momentul în care îşi vede soţia prinsă într-o chestiune care o apasă şi o depăşeşte, e normal - e necesar - să interviă.
      Apoi, comparaţia cu fumatul şi cu drogurile mi se pare pare nu numai amuzantă, ci şi potrivită. Este O COMPARAŢIE, nu o identificare (orice comparaţie presupune şi diferenţe). Da, alăptatul poate crea dependenţă şi poate aduce, la un moment dat, acea nefericire care însoţeşte orice dependenţă.

      Dedi, mă bucur că aţi trecut peste - nu peste alăptat ca atare (care e, desigur, un lucru minunat şi merită prelungit cât mai mult), ci peste problemele aduse de alăptare în cazul vostru.
      S-auzim de bine!

      Delete
  10. Acest topic, ca si altele despre puericultura, are darul de a duce discutia in extreme. N-am vazut un subiect care sa scoata mai mult ce au oamenii mai rau din ei, la adapostul anonimatului, cum e alaptarea sau nasterea acasa de exemplu. Ma intreb care dracu e miza unuia si altuia de a intra pe un blog fara sa-l oblige nimeni si de a a judeca alegerile personale ale celui care scrie despre ele?! eu nu am blog, iar motivul pentru care intru pe ale altora este sa ma regasesc in experientele lor, nu sa fiu violent in dezacord. E ca la televizor, nu-ti place, schimba canalul. De ce au nevoie oamenii sa vina si sa dicteze altora ce sa simta, ce sa spuna sau sa nu etc? unde trebuie cautata radacina acestor frustrari?

    ReplyDelete
  11. Felicitări pentru sinceritate! Sunt convinsă că ți-ai luat niște roșii stricate la faza asta :) Iar comparația cu junkerii stă în picioare, și eu am înțărcat și desțărcat fata în fiecare seară o vreme, până ne-am dus la rehab amândouă – ea la BV, eu la Buc. După o săptămână, când ne-am văzut, ghici care-a fost primul lucru pe care l-am făcut? :))))

    ReplyDelete
  12. Prin comparatia cu drogurile cred ca ai vrut sa scoti in evidenta ideea de dependenta, sau obicei care la inceput pare inofensiv, in sensul ca il poti opri cand vrei tu si pe parcurs descoperi ca de fapt, s-a creat un obicei bine ancorat si devine chiar dureros sa incerci asta. Daca asta nu e definitia unui obicei nesanatos atunci... Nu inteleg de ce lumea pe aici s-a atacat pentru aceasta comparatie...
    Apropo, toti marii psihanalisti si psihologi considera ca folosirea alaptatului pe post de instrument de linistire, alinare e degradant pentru personalitatea copilului. De la o anumita varsta trebuie sa invete sa faca fata sentimentelor si altfel decat la sanul mamei. Toti recomanda ca alaptatul sa inceteze la varsta cand copilul nu e constient de asta (aprox 9 luni), tocmai ca sa nu fie o trauma pentru el. De asemenea, multe mame simt ca au un avantaj asupra copilului fata de tata si din posesivitate vor sa prelungeasca aceasta stare. Poti citi Wilhelm Stekel, chiar Osho (cartea despre copii).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, fetiţa mea s-a înţărcat singură la 10 luni şi ceva. Am încercat să continui vreo două săptămâni (o "prindeam" noaptea, în timpul somnului), pentru că aş fi vrut s-o alăptez măcar un an. Dar mi-am dat seama că e în zadar şi m-am oprit.
      Ţin să precizez, dacă mai e nevoie, că încetarea alăptatului nu a însemnat încetarea ataşamentului nostru una faţă de cealaltă.

      Delete
    2. Eu nu inteleg de unde stiu ei ca nu e constient un copil de 9 luni? Fetita mea cea mica este "fan" alaptat intr-un asemenea hal, incat mie imi e frica sa ma gandesc la intarcare, desi uneori mai ca mi-as dori-o - pentru mine! Cea mare nu a avut probleme ca n-a fost alaptata decat pana pe la vreo 4 -5 luni, motivele nu mai conteaza acum. Si totusi, pe la vreo 2 ani, m-a luat dintre invitati la o petrecere ptr ca voia titi. Daca e sa ma iau dupa ce scriu adultii scoliti, ea nu era constienta cand o alaptam, nu? Sincer, consider ca singurul lucru pe care-l stim cu siguranta despre bebelusi e ca NU STIM mare lucru. Ne bazam pe instinct, pe bun simt, etc
      Fiecare copil e diferit. Iar diferentele pot fi atat de mari incat la unele lucruri fetele mele par sa fie fiecare de pe alta planeta.
      Intarcarea este un subiect strict de familie. Mama si copilul ca actori principali, iar tatal si fratii/surorile, implicati si ei. E dificil de comentat cu privire la actiunile cuiva daca nu esti in "pantofii" lui/ei.

      Delete
    3. Normal ca nu a fost vorba ca la fix 9 luni incepe "constienta" bebelusului, e vorba de o varsta aproximativa. Dar cu cat se apropie de 1 an se poate remarca usor ca se intra intr-o alta perioada, cand intelege mult mai multe si nu o mai [poti pacali asa de usor. Si fetita mea intindea mana dupa un Snickers si la 5 luni si atunci il luam din fata si ii atrageam atentia cu altceva. Acum la un an, mi-e infinit mai greu si trebuie sa-i ascund pachetul cu biscuiti (fie ei si bio si organici).

      Delete
    4. Trebuie sa avem in vedere ca tot ce stim despre varstele foarte mici este raportat la ce observam noi (parinti, specialisti, etc). Ideea era ca NU STIM cu adevarat cat intelege un copil mic. Iar faptul ca OMS recomanda alaptarea pana la 2 ani si dupa, inseamna totusi ca e benefica pentru copil.
      Lucrurile s-au schimbat mult in timp, uneori in rau, nu in bine. Nu am prea mare incredere in specialistii in psihologie/psihiatrie etc in ceea ce priveste copilul meu.
      De ce? Pentru ca iata ce scria unul dinte colaboratorii lui Freud, unei mamici: "Cea mai importanta regula: copilul nu trebuie sa imparta camera de culcare cu parintii!... Deci copilul se afla intr-o camera alaturata, are programul sau de masa, ultima masa seara, prima dimineata... Tipa noaptea? Daca nu este ud si nu trebuie schimbat, lasati-l sa tipe." Si era vorba despre un nou nascut. Cu asemenea sfaturi si altele de acelasi gen, reeditate in 2012 la o editura din Romania, sunt "ajutate" mamele. Asa ca....

      Delete
    5. Si apropo, citatul de mai sus cu aberatia de a tine copilul nemancat noaptea, chiar lui Wilhelm Stekel ii apartine.

      Delete
    6. Daniel Stern, psihiatru la Universitatea Cornell, Facultatea de Medicina, este fascinat de schimbul marunt si repetat care se petrece intre parinte si copil; el considera ca cele mai importante lectii de viata sunt momentele de intimitate.
      Cum ai caracteriza alaptarea daca nu un moment de intimitate intre mama si copil?

      Delete
    7. Partea cu impartitul camerei nu mi se pare asa scanadaloasa. Nici eu nu-mi las fetita sa planga noaptea (ea plange de foame) clar nu sunt de acord cu asta. Dar daca-l citesti in amanunt, o sa vezi ca explica foarte bine interactiunea dintre frati si gelozia care apare la aceasta varsta,despre relatia copiilor cu jucariile si posesivitatea asupra lor, si multe alte aspecte fine de psihologie. Despre alaptat mai spune ca cea mai mare prostie ca dupa ce l-ai intarcat e sa ii dai din noi san.
      Eu citesc carti chiar daca sunt exprimate idei cu care nu sunt de acord 100%. Tot poti sa iei ceva bun din ele.

      Delete
    8. http://attachmentparenting.ro/alaptarea/de-ce-mai-alaeptezi-copilul.html
      http://attachmentparenting.ro/co-sleeping/somnul-pe-timpul-nopii.html
      Articolele la care fac trimitere mai sus sunt mult mai aproape de realitatea mea si de dragostea care trebuie sa existe intr-o familie, decat presupunerile unui psihiatru ca un bebelus este manipulator si un tiran din primele zile de la nastere. Poate ca sunt mai putin toleranta decat dvs Liz, insa nu cred ca pot gasi idei intr-adevar corecte la un om care considera ca un nou nascut nu trebuie sa doarma nici macar in aceeasi incapere cu mama lui, ca trebuie lasat nemancat noaptea, ca sugarul este onanist etc.
      Prefer sa cred in cei care considera alaptarea normala, un gest de intimitate, somnul cu parintii util - cu limitele si greutatile lui. Prefer sa am copilul in aceeasi incapere sau chiar langa mine in pat, ca sa descopar in cateva minute ca frige sau ca este ud sau pur si simplu sa-l linistesc dupa un cosmar.
      In ceea ce priveste copiii, alegerile sunt atat de profund personale, incat nu consider ca un specialist, de oricare "parte" ar fi el, imi poate da altceva decat sfaturi generale. Pentru ca suntem, cu totii, atat de diferiti...

      Delete
  13. Eu sunt curioasa care sunt motivele pentru care ati decis sa il intarcati. Sunt doar curioasa. Din articol nu reiese.

    ReplyDelete
  14. De ce sa iti vina sa pocnesti un batranel care se adreseaza copilului tau? De ce sa iti vina sa il pocnesti daca ii da o ciocolata? E chiar asa de grav sa vorbeasca cineva cu el?
    Inteleg ca nu vrei sa ii dai ciocolata, ok, dar poti manageria asta, come on! Nu e o crima ce s-a intamplat!
    Poate ca ar fi o idee buna sa iti inveti copilul ca e posibil ca oamenii sa vorbeasca cu el pe strada si asta e cumva normal intr-o societate, nu trebuie sa se socheze si nici sa i se adreseze cu "crocodilule". In padure e mai putin probabil, intr-adevar.

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-ai inteles nimic din e am scris, asa-i? De ce iti ascunzi identitatea? Iti e frica ca te alung de aici, crocodilule? In padure? :))))

      Delete
    2. Tu ai inteles foarte bine ce am scris dar in loc sa te gandesti putin la asta, preferi sa ma jignesti asa cum face si copilul tau:)

      Delete
    3. Anonim, partial de acord cu tine, ca si cum ar conta ce postez :)), dar ideea e ca e de preferat ca parintele sa fie intrebat daca ii da copilului respectivul aliment (fie el fruct sau ciocolata sau altceva) pt ca poate e alergic sau poate nu corespunde stilului de alimentatie al familiei. Si pe.mine.ma.irita sa i se bage copilui diverse sub nas fara sa fiu intrebata.
      Iar despre socializat, ai dreptate, trebuie sa stie ca oamenii socializeaza cu el si sa invete/decida cum si daca interactioneaza cu ei.

      Delete
    4. Foarte multe persoane, indiferent de varsta, ignora faptul ca unui copil mic e bine sa ii oferi ceva abia dupa ce ai acceptul adultului care il insoteste. Pentru multe motive pe care si albi le-a anumerat. Iar unui copil de 2 ani e greu sa ii explici cum sa reactioneze in diverse situatii. Fiica mea cea mare are 4 ani, pot sa spun ca este peste varsta ei din multe puncte de vedere, insa la categoria interactiune sociala inca ne este greu. Nu e prea usor sa-i explici ca tanti aia draguta care-o indeamna sa plece cu ea fara sa vorbeasca cu tine nu-i vrea binele si nu-i corect ce-i cere sa faca - asta ca sa dau doar un exemplu.

      Delete
    5. Nu intru in polemica despre intarcat, noua ni s-a intamplat la 2 ani, fara traume, fara chin, fara remuscari. Pur si simplu firesc, asa cum s-a petrecut si cu renuntarea la scutec. Tocmai de aceea, nu am nici cel mai mic sfat de dat celor care trec prin perioadele acestea si nu stiu cum sa procedeze. La noi a venit de la sine. Asa cum nu a mai vrut la san, la fel nu a mai udat scutecul. Intr-o zi! Poate parea neverosimil, dar asa a fost sa fie.
      Ce nu mi-a placut este exact chestia cu datul unei palme peste ochelari batranelului. Si cred ca sunt in masura sa imi exprim opinia, de vreme ce nici eu nu ii dau copilului dulciuri, ciocolata n-a gustat in viata lui, iar inghetata a aflat ce e abia acum cateva zile, la trei ani. Partea cea mai frumoasa este ca nici nu-i place.
      Ma intreb insa ce as alege intre un batranel jovial si amabil care-i da o ciocolata, nefiind la curent cu viziunile si optiunile mele despre alimentatie ori despre ravagiile pe care le face zaharul si un batranel din parc, care ne apostrofeaza ca-l deranjeaza copiii cu zgomotul pe care-l fac ori uraciosii care tzatzaie si ridica din sprancene cand un kinder de 2-3 ani sare prea zglobiu pe langa ei.
      Cum e mai bine, sa izolam copilul de teama de a nu mananca prostii in lume sau sa il lasam sa socializeze cu cei din jur, cu conditia sa fim alaturi si sa manageriem cu inteligenta situatiile cand primeste cadouri dulci? Apropo, al meu a primit acum doua zile un Kinder felie de lapte si cu viteza unui maestru shaolin si istetimea unui calugar budist i-am subtilizat ispita dulce pana sa isi dea seama despre ce e vorba. Cu toate astea, inca ma intreb daca e sanatos sa formam o secta a celor care nu pun gura pe dulce si fug ca dracul de tamaie de restul oamenilor, sau sa ne purtam natural, nu ca niste apucati de streche.

      Delete
    6. Nu secta celor care nu pun gura pe dulce ci secta care evisecereza (vedeti ca zis si eviscereaza, asa cum am zis si de palma aia - LA FIGURAT!!!!!!) oamenii care nu intreaba pe parinti daca au voie sa le dea ceva copiilor. Asa cum i-a dat ciocolata putea foarte bine sa ii dea droguri. Ce trebuia sa fac? Sa fiu amabil si sa il conving pr copil ca nu e bine sa se drogheze, zambid apoi politicos batranului?

      Si ca sa fie clar inca un lucru - Luca are prime impresii despre oameni. Pe unii ii place si pe altii nu. Nu am cum sa il oblig sa ii placa. Daca el vrea sa ii respinga, sa fie sanatos. Prefer un copil sincer decat un mincinos de comitet.

      Delete
    7. Eu zic ca era risc sa ii dea si femei, nu numai droguri:)))

      Delete
    8. Iar la faza cu femeile chiar trebuia sa intervii. Sa faci o selectie, nu stiu.....:)))
      Abia atunci era justificat sa te bagi, zau asa. :D

      Delete
  15. Rezervoarele ( butoaiele) sunt produse in fabrica noastra din com. Jilava, jud. Ilfov, executate din poliester armat cu fibra de sticla alimentara si au suporti de sustinere pentru asezare orizontala si gura de acces prevazuta cu gaura de fierbere.sunt foarte usor de spalat si nu au nevoie de intretinere anuala. sunt avizate sanitar pentru lichide alimentare de Larex cu aviz seria F nr 005384, si agrementate conform legea 10/1995 cu Agrement Tehnic nr. 003-05/187 -2013

    http://www.poli-tan.ro
    Fose septice

    Bazine –
    Rezervoare


    Ghivece

    ReplyDelete
  16. Felicitari pentru articol ! Alaptatul este legatura sfanta intre mama si copil !

    ReplyDelete