Friday, February 14, 2014

Eu si gradinita lui

Mergeam prin zapada jegoasa si moale cu pasi apasati. In buzunar aveam doi cacatei de-ai lui Luca. Puteam sa aleg sa il am pe Luca de mana, dar am ales sa car cacateii in buzunar. Mai clar, am ales sa ma duc eu la analize in locul Deliei ca sa il duca ea la gradinita, ca eu sa nu intarzii mult prea mult la serviciu. Sau cam asa ceva. 

Luca s-a invatat sa se trezeasca la fel de tarziu si de frumos ca Delia. Se maraie amandoi in pat in timp ce pe sub jaluzele verzi se chinuie niste lumina proaspata de dimineata sa intre in dormitor. Miroase a somn in camera. Eu miros a pasta de dinti si a parfum. Ii pup si maraie mai tare. Haideti, copii, e dimineata. Se trezesc moi si bantuie amandoi ca niste fantomite prin casa si apoi, cand le mai vine sangele in cerebel incercam sa hotaram cum facem azi. E a patra zi de gradinita si am zis ca poate il duc eu. Dar a aparut o portita de scapare - trebuie mers si la analize sa lasam niste copro si sa luam restul de rezultate. Ma ofer imediat pentru ca asa nu voi intarzia prea mult la job, dar si pentru ca nu prea aveam putere sa  il duc eu la gradinita. Am fost in prima zi cu totii si inca imi dau palme. Daca as fi mers si azi cu Luca cred ca nu mai plecam de acolo.


Inca mai am clara imaginea cu el pe scaunel privind strain la copiii din jurul lui. Cand s-a ridicat sa se prezinte s-a emotionat a doua oara in viata lui. Prima data a fost in fata lui Mos Craciun. A spus gatuit ca il cheama Luca si inca ceva balbait.
Eu eram mai praf decat el. Stateam in tocul usii si paream amuzat. De fapt urlam in gand de tristete. Mi-am retrait gradinita si abandonul de atunci si am replans tot. Acum eram eu cu Del in tocul usii si priveam chiombiti si obositi la copil. Ne trezisem de dimineata ca sa ne abandonam copilul.

Il abandonam asa cum m-au abandonat si ai mei pe mine. Si pe Del. Si pe tine, si pe ei. Stiam ca taica-miu inca este la usa si nu intelegeam de ce nu intra in clasa. Stateam pe un scaunel de lemn placat cu melamina albastra si o doamna pe care nu o cunosteam imi spunea pe nume. Pe perete era o stema mare. Ne-a zis ca vom desena stema tarii si eu m-am mirat pentru ca mi se parea prea complicata. 
Am mai stat putin si am iesit din clasa. Il cautam pe taica-miu care please pes furis. Mi-a picat coridorul in cap. Eram singur. Nu stiam pe nimeni. Nu stiu daca chiar asa a fost dar stiu sigur ca la intoarcere nu am mai nimerit clasa si ma aflam printre oameni mai straini decat cei de mai devreme. Aici nici macar educatoarea nu imi mai spunea pe nume. Dupa ce s-a facut ceva valva si lumea se intreba cine sunt si de unde vin, « doamna » m-a luat de mana si m-a plimbat prin clase ca sa vada daca ma recunoaste cineva. M-a recunoscut invatatoarea mea care nu cred ca stia ca plecasem. Nu mai stiu cati ani aveam, probabil vreo 4 si cred ca eram la a doua gradinita.

Cand am plecat in prima zi a lui Luca de gradinita catre serviciu am bagat capul pe usa sa ii zic "pa" pentru ca Luca sa stie ca am plecat. Nu am vrut sa traiasca aceeasi spaima ca si mine. Cand i-am zis "pa" freca niste piese de puzzle in mana si parea preocupat. Poate chiar era. Pana la urma si eu m-am apucat acum 30 de ani sa desenez stema aia plina de spice cu ambitie. Nu mi-a iesit, intr-adevar, pentru ca era prea complicata, dar mi-am tinut mintea ocupata.

A ramas Del inca vreo jumatate de ora dupa ce am plecat eu si apoi a disparut si ea. Luca si-a tinut mintea ocupata vreo doua ore dupa care inceput sa planga si sa ceara sa o sune pe ma-sa. Au sunat si Del a venit cat ai clipi  sa il ia acasa. Pe seara mi-a spus ca a plans de dor. De atunci in fiecare zi imi zice cumva rusinat ca « iar am plans, tata ». Eu il incurajez si ii spun ca e normal si il felicit pentru cat de puternic este. Apoi imi intorc fata schimonosita si imi fac sepuku in gand.

Azi nu am vrut sa il duc la gradinita pentru ca daca as fi mers nu as mai fi plecat. Am ales in schimb sa car doi cacatei in buzunar pentru analize. Mi-au luat doar unul ca cica e suficient ala fara gel. Ala cu gel sa il arunc undeva pe afara. L-am aruncat si as fi fumat o tigara de obida.
Gata, copilaria fara obligatii s-a terminat. Luca a intrat in sistemul plin de cacatei.

26 comments:

  1. Toţi copiii mici au acest sentiment de abandon.Unii îl simt mai acut, alţii nu. Uneori, mai panicaţi sunt părinţii decât copiii. Cred că trebuie sărit peste acest hop, pur şi simplu. Ce ar fi, dacă pentru a evita ideea de abandon, l-ai purta după tine vreo 18 ani, de acum încolo ? Cât de bine şi sănătos ar fi pentru el, pentru tine? Până la urmă ţine de educarea capacităţii de adaptare la mediu (a copilului).

    ReplyDelete
    Replies
    1. de ce trebuie sa o dam dintr-o extrema in alta ? oare nu exista si o cale de mijloc ?

      nu la 3 ani dar nici la 18 (asta cu 18 e extrema rau si nu s-ar intampla decat in cazurile patologice ...dar fie...o lasam asa).

      de ce n-as putea astepta pana cand copilul creste indeajuns de mult incat sa poata sa intelega singur ca nu este abandonat (7...9..10 ani) de parinti si sa nu trebuiasca sa isi traiasca intreaga viata cu acel sentiment in inima ? sentiment care sunt convins ca isi pune amprenta bine de tot asupra a tot ce va fi acel copil pentru tot restul vietii lui (ca si personalitate).

      numai pentru ca s-a trezit unu' intr-o dimineata si a zis: "copii trebuiesc despartiti de parinti de la o varsta cat mai mica !" ? si pentru ca turma a pus capul in pamant si a zis: "asa facem - el stie mult mai bine ca mine ce e mai bine pentru copilul meu !"

      de unde mama-sa stie el mai bine ce e mai bine pentru copilul meu ?

      suntem oameni - nu cutii de conserve !
      suntem cu totii diferiti si ceea ce pentru mine poate fi foarte bine si foarte confortabil pentru altcineva poate fi foarte rau si foarte tragic. pentru ca suntem oameni.

      se intampla astfel de lucruri numai pentru ca sunt oameni carora le e lene sa-si puna neuronu' la munca si prefera sa-i lase pe altii sa gandeasca pentru ei si sa li se spuna ce sa faca, ce si cum sa gandeasca, cum sa-si traiasca viata si cum sa moara chiar.

      Marius.

      Delete
    2. Copiii ies din zona de siguranta si daca se duce mama la toaleta. Si racnesc cat pot ei, ca sa demonstreze ca nu le convine. Unii nici nu coboara din bratele mamei, macar ca sa treaca in cele ale bunicii pt. 5 min.(si acolo e tot dragoste), incat biata femeie ajunge sa fie dominata psihologic de prunc si ajunge sa o ia razna, pe campiile depresiei. Dupa care se indoapa cu Xanax. Nu spune nimeni ca un copil sa intre la Gradi, fortat. Sunt o multime de factori psihologici si emotionali care conditioneaza acest fapt. Dar intrarea in comunitate si interactiunea cu ceilalti, intr-un mediu safe pana la urma, e un prim pas spre autonomia copilului. Si spre adaptarea lui la mediu. Si nu, nu s-a trezit un odios, prost gramada sa separe copilul de parinti. N-ai decat sa stai tu cu el, cele 4 ore de program, de la Gradi. Sunt unele educatoare care accepta acest lucru. Aaaa... sunt si copii autisti care chiar au nevoie de insotitor, desi este deja o educatoare la grupa. Dar e altceva.Eu chiar iti propun sa faci o incercare si sa tii copilul cu tine pana cand acesta va implini 10 ani.Adica pana cand va trece de la clasa a patra, la a cincea. Ca doar stii tu mai bine ce-i mai bine pt copilul tau. Apoi arunca-l in comunitate.Dar nu uita sa te lasi de servici. Poate si sotia. Ca nu toata lumea are bunici sa preia grija parintilor.Apoi sa ne povestesti si noua cum a fost experienta. Si sa ne descrii apoi ce mare avantaj a avut aceasta miscare, care a implicat multi "neuroni harnici" (ca ceilalti care isi duc copiii la gradi au neuronii lenesi) si cam care e impactul pozitiv asupra personalitatii copilului tau, sa stea agatat de cracul tau pana la pubertate. Aaaa...fiica-mea a mers la camin la 3 ani (in total, 6 zile), nu i-a placut ( plans, trantit pe jos, tot tacamul), a racit de "n" ori, am retras-o, am inteles perfect starea ei si frica ei, dar am incercat din nou la 3, 6 ani, insa la Gradi. Si a fost ok si a durat adaptarea, de data aceasta, fix 2 zile. Si nu a mai avut nici un sentiment terifiant de abandon si nu e marcata in nici un fel. E un copil echilibrat, care creste frumos. A incuraja independenta copilului, nu tine de instinctul de turma. Dimpotriva. Consider ca nu e bine sa ne proiectam fricile asupra copiilor.E o povara in plus pentru ei.

      Delete
    3. Da Ghindaa, ai zis bine ca nu e bine sa ne incarcam copiii cu frustrarile noastre. Stiu asta foarte bine. Dar imi e asa de greeeu.

      Delete
    4. comparam mere cu ... palcute de frana ?

      toaleta este (in 99.99% din cazuri) acasa - copilul se afla intr-un mediu cat se poate de cunoscut si mai mult ca sigur este inconjurat de fete cunoscute (tata, fratele, sora, bunica...etc).

      nu poti compara o gradinita pe care un copil o vede pentru prima (a doua sau a treia) data in viata cu locuinta lui. mai mult de atat va mai fi si inconjurat de fete la fel de straine ca si incaperea in care se afla.

      apoi, una e sa-i lipseasca parintele pentru cateva minute petrecute in baie (la el acasa) si alta e sa fie lasat la gradinita 8 ore (probail ... n-am idee exact cat se sta la gradinita).


      racnetul este singura forma de comunicare cu care au fost inzestrati de la nastere. ar trebui sa fim cat se poate de recunoscatori pentru ca numai cu ajutorul racnetului ei ne pot comunica cum se simt in primi 2..3 ani din viata. in lipsa racnetului parintii ar fi trebuit sa stea de veghe cu randul langa copil si sa fie atent la expresia fetei (altfel nu vad cum ar fi aflat starea copilului). si nu racnesc - tipa. si e normal.

      xanax-ul e o alta extrema (manipulatoare menita sa sperie si induplece parintii sa se desparta mai usor de copii ?).
      intre rudele mele si ale sotiei, prietenii, colegii de serviciu, cunoscutii din parc si parintii de pe blogurile pe care le urmaresc nu am auzit nici macar un caz apropiat de xanax.

      de departe cea mai ilara afirmatie: "Nu spune nimeni ca un copil sa intre la Gradi, fortat.".
      Nu zau ? ei chiar pot alege daca sa mearga sau nu, asa-i ? ii intreaba cineva pe fiecare in parte si daca unul din ei zice ca nu vrea ....apai nu o sa-l forteze nimeni.

      si acei factori psihologici si emotionali cine, cand si unde ii analizeaza ? eu n-am auzit de asa pana acum.

      asta cu mediu safe e scoasa de unde ? si e safe din ce punct de vedere ? fizic ? n-as crede - copii mei cad si se lovesc sau se pocnesc cu mine la un metru de ei. de cele mai multe ori nu ai timp sa reactionezi. nu cred ca o educatoare la 10 copii (sau mai multi daca nu gresec) va putea face mare lucru. psihologic - in nici un caz. va vedea, va auzi va invata si va deprinde o caruta de lucruri de care ar trebui sa stea departe. medical ? - in nici un caz. se serveste in fiecare dimineata un coctail de virusi, bacterii si alte minunatii de la copii ai caror parinti nu pot lipsi de la serviciu de fiecare data cand se imbolnaveste copilul. safe ?....n-as crede.

      autonomia copilului ? alta minunatie. de ce ar trebui un copil sa fie autonom la 3 ..4 ani ? pandeste vreun pericol iminent de a ramane fara parinti si trebuie sa invete sa supravietuiasca singur sau ce ?

      cum se poate adapta copilul meu la mediul inconjurator mult mai bine la gradinita decat acasa ? ce-i poate oferi un strain (educatoarea) si nu-i pot oferi parintii lui care i-au dat viata, l-au ingrijit si l-au iubit neconditionat ?

      nu s-a trezit un odios prost gramada ? dar cum a fost ? eu din cate am reusit sa ma documentez pe tema invatamantului institutionalizat la care statul ii obliga prin lege pe parinti sa-si trimita copii am aflat altceva.

      las numai 2 articole destul de relevante pe tema asta; e plin internetul, librariile si bibliotecile de multe altele.
      http://www.contributors.ro/dezbatere/nimeni-nu-s-a-nascut-adult-despre-invatamantul-obligatoriu/
      http://mises.ro/278/

      nu merg mai departe cu comentatul ca nu are rost. macar daca era ceva argumentat incercam.

      Delete
    5. Dedi exprima in articolul de mai sus, o emotie. O temere. Asa am perceput eu.In raport cu desprinderea prichindelului de mediul familial.Nicidecum un articol cu argumente elaborate, pro şi contra gradinitei.De aceea, poate imi fac timp si mut o astfel de dezbatere pe blogul meu, pentru că nu asta era ideea. În rest, afirmaţiile tale sunt exagerate. Toaleta poate fi murdara si la Gradi si in gara. Figurile oamenilor sunt necunoscute oriunde te-ai duce in afara casei. Atunci, mai bine nu se pleacă în concediu. Citirea unui articol pe ici, pe colo, în on line nu demonstrează că ştii bine despre sistem .La gradi se stă 4 ore, cel mult şi există o educatoare la 20 de copii sau mai mulţi. O educatoare la 10 copii, am întâlnit doar în grădiniţele private. La cămin să zicem că iei copilul după ora 15.00-16.00. Acolo se stă 8 ore. Dar este cămin. Doar cine nu are încotro, îşi duce copilul acolo. Eu am avut alternativă şi atunci am optat pt gradi. Gradiniţa nu este un lagăr. Şi nici pe departe nu este aşa odioasă. Dacă optezi pentru o educatoare superok ca om şi echilibrată, răbdătoare, atunci copilul tău o va place. Nu sunt nici pe departe partizana unui sistem de învăţământ de masă, frustrant şi alienant însă nu văd nimic dramatic în a lăsa copilul de 4 ani, de ex. 3-4 ore pe zi, ca să mai interacţioneze cu alţi puşti şi să mai înveţe să facă singur multe alte chestii (ex. să mănânce singur ceea ce are în geantă, să pună jucările la loc, etc). Un mediu 100% sigur nu există nicăieri, ideea cu clopotul de sticlă este utopică. Din aceeaşi temere ca a ta, nu îmi las eu copilul în tabăra de o săptămână, că nu pot controla ce se întâmplă la 300 km distanţă de mine, deşi fiică-mea şi-ar dori foarte mult. Încă mă mai lupt cu mine şi încerc să îmi fac curaj.Dar te rog mult, eu intre timp am sa uit de dialog, revino peste nişte ani cu detalii, să explici cum a fost etapa asta de până la 8-10 ani, fără Grădi. Cu siguranţă, mă voi lumina.

      Delete
  2. tu si cu mine parca am fi frati. eu am simtit prima zi de gradi a lui fi-miu ca si ziua cand , cu buna stiinta, mi-am abandonat copilul de numai 3 ani si 7 luni
    de fapt, si acum,dupa atatea luni,tot sentimentul asta ma incearca in fiecare dimineata. sotul meu n-a avut puterea nici macar o data sa il duca.
    si eu m-am pierdut in prima zi de scoala.cand am fost gasita,si pe mine m.au plimbat prin toate salile k sa ma pescuiasca vreo invatatoare. noroc k mama ma pusese sa retin faptul ca eram in clasa I-a F. o fi stiut ea saraca ce aiurita sunt!

    ReplyDelete
  3. Sa ma ierte lumea cu vederi diferite da' eu chiar nu vad de ce dramatizam atita. 'Abandon'???? Cind un copil merge citeva ore pe zi la gradinita? Pai atunci cum se numeste abandonul ala adevarat, neglijarea, nepasarea, ruperea in paispe? Eu zic sa pastram proportiile. E normal ca un copil sa intre in comunitate la o anumita virsta si sa nu stea agatat de parinti. S.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pentru S. Un copil se poate simti abandonat si daca este lasat un sfert de ceas undeva, atata vreme cat nu intelege de ce nu poate ramane langa parintii lui asa cum s-a intamplat in ultimii 1,2 sau 3 ani. Eu am zis de la inceput ca, daca piticul va plange si nu va vrea la gradi, nu il voi lasa acolo plangand si sa plec. Am stat aproape 2 saptamani in clasa langa el cand a inceput gradinita, au fost zile cand nu a vrut sa mearga si nu l-am dus. Si as fi renuntat in orice moment si l-as fi lasat sa mai stea acasa pana cand ar fi fost el pregatit. Acum merge cu placere pana la 12.

      Delete
  4. Mie sincer, chiar imi pare rau pentru Luca, pentru ca deja l-ati dus la inchisoarea copiilor, sa beneficieze de educatia de turma ! Dati cu pietre, insa consider ca este responsabilitatea parintelui sa isi creasca s sa isi educe odraslele ( si nu sa delege responsabilitatea educatiei, catre niste institutii ).

    ReplyDelete
  5. De data asta ma vad obligata sa fiu, macar partial, de acord cu Tzipi. Idealul ar fi ca parintele sa se poata ocupa de copil o perioada cat mai mare. Problema in societatea de azi (cred eu), cel putin de la noi, este ca parintii nu-si permit asta, din punct de vedere economic. Plus ca si societatea pune oarece presiune, in diverse forme, pentru a reintegra omul muncii in sistem, cat de repede se poate.

    ReplyDelete
  6. Si uitasem: copilul chiar se poate simti abandonat la gradinita. De regula este lasat acolo 8 ore, nu 4. Programul scurt, de 4 ore, este luxul celor care au cu cine lasa copilul...
    Iar mediul de la gradinita nu este safe, este cel mult partial controlat. Pentru ca la gradinitele de stat, unde merg majoritatea copiilor, ai o educatoare la 20-25 de copii.

    ReplyDelete
  7. If the there is no enemy within, the enemy outside can do us no harm.
    Ai incredere in capacitatile de adaptare ale copilului tau si in nevoie lui de socializare. Nicio schimbare nu e simpla si o doza de stres exista in orice modificare a unui tipar cu care ne-am obisnuit, insa schimbarea asta inseamna progres. La gradinita copilul tau e pe cont propriu, asa cum va fi si in viata si are ocazia sa faca propriile alegeri, fara tine, parintele lui. Da-i aceasta sansa, chiar daca o va rejecta la inceput, e normal sa o rejecteze si sa tinda spre maximul de confort, insa nu asta vrei tu sa il inveti. Voi ati optat pentru un program scurt de gradi, este perfect, o doza de independenta dublata de reasigurarea ca revine in mediul lui safe. Faceti ceea ce trebuie, la varsta la care trebuie si o sa fie ok. cel mai bun lucru pe care un parinte il poate face pentru copilul lui este sa aiba incredere in el.

    ReplyDelete
  8. Andreea P. sunt de acord cu tine ca majoritatea parintilor din ziua de azi nu isi permit sa se ocupe de copiii lor ( sa ii creasca si sa-i educe ). Pai daca nu isi permit sa se ocupe de copii, rezulta ca NU ar trebui sa-i faca ! E de bun simt sa te intinzi doar cat iti ajunge plapuma.
    Problema e ca oamenilor nu le pasa nici cat negru sub unghie ca nu isi permit ; ei vor copiii din n'spe mii de motive egoiste, iar nota de plata o plateste fix copilul ( chinuit la inchisoarea copiilor, lipsit de prezenta parintilor, etc ).La un moment dat copilul ala va creste si isi va da seama ca a suferit din cauza iresponsabilitatii propriilor parinti, care l-au facut desi nu si-au permis sa se ocupe de el. Asta e momentul cand parintilor le va exploda in fata mizeria : daca nu ti-ai permis sa te ocupi de mine, nu trebuia sa ma faci. Simplu.

    ReplyDelete
  9. Tzipi : Poate nu am fost destul de clara. Nu era vorba de faptul ca nu-si permit sa ii creasca, ci ca nu isi permit sa renunte la un salariu pentru a sta cu copilul acasa. Un salariu mediu, asa cum e el calculat de statistica, a fost anul trecut de 1500 lei net. O gradinita de stat genereaza costuri in jur de 400 de lei pe luna. Cum 400 e muult mai mic decat 1500, decizia impusa de mediul economic e destul de clara: mergem la serviciu si lasam copilul la gradinita. Sper ca de data asta m-am facut inteleasa.

    ReplyDelete
  10. Andreea : este exact acelasi lucru ( ca nu isi permit sa-i creasca = nu isi permit sa renunte la salariu ). Cand stii ca trebuie sa mergi lamunca 8 ore + 1-2 pe drum, stii foarte clar ca nu ai cum sa te ocupi de copii, adica nu iti permiti sa-i cresti ( o sa ti-l creasca bunia, bona, sistemul, strainii la gradinita, etc ).

    ReplyDelete
  11. Tzipi, ca sa inteleg si eu ce incerci tu sa spui este ca ar trebui facut un copil doar daca poti sa stai acasa cu el pana face..??..ani. Cati zici tu? 5? Pana la clasa zero?
    Poate nu inteleg eu bine...

    ReplyDelete
  12. Probabil, in viziunea lui Tzipi, doar milionarii sau cei care traiesc din mosteniri ar trebui sa aiba copii. Sau cam asa ceva. Un caz mai aparte de discriminare: sub veniturile x, nu ai voie sa ai urmasi. Ce daca tocmai din asemenea urmasi provin unii dintre oamenii cei mai buni? Ce daca varfurile, mai ales cele cu bani, au cel mai adesea copii mediocri sau poate chiar mai rau....
    In caz ca mai este cineva care nu stia, in cele mai multe cazuri, tocmai aceia care au mai mult decat suficienti bani ca sa isi permita sa stea acasa cu copiii, petrec cel mai putin timp cu ei.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Inainte de a conta cat de om bun pentru societate va fi copilul, inainte de orice altceva, conteaza copilul pentru proppria persoana ( in ce conditii traieste, cum traieste, etc ). Pentru ca nu traim cu scopul de a servi societatea, ci de a ne indeplini propriile interese.
      Deci da, este o complata lipsa de scrupule sa aduci pe lume un copil pe care nu il poti creste,de care nu ai timp sa te ocupi sau sau pe care il chinui in saracie, ascunzandu-te dupa pretextul ca o sa iasa din el unul din cei mai buni oameni .
      Cat despre faptul ca oamenii cu ani nu petrec timpul cu copiii lor, asta nu este o scuza sa facem la fel ( de data asta, din lipsa banilor, mersul la serviciu ).

      Delete
  13. eu zic ca fiecare are dreptul sa hotarasca cati copii sa faca, asa cum il lasa buzunarul si propria constiinta. eu,spre exemplu, am decis sa stau acasa 4 ani cu copilul. va imaginati cat de greu ne-a fost noua, adultilor, sa traim dintr-un singur salariu. insa copilului nu i-a lipsit niciodata nimic. si m-a avut si pe mine 24/24 si 7/7si va asigur ca i-a fost ff bine sa isi vada mama de cate ori a avut nevoie si cat de bine mi-a fost mie ca am putut sa ii vad fetisoara , sa il cresc, sa ma bucur de dragalaseniile lui de copilas. daca ar fi sa dau timpul inapoi, as face exac la fel. nu mi-as dori sa pierd nimic din anii astia, sa ma bucur cu el si de el. insa, acum ca e ka gradi, ii ofer sansa sa devina un copil independent. si daca unele lucruri ar sta mai bine la gradinita, eu as fi si mai linistita stiindu-l acolo.

    ReplyDelete
    Replies
    1. si aici iar depinde de familie.
      In Ro jumatate de oameni primesc salariu=minim pe economie. In acest caz, eu nu vad cum s-ar descurca cu un singur salariu. Chiar si cei care stau la casa, mama are nevoie de un al 2lea venit.

      Iar eu, ca femeie, nu ma simt implinita doar frecand in casa ( nu sunt facuta doar pt asta!!). Vreau si sa citesc, si putina viata sociala, sa vin in contact cu alti oameni etc. Eu consider ca o mama echilibrata e mai important decat o mama la dispozitie 100%, sacrificata.

      Fiecare familie e unica.

      Cel mai mult mi-e mila de familiile uniparentale ( 25% din familii in Ro), unde, de obicei mama, trebuie sa acopere totul. Habar nu am cum.

      Dar cunosc o persoana ce a decis cand a venit al 3lea copil, sa renunte la mobil, televizor, masina, si sa dedice copiilor 4 ani din viata ei profesionala (o carierista convinsa).

      Delete
  14. fiecare caz e unic.
    Eu sunt un caz fericit. Am copil care se simte bine cu cei de seama lui, mai bine decat cu adultii ( e timida fata de adulti, care ii cer stiti voi, ba o poezie, ba sa puna aia nu stiu unde, ba sa nu atinga etc); norocoasa ca putut sa introduc copilul treptat la gradi ( mai intai program scurt, am si stat putin cu ea, apoi vinerea o tinnam acasa, etc). Am noroc ca a inteles ca mergem acolo si ca revine mami dupa ea, ca nu e abandonata, am noroc ca a fost o madama fata de care s-a apropiat f. bine, si o alta fetita, sau ca avea gradinita un spatiu mic afara unde se putea juca in voie...

    Eu sunt convinsa ca acest confort psihic a dus ca lipsa de imbolnaviri, comparand cu 'amenintatile' rudelor/ medicului de familie.

    ReplyDelete
  15. Omule, m-ai ucis! cautam cu disperare, cu goagle, un sfat, un motiv, un gand, ca sa schimb gradinita puiului meu; si-am dat de blogul tau...am citit si parca nu- parca-mi auzeam gandurile si sovaielile din cap si stomac. Pentru puiul meu de 1 si 11 luni, e a4a saptamana la gradinita...cresa...puscarie...cand ne apropiem de zona in care este localizata gradinita incepe sa planga; inca nu vorbeste - dar din coreana lui cu accent romanesc, inteleg ca nu vrea sa ne despartim- ajunge la gradinita si acolo vad alte fete de copii tristi, somnorosi, prea obositi sa mai planga de atata plans....imi zic mereu ca sunt Barbat! sunt pe dracu! innebunesc zilnic intre 7 si 18 cand stiu ca il las pe niste maini straine, reci, impersonale...dar imi spun ca trebuie! trebuie pentru ca nu am alta posibilitate decat sa il tin inchis de luni pana vineri, ca pe un mic puscarias, printre straini.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai alta posibilitate. Noi am gasit gradinita Waldorf Cristophori. E scumpa ca dracul dar acolo parca il lasi cu bunica, nu cu educatoarele. E din alta lume gradinita aia...o lume bune. Mi-au trecut toate spaimele si ranile la ei. Acum ma apuca iar pentru ca nu prea ne mai permitem si vom migra la Waldorf de stat....sa vedem ce mai urmeaza...

      Delete
  16. E o problema extrem de comuna, tocmai pentru ca o intampina fiecare copil. Cred ca intr-o anumita masura conteaza personalitatea si caracterul acestuia, iar daca micutul are o fire mai sensibila, atunci gradinita este fara indoiala un subiect delicat. Cand ma gandesc la aceasta problema imi dau seama ca nu reusesc sa gasesc un vinovat in toata treaba asta. Pe de o parte, trebuie sa recunoastem faptul ca uneori si noi prin incercarea de a ne mentine puii fericiti, gresim si ii rasfatam prea tare, insa pe de alta parte ma gandesc la conditiile slab calitative din institutiile de stat. Personalul angajat este de cele mai multe ori problema majora, tocmai pentru ca nu are experienta necesara pentru a se adapta pe nevoile particulare ale fiecarui copil. Cred ca impedimentele provin in egala masura din ambele parti, la care se adauga lipsa de functionalitate a sistemului nostru de invatamant.

    ReplyDelete