ma primiti pe mail?

Thursday, November 29, 2012

Bunici vs. parinti


Cam toate amintirile mele frumoase din copilarie sunt de la Pietrosita, de la bunici. Presupun ca e o varsta general valabila cand se fabrica amintirile frumoase. Varsta mea de amintiri nu o mai tin minte - am amintiri de la toate varstele. Primele sunt de cand eram foarte mic si imi canta bunicul meu "barca pe valuri" si imi zicea intr-una ca ma stie de cand eram cat palma lui. Avea palmele mari cu degete groase si brazdate. Cu palmele alea smulgea urzicile din gradina, taia lemene si apoi picta in curtea din spate pe chevaletul lui patat de multe culori uleioase. La varsta aia nu ma interesa ca picteaza. Bunica ma pupa in continuu cu zgomot mult si apasat si ma mangaia. Cu ea ma jucam loto, un joc cu niste jetoane si tablite de carton cu numere pe ele care nu stiam cum se joaca. La varsta aia nu ma interesa cum se joaca jocurile.

Imi mai amintesc diferenta dintre parintii mei si bunici. Simteam calduri diferite cand ii iubeam. Pe parinti iubeam mai pasional si mai curios iar pe bunici mai cald si mai asezat. Cu parintii invatam chestii iar cu bunicii faceam chestii. Parintii ma faceau curios, ei aveau o viata mai interesanta, ei se iubeau, ei faceau lucruri doar ale lor, ei ieseau cu prieteni. Bunicii nu mai aveau nimic de ascuns. Toata viata lor era a mea. Ei se iubeau prin mine, ei nu imi starneau curiozitatea dar imi dadeau impresia ca in prezenta lor toata lumea e a mea.

Mai am, apoi, diverse amintiri despre un Revelion petrecut cu bunicii. Cred ca intelegeam pentru prima data ideea de Revelion ca fiind o sarbatoare, alta decat Craciunul, cand oamenii se aduna si petrec. Ai mei au plecat la niste prieteni in seara aia si eu am ramas cu bunicii. Imi amintesc asa: contrariat, suparat, contrariat, nervos si apoi renuntat... Tin minte ca ori intrebam bunicii in continuu unde sunt parintii mei, ori ma intrebam pe mine. M-am mai linistit ca era program la tv si ca era diferit de alte zile. Atunci am vazut o sceneta cu un papagal vorbitor intr-un aspirator cilindric. Dimineata parintii mei au dormit mult.

Mai tin minte, cand am mai crescut si ma duceam in vacantele de vara la Pietrosita. Trei luni mi se pareau un an de joaca si bucurie. Dar pe langa asta imi mai amintesc cum tanjeam dupa parintii mei care puteau sa vina doar din 2 in 2 saptamani. Chiar daca din vacantele de vara am cele mai frumoase amintiri cred ca tot de atunci le am si pe cele mai nasoale - dorul de parinti si senzatia de abandon si chiar gelozie - de ce stau ei fara mine la Bucuresti? Ce fac ei acolo? De ce cand ma intorc acasa sunt bronzati? De ce parca sunt niste straini? Cat naiba am stat la Pietrosita de nu imi mai recunosc parintii? Parca sunt mai tineri acum.

Cam astea sunt o parte din amintirile ascunse ale copilariei. In ciuda aparentei mele linistite de copil cuminte in mine bateau vanturi puternice. La cap. Desi paream fericit la bunici in realitate imi lipseau enorm parintii. Acum sunt in partea cealalta.

Acum sunt in momentul in care imi este dor de sotia mea si de mine. Luca e un copil delicios si il iubim mai mult decat pe ochii din cap. E un copil bun si intelegator care are nevoie de multa atentie si de multa energie. Avem astea pentru el si il crestem cu multa dragoste. Partea mai delicata e ca la un moment dat imi e dor de Dedi si Delia de inainte de Luca. Imi este dor sa imi strang sotia in brate in somn, sa lenevim pe canapea cu ochii in tavan sau in televizorul deschis pe cine-stie ce emisiune de cacat. Imi e dor sa fac curat in casa tihnit sau sa las vasele mai nespalate decat sunt acum. Imi e dor sa tusesc tare in timpul noptii si sa fumez la un film in sufragerie. Imi e dor sa imi iau sotia de mana sa mergem la o carciuma sau la un film si sa stam cat ne tine fizicul, pana foarte tarziu in noapte.

Singura solutie sa ne regasim ca oameni si cuplu si sa dezbracam haina de parinti pentru cateva ore este sa il lasam pe Luca la bunici. Lui ii place mult sa stea si sa se joace cu ei pentru cateva ore…dar oare chiar asa e ? Nu cumva si el trece prin sentimentele si intrebarile prin care treceam eu in copilarie ? Daca el ne condamna in secret pentru ca ne dorim ore fara el ? El ne stie doar ca parinti nu ca oameni. El stie ca mama si tata se iubesc, dar nu stie ca pentru a continua sa se iubeasca trebuie sa se comporte si ca oameni, nu doar ca parinti.

Voi cum faceti ? Copiii vostri cum fac ?

3 comments:

  1. Ce frumos ai scris!
    Eu am fost un copil crescut de bunici pana la 7 ani si care dupa ce m-au luat ai mei acasa, am plans nopti intregi dupa bunica. Intotdeauna a ocupat primul loc in sufletul meu.
    Ca parinti, eu si sotul meu respiram prin copii. O singura data in 7 ani am plecat fara ei in concediu, fiindca era mult de mers cu masina si prea obositor pentru ei, fiind prea mici atunci. Vara, cand ii trimitem la bunici nu-mi gasesc rostul prin casa. Si mi-e dor rau de ei, dar nu avem alta solutie la indemana. Pe de alta parte,ma gandesc cat de bine imi era mie in vacante, la bunici si sper ca si ei sa se
    simta la fel. Cu toate ca stiu ca se gandesc mai tot timpul la noi:)

    ReplyDelete
  2. acum suntem 4.nici un bunic in zona, adica unii la 100km,ceilalti 170km. unul din pitici inca alaptat, celalalt nedormit inca fara parinti.cel alaptat nu sta la nimeni in brate.oricat am incercat..asa de pe o zi pe alta sa incercam sa ii familiarizam..e greu ca sa nu spun e grele:)noi 2 visam la 1 minut impreuna.visam zilnic si visul se viseaza. micile noastre momente sunt cand INTAMPLATOR dorm simultan. dar sunt rare si mici aceste clipe/momentele.concediile le facem mereu impreuna.pentru noi IMPREUNA a devenit in fel de a trai acum si aici.personal am avut o relatie destul de distanta cu bunicii fiind si ei departe. doar cateva vacante de 2 saptamani am petrecut mai mult cu ei.amintirile sunt la fel de bogate ca ale tale:) si pline de duh, de pur de altfel.ca sa raspund la intrebarea ta: incercam sa rezistam perioadei si nu spunem nici cum o sa creasca ci clipele astea trec, sa le traim cu caldura, cu calitate....e un timp pentru asta.imi place sa repet:impreuna-i mai frumos:)

    ReplyDelete
  3. Experientele fiecaruia sunt diferite.

    Eu imi doream sa ma lase parintii mei la bunica, dar mama avea idei preconcepute in privinta aceasta asa ca toata vara stateam acasa. Traind insa la tara toata ziua zburdam prin gradina cu o liota de copii in jurul meu, nu le-am simtit parintilor mei lipsa niciodata.

    Acum fiica mea are patru luni si locuim in Jamaica. Parintii mei sunt in Romania, iar parintii lui prea departe. Mi-e dor sa stam la un pahar de vin si sa vorbim cate in luna si in stele si sa mergem la cinema in mijlocul noptii, sa fumam si sa petrecem pana nu mai putem de somn si sa stam noaptea afara sa privim cerul.

    Te inteleg perfect! Insa in acelasi timp inteleg dependenta ei de noi si faptul ca daca e sa fac relatia aceasta sa functioneze trebuie sa o fac in timpul noptii sau in weekend.

    O solutie ar fi sa aduci bunicii acasa sa aiba grija de bebe, astfel timpul in care e despartit de voi nu e atat de notabil. Asta depinde si de cat de spatioasa e casa.

    ReplyDelete