ma primiti pe mail?

Thursday, December 19, 2013

Ne e cald si bine?


Era putin dupa miezul noptii cand ma intorceam de la bere. Imi inghetasera mainile pe tigara si le tot plimbam dintr-un buzunar in altul. In rest, ma simteam bine pentru ca inca mai aveam caldura in geaca de la carciuma. Nu eram singur. Eram cu un prieten bun si discutam destul de aprins despre copii si despre viata cu copii. Cand sa trageam linie discutiei si ne pregateam sa ne salutam,,primesc un cot in geaca de la el ca sa ma faca atent. Imi arata langa un tomberon un copilus de vreo doi ani cu gluga pe cap si fularul strans la gat. Era asa de mic incat l-am vazut doar pe el in prima instanta. Era imbujorat si frumusel foc. Privind apoi roata prin intunericul ghenei il zaresc si pe ta-su care se uita curios in lada de gunoi. Reflexul a fost sa ma controlez de bani si am vazut ca am 50 de lei. Noroc ca avea Baz mai marunt si i-am cerut 15 lei. Bag un « la revedere » rapid dupa ce ii promit ca ii returnez maine banii si ma duc la copil: salut, ce faci? Nu am stiut sa zic ceva mai inteligent la ora aia – am pus ca prostul intrebarea clasica si el, clasic, s-a repezit dupa piciorul lui ta-su.
E mai mic ca Luca si cand ia piciorul in brate ii ajunge lui ta-su pan’ la buzunar. Mi s-au obisnuit ochii cu intunericul si vad ca e mai frumos decat mi s-a parut prima data. E curat si pare imbracat binisor. Ma uit in ochii tatalui si vad o fata de om bun. Imi zambea. II intind mana sa dam noroc si ii strecor banii mut. Eu nu am putut scoate nicun cuvant, dar el mi-a multumit sincer si relaxat.

Iar il intreb pe micut ce face. Voiam sa vorbesc cu el, sa il iau in brate, sa il mangai. Capul meu nu putea intelege ce cauta un copilas la 12 noaptea pe strada langa un tomberon, fara sa doarma, fara sa planga. Eram blocat. Eram trist. Eram nervos. Eram revoltat. Eram de toate. Ghiveci. Eram si ametit de bere – daca nu as fi fost, nu as fi avut curaj nici sa ma uit la ei. Macar atat. M-am oprit sa ma balbai ca prostul dorindu-mi sa ii ajut cumva sau macar sa ii alin.

Nu iti este somn ? (alta intrebare de dobitoc – parca daca i-ar fi fost ar avea de ales. Poate nici nu are unde sa doarma)
Lasaati, zice taica-sau, ca ii e putin cam frig, saracutul... A inghetat aici. Imi venea sa imi dau palme de mila. Imi sareau lacrimile in gat.
Cum e? Gasiti ceva? Merge cu pet-urile?
Nuuuu. Noi strangem cutii de bere. Ne trebuie saij’doua ca sa facem un kil de cutii. E greu dar e mai bine decat cu peturi. Sunt prea multi cu pet-uri si alea sunt greu de carat.

Copilul privea strangand piciorul tatalui spre tomberonul mare si verde. Cum ascultam mut sare din tomberon maica-sa. M-a si speriat caci nu stiam ca mai e cineva acolo.
Haide! Mergem?

Ala mic a luat-o cu drag de mana si au plecat. Am dat noroc cu ta-su si i-am urat bafta (ca un idiot) si sanatate. Cat urcam scarile mi-am dat seama ca le-am dat prea putin.De ce mama dracu’ le-am dat doar 15 lei? Ce am avut in cap? Cum am calculat eu ca 15 lei ar ajunge ? De ce nu l-am dat si p’aia 50 ? De cretin !

In casa este cald si Del a lasat beculetele de Craciun aprinse in bucatarie ca sa nu imi rup gatul cand intru. E o lumina frumoasa. Luca doarme cu Del in dormitor unde e cald si miroase a somn. Ma culc, pentru ca deja e tarziu dar am sa continui sa plang si maine dimineata.

16 comments:

  1. Da, ma Dedi, dar copilul ala e afara inghetat bocna ca sa plangi tu si sa dai 15 lei.
    Intelegi?
    Ca lui tacsu, unui barbos care aduna doze de bere probabil nu-i dadeai. Nu stiu cum sa iti zic.
    Putea sa-l lase acasa, ca nu cred ca dubla productia de doze de bere adunate cu ala micu dupa el. Insa alege sa-l inghete prin frig, ca sa-si stranga el bani. Poate de o paine, dar poate de inca o doza de bere. Plina.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Karico, era 1 noaptea. cine sa le dea bani la ora aia? a fost o intamplare ca i-am intalnit. copilul era cu ei pt ca probabil nu avea cu cine sa ramana acasa.

      Delete
    2. Sunt probabil subiectiva pentru ca ma intampina la intrarea la Mega Img in fiecare seara vreo 4 imbujorati. Cel mai mic are cam un an. Vine tacsu sa-i culeaga in fiecare seara si sa-si faca si cumparaturile. Odata am vazut cum l-a zburat vantul pe ala mic, cu tot cu umbrela, transformata brusc in parapanta de vant.
      Pe de alta parte, noi si altii ca noi ne cacam pe noi 30j de ani pana sa facem un copil, ca inflatia, ca rata la banca, ca educatia, ca scoala, ca nu stiu ce, de ne prinde andro / meno pauza pana ne hotaram. Si cumva tot noi bocim pentru ca altii ii toarna si pleaca la strans peturi cu ei prin ger. Pai? E intepator la sentiment, da, ti se rupe sufletul, dar nu e bine.

      Delete
  2. Da, si mie mi se intampla de cand am copilul, si mai ales de cand a murit tata sa fiu foarte sensibila la oamenii sarmani. Insa incerc sa ma abtin sa dau bani, fiindca banii de prea multe ori merg pe bautura si de prea putine ori ajung la copii. Dau haine, mancare si jucarii. De Mos Niculae am facut pachete cu mancare, portocale, 1 doza de bere si jucarie si hainute mai groase. Le-am impartit la cei pe care ii stiu in zona mea. Sunt 4 barbati si 2 copii. Unul din ei are cele doua fetite, povesteste cum a pierdut casa intr-un incediu, in care a murit si mama lui. Nu vorbeste niciodata de sotie si mie mi-a fost rusine sa intreb. Are cicatrici de arsura pe maini, si poate mai are si pe corp, fiindca zice ca si-a pierdut si serviciul din cauza spitalizarii prelungite. E foarte politicos si el si fetele lui. Dorm pe tevi de incalzire dintr-un spatiu de mentenanta la canalizare. Iti rupe inima!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si eu dau haine si alimente, da. Ma rog, acu in situatia lui Dedi nu prea aveai de ales, ca nu putea sa le dea haina de pe el :)

      Ce incercam sa subliniez in comentariul meu precedent e ca nu ai de ce sa te culpabilizezi pentru alegerile asumate ale altora. Da, la tine in casa e cald. Da, ei ALEG sa tina copilul in ger. E trist si nefericit, intr-adevar, dar nu te mai pedepsi atat. De ce te faci cretin, etc, serios, n-are rost. Tu nu le-ai gresit cu nimic, doar ai ajutat. Dupa capul meu, ai ajutat la impamantenirea ideii ca e ok sa ii faci ca ti i-o creste careva cumva vreodata, iar daca da o pneumonie in el, domnul a dat, domnul a luat, aia e. Dar oricum ar fi, nu iti fa procese de constiinta atat de taioase pentru alegerile altora.

      Delete
    2. Nu le stim povestile, unii aleg sa umble prin gunoaie, altii acolo s-au nascut si nu pot rupe cercul, insa altii au cazut de unde erau fiindca au ramas fara venituri. Un accident, un atac cerebral care le lasa cu hemipareza, sau o boala cumplita, gen cancer sau epilepsie, te poate lasa fara serviciu, ulterior fara pensie, fara ajutor social si incepi sa cazi tot mai jos. Cand esti stivuitorist, sau muncitor necalificat nu prea ai de unde sa o iei de la capat cu un handicap. Repet, nu toti au avut de ales.

      Delete
    3. Asa e, dar referitor la culpabilizare - poti ajuta si fara. Din contra, culpabilizarea cumva ajunge in timp sa te impiedice, etc, am mai auzit oameni spunand d ex "m-as duce sa fac voluntariat la un azil de batrani dar ma buseste plansul inainte sa intru pe poarta", sau "intorc capul sa nu-i mai vad dar plang o noapte intreaga stiind ca sunt acolo"

      Sunt destul de sigura ca n-am provocat somajul sau hemipareza nimanui pe lumea asta. Si sunt destul de sigura si ca imi merit caldura din casa si momentan singurul copil. Asta e ideea. Trebuie sa ajuti, daca poti, daca vrei, fie ocazional fie consecvent sau organizat, ajutorul e bine primit. Insa nu te lapida mental pentru fiecare 15 lei oferiti. Nu e ca si cum i-ai fi furat de undeva si i-ai da inapoi. Ajuti si gata :) Pe mine nu gestul lui Dedi m-a zbarlit cat invinovatirea pentru tot, pentru ce intrebari ai pus, pentru ca nu ai dat 50 ci 15, pentru ca stateau in frig, pentru ca tu stateai in cald, pentru, pentru, pentru. gandeste-te ca oamenii aia s-au bucurat sincer si au plecat mai departe in noapte, fara umbra de gand rau asupra ta de genul "uite-l si p-asta, 50 nu putea sa dea si el". Ai ajutat, move on.

      Delete
    4. Karioko, pe mine nu ma roade mila si nu ma buseste plansul la gandul ca sunt ei afara iar eu inauntru si nu ma invinovatesc ca eu stau la caldura si la wifi. e altceva...imi e greu sa explic...nu stiu cum... cred ca nedreptatea sau ne-egalitatea ma doboara de fapt. Acea familie avea aceleasi premize de fericire ca si familia mea, doar ca ei nu au avut sansele mele. Asta ma roade. Nu ma invinovatesc pe mine nici pt asta. Ci sistemul...sau soarta...sau cacanarii aia din varful piramidei. plm...nu stiu exact de ce dar ma intristeaza de mor sa vad oameni amarati. Iar copiii amarati si mai abitir pentru ca acum am copil si stiu cat de curat este si cum fiecare milimetru de mizerie le intineaza sufletul si fiecare greutate le inchide poarta deschisa a mintilor lor. Ma oftic sa ii vad cum nu mai au nicio sansa. Cand ma privea in ochi copilasul din povestioara il vedeam cum se va imbolnavi si va muri sau va ajunge puscarias doar pentru ca nu ii da nimeni nicio sansa....nici macar eu.

      Delete
    5. Dedi, se cheama "empatie". Asa se cheama ce simti. Nu multi pricep ce e aia, si chiar mai putini o simt. Asta ai simtit. Ai simtit ca stii cum ar fi sa fii tu in locul lui si Luca in locul baietelului. Si nimic n-a mai avut sens pentru niste momente. Si de aia ti s-a rupt sufletul. Pentru ca nu e drept. Viata nu e dreapta.

      Delete
  3. eu am pus KO. dar asta nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că m-ai făcut KO cu postul ăsta. of. :(

    ReplyDelete
  4. Ar trebui impusa prin lege sterilizarea saracilor : considerati asta, masura de protectie a copiilor . Cadn parintii sunt atat de idioti incat isi nasc si isi chinuie copiii in saracia lor si incertitudinea zilei de maine, ar trebui sa intervina lege asi sa le interzica puitul.

    ReplyDelete
    Replies
    1. esti dusa! :))) desi nu e lipsit de logica ce zici. dar e doar logica.

      Delete
    2. Lasa ca Tzipi asa gandeste...asta e filosofia ei de viata. Nu poti sa-i impiedici pe oamenii sarmani la facut copii si nici nu ai cum sa umpli puscariile cu ei daca nu se conformeaza. Las la urma faptul ca acum 80 de ani ar fi fost o nazista beton.

      Delete
  5. Uneori nu ai ce sa alegi. Mai mult ca sigur acel copil nu avea cu cine sa stea acasa, daca aveau casa. Second, era cu parintii, ce alt loc mai sigur, decat langa parinti. Apoi, parintii aceia, munceau pt copil. God bless them, and the people who help them. Ca banii s.ar duce pe bautura etc. De cand judecam noi despre ceea ce nu stim. Si in final, bautura aia, este o amortire pt acea persoana, in loc de vicodin.... uneori, chiar nu ai ce sa alegi, altii aleg pt tine, sau soarta iti da ce tu nu ai alege. Y'all be good. 15 lei... sunt buni si ei. Felicitari for looking around.

    ReplyDelete
  6. Am plans citind. Apoi am ras stramb citind comentariile. Unde mai pun ca eu am facut copilul nu la 30 , ci la 40. Si m-am gandit si eu candva la planing familial pentru femeile de la tara si din Moldova- ca-mi parer mare numarul de copii pe acolo. Cine-s eu sa-i judec?! Poate de acolo vine un alt Eminescu sau un Brancusi?! Ca nu cred ca rasfatatii nostri care au totul de gata au sa se straduie prea mult. Poate gresesc. N-am crescut intr-o casa mare , cu multi copii, da' mi-as fi dorit. Acolo se ajuta intre ei. Acolo invata ce e bine si ce e rau nu doar din vorbe. Probabil tatal baietelului nu era din cei milionari cersetori- ca nu era cesetor. Poate doar trecea printr-o perioada proasta. Si poate chiar nu avea cu cine sa-si lase copilul.
    Imi plac povestile tare. Reale, stiu. Si imi place cum scrii. Acum am intrat sa vad comentariile la povestea cu strainatatea. Ca am si eu o...faza.
    Mult noroc si spor la scris!

    ReplyDelete