Wednesday, March 6, 2013

Paris en trois


Cand am fost in Paris prima data eram tanar si singur. Am stat 3 luni plecat cu serviciul si mi-a fost asa de greu fara Ursus si Romania mea ca mi-am jurat sa nu mai ies din tara niciodata. A doua oara am fost tot in delegatie, dar o saptamana - a fost indurabil. A treia oara am fost la Paris cu Del in saptamana de miere - hopaaaa! Altceva! Deja incepu sa imi placa orasul. Vedeam si eu in sfarsit ca are rost sa te plimbi pe stradute cand esti cu jumatatea. Deci Parisul nu e doar pentru facut poze ca sa treaca timpul cum facusem in trecut. Niiice.


Acum vreo luna mi-au zis de la serviciu ca ar trebui sa plec o saptamana la Paris. Pac! Mi s-au aprins beculetele. Daca in doi a fost asa misto, cum o fi in trei, mai nene? Si m-am apucat sa fac demersuri pentru deplasarea cu famiglia. Am convenit pana la urma sa stam la niste prieteni cu copil ca sa ne si distram noi, adultii, cat timp se distreaza si copiii. Mama, ce bine suna planul! Am plecat intr-un picior la aeroport.

Cred ca stim cu totii ca orice calatorie e mai frumoasa cand o planuiesti decat cand o faci - la fel a fost si in cazul nostru . Realitatea ne-a lovit dur in primul rand de la meteo. Am vazut eu ca vor fi temperaturi de -1 / 6 grade pentru saptamana aia si am vazut si ceva fulgi de zapada pe weather app, dar cum stiam ca zapada e foarte rara la Paris nu am luat in seama. In realitate a nins ca in povestile cu Parisul de odinioara si a fost frig de imi paraiau pantalonii pe mine. A nins cu soare, a nins cu nori, cu frig, cu vant, cu ceata - a nins cu tot ce se putea ca sa fim siguri ca nu putem iesi din casa pe motiv de frig. Nameti nu erau, dar "feels like" era pe la vreo -10 grade cred, multumita aerului mult mai umed decat al nostru. 




De parca vremea nu era de ajuns eu faceam doua ore dus si doua intors de la serviciu cat sa ajung inghetat si infometat in cuibarul familial din nordul Parisului, pregatit de culcare. Ma visam hoinarind prin centrul Parisului cu copilul in carca si cu sotia de mana, mancand un grec frites impreuna cu porumbeii de pe Sena. Frumos vis, dar cand sa fac asta? Noaptea? Pe frigul ala? Am incercat o singura data sa imi las copilul sa alerge liber  pe platoul unei mari piete doar ca in 2 minute nu imi puteam misca maxilarul de inghet si am intrat intr-un mall.

Am avut ocazia ca in week-end sa ne mai miscam ici colo: la acvariul de langa Tour Eiffel. Moama ce frumos! Problema e ca Luca era interesat de altceva si ne-a alergat prin local ca pe hotii de cai. Am ratat un acvariu urias populat cu rechini care mai de care si cu tot felul de oratanii de mare de care vazusem doar la tv. Luca s-a distrat doar la acvariul unde bagau copii mana si se jucau pestii aurii. In rest - scandal si fuga. Eu nu m-am distrat deloc. As fi vrut sa vad toti pestii aia pe indelete, as fi vrut sa fac poze ca tot turistul si as fi vrut ma bucur de privelistea de sub acvariu care era dementiala. Dar nu, am avut de alergat dupa copilul stresat de intunericul din muzeu.

Am mai fost la salonul anual de agricultura - sa te tii aici inghesuiala si miros greu - ma simteam ca in masina 102, plina de co-oraseni de la periferie. Luca mai diclea cate un cal sau cate o vaca de pe umerii mei si se bucura. Eu nu ma bucuram caci nu vedeam, nu ma interesa si pentru ca imi doream sa fiu dracului in fata la Pompidou, trantit pe asfalt cu o bere in mana asteptand sa vizitez muzeul. Imi doream sa ne plimbam pe stradute mici si sa descoperim obscure galerii de arta, sa fumez linistit o tigara si sa trag cu urechea la graiul francezilor trecatori. Dar nu, eu eram aici printre vaci facand ca un cal ca sa distrez copilul.

Partea buna e ca prietenii la care am stat locuiesc vis-a-vis de o gara si vazand atatea trenuri toata ziua Luca si-a cam facut plinul, ca am mancat bagheta in fiecare zi ( si tot nu mi-am facut plinul ), ca ne-am revazut prieteni pe care ii vedem foarte rar si ca am fumat foarte putin ( pentru era foarte frig pe balcon).
Partea proasta e ca ne-am intors muuuult mai obositi decat ne-am dus, ca nu am simtit ca am fost la Paris ci ca am locuit doar intr-o alta casa cu alt peisaj, ca nu am luat bagheta pentru acasa si ca m-am convins sa mai astept cu turismul vreo cativa ani pana mai creste Luca si poate ramane acasa la bunici  vreo cateva zile.

Concluzia mea: oricat de mult ne-am dori sa calatorim in scop turistic cu copiii micuti, nu prea iese. Ei sunt facuti pentru joaca si pentru atentie, nu pentru muzee si delir social. Ei vor dialog continuu cu parintii, nu ii doare ca parintii au in fata oameni pe care ii vad la cativa ani si ca au chestii de vorbit. Sfatul meu este ca in cazul calatoriilor cu scop turistic sa lasati copii acasa daca puteti sau sa amanati calatoriile pana veti putea. Noi asa vom face. In rest... Calatorim neturistic. :)

Drum bun!

12 comments:

  1. De data asta-mi permit sa nu fiu de acord cu tine :). Calatorim deja de cinci ani cu copilul, numai cu copilul, si nici c-as vrea sa fie altfel. Anul trecut am fost doar noi doua la Paris; adevarat, avea 4,5 ani si am mers la Disney, dar mi-am facut si eu plinul de oras si plimbari pe stradute :)
    Calatorim cu ea de cand avea 8 luni - atunci am facut primul drum de Germania cu cortul. Intre timp am mai fost in Ungaria, Austria, Italia, Canare (si Franta, noi fetele), plus multe drumuri prin tara. Am vazut si muzee, am alergat si pe strazi, am reusit sa imbinam de minune interesele noastre cu interesele ei. Sincer nu-mi pot inchipui vreo calatorie fara ea :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ralu, stiu ca exista povesti de succes la capitolul calatorii. Voi sunteti dintre cei fericiti ca reusiti. Tre' sa vindeti reteta succesuslui :)
      In cazul nostru nu a mers deloc pana acum. Si noi ne dorim sa facem totul cu Luca si ne iese...in afara de calatorii. Asteptam sa mai creasca.

      Delete
    2. I-am scris si Deliei pe blog cat de bine ne-a fost noua in Budapesta cand avea Alex 2 ani si 4 luni. Rai :D. Si in particular ii recomandam mai demult, pentru schimbari in bine, calatorii. Dar ce i-am specificat atunci mai demult ca functioneaza la noi ca sa fie bine e sa fim doar noi 3. Nu mers la rude, nu mers la prieteni. Te conectezi mai bine cu copilul si nu iti creezi asteptari. Postarea ei m-a distrat, tu pari putin mai afectat :)).

      Delete
    3. Reteta cred ca n-avem, dar de asemenea n-avem nici asteptari; atunci ies lucrurile cel mai bine, cand asteptarile-s mici :)

      Delete
  2. Eu cred ca nu e negrul chiar asa negru:d. Din pacate, sort off, Luca e la varsta ingrata cand nu mai e nici mic, de tinut in brate si dormit, nici destul de mare (3-4 ani) sa te intelegi cu el si sa poti organiza un program de vizite prin oras.
    TOcmai ca sa nu patim cam ca voi, noi am facut asa. Pana la 3 ani am mers cu a noastra peste tot la munte si mare, dar nu in city-tripuri pt ca era clar ca nu sunt de ea. In alea am mers noi doi.
    Dupa 3 ani am prin curaj si am mers la Roma. A fost minunat, mica a fost fascinata de Colosseum si inventiile mele despre romani, a umblat pe jos cu orele, asezonat cu cate o inghetata, recunosc.
    Deci se paote. Dar nu la 1-2 ani din pacate...

    ReplyDelete
  3. eu sunt de acord cu tine total..noi am hotarat sa il luam pe Alex in excursii in strainatate doar daca mergem undeva la mare, e cald si soare..si, eventual, cand va fi un pic mai mare, de la 4-5 ani incolo, ne vom avanta intr-un Disneyland..dar mai devreme, nu! pentru excursii gen city-break, eu, una, nu vad rostul luarii copilului mic (sub 3-4 ani) cu noi

    ReplyDelete
  4. Cam asa a fost si la noi pe Coasta de Azur in 2011 - la modul "Hai la Menton, ca e orasul lamailor", bla-bla-bla, dupa care ne-am plimbat fix 10 minute pe aleea cu lamai, am clicait de cateva ori aparatul foto si apoi fuga la Koaland, paradisul caruselelor si al masinutelor electrice, unde am stat 4 ore fara vreo secunda de plictiseala...
    Dedi, o sa fie mai bine la vara, ai sa vezi :-)

    ReplyDelete
  5. Am mers cu amandoi (3 ani si 3 luni, 1 an si 6 luni) la Disneyland in noiembrie anul trecut. In afara de drumul lung (2 ore in aeroport, 3 ore cu avionul si inca vreo 2 ore cu masina) restul a fost de vis. La sfarsit de noiembrie nici n-am simtit frigul. Am fost si noi la un acvariu, ala mare s-a plictisit repede si s-a dus direct la spatiul de joaca. Cel mic insa numai pe culoarul din acvariu a stat, de ma plictisisem eu de atatiapesti :))

    ReplyDelete
  6. Trebuie ca aveti un copil grozav ...a mea nu are atata rabdare

    ReplyDelete
  7. Eu am doi copii (8ani si 5 ani) si am calatorit mult cu ei dar calatoriile sunt planificate mai ales in functie de ei: cate ore pe zi sunt ei capabili sa reziste si fiecare zi trebuie sa fie si pe gustul lor. Parisul a fost si pentru noi un esec total. "Mama unde mergem? Sa ne plimbam prin oras. Bine dar unde? Mergem sa vedem o catedrala. Si apoi?.... Mama! Ma dor picioarele! Mi-e sete! Vreau pipi! Vreau acasa!" Si dupa ce am stat cu un copil sau altul la coada la toaleta la cateva din marile atractii turistice (era vara si cald deci beau multe lichide) mi-am dat seama ca toaletele din Paris nu merita investitia de timp si efort. Asa ca vizitatul marilor orase nu intra in planurile noastre turistice cu copii. Mergem la mare, la munte, la ski, vizitam orasele mici care pot fi vazute de pe bicicleta, care nu-s aglomerate si unde ne poate tihni si noua si lor. Roma, Venetia, Bruges... o sa mai astepte pana cresc copiii.

    ReplyDelete
  8. La noi a fost misto la Barcelona, G avea 1 an si 9 luni. Am inchiriat un apartament langa plaja si n-am vizitat decat plaja si beach bar-ul de langa. dar ne-am intors odihniti si cu bateriile incarcate. e clar ca turismul cu copii mici trebuie planificat muuuult mai atent.

    ReplyDelete
  9. Si noi clatorim impreuna, nu am cu cine sa o las si nu concep asta. Vacantele le organizez pt copil, dupa criterii, dupa placeri. Pana la urma e un alt membru de grup de cocnediu, cum mie nu mi-ar place sa ma duca cineva din club in club, asa nu ii place fetei mele sa o duc prin vreun muzeu supra aglomerat cu coada kilometrica. La 1 an am fo la mare, la 1 an juma la Bruxelles, la 2 ani la valencia, mici calatorii cu trenul, la 5 ani la Paris.
    Inca folosim carutul, tocmai pt a-mi fi mie mai usor, dar nici nu am chef sa o obosesc in singurul concediu care imi permit.


    Ati ales voi prost locatia de concediu pt varsta asta...

    ReplyDelete