Monday, March 19, 2012

Primele zile (dupa un an)


   Imi tot amintesc cum am deschis usa larg la garsoniera, a intrat Del cu Luca in brate foarte pretioasa si importanta si s-a dus direct catre sufragerie. In casa era lumina curata de soare de amiaza si liniste. Inca ramasese niste liniste in casa de cand plecasem in graba sa nasca Del. Acum venisem cu galagia. Dezorientati fiind prin hatisul de sentimente necunoscute l-am pus pe Luca in locul cel mai familiar noua: patul. Ori uitasem ca avem patut pentru el, ori ni s-a parut mai normal sa il punem putin acolo pana ne hotaram ce facem cu el. Chiar asa, nu aveam nicio idee ce sa facem cu el. Ne uitam pe sub ochi unul la altul si parca ne intrebam: and now what? Ca sa imi fac curaj si ca sa fac totusi ceva cunoscut si placut am luat aparatul si am facut ceva poze. Mereu aparatul foto mi-a dat un fel de putere si un dram de idee de cazemata in spatele ocularului. Ma pitesc cu brio de cate ori am nevoie. Si acum simtem nevoia sa ma ascund si apoi sa fug, sa zbier si intreb oamenii mari ce am de facut.
   Apoi se incetoseaza amintirile - parca l-am pus in patutul  lui cu grija, ca pe ou si l-am privit cum doarme. Sau am facut asta dupa ce m-am holbat mirat cum il alapteaza Del? Sau poate dupa ce i-am schimbat primul scutec impreuna in tandem? Nu mai e clar si ordonat nimic in memoria mea. Au ramas doar crampeie de senzatii foarte intense.
   Primul somn langa el - istovit, fericit si cu mare grija sa nu ma sui pe el. Cand m-am trezit mi-am dat seama ca reflexul e mai presus de orice si ca nou nascutul a scapat de kilogramele mele.
   Prima baie - manuiam copilul mecanic asa cum vazusem in carti, filme, cursuri si la nasi la prima baie. N-am reusit sa ma misc cu spor, intepenit fiind de spaima si incordare - ca atare mi-am adoptat rapid stilul propriu direct in cada.
   Primele plansete nocturne ale lui Luca pentru ca nu cunostea lumea asta si primele plansete diurne ale Deliei pentru ca nu cunostea lumea alaptatului. Primele plansete inghitite in sec de mine pentru ca nu cunosteam nimic.
   Prima iesire afara cand ni se parea ca aveam lumea la degetul mic. Prima inghetata la "mec". Prima bere tot acolo.
  Sunt mii de "prima data" pe care le traiam acum exact un an. Ma uitam cu Del in urma si primul lucru care ne vine in minte este ca nu stim de unde am avut putere sa trecem asa usor peste momentele noi. Nu ne explicam cum de ne-am inhamat si la organizatul unui apartament nou in primele 3 saptamani de viata a copilului. Nu intelegem de unde au parintii atat de multa putere in primele luni de viata a bebelusului lor si cum pot trece asa usor peste intrarea intr-o lume noua. Atunci spuneam toturor ca e mult mai usor decat ma asteptam si chiar simtem asta. Acum, vazand cat de usor si de frumos este cu copil oleaca mai mare, nu inteleg ce era in mintea mea.


  A trecut un an in care s-au schimbat multe. Copilul a crescut mai mult decat imi imaginam ca va creste intr-un an. Sunt uluit cand il vad mergand  cand il aud repetand orice cuvant.
  Am ramas uimit vazand ca Luca a inteles perfect ce are de facut si a luat fiecare obiect de pe tava si l-a inmanat serios nasei lui. S-a prins ca ea i-a dat tava aia cu vreun scop, deci cu ea trebuia sa trateze. A luat chitara in miniatura si i-a dat-o Bogdanei zambind, apoi a curatat frumos tava de toate obiectele pana a lasat la urma cheia de masina. Eu am zambit complice pentru ca si eu detest masinile. Stia oare ca alegerile astea ii influenteaza destinul sau le-a luat la intamplare? Oare chiar au vreun rost alegerile motzului pentru soarta lui sau doar ne influenteaza pe noi si ii vom cladi un viitor bazat pe acele cateva obiecte de pe tava? Sa fie oare viata asa de simpla si limitata? Sau va face ce va vrea el si va arunca tava din drumul lui? Oare asta inseamna "ti-am pus totul pe tava"?





5 comments:

  1. vaaai, la unele secvente m-a luat cu frig:) La multi ani ani, Luca cel motzat

    ReplyDelete
  2. va inteleg perfect...si noi traim cam aceleasi sentimente ca si voi.
    acest "prima data" mi se pare sublim, mai frumos de atat nu exista.

    ReplyDelete
  3. Nu exista lucru mai frumos pe lumea aceasta decat sa ai un copil care sa iti faca zia mai frumoasa!

    ReplyDelete
  4. la multi anishori...cu intarziere

    ReplyDelete
  5. cand i-am adus acasa pe huni imi amintesc ca i-am pus pe masuta de infasat (nu inainte de a trimise sotul de urgenta sa cumpere un calorifer electric, ca mi se parea f frig in casa si hunii incepusera sa stranute:))) ). aveam 2 paturi pliante, fiecare cu cate o masuta atasata... am pus ambele masute pe un singur pat si i-am pus acolo... si seara la culcare la fel, eram ferm convinsi ca daca-i punem jos, in pat, n-o sa-i auzim noaptea cand se trezesc, noi dormind totusi la 50 de cm de ei :). cu noi in pat nici nu se punea problema, eram sigur ca-i vom strivi :) ce mai vremuri!

    sa fiti sanatosi cu totii, ultimile tale postari m-au emotionat si mi-au trezit dulci amintiri...

    ReplyDelete