ma primiti pe mail?

Tuesday, November 8, 2011

Child proof house

Luca are aproape 8 luni si de vreo cateva saptamani a inceput sa se ridice in picioare. Sambata se tinea de canapea si s-a ridicat singur. A cazut apoi cuminte pe spate si s-a apucat din nou. Are omuletul ala o vointa incredibila. E clar, in curand va merge! Foarte misto! Doar ca.... Ce ma fac eu cu "jucariile" mele? Jucarii pe bune, nu sariti cu gandul la mizerii. :)
(Am sa vorbesc doar despre bebelusi versus chestii stricate de ei si nu de siguranta lor care clar este pe primul plan)
A ajuns deja târâș la Cd-uri si la sistemul audio. Am ridicat sistemul pe un corp de mobila si am lasat cd-urile, cu promisiunea de a le pazi cu sfintenie (ca nu am unde sa le pun). A descoperit apoi cutia cu cabluri si incarcatoare de aparate foto. Daca punea Delia mana pe ele o dadeam afara din casa, afara goala, afara in zapada (cum ziceau Tapinarii). Cand l-am vazut am ramas oleaca tzapan de spaima in cadrul usii, apoi vazandu-l cat era de fericit cu cablul de la canon in gura l-am lasat sa isi faca de cap. Del ma chemase sa vad ce face, dar de fapt a vrut sa ma intrebe tacit daca il las sa se joace cu ele. Stie de frica. :)))) Luca s-a jucat vreo 15 min cu cablurile. L-a luat pe fiecare si l-a ros, l-a tras de capete si l-a bălit. A ramas cu cablu vechi de Ipod ca premiu.
A mai bunghit sertarele de la dulapul din dormitor. Am vazut in poze (ca nu eram acasa sa ma bucur si eu, servicul lasa rani adanci) cu ochii mei. Scobea in sosete cu o placere nebuna.
Astea sunt primele foarte mici chestii descoperite de copil. Deja sunt speriat si in posesivitatea mea de copil razgaiat vreau sa iau masuri clare de aparare a bunurilor.
Eu am o problema - am fost singur la parinti si tind vertiginos spre zgarcenie si posesivitate. Am invatat sa tin prea mult la lucruri si ma sperie ideea ca s-ar putea strica ceva. Am vazut oameni relaxati cu tastele smulse de la laptop, cu telefoanele sparte sau aruncate in wc de catre copii. Si supravietuiau linistiti. Stiu, de asemenea, ca pentru a invata despre lume copii trebuie sa pipaie tot ce vad, deci nu trebuie sa ii iau tastaura de la gura cand el vrea sa o exploreze. Si cum sa fac, sa stau geana pe fiecare miscare ca sa nu strice ceva sau il las sa isi faca de cap ca poate nu strica? Sa ii stau in coaste la fiecare miscare sau sa dardaie chilotii pe mine ca ma lasa fara Ipad? Sa fiu household militia si sa imi terorizez copilul sau cill out wrecker si sa raman in fundul gol de dragul invaturii?
 
 Am sa ma relaxez sper cat de curand, invatand ca un lucru e doar un lucru, iar copilul trebuie sa descopere lucrurile in simplitatea lor. Asta e un ipad, nu o mina de aur, ala e televizorul, nu o fereastra spre infinit, ala este un ... ups!, era un cablu jack-jack pentru combina, nu un fir de argint. Mai grav va fi cand va ajunge la aparatele foto, dar sper sa fie milos cu ele.

 
Problema e ca atunci cand am mobilat casa, desi il aveam de vreo luna pe Luca, tot ca niste tineri neprihaniti gandeam si ne-am facut o casa foarte tinereasca, neluand in calcul ca Luca creste repede si trebuie sa ii asiguram o casa childproof. Cand ne mai gandeam ca poate masa de sticla nu ar fi buna eu ziceam: haaaaa, mai e o gramada pana creste Luca sa ajunga la ea. las ca vedem noi. Ei bine, iata ce deja vedem noi. Am vrut prize multe si la indemana, am vrut cabluri, televizor asezat cat mai jos, nu am vrut sertare - am vrut cutii de rachita, nu am vrut covoare, usi si nici prea multe corpusi suspendate.
Acum il trag de picoare sa nu ajunga a prize care apar de peste tot, planuiesc sa ancorez tv-ul de perete ca sa fie sigur cand il va trage Luca peste el, visez la sertare care se pot incuia, am cumparat covoare si corpusoare suspendate. Nu ma puteam gandi din prima la toate astea? Se pare ca nu. Sunt construit sa ma conving doar cand ma lovesc de adevar.
Nu stiu daca sa va zic sa nu faceti ca mine pentru ca pana la urma simt ca ne vom descurca. Oricum ar fi...enjoy! ;)
Voi cum sunteti: household militia sau cill out wreckers? 

22 comments:

  1. Noi suntem "relax". Acum fetele sunt mari dar cand erau asa ca Luca, nu le scapam din ochi si le atentionam de fiecare data cand se apropiau de o zona fierbinte, explicandu-le de un milion de ori de ce nu au voie la prize, la solutii, la foc, cu foarfeca etc. Cand s-a putut am facut si cate un demo gen "cactusul inteapa, daca nu ma crezi pune mana". Parerea mea e ca sertarele inchise reprezinta o tentatie mult mai mare decat niste cosuri de rachita in care se poate uita o data si gata. Normal ca obiectele periculoase sau fragile trebuiesc ferite dar in acelasi timp copilul trebuie incurajat sa exploreze pentru ca asa invata cel mai bine.
    Felicitari pentru Luca, in primul rand dar si pentru blog si pentru atitudine. Te citesc cu mare placere, esti primul tatic "care da din casa" referitor la experienta minunata pe care o traieste.

    ReplyDelete
  2. Ha, ha, ha....ma faci sa rad, si Ioan al nostru a gustat toate cablurile din casa, inclusiv cel de la Ipod, de la laptop, incarcatorul de la telefon si nu se multumeste cu firul in sine, ii place sa ajunga la partea metalica, aia e preferata lui, sa nu mai spun ca avem o priza "blindata" (cu banda de hartie:). Televizorul e exact la aceeasi inaltime ca al vostru :),si avand in vedere ca a inceput sa se deplaseze singur pe langa lucruri zilele astea a tras in veselie de el si il invartea tacticos. Pe mine ma sperie cand baga chestii metalice in gura, mi-e frica sa nu-si strice dintisorii (de abia au iesit). In rest il cam urmaresc, e foarte rapid si ii place sa bage in gura cam tot ce prinde la mana.

    ReplyDelete
  3. Eu sunt muuult mai relaxata decat sotul, asa ca nu ma deranjeaza sa ii dau cutia cu chiloti sa ii morfoleasca cat ma duc la toaleta. Prefer asa decat sa vina dupa mine si sa linga wc-ul:). Ce e clar pentru amandoi e ca de ceva vreme casa e numai a lui Luca, noi suntem chiriasii:). Multumim mult pt complimente, fiind cioara din familion, reactionez prima:).

    ReplyDelete
  4. Ma delectez mereu citind blogul. Imi place la nebunie. Noi suntem un pic mai mici, cu vreo 3 luni, prin urmare citim pe aici sa vedem ce ne asteapta. Avem si noi distractiile noastre, dar vad ca, o data cu cresterea in varsta, devin din ce in ce mai interesante. Avem un nepot de 3 ani si am vazut etapele astea la el, insa una e sa observi de pe margine un weekend si alta sa le experimentezi in fiecare zi, chiar din mijlocul ringului :))

    ReplyDelete
  5. Prin etapa asta trec toti copilasii curiosi.Baietelul meu are 2 ani jumate si inca e fascinat de tot ce inseamna cabluri, butoane, aparatura in general.Laptopul meu are doua taste scoase, al sotului e inca intact..un aparat foto l-a crapat la propriu cand avea un anisor, al doilea aparat are zoomul stricat.De telefoane nu mai spun..toate au simtit pe pielea lor gresia sau parchetul, dar avem norocul sa fie inca functionale.Cati pumni a luat televizorul n-a luat Bute in toata cariera lui :)....niciodata nu am simtit nici cea mai mica urma de regret pentru toate lucrurile stricate sau pierdute iremediabil, insa vorba ta, daca mi le-ar fi stricat altcineva as fi fost foc si para! Felicitari pentru blog!

    ReplyDelete
  6. Am uitat ceva: pentru prize, ca sunt cele mai periculoase exista la IKEA niste chestii rotunde cu doua picioruse care se fixeaza in priza acoperind toata zona rotunda. Odata fixate nu pot fi scoase decat cu o alta chestie rosie..alea care se fixeaza sunt albe, cea care le scoate e rosie...arata ca niste nasturi mai mari...poate deja le-ai cumparat! Insa cand le fixezi sa nu te vada pustiul, daca te-a vazut numai langa priza va sta incercand sa scoata minunea aia din priza...asa a fost la noi..si am scapat de tentatia periculoasa acoperind fiecare priza cu cate un corp de mobila:) succes!!

    ReplyDelete
  7. Multumesc tuturor de sfaturi si sustinere!
    Stiu despre dopurile de la IKEA. Inca nu le-am cumparat, dar sunt primele pe lista. :)

    ReplyDelete
  8. Sounds very familiar. Fi-miu are un an, iar priam stricăciune serioasă a fost aparatul foto al lui ta-su (atenţie!:))) căriua i-a spart LCDul. Incidentul a durat aproximativ o secundă. suficient ca Mihail (fi-miu) să izbească aparatul de un colţ de mobilă... nota de plată 500ron. De atuci, ta-su are un toc special pentru aparat pe care îl ţine DEPARTE de Mihail. Oricum, veţi fi surprinşi de ingeniozitatea micuţului...:D.

    ReplyDelete
  9. Felicitari pentru strumf, in primul rand. Sa va creasca mare si cuminte si ascultator!

    Apoi, sa va povestesc cum am rezolvat noi problema in cauza: am cumparat saci de jucarii (din cei de 30 de ron) frumos colorati si am pus cateva plush-uri ... diverse jucarioare si le-am asezat in fata televizorului. Estetic nu arata prea bine, dar a fost practic. Bebeii mei sunt mai fericiti sa rastoarne jucarioarele decat sa mai ajunga la cabluri. Dar tot ce am considerat noi important (carti, cabluri, telefoane) au zsburat pe biblioteca sau dulapuri foarte inalte unde nu au ei acces.

    Pe de alta parte pot sa va spun ca am ajuns la cifrele surprinzatoare de 3 tastaturi si 8 mousi schimbati in 3 ani decand avem cei doi indieni in casa.

    A! Am avut la un moment dat si un cortulet in casa pe care l-am amplasat tot in fata televizorului (tot ca sa le distragem atentia de la catarat).

    Mult succes!

    ReplyDelete
  10. A-ha-ha, si voi, Brutus?! La noi distractia e-n toi. Singura masura de protectie a fost sa securizam priza de la el din camera (restul sunt mai ascunse si mai greu accesibile). Asta a facut Andrei cu ta-su, acum cateva luni; si, cat tati acoperea priza, plodul s-a ridicat (pentru prima oara, parca) pe pat si a luat... foarfeca (cu care ta-su taiase niste banda dubluadeziva, sa fie sigur ca nu mai ies capacele alea de-acolo).
    In rest, il lasam sa faca ce vrea, mai putin sa palmuiasca plasma (ceea ce, evident, ii face o placere deosebita, mai ales ca stie ca n-are voie). Jucariile de adulti de care ne pasa (telefoane, camera, aparate foto, laptop, etc) sunt out of reach and out of sight - atata-ti trebuie, sa le vada si sa nu i le dai! Daca ajunge intamplator la cabluri sau alte chestii mai neortodoxe stam cu ochii pe el si, pana nu devine periculoasa treaba, il lasam sa le baleasca in voie!
    Distractie placuta! Si voua, si noua! :D

    ReplyDelete
  11. Noi am pus in afara razei de actiune doar chestiile intradevar periculoase (gen lucruri care curenteaza rau sau detergenti etc), in rest i-am explicat copilului intr-una ca nu e frumos sa strice jucariile lui mami si ale lui tati. Cred ca depinde si de copil, dar noi n-am avut nici o problema, cablurile au ramas pana la urma neatinse, telecomenzile de pe masa la fel, copilul nu parea prea stresat si n-am folosit niciodata opritori la sertare, pe motivul ca "doar odata isi prinde copilul mainile in sertar, a doua oara stie sigur cum sa umble..." Acum, cel mare are 4 ani jumate si are voie sa umble la tot ce doreste, pe motivul ca stie exact la ce foloseste fiecare lucru, intelege tot ce tine de tehnologie (mor incet cand ii explica bunica-sii ce e aia HDMI si de ce trebuie sa schimbe input-ul la home theater) si nu abuzeaza de nimic (da, stiu, am tras un loz norocos cu copilul asta), iar sora-sa de 2 ani nu iese din cuvantul lui cand vine vorba de atentat la jucariile parintilor, asa ca nu prea avem probleme.
    Eu zic sa faceti ce va dicteaza instinctul, voi va stiti cel mai bine si pe voi si pe cel mic :-)))

    ReplyDelete
  12. Si apropo, ca sa nu ziceti ca nu v-am prevenit: vine o vreme cand toate "gadget-urile" de la IKEA devin inutile, undeva dupa 2 ani si inainte de 4 (depinde de copil cred, cat e de pornit sa treaca peste obstacole), cand ii va lua intre 1 si 10 secunde sa scape de opritorile de priza sau de aparatorile de clantze de usi. Degeaba capacul ala alb de plastic de la priza se scoate doar cu o chestie rosie, se va mai scoate si cu ceva care o sa-i puieze mintea juniorului si o sa ramaneti tablou amandoi dupa care o sa spuneti in cor "now what?!"

    ReplyDelete
  13. A fost greu de tot. Jaba zice mami ca e simplu. Si eu, ca si tine, am fost singur la parinti si plus de asta si putin cam "autist"(adica nu prea se jucau copii cu mine) asa ca sa pui jucariile "pe share" a fost foarte greu. La un moment dat iti cam trece teama. Deja am impartit lucrurile in ceea ce va supravietui si ce nu. Sunt 90% sigur ca dvdplayeru' nu va reusi. Pana acum si-a luat cam un milion de palme pentru ca nu am unde sa il mut. Telefonul meu are sanse mai mari dar nu foarte. Calculatorul de birou are cam 50%. Televizorul pare mai robust si sper din tot sufletul sa mearga cu noi pana la capat. Lista e muuult mai lunga. Oricum, e genial postul si voi raspunde la el in detaliu printr-un post la noi pe blog ;P. Sencs si bafta.

    ReplyDelete
  14. haaa! ce bine ma simt ca sunt singurul posesiv. :)
    mersi Alex de parere. da-mi un semn cand e post-ul gata sa ii punem un link si aici. ;)

    ReplyDelete
  15. de obicei , femeile scriu asemenea texte :))))))))

    ReplyDelete
  16. De crezi ca va scapa ceva...te-nseli! Copiii mici sunt mai rau ca soarecii: rod tot, balesc tot. Deci nu e alta solutie decat sa-ti pazesti "avutul" daca vrei sa-l mai detii. Daca nu, nu... Eu aveam pe vremea cand copilul era mic, un urs de plus dezagreabil pentru gusturile lui rafinate. Si pentru ca se temea de el, il asezam in dreptul unitatii calculatorului. A fost mult pana l-a atins odata si de atunci, gata.
    Cu prizele nu-i rost de joaca. Noi le-am pus dopuri si-am inghitit cheia. Altfel e belea mare. Cat despre sertare...ale mele inca mai poarta urma scotch-ului cu care au fost sigilate. In concluzie:nu scapa nimic, nu iarta nimic, relaxeaza-te si consoleaza-te. N-ai ce face!

    ReplyDelete
  17. Ah, cat mi-as dori sa dau timpul inapoi si sa apara inapoi toate holurile si usile desfiintate la renovare!!!

    Mi-ai incalcat legamantul "fara covor la mine in casa" si am luat de la socri cel mai mare persan existent pt a amortiza cazaturile copilului :D

    ReplyDelete
  18. Ce figura de papagal, de fraier ai! Si nu e vorba de faptul ca tii copilul in brate, in nici un caz. Se vede pe tine ca esti "papleaca" (care habar nu are in ce s-a bagat, da' se da de ceasu' mortii sa demonstreze contrariul). Pai daca era totu' OK, nu iti faceai blog, simplu. N-aveai frustrari, n-aveai complexe si asta era. Dar ai cu carul, cred ca dinainte de a avea plodul.

    ReplyDelete
  19. @ Christine - bai baiete, cand am vazut comentariile tale m-am decis sa le sterg dar m-am razgandit. Eu sunt de parere ca e liber oricine sa isi dea cu parerea indiferent de ce ce are de zis. Problema scrierilor tale este ca sunt mult prea jignitoare si neavenite. Insist: pe cine nu intereseaza blogul asta sa nu mai citeasca. Click pe "X"-uletzul ala din dreapta sus.
    Am sa las totusi comentariile pe care ai apucat sa le vomiti de dragul libertatii online. De acum bag moderatie la comment-uri. Mersi ca mi-ai dat imboldul asta. :)
    pa!

    P.s.: Nu exista oameni fara frustrari. Din frustrari suntem claditi psihic. Uite, si tu esti la fel. Probabil ai avut o relatie de cacat cu parintii tai si asta te-a marcat definitiv. Incearca totusi sa fii mai bun. Love comes back to you. Also, agression comes back to you. It's your choice...

    ReplyDelete
  20. Eu am descoperit blogul de curand, de la o prietena - mamica. Noi nu avem copii inca, dar citesc blogul cu luare-aminte (pentru crearea unei atitudini si a unui mod de gandire pentru cand va fi momentul...) si i l-am aratat si sotului - ca sa stie ce il asteapta. Si te felicit pentru postari pentru ca reprezinta mai mult decat gasesti in carti... ca un studiu de caz relatat sincer si cu umor :)

    Felicitari pentru cum va cresteti copilul si pentru blog :)

    ReplyDelete